BusinessMagazin

Tag: amintire

  • Cronică de film: viaţa, aşa cum e ea

    E un film despre oameni care se îndrăgostesc de viaţă, despre îmbrăţişarea a tot ceea ce existenţa poate oferi. E un film care aminteşte că lucrurile simple, aşa cum ar fi o masă delicioasă, ascultarea greierilor într-o zi de vară sau cititul unei cărţi, sunt cele care ne definesc ca persoane. Dacă unele dintre aceste lucruri vă lipsesc, la finalul acestui film veţi fi conştienţi de ceea ce trebuie să căutaţi.

    Reacţiile iniţiale din partea publicului au fost mixte, dar asta cred că se explică mai degrabă prin linia principală a filmului – o poveste de dragoste dintre doi bărbaţi – decât prin realizarea efectivă a acestuia. Pare că subiectele de acest gen nu sunt încă pentru toată lumea, iar asta subliniază doar frânele pe care le avem setate, instinctiv poate, în ceea ce priveşte acceptarea unui comportament diferit de al nostru.
    Elio Perlman (Timothée Chalamet), un tânăr de 17 ani, îşi petrece vara în Crema, în nordul Italiei, alături de tatăl său, profesor de istorie, şi de mama sa. Iniţial, personajele ne sunt prezentate într-o vilă somptuoasă, moştenită de mama tânărului, care pare ruptă din vederile din Toscana.

    Cinematografia semnată de Sayombhu Mukdeeprom este superbă – aproape că simţi mirosul ierbii atunci când camera se plimbă prin grădina vilei, printre piersici sau viţa de vie.

    Acţiunea efectivă începe atunci când profesorul primeşte un stagiar de 24 de ani pe nume Oliver, interpretat excelent de Armie Hammer. Oliver este prezentat încă de la început ca un om care iubeşte viaţa, bucurându-se de fiecare secundă petrecută în micul oraş italian.
    Elio, pe de altă parte, reprezintă adolescentul prins între normele sociale transmise de părinţi şi atracţia către propria normalitate – mi s-a părut un rol extrem de dificil şi cred că vârsta reală a lui Chalamet, de 22 de ani, l-a ajutat să înţeleagă mai bine modul în care trebuie să exprime trăirile tânărului Elio. Acest lucru e valabil şi în cazul lui Hammer, care are aproape 31 de ani; experienţa se vede şi cazul său.

    Regizorul Luca Guadagnino intervine doar atât cât e nevoie: povestea curge de la sine, fără a exista prea multe momente amplificate doar de dragul unor repere în film. Call Me by Your Name nu se vrea un film alert sau unul în care publicul să nu înţeleagă ce se întâmplă; din contră, e unul în care toate elementele se aşază coerent, formând imaginea de ansamblu pe care scriitorul André Aciman a schiţat-o în nuvela sa.

    Poate cel mai surprinzător lucru la Call Me by Your Name e modul în care regizorul ne lasă cu senzaţia cu lucrurile ce par iniţial complicate, aşa cum ar fi căutarea propriului drum, sunt de fapt extrem de simple. Iar scena de final, atunci când tatăl lui Elio îi oferă acestuia sfaturi despre viaţă şi viitor, este una cu o încărcătură emoţională aparte.

    În concluzie, Call Me by Your Name este un omagiu adus vieţii şi traiului simplu. Tema centrală este doar un pilon în jurul căruia toţi cei implicaţi au construit o poveste extraordinară.

    NOTA: 8,5/10

     

  • Tânăra care le cere străinilor să-şi doneze momentele fericite

    Aceasta, scrie Washington Post, călătoreşte prin diverse ţări unde îi roagă pe cei care sunt dispuşi s-o asculte să-i deseneze un moment frumos din viaţa lor, oferindu-le cartonaşe speciale şi carioci. Ideea i-a venit în urmă cu mai mulţi ani, când desenatul o ajuta să se binedispună în clipe grele ale vieţii ei, şi s-a gândit că rugându-i pe alţii să deseneze ceva frumos din viaţa lor le va aduce şi lor bucurie.

    A apelat întâi la colegii de facultate, apoi la călători din trenurile cu care mergea, după care şi-a dat demisia de la slujbă în 2013 şi a pornit prin lume înarmată cu cartonaşe şi instrumente de desenat ca să afle ce îi face pe alţii fericiţi. A ajuns până în India, Laos, Vietnam, Malaysia, Australia şi Noua Zeelandă, dar nu numai, reuşind să adune aproape 8.000 de momente frumoase din 28 de ţări, care au devenit parte a proiectului său de artă socială Seize Your Moments.

