Spectrul unei posibile crize alimentare pe fondul dezastrului provocat de ruşi în Ucraina, ţară cu importanţă strategică în fluxurile de hrană globale, dar mai ales frica de scumpiri accelerate, i-a înghesuit pe români în magazine, făcându-şi stocuri de alimente pentru luni de zile. Paradoxal, chiar acest comportament duce la scumpiri. Business MAGAZIN a încercat însă să livreze un răspuns bazat pe cifre la o întrebare cu un impact emoţional puternic: vom mai avea ce pune pe masă sau în raniţă cu războiul la graniţă?
Cerealele, uleiul de floarea-soarelui, carnea de pasăre şi ouăle sunt cele mai importante produse din industria agroalimentară, alături de zahăr, carnea de porc, legumele şi fructele, ultimele având un potenţial de dezvoltare imens, dar nu şi resurse pe măsură. În contextul conflictului armat de la graniţa cu România, întrebarea ce a apărut recent pe buzele multora este: ce ulei mai punem pe masă dacă Ucraina, cel mai mare producător de floarea-soarelui din lume (28% din producţie), nu va mai putea planta în acest an?
„În ceea ce priveşte uleiul din seminţe de floarea-soarelui, despre care s-a vorbit foarte mult în ultima vreme, datele statistice arată un export net de peste 100 de milioane de euro, care sunt balanţa unui export de 150 milioane de euro şi a unui import de 45 de milioane de euro. Valorile, atât pentru importuri, cât şi pentru exporturi, au oscilat în timp, însă balanţa exporturilor nete a fost pozitivă şi semnificativă în valoare în ultimii zece ani”, spune Bogdan Belciu, unul dintre cei mai cunoscuţi consultanţi de pe piaţa românească şi cofondator al companiei de consultanţă Valorem Business Advisors. Uleiul de seminţe de floarea-soarelui este principalul bun alimentar exportat de România în Uniunea Europeană, în valoare de 126 de milioane de euro în primele 11 luni din 2021, conform datelor de la INS.
Mai mult, România este cel mai mare producător de floarea-soarelui din UE cu o producţie de 3 milioane de tone în anul agricol 2020-2021. Panica din România a început după ce în ţări precum Spania sau Turcia, care depind într-o măsură importantă de uleiul de floarea-soarelui din Ucraina oamenii au cumpărat în cantităţi mari şi, în Spania, de exemplu, unele lanţuri de supermarketuri au dat cu raţia. Astfel, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România a anunţat recent că se constată o creştere a cererii pentru unele produse alimentare de bază neperisabile, comparativ cu perioade anterioare. Ei au afirmat că asigură o aprovizionare echilibrată pentru a evita risipa alimentară şi au menţionat că magazinele pot lua măsuri punctuale şi temporare de limitare a cantităţii comercializate pentru anumite produse, în scopul descurajării speculei precum şi asigurării aprovizionării întregii populaţii. „Creşterea galopantă a preţurilor, pe fondul unei inflaţii care nu dă semne de temperare şi a unor cazuri de «maximizare oportunistă a profiturilor» în acest context, sunt factori agravanţi. Este cert însă că raţiunea ar trebui să ne spună că şi în cazurile în care o creştere a preţurilor este iminentă, din diverse motive nu putem cumpără suficient de mult din niciun produs, astfel încât beneficiile unei suprastocări sunt limitate. Pentru anumite categorii sociale însă, orice economie de bani, în condiţiile în care puterea de cumpărare continuă să se erodeze vizibil, nu poate fi ignorată. După părerea mea, aceste situaţii sunt un semnal de alarmă care indică un risc semnificativ de scădere a consumului”, a menţionat Belciu.
