BusinessMagazin

Tag: album

  • Ce spune fotografia despre noi?

    “Mediafax Foto – Best of 1990-2011” este mai mult decat un album de fotografie. Este o adevarata calatorie in timp, care te transporta in primele clipe ale Romaniei eliberate, purtandu-te apoi prin momentele dificile de tranzitie, dar si prin vremuri mai bune si evenimente-prilej de mandrie sau de speranta.

    Imaginea, alaturi de sute de alte fotografii, este inclusa in editia de anul acesta a albumului “Mediafax Foto – Best of 1990-2011” si poate fi achizitionata online, la pretul de 99,99 de lei, de la aceasta adresa.

  • Mediafax Foto lansează albumul de fotografie “Best of 1990 – 2011”

    În plus faţă de ediţiile anterioare, care au reunit cele mai reuşite fotografii ale ultimilor ani, “Mediafax Foto – Best of 1990-2011” cuprinde lucrări din întreaga perioadă de după 1990 şi este “un recurs la istorie şi, totodată, o selecţie de referinţă pentru profesionişti”, spune Cristi Dimitriu, director editorial Mediafax Group.

    Albumul îşi poartă privitorul într-o adevărată călătorie în timp, transportându-l în primele clipe ale României eliberate, purtându-l apoi prin momentele dificile de tranziţie, dar şi prin vremuri mai bune şi evenimente-prilej de mândrie sau de speranţă. Volumul readuce în lumină evenimentele din ţară şi din afară, cu impact major asupra României în perioada 1990 – 2011, şi spune povestea noastră, de la deschiderea graniţelor la deschiderea minţilor.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Record la casa Christie’s: amintiri de la Glastonbury (FOTO)

    Cel mai important articol licitat s-a vândut pentru echivalentul a 120.000 de euro, o sumă de trei ori mai mare decât se aştepta casa Christie’s. Lucrarea constă în nişte elicoptere militare pictate pe un perete al remorcii unui camion cu echipamente de sunet folosite la festivalul de la Glastonbury din 1998.

    Imaginea de atunci remarcată de solistul de la Blur, Damon Albarn, care l-a rugat pe artist să creeze o copertă de album pentru trupă. Aşa a ajuns Banksy să deseneze coperta albumului “Think Tank”, din 2003.

  • Benzi desenate pe gustul amatorilor de mister (VIDEO)

    Ne-a obişnuit deja cu austeritatea tuşei lui Marjane Satrapi, iată că acum ne introduce în universul hipnotic, turbionar al lui Lorenzo Mattotti, unul dintre greii benzii desenate italieneşti. După ce işi termină studiile de arhitectură, în 1975 îşi publică primele benzi desenate în fanzinul francez Bibliopop şi apoi în revista Circus. După “Alice Brum Brum” (o interpretare liberă după Alice în ţara Minunilor) şi alte câteva albume şocante, începe să fie intens curtat de presa americană şi europeană, pentru care realizează numeroase coperţi şi afişe. Este deţinător a numeroase premii (printre care Yellow Kid), a avut circa 40 de expoziţii, iar albumele sale au fost traduse în numeroase limbi străine.

    Romanul grafic “Stigmata”, apărut în 1994, este povestea unui om fără niciun rost în viaţă, o namilă fără minte, un gunoi al societăţii, căruia, din senin, după o noapte de beţie, i-au apărut în podul palmelor nişte răni asemănătoare stigmatelor hristice. Călătoria lui din viaţă spre moarte este punctată de nişte episoade mistice, al căror tragism şi profunzime sunt admirabil descrise de condeiul expresionist al lui Mattotti.

    Lorenzo Mattotti, Claudio Piersanti, “Stigmata”, Editura Art, Bucureşti, 2011

  • Cei 60 de Beatles de pe Abbey Road (VIDEO)

    Ca urmare, studiourile Abbey Road vor permite clienţilor cu dare de mână să vadă cum e să fii cântăreţ care-şi înregistrează un single sau un album.

    Lanţul hotelier Fairmont va alege în fiecare an şaizeci dintre clienţii hotelurilor sale de lux, cărora le va oferi posibilitatea realizării unor înregistrări muzicale la Studioul 2 al Abbey Road, unde au realizat albume memorabile trupe ca The Beatles sau Pink Floyd. Cei ce acceptă invitaţia şi doresc o amintire din celebrele studiouri vor avea la dispoziţie o zi în care să înregistreze un CD, ajutaţi de un producător şi muzicieni, la fel ca toţi artiştii care colaborează cu Abbey Road, având chiar şansa de a se întâlni cu aceştia.

