Tag: Angela Merkel

  • Merkel şi Vardakar au afirmat că problema frontierei irlandeze încă necesită o soluţie

    “Am fost informaţi ieri că s-a ajuns la un consens între UE şi Marea Britanie privind perioada de tranziţie post-Brexit. Desigur că rămân multe probleme de rezolvat, în special cea a frontierei Irlandei de Nord”, a declarat Angela Merkel.

    Luni, negociatorii Marii Britanii şi Uniunii Europene pentru Brexit, David Davis, respectiv Michel Barnier, au anunţat că au ajuns la un acord privind principiile generale care vizează perioada de tranziţie post-Brexit.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angela Merkel: Planurile tarifare ale SUA încalcă principiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului

    În cadrul unei conferinţe de presă susţinută alături de premierul Suediei, Stefan Lofven, cancelarul Germaniei a subliniat importanţa multilateralismului pentru Germania şi a precizat că se aşteaptă ca Organizaţia Mondială a Comerţului să îşi asume un rol mai important în disputele comerciale.

    ”Credem că tarifele pe care Statele Unite le-au anunţat contravin principiilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi vrem să rezolvăm aceste probleme prin intermediul discuţiilor”, a declarat Merkel.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angela Merkel şi Emmanuel Macron se vor întâlni vineri la Paris

    Potrivit preşedinţiei de la Paris, Merkel şi Macron vor discuta despre planurile privind reformarea Uniunii Europene, precum şi aspecte bilaterale şi internaţionale.

    Emmanuel Macron a cerut o reformare semnificativă a politicilor Uniunii Europene, pe fondul unor provocări populiste în creştere, iar propunerile includ un ministru de Finanţe şi un buget comun pentru zona euro.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angela Merkel a fost aleasă cancelar al Germaniei pentru a patra oară

    Merkel a obţinut 364 de voturi pozitive dintr-un total de 688 de voturi înregistrate.

    Pentru a obţine al patrulea mandat, cel puţin 355 de deputaţi, dintr-un total de 709, au trebuit să voteze.

  • Angela Merkel: SUA ar trebui să excludă UE din planul privind taxele suplimentare pentru oţel şi aluminiu

    “Avem încredere în Comisia Europeană, care este responsabilă de politica privind comerţul şi care a prezentat măsuri pe care am putea să le implementăm. Dar preferăm mai întâi să discutăm. Cea mai bună opţiune ar fi ca UE să fie scutită de taxele suplimentare din SUA, iar Comisia a confirmat acest lucru”, a spus Merkel, în urma unei întrevederi cu liderii mediului de afaceri din Germania.

    Patru mari grupuri industriale din Germania au avertizat în legătură cu o “spirală a protecţionismului”, după taxele suplimentare impuse de administraţia Donald Trump, şi au cerut guvernului de la Berlin şi Uniunii Europene să-şi menţină angajamentul pentru comerţul liber.

    “Industria germană este extrem de preocupată de decizia guvernului SUA de a impune taxe punitive de mare amploare. Pentru a preveni o spirală a protecţionismului, Germania şi Uniunea Europeană trebuie să continue să susţină sistemul mondial de comerţ”, se arată într-un comunicat comun al confederaţiilor DIHK, BDA, BDI şi ZDH.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este “mini-Merkel”, următoarea „doamnă de fier” a Europei – FOTO

    Annegret Kramp-Karrenbauer a fost numită luni în funcţia de secretar general al Uniunii Creştin-Democrate (CDU). Această numire îi sporeşte şansele de a devei succesoarea actualului cancelar german, Angela Merkel. Din acest motiv, dar şi datorită asemnănării de opinii şi a prieteniei cu „doamna de fier” a Germaniei, care este de ani buni o „admiratoare” a sa, presa o numeşte adesea mini-Merkel.

    Pasul pe care Kramp-Karrenbauer l-a făcut în lumea politicii este uriaş. În prezent, ea este prim-ministrul unui mic stat provincial german, numit Saarland. De aici, a fost propulsată direct într-o poziţie fruntaşă în cel mai puternic stat din Europa.

