Tag: amenda

  • Iohannis a promulgat legea: Nivelul amenzii pentru lipsa rovinietei va creşte în curând

    În această săptămână, preşedintele României a promulgat, prin decret prezidenţial, Legea pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România (PL-x 234/04.05.2022), ce prevede majorarea limitelor nivelului amenzii pentru lipsa rovinietei, conform 

    Tariful de utilizare pe reţeaua de drumuri naţionale din România se aplică în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    Cuantumul amenzii contravenţionale aplicabile utilizatorilor în cazul lipsei rovinietei valabile:

    „Din anul 2010 şi până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la acelaşi nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%.

    Astfel, valoarea amenzilor contravenţionale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda minimă şi de patru ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda maximă”, scrie expunerea de motive a proiectului.

    Proiectul mai trebuie publicat în Monitorul Oficial, iar acesta va intra în vigoare în 30 de zile de la data publicării.

     

  • ANRE a amendat cu peste 11 mil.lei mai mulţi operatori din piaţa angro de energie şi gaze, pentru manipularea pieţei

    Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) transmite că în perioada 2021 – 2022 a finalizat 28 acţiuni de investigaţii în sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale, în urma cărora a aplicat sancţiuni de peste 11,1 mil. lei unui număr de 24 de participanţi la piaţa angro de energie.

    Pentru sectorul energiei electrice au fost aplicate amenzi de 10,1 mil. lei unui număr de 22 participanţi la piaţa angro de energie electrică, iar pentru sectorul gazelor naturale amenzile au fost de 1 mil. lei şi au fost aplicate unui număr de  2 participanţi la piaţa angro de gaze naturale.

    Sancţiunile au fost aplicate pentru manipularea pieţei angro de energie electrică sau gaze naturale, ca urmare a tranzacţiilor efectuate cu cantităţi de energie electrică sau gaze naturale pe platformele OPCOM, considerate de tip wash trade, calificate în sub-categoria ,,tranzacţiilor de spălare tip A – B – A” sau ,,pre-arranged”, spun reprezentanţii ANRE.

    Anul acesta, ANRE investighează 18 participanţi la piaţa angro de energie suspectaţi de manipulare de piaţă (furnizori, traderi) din care 13 în sectorul energiei electrice şi 5 în sectorul gazelor naturale.

    Începând cu septembrie 2020, sancţiunile aplicate de ANRE au fost majorate, astfel că participanţii la piaţa angro de energie electrică şi gaze naturale care manipulează sau încearcă să manipuleze piaţa angro de energie, se sancţionează cu amendă în cuantum de 5-10 % din cifra de afaceri anuală.

    Sumele aferente sancţiunilor aplicate de ANRE se constituie integral ca venit la bugetul de stat.

     

  • ANPC a amendat Blue Air cu 2 milioane de euro din cauza anulării zborurilor

    „În urma sesizărilor depuse de consumatori şi ca urmare a reacţiilor din media Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat, în cursul lunii iunie 2022, o acţiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA. Mai exact, în perioada 30.04.2021-30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăţi în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene, în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri”, potrivit unui comunicat de presă.

    Conform ANPC, în conformitate cu prevederile transpunerii în legislaţia naţională a Directivei europene Omnibus, în urma publicării în Monitorul Oficial a Ordinului preşedintelui ANPC, care preciza procedura de urmat în acest caz, a fost constituită o comisie specială, la nivelul Autorităţii, pentru stabilirea sancţiunilor care se impun.

    „Ţinând cont de aspectele constatate în urma verificărilor şi de inexistenţa cifrei de afaceri declarate a operatorului economic, care a făcut imposibilă stabilirea unei amenzi în procent, Comisia a decis aplicarea unei sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României, la data de 12.07.2022, 9.882.200 lei. (…) Odată cu aplicarea acestei amenzi contravenţionale, echipa de control a propus, iar preşedintele ANPC, prin ordin, a dispus ca sancţiune complementară, măsura de remediere prevăzută la art. 121 alin. (1) lit. a) din legea 363/2007, respectiv <… încetarea contractului şi restituirea contravalorii serviciilor anulate şi a compensaţiilor aferente în termen de maximum 10 de zile> cu respectarea opţiunii consumatorilor şi cu raportare la toate rezervările anulate şi pentru care operatorul economic nu a procedat la restituirea corespunzătoare a sumelor datorate, inclusiv compensaţii, în urma anulării zborurilor survenite ulterior datei de 30.04.2022”, se menţionează în comunicatul ANPC.