Totodată, mari producători – Bunge, Expur, Prutul, Global Grain International – au afirmat că pot asigura consumul, iar datele statistice arată că România produce uleiuri comestibile cu 60% mai mult decât consumă. „Cifra de afaceri a principalelor companii din sectorul de producţie a uleiului rafinat este semnificativă, primele cinci companii generând circa 900 de milioane de euro în 2020”, subliniază Belciu. De menţionat este că România a şi importat ulei din seminţe de floarea soarelui în primele 11 luni din 2021 în valoare de 33 de milioane de euro, dar Bogdan Belciu explică faptul că în orice categorie – chiar şi la cele unde România este net exportator – există un anumit procent de importuri. „Dacă în ceea ce priveşte uleiul de floarea soarelui, România este într-o poziţie favorabilă, situaţia este diferită la alte categorii de produse: zahăr, legume şi fructe şi carne de porc, unde producţia acoperă între 35% şi 70% din consum”, a menţionat Bogdan Belciu.
Dacă în ceea ce priveşte uleiul de floarea soarelui, România este într-o poziţie favorabilă, situaţia este diferită la alte categorii de produse: zahăr, legume şi fructe şi carne de porc, unde producţia acoperă între 35% şi 70% din consum.
Bogdan Belciu, cofondator al companiei de consultanţă Valorem Business Advisors
În piaţa zahărului situaţia defavorabilă s-a accentuat în ultimii ani, după ce fabrică după fabrică au scos utilajele din priză şi au disponibilizat salariaţii, pe motiv că activitatea nu a mai fost rentabilă după liberalizarea pieţei şi eliminarea cotelor de zahăr începând din 2017 şi din cauza costurilor ridicate cu producţia. Astfel, România mai are două fabrici de zahăr faţă de peste 30 în urmă cu trei decenii şi acum importă de două ori mai mult zahăr decât produce. Anul acesta grupul francez Tereos de la Luduş, judeţul Mureş, care producea aproximativ 65.000 de tone de zahăr în fiecare an, a anunţat închiderea fabricii. În contextul închiderii, peste 150 de persoane rămân fără loc de muncă şi peste 300 de cultivatori de sfeclă de zahăr fără contracte. În prezent, România nu mai are nicio fabrică de zahăr cu capital românesc, ci doar două fabrici ale grupul austriac Agrana, producătorul brandurilor Mărgăritar şi Coroniţa. Fabricile sale se află în Roman, judeţul Neamţ şi în Buzău, judeţul Buzău. Astfel că în primele 11 luni din 2021 România a plătit circa 100 de milioane de euro să importe 212.000 de tone de zahăr din sfeclă de zahăr şi trestie de zahăr, de două ori mai mult decât produce, conform datelor de la INS. Comparativ, România a exportat zahăr de numai 13 milioane de euro, de 7,6 ori mai puţin. „Motivul producţiei mici în cazul zahărului este scăderea semnificativă a sfeclei de zahăr, coroborată cu preţul mai mic de procesare pentru zahărul produs din alte materii prime (de exemplu, trestie de zahăr – n.red)”, a explicat Belciu. Producţia de sfeclă de zahăr a scăzut din 1990 încoace de aproape cinci ori, de la 3,27 milioane de tone la 682.000 tone în 2020, arată datele de la INS. Spre comparaţie, România producea imediat după Revoluţie la fel de multă sfeclă de zahăr cum produce Rusia în prezent, această ţară fiind şi cel mai mare producător din lume, iar România situându-se în 2020 pe locul 31 la nivel mondial, potrivit FAO, Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură din cadrul ONU. Cu toate acestea, mai există un licăr de speranţă în piaţa zahărului, pentru că Best Achiziţii, companie care a cumpărat 60% din tot ce a însemnat fabrica de zahăr Bod – terenuri, locuinţe pentru angajaţi, dispensar – a anunţat recent că va redeschide unitatea de producţie din judeţul Braşov, închisă în urmă cu trei ani. Procesarea în fabrică ar urma să înceapă în acest an, realizând o producţie de 28.000 de tone de zahăr, potrivit reprezentanţilor firmei.
„În cazul cărnii de porc, motivul scăderii producţiei este pesta porcină africană, unde România este printre ţările cele mai afectate din Europa”, susţine Bogdan Belciu. Virusul pestei porcine a intrat în România în 2017, iar eşecul autorităţilor de a gândi şi a aplica o strategie clară în eradicarea bolii, a dus la uciderea a sute de mii de animale şi efectivele s-au redus dramatic. Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, spunea recent că în 2021, numărul porcilor sacrificaţi în abatoarele din România din producţia internă a fost de 3,2 milioane de capete, faţă de 4,2 milioane de capete în 2016, deşi consumul s-a menţinut la acelaşi nivel, ceea ce înseamnă că importurile vor creşte semnificativ la nivelul întregului an. În primele 11 luni din 2021, cel mai importat aliment de către România a fost carnea de porc, de aproape 300.000 de tone, în valoare de peste jumătate de miliard de euro, conform datelor de la INS. Astfel, România îşi acoperă din producţia internă mai puţin de 30% din consum.
Este cert ca raţiunea ar trebui să ne spună că şi în cazurile în care o creştere a preţurilor este iminentă, din diverse motive nu putem cumpără suficient de mult din niciun produs, astfel încât beneficiile unei suprastocări sunt limitate. Pentru anumite categorii sociale însă, orice economie de bani, în condiţiile în care puterea de cumpărare continuă să se erodeze vizibil, nu poate fi ignorată. După părerea mea, aceste situaţii sunt un semnal de alarmă care indică un risc semnificativ de scădere a consumului.
Bogdan Belciu, cofondator al companiei de consultanţă Valorem Business Advisors
Crescătorii de bovine şi porcine susţin că ei sunt cei mai vitregiţi, pentru că din cauza costurilor mari cu producţia lucrează în pierdere, iar lipsa de implicare a statului în zootehnie ar putea duce la închiderea multor ferme şi, implicit, la explozia importurilor de carne. Mai mult, este interesant faptul că România importă o cantitate dublă de carne de bovine congelată faţă de cantitatea de carne de bovine proaspătă, conform datelor de la INS. „Importăm multă carne de porcine şi de bovine, pentru că nu avem suficientă carne în ţară. Dacă producem tot în aceste condiţii mult timp, adică să creştem un purcel cu 50 de euro şi îl vindem pe bursă cu 24-25 de euro, vom lichida fermele, pentru că zootehnia nu poate funcţiona cu pierderi de la o zi la alta”, spune Dimitrie Muscă, proprietarul Combinatului Agroindustrial Curtici, care cultivă cereale şi creşte câteva mii de bovine şi porcine.
Antreprenorul precizează că preţul cerealelor – grâu şi porumb – este în prezent dublu faţă de acum un an, însă preţul de vânzare al carcasei de porc a rămas aproape neschimbat, în jurul valorii de 8 lei/kg. Astfel, pentru a creşte un porc de 100 kg, costul de producţie este mai mare cu 150 – 200 de lei decât preţul de vânzare, subliniază el. În data de 15 martie, Bursa paneuropeană EuroNext de la Paris se închisese cu preţul rapiţei la valoarea de 902,5 euro/tonă, apropiindu-se de preţul de vânzare al unor maşini second hand (care cântăreşte 2-3 tone). Preţul a crescut cu peste 30% în doar o lună din cauza războiului din Ucraina şi cu aproape 60% faţă de acum şase luni.
În ceea ce priveşte grâul, preţul acestuia a ajuns la 386 euro/tonă, având un avans de 44% comparativ cu patru săptămâni în urmă şi, mergând mai în spate, este dublu faţă de acum trei ani, conform datelor EuroNext. Preţul porumbului, de asemenea, a crescut cu aproape 40% în doar o lună şi s-a situat la nivelul de 346 de euro/tonă, dar nivelul maxim atins de la izbucnirea conflictului a fost de 368,5 de euro/tonă. „Pe lângă costurile mari cu producţia, stăm cu sabia deasupra capului, căci vedem că în prezent peste 280.000 de porci sunt afectaţi de pestă porcină şi de cinci ani nimeni nu ia măsuri concrete să scăpăm de ea. Statul este un criminal care nu se implică şi, cel puţin la carnea de porc, o să ajungem să importăm 100% din cantitatea consumată, pentru că noi nu avem decât să închidem fermele când vedem că pe tovarăşul stat nu-l interesează situaţia”, a mai spus Muscă.