    Cei care au acceptat să-şi ”doneze“ momentele fericite i-au desenat de la fluturi ieşind din gogoşile lor la cupluri care stau pe câte o bancă şi admiră soarele la peisaje. A observat şi că în India bărbaţii aveau tendinţa să deseneze femei, iar în Australia adulţii abordaţi se codeau adeseori să-i accepte rugămintea, considerând că desenatul e activitate de copii, ori că în Vietnam participanţii alegeau ca subiect ceva recreativ. Atunci când nu călătoreşte prin lume, Willems, care s-a mutat între timp în SUA, merge cu proiectul său prin şcoli sau închisori.

  • Imperiul pe care lumea l-a uitat: cum arăta “oraşul celor 1.001 biserici” – GALERIE FOTO

    Ani, cândva adăpost pentru zeci de mii de oameni, s-a transformat într-un oraş al fantomelor şi al ruinelor. Devenit un centru cultural important în timpul dinastiei armene Bagradit, rămăşiţele oraşului sunt astăzi împrăştiate pe un platou din nord-estul Turciei.

    Cei care vizitează ruinele acestui imperiu de mult apus sunt întâmpinaţi de privelişti ce amintesc de istoria bogată a oraşului Ani, întinsă de-a lungul a trei secole şi cinci dinastii – armenă, bizantină. turcă, georgiană şi otomană.

    La apogeul său, în secolul XI, oamenii de ştiinţă estimează că Ani adăpostea nu mai puţin de 100.000 de oameni, fiind cunoscut ca “oraşul celor 1.001 biserici”. Cifra era mult exagerată, dar studiile arheologice au scos totuşi la iveală peste 40 de locuri de cult.

  • Povestea managerului care a transformat Profi în reţeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România

    Daniel Cîrstea lucrează în retail din 2001, trecându-şi în portofoliu nume locale şi internaţionale precum Artima (actualmente Carrefour), Carrefour şi apoi Profi. La Profi a ajuns în 2010, când retailerul era pe locul 13-14 în piaţă, după cum îşi aminteşte executivul român. Avea 82 de magazine şi afaceri de 600 mil. lei.

    A ocupat mai multe poziţii în companie până când în 2015 a devenit director general. În mandatul său de conducere lanţul de magazine a ajuns la peste 700 de supermarketuri şi magazine de proximitate sub trei branduri, dintre care unul dedicat zonei rurale. Mai mult, businessul a trecut de pragul de 1 mld. euro (4,7 mld. lei) anul trecut, potrivit lui Daniel Cîrstea, valoare ce îi permite retailerului să urce în prima parte a clasamentului celor mai mari jucători din comerţul alimentar.

    Românii cheltuie anual peste 20 mld. euro pe mâncare şi bunuri de larg consum, iar circa 60% din bani merg către comerţul modern, mai exact către cele zece reţele străine de hipermarketuri, supermarketuri, magazine de discount, cash & carry sau proximitate modernă. Profi este unul dintre cei zece jucători, cel mai extins dintre ei. Acest titlu a fost adjudecat anul trecut, în mandatul lui Daniel Cîrstea, care are 38 de ani. Aproape jumătate din viaţă şi-a petrecut-o în comerţul alimentar, un domeniu despre care spune că ”singura constantă în retail este schimbarea“. Asta l-a şi atras de altfel să rămână. Ce l-a determinat să se angajeze prima dată în domeniu? A fost o conjunctură fericită.

    Era 2001 când s-a angajat prima dată în retail. ”Abia terminasem facultatea şi eram în Timişoara când l-am cunoscut pe Florentin Banu, atunci proprietarul magazinelor Artima“, îşi amintea recent executivul român.

    Florentin Banu este antreprenorul care a dezvoltat în trecut brandul de napolitane Joe, vândut către gigantul elveţian Nestlé, şi supermarketurile Artima, pe care le-a vândut fondului de investiţii Enterprise Investors (şi preluate ulterior de către Carrefour).

    Daniel Cîrstea habar nu avea la momentul acela ce înseamnă retailul. Avea mai multe opţiuni să se angajeze, însă Florentin Banu l-a convins. ”Era încă de atunci un antreprenor autentic, fără frică. Iar pasiunea mea pentru retail de la el o am“, îşi aminteşte executivul. De altfel, antreprenorul a rămas de-a lungul anilor unul dintre modelele sale în viaţă şi în carieră, alături de Pawel Musial (cel care a condus Profi până în 2015) şi de Călin Costinaş (adjunctul său în cadrul Profi în prezent).

