Tag: descoperire

  • Descoperire INCREDIBILĂ despre Paracetamol. Efectele adverse ASCUNSE ale celui mai folosit medicament din România

    Pentru cei mai mulţi oameni, tipul acesta de analgezic nu cere prea mult timp de gândire: iei doza corectă, iar durerea dispare. Cu toate acestea, lucrurile ar putea să nu mai fie chiar atât de simple.

  • Descoperire INCREDIBILĂ despre Paracetamol. Efectele adverse ASCUNSE ale celui mai folosit medicament din România

    Pentru cei mai mulţi oameni, tipul acesta de analgezic nu cere prea mult timp de gândire: iei doza corectă, iar durerea dispare. Cu toate acestea, lucrurile ar putea să nu mai fie chiar atât de simple.

  • Premieră în lumea reptilelor: O specie de broască ţestoasă biofluorescentă, descoperită de biologi – VIDEO

    Într-o înregistrare video publicată pe 28 septembrie, acel exemplar de broască ţestoasă de mare prezintă la nivelul carapacei sale nuanţe aprinse de roşu şi verde. Descoperirea ei reprezintă o premieră ştiinţifică, spune David Gruber, cercetător la Universitatea New York, membru al echipelor de explorare din cadrul National Geographic Society.

    Biologul american, care s-a declarat încântat de această întâlnire subacvatică cu un exemplar dintr-o specie rară, spune că nu a descoperit deocamdată modul în care reptila marină utilizează această biofluorescenţă.

    Biofluorescenţa unor specii de rechini de talie mică şi a unor recife de coral este cunoscută de oamenii de ştiinţă. Însă în domeniul reptilelor marine, descoperirea biologilor americani reprezintă într-adevăr o premieră, precizează site-ul National Geographic Society.

    Biofluorescenţa este diferită de bioluminescenţă, care constă în producerea propriei lumini prin intermediul unei serii de reacţii chimice sau cu ajutorul unor bacterii-gazdă care produc lumină. În cazul biofluorescenţei, animalul absoarbe o lumină cu o lungime de undă ce conţine o cantitate mare de energie (precum culoarea albastră) şi emite, în schimb, o lumină cu o lungime de undă mai mică (precum culoarea verde).

    Biofluorescenţa serveşte de obicei atragerii prăzii sau în scopuri de apărare. În cazul broaştei ţestoase marine, ar putea fi vorba de un fel de camuflaj, afirmă biologii de la National Geographic Society.

  • Un retailer german a găsit o metodă inedită de a crea dulciuri personalizate

    Compania germană, Katjes, spune că a descoperit o medotă de a produce dulciuri cu ajutorul unei imprimante 3D, informează Business Insider.

    Clienţii magazinului Katjes din Berlin pot alege dintr-o gamă de forme, animale, litere 3D sau chiar pot forma cuvinte. “Bomboanele, dulciurile sunt un mediu perfect pentru a prezenta publicului un concept cool într-o manieră prietenoasă şi fun”, a spus Melissa Snover, managing director al Magic Katjes UK.

    Clienţii pot alege dintr-o serie de modele şi arome, apoi imprimanta 3D formează produsul proiectat dintr-un amestec de gumă cu aromă de fructe.

    “Amestecul încălzit de gumă este picurat strat cu strat în forma dorită. Amestecul se întăreşte imediat şi aşa obţinem efectul 3D”, a spus Stephanie Speckmann, reprezentat al Katjes.

    “Această tehnologie ne permite să facem dulciuri personalizate pentru fiecare client în parte. Pentru mine asta este un vis devenit realitate”, a spus Melissa Snover.

    Momentan Katjes oferă 14 modele, la un preţ de 5 euro şi 10 euro pentru dulciurile în formă de cuvinte. Dulciurile 3D sunt prezente doar în Berlin, dar Katjes are în plan să aducă acest produs şi în alte oraşe europene.

  • Bărbieritul a rămas neschimbat de sute de ani. Aparatul de bărbierit cu laser promite să schimbe acest lucru

    Alt proiect şi-a găsit susţinătorii pe Kickstarter. “The Skarp Laser Razor” a strâns în doar 8 zile 1 milion de dolari, cu încă 19 zile rămase pentru a primii donaţii. Skarp Technologies a cerut un fond de finanţare de doar 160.000 de dolari.

    Morgan Gustavsson şi Paul Binun au creat acest aparat de bărbierit, care promite un bărbierit fără iritaţii, funcţionează uşor şi este eco-friendly, doarece nu necesită apă şi elimină nevoie de lame de ras, astfel ajutând la reducerea deşeurilor, după cum susţin producătorii pe pagina de kickstarter a proiectului.

    Ideea i-a venit lui Gustavsson în 2001 pentru un asemenea device, dar tehnologia nu era destul de avansată. Fuseseră descoperite lungimile de undă ale luminii care puteau tăia părul închis la culoare, dar abia în 2009 a descoperit metoda prin care ar putea tăia orice fir de păr.

    După ani de cercetare, cei doi au descoperit molecula cromofor din firul de păr, astfel firul de par ar putea fi tăiat dacă se foloseşte o anumită lungime de undă. Iar acest tip de moleculă se regăseşte în părul tuturor, indiferent de rasă, vârstă sau sex.

    Aparatul de bărbierit are o autonomie de 50.000 de ore şi funcţionează pe bază de baterii.

    Produsul urmează să fie livrat din martie 2016.

  • De ce a fost plătit acest tânăr de NASA cu 18.000 de dolari ca să stea în pat 70 de zile

    Drew Iwanicki a găsit o metodă nonconvenţională de a face bani. El a participat la un studiu NASA numit CFT 70, studiu menit să descopere mai multe despre modul cum oasele şi muşchii se deteriorează în spaţiu, scrie site-ul nextshark.com

    Iwanicki a găsit anunţul NASA pe reddit şi a aplicat. “Nu mă aşteptam să mă contacteze. După o săptămână am primit un răspuns de la echipa de cercetare a NASA. Mi-au analizat istoria medicală şi a familiei mele, apoi m-au chemat la Texas pentru examen medical.”, a spus el.

    A trecut un an şi nu a primit răspuns. Nu credea că o să-l selecteze. În august 2014 a fost dat afară de la job şi în aceeaşi lună a primit o scrisoare de la NASA. Îl rugau să se alăture studiului. “Lucrurile s-au potrivit pentru că nu ştiam ce voiam să fac mai departe. M-am gândit că este o oportunitate care apare o singură dată în viaţă şi că o să fac bani şi aş avea timp să mă gândesc la viitorul meu”, a spus Iwanicki.

    A fost greu la început. Nu era obişnuit să stea toată ziua în pat. “Nu am fost niciodată internat la spital, aşa că ideea de a sta toată ziua întins în pat era o chestiune străină pentru mine. Fizic, a fost o experienţă foarte dureroasă. Corpul nu este obişnuit să stea întins atât de mult. Mă durea capul, spatele. Să stai orizontal este dificil.” a povestit el.

    Acesta nu era întins perfect orizontal, ci stătea cu picioarele puţin ridicate. Avea voie să stea pe o parte sau pe burtă. “În primele zile nu făceam nimic decât să mă întorc de pe-o parte pe alta. Să eliberez din presiunea asupra coloanei vertebrale”, a spus el.
    Iwanicki era monitorizat 24 de ore din 24. Dacă avea nevoie la baie sau voia să facă un duş, tot în poziţie orizontală trebuie să le facă. “Era o cameră specială pentru duşuri. Era un pat din plastic pe care eram aşezat apoi mă spălam acolo, capul de duş fiind mobil.” a spus Drew Iwanicki.

    Prietena lui a avut voie să vină o singură zi în vizită şi nu le-a fost permis să stea în acelaşi pat sau să mănânce împreună.
    “Aveam voie să stau 30 de minute pe zi, ridicat în coate şi aveam voie să-mi întind mâinile deasupra capului. Dar cam atât. Erau foarte stricţi în privinţa regulilor”, a povestit el.

    Mâncarea era bine proporţionată, fiecare calorie calculată. “Trebuia să mănânc tot din farfurie, nu aveam voie să las nimic. Chiar dacă aveam prea mult sos, ketchup sau sirop de arţar. Chiar dacă terminasem toast-ul a trebuit să mănânc şi restul de sirop de arţar.” a spus el.

    La final, Drew Iwanicki a primit 17.800 de dolari pentru 108 zile (aici intra şi perioada de dinaintea testului propriu zis şi perioada de după). Sumă care nu a fost scutită de taxe. El fiind nevoit să plătească statului 5.000 de dolari.

    Pe 2 decembrie 2014 a mers pentru prima dată după 70 de zile. Acesta a povestit experienţa sa publicaţiei Vice. “Îmi simţeam picioarele foarte grele. Eram transpirat. Simţeam că leşin. Privirea s-a întunecat şi staff-ul m-a pus imediat pe pat”.

     


     

  • Cetatea Medievală necunoscută din Transilvania care ascunde secrete unice. Reabilitarea ei a costat milioane de euro

    Cetatea Medievală din Târgu Mureş s-a aflat, vara aceasta, într-un amplu proces de restaurare şi valorificare, în valoare de aproape 30 de milioane de lei. Chiar dacă lucrările nu au fost finalizate complet, Cetatea Medievală a fost deschisă publicului la mijlocul lunii septembrie, cu ocazia unui concert inedit, în care Filarmonica a interpretat muzica din mai multe filme celebre.

    Nu la fel de celebră ca şi alte fortificaţii din Transilvania, Cetatea Medievală din Târgu Mureş ascunde însă o adevărată comoară arheologică. Aici au fost descoperite un atelier de prelucrare a bronzului din secolul al XV-lea, despre care specialiştii spun că este prima structură industrială de acest fel din Transilvania şi pivniţa unei case din secolul al XV-lea, cu o adăugire din secolul al XVI-lea. Mai mult, aici a fost descoperită şi o fabrică de cărămidă din perioada secolelor XVI-XVII, iar arheologii au stabilit că este primul monument industrial din România, dar şi o bucătărie aproape completă din secolul al XVII-lea, scrie Vocea Transilvaniei.

    De asemenea, în zona bastionului măcelarilor, a fost descoperită poarta de Nord a cetăţii medievale, dar şi un sistem de captare a apei folosite ca drenaj. Arheologii spun că asta dovedeşte existenţa unui sistem complex de infrastructură.

    Pe lângă valoarea inestimabilă a descoperirilor arheologice, acestea au dus, din păcate, la întârzierea lucrărilor de reabilitare, care oricum erau în urmă din cauza unor probleme de proiectare.

    Proiectul de reabilitare a vizat lucrări de consolidare, reamenajare şi reabilitare a clădirilor, aleilor, sistemelor de apă, canalizare şi drenaj, precum şi restaurarea componentelor artistice din incintă. Mai mult, toate cele patru corpuri de clădire din cetate au intrat într-un proces de restaurare, alături de cele şapte bastioane ale Cetăţii Medievale: Tăbăcarilor, Dogarilor, Mic, Croitorilor, Porţii, Măcelarilor şi Blănarilor. Toate cele şapte bastioane vor funcţiona ca săli de expoziţii, ateliere, săli de spectacole, centre de conferinţe sau muzee, scrie sursa citată.

    Pe lângă lucrările de reabilitare a cetăţii, proiectul a prevăzut şi restaurarea picturilor, frescelor, a elementelor decorative exterioare şi a lucrărilor de tâmplărie. De asemenea, s-a avut în vedere amenajarea căilor de acces pietonale,a instalaţiei electrice exterioare, restaurarea şi remodelarea plasticii faţadelor, dar şi amenajări peisagistice şi realizarea unui parc arheologic pentru evidenţierea obiectivului.

  • DESCOPERIRE ISTORICĂ: NASA anunţă că a găsit semne care indică prezenţa apei pe planeta Marte – FOTO, VIDEO

    NASA a anunţat, luni seară, într-o conferinţă de presă, că fâşiile de săruri hidratate pe care le-au descoperit pe versanţii craterelor de pe Marte au fost “create de fluxuri de apă în stare lichidă”.

    Savanţii americani sunt de părere că acele fâşii de sare hidratată – care au o culoare întunecată – ce apar pe scoarţa planetei Marte sunt în mod direct asociate cu fluxurile de apă care curg în mod periodic pe planeta roşie.

    Datele transmise de sateliţii operaţi de NASA arată o serie de elemente de relief, care apar pe versanţii marţieni, ce sunt asociate cu depozitele de sare. Astfel de depozite de sare ar putea să modifice punctele de îngheţare şi de evaporare ale apei în atmosfera rarefiată de pe Marte, păstrând apa respectivă în stare lichidă suficient de mult timp pentru ca aceasta să poată să curgă la nivelul scoarţei marţiene.

    Astrofizicienii au emis de mult timp ipoteza că aceste urme care apar sezonier pe Marte ar putea fi formate de scurgeri alcătuite din soluţii sărate.

    “Acest lucru, cred eu, ne dă un indiciu asupra zonelor în care ar trebui să privim mai cu atenţie”, a spus Alfred McEwen, cercetător principal al High Resolution Imaging Science Experiment (HiRISE), în cadrul University of Arizona din Tucson şi co-autor al studiului.

    Întrebat dacă descoperirea anunţată azi e dovada de necontestat a prezenţei apei lichide pe Planeta Roşie, McEwan a declarat: “Aş spune aproape”.

    Cercetătorul Lujendra Ojha şi colegii săi de la NASA au prezentat această descoperire într-un articol publicat în Nature Geoscience.

    Există numeroase implicaţii ale existenţei apei pe Marte, deoarece orice depozit de apă lichidă duce la o creştere considerabilă a posibilităţii ca microbii să fie prezenţi la suprafaţa acestei planete. În plus, pentru viitoarele echipaje de astronauţi care ar ajunge pe Marte, identificarea proviziilor de apă, la mică adâncime sub scoarţă, i-ar ajuta să trăiască pe planetă pe baza unor rezerve locale.

    Oamenii de ştiinţă se întrebau de multă vreme dacă apa ar putea să existe în stare lichidă pe scoarţa lui Marte, în zilele noastre.

    Nu este o teorie simplă, deoarece temperaturile de pe Marte sunt de obicei sub valoarea de zero grade Celsius, iar presiunea atmosferică este atât de scăzută, încât depozitele de apă lichidă ar trebui să înceapă să fiarbă la scurt timp după topirea gheţurilor.

    Însă observaţiile efectuate în ultimii 15 ani, prin care au fost identificate rigole şi striaţii, care par că se modifică odată cu schimbarea anotimpurilor, au întărit aceste speculaţii.

    Noile date transmise pe Terra de sonda Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), operată de NASA, par să fi rezolvat acest mister.

    Sonda MRO are la bordul ei un instrument, Crism, care poate să determine structura chimică a materialelor aflate la suprafaţa lui Marte.

    Crism a analizat materialele din patru perimetre, în care se aflau acele fâşii întunecate, ce apar în lunile de vară de pe Marte, iar apoi dispar.

    Instrumentul a descoperit că acele “linii recurente de pe versanţi” (RSL) sunt acoperite cu săruri.

    Sărurile identificate – perclorat, clorat şi clorură de magneziu – pot să reducă punctul de îngheţ al apei cu 80 de grade şi rata de vaporizare de zece ori.

    Această combinaţie de factori permite depozitelor de apă să rămână stabile suficient de mult timp pentru a se scurge de-a lungul versanţilor şi craterelor.

    Cu toate acestea, locul din care provin aceste surse de apă, care creează astfel de forme de relief pe Marte, nu este deocamdată cunoscut. MRO a analizat perimetre din regiunea ecuatorială, iar orice formă de depozit de apă din acele regiuni ale lui Marte, ce ar putea să existe sub formă de gheaţă, ar trebui să se afle doar la adâncimi mari.

    O posibilitate ar fi ca sărurile respective să extragă apa din atmosferă. Roverul Curiosity a descoperit câteva indicii puternice care par să ateste existenţa acestui mecanism. Însă nici în acest caz savanţii americani nu ştiu dacă există rezerve de vapori suficient de mari în atmosfera marţiană pentru a determina producerea acelor scurgeri de apă de la nivelul versanţilor.

    O altă teorie vizează stratul acvifer local care se dezmembrează la suprafaţă, însă această ipoteză nu oferă un răspuns viabil pentru fâşiile întunecate de săruri hidratate care se formează în vârful dealurilor şi munţilor marţieni.

    Cercetătorii americani consideră că poate fi avută în vedere şi o teorie potrivit căreia acele fâşii întunecate se formează din surse diferite (de apă, n.r), aflate în zone diferite ale planetei Marte.

    Joe Michalski, cercetător la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, consideră că anunţul făcut de NASA, luni seară, este deosebit de interesant, în special datorită implicaţiilor sale asupra existenţei potenţiale a coloniilor de microbi pe Marte, în perioada actuală.

    “Ştim, din studii efectuate pe extremofilele de pe Terra, că formele de viaţă pot nu doar să supravieţuiască, ci şi să se dezvolte în abundenţă în condiţii care sunt extrem de aride, foarte saline sau în orice alt tip de mediu ‘extrem’ în comparaţie cu habitatul oamenilor. De fapt, pe Terra, oriunde găsim apă, găsim viaţă. Acesta este motivul pentru care descoperirea apei pe Marte, după cercetări de peste 20 de ani, reprezintă o chestiune atât de interesantă”, a spus savantul britanic.

    O consecinţă interesantă a acestei descoperiri constă în faptul că agenţiile spaţiale vor trebui să analizeze o serie de chestiuni suplimentare şi să ţină cont de locul în care vor trimite în viitor alte sonde şi rovere marţiene.

    Normele acceptate în prezent pe plan internaţional precizează că misiunile spaţiale ar trebui să fie extrem de atente în legătură cu locurile de pe Marte în care vor să plaseze sonde şi roboţi şi în care există probabil apă lichidă.

    Peter Grindrod, cercetător la Agenţia spaţială britanică, a explicat: “Principiile de protecţie planetară stipulează că nu putem să mergem oriunde se află apă lichidă, deoarece nu putem să sterilizăm navele noastre spaţiale suficient de bine, pentru a garanta că nu vom contamina acele zone. Aşadar, dacă un RSL este descoperit în zona de plasare a unui rover, atunci roverul nu poate coborî acolo. Este destul de ironic, mai ales pentru următorul rover al Agenţiei Spaţiale Europene, ExoMars, deoarece el a fost conceput pentru a căuta forme de viaţă”. 

     

  • Cetatea Medievală necunoscută din Transilvania care ascunde secrete unice. Reabilitarea ei a costat milioane de euro

    Cetatea Medievală din Târgu Mureş s-a aflat, vara aceasta, într-un amplu proces de restaurare şi valorificare, în valoare de aproape 30 de milioane de lei. Chiar dacă lucrările nu au fost finalizate complet, Cetatea Medievală a fost deschisă publicului la mijlocul lunii septembrie, cu ocazia unui concert inedit, în care Filarmonica a interpretat muzica din mai multe filme celebre.

    Nu la fel de celebră ca şi alte fortificaţii din Transilvania, Cetatea Medievală din Târgu Mureş ascunde însă o adevărată comoară arheologică. Aici au fost descoperite un atelier de prelucrare a bronzului din secolul al XV-lea, despre care specialiştii spun că este prima structură industrială de acest fel din Transilvania şi pivniţa unei case din secolul al XV-lea, cu o adăugire din secolul al XVI-lea. Mai mult, aici a fost descoperită şi o fabrică de cărămidă din perioada secolelor XVI-XVII, iar arheologii au stabilit că este primul monument industrial din România, dar şi o bucătărie aproape completă din secolul al XVII-lea, scrie Vocea Transilvaniei.

    De asemenea, în zona bastionului măcelarilor, a fost descoperită poarta de Nord a cetăţii medievale, dar şi un sistem de captare a apei folosite ca drenaj. Arheologii spun că asta dovedeşte existenţa unui sistem complex de infrastructură.

    Pe lângă valoarea inestimabilă a descoperirilor arheologice, acestea au dus, din păcate, la întârzierea lucrărilor de reabilitare, care oricum erau în urmă din cauza unor probleme de proiectare.

    Proiectul de reabilitare a vizat lucrări de consolidare, reamenajare şi reabilitare a clădirilor, aleilor, sistemelor de apă, canalizare şi drenaj, precum şi restaurarea componentelor artistice din incintă. Mai mult, toate cele patru corpuri de clădire din cetate au intrat într-un proces de restaurare, alături de cele şapte bastioane ale Cetăţii Medievale: Tăbăcarilor, Dogarilor, Mic, Croitorilor, Porţii, Măcelarilor şi Blănarilor. Toate cele şapte bastioane vor funcţiona ca săli de expoziţii, ateliere, săli de spectacole, centre de conferinţe sau muzee, scrie sursa citată.

    Pe lângă lucrările de reabilitare a cetăţii, proiectul a prevăzut şi restaurarea picturilor, frescelor, a elementelor decorative exterioare şi a lucrărilor de tâmplărie. De asemenea, s-a avut în vedere amenajarea căilor de acces pietonale,a instalaţiei electrice exterioare, restaurarea şi remodelarea plasticii faţadelor, dar şi amenajări peisagistice şi realizarea unui parc arheologic pentru evidenţierea obiectivului.

  • NASA anunţă o DESCOPERIRE majoră privind planeta Marte – VIDEO

    Anunţul NASA referitor la această descoperire ştiinţifică majoră a dat naştere pe reţelele de socializare la numeroase speculaţii privind identificarea unor forme de viaţă extraterestre.

    NASA anunţă o descoperire MAJORĂ privind planeta Marte – VIDEO