România a avut în 2020 un efectiv de 3,7 milioane de capete, iar producţia de carne de porc a fost de circa 390.000 de tone, la un consum mediu de 38 kg/cap de locuitor, arată datele de la INS. Peste 1,3 milioane de porci sunt crescuţi anual în România de grupul chinez Smithfield, China fiind recunoscută, de altfel, ca cel mai mare producător de carne de porc la nivel mondial. Principala ţară din care România importă carne este Germania, iar în perioada ianuarie – octombrie 2021 cantitatea importată a fost de aproape 100.000 de tone în valoare de 168 de milioane de euro, potrivit datelor de la INS.
Importăm multă carne de porcine şi de bovine, pentru că nu avem suficientă carne în ţară. Dacă producem tot în aceste condiţii mult timp, adică să creştem un purcel cu 50 de euro şi îl vindem pe Bursă cu 24-25 de euro, vom lichida fermele, pentru că zootehnia nu poate funcţiona cu pierderi de la o zi la alta.
Dimitrie Muscă, proprietarul Combinatului Agroindustrial Curtici
Cel mai mare importator de carne din 2021 a fost retailerul german Kaufland România, însă reprezentanţii INS nu au precizat cantitatea din motive de confidenţialitate. Pe următoarele poziţii se situează Recunoştinţa Prodcom Impex, companie ce face parte din grupul Cris-Tim, şi retailerul Metro Cash & Carry România. „Lacuna pentru legume şi fructe este fragmentarea producţiei şi lipsa unui mecanism eficient de colectare a acesteia”, susţine Bogdan Belciu. Astfel că, deşi România se află în primii zece producători de legume din UE, nu reuşeşte să-şi acopere consumul intern iarna, pentru că în spaţii protejate – sere şi solarii – se produce scump, iar promisiunile autorităţilor că vor investi în depozite regionale pentru fructe şi legume au rămas la stadiul de idee.
Totodată, România este un producător important de cartofi, aflat în primii zece jucători din UE, dar suprafaţa cultivată şi producţia au scăzut în ultimii ani. Cele mai bogate producţii în sectorul agroalimentar al României sunt cea de cereale, de peste 34 de milioane de tone, un nivel record atins în anul agricol 2020-2021, unde intră şi porumbul (România este pe primul loc în UE), floarea-soarelui (primul loc în UE) şi grâul (locul 4 în UE), ouăle de găină, laptele, cartofii şi legumele, arată datele FAO. „Pentru a privi jumătatea plină a paharului, există un potenţial în mai multe sectoare economice din România ca urmare a blocării bruşte a activităţii economice din Ucraina şi din Rusia. Atât din punct de vedere al produselor agricole, cât şi din punct de vedere al produselor procesate, dar şi în alte sectoare economice la modul general, România are posibilitatea de a capta businessul care se mută din cele două locaţii afectate de război şi/sau de sancţiuni economice. Pentru a materializa aceasta oportunitate, este nevoie de o gândire strategică şi de o abordare susţinută”, consideră Bogran Belciu. El crede că executivii din toate industriile se confruntă cu problemele urgente legate de fracţionarea şi mai mare a lanţurilor de aprovizionare, de creşterea inflaţionistă a costurilor – cu impact în profitabilitatea pe termen scurt – şi de gestiunea resurselor umane. „Cei care găsesc timpul, resursele şi energia necesare pentru a explora oportunităţile care apar în acest context vor fi cei care vor ieşi învingători din această nouă criză”, a conchis Belciu.