    Abbey Road va putea fi închiriat şi de companiile dornice de un team-building muzical pentru până la 100 de angajaţi care, înainte de a se înregistra cântând piesa dorită, vor face o şedinţă de pregătire muzicală.

    The Beatles – albumul “Abbey Road” (1969):

  • Unde şi cum mai locuiesc românii?

    În anii ’70-’80 ai veacului trecut, blocul (sau cum frumos îi spun francezii – HLM, adică locuinţă cu chirie moderată) comunist, proliferant şi invaziv, orwellian repetitiv şi lipsit de stil sau personalitate, a compromis pe termen lung, la noi, ideea de locuinţă colectivă. Programul dezvoltat în acei ani prin grija partidului oferea, e drept, rapid şi ieftin o casă valului uriaş de noi orăşeni, veniţi să întărească dezvoltarea industrială a ţării (marea obsesie a lui Ceauşescu).

    Rezultatul este ştiut: zeci de mii de blocuri cu arhitectură primitivă, exclusiv funcţională, au invadat, într-o primă fază, zonele periferice ale oraşelor şi le-au nivelat, găzduind milioane oameni ai muncii. Ulterior, acelaşi tip de clădiri s-a năpustit asupra centrului urban, desfigurând, de această dată, profilurile marilor oraşe. Cel mai afectat a fost, desigur, Bucureştiul, care a găzduit faraonicul proiect al Centrului Civic, care a însemnat nu doar distrugerea unor vechi cartiere, ci şi construirea pe înalt a unor blocuri cu desen neinspirat şi, oricum, incongruent în raport de vecinătăţi.

    Contrareacţia, în primii ani ce au urmat momentului 1989, a fost aproape îndreptăţită: o creştere necontrolată, malignă, a suburbiilor, cu case înşiruite, grupate în comunităţi opace, care dădeau iluzia tihnei rurale şi zgândăreau orgoliul noilor îmbogăţiţi de a avea propria “bătătură”.

    În anii din urmă, oamenii au început însă să redescopere calitatea locuirii în oraş, în clădiri cu mai multe niveluri, iar ceea ce i-a atras au fost tocmai proiectele flexibile, individualizate şi orientate către client, care le ofereau prilejul de a-şi afirma identitatea.

    Recentul album editat de Igloomedia descrie, în imagini şi texte elocvente, 19 astfel de proiecte (fie că se numesc imobile rezidenţiale, ansamblu de locuinţe sau imobile de apartamente), care recuperează şi reinterpretează inspirat un anumit tip de ţesut urban, sau pur şi simplu oferă, după cum spune Viorica Buică, coordonatoarea volumului, “alte repere de confort în raport cu blocul comunist”, sau propun “alternativele la standardizare”. Funcţionale, dar şi atractive, aceste creaţii aparţin unor arhitecţi tineri şi vestesc apariţia, în viitor, a unor spaţii comune mai ample, care ar putea redefini fundamentele locuirii urbane.

    “Locuinţe colective din România”, Editura Igloomedia, Bucureşti, 2011

  • Cum poate cineva să fie persan?

    E relatarea unui voiaj de zece zile prin Iranul de azi, al cărei prim merit este că reuşeşte să nu alunece în exotism exagerat (precum în aventurile reportericeşti) şi nici în uluire lirică (precum în poveştile scriitorilor-călători).

    În mod deliberat, autoarea se situează pe poziţia exploratorului, a celui care descoperă fără să cedeze ispitelor comparative şi mentalităţii coloniale: “Dacă Marco Polo sau Magellan ar fi fost ghidaţi de pliante bine lucrate în Photoshop, s-ar fi transformat în turişti zeloşi, care, odată întorşi în ţările de origine, şi-ar fi postat în reţele notiţele de călătorie”.

    Prin urmare, cu o retină proaspătă, cu un entuziasm bine strunit, călăuzele noastre ne aduc în faţa unui peisaj cultural, uman, de mentalităţi şi obiceiuri în mare măsură diferit de tot ce ştiam până acum despre sumbrul Iran al prezentului, cufundat în pauperitate şi intoleranţă. “Aşa văd Iranul, ca prin ochii lor (al copiilor din piaţa Imam, n.n.) neumbriţi de prejudecăţi, de spaime induse, de ironii, dar citind printre rânduri şi înţelegând totul”.

