Tag: Afganistan

  • ATENTAT sinucigaş la Kabul, soldat cu trei morţi şi opt răniţi, între care un deputat

    “Ţinta atacului (sinucigaş) a fost deputatul (Gul Pacha) Mujedi, care ieşea de la o şedinţă (…) în momentul în care a fost atacat”, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Sediq Sediqqi.

    Trei persoane au fost ucise în urma acestui atac, între care un copil, a anunţat Sediqqi.

    Gul Pacha Mujedi este un deputat din provincia Paktia (est).

    Atacul încă nu a fost revendicat, însă a avut loc pe fondul intensificării acţiunilor militanţilor talibani, care iau la ţintă forţele afgane de securitate şi oficiali de rang înalt.

    Este vorba despre al doilea atac sinucigaş comis în cursul acestei săptămâni la Kabul. Miercuri, cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 31 rănite în urma unui atentat cu maşină-capcană, potrivit unor surse din domeniul securităţii.

  • SUA ne trimit ambasador

    Diplomat de carieră, Klemm este începând din ianuarie consilier al subsecretarului pentru management la Departamentul de Stat. În perioada 2012-2015 a fost principalul asistent al secretarului în Biroul pentru Resurse Umane al departamentului, iar înainte de această funcţie a ocupat postul de coordonator pentru statul de drept şi respectarea legii la ambasada din Kabul, în Afganistan (2010-2012).

    Klemm a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est din 2007 până în 2010 şi ofiţer de rang II pentru afaceri economice la ambasada americană din Tokio, în perioada 2006-2007. Din 2004 până în 2006 a fost director adjunct al Biroului pentru Dezvoltarea Carierei în Biroul pentru Resurse Umane. În 2000 şi 2001 a fost director adjunct al Biroului pentru UE şi Afaceri Regionale din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice.

  • Dezvăluire New York Times: Bani CIA, într-o răscumpărare de 5 milioane de dolari plătită de Afganistan Al-Qaida

    Ziarul subliniază că aceasta este doar unul dintr-un lung şir de exemple asupra modului în care o supraveghere slabă şi un control financiar relaxat au condus Statele Unite în situaţia de a finanţa teroriştii împotriva cărora luptă.

    Plata răscumpărării este documentată în corespondenţa dintre liderul Al-Qaida Osama ben Laden şi Atiyah Abd al-Rahman, considerat “managerul financiar” al reţelei teroriste, documente prezentate de către procurorii federali americani ca probe în procesul lui Abid Naseer.

    “Allah ne-a binecuvântat cu o sumă frumoasă de bani luna aceasta”, i-a scris al-Rahman lui ben Laden în iunie 2010, adăugând că banii urmau să fie folosiţi pentru achiziţionarea de armament şi alte nevoi operative.

    Diplomatul eliberat în schimbul celor cinci milioane de dolari, Abdul Khaliq Farahi, era consul general la Peshawar, în Pakistan, atunci când a fost răpit, în septembrie 2008, în timp ce se ducea cu maşina la serviciu, la doar câteva săptămâni după ce fusese numit în post.

    Abid Naseer, un agent pakistanez al reţelei, a fost condamnat luna aceasta pentru susţinerea terorismului şi planificarea unui atac cu bombă într-un centru de cumpărături britanic.

    Scrisorile au fost recuperate din computerele şi documentele confiscate de către echipa US Navy SEAL în raidul din mai 2001 în care l-au eliminat pe ben Laden în complexul său din Abbottabad, în Pakistan.

    Ele au avut statutul de informaţii clasificate până când au fost introduse ca probe în proces.

    Statele Unite refuză să plătească răscumpărări pentru americanii răpiţi de Al-Qaida, talibani sau, mai recent, de către gruparea Statul Islamic (SI), însă au cheltuit miliarde de dolari, în ultimii zece ani, în războaiele din Irak şi Afganistan, fonduri din care unele sume au ajuns pe mâna inamicului, subliniază NYT.

  • “Fata afgană” apărută pe coperta National Geographic, implicată într-un caz de falsificare de acte

    Sharbat Gula avea 12 ani atunci când Steve McCurry a fotografiat-o într-o tabără de refugiaţi afgani din Peshawar, în Pakistan. Fotografia a apărut pe coperta revistei National Geographic şi a făcut înconjurul lumii, relatează CNN.

    Săptămâna trecută, presa pakistaneză a dezvăluit că o femeie, despre care se crede că ar fi ea, şi doi bărbaţi, probabil fiii săi, ar fi obţinut cărţi de identitate naţionale folosind documente false.

    Un oficial pakistanez a confirmat aceste informaţii pentru CNN, afirmând că femeia, identificată drept Sharbat Bibi, a pretins că s-a născut în Peshawar.

    Documentele au fost anulate, iar patru oficiali au fost suspendaţi din funcţie în legătură cu această anchetă, a relatat cotidianul pakistanez Dawn, citând surse din cadrul agenţiei care se ocupă de eliberarea actelor de identitate. Cetăţenii afgani prezenţi în Pakistan nu pot obţine astfel de documente, afirmă cotidianul.

    Pentru moment nu este clar dacă Sharbat Gula a rămas în Peshawar sau a plecat în altă parte.

    Aproximativ 1,5 milioane de refugiaţi afgani trăiesc în Pakistan, potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi. Peste 3,8 milioane s-au întors în Afganistan, potrivit agenţiei.

  • Ashton Carter: Statele Unite vor revizui planul de retragere a militarilor din Afganistan

    Conform planificării actuale, Statele Unite vor retrage 5.000 din cei 10.000 de militari din Afganistan anul acesta, urmând să reducă treptat prezenţa până la stadiul “normal” al unei misiuni diplomatice, în 2016.

    Însă Ashton Carter a explicat că planul va fi revizuit. “Prioritatea este să ne asigurăm că progresele obţinute sunt menţinute”, a declarat Carter în cursul unei conferinţe de presă organizată alături de preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani.

    “Preşedintele Barack Obama analizează o serie de opţiuni pentru a consolida strategia de securitate a preşedintelui Ghani, inclusiv posibile modificări în programul de retragere a trupelor americane”, a spus Carter, conform CNN.

    Ash Carter a sosit, sâmbătă dimineaţă, într-o vizită-surpriză în Afganistan.

  • Manifestaţie în Afganistan, în cinstea atacatorilor de la Charlie Hebdo

    “A fost o manifestaţie după rugăciunea de vineri. Manifestanţii i-au elogiat pe atacatorii de la revista franceză şi au protestat faţă de condamnarea atentatului de către preşedintele (afgan) Ashraf Ghani”, a declarat Dost Mohammad Nayaab, purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei.

    Potrivit aceleiaşi surse, “manifestanţii au spus că cei care îl ironizează pe profet merită acest lucru”.

    Nici un incident nu a fost semnalat în cursul acestei manifestaţii paşnice care s-a desfăşurat în districtul Shora, potrivit poliţiei.

    “Uciderea unor oameni fără apărare şi a unor civili este un act terorist, de ură, nu există justificare pentru acest act”, a declarat preşedintele afgan Ashraf Ghani după atacul de la revista franceză, prezentând condoleanţe preşedintelui francez, familiilor victimelor şi “poporului Franţei”.

    În septembrie 2012, între 200 şi 300 de persoane au manifestat la Kabul pentru a denunţa publicarea în săptămânalul Charlie Hebdo a unor caricaturi cu profetul Mahomed şi difuzarea filmului antiislam “Inocenţa musulmanilor”.

    Cei doi jihadişti care au atacat miercuri redacţia Charlie Hebdo au fost ucişi de forţele de ordine vineri seara, după o urmărire de peste 48 de ore.

  • Comandantul ISAF prezintă un bilanţ pozitiv la momentul retragerii din Afganistan

    Împreună i-am ridicat pe afgani deasupra tenebrelor şi disperării şi le-am dat speranţă pentru viitor”, a spus generalul american John Campbell duminică, la Kabul, într-o ceremonie care marchează încheierea misiunii, citat într-un mesaj postat pe contul de Twitter al ISAF.

    Generalul Campbell, care se adresa militarilor NATO prezenţi duminică la cartierul general al ISAF la ceremonie, a adăugat “aţi făcut Afganistanul mai puternic şi ţările noastre mai sigure”.

    “Sper că sunteţi mândri de impactul pozitiv pe care l-aţi putut avea şi că veţi continua să aveţi (impact) asupra afganilor şi viitorului lor”, a continuat comandantul Forţei NATO.

    La 1 ianuarie, misiunea “Susţinere Hotărâtă” vizând ajutoarea şi formarea armatei afgane, va prelua ştafeta, cu 12.500 de oameni, de la misiunea ISAF, care a pierdut 3.845 de militari începând din 2001 şi până în prezent.

    “Calea de parcurs rămâne dificilă, dar vom triumfa“, a subliniat generalul Campbell. “Prin misiunea Susţinere Hotărâtă vom continua să-i susţinem (pe afgani)”, a insistat el.

    La rândul său, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a scris, într-un comunicat, că “la sfârşitul acestui an, ne încheiem misiunea de luptă în Afganistan şi deschidem un nou capitol în relaţiile noastre cu această ţară”.

    “Mulţumită eforturilor remarcabile ale forţelor noastre, ne-am atins obiectivul pe care ni le-am stabilit. Ne-am făcut ţările mai sigure, lăsând teroriştii internaţionali fără un sanctuar”, continuă Stoltenberg . “Noi am făcut Afganistanul mai puternic, creând forţe de securitate inexistente anterior”, a conchis secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

  • Franţa încheie oficial, la 31 decembrie, misiunea în Afganistan

    Retragerea militarilor va marca încheierea celor 13 ani de prezenţă franceză în Afganistan în cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă şi Securitate (ISAF), aflată sub comanda NATO.

    Franţa, care a participat cu aproape 4.000 de militari la misiunea ISAF, şi-a retras în 2012 trupele combatante din Afganistan.

    În total, aproximativ 70.000 de militari francezi s-au aflat în Afganistan din 2001. De asemenea, 89 de militari francezi au murit, iar 700 au fost răniţi în operaţiunile din Afganistan.

    Misiunea NATO în Afganistan se încheie la sfârşitul acestei luni. În 2015, aproximativ 12.500 de militari străini vor rămâne pe teritoriul afgan în cadrul unei misiuni de pregătire şi asistenţă pentru forţele de securitate afgane.

  • Talibanii afgani condamnă atacul comis de talibanii pakistanezi la o şcoală din Peshawar

    Atentatul care a vizat o şcoală frecventată de copiii militarilor din Peshawar, o metropolă din nord-vestul Pakistanului, a fost revendicat de talibanii pakistanezi din mişcarea TTP, care luptă din 2007 împotriva Guvernului de la Islamabad, acuzat că susţine războiul american “împotriva terorismului” şi că “batjocoreşte islamul”.

    Acest atac, cel mai mortal din istoria Pakistanului, a generat un val de condamnări, atât în ţară, cât şi în străinătate.

    “Emiratul islamic din Afganistan (numele oficial al talibanilor afgani-n.r.) exprimă condoleanţe în urma acestui incident şi plânge alături de familiile copiilor ucişi”, a declarat purtătorul de cuvânt Zabihullah Mujahid, într-un comunicat.

    “Uciderea premeditată a unor persoane nevinovate, femei şi copii, este contrară principiilor islamului”, au adăugat talibanii afgani, aliaţi ocazionali ai talibanilor pakistanezi de-a lungul frontierei, dar care îşi concentrează atacurile asupra Afganistanului.

    Rebeliunea afgană afirmă de asemenea că a “condamnat întotdeauna uciderea copiilor şi a civililor nevinovaţi”, inclusiv atentatul soldat cu 50 de morţi luna trecută, în timpul unui meci de volei în provincia Paktika, situată la frontiera cu Pakistanul.

    Noul preşedinte afgan Ashraf Ghani, care s-a deplasat luna trecută la Islamabad pentru a ameliora relaţiile cu Pakistanul în vederea stabilizării regiunii după retragerea, la sfârşitul lunii, a majorităţii militarilor NATO, a condmanat marţi atacul de la Peshawar.

  • Oficial american: Statele Unite nu mai ţin persoane în detenţie în Afganistan

    Această sursă, care a solicitat anonimatul, a adăugat că ultimii deţinuţi “originari din ţări terţe”, adică nici americani, nici afgani, nu se mai află sub responsabilitatea Statelor Unite şi că Pentagonul nu mai are vreun centru de detenţie în Afganistan.

    Autorităţile de la Kabul vor avea autoritate asupra tuturor închisorilor din Afganistan din momentul intrării în vigoare a tratatului bilateral de securitate, la 1 ianuarie 2015, potrivit acestui oficial.

    Printre aceste închisori este şi foarte controversatul complex de la Bagram, situat la aproximativ 40 de kilometri de Kabul, unde deţinuţi au fost torturaţi în perioada “războiului împotriva terorismului”, decretat de fostul preşedinte american George W. Bush după atentatele din 11 septembrie 2001.

    În primăvara anului 2013, Washingtonul a transferat controlul asupra acestei închisori forţelor afgane, dar a păstrat sub responsabilitatea sa aproximativ 50 de deţinuţi străini, printre care şi pakistanezi.