    Totodată, a fost dispusă măsura de a nu mai pune la dispoziţia consumatorilor, pe piaţă, oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condiţiilor şi caracteristicilor declarate.

    „Având în vedere că abaterile constatate privesc atât consumatori din România, cât şi din UE, ANPC, prin Direcţia Generală Control Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană, a transmis o alertă către Comisia Europeană şi autorităţile omoloage ANPC, din celelate state membre, prin care solicită verificarea, la nivel european a încălcărilor similare de legislaţie, altele decât cele reclamate la ANPC, ori dacă s-au luat deja măsuri de asigurare a respectării legislaţiei, pe teritoriul UE, împotriva unor astfel de abateri ale companiei Blue Air Aviaton SA. Menţionăm că au fost primite 924 de reclamaţii transfrontaliere, fapt care a determinat necesitatea obţinerii unor informaţii suplimentare şi prin reţeaua CPC, care funcţionează ȋn baza Regulamentului (UE) 2394/2017 şi care asigură cooperarea dintre autorităţile naţionale de supraveghere şi control ale pieţei din toate statele membre, la care se adaugă Comisia Europeană. (…) Reamintim totodată că, odată cu notificarea Blue Air, au fost notificate către statele membre, prin reţeaua CPC şi Wizz Air şi Ryan Air, care de asemenea au avut, în această perioadă, foarte multe anulări sau întârzieri de curse, fără a ţine seama de drepturile consumatorilor. Operatorii economici vor rămâne, în continuare, în atenţia ANPC, iar îndeplinirea măsurilor dispuse, de restituire a sumelor, precum şi de încetare a practicilor comerciale incorecte, vor fi verificate de comisari, după încheierea celor 10 zile, prevăzute de lege”, se arată în finalul comunicatului

  • Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, amendat cu 10.000 de lei de ISC

    „Ceva frumos: am fost amendat cu 10.000 de lei. Inspectoratul de Stat pentru Construcţii mi-a ars două amenzi pentru că nu am prelungit/reînnoit două certificate de urbanism care ar permite construirea unor turnuri în Parcul Grozăveşti”, scrie pe Facebook Ciprian Ciucu.

    El precizează că fosta administraţia a emis două certificate de urbanism pentru construirea în parcul Grozăveşti a unor blocuri cu peste 20 de etaje.

    „Deoarece PUZ-ul în baza căruia au fost emise a fost anulat definitiv în instanţă (unul dintre motive fiind chiar schimbarea regimului de construire în Parcul Grozăveşti), mi se pare aiurea să fiu obligat să prelungesc certificatele de urbanism emise în baza PUZ-ului anulat. În interpretarea ISC a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, deoarece procesul de autorizare a fost iniţiat anterior anulării PUZ-ului Sectorului 6, aş fi obligat să emit automat prelungirea. Apoi, ar urma, automat să fiu obligat să emit autorizaţia de construire. Acum, am spus-o repetat: eu voi proteja interesul public, spaţiul verde, urbanismul de calitate cu toate forţele mele. Răul a fost deja făcut în multe situaţii iar în capul meu se sparg PUZ-uri şi PUD-uri votate iresponsabil în mandatele anterioare. Sunt multe. Până acum am păzit ce am putut păzi, de acum vor începe să vină după mine. Nu-i nimic, pentru mine este important să am dreptatea şi pe dumneavoastră de partea mea. Dedic aceste rânduri contestatarilor mei (puţini, ce-i drept) din cartierul Grozăveşti pentru al căror drept la urbanism de calitate lupt, nu de ieri de azi, ci de doi ani de zile”, conchide edilul.

  • Amenzi în valoare de peste 440.000 lei în prima săptămână de controale pe litoral

    Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă sâmbătă că au dat amenzi în valoare de peste 440.000 lei în prima săptămână de controale pe litoral. 149 de kg de carne şi alte produse alimentare improprii consumului au fost neutralizate.

    Inspectorii ANSVSA anunţă rezultatele primei săptămâni de activitate a inspectorilor „Comandamentului Sezon Estival 2022”. Aceştia au verificat 200 de unităţi de alimentaţie publică şi de vânzare cu amănuntul de pe litoral.

    „Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, constatate cu ocazia controalelor, au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 443.600 de lei. Cu prilejul acestor controale, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au oferit şi consiliere operatorilor economici verificaţi. S-au stabilit termene de remediere ale neconformităţilor constatate si termene de recontrol pentru verificarea corectării acestora”, se arată în comunicatul ANSVSA.

