Tag: aparitie

  • Cele trei litere din limba română pe care le folosim cel mai puţin. Au apărut în alfabet abia în 1982

    Alfabetul român din prezent conţine 31 de litere: a, A (a); ă, Ă (ă); â, Â (î din a); b, B, (be); c, C (ce); d, D (de); e, E (e); f, F (fe); g, G (ghe); h, H (he); i, I (i); î, Î (î din i); j, J (je); k, K (ca); l, L (le); m, M (me); n, N (ne); o, O (o); p, P (pe); q, Q (kü sau chǐu); s, S (se); ş, Ş (şe); t, T (te); ţ, Ţ (ţe); u, U (u); v, V (ve); w, W (dublu ve); x, X (ics); y, Y (i grec); z, Z (ze).

    Din 1860 şi până în 1982 a inclus 27 de litere. Odată cu apariţia primului Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM), în 1982, grafia română s-a îmbogăţit cu literele q, w, y ca urmare a apariţiei mai multor neologisme care începeau cu aceste litere.

    Acestea sunt considerate de către lingvişti litere „aparte“ deoarece sunt folosite numai în neologisme şi nume proprii străine, nefiind utilizate atât de des.

    „Q“ este a douăzecea literă a alfabetului limbii române şi a şaptesprezecea literă din alfabetul latin. „Q“ este şi simbol pentru mulţimea numerelor raţionale, dar şi pentru puterea reactivă. Litera mică „q“ este şi o unitate de măsură pentru greutăţi – quintal – folosită mai ales pentru cereale, fiind egală cu o sută de kilograme.

    În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) dn 1998 sunt 19 cuvinte care încep cu litera „Q“.

    „W“ este a douăzeci şi opta literă a alfabetului limbii române şi a douăzeci şi treia literă din alfabetul latin. Litera a fost inventată de scriitori anglo-saxoni în secolul al VII-lea. „W“ este şi simbol pentru watt (unitate de măsură a puterii egală cu puterea care corespunde dezvoltării unei energii de un joule într-o secundă) şi wolfram (element chimic, metal dur, cenuşiu-deschis sau cenuşiu-închis, lucios, folosit la fabricarea oţelurilor speciale şi a filamentelor pentru becuri electrice). În DEX-ul din 1998 se regăsesc 33 de cuvinte care încep cu această literă, printre acestea fiind week-end sau whisky.
     

    Cititi mai multe pe www. descopera.ro

  • O descoperire surprinzătoare dintr-o peşteră din Croaţia scoate la iveală că suntem ”mai neanderthali” decât credem

    Cercetătorii germani de la Max Planck au secvenţiat un genom remarcabil de complet pentru vârsta lui, arătând că ADN-ul a fost transmis de la Omul de Neanderthal la omul modern, relatează Science Magazine.
     
    Genomul este doar al doilea de acest fel în termeni de calitate, de aceea descoperirile nu numai că sunt uimitoare, ci şi de încredere.
     
    Primul genom de Neanderthal a fost extras de la trei indivizi de la aceeaşi peşteră din Croaţia, iar altul, de calitate superioară, provine de la un individ din Munţii Altai din Siberia (detalii aici), vechi de 122.000 de ani.
     
    Şi în acest caz, cercetătorii de la Max Planck, care au analizat genomul din Siberia au găsit similarităţi genetice cu omul modern. Descoperirile din Croaţia sunt însă chiar mai importante, întrucât vestigiile sunt mult mai noi şi au potenţialul de a indica mai multe asemănări.
     
  • O afacere îmblănită

    Constatând într-o iarnă că nu-şi poate folosi telefonul mobil, un iPhone, din cauză că îi îngheţau degetele, aceasta a proiectat o carcasă de telefon din blăniţă, care să-i ţină cald la mâini, moment în care i-a venit ideea să se lanseze în afaceri cu asemenea accesorii, dându-şi demisia de la slujba sa din domeniul investment banking, scrie The Independent.

    Aşa a apărut Wild and Woolly, un brand de accesorii din blană veritabilă, care oferă carcase de iPhone din blană de nurcă şi vulpe, dar şi de alte animale, cu un preţ de circa 400 de dolari, având deja pe lista de cliente vedete sau membre ale unor familii regale. Întreprinzătoarea a primit şi critici pentru utilizarea de blană naturală, dar susţine că nu procură materialele decât de la companii care nu chinuie animalele ori populaţii din zonele foarte reci ale Pământului care nu ucid decât pentru supravieţuire şi vând blana care le prisoseşte.

