Un institut de cercetări a ajuns la concluzia că orientarea panourilor solare spre vest ar putea aduce cu 49% mai multă energie electrică decât în cazul celor orientate spre sud. Iar orientarea spre vest ar aduce acel spor de energie tocmai în perioada vârfului de sarcină de seară, adică maximul de consum al oricărei aglomerări umane. Sigur că aici intervin o serie de detalii – consumul industrial mai mare în timpul zilei în anumite zone, anumite particularităţi sociale -, dar problema rămâne: nu cumva panourile solare din lumea întreagă sunt greşit orientate?
Exemplul doi: în anul 2004 UPS a anunţat că şoferii companiei vor aplica o nouă politică în conducerea maşinilor: nu vor mai face curbe la stânga. Povestea a început în 2001, când au apărut sisteme eficiente de urmărire a vehiculelor. Pentru o companie cu aproape 100.000 de camioane şi preocupată de economii de carburant şi reduceri de timpi de livrare, aşa ceva este firesc. Iar inginerii au ajuns la concluzia că virajele la stânga sunt extrem de costisitoare, socotite atât în carburant, cât şi în timp, şi, în plus, are loc şi un mare număr de accidente. Aceiaşi ingineri au pus la punct un număr de trasee „numai la dreapta„ care au dus la rezultate extraordinare: în 2012 calculele arătau că s-au economisit 40 de milioane de litri de benzină, iar emisiile nocive au scăzut cu echivalentul a 5.300 de maşini.
Uite două exemple de înţelepciune umană de top. Pe care le-aş pune în contrapondere cu spectacolul cotidian al societăţii, dezamăgitor şi generator de frustrări. Nu vorbesc aici doar de spectacolul politic – nu cred că mai are sens să pomenesc de jalnicul spectacol pe care îl oferă cea mai mare parte a clasei politice din România în prezent, o fac inşi mai grozavi decât mine, cu mai mult spor -, ci de societate în ansamblu, predispusă, mi se pare, la un soi de relaxare intelectuală nejustificată.
În termenii UPS, cam toată societatea aşteaptă să vireze la stânga (şi nu, nu este vorba de ideologie aici).
Şi întreb: de ce este atât de multă incompetenţă în jur? Dacă mai aveţi nevoie, prietenii voştri, colegii de birou, partenerii de sport sau de afaceri o vor confirma, sunt sigur: ne scăldăm într-o mare de incompetenţă, de nepăsare, de egoism (sunt cei mai eufemistici termeni pe care i-am găsit). Un psiholog pe nume Earl Hunt vorbea la un moment dat de „inteligenţa naţională„. Nu este vorba de ceea ce măsoară testele IQ, ci de abilitatea de a rezolva probleme sociale folosind artefacte sociale – calculatoarele, cărţile, aplicaţiile ştiinţifice sau legile.
Zestrea genetică a omenirii este aceeaşi, dar potenţialul fiecărei naţiuni este influenţat de o seamă de factori ce ţin de alimentaţie, sănătate sau poluare, alături de mediul social şi de sistemul de învăţământ. Mai este nevoie de o elită cognitivă, de oameni care să creeze şi să asigure funcţionarea artefactelor sociale. Iar naţia, în ansamblul ei, trebuie să dovedească ceea ce Hunt numeşte „dorinţa de a asculta„, adică abilitatea de a identifica şi de a-şi însuşi elementele care aduc progres. Hunt oferea exemplul Japoniei: liderii ţării au decis în secolul XVII să îşi izoleze ţara de restul lumii, iar inteligenţa naţională s-a redus, japonezii respingând pur şi simplu orice proces de modernizare; 200 de ani mai târziu, frontierele culturale s-au redeschis, iar Japonia a înflorit.
La noi de ce o fi aşa cum este?
Ilustrez cu „Ghicitoarea„ de Caravaggio, povestea unui tânăr căruia i se fură inelul în timp ce i se şoptesc vorbe frumoase despre viitor; nu ştiu de ce, campania electorală mi-a adus aminte de tablou.
