Tag: alocare

  • Fifor, despre salarii: Nu aşteptăm scăderi, dar dacă vor fi, suntem pregătiţi să intervenim

    „Bugetul Ministerul Apărării Naţionale, pentru anul 2017 a fost, aşa cum se ştie, de 2% din Produsul Intern Brut. Anul acesta, conform bugetului alocat, menţinem această alocare, ceea ce reprezintă faptul că avem capacitatea de a asigura toate drepturile salariale pentru toţi angajaţii ministerului Apărării şi totodată înseamnă că putem continua programele majore de înzestrare şi măsurile necesare creşterii calităţii vieţii pentru toţi militarii, atât prin politica salarială cât şi prin moderinizarea bazelor de instrucţie”, a declarat, vineri, ministrul Apărării Naţionale.

    Mihai Fifor a subliniat faptul că anul trecut, veniturile militarilor personalului civil au crescut, în medie, cu 15 până la 20%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Clădirea în care s-a votat unirea Transilvaniei cu România, în reabilitare după 50 de ani

    Pentru reabilitarea Sălii Unirii, Guvernul alocă 98% din banii necesari, adică 1,92 milioane de euro, în vreme ce restul, 38.000 de euro, provin de la Consiliul Judeţean Alba.

    ”Scopul investiţiei este reabilitarea, refacerea, recompartimentarea, redimensionarea tuturor instalaţiilor şi aducerea la zi a necesităţilor de confort şi buna funcţionare a unui muzeu contemporan, de asemenea importanţă, unic în ţară, prin obiectivul muzeal, acela al celebrării Marii Uniri de la 1918”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat de consilierii judeţeni.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Al doilea oraş din România care ar putea avea METROU. Pentru 2018 a alocat deja 3,48 de milioane de lei

    Clujul a făcut un prim pas important pentru reţeaua de metrou. Primăria a alocat pentru 2018 suma de 3,48 de milioane lei pentru studiul de prefezabilitate şi diverse alte studii privind introducerea metroului în oraş. Alte 23 de milioane de lei vor fi folosiţi pentru cumpărarea de tramvaie, dintr-un total de 227 de milioane, toţi bani europeni. Pentru troleibuze ar urma să se cheltuie 12 milioane dintr-un total de 116.
     
    “Clujul nu va putea evita discuţia despre metrou. Este un proiect pentru următorii 15-20 de ani”. Acesta a fost mesajul rostit în 2017 pe două voci: primarul Emil Boc şi viceprimarul Dan Tarcea.
     
    În viziunea Primăriei, metroul clujean ar trebui să lege Floreştiul sau chiar Gilăul de Apahida. Trebuie luată în considerare realitatea de peste 20 de ani, nu cea de acum. Numai că studiul pe care îl va comanda municipalitatea nu va fi atât de cuprinzător.

    Recent, viceprimarul Dan Tarcea citat de Ziua de Cluj: “Nu putem aloca bani pentru studii în Floreşti, Gilău sau Apahida. Îl vom face numai pentru Cluj-Napoca. Dacă şi alţii vor dori metrou, vor trebui să îşi comande propriile studii, chiar dacă ştim că bugetele din comune nu sunt atât de mari. Am vrea, pentru o maximă eficienţă, ca linia de metrou să lege comunele din est şi din vest”.

    Anul trecut, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, citat de capital.ro: „Vreau să-l încurajez pe Emil Boc şi sunt convins că nu se va lăsa inhibat de «corul cârtitorilor», care probabil că există şi în Cluj, ca şi în Timişoara. Oricine înţelege că aceste oraşe se dezvoltă într-un ritm alert şi că nu pot să funcţioneze cu infrastructura gândită în alte vremuri şi în alte condiţii. (…) Cred că este o idee foarte bună. Noi trebuie să gândim în perspectivă, nu de azi pe mâine”, a declarat Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă.

  • Camera Deputaţilor: Partidele vor primi anual, de la bugetul de stat, între 0,01% şi 0,04% din PIB

    Iniţiatorul legii, deputatul PSD Mircea Drăghici, motivează, în expunerea de motive că, prin această propunere, se asigură un tratament egal pentru toate partidele.