    De asemenea, a fost confiscată şi o cantitate de 149 de kg de produse alimentare improprii consumului uman (carne materie primă, produse finite), care au fost dirijate către unităţi de neutralizare.

    „Dintre principalele nereguli constatate, menţionăm: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare”, mai precizează documentul.

    Medicii veterinari din cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2022”desfăşoară acţiuni de control oficial în toate staţiunile de pe litoralul Marii Negre, în echipe mixte, dar şi în parteneriat cu alte instituţii ale statului cu atribuţii de control.

    ANSVSA, prin intermediul Direcţiei din Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al „Comandamentului Sezon Estival 2022”: 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr funcţionează în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

    Unităţile aflate pe litoralul românesc sunt supravegheate şi verificate de medicii veterinari oficiali din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2022, se mai precizează în comunicat.

  • Euroins România din nou amendată de către ASF cu peste 419.000 lei pentru întârzierea plăţilor dosarelor de daună şi neachitarea penalităţilor de întârziere

    Euroins România a fost din nou sancţionat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în luna mai 2022 cu o amendă de 419.900 lei pentru întârzierea plăţilor dosarelor de daună şi neachitarea penalităţilor de întârziere, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii ASF.

    ASF a mai amendat compania în luna martie 2022 cu 3 mil. lei, din care Euroins trebuia să plătească suma de 2,39 mil. lei pentru înregistrarea unor fonduri neconforme şi 652.100 lei pentru neprezentarea tuturor documentelor solicitate de echipa de control, plata cu întârziere a despăgubirilor RCA, neplata unor penalităţi, constatarea daunelor RCA cu întârziere şi subevaluarea rezervei de daună avizată. Pe lângă suma cumulată de 3 mil. lei, ASF a sancţionat şi CEO-ul companiei, Tanja Blatnik, cu o amendă ed 98.500 lei pentru transmiterea unor raportări neconforme.

  • Recomandări de la CNAIR pentru şoferii care merg la mare de 1 mai. Ce trebuie să ştie toţi conducătorii auto care merg la mare în acest weekend

    CNAIR informează că, având în vedere că urmează ziua de 1 Mai şi sunt aşteptate creşteri semnificative ale traficului pe relaţia Bucureşti – Constanţa şi retur, şoferii sunt sfătuiţi ca pentru utilizarea podului peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă să plătească tariful de trecere (peajul) înainte de plecarea în călătorie şi, în special, să evite plata cash pentru a nu se crea ambuteiaje în zona staţiilor de taxare.

    Peajul poate fi achitat astfel:

    • pe portalul CNAIR www.erovinieta.ro şi prin intermediul aplicaţiei eTarife (destinată telefoanelor mobile);
    • la distribuitorii autorizaţi (lista completă se poate verifica pe site-ul CNAIR la adresa www.cnadnr.ro).
    • prin SMS , la numarul 7577.

    În cazul în care se optează pentru plata tarifului printr-unul din aceste canale, trecerea prin staţia de taxare se va realiza pe benzile marcate cu semnul http://cnadnr.ro/sites/default/files/etarif1.png

    În cazul în care s-a omis plata anticipată iar trecerea s-a efectuat pe benzile marcate cu semnul http://cnadnr.ro/sites/default/files/etarif1.png, tariful poate fi plătit ulterior, până la ora 24.00 a zilei următoare trecerii.

    Trecerile achitate pot fi „utilizate” într-o perioadă de 12 luni de la data achitării.

    Cu excepţia peajului achitat prin SMS, tariful poate fi achitat şi pentru 2 sau 20 de treceri.

    Utilizatorii sunt rugaţi ca, la achiziţionarea unor peaje, să verifice datele care sunt înscrise pe documentul emis de către distribuitorii autorizaţi ai CNAIR, în special numărul de înmatriculare al vehiculului, înainte de a certifica prin semnătură corectitudinea acestora. De asemenea, este important ca datele trimise prin SMS să fie verificate cu atenţie înainte de confirmarea plăţii.

    Un peaj achitat după expirarea termenului prevăzut de lege (după ora 24.00 a zilei următoare trecerii) nu poate fi luat în considerare pentru trecerea în cauză.

    Totodată, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere doreşte să reamintească utilizatorilor că, pentru circulaţia pe reţeaua de drumuri naţionale din România aflată în administrarea CNAIR este necesară achitarea rovinietei (tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România).

     

  • Date personale pe WhatsApp: Instanţa a menţinut amenda dată Băncii Transilvania

    Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPCDP) a obţinut în instanţă o hotărâre definitivă de menţinere a unei amenzi de 100.000 de euro aplicate Băncii Transilvania într-un dosar în care angajaţi ai băncii au transferat între ei şi apoi, pe WhatsApp şi în afara companiei, date personale ale clienţilor.

    „Prin Hotărârea civilă nr. 9 din 13.04.2022, definitivă, Curtea de Apel Cluj a confirmat amenda în cuantum de 100.000 de euro aplicată de Autoritatea de Supraveghere Băncii Transilvania, pentru încălcarea art. 32 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. f) din Regulamentul General privind Protecţia Datelor”, a comunicat ANSPCDP.

    De asemenea, instanţa a reţinut următoarele aspecte, conform ANSPDCP: „În cauză, pentru a dovedi conduita sa diligentă în ce priveşte instruirea personalului în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal reclamanta a depus o serie de reglementări interne precum şi dovada organizării unor cursuri având această tematică, însă apare important de subliniat ca nu s-a dovedit participarea efectivă a personalului la aceste cursuri şi nici aplicarea efectivă a vreunei modalităţi de verificare a însuşirii acestor cunostinţe şi informaţii.

    De altfel, aspectele invocate de reclamantă în sensul în care ar fi luat măsuri adecvate, în scopul implementării prevederilor din Regulament, sunt contrazise chiar de faptele constatate prin procesul verbal de contravenţie şi necontestate, care atestă divulgarea intenţionată, în mod neautorizat, de către persoanele aflate sub autoritatea Băncii, a unui şsetţ însemnat de date cu caracter personal (unele din categoria datelor extrem de sensibile) către un număr foarte mare de persoane. Dezinvoltura cu care angajaţii reclamantei au acţionat, transmiţând de la unul la altul datele cu caracter personal ale clientului băncii şi ulterior, unor terţe persoane, prin intermediul aplicaţiei Whatsapp, atestă nu doar necunoaşterea procedurilor de lucru privind prelucrarea datelor cu caracter pesonal cât mai ales (şi mai grav) inabilitatea acestora de a identifica şi califica datele la care au acces ca find date cu caracter personal, ceea ce denotă o lipsă acută de instruire efectivă.”

    De asemenea, aceeaşi soluţie favorabilă Autorităţii de Supraveghere a fost pronunţată şi la fond, prin Sentinţa civilă nr. 1309 din 06 Mai 2021 a Tribunalului Cluj, menţinută în întregime de instanţa de apel, constatându-se faptul că „cererea de chemare în judecată formulată de reclamata Banca Transilvania SA în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, se vădeste neîntemeiată şi va fi respinsă, procesul-verbal de contravenţie nr. 23409 încheiat de pârâtă la data de 26.11.2020 urmând a fi menţinut ca deplin legal şi temeinic”.

  • ASF a amendat iar Euroins, cu 3 mil. lei, dar şi pe Tanja Blatnik, CEO al Euroins, cu 98.500 lei

    Euroins România, noul lider al pieţei asigurărilor cu subscrieri de 2,19 mld. lei în 2021, a fost amendat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cu 3 mil. lei în luna martie 2022, potrivit informaţiilor transmise de ASF. În acelaşi timp şi Tanja Blatnik, CEO al companiei, a fost amendată cu 98.500 lei pentru transmiterea unor raportări neconforme. 

    Pe lângă Euroins, ASF a mai sancţionat şi compania Groupama cu 62.900 lei pentru plata cu întârziere a despăgubirilor RCA, neplata penalităţilor şi constatarea unor daune RCA cu întârziere, iar Transilvania Broker a primit un avertisment scris pentru informaţii şi date incorecte şi neclare în contractul de asigurare. Suma de 3 mil. lei pe care Euroins o are de plătit este compusă din două amenzi, una de 2,39 mil. lei pentru înregistrarea unor fonduri neconforme şi una de 652.100 lei pentru neprezentarea tuturor documentelor solicitate de echipa de control, plata cu întârziere a despăgubirilor RCA, neplata unor penalităţi, constatarea daunelor RCA cu întârziere şi subevaluarea rezervei de daună avizată. Precedenta amendă pe care Euroins a primit-o de la ASF a fost în luna decembrie 2021, în valoare totală de 5,9 mil. lei. 