    ”L-am întrebat pe Florentin Banu de ce m-a ales pe mine, iar el mi-a spus că nu se bazează pe şcoala făcută, pentru că poţi învăţa la locul de muncă, iar rezultatele vin pe parcurs. Contează să te înconjori de oameni de încredere. Ceea ce am făcut şi eu ulterior şi fac şi astăzi“, afirma Daniel Cîrstea recent.

    Crede că viaţa în general îţi este influenţată de 4-5 persoane, la fel şi cariera. Florentin Banu l-a învăţat despre antreprenoriat şi curaj. Pawel Musial i-a arătat că te poţi bate cu cei mari din retail, iar Călin Costinaş este ca o floare de lotus, ascultă oamenii. ”De la fiecare dintre ei am învăţat ceva ce eu nu aveam. Trebuie să te înconjori de oameni de încredere şi să vii la muncă cu plăcere.“ În cariera sa din retail, Daniel Cîrstea a învăţat multe. Puţini sunt cei care se pot mândri cu o carieră marcată de tranzacţii şi schimbări de acţionariat, expansiuni galopante şi evoluţii demne de un basm cu Feţi-Frumoşi, care cresc într-un an câţi alţii în şapte. Cum reuşeşte toate acestea? Se trezeşte de regulă la 6 dimineaţa pentru a ieşi la plimbare cu cei doi câini ai familiei. Totodată, când nu este în deplasări, încearcă la 7-8 seara să îşi încheie ziua de lucru pentru a se dedica familiei.

    Primul său job a fost în departamentul de contabilitate al lanţului de supermarketuri Artima, pentru că terminase o facultate cu profil economic. Şi-a dat seama însă că ce învăţase în şcoală nu avea legătură cu realitatea.

    ”Florentin Banu mi-a spus încă de la început că nu este pentru mine contabilitatea şi mi-a propus să merg în departamentul de achiziţii.“ I-a mai spus că dacă nu îi place se poate întoarce. Nu a făcut-o niciodată. După trei zile ştia că nu avea să o mai facă. A crescut, spune chiar el, încet, dar sigur. A fost iniţial asistent în departament, după care buyer, iar apoi a ajuns şef de magazin la Bistriţa, Oradea şi altele.

    În 2005, fondul de investiţii Enterprise Investors, cu care avea să se mai întâlnească apoi în carieră, a cumpărat de la Florentin Banu supermarketurile Artima. Atunci, Daniel Cîrstea afirmă că a avut contact cu comerţul modern, structurat şi ordonat. La momentul acela era senior category manager. Trei ani mai târziu ajunsese coordonatorul departamentului de achiziţii, când gigantul francez Carrefour a intrat în scenă. Grupul a preluat supermarketurile Artima şi şi-a făcut astfel intrarea pe acest segment al magazinelor mici după ce anterior fusese activ doar în domeniul hipermarketuri. Provocarea a fost atunci pentru Daniel Cîrstea şi să se mute cu jobul de la Timişoara la Bucureşti.

    Dar nu s-a adaptat în Capitală. ”Am învăţat multe în perioada aceea, dar nu reuşeam să mă simt ca acasă.“ Era vorba de o corporaţie unde spiritul antreprenorial era lăsat pe plan secund, spunea el recent. Aşa a decis să plece la Profi. Era 2010, iar retailerul era la momentul acela locul 13-14 în piaţă. Îşi aminteşte astăzi, uitându-se în urmă, că mulţi i-au spus că e nebun. Nu s-a lăsat influenţat, mai ales că o bună parte din echipă o ştia din Artima, iar alţii li s-au alăturat pe parcurs. Şi astăzi, 80% din top managementul Profi a avut o legătură cu lanţul de magazine Artima.

  • Interviul de la Bruxelles care a propulsat-o anul trecut direct în presa internaţională pe Viorica Dăncilă. ”Nu a putut să îşi amintească nicio realizare cu care să surprindă cititorii, nici să numească o carte sau o persoană care a inspirat-o”

    Dăncilă este o apropiată a liderului PSD Liviu Dragnea, aceasta fiind susţinută de Dragnea pentru poziţia de şef al delegaţiei europarlamentarilor români în Parlamentul European, funcţie pe care o ocupă în prezent.