  • Povestea singurului ziar românesc care a apărut în Siberia, cu 100 de ani în urmă

    Gazeta Transilvaniei şi-a încetat apariţia odată cu retragerea armatei române din zona Braşovului, în toamna anului 1916, iar redactorii publicaţiei s-au stabilit iniţial în Bucureşti, apoi la Iaşi. În iunie 1917, după sosirea primului detaşament de ofiţeri, gradaţi şi soldaţi voluntari din Kiev la Iaşi, Voicu Niţescu, directorul Gazetei Transilvaniei, şi Victor Branişte au plecat în Rusia, spre Siberia, ca propagandişti ai comisiei de recrutare a Guvernului român de la Iaşi, pentru aducerea de voluntari din prizonierii aflaţi în lagărele ruseşti.

    Activitatea comisiei a fost oprită de izbucnirea revoluţiei în Rusia, o parte din membrii acesteia reuşind să se întoarcă în Moldova, după multe peripeţii în partea europeană a Rusiei, în timp ce alţi membri, a căror retragere a fost tăiată, au luat drumul spre Siberia, alături de ei mergând şi un grup de voluntari şi foşti prizonieri care nu au reuşit să treacă în Moldova.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Povestea singurului ziar românesc care a apărut în Siberia, cu 100 de ani în urmă

    Gazeta Transilvaniei şi-a încetat apariţia odată cu retragerea armatei române din zona Braşovului, în toamna anului 1916, iar redactorii publicaţiei s-au stabilit iniţial în Bucureşti, apoi la Iaşi. În iunie 1917, după sosirea primului detaşament de ofiţeri, gradaţi şi soldaţi voluntari din Kiev la Iaşi, Voicu Niţescu, directorul Gazetei Transilvaniei, şi Victor Branişte au plecat în Rusia, spre Siberia, ca propagandişti ai comisiei de recrutare a Guvernului român de la Iaşi, pentru aducerea de voluntari din prizonierii aflaţi în lagărele ruseşti.

    Activitatea comisiei a fost oprită de izbucnirea revoluţiei în Rusia, o parte din membrii acesteia reuşind să se întoarcă în Moldova, după multe peripeţii în partea europeană a Rusiei, în timp ce alţi membri, a căror retragere a fost tăiată, au luat drumul spre Siberia, alături de ei mergând şi un grup de voluntari şi foşti prizonieri care nu au reuşit să treacă în Moldova.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • De ce salariul minim încă dă dureri de cap economiştilor la mai bine de 100 de ani de la apariţia sa

    Dezbaterea nu este nicăieri mai încinsă ca în SUA, cea mai mare economie a lumii. În urmă cu doi ani, Seattle a devenit primul mare oraş din Statele Unite care a consfinţit prin lege un salariu minim de 15 dolari pe oră. Creşterea este graduală. În prezent, salariul minim la nivel federal este de 7,25 de dolari pe oră. În Seattle, companiile mari au început anul acesta să-şi plătească angajaţii cu 13 dolari pe oră. 15 dolari ar urma să primescă de anul viitor. Până în 2021, salariul minim de 15 dolari ar trebui să fie valabil peste tot. Anul acesta California şi New York au aprobat legi care aduc salariul minim la 15 dolari pe oră. La fel au făcut multe alte oraşe şi localităţi. Însă nu toată lumea crede că a plăti mai mult oamenilor este un lucru bun. În urmă cu câteva zile s-a întâmplat ceva ce pentru mulţi a părut bizar în acest context. Guvernatorul statului Missouri, Eric Greitens, a aprobat o lege prin care remuneraţia minimă este redusă de la 10 dolari pe oră la 7,70 de dolari. Decizia a fost luată la trei luni de la majorare. Greitens s-a justificat spunând că majorarea salariilor ”ucide locuri de muncă“ şi ”scoate bani din buzunarele oamenilor“. Iar guvernatorul Bruce Rauner din Illinois a blocat o lege care ar fi ridicat salariul minim la nivel de stat la 15 dolari – o dovadă de ”raţionalitate economică“, după cum a descris decizia un contribuitor al Forbes.

    Revistele Quartz şi The Economist au făcut o incursiune în sfera dezbaterilor privind salariul minim.