    Sancţiunea a fost compusă din două amenzi, una de 3,54 mil. lei şi una de 2,3 mil. lei, iar în cadrul sancţiunii compania trebuia să stabilească un plan de redresare, cu măsuri pentru restabilirea nivelului fondurilor propria eligibile care acoperă necesarul de capital de solvabilitate (SCR) sau pentru modificarea profilului de risc astfel încât în termen de 6 luni SCR să fie din nou respectat.

    În ceea ce priveşte amenda seria amenzilor din decembrie 2021, Euroins a contestat sancţiunile ASF, motivul fiind că sancţiunea a fost impusă ca urmare a unei acţiuni de control periodic, care a avut în vedere perioada mai-octombrie 2021, iar reperzentanţii Euroins au explicat atunci că seria ed majorări de capital în valoare totală de 300 mil. lei şi infuziile de capital au dus la remedierea tuturor provocărilor financiare, inclusv cele existente în trecut şi identificate de ASF.

    Seria amenzilor ASF a început încă din luna septembrie a anului 2019, când compania a fost sancţionată de către ASF cu 50.000 lei pentru transmiterea cu întârziere a ofertei de despăgubire, a plăţii despăgubirilor şi a constatărilor.

    Ulterior, în luna februarie 2020 ASF a impus o nouă sancţiune companiei în valoare de 100.000 lei pentru întârzierea plăţilor despăgubirilor, iar la o diferenţă mică de timp, în aceeşi lună, compania a mai primit o amendă în valoare de 500.000 de lei, întrând în acelaşi timp sub administrarea temporară a Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA).

    În luna aprilie a anului 2020, Euroins România a ieşit de sub administrarea FGA la numirea unui nou Consiliu de Adminsitraţie, dar sancţiunile ASF nu s-au oprit. În luna septembrie 2020, asigurătorul a fost lovit de un cumul de sancţiuni în valoare totală de 2,1 mil. lei, pentru calculul rezervelor tehnice şi înregistrarea eronată a unor operaţiuni de recunoaştere a comisioanelor din reasigurare. Din suma de 2,1 mil. lei, valoare de 600.000 lei a fost amenda ASF în urma unui control inopinat, iar 1,5 mil. lei a fost amenda în urma unui control periodic.

    Pe lângă amenzile cumulate de 2,1 mil. lei din luna septembrie 2020, ASF a dispus, în acelaşi timp, retragerea aprobărilor acordate directorilor executive ai societăţii de la vremea respectiveă, Mihnea Tobescu şi Milena Guentcheva, însemnând suspendarea acestora din funcţii pe o perioadă nedeterminată.

    Odată cu debutul anului 2021, Euroins a fost din nou sancţionată de către ASF cu 450.000 de lei pentru plata cu întârziere a despăgubirilor aferente dosarelor de daună RCA, iar ulterior, în luna februarie 2021, Euroins a mai primit o amendă de 500.000 de lei pentru netransmiterea ofertelor de despăgubire sau a notificărilor privind motivele pentru care nu au fost aprobate pretenţiile de despăgubire şi plata cu întârziere a unor dosare de daună.

    În luna februarie 2022, reprezentanţii ASF au spus pentru ZF că în ultimii doi ani, respectiv 2020-2021, Euroins a primit amenzi în valoare de 7,87 mil. lei, rezultate în urma sancţiunilor impuse de ASF atât companiei, cât şi persoanelor din conducerea societăţii, iar până atunci Autoritatea a încasat o cotă de 50% din cei 7,87 mil. lei, adică 3,93 mil. lei.  

  • Lovitură dură pentru şoferii din România: După scumpirea RCA-ului şi a carburanţilor, pe şoferi îi aşteaptă o nouă rundă de scumpiri

    În această lună, Guvernul a adoptat un proiect de lege care prevede majorarea limitelor nivelului amenzii pentru lipsa rovinietei.

    Mai exact, este vorba despre Proiectul de Lege pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, adoptat de Guvern în data de 26 martie 2022.

    Tariful de utilizare pe reţeaua de drumuri naţionale din România se aplică în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    Cuantumul amenzii contravenţionale aplicabile utilizatorilor în cazul lipsei rovinietei valabile, dacă proiectul va fi adoptat va fi:

    „Din anul 2010 şi până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la acelaşi nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%.

    Astfel, valoarea amenzilor contravenţionale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda minimă şi de patru ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda maximă”, scrie expunerea de motive a proiectului.

    Proiectul a fost trimis la Parlament pentru dezbatere şi vot, iar după vot şi publicarea în Monitorul Oficial acesta va intra în vigoare în 30 de zile de la data publicării.