    Iranul celor doi Buzura, cel citit printre rânduri, departe de geopolitică şi de puţurile de petrol, are rădăcini prin care palpită sevele multimilenare ale Persiei, rădăcini a căror vitalitate este percepută cu acuitate în detaliile mărunte ale cotidianului, în peruzeaua unei mătănii, în mâncarea cu sos de rodii şi în rotocoalele de nuga cu fistic şi migdale, în urzeala scoarţelor şi în albastrul – desigur incomparabil – al mozaicurilor.

    La celebra, aroganta întrebare a lui Montesquieu (“Cum poate cineva să fie persan?”), Daniela Zeca-Buzura, după zece zile petrecute îndărătul chadorului, răspunde cu umilitate de pelerin: “Se poate să fii persan ţesând un covor cu perseverenţa şi vigoarea narativă cu care Firdusi şi-a scris epopeea sau punând acel albastru de Persia pe toate cupolele de moschee care sunt azi în patrimoniul UNESCO”.

    Daniela Zeca-Buzura, Mihai-Adrian Buzura, “Zece zile sub văl”, Editura Litera, Bucureşti, 2011

  • Prince, pedepsit să plătească 4 milioane de dolari unei companii de parfumuri (VIDEO)

    Compania Revelations Perfume and Cosmetics Inc. l-a acţionat în justiţie, acuzându-l că a făcut demersuri ca să împiedice eforturile ei de a lansa pe piaţă un parfum denumit după unul dintre albumele lui Prince, transmite AP.

    Compania, cu sediul în Huntingdon Valley, Pennsylvania, a argumentat că a obţinut licenţă pentru folosirea imaginii şi a numelui lui Prince, precum şi pentru a folosi titlul albumului “3121” spre a-şi promova în 2006 o linie de parfumuri. Numai că Prince şi-a încălcat ulterior promisiunea de a susţine promovarea liniei de parfumuri, după ce parfumul a fost lansat, în iulie 2007.

    Avocatul lui Prince a declarat pentru New York Law Journal că muzicianul va combate mai departe în justiţie decizia tribunalului, având în vedere că sentinţa privind plata daunelor trebuie confirmată de un alt judecător.

    Albumul “3121” a fost lansat în martie 2006. Denumirea albumului este considerată a avea legătură fie cu adresa unei vile pe care Prince o închiriase la Los Angeles, fie cu un verset din Psalmii biblici (Binecuvântat să fie Domnul, căci Şi-a aratat în chip minunat îndurarea fata de mine: parc-aş fi fost într-o cetate întărită” – 31:21).

    Albumul, care a produs trei single-uri (Te Amo Corazon, Black Sweat şi Fury), a fost prima creaţie a lui Prince care s-a lansat direct pe locul 1 în topul vânzărilor, cu 183.436 de exemplare vândute într-o săptămână.

  • Poze de razboi inedite. Album cu Hitler si militari nazisti (GALERIE FOTO)

    Albumul, cuprinzand in total 214 fotografii, prezinta cladiri
    intregi si bombardate la Minsk (Belarus), Danzig (actualul Gdansk),
    Konigsberg (actualul Kaliningrad), autobuze naziste in drum prin
    Belarus, prizonieri rusi si evrei cu steaua lui David pe haine,
    imagini cu nazisti si scene cazone, Adolf Hitler intalnindu-se cu
    Horthy la Marienburg, un autoportret al fotografului, dar si
    imagini cu o femeie – presupusa a fi prietena sau ruda cu
    fotograful. Albumul, legat in coperta de piele si cu panglica de
    matase, s-a conservat foarte bine.

    Din 214 poze cuprinse in album, doar una avea si legenda (“Bregenz,
    01/01/1942”), precum si numele celor zece militari germani
    imortalizati; in rest, nici numele fotografului, nici alte date nu
    existau. Proprietarul albumului, un batran om de afaceri american
    din industria modei care a dorit sa ramana anonim, l-a primit de la
    un prieten din New Jersey, intre timp decedat, care si-a achitat
    astfel o datorie pentru care nu avea bani de plata.

    Omul de afaceri a oferit spre publicare o selectie de poze
    cotidianului The New York Times, spre a determina valoarea
    albumului. Atat The New York Times, cat si Der Spiegel au publicat
    la 21 iunie o selectie de fotografii din album. In cateva ore, o
    cititoare din Hamburg, Harriet Scharnberg, de profesie istoric, a
    identificat originea albumului.

    Fotograful necunoscut era Franz Krieger, austriac de origine
    (1914-1993), iar femeia era Frieda Krieger, sotia lui. Atat ea, cat
    si fetita de doi ani a cuplului au murit la 17 noiembrie 1944, cand
    aviatia americana a bombardat Salzburgul.

    Conform lui Harriet Scharnberg, care si-a postat comentariul pe
    blogul Lens al cotidianului The New York Times, Krieger a insotit
    unitatile militare naziste de propaganda in expeditia de pe frontul
    de est din 1941, pana la Minsk, unde i-a fotografiat pe prizonierii
    de razboi sovietici si pe evreii din ghetou. Ulterior s-a intors la
    Berlin, iar in drum l-a fotografiat pe Hitler intalnindu-l pe
    amiralul fascist ungar Horthy la Marienburg (azi Malbork,
    Polonia).

    Sursa foto: Der Spiegel

  • Noul album al lui Michael Jackson, controversat inca dinainte de lansare

    Albumul face parte din seria de zece productii muzicale cuprinse
    in cadrul contractului estimat la aproape 250 de milioane de dolari
    incheiat in primavara de executorii testamentari ai lui Michael
    Jackson cu Sony. Contractul acopera lansarea in curs de sapte ani a
    zece albume (intre care dublul album “This Is It”, lansat deja
    toamna trecuta, “Michael”, cu piese inedite, reeditari ale
    albumelor “Off The Wall” si posibil “Bad”, posibil doua albume cu
    inregistrari live, jocul video The Experience, compilatia de
    clipuri Vision), suveniruri cu imaginea artistului, precum si
    drepturile de folosire a pieselor in cadrul unor viitoare filme,
    spectacole (Cirque du Soleil) si jocuri video. Contractul este cel
    mai valoros de pana acum din istoria businessului muzical.


    Inca de acum cateva luni, de cand a fost lansat un fragment din
    piesa “Breaking the News”, au inceput controversele: o parte dintre
    fani, mama lui Michael Jackson, fratele Randy Jackson si nepotii
    acestuia (fiii lui Tito Jackson, componentii trupei 3T) au acuzat
    neautenticitatea vocii, care i-a fost atribuita ulterior lui Jason
    Malachi, un imitator al solistului, sau altor imitatori. Sony a
    dezmintit acuzatiile, insa o parte din fani continua sa ramana
    sceptici.


    Unii comentatori     au explicat reactia prin gelozia profesionala
    a nepotilor fata de faptul ca lor nu le-au fost acceptate piese pe
    album, in schimb au fost acceptate trei piese (intre care si
    “Breaking the News”) produse de Eddie Cascio, vechi prieten al lui
    Michael Jackson si a carui familie a tratat-o ca un fel de a doua
    sa familie. Altii au explicat-o prin conflictul mocnit dintre
    executorii averii lui Michael, John Branca si John McClain (acesta
    din urma este coproducator al albumului), adica oamenii care au
    incheiat contractul cu Sony, si familia Jackson, care nu are
    dreptul de a administra averea si se considera frustrata ca
    executorii continua relatia cu Sony, companie pe care Michael o
    acuza ca nu i-a promovat suficient albumul “Invincible” din
    2001.


    Un alt motiv de controversa a fost coperta albumului, comandata de
    executori artistului plastic Kadir Nelson si pe care figureaza
    portretele multora dintre rudele, prietenii si muzicienii cu care
    Michael Jackson a colaborat, de la Lisa Marie Presley si Janet
    Jackson sau Liza Minnelli si pana la Berry Gordy si James Brown.
    Colajul de portrete include si reprezentarile celor trei copii ai
    lui Michael, ceea ce a fost considerat ofensator de o parte dintre
    fani, stiind reticenta tatalui lor de a le expune figurile in
    public. Copiii n-au avut insa nicio problema sa apara, de curand,
    intr-un show al lui Oprah Winfrey, unde au vorbit admirativ despre
    tatal lor.


    Washington Post     face albumului o cronica dezamagita, sustinand
    ca albumul le va placea probabil celor care vor sa-l auda pe
    Michael cantand la robotul telefonic (e vorba de intro-ul de la “(I
    Like) The Way You Love Me”), atata vreme cat majoritatea pieselor
    sunt demo-uri prelucrate ulterior de altii intr-un sens pe care
    solistul nu l-a controlat si nu l-a putut aproba. Cronicarul lauda
    insa “Behind the Mask”, un remix dupa o piesa a trupei japoneze
    Yellow Magic Orchestra, inregistrata initial pentru albumul
    “Thriller” si re-produsa acum de John McClain, cu adaugarea unor
    urale si aplauze ale publicului de la concertul din Bucuresti din
    1992.

