Tag: vacanta

  • Costin: Sub 10 la sută dintre firme comunică agenţiilor de ocupare a forţei de muncă posturile vacante pe care le au

     “Sub zece la sută dintre firme îşi comunică nevoile privind forţa de muncă. Este un univers uriaş de oportunităţi de locuri de muncă”, a declarat preşedintele Blocului Naţional Sindical la lansarea, de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), a două proiecte-pilot pentru tineri.

    Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că va iniţia o campanie naţională în acest sens, dorind ca fiecare companie în parte să fie contactată şi convinsă să înregistreze la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă posturile vacante pe care le are.

    “Am făcut apel către angajatori să ne comunice nu neapărat locuri de muncă vacante, dar şi ce le este necesar, pentru ca în funcţie de nevoile lor să putem face planul de formare profesională. Am cerut să ne transmită care ar fi necesarul de posturi pentru următorii ani”, a declarat Mariana Câmpeanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Costin: Sub 10 la sută dintre firme comunică agenţiilor de ocupare a forţei de muncă posturile vacante pe care le au

     “Sub zece la sută dintre firme îşi comunică nevoile privind forţa de muncă. Este un univers uriaş de oportunităţi de locuri de muncă”, a declarat preşedintele Blocului Naţional Sindical la lansarea, de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), a două proiecte-pilot pentru tineri.

    Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că va iniţia o campanie naţională în acest sens, dorind ca fiecare companie în parte să fie contactată şi convinsă să înregistreze la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă posturile vacante pe care le are.

    “Am făcut apel către angajatori să ne comunice nu neapărat locuri de muncă vacante, dar şi ce le este necesar, pentru ca în funcţie de nevoile lor să putem face planul de formare profesională. Am cerut să ne transmită care ar fi necesarul de posturi pentru următorii ani”, a declarat Mariana Câmpeanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sporturi de sezon: hai la schi cu calul!

    Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test

    Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test

     

    Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test

    Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test

     

    Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test

     

    Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test

    Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test test Test test

  • Vacanţe de Sf. Valentin cu un buget de sub 250 de euro – este posibil?

    Ofertele publicate pe site-urile de reduceri oferă preţuri atractive, dar nu sub 300-400 euro pentru două persoane. Deşi agenţiile de turism beneficiază de reduceri importante la curse de avion şi unităţi hoteliere, de multe ori se pot obţine costuri mai scăzute atunci când toate rezervările se fac individual.

    Prima variantă propusă este o călătorie la Milano. Preţurile oferite de agenţii pe Internet sunt cuprinse între 340 şi 500 euro pentru două persoane, pe o perioadă de trei nopţi la hoteluri de 2-3 stele.

    Dacă vă decideţi să organizaţi totul pe cont propriu, primul pas este alegerea biletelor de avion. Cel mai ieftin bilet Bucureşti-Milano (preţ calculat pe data de 24 ianurie) este cel cu plecare pe 12 februarie de la o companie low-cost. Costul este de doar 42 euro de persoană. Pentru a găsi ofertele de transport cele mai convenabile, accesaţi unul din motoarele de căutare specializate în această direcţie.

    Hoteluri de două stele se găsesc pentru un buget de 100-150 euro. Un exemplu este Hotel Bonola, care oferă cazare în perioada aleasă cu 125 euro pentru trei nopţi. Ca şi alte unităţi de cazare, Hotel Bonola oferă reduceri importante pentru perioada de Sf. Valentin. Pentru a decide ce hotel să alegeţi, este bine să consultaţi site-uri precum Booking.com sau Trivago.com. Un alt site cu opinii extrem de pertinente este Tripadvisor.com (nu ofera posibilitatea de a rezerva, doar păreri împărtăşite de alţi turişti care s-au cazat la hotelurile respective).

    De la aeroportul din Milano (Bergamo) puteţi ajunge în centru luând autobuzul (cursa costă 9 euro dus-întors). Pentru siguranţă, vă puteţi cumpăra biletele chiar înainte de a pleca din ţară (informaţii şi rezervări găsiţi pe site-ul http://www.terravision.eu/).

    Trăgând linie, costul pentru o excursie la Milano de trei nopţi, începând cu 12 februarie, este de 216 euro pentru două persoane.

    O doua variantă propusă este Roma, cetatea eternă. Pentru excursii de Sf. Valentin în capitala Italiei, preţurile agenţiilor de turism pleacă de la 350-400 euro pentru două persoane.

    Cel mai ieftin bilet de avion la Roma l-am găsit tot la o companie low-cost, respectiv 32 euro (preţ calculat pe data de 24 ianurie pentru plecările de pe 9 februarie). Pentru a ajunge de la aeroport în centrul oraşului, aveţi la dispoziţie un autobuz care pleacă din 30 în 30 de minute (15 euro dus-întors). La un hotel de două stele, trei nopţi de cazare costă în jur de 90 euro.

    În total, pentru trei nopţi la Roma de Sf. Valentin va trebui să platiţi în jur de 180 euro pentru două persoane.

  • La schi în China: resort de lux cu grădini suspendate şi parc acvatic (GALERIE FOTO)

    Noua destinaţie, staţiunea de schi Dawang, se construieşte în apropiere de Changsha, capitala provinciei Hunan, pe locul unei foste cariere de ciment, scrie The Telegraph. Complexul principal va cuprinde un hotel de cinci stele cu vedere la Muntele Dawang şi la Lacul Tongxi, precum şi o pistă de schi acoperită.

    Pentru relaxare va fi prevăzut şi un parc acvatic, un parc de distracţii şi grădini suspendate. Construcţia staţiunii este programată să înceapă anul acesta şi să se încheie în 2016.

  • V-aţi plictisit de Valea Prahovei? Iată câteva alternative pentru vacanţa de iarnă

    Parcul Natural Apuseni şi Parcul Naţional Piatra Craiului sunt considerate adevărate „mine de aur” pentru dezvoltarea ecoturismului în România şi se anticipează că numărul vizitatorilor va creşte, potrivit reprezentanţilor proiectului “Imbunatatirea sustenabilitatii financiare a sistemului de arii naturale protejate din Muntii Carpati”, finantat de Fondul Global de Mediu (GEF) şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) România şi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, în parteneriat cu WWF, Parcul Natural Vânători Neamţ atrage turiştii prin numărul mare de mănăstiri şi pensiuni, unde posibilităţile de recreere sunt diverse: centrul de vizitare al parcului unde pot fi admiraţi zimbrii reintroduşi în libertate, plimbări cu sania, echitaţie, spa, vizite la grădina zoologică „Dragoş Vodă” unde cele 10 de hectare găzduiesc cerbi carpatini, urşi, mistreţi, lupi, numeroase specii de păsări. 

    Cea mai frumoasă pârtie de schi din Apuseni (GALERIE FOTO)

    În Parcul Natural Munţii Maramureşului, vizitatorii beneficiază de pachete turistice complexe care includ, printre multe altele, şi  plimbări cu mocăniţa, una dintre atracţiile Văii Vaserului.Un studiu realizat în Croaţia de Institutul Turismului a constatat, de exemplu, că există o sumă suplimentară de până la 24 – 32% din preţ pe care vizitatorii sunt dispuşi să o plătească pentru hoteluri amplasate în zone de pădure şi că peisajul este un factor decisiv în alegerea hotelului.

    Cea mai ieftină pârtie de schi din România.

    Tarifele sunt de trei ori mai mici faţă de Valea Prahovei – GALERIE FOTO

    Valorificate la potenţialul lor maxim, aceste zone pot susţine bugetul statului, potrivit reprezentanţilor proiectului   „Îmbunătăţirea sustenabilităţii financiare a sistemului de arii naturale protejate din Munţii Carpaţi”. Potrivit studiului, parcurile naţionale şi naturale din Munţii Carpaţi pot aduce în timp mulţi bani în plus la bugetul ţării. Beneficiul cumulativ al acestora este de 9 miliarde de euro pentru următorii 25 de ani, luând în calcul gestionarea durabilă a ecosistemelor.

    42 de milioane de euro s-ar putea strânge în plus la bugetul statului dacă turismul în doar cinci parcuri naţionale şi naturale din Munţii Carpaţi ar fi promovat şi stimulat de autorităţi. Aceste zone de o frumuseţe rară nu duc lipsă de turişti în niciun anotimp, însă numărul lor ar putea creşte dacă ariile protejate ar avea parte de o infrastructură şi de servicii mai bune. 

    Analiza face pentru prima dată o evaluare comparativă a două sisteme de management al ariilor naturale protejate din Munţii Carpaţi şi demonstrează care este impactul economic al ariilor protejate asupra unor sectoare ale economiei – turism, ape minerale, resurse de apă, agricultură, silvicultură şi vânătoare – pe o perioadă de 25 de ani.


     

  • Patru cărţi de citit în vacanţa de Crăciun

    Nu am găsit traduceri pentru niciuna dintre ele, dar contul pe Amazon şi tabletele din dotare vă vor ajuta să nu le rataţi, dacă vi se par interesante. M-aş bucura să primesc feedback de la Dumneavoastră după ce le citiţi. Sărbători Fericite şi lectură plăcută!

    De plăcere:
    1. The Hare with the Amber Eyes. O carte despre care am spus tot anul care a trecut că domină detaşat topul lecturilor de plăcere din ultimii ani. Este o poveste care traversează mai multe generaţii ale unei familii bogate de evrei, cu pasiuni, cu destine extraordinare, cu apetit pentru gust şi nobleţe. Autorul, Edmund de Waal, este un celebru artist ceramic, care a moştenit o colecţie de 260 de netsuke şi a pornit să le caute povestea. A găsit un traseu de un realism fantastic şi a mai găsit şi talentul propriu de scriitor, despre care nu ştia măcar că există.

    2. Empty Mansions: The Mysterious Life of Huguette Clark and the Spending of a Great American Fortune. Am descoperit din întâmplare că Bill Dedman, un jurnalist care a câştigat un Pulitzer şi pe care îl urmăresc a scris o carte mai mult decât plăcută. Totul a început când Dedman a trecut în 2009 pe lângă o casă nelocuită de mai bine de 60 de ani şi a văzut că este de vânzare. Documentând subiectul, a găsit o cale surprinzătoare de a explora istoria americanilor şi vieţile neobişnuite ale bogaţilor din secolele trecute. O lectură care vorbeşte frumos despre inutilitatea bogăţiei şi despre frumuseţea cunoaşterii.  

    De business:
    1. Leaders Eat Last, de Simon Sinek. Simon Sinek scrie savuros despre subiecte îmbâcsite. Ne îndeamnă să ne întrebăm de ce? şi cum? la fiecare pas pe care îl facem în carieră sau în viaţa personală. Sinek a observat cum marinarii începători intră primii la cantină, iar căpitanii mănâncă la sfârşit, obicei împământenit de secole, astfel încât să asigure confortul şi forţa celor care fac munca grea. Transpus în business, conceptul este mai mult decât interesant, iar Sinek ne aminteşte să ne întrebăm în fiecare dimineaţă dacă merită să ne trezim să mergem la serviciul pe care îl avem sau să ne căutăm din acel moment altul care ne place mai mult.

    2. Small Move, Big Change, de Caroline Arnold. Una dintre puţinele cărţi de self-help care nu te plictiseşte după primele pagini. POziţionarea de selfhelp este singura parte nefericită a acestei cărţi, deoarece este mult mai mult decât atât. Caroline Arnold, soţie, mamă şi business innovator, în present managing director la Goldman Sachs, se foloseşte de propriile succese şi eşecuri ca studii de caz, reuşind să îşi analizeze comportamentele în aşa fel încât să îşi seteze aşteptări mici pentru a obţine rezultate de fiecare dată. O carte autobiografică şi motivantă, plăcută şi utilă, în care autoarea vorbeşte despre ea însăşi şi ne îndeamnă să economisim mai mult, să mâncăm mai puţin, să ne organizăm mai bine, să ne valorizăm şi să ne respectăm rezoluţiile din noaptea de Revelion.

  • Sfaturi utile: Cum să vă feriţi de hoţi în vacanţa de Crăciun

    Când sunteţi la cumpărături, evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar şi nu vă lăsaţi bunurile de valoare (borsetă, servietă) în căruciorul pentru cumpărături. Fiţi atenţi la portofel şi poşetă.

    Purtaţi-vă poşeta cât mai aproape de corp, iar portofelul păstraţi-l într-un buzunar interior al hainei sau în buzunarele din faţă ale pantalonilor.

    La întoarcerea spre casă, evitaţi să vă supraîncărcaţi de cumpărături şi deplasaţi-vă pe străzi şi alei iluminate. Nu alegeţi scurtături prin parcuri sau zone întunecate.

    Poliţiştii vă recomandă să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoane necunoscute sau în stare de ebrietate şi să nu ripostaţi la agresivitatea lor verbală.

    De asemenea, ocoliţi grupurile de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau cele care manifestă un comportament agresiv!

    Nu consumaţi băuturi alcoolice pe stradă! Fapta constituie contravenţie şi, totodată, vă poate induce un comportament agresiv. În astfel de situaţii, de regulă, de la o banală ceartă se ajunge la loviri sau vătămări. Consumând alcool în exces veţi avea şi o capacitate de reacţie redusă şi puteţi deveni cu uşurinţă victima unei infracţiuni sau a unui accident rutier.

    Dacă sunteţi acostaţi pe stradă, nu ezitaţi să cereţi sprijinul celorlalţi trecători sau să intraţi într-un magazin!

    Atunci când aţi fost martorii unor manifestări violente, anunţaţi imediat Poliţia!

    Pentru protecţia autovehiculului, poliţiştii vă recomandă ca atunci când vă parcaţi autoturismul să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi apoi că l-aţi încuiat.

    Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare, precum aparatură GPS, telefoane mobile, borsete sau serviete.

    Când aţi pornit maşina pentru a se încălzi, nu vă îndepărtaţi de ea. Nu o lăsaţi pornită şi neasigurată nici atunci când o părăsiţi timp de câteva momente pentru a face cumpărături mărunte sau în incinta staţiilor de alimentare.

    Dacă aveţi de făcut deplasări cu autoturismul, adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic şi nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare.

    Poliţiştii că atrag atenţia să nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi să folosiţi centura de siguranţă.

    Este recomandat să nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi şi să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele. Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte!

    Dacă un străin soseşte la uşa dumneavoastră:

    Uneori, infractorii joacă anumite roluri pentru a aborda victimele (colindători, persoane care livrează colete, angajaţi ai unor furnizori de servicii etc.), aşa că fiţi vigilenţi.

    Nu permiteţi străinilor să intre în casă pentru a folosi telefonul, toaleta, sau pentru a le oferi ceva. Atunci când este neapărat nevoie ca un străin să intre în locuinţa dumneavoastră, chemaţi un vecin sau o rudă să vă însoţească.

    Pentru siguranţa locuinţei dumneavoastră, atenţie şi la intrările secundare, cum ar fi uşile de la balcoane şi terase, intrările în garaje sau subsoluri care corespund cu locuinţa. Acestea vor avea încuietori suplimentare, dispuse la interior!

    Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă!

    În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, comunicaţi acest fapt numai persoanelor în care aveţi mare încredere. Rugaţi-i să vă supravegheze locuinţa, sau să acţioneze în aşa fel încât să nu se sesizeze lipsa dumneavoastră!

    Când plecaţi de acasă încercaţi să creaţi aparenţa că se află cineva în locuinţă, prin diverse metode, respectiv instalarea unor dispozitive de aprindere şi stingere automată a luminilor în locuinţă sau colectarea frecventă a corespondenţei, de către un vecin sau o persoană de încredere.

    Dacă plecaţi pentru o perioadă scurtă, puteţi aprinde luminile, radioul sau televizorul.

    Încuiaţi uşile şi geamurile chiar şi atunci când plecaţi pentru câteva minute.

    Nu lăsaţi sume mari de bani sau valori în locuinţă.

    Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să informaţi străinii că aţi plecat în concediu!

    Instruiţi-vă copiii ca, atunci când sunt singuri acasă, să nu deschidă uşa de acces în locuinţă persoanelor străine care spun că sunt trimişi de părinţi pentru a le da diverse obiecte!
     

  • PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în vacanţa de Crăciun

    BANAT
    Până la 24 decembrie, media maximelor termice va reveni la circa 2 grade, iar cea a minimelor nocturne va oscila în jurul valorii de -3 grade. Apoi, până în jurul datei de 26 decembrie, vremea se va încălzi astfel că valorile termice maxime vor fi mai mari cu 3-4 grade, iar cele minime, cu circa 2 grade. Cu mici variaţii de temperatură de la o zi la alta, vremea uşor mai caldă decât în mod obişnuit va dura până la sfârşitul intervalului. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, în general slabe, predominant sub formă de ploaie, va fi mai ridicată în intervalul 25-29 decembrie.

    CRIŞANA
    Între 21 şi 24 decembrie media maximelor termice va oscila în jurul a circa 2 grade, iar cea a minimelor nocturne se va situa în jurul valorii de -3 grade. Apoi, până pe 26 decembrie, vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel că valorile termice maxime vor atinge o medie de 4-5 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi -1 grad, instalându-se astfel un regim termic uşor mai cald decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii decembrie şi care se va menţine până la sfârşitul perioadei de prognoză. Vor fi posibile precipitaţii în general slabe, predominant sub formă de ploaie, în intervalul 25-29 decembrie.

    TRANSILVANIA
    Media temperaturilor maxime va fi zilnic pozitivă, parcurgând faze succesive de creştere şi de scădere; în primele zile va scădea până în jur de 1 grad pe 25 decembrie, iar spre sfârşitul intervalului se va situa între 2 şi 4 grade. Temperaturile minime vor fi permanent sub -3 grade, iar în cele mai reci nopţi, media regională va atinge -7 grade. Asemenea valori temice diurne şi nocturne caracterizează o vreme apropiată de normalul termic al perioadei. Nu sunt estimate decât precipitaţii slabe, mixte.

    MARAMUREŞ
    Media maximelor diurne va urca iniţial spre 4 grade, apoi va scădea, ajungând cu puţin sub 2 grade în zilele de 24 şi 25 decembrie, pentru ca ulterior să crească uşor. Media minimelor nocturne se va menţine între -5 şi -3 grade. În aceste condiţii, în intervalul de prognoză regimul termic specific acestei regiuni va fi apropiat de cel normal pentru a doua jumătate a lunii decembrie. În ultimele 3 zile ale intervalului sunt de aşteptat precipitaţii slabe, mixte.

    MOLDOVA
    Media temperaturilor maxime va scădea de la 3-4 grade până în jurul a 2 grade până pe 25 decembrie, iar ulterior va creşte uşor, până la circa 4 grade. Temperaturile minime vor fi permanent negative, media lor urmând să se menţină până la 29 decembrie, cu mici variaţii, în jurul valorii de -3 grade. În unele zile vor fi posibile precipitaţiil slabe sub formă de ploaie, lapoviţă sau ninsoare.

    DOBROGEA
    Creşterea iniţială a mediei temperaturilor maxime până spre 6 grade va fi urmată de o revenire spre 3 grade pe 22 decembrie, iar ulterior vor fi mici oscilaţii ale acestei medii, între 4 şi 6 grade. Cele mai reci nopţi vor avea medii ale minimelor termice de aproximativ -2 grade, însă după data de 24 decembrie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză, minimele nocturne vor deveni, în medie, uşor pozitive, situându-se în jurul valorii de 1 grad. În aceste condiţii, regimul termic va fi în general cel normal pentru această perioadă a anului. Vor fi condiţii de precipitaţii slabe, mixte, cu o probabilitate ceva mai ridicată între 24 şi 28 decembrie.

    MUNTENIA
    În intervalul 21-24 decembrie, media termică diurnă va fi de circa 3 grade, pentru ca ulterior aceasta să crească din nou spre 5 grade. Pe parcursul nopţilor se vor înregistra temperaturi minime medii în jurul a -2 grade. În ansamblu, regimul termic al intervalului de prognoză va fi apropiat de cel normal pentru a doua jumătate a lunii decembrie. Precipitaţiile îşi vor face apariţia predominant sub formă mixtă şi numai pe areale restrânse.

    OLTENIA
    Media temperaturilor maxime va scădea la 2 grade între 21 şi 25 decembrie, iar în ultimele 3 zile ale intervalului vor fi temperaturi maxime ceva mai ridicate, până la o medie de 4-5 grade. Pe parcursul săptămânii, temperaturile minime nocturne vor fi negative şi media lor va varia între -5 şi -3 grade. În intervalul 24-29 decembrie, pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe cantitativ, predominant sub formă de ploaie şi lapoviţă.

    LA MUNTE
    După 21 decembrie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză, maximele diurne vor fi ceva mai scăzute, oscilând între -1 şi 2 grade, iar minimele nocturne se vor situa între -6 şi -3 grade. Până pe 24 decembrie nu se estimează apariţia precipitaţiilor, iar ulterior, pe fondul vremii uşor mai calde decât în mod obişnuit, se pot semnala la nivel local lapoviţe şi ninsori slabe în zona înaltă, chiar şi ploi slabe, trecătoare, la altitudini mai mici.
     

  • Ce oraşe preferă românii pentru City Break

    Londra este prima destinaţie preferată de turiştii români, aceasta fiind urmată de Paris şi Roma. Preţurile pachetelor pornesc de la 120 de euro de persoană pentru o vacanţă tip City Break la Roma, 180 de euro de persoană pentru un weekend la Londra şi de la 200 de euro pentru oraşul iubirii, Paris.
    Profilul cumpărătorilor identificat de agenţie este al cuplurilor de tineri, cu venituri medii spre ridicate, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani, care doresc să petreacă timp împreună şi care aleg să viziteze oraşul după un program personalizat de ei.


    ´´Anul acesta am fost asaltaţi de cereri de vacanţe de weekend, în toate destinaţiile noastre, dar mai ales în acestea trei, Londra, Paris şi Roma. Este un adevărat boom, pe care l-aş putea explica spunând că oamenii nu mai aşteaptă sejurul clasic ci vor să descopere alte ţări şi alte culturi şi în extrasezon. (…) Am avut multe cereri anul acesta si pentru Verona, Istanbul, Lisabona, Barcelona, Veneţia, Praga´´, a declarat Monica Zorzon, director al agenţiei Brava Tour.