Tag: apeluri

  • DEZVĂLUIRI “extrem de grave”: SUA au interceptat apeluri telefonice şi email-uri în Brazilia

     Guvernul brazilian a calificat imediat aceste dezvăluiri drept “extrem de grave”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Tovar Nunes, intervievat de AFP.

    Potrivit O Globo, “în cursul ultimului deceniu, persoane rezidente sau în tranzit în Brazilia, precum şi întreprinderi instalate în această ţară, au fost spionate de Agenţia Naţională de Securitate (NSA) americană”.

    “Nu dispunem de cifre exacte, dar, în ianuarie trecut, Brazilia a fost un pic mai puţin afectată decât Statele Unite, unde aproximativ 2,3 miliarde de apeluri şi mesaje au fost spionate”, adaugă O Globo. Textul este consemnat de către Glenn Greenwald, reporter la publicaţia britanică The Guardian, aflată la originia dezvăluirilor lui Snowden despre programul ultrasecret de supraveghere american PRISM şi altele vizând interceptări telefonice ale Statelor Unite. Glenn Greenwald locuieşte la Rio de Janeiro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vodafone lansează abonamentul cu minute nelimitate în roaming

    „Ne face placere sa extindem beneficiile utilizatorilor Vodafone RED cu  optiunea “Roaming pe zi” ,  care aduce apeluri nelimitate si in roaming, la un tarif foarte convenabil, de numai 3 Euro/ zi. In plus, acestia au acces la traficul de date, inclus in abonament, ceea ce inseamna, practic, ca pot naviga fara griji pe internet si atunci cand se afla in strainatate”, a declarat Andreea Cramer, director postpaid Consumer Business Unit al Vodafone Romania.

    Optiunea permite si utilizarea in roaming a traficului de date inclus in pachetele RED, de pana la 4 GB. Clientii Vodafone Romania care au optat pentru alt tip de abonament, precum si utilizatorii Cartelei Vodafone, isi pot activa, de asemenea, optiunea “Roaming pe zi”. Prin achitarea unei taxe zilnice de 3,99 Euro/zi (TVA inclus), clientii Vodafone, atat persoane fizice cat si companii, pot folosi in roaming internetul pe mobil, minutele si SMS-urile nationale incluse in planul lor tarifar. Primele 30 de minute/ zi de apeluri primite in roaming nu se vor tarifa, iar dupa consumarea acestora, tariful va fi de 0,10 Euro pe minut.

    Serviciu “Roaming pe zi” este valabil si pentru destinatii precum Singapore, Hong Kong, Malaezia, Egipt, Australia, Ghana, Qatar, Japonia, Africa de Sud, India si Noua Zeelanda, pentru o taxa zilnica de 6 Euro/ zi pentru clientii Vodafone RED, respectiv 8 euro/zi pentru abonatii altor tipuri de abonamente decat Vodafone RED si pentru utilizatorii Cartelei Vodafone.

    Peste zece milioane de români călătoresc anual în străinătate. 

    Vodafone România a înregistrat în anul fiscal 2011-2012, încheiat în martie, venituri de 812,1 milioane euro, în scădere cu 2,7%, în timp ce profitul EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) a urcat cu 1,4%, la 302,9 milioane euro.

  • BILANŢUL FURTUNII DIN CAPITALĂ: 18 persoane duse la spital, 140 de arbori şi 21 de construcţii provizorii afectate – Urmările furtunilor din ţară

     În urma vijeliei din Capitală, la numărul 112 au fost înregistrate 650 de apeluri între orele 15.30 şi 22.00, a anunţat vineri Ministerul Afacerilor Interne, într-comunicat de presă.

    Persoanele care au sunat la 112 au anunţat 174 de incidente, dintre care 140 de arbori doborâţi de vântul puternic, trei panouri publicitare căzute, 21 de corturi şi construcţii provizorii afectate, şapte cabluri electrice şi trei stâlpi căzuţi.