    „Pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată dublu proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de candidaţii femei”, mai prevede actul normativ.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Educaţiei: Avem Internet doar în 66% din şcolile din ţară; investim în digitizare

    Liviu Pop a declarat, vineri, la Arad, în cadrul unei conferinţe de presă, cu privire la manualele digitale, că până în primăvara anului viitor vor fi finalizate cele pentru clasele I – VI.

    “În perioada următoare, vom lansa o competiţie de autori pentru scrierea de manuale şcolare. Nu se vor mai face competiţii între edituri, unele dintre ele aveau un singur interes, cel economic, nu cel de sprijin pentru sistemul de învăţământ. Facem competiţie între autori de manuale, la clasele I, a II-a şi a VI-a, iar la clasele a III-a, a IV-a şi a V-a, acolo unde nu avem niciun manual, pentru că, evident, niciun baron al manualelor nu s-a deranjat să depună ofertă. Acolo vom face iar concurs între autorii de manuale şi îi invit şi pe profesorii din Arad să devină autori de manuale, în aşa fel încât în lunile martie, aprilie, mai deja să avem manuale în format pdf şi virtual, să avem manuale pentru toate disciplinele din clasele I-VI în baza noilor programe şcolare”, a afirmat ministrul Educaţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este Mateusz Morawiecki, noul premier al Poloniei

    Mateusz Morawiecki, în vârstă de 49 de ani, s-a făcut cunoscut prin reprimarea evaziunii fiscale în Polonia şi prin alocarea unor fonduri suplimentare pentru serviciile de sănătate.

    Noul premier vorbeşte fluent engleză şi germană şi este lăudat de oficialii UE de la Bruxelles pentru profesionalismul dovedit în timpul reuniunilor miniştrilor de Finanţe.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul Educaţiei alocă peste 250 de milioane de euro pentru investiţii în infrastructura şcolară

    „Venim astăzi cu o veste bună, o veste pe care sistemul de învăţământ preuniversitar o aşteaptă: demarăm modernizarea infrastructurii educaţionale din învăţământul preuniversitar prin proiecte finanţate din fonduri europene. Din perspectiva reformei pe care ne-am asumat-o prin programul de guvernare, optimizarea infrastructurii şcolare este o condiţie eminamente necesară. Iată că facem încă un pas, unul care se adaugă celor făcuţi până acum, prilej pentru mine să-i mulţumesc domnului ministru Marius Nica pentru tot sprijinul acordat”, a declarat ministrul Educaţiei, Liviu Pop.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul Justiţiei PIERDE 3,75 MILIARDE LEI în noul buget

    Ca ordonator principal, Ministerul Culturii va mai putea atrage sume suplimentare („credite de angajament”) la acest buget, în valoare totală de până la 3,94 miliarde de lei.

    Unul dintre cele mai importante obiective ale ministerului este finalizarea procesului de operaţionalizare, în subordinea MJ, a Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) şi consolidarea acesteia. În vederea atingerii obiectivelor specifice, ANABI a atras inclusiv resurse financiare externe precum:
    − Proiectul „Sprijin pentru îndeplinirea obiectivelor Strategiei Naţionale Anticorupţie prin creşterea gradului de recuperare a produselor infracţiunilor”. Proiectul a fost preluat integral în administrare de către ANABI în luna aprilie 2017. Obiectivul proiectului este dezvoltarea în cadrul ANABI a unui sistem naţional integrat privind creanţele provenite din infracţiuni. Proiectul beneficiază de finanţare în cadrul Programului de Cooperare elveţiano-român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale din cadrul Europei extinse şi este implementat în parteneriat cu Institutul Basel pentru Guvernare din Elveţia. Bugetul proiectului este de aproximativ 3,86 milioane de lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bugetul Ministerului Culturii creşte cu 50% în 2018

    Ca ordonator principal, Ministerul Culturii va mai putea atrage sume suplimentare („credite de angajament”) la acest buget, în valoare totală de până la 1,24 miliarde de lei.

    Potrivit proiectului, în bugetul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, la capitolul 67.01 „Cultură recreere şi religie” este cuprinsă şi suma de 150 de milioane de lei necesară finanţării manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor prilejuite de aniversarea Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial. Sursele acestor fonduri sunt prevăzute astefl: la titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, suma de 86,2 milioane de lei şi la titlul 59 „Alte cheltuieli” suma de 63,78 milioane de lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro