La fel cum nimeni nu devine om de afaceri peste noapte, nimeni nu învaţă brusc cum ar trebui să se comporte pentru a câştiga respectul celor din jur. Aspectul, compartamentul, comunicarea – sunt câteva din coordonatele ce trebuie antrenate pentru câştigarea statutului de lider, nu doar în organigramă, ci şi în ochii colegilor şi partenerilor.
Într-o clădire de birouri, dacă doi domni se află în faţa unei uşi, cine intră primul?” – este una dintre întrebările pe care Mihai Stănescu o adresează în şedinţele sale de coaching cu reprezentanţi ai mediului de business local. De cele mai multe ori, răspunsul vine după lungi discuţii: „Cel mai bun răspuns a fost al unui tânăr care din celălalt capăt al sălii a ţipat: celălalt”. Potrivit lui Stănescu, doi oameni care ştiu să se comporte se invită reciproc să intre, fără ca acest lucru să se transforme într-un spectacol în faţa uşii. Exerciţiul descris face parte dintr-o serie ce are ca scop „antrenarea” aptitudinilor comportamentale ale executivilor. Potrivit lui Stănescu, comportamentul este unul dintre principalele coordonate alături de înfăţişare şi comunicare, prin care se construieşte „prezenţa executivă”, o expresie din ce în ce mai populară în literatura de business internaţională şi, de ceva timp, şi în climatul de business din România. „Appearance, Behaviour şi Communications sunt pilonii de bază pentru antrenarea prezenţei executive”, explică Stănescu, care de circa de un an îşi concentrează activitiăţile de coaching în această direcţie.
Mihai Stănescu se autodescrie drept unul dintre primii coach din România – a început să activeze pe această nişă de consultanţă încă din 2001, când termenul nu era popular pe plan local, iar domeniul, aproape inexistent. Stănescu spune că experţii care activau la vremea respectivă pe această nişă puteau fi număraţi pe degetele de la o mână: „Piaţa era formată din câţiva coach internaţionali pentru echipele de expatriaţi din blocurile de management ale marilor companii internaţionale, precum şi 1-2 coachi independenţi care au făcut câteva workshopuri cu circuite închise.” El a studiat psihologia, a urmat un program masteral în antropologie şi, în parcursul său spre profesia de psihoterapeut, în urma unei participări la o specializare în psihoterapie la Strasbourg, a intervenit un punct de cotitură: „Am întâlnit un coach din Franţa şi după ce am citit broşura cu care se recomanda, mi s-a hotărât viaţa profesională pentru totdeauna”. A devenit astfel coach în urmă cu 16 ani – „tocmai am depăşit cele 10.000 de ore faimoase” ale lui Gladwell, spune el. Dacă în primul an a avut cam trei clienţi, spune că în prezent lucrează cu circa 80-100 de organizaţii în fiecare an, de la şedinţe unu la unu, la cele de grup sau chiar cu mai multe grupuri din aceeaşi organizaţie. Nu are un profil de organizaţii; lucrează atât cu corporaţii mari, cât şi cu altele mai mici, deopotrivă multinaţionale sau companii antreprenoriale. A avut şi proiecte speciale şi oferă ca exemplu lucrul cu Guvernul, cu Administraţia Parlamentară Centrală, mai concret un proiect de restructurare din Camera Deputaţilor. „Proiectul a reuşit, dar după aproximativ un an de zile lucrurile s-au întors unde erau.” Preţul pentru o oră de coaching executiv pentru un non-CEO porneşte de la circa 500 de euro pe şedinţă şi poate ajunge la câteva mii de euro cu un executiv de top, în funcţie de obiectivele pe care acesta le are; preţul se modifică apoi în funcţie de numărul persoanelor implicate în şedinţe. Pentru anul acesta, previzionează pentru firma sa, RoCoach, venituri de circa 250.000 de euro, iar anul viitor crede că va ajunge la circa jumătate de milion de euro. În prezent, firma lui, pe care o caracterizează drept un butic de coaching, este formată din 10 angajaţi; însă el este singurul „producător”, fiind implicat în toate proiectele cu companiile.