    Funcţia pe care Kramp-Karrenbauer o va ocupa  ar putea reprezenta o rampă de lansare pentru cariera sa în politica federală, crede Jürgen Falter de la Universitatea din Mainz. „Aceasta îi va permite să creeze reţele, să construiască o bază de putere şi să îşi sporească reputaţia în cadrul partidului”, a declarat el, adăugând că şi Andrea Nahles, noul preşedinte al social-democraţilor, Markus Söder, prim-ministru desemnat al Bavariei, şi cancelarul Angela Merkel, trei dintre cei mai puternici politicieni din Germania, au fost, la rândul lor,  secretari generali ai partidelor din care fac parte.

    Annegret Kramp-Karrenbauer a intrat în parlamentul regional din Saarland în 1999, aderând la guvernul statului în anul următor. În 2011 a devenit primul prim-ministru al statului Saarland. Ea
    este foarte apreciată de membrii CDU, atât de cei de dreapta, cât şi de membrii de stânga. Primii o apreciază pentru poziţia pe care o adoptă contra căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, iar ceilalţi, pentru iniţiativa sa în ceea ce priveşte salariul minim şi drepturile lucrătorilor. Ea s-a remarcat prin abilitatea de conciliere dintre poziţiile conservatoare şi cele liberale.

    Kramp-Karrenbauer a sprijinit decizia cancelarului Merkel de a primi în Germania, în 2015-2016, peste un milion de refugiaţi. Ea a declarant că „uneori  trebuie să ocupi o poziţie în politică şi nu poţi rămâne indecis”. Tot ea a fost cea care a introdus testele cu raze X pentru a se stabili vârsta reală a imigranţilor, în contextul unui val de crime săvârşite de „tineri” care aveau, de fapt, mult peste vârsta declarată.

  • INTERZIS la moneda unică… Un influent politician din partidul lui Merkel se opune admiterii României în zona euro

    “Nu vrem o altă dezbatere şi noi jonglerii. Nu vrem extinderea zonei euro prin includerea unor ţări precum Bulgaria şi România”, a afirmat miercuri Markus Söder, membru al Uniunii Creştin-Sociale (CSU), filiala bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI
     

  • Un oficial german se opune admiterii României în zona euro

    “Nu vrem o altă dezbatere şi noi jonglerii. Nu vrem extinderea zonei euro prin includerea unor ţări precum Bulgaria şi România”, a afirmat miercuri Markus Söder, membru al Uniunii Creştin-Sociale (CSU), filiala bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel.

    “Ne opunem eurobondurilor şi înfiinţării postului de ministru european al Finanţelor”, a subliniat Markus Söder, unul dintre cei mai influenţi lideri politici din Germania.

  • Angela Merkel se va întâlni vineri cu Theresa May

    Discuţiile între cei doi demnitari se vor referi la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi la alte subiecte de interes internaţional, a afirmat Steffen Seibert.

    Guvernul de la Londra negociază termenii ieşirii din Uniunea Europeană şi vrea iniţierea discuţiilor pe tema viitoarelor relaţii bilaterale.

    Bruxellesul condiţionează progresele în negocieri de flexibilitatea Londrei în privinţa respectării principiilor comunitare.

  • Martin Schulz renunţă, pe fondul criticilor, la ocuparea unui post în viitorul guvern Angela Merkel

    “Discuţiile despre persoana mea riscă să pună în pericol succesul votului privind alcătuirea coaliţiei. Din această cauză, anunţ că nu voi intra în viitorul guvern şi sper că această decizie va pune capăt dezbaterilor în SPD”, a anunţat Martin Schulz, subliniind că plasează “ambiţiile personale în spatele intereselor partidului”.

    Martin Schulz semnalase intenţia de a renunţa la funcţia de preşedinte al Partidului Social-Democrat şi de a ocupa funcţia de ministru de Externe în viitorul guvern condus de Angela Merkel.