    Unul dintre interviurile prin care Viorica Dăncila s-a remarcat la Bruxelles a fost acordat Revistei Parlamentului European, theparliamentmagazine.eu, unde a trebuit să răspundă la cinci întrebări simple, legate de carieră. Publicaţia Politico a titrat după interviu, în iulie anul trecut, că ”eurodeputatul român Viorica Dăncilă a dat un exemplu strălucit de evitat de răspuns în Revista Parlamentului. În ciuda faptului că i-a fost pusă o serie de întrebări foarte simple, nu a răspuns la niciuna. Întrebată să îşi descrie stilul politic în trei cuvinte, a folosit 39. Nu a putut să îşi amintească nicio realizare cu care să surprindă cititorii, nici să numească o carte care a inspirat-o, în ciuda faptului că ”adoră să citească”. Dăncilă nici nu a reuşit să numească o singură persoană inspiraţională din toate cu care a lucrat. 

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Povestea româncei care a VÂNDUT LEGUME la tarabă în PIAŢĂ, iar acum conduce peste 400 de magazine în 40 de ţări

    De la 18 ani, Teodora Burz lucrează în industria modei pentru femei şi bărbaţi şi se consideră o norocoasă pentru că face ceea ce îi place. „Pasiunile mele sunt legate de carieră. Preocupările din puţinul meu timp liber ţin tot de zona de fashion”, spune aceasta.

    La vârsta de cinci ani, Teodora Burz a decretat că trebuie să câştige proprii bani, aşa că şi-a însuşit o mică parcelă din grădina casei părinţilor ei pentru a cultiva cu grijă şi simţ de răspundere vinete, roşii, ceapă şi ardei. „Atunci mi s-a dezvoltat cel mai bine simţul competiţiei şi al lucrului bine-făcut“, spunea Burz, pentru tirnaveni.ro. După „recoltă“, îşi ducea legumele la piaţa din Târnăveni, de una singură „Oamenii erau încântaţi să cumpere de la un copil, aşa că eram prima care-şi vindea marfa“, mai spune Burz, citată de aceeaşi sursă.

    La începutul anilor 2000 Teodora Burz a pus bazele brandului de haine pentru bărbaţi Ziggo House, iar ulterior a lucrat pentru retaileri internaţionali. De aproape şapte ani este country manager al Orka Holding (care operează magazine sub mărcile Damat, Tween şi D’S) în România şi se ocupă de marketingul şi expansiunea grupului turc la nivel internaţional, care deţine în portofoliu peste 400 de magazine de modă pentru bărbaţi deschise pe aproape 40 de pieţe.

    „Eu nu am avut un mentor sau un model, dar cred că e bine să deschidem apetitul generaţiei Z către oameni care au reuşit, în măsura în care reprezentanţii mediului de afaceri îşi doresc să se implice în orientarea noilor generaţii”, precizează Teodora Burz. În anul care tocmai a trecut spune că a investit atât financiar, cât şi energie şi experienţă, iar pentru 2017 îşi propune o creştere de 30% a businessului pe care îl conduce.

    În timpul liber, când nu se axează tot pe zona fashion, Teodorei Burz îi place să călătorească, iar printre cele mai frumoase momente aminteşte vacanţele din Asia. „Sunt momente unice de care îmi amintesc cu drag şi abia aştept să mă reîntorc acolo. Jaipur (India), Uluwatu (Bali) sau PangKor Laut (Malaiezia) sunt câteva locuri care au o semnificatţe aparte pentru mine.”

  • Din seria românilor care fac cinste ţării: Alexandra Gromic, violonista care reinventează operele marilor compozitori ai lumii

    A considerat că vioara o defineşte atât de bine, încât a ales să se iden­tifice cu acest instrument. De aceea, publicul o cunoaşte ca pe Alexandra Violin şi, oricât de clişeic ar suna, când îi auzi numele, chiar nu mai e nevoie de nicio altă prezentare, pentru că numele ei de scenă este în sine o carte de vizită.

    Primele acorduri la vioară le-a făcut cu ochii în lacrimi, îşi aminteşte şi acum. Mama ei, profesoară de fizică, era prietenă cu cel care avea să devină primul ei profesor de vioară. A vrut să facă o încercare, să vadă dacă Alexandra, la cei şapte ani de atunci, are aplecare către acest instrument.

    „Mi se părea că mă forţează, aşa că am început să plâng, dar am continuat să încerc să cânt. Deşi am plâns continuu, concluzia a fost că am ureche muzicală“, spune Alexandra, amuzată acum.

    Zece ani mai târziu, în clasa a XI-a, pe vremea când urma cursurile Colegiului Naţional de Muzică George Enescu din Bucureşti, a început să cânte în trupa Amadeus, un cvartet instrumental format iniţial din patru fete care cântau la vioară, violoncel şi pian.