    Piaţa locurilor de muncă, conform economiei elementare, este ca orice altă piaţă. Ea funcţionează cel mai bine dacă salariile sunt stabilite de ofertă şi de cerere, şi nu de vreun alt factor cum ar fi reglementările guvernului. Aşa cum guvernul nu stabileşte un preţ minim pentru cămăşi sau fructe de avocado, el nu ar trebui să le impună angajatorilor cel mai mic salariu pe care trebuie să-l plătească angajaţilor.

    Teoria economică standard spune că un salariu minim pe economie sprijinit de guvern ar putea duce la pierderi de locuri de muncă deoarece unii angajatori ar fi dispuşi să angajeze doar cu un salariu mai mic decât cel minim, iar unii şomeri ar accepta să muncească pe mai puţin decât minimul pe economie.

    Prin introducerea forţată a unui salariu minim, guvernul face rău atât angajatorilor, cât şi muncitorilor şi în cele din urmă reduce productivitatea economiei.

    Cu toate acestea, când un studiu recent a constatat că majorarea accentuată a salariului minim în Seattle a avut ca efecte pierderea unor locuri de muncă şi mai puţine ore pentru angajaţii cu salarii mici – exact ceea ce teoria ofertei şi a cererii prevede – dezbaterile din lumea economiştilor au explodat.

    Principalele critici aduse de cei care au descoperit greşeli în studiu sunt că anumite categorii de angajaţi care ar fi putut beneficia de creşterea salariilor au fost excluse din analiză.

    Salariul minim a devenit un teren de luptă pentru economişti. Thomas Leonard, de la Princeton, scrie într-o lucrare despre istoria salariului minim (”The Very Idea of Applying Economics: The Modern Minimum-Wage Controversy and Its Antecedents„) că energia care intră în argumentarea salariului minim depăşeşte, la cantitate, importanţa sa ca materie de politică. Probleme precum proiectarea asigurărilor de sănătate, politica fiscală şi reforma drepturilor salariale sunt aspecte politice mai importante, spune el, dar care nu creează ranchiună la acelaşi nivel – mai puţin de 2% dintre angajaţii americani au primit salarii la sau sub minimul federal în 2016.

    Leonard crede că salariul minim generează atât de multă nervozitate pentru că se duce direct la inima modului în care sunt văzute pieţele libere. În cazul în care salariul minim se dovedeşte o politică bună, răstoarnă toată teoria economică ortodoxă.

    Originile salariului minim pot fi urmărite până la mişcările muncitorilor din naţiunile industrializate ale secolului al XIX-lea. Programele lungi, salariile scăzute şi lipsa de siguranţă au determinat sindicatele şi reformatorii sociali să pledeze pentru o varietate de legi care să-i protejeze pe lucrătorii din fabrici. Primele legi privind salariile minime au apărut în anii 1890 în Noua Zeelandă şi Australia şi în anii 1900 în Regatul Unit; acestea nu prevedeau salarii minime la nivel naţional, aşa cum există astăzi în SUA şi în cele mai multe dintre statele Uniunii Europene (Germania a introdus de la 1 ianuarie 2015 un salariu minim la nivel naţional stabilit de guvern; în unele state europene salariul minim se stabileşte prin negocieri colective între asociaţiile patronale şi cele sindicale), ci minimele pentru industrii specifice în care existau îngrijorări că muncitorii sunt dezavantajaţi.

    Salariul minim a ajuns în SUA în anii 1910, dar numai în unele state şi numai pentru femei şi copii. ”Până la apariţia unui salariu minim federal în 1938, s-a considerat că bărbaţii nu au nevoie de această protecţie paternă, având în vedere protecţia dreptului la un contract liber garantată explicit de Constituţia SUA“, explică Leonard. Statele Unite au stabilit un salariu minim de 25 de cenţi pe oră în 1938 şi intermitent au mai ridicat nivelul de atunci (şi nu în funcţie de inflaţie). De la început era clar că salariul minim va fi un test pentru teoria economică. ”Funcţionarea acestei stabiliri virtuale a unui salariu minim va fi urmărită cu interes de economişti“, scriau economiştii Beatrice şi Sidney Webb în cartea lor din 1897 ”Democraţia industrială“ (soţii Webb se numără printre fondatorii London School of Economics).

  • Încă o lovitură dată culturii româneşti de ministrul Educaţiei

    Ministerul Educaţiei a emis un ordin prin care invalidează toate auxiliarele folosite în şcoli până în prezent, printre acestea numărându-se în mod automat şi “Gazeta Matematică”, o publicaţie cu tradiţie în România de peste 120 de ani. Unele inspectorate şcolare au refuzat să mai primească revista, deşi există protocoale de livrare cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România.