    Rolling
    Stone     critica albumul pentru ca apare ca o colectie de “piese
    zombie”, adunate la intamplare, fara viziunea artistului,
    asemanatoare cu colectiile postume de piese inedite ale unor Tupac
    sau Jimi Hendrix. Will.i.am, unul dintre artistii cu care Michael a
    colaborat pentru o serie de alte cantece inca inedite (si pe care a
    promis ca nu le va publica), a afirmat chiar ca albumul este “o
    dovada de lipsa de respect”, avand in vedere celebrul perfectionism
    al lui Michael. Lenny Kravitz, producatorul “Another Day”, a
    difuzat pe internet inca din ianuarie un clip in care se declara
    incantat de colaborarea sa cu Michael la piesa si convins ca
    artistul ar fi perfect de acord cu versiunea pregatita pentru
    album.

    In schimb, Akon,
    colaboratorul lui Michael la “Hold My Hand”, primul single al
    albumului, a declarat ca el nu vede nimic lipsit de respect in a-i
    perpetua memoria si ca oricum piesele inedite ar fi ajuns cunoscute
    intr-o forma sau alta (ceea ce s-a si intamplat cu “Hold My Hand”,
    inregistrata in 2007, publicata acum oficial pe “Michael”, dar care
    de cativa ani circula pe internet, in varianta demo).

    Nu e singura ocazie cand criticii care au ascultat albumul sunt de
    parere ca tot anii ’80 raman cea mai creativa perioada din carierea
    lui Michael Jackson (tot de atunci dateaza si “Much Too Soon”),
    insa majoritatea tind sa critice cu precadere prelucrarea digitala
    si productia inegala, nu piesele in sine sau calitatea vocii
    artistului. De altfel, Teddy
    Riley     a recunoscut ca impresia de artificialitate de pe unele
    piese este efectul folosirii tehnologiei Melodyne, care poate
    modifica timbrul vocal intr-un stil oarecum asemanator cu
    Auto-Tune.



    The Guardian    , in schimb, lauda “The Way You Love Me” si
    “Hollywood Tonight”, dar si cea mai recenta dintre piese, “Best Of
    Joy”, care ar fi fost inregistrata spre a fi prezentata in
    concertele din 2009 de la Londra, ce n-au mai avut loc din cauza
    disparitiei lui Michael.

    La randul sau, revista
    Time     ii face albumului o cronica favorabila, intitulata cu un
    joc de cuvinte “Not Bad, but Pretty Good”, descriindu-l ca pe “o
    inregistrare socant de credibila – o recreare atent asamblata a
    celor mai bune momente ale lui Michael Jackson ca artist solo si o
    reamintire a ceea ce ne-a facut sa-l pretuim”. Pentru Time, tot
    “Behind the Mask” e cea mai buna piesa, si tot pentru ca are suflul
    genial din epoca “Thriller”.

    Controversa este de asteptat sa continue, inclusiv pe alte planuri.
    Albumul le va oferi, de pilda, suficienta munitie fanilor care inca
    mai cred ca Michael Jackson este in viata, mai ales ca nu mai putin
    de cinci dintre piese il au mentionat ca producator si pe el
    (aceeasi reactie au avut-o fanii autointitulati “the believers” si
    cand Jackson a fost mentionat ca producator pentru “This Is It”) si
    mai ales ca unul dintre producatori, Teddy Riley, a lasat deja pe
    Twitter cateva comentarii din care se intelege (in functie de cine
    citeste) ca ar crede ori ar spera ca Jackson este printre cei vii.
    Dar deja nu mai conteaza: piesele exista, le putem asculta, iar
    albumul va face probabil legea in topuri, asa cum se intampla cu
    orice produs care poarta marca Michael Jackson.

    Albumul cuprinde zece piese:
    1. Hold My Hand (Duet
    with Akon)     (primul single, cu videoclip oficial)
    2. Hollywood Tonight
    3. Keep Your Head Up
    4. (I Like) The Way You Love Me (lansat ca demo in 2004 pe
    “Ultimate Collection”)
    5. Monster (featuring 50 Cent) – (a doua piesa care va fi lansata
    ca single)
    6. Best Of Joy
    7. Breaking News
    8. (I Can’t Make It) Another Day (featuring Lenny Kravitz)
    9. Behind The Mask
    10. Much Too Soon

    “Michael” poate fi ascultat in intregime pe site-ul oficial

    MichaelJackson.com    .