    Alexandra acumulase deja experienţă cântând în orchestre şi în alte cvartete, aşa că Amadeus a fost pentru ea doar o nouă provocare. De treisprezece ani. În 2014, a plecat din Amadeus şi a căutat să se reinventeze singură. „Am ocazia să cânt la evenimente inedite, cum este Dinner in the sky (eveniment la care musafirii sunt invitaţi să ia cina la 50 de metri înălţime – n. red.) sau Dîner en Blanc, a cărui primă ediţie a avut loc anul acesta. Au participat 500 de oameni, toţi îmbrăcaţi în alb, iar eu am deschis evenimentul“, povesteşte Alexandra Gromic.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Oraşul în care apocalipsa vine în fiecare zi. Casele sunt înghiţite de gropi uriaşe care se umplu instantaneu cu apă

    De peste 30 de ani, oraşul  Berezniki, din regiunea Perm, se scufundă la modul propriu din cauza craterelor uriaşe. Totul a început în 2007 când a apărut o groapă care s-a extins continuu înghiţind totul în calea sa. Înainte ca oraşul să fie construit, aici ar fi existat Marea Perm, în urma căreia a rămas un enorm zăcământ de potasiu, care asigură, potrivit specialiştilor, 10% din consumul total de potasiu la nivel global.

    În oraşul construit pe mina de potasiu, gropile apar instantaneu, fără vreun fel de avertisment. „A fost o panică atât de mare. Oamenii care locuiau în apropiere şi-au trimis familiile la rudele din alte oraşe”, îşi aminteşte acel moment, într-un reportaj realizat de RFE/RL, Valery Mets, fost muncitor într-o mină de potasiu din Berezniki. 

    VEZI AICI VIDEO

  • Povestea nebună a unui milionar excentric: consuma cocaină, bea câte o sticlă de whisky zilnic şi a fost acuzat de crimă

    Născut în Marea Britanie, John McAfee s-a mutat în Virginia, Statele Unite alături de părinţii săi când era doar un copil. Când avea doar 15 ani, tatăl său, alcoolic, şi-a pus capăt zilelor. A fost o perioadă extrem de dificilă, pe care omul de afaceri spune că şi-o aminteşte în fiecare zi.

    McAfee a urmat cursurile Roanoke College, unde şi-a dovedit încă de la început spiritul antreprenorial. Primul său business a fost de vânzare a revistelor din uşă în uşă, activitatea care i-a adus o sumă considerabilă de bani.

    A învăţat bazele programării la finele anilor ’60, atunci când a lucrat la o companie specializată în cartele pentru calculatoare. A plecat apoi la Missouri Pacific Railroad, unde a implementat un sistem de automatizare a orarului de călătorie. În acea perioadă McAfee a început să consume droguri, mergând deseori la muncă într-o stare ce nu îi permitea să îşi facă treaba.

    În anii ’70 s-a mutat în Silicon Valley, unde a ocupat diverse poziţii în cadrul unor companii de software. Dependenţele sale au devenit extrem de periculoase: în timp ce lucra pentru compania americană Omex, obişnuia să consume cocaină şi să bea câte o sticlă de whisky zilnic. În cele din urmă a conştientizat situaţia în care se afla şi a cerut ajutor.

    După reabilitare, McAfee s-a angajat la Lockheed. În 1986 a citit un articol despre viruşi, iar acest lucru l-a determinat să pună bazele unei companii specializată în combaterea infracţiunilor cibernetice. La începutul anilor ’90, compania McAfee avea venituri de peste 5 milioane de dolari pe an. În 1996, la zece ani de la fondarea companiei, antreprenorul şi-a vândut acţiunile pentru 100 de milioane de dolari.

    Criza financiară din 2008 l-a afectat puternic, pierzând peste 90% din averea sa. S-a mutat în Belize, încercând să pună bazele unei companii farmaceutice. Acolo a suferit o depresie, fiind la un moment dat suspectat chiar de crimă.

    McAfee s-a întors în 2013 în Statele Unite şi duce o viaţă aparent liniştită, departe de camerele de televiziune. Mare parte a vieţii sale rămâne însă un mister.

  • O cameră secretă a lui Michelangelo care conţine desene şi schiţe unice, deschisă după sute de ani

    Acesta a construit mausoleul familiei de Medici, cea mai influentă din Florenţa, dar a trebuit să se ascundă atunci când a susţinut o revoltă populară împotriva lor, scrie Fox News.
     
    „M-am ascuns într-o mică celulă, îngropat ca morţii de deasupra”, relata acesta după ce a fost iertat de familie şi a terminat capelele.
     
    Camera a fost descoperită în 1975, iar acum, pentru prima dată, publicul o poate vedea. Părţi din desene includ porţiuni din Capela Sixtină. Este o încăpere extrem de mică de doar 7X2 metri.