    Zece persoane rănite au fost transportate la spital de echipajele SMURD şi alte opt de către Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, a precizat Ministerul Afacerilor Interne.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 200 de milioane de euro din afacerea relaţii cu clienţii

    Zece apeluri pe oră, 7 ore şi jumătate de lucru într-o zi, 21 de zile lucrătoare pe lună. Totalul de 1.575 de convorbiri telefonice, o cifră aparent seacă, descrie viaţa de zi cu zi a unui singur angajat din orice departament sau centru de relaţii cu clienţii din România, cu zarva şi toate celelalte implicaţii pe care le are o astfel de profesie. Cam 25.000 de oameni răspund zilnic la telefon cu „Bună ziua. Aţi sunat la relaţii cu clienţii„, preluând, în ansamblu, câteva sute de milioane spre jumătate de miliard de apeluri telefonice pe parcursul unui an întreg. Dus chiar mai departe, calculul indică o afacere a serviciilor de relaţii cu clienţii de 200 de milioane de euro în România în 2012, în creştere cu 10-15% de la un an la altul.

    Matematica îi aparţine lui Vladimir Sterescu, şeful biroului local al companiei americane Computer Generated Solutions (CGS), pe vremuri angajat în call-center la Connex şi apoi antreprenor în domeniu, până la vânzarea din 2006 a afacerii sale către actualul acţionar. La şapte ani de la tranzacţia care a propulsat compania de la o cifră de afaceri de ordinul milioanelor de euro la una de câteva zeci de milioane de euro, omul de afaceri încă vorbeşte despre corporaţia pe care o conduce ca şi cum ar fi o companie antreprenorială, chiar dacă structura organizaţională, birocraţia şi procedurile care trebuie urmate îl contrazic.

    Sub umbrela CGS România sunt 2.500 de angajaţi în trei centre din ţară, la Bucureşti, Braşov şi Sibiu. La fiecare 15 agenţi care răspund la telefon există un şef de echipă, la patru şefi de echipă e nevoie de un manager, la patru manageri există un operations manager. Apoi, la fiecare 50 de angajaţi din companie există un trainer, la 100 de de oameni trebuie un om de IT şi unul în zona de resurse umane. „Dacă respecţi aceste raţii pe care noi le-am învăţat mai degrabă de la clienţii noştri, lucrurile merg ca pe roate şi n-ai cum să dai greş la nivel organizaţional„, spune Sterescu.

    IN BUCUREŞTI, ÎNTR-O CLĂDIRE DE BIROURI CU CINCI ETAJE DINTR-UN CENTRU DE AFACERI, lucrează pentru CGS aproximativ 900 de oameni. Sediul de la Braşov, inaugurat în 2008, pe vremea când nu se vorbea de nicio criză, şi gândit în prima fază pentru cel mult 800 de oameni, numără acum 1.300 dintre angajaţii companiei. Creşterea s-a datorat însă tocmai crizei. „Nimeni nu mai vorbea atunci de calitate, ci doar de reducere de costuri. De asta am vândut atunci aproape în totalitate numai soluţia din Braşov, în mod evident mai puţin costisitoare decât cea din Bucureşti„, explică şeful CGS România despre perioada 2009-2010.

    Costurile mai mici de acolo veneau, dincolo de cheltuielile operaţionale în sine, din salarii, diferenţa de remuneraţie faţă de Capitală fiind încă sesizabilă, iar pe de altă parte inclusiv accesul mai facil la vorbitori de limbă germană presupunea într-o oarecare măsură o reducere de costuri. „Angajaţii sunt foarte sensibili la componenta salarială şi rareori se uită dincolo de partea fixă, luând în calcul şi remuneraţia variabilă„, spune executivul.

    Nivelul salarial depinde însă, în mod evident, de limba străină vorbită. În centrul de relaţii cu clienţii CGS se vorbesc 17 limbi străine pe lângă română. Obligatorii pentru orice companie din domeniu sunt cel puţin cinci, anume engleză, franceză, germană, spaniolă şi italiană. Apoi vin limbile aşa-numite exotice, deşi nu este nimic exotic la limba maghiară, de pildă, printre care se numără portugheza, turca, olandeza, croata, sârba, poloneza, rusa sau o parte din limbile nordice. La CGS, 1.600 din cei 2.500 de angajaţi vorbesc cele cinci limbi străine obligatorii alături de maghiară (cu 200 de vorbitori), alţi 200 cunosc limbile exotice, iar restul sunt angajaţi pentru serviciile oferite în limba română.

  • Mii de români au sunat la Protecţia Consumatorului în doar două luni

    Campania a fost iniţiată ca urmare a intrării în vigoare, începând cu 6 ianuarie 2013, a Ordinului nr. 473 din 03/02/2012, pentru modificarea Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 72/2010, ce vizează noul Telefon al Consumatorului InfoCons – 021/9551. Numărul este apelabil din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, cu tarif normal în reţeaua Romtelecom.

    Campania de informare a început pe 10 februarie printr-o colaborare între InfoCons, ziarul oficial al Mişcării de Protecţie a Consumatorilor din România, compania de asigurări Metropolitan Life şi de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (A.N.P.C.P.P.S.România – InfoCons) în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului.

     

  • CROWDFUNDING, o nouă tendinţă pe internet: Metoda strângerii de fonduri online a cunoscut o creştere explozivă

     Aproximativ 2,7 miliarde de dolari au fost investite astfel în 2012, o cifră care reprezintă o creştere cu 81% faţă de 2011. Din această sumă, “partea leului” (95%) a revenit Americii de Nord (1,6 miliarde de dolari) şi Europei (945 milioane de dolari).

    Acest tip de finanţare participativă are toate şansele să continue să progreseze, pentru a ajunge la peste 5 miliarde de dolari în acest an, potrivit directorului general al companiei Massolution, Carl Esposti.

    Anul trecut, aproximativ 30% din investiţii au mers mai ales către proiecte sociale şi filantropice, 16,9%, către companii, 11,9%, către filme şi teatru şi 7,5%, către muzică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai nou model Vertu este disponibil şi în România. Cu ce sumă poate fi achiziţionat

     Acesta poate fi cumpărat cu 7.900 de euro. Noul terminal are o carcasă de titan polişat şi un display multitouch de 3,7 inch cu rezoluţie 480×800 pixeli, protejat de un ecran de cristal de safir.

    De asemenea, Vertu TI este dotat cu o cameră foto de 8MP capabilă de filmare full HD şi cu o alta frontală de 1,3 MP, dedicată apelurilor video.

    Telefonul are două difuzoare stereo, iar partea audio este realizată în colaborare cu Bang&Olufsen.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Germania îşi reduce cheltuielile bugetare şi transmite un mesaj de austeritate Europei

     Bugetul Germaniei pentru 2014, în care cheltuielile sunt reduse cu peste 5 miliarde de euro, la sub 300 de miliarde de euro, reprezintă “un mesaj puternic pentru Europa”, a declarat ministrul de Finanţe, Wolfgang Schauble, potrivit Financial Times.

    Planul executivului de la Berlin prevede echilibrarea bugetului în 2015, cu un an mai repede decât ar impune limita de îndatorare inclusă în constituţie.

    Bugetul Germaniei reprezintă “o consolidare favorabilă creşterii” şi trebuie să demonstreze restului zonei euro că “planificarea bugetară sustenabilă şi creşterea economică nu se exclud reciproc”, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alonia a redus cu până la 70% tarifele pentru apelurile internaţionale

    În plus, primirea apelurilor în Alonia este gratuită oriunde în lume, reducând astfel la zero costurile de roaming. Astfel, pentru Canada tarifele pe minut sunt de 0,015 euro – fix, 0,015 euro – mobil, pentru Franţa – 0,015 euro – fix şi 0,037 euro – mobil, Germania (0,015 euro – fix, 0,049 euro – mobil), Irlanda (0,015 euro – fix, 0,11 euro – mobil), Italia (0,015 euro – fix, 0,12 euro – mobil), Portugalia (0,015 euro – fix, 0,061 euro – mobil), Spania (0,015 euro – fix, 0,082 euro – mobil), Statele Unite (0,015 euro atât pentru fix, cât şi pentru mobil), Suedia (0,015 euro – fix, 0,036 euro – mobil) şi Marea Britanie (0,015 euro – fix, 0,056 euro – mobil).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Romtelecom: Apeluri gratuite catre Japonia

    Ca urmare a evenimentelor tragice care afecteaza Japonia,
    Romtelecom a decis sa permita efectuarea gratuita de apeluri din
    reteaua sa catre numere de fix sau de mobil din aceasta tara, se
    arata intr-o informare de presa.

    Gratuitatea intra in vigoare incepand de maine, 19 martie,
    pentru o perioada de 30 de zile, fiind valabila atat pentru
    consumatori, cat si pentru clientii din randul companiilor.

    Miscarea face parte din incercarea Romtelecom de a contribui la
    sustinerea celor afectati din Japonia, cat si a rudelor si
    prietenilor acestora din Romania. Numarul romanilor din Japonia se
    ridica la 2.500, dintre care doar aproximativ 200 au cerut
    repatrierea.