Ce face un coach de fapt? Mihai Stănescu oferă o definiţie a profesiei: „Un coach este foarte aproape de antrenorul sportiv, însă antrenamentul acestuia este unul mental; din punctul meu de vedere, coach-ul lucrează cu campioni, ceea ce face nu mai ţine învăţare, oamenii ştiu foarte bine ce au de făcut, învaţă să îşi folosească ultima resursă de potenţial; practic nu este învăţare, ci un dezvăţ”. Spune că antrenamentul său se axează pe îndepărtarea limitelor, mai ales în situaţii complexe, care angajează atât comportamentul individual al unor persoane din organizaţie, cât şi pe cel al organizaţiilor ca întreg. Dintre proiectele cu ofiţeri corporativi de rang înalt le menţionează pe cele axate pe performanţă – „cum se pot reseta sistemele ca să dea rezultate mai bune”, cât şi pe tranziţie – în cazul executivilor recent numiţi în funcţie şi care vor să conştientizeze toate mecanismele de exercitare a puterii şi controlului. Un alt tip de interacţiune descris de el este al executivilor care au nevoie de o împrospătare a stilului de leadership. „Cel mai des întâlnite solicitări se leagă de lucruri care trebuie îmbunătăţite: să-şi menţină echipa într-un nivel de motivaţie înalt, cu o misiune bine înţeleasă; mai sunt chestiuni de politică internă şi influenţă care necesită un al doilea sau al treilea creier – de exemplu, cum să pun problema astfel încât alor mei să le fie mai bine şi să fie lăsaţi în pace să îşi facă treaba; cum putem să ajungem la un mod de a prezenta o idee astfel încât aceasta să fie aprobată în forurile superioare – valori care sunt fundamentale, în esenţă.”
Cea mai actuală discuţie se leagă însă, potrivit lui Stănescu, de prezenţa executivă, care este, prin prisma lui, o chestiune de responsabilizare. Crede că unul dintre motivele pentru care acest termen este din ce în ce mai important se datorează noii generaţii de angajaţi: „Partea aceasta de prezenţă executivă devine din ce în ce mai importantă în România pentru că în toată lumea e foarte importantă, unul dintre motive este că generaţia Y nu mai reacţionează la comandă şi control, este nevoie să le dai un exemplu; de unde deduce că e foarte important şi cum arăţi, cum vorbeşti, cum te comporţi etc.”
ABC-ul acestei stări – Appearance, Behaviour, Communication – poate fi antrenat. Pentru aspect, literatura de specialitate foloseşte termenul „gravitas”. Potrivit coach-ului, acesta se traduce prin capacitatea de a atrage atenţia şi motivaţia într-o şedinţă de pildă, la nivelul unei organizaţii. „Arăţi ce mesaj vrei să transmiţi vizual, până să vorbeşti: cum te mişti, care este postura la momentul vorbirii etc.” Spune că pentru a transmite un mesaj anume, trebuie respectat un set de reguli care nu se negociază niciodată: „La fel cum există reguli financiare necesare pentru desfăşurarea activităţii unei companii, aşa sunt şi regulile de comportament, de conduită, sunt pentru a ajunge la rezultate, mai ales în leadership”. Cel mai simplu exemplu este legat de aspectul îngrijit al hainelor – „este un simbol puternic pentru curăţenia morală – e foarte interesant să vezi un domn sau o doamnă cu o ţinută şifonată, cuvântul şifonat are un peiorativ de ordin etic.” În interacţiunile sale cu clienţii, Stănescu porneşte de la detalii legate de îmbrăcăminte, până la atitudine, comportament, vorbire: „Nu ştiu dacă antrenez sau, mai degrabă, îi expun pe oameni la reguli stabilite de mult timp şi care există şi la noi de mult timp.”