    Gazeta de matematică, INTERZISĂ ÎN ROMÂNIA

    Profesorul de matematică Radu Gologan, antrenorul de genii din România, şi-a exprimat nemulţumirea şi a postat un mesaj pe contul său de Facebook. 

    “L-aş întreba pe domnul profesor Pop, actualmente ministru al educaţiei şi fost profesor de matematică, dacă în opinia domniei sale, Gazeta Matematică, un monument al culturii româneşti de peste 120 de ani, este considerat auxiliar interzis în şcolile din România. Cred că ştie că generaţii întregi de matematicieni, ingineri, fizicieni, informaticieni, ce au făcut şi fac fală României, au făcut primii paşi spre ştiinţă cu Gazeta alături. Pot să îi spun domnului Pop că în SUA, Moldova, Germania, Franţa ca şi în multe alte ţări este folosit ca material auxiliar la matematică. Din păcate câţiva inspectori generali şi directori au interzis deja distribuirea Gazetei Matematice, deşi exista un protocol între Societatea de Ştiinţe Matematice şi minister în acest sens”, este mesajul postat de profesorul Radu Gologan pe contul său de Facebook, scrie realitatea.net

  • ”De ce nu mă serviţi, pentru că sunt român? Cum este posibil ca în ţara ta să nu primeşti ce ai cerut pentru că nu vorbeşti altă limbă

    Comisarul şef al CRPC Braşov, Claudiu Susanu, a scris pe Facebook: ”Ca urmare a vizionării acestei filmări, CRPC Braşov se autosesizează!!”.

    Susanu face referire la un film postat pe reţelele de socializare, intitulat ”Străin în ţara mea”, în care un bărbat încearcă să cumpere mici într-un supermarket din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita. Bărbatul cere o porţie de mici, iar vânzătoarea ia banii şi spune ceva foarte încet, la care bărbatul o întreabă dacă l-a înjurat, iar femeia răspunde ”semmi” (nimic – n.r.).

    Vânzătoarea nu mai reacţionează la insistenţele bărbatului, dar nici nu îl serveşte, iar acesta cere persoanelor prezente să îi traducă ce spune vânzătoarea.

    ”De ce nu mă serviţi, pentru că sunt român?”, întreabă bărbatul, iar un client care stă la coadă îi răspunde: ”Dacă nu ştie româneşte, nicio problemă, dar măcar să ştiţi dvs. ungureşte”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ”De ce nu mă serviţi, pentru că sunt român? Cum este posibil ca în ţara ta să nu primeşti ce ai cerut pentru că nu vorbeşti altă limbă

    Comisarul şef al CRPC Braşov, Claudiu Susanu, a scris pe Facebook: ”Ca urmare a vizionării acestei filmări, CRPC Braşov se autosesizează!!”.

    Susanu face referire la un film postat pe reţelele de socializare, intitulat ”Străin în ţara mea”, în care un bărbat încearcă să cumpere mici într-un supermarket din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita. Bărbatul cere o porţie de mici, iar vânzătoarea ia banii şi spune ceva foarte încet, la care bărbatul o întreabă dacă l-a înjurat, iar femeia răspunde ”semmi” (nimic – n.r.).

    Vânzătoarea nu mai reacţionează la insistenţele bărbatului, dar nici nu îl serveşte, iar acesta cere persoanelor prezente să îi traducă ce spune vânzătoarea.

    ”De ce nu mă serviţi, pentru că sunt român?”, întreabă bărbatul, iar un client care stă la coadă îi răspunde: ”Dacă nu ştie româneşte, nicio problemă, dar măcar să ştiţi dvs. ungureşte”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Uraganul Harvey a ridicat preţul petrolului

    Precipitaţiile generate de primul uragan care a lovit Texasul în ultimul deceniu produce, în acelaşi timp, griji suplimentare pentru recoltele de soia şi bumbac, adaugă analistul în comentariul privind evoluţia preţurilor la mărfuri din săptămâna precedentă.

    Metalele preţioase stau cuminţi, spune analistul, în condiţiile în care aurul se străduieşte să treacă de pragul cheie de rezistenţă şi aşteaptă veştile de la reuniunea bancherilor centrali din Jackson Hole, Wyoming.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro