Tag: succes

  • Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Absolventul “ştie tot”

    IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)


    Nu m-aş fi gândit la egalitatea acestui adevăr aparent inegal dacă un copil de clasa a doua nu mi-ar fi spus că şi clasa întâi părea la fel de grea atunci, aşa cum este acum clasa a doua. „Eram mai mică şi nu ştiam tot ce ştiu acum, de-asta mi se părea greu„, a spus. „Dar nu pot să fiu clasa întâi când trebuie să fiu clasa a doua …„

    Mecanismul acesta este, din păcate, înţeles de majoritatea dintre noi doar odată cu trecerea timpului, nu înainte.

    Mulţi tineri confundă cantitatea de „tot„ pe care îl ştiu cu capacitatea lor de a se raporta la acele conţinuturi. Astfel, au doar un bagaj de informaţii pe care îl cară cu ei fără să ştie cum să îl folosească. Iar folosirea acestui bagaj se numeşte experienţă de viaţă. Indiferent de vârstă, avem o experinţă de viaţă, adică un grad al expunerii, care girează calitatea demersurilor în care ne angajăm. Adevărul dur este că în fiecare moment al existenţei noastre suntem într-un maxim pe care îl percepem final şi în care ne blocăm.

    Cu acest maxim luăm decizii, punem etichete şi judecăm, ştim exact ce am face dacă am fi alţii, ştim exact ce sfaturi să dăm, culmea, mai ales celor de vârstă sau cu expunere semnificativ mai mare. Tinerii vor să ardă etape, iar adulţii revelaţi îi trag înapoi. Greşesc şi unii şi alţii pentru că întâlnirea generaţiilor are loc pe un teritoriu minat: unii vor să arate cât de mult pot accelera, alţii vor să arate cât de mult pot frâna. Unii ştiu, alţii şi ştiu, şi pot. „Vremea ta/mea„ este babaul revolut cu care se sperie reciproc generaţiile între ele.

    Statisticile care publică rate de şomaj uluitoare în rândul tinerilor absolvenţi trag semnale de alarmă, dar problema este mai mult decât o problemă, este un fenomen social care poate fi, în timp, corectat. Probabil că în următorii zece – cincisprezece ani Europa nu îl va rezolva la nivelul cauzei, ci va găsi artificii şi remedii de la an la an.

    Probabil că sunt cauze multiple, dar una dintre ele este, cu certitudine, atitudinea faţă de învăţare şi aceasta este o treabă individuală, nu o treabă a Europei. Remediile pot fi o treabă sistemică, dar la nivel profund problema este una de responsabilitate individuală, de valori, şi mai precis despre valoarea învăţării. Învăţarea şi atitudinea faţă de învăţătură este o deprindere extrem de grea: presupune responsabilitate, smerenie, răbdare, participare, interes, susţinere, disponibilitate, perseverenţă, nu doar din partea copiilor şi tinerilor care se dezvoltă, ci, în acelaşi timp şi în măsură ceva mai mare, şi din partea adulţilor din jurul lor.

    Sunt destul de puţini cei care au înnăscute dorinţa şi capacitatea de învăţare (fără ca acest lucru să fie neapărat rău, este doar o realitate), cum la fel de puţini sunt şi cei forţati de viaţă să dea o mai mare valoare învăţării. Pentru majoritatea dintre noi a învăţa este ceva greu, neplăcut şi inutil. La vârsta tânără percepem că învăţăm împotriva voinţei noastre şi majorităţii covârşitoare a copiilor nu le place la şcoală. Câtora dintre noi ne-a plăcut?

    Ce este plăcut până la urmă într-un demers coercitiv de studiu? Aceasta este realitatea de la care ar fi util şi înţelept să pornim, nu este nimic de condamnat, apoi încet şi asumat şi cu răbdare, să vindem tinerilor din jurul nostru beneficiile învăţării. Smerenia în puterea exemplului este mai sănătoasă decât comparaţia, încurajarea este mai sănătoasă, dar mai greu de realizat decât controlul, fermitatea ajută mai mult decât agresivitatea, disponibilitatea este mai epuizantă decât nerăbdarea, dar cu beneficii pe termen lung, perseverenţa este mai greu de vândut decât diversitatea.

    Este mai uşor să faci să nu îi lipsească nimic copilului decât să îl înveţi să înveţe.
    Şcoala nu este un scop în sine, ci un instrument la dispoziţia fiecăruia dintre noi, educaţia însă este un scop şi o valoare în sine. Deşi fiecare om este responsabil de alegerile lui, crearea discernământului şi a dorinţei de învăţare este o responsabilitate continuă a adulţilor faţă de copii şi tineri. Nu pentru că ştim noi mai bine, ci pentru că şi înţelegem ceea ce ei doar ştiu.

  • Oltean despre boicotarea referendumului de către PDL: Sunt absolut convins că vom avea succes

     Ioan Oltean a declarat că PDL este nemulţumit de faptul că opinia opoziţiei nu este luată în considerare de Comisia de revizuire a Constituţiei.

    “Din păcate, ritmul extrem de alert în care se desfăşoară activitatea (Comisiei de revizuire a Constituţiei – n.r.), componenţa şi competenţa celui care conduce comisia creează condiţii optime pentru a transforma întreaga dezbatere într-o competiţie de orgolii între juriştii PSD şi cei ai PNL. Opoziţia este aproape neglijată în această activitate. De altfel, principalele propuneri de revizuire a Constituţiei de până acum au fost respinse”, a spus Oltean.

    El s-a referit în special la faptul că această comisie s-a pronunţat “foarte ferm” că România va avea în continuare un Parlament bicameral cu un total de 300 de deputaţi, numărul de senatori urmând să fie stabilit prin legea organică, la care se alătură parlamentarii minorităţilor naţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Ne despărţim cu durere în suflet de Ruşanu, dar îi urăm succes la ASF

     “De domnul Ruşanu, după foarte mulţi ani, ne vom despărţi cu durere însuflet, dar urându-i succes”, a spus Antonescu.

    El a precizat că PNL are mai multe variante privind asigurarea succesiunii la şefia Comisiei de Buget-Finanţe a Camerei Deputaţilor, dar şi la şefia grupului parlamentar al PNL din Cameră.

    “Sunt mai multe variante, nu e vorba doar de succesiunea la Comisia de Buget, e vorba, şi mai important, de succesiunea la grupul de la Cameră. Avem variante, avem oameni pregătiţi, urmează să luăm decizii în conformitate cu Statutul partidului şi cu Regulamentul Camerei”, a spus Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premieră la cel mai mare producător mondial de automobile: Peste un milion de vehicule hibrid vândute

     Grupul japonez a anunţat că a livrat 1,219 milioane de vehicule hibrid, parţial datorită succesului gamei Prius şi a reuşitei noului model Aqua în Japonia, comercializat sub numele Prius C în America de Nord.

    Vehiculele hibrid au reprezentat anul trecut 14% din automobilele vândute la nivel global, proporţie care atinge 40% în Japonia, unde aceste vehicule sunt tot mai puţin impozitate şi beneficiază de subvenţii la cumpărare.

    Modelele hibrid dispun de un motor clasic pe benzină, dar şi de unul electric, alimentat de o baterie care se încarcă în timpul rulării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viaţa unui miliardar: Cum trăieşte fondatorul IKEA, la 87 de ani

     Ingvar Kamprad este fondatorul companiei IKEA, retailerul care a ajuns celebru în toată lumea pentru soluţiile de design interior şi amenajare. Chiar dacă averea acumulată de acesta pe parcursul vieţii ar putea să îi asigure un trai excentric, Kamprad a ales să se refugieze în anonimat şi cheltuieli zilnice chibzuite, notează Daily Express.

    Omul de afaceri suedez, care pe 30 martie împlineşte 87 de ani, locuieşte într-o casă obşinuită, este mare fan al chifteluţelor produse şi vândute de IKEA şi preferă de fiecare dată să zboare la clasa economică în dauna clasei întâi oferită de companiile aeriene. Pe deasupra, afaceristul suedez nu pune mare accent pe partea materială a vieţii, acesta preferând să meargă la cumpărături la piaţa aflată în apropierea casei sale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cinci riscuri care pot afecta afacerile

    Profesionistii in domeniul contabil implicaţi în studiu au identificat şi primele cinci riscuri pe care capitalul natural le aduce în activitatea sectorului privat, şi anume:
    • Riscul reputaţional (68%)
    • întreruperea activităţii (61%)
    • Raritatea şi costul crescut al resurselor (50%)
    • Riscul ce afectează lanţul de aprovizionare (47%)
    • Riscul finanţării (46%)

    Andreia Stanciu, Head of ACCA Europa de Sud-Est, consideră că profesioniştii din domeniul financiar- contabil ar trebui să se bazeze pe competenţele lor şi pe experienţa în contabilitate pentru a contribui la dezvoltarea unor metodologii contabile referitoare la capitalul natural, care să ajute la cuantificarea şi gestionarea factorilor externi companiilor. De asemenea, aceştia ar putea apela la asociaţiile contabile pentru a oferi îndrumări cu privire la modul de abordare a capitalului natural în cadrul rapoartelor anuale şi în conturile companiei, precum şi în rapoartele de dezvoltare durabilă. Ei trebuie să iniţieze sau să încerce să aplice metodologii contabile pentru capitalul natural împreună cu clienţii lor, acolo unde este cazul, şi să folosească această experienţă pentru a lucra cu autorităţile de reglementare cu privire la raportare şi la practicile de asigurare.

    ”Pentru profesia contabilă provocarea va fi de a determina când pierderea capitalului natural va necesita o mai bună înţelegere şi abordare din punct de vedere al evaluării riscurilor pentru afaceri şi din punct de vedere al raportării corporative. Procedând de această manieră, dar prea tarziu, se poate ajunge la greşeli atunci când se anticipează viitoarele riscuri şi costurile asociate lor, pentru mediul de afaceri, a mai adăugat Andreia Stanciu”.

    “Un număr tot mai mare de companii integrează raportul lor anual financiar-contabil şi raportul privind dezvoltarea durabilă. Integrarea decurge din creşterea gradului de conştientizare în rândul multor companii asupra valorii şi necesităţii raportării cu privire la impactul social şi asupra mediului, alături de performanţele financiare”, a afirmat Aura Giurcaneanu, partner, head of audit and assurance, KPMG in Romania. Ea considera că această cale ar trebui luată serios în considerare, atât din perspectiva managementului, cât şi din punct de vedere al comunicării.

    Având în vedere că, în ultimii ani, un procent nesemnificativ dintre companiile din topul Global Fortune 250 raportau într-o manieră integrată, practica actuală demonstrează că gândirea în acest domeniu a suferit transformări. Deşi în România nu se observă încă această tendinţă, este evident că trendul este stabilit de către companiile de top şi, mai devreme sau mai târziu, va fi urmat de multe altele. Dacă în 2006 doar 24% din primele 100 de companii din România, ierarhizate în funcţie de cifra de afaceri, au raportat cu privire la dezvoltarea durabilă, în prezent, numărul lor a crescut semnificativ, demonstrând interesul sporit al companiilor româneşti în a publica informaţii referitoare la dezvoltarea durabilă.

    “În contextul economic actual, în care o mai mare transparenţă privind riscurile este necesară, riscurile non-financiare sunt considerate ca făcând parte din domeniul financiar, datorită implicaţiilor lor financiare. Companiile româneşti au conştientizat că publicarea informaţiilor referitoare la dezvoltarea durabilă este foarte apreciată de către clienţi, investitori şi alte părţi interesate responsabile”, a adăugat Giurcaneanu.

    Integrarea raportării trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. Aceasta nu ar trebui privită pur şi simplu ca un raport “toate într-unul”. “Numai dacă integrarea este susţinută printr-o corelare reală şi profundă a proceselor de management, inclusiv a guvernanţei şi controalelor, raportarea poate fi considerată credibilă şi solidă. Prin urmare, vorbim mai degrabă despre raportare integrată – mijloace diferite pentru persoane diferite”, a concluzionat Giurcaneanu.

    Gordon Hewitt, consilier pe probleme de dezvoltare durabilă la ACCA şi autor al raportului a spus: “Capitalul natural, care este cantitatea de capital derivată din resursele naturale, cum ar fi diversitatea biologică, ecosistemele şi serviciile oferite de acestea, se află în declin la nivel global. Pierderea capitalului natural expune companiile la o gamă de noi riscuri şi oportunităţi care poate avea un impact asupra profitului, valorii activelor şi fluxurilor de trezorerie.” Acest document a fost realizat în urma unui studiu la care au luat parte peste 200 de profesionişti contabili.

    Acesta a fost prezentat şi în raportul internaţional al ACCA, KPMG şi Fauna & Flora, “Este capitalul natural o problemă importantă?”. Raportul iniţial, care a fost realizat anul trecut, a investigat conceptul de prag de semnificaţie, modul în care acesta este utilizat pentru a identifica diverse aspecte necesare pentru management şi prezentarea informaţiilor şi măsura în care acesta reflectă în prezent importanţa capitalului natural ca aspect în cadrul afacerilor.

    Profesionistii din domeniul contabilitatii care au participat la studiu erau conştienţi de legătura dintre valoarea corporativă şi capitalul natural şi de faptul că tendinţele actuale ale capitalului natural reprezintă o varietate de riscuri pentru companii, riscuri ce pot să crească în decursul timpului. Cu toate acestea, această conştientizare nu a avut drept rezultat acţiuni ample la nivel corporativ, deoarece o mare parte dintre respondenti lucrează pentru companii care nu raportează capitalul natural. Principalele piedici pentru o mai mare implicare sunt lipsa îndrumărilor, a metodologiei de evaluare şi a înţelegerii.

    În România şi Republica Moldova, KPMG îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor şase birouri din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Chişinau. în prezent dispunem de un numar de peste 650 de angajaţi şi parteneri, atât cetaţeni români, cât şi străini.

  • Fostele magazine PIC au fost scoase la vânzare de lichidator; înţelegerea cu reţeaua Succes a picat

     Cele patru hipermarketuri sunt în Piteşti (15.000 mp), Craiova (21.200 mp), Oradea (16.850 mp) şi Călăraşi (24.500 mp). PwC a scos la vânzare şi un teren de 78.900 de metri pătraţi deţinut de firma PIC în comuna Blejoi, în apropiere de Ploieşti, dar şi un hipermarket în Brăila (17.100 mp).

    Reţeaua PIC, controlată de fraţii Ilie şi Cornel Pe­nescu, a intrat în insolvenţă la finalul anului 2009 şi se află sub administrarea judiciară a PwC. Într-o primă fază, Sar­cină a închiriat spaţiile magazinelor PIC din Piteşti şi Cra­iova, redeschise sub brandul Succes. Po­tri­vit planului de reorganizare aprobat, omul de afaceri voia să cumpere clădirile în care se află ma­ga­zinele din Piteşti şi Craiova, dar şi pe cele din Oradea şi Călăraşi, care ar fi urmat să fie redeschise sub marca Succes. Înţelegerea nu a mai fost însă parafată, potrivit reprezentanţilor lichidatorului judiciar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Samsung Galaxy S4. Analiza noului smartphone care vrea să îngroape iPhone

    Samsung Galaxy S4 nu pare, la o primă vedere, un produs mult diferit de predecesorul său, apărut în 2012. Putem spune că Samsung urmează principiul pe care cei de la Apple şi-au bazat lansările de noi modele în ultimii ani: îmbunătăţeşte, dar nu schimbă radical. Astfel, liniile de design ale S3-ului au fost păstrate în mare parte de S4. Partea din faţă este acum în şi mai mare proporţie ocupată de ecran, dedesubtul căruia întâlnim în continuare butonul fizic caracteristic telefoanelor Samsung. Partea din spate este în continuare construită din plastic, iar capacul poate fi desfăcut pentru a accesa bateria, acum mai mare, cu o capacitate de 2.600 mAh.

    E drept, analizând detaliile, vedem că noul S este ceva mai subţire ca modelul anului trecut, dar şi puţin mai uşor şi mai compact, iar asta în ciuda faptului că dimensiunea ecranului a crescut. El are acum o diagonală de 4.99″ şi rezoluţie Full HD, deja o constantă în rândul terminalelor Android de top lansate în 2013. S-a păstrat panelul AMOLED, astfel că ar trebui să ne aşteptăm la culori şi contrast de invidiat, dar şi luminozitate relativ scăzută.
    Camerele foto ce echipează S4-ul au primit la rândul lor un upgrade. Cea frontală înregistrează acum clipuri în format HD, iar cea de pe spate este echipată cu un senzor de 13 megapixeli.

    Rămâne de văzut cum se vor comporta ele atunci când vor fi puse efectiv la lucru. Până atunci, Samsung încearcă să ne ia ochii cu o serie de funcţii mai mult sau mai puţin interesante, precum Dual-Camera, ce permite folosirea simultană a camerelor în realizarea unei fotografii, sau Eraser, un progrămel ce vă va ajuta să scăpaţi uşor de elementele nedorite dintr-o poză.

    Noul Galaxy a primit, cum era de aşteptat, şi îmbunătăţiri “la interior”. Procesoare noi Samsung Exynos sau Snapdragon vor motoriza noul vârf de gamă, alături de 2 GB de RAM şi până la 64 GB spaţiu de stocare, plus încă 64 GB cu ajutorul unui card microSD. Mai mult, S4 va fi compatibil cu reţelele 4G la nivel global, aşadar, ne aşteptăm ca acest lucru să se întâmple şi în ţara noastră.

    UNA PESTE ALTA, SAMSUNG-UL GALAXY S4 NU SURPRINDE. Ecranul Full HD ceva mai mare, camera cu mai mulţi megapixeli sau hardware-ul mai rapid erau noutăţi aşteptate. Există totuşi şi o serie de mici detalii prin care cei de la Samsung încearcă să se diferenţieze de concurenţă.
    Telefonul este echipat acum cu doi noi senzori, unul infraroşu, ce permite utilizarea telefonului pe post de telecomandă universală, şi unul de temperatură şi umezeală, cu diverse aplicaţii practice, precum noua aplicaţie S Health.

    Pe lângă acestea, S4-ul aduce o pleiadă de funcţii software pe care nu le întâlneam pe S3, multe dintre ele complet noi. Nu intrăm acum în detalii, însă voi menţiona câteva dintre ele. “Air Gestures” şi “Air View” permit controlul telefonului fără a atinge practic ecranul, doar prin simpla levitare a degetului deasupra sa. S Translator permite traducerea automată de mesaje şi redarea lor vocală în câteva limbi de circulaţie internaţională. “Smart Pause” şi “Smart Scroll” abuzează de “eye tracking” pentru a pune automat un clip pe pauză atunci când nu ne uităm la el sau pentru a face automat scroll într-o pagină atunci când ajungem în partea sa de jos.

    IAR ACESTEA SUNT DOAR O PARTE DINTRE APLICAŢIILE ÎNTÂLNITE PE NOUL GALAXY. Nu mă pronunţ momentan asupra utilităţii practice a acestora. Cert este că sud-coreenii de la Samsung şi-au împachetat bine produsul şi l-au ornat cu astfel de mici detalii, menite să atragă şi mai mult, dacă era nevoie, atenţia potenţialilor cumpărători.

    În concluzie, chiar dacă la o primă vedere cu greu îţi vei da seama de diferenţele dintre Samsung-ul GS 4 şi modelul precedent, acestea există şi sunt numeroase. Trecând peste îmbunătăţirile aşteptate, precum noul ecran, hardware-ul mai performant, noile camere şi bateria mai mare, diferenţa ar trebui să o facă micile funcţii noi şi implementări software menite să vă îmbunătăţească experienţa utilizării de zi cu zi a acestui smartphone.
    Ce impact vor avea acestea, rămâne de văzut.

    La fel, rămâne de văzut cum se va descurca Samsung GS 4 în raport cu concurenţa momentului: HTC ONE, Sony Xperia Z şi poate chiar şi deja bătrânul iPhone 5. Însă pentru a trage concluzii, va trebui să petrec ceva mai mult timp “în compania” noului Galaxy S4. Aşadar, tragem linie acestui articol pentru moment, cu promisiunea de a reveni cu mai multe detalii despre SGS 4 şi celelalte terminale Android.



    Citiţi mai multe articole ale lui Andrei Mihai Gîrbea pe http://www.andreigirbea.com/

  • Studiu Economist Intelligent Unit: Pentru a avea garanţia reuşitei în viaţă trebuie să te naşti în Elveţia

    Potrivit specialiştilor britanici, Elveţia este ţara care poate asigura cel mai bine premisele unui viitor strălucit, fiind urmată de Australia, Norvegia şi Suedia, scrie Le Figaro. Din primele zece ţări, majoritatea europene, doar Olanda face parte din zona euro. Mult în spate pe locul cu numărul 26 se poziţionează Franţa, la o distanţă nesemnificativă de ţări precum Grecia, Portugalia şi Spania, ale căror economii au fost grav afectate de criza datoriilor suverane. Spre comparaţie Germania şi SUA îşi dispută a 16-a poziţie, în timp ce la finalul clasamentului se situează Rusia, Ucraina, Bangladeş şi Nigeria, statul african ocupând ultima poziţie în top.

    Mai multe pe zf.ro

  • Succesul “Angry Birds” atrage investiţii în alţi producătorii finlandezi de jocuri

    Între dezvoltatorii de jocuri care atrag atenţia se numără producătorii jocurilor “Clash of Clans”, “Hay Day” şi “Hill Climb Racing”. Fiecare dintre aceste jocuri au milioane de descărcări şi se află alături de “Angry Birds” în topul magazinului de aplicaţii al Apple, informează Bloomberg. Cu o rată anuală de creştere de 57%, industria jocurilor online a devenit un segment de dezvoltare de nişă pentru Finlanda, ţară cu 5 milioane de locuitori care încearcă să îşi diversifice economia, în condiţiile în care fostul lider mondial al telefoanelor mobile Nokia se reorganizează şi desfiinţează mii de locuri de muncă. Producătorul “Angry Birds”, Rovio Entertainment, a atras anul trecut investiţii de 42 de milioane de dolari, iar succesul său a făcut ca dezvoltatori concurenţi locali precum Supercell şi Grey Area să beneficieze la rândul lor de susţinători internaţionali.

    Mai multe pe mediafax.ro