Tag: comunicat

  • Oprescu: În problema eutanasierii câinilor maidanezi nu s-a întâmplat absolut nimic

     Întrebat cum comentează suspendarea adopţiilor de câini de la adăpostul din Mihăileşti, primarul general a spus că probabil cei care se ocupă de acest subiect au comunicat deja toate informaţiile, precizând că el a participat la o conferinţă la care au fost dezbătute subiecte legate de transportul în comun.

    “Cred că până acum ai mei au afişat deja toate aceste explicaţii în legătură cu acest subiect”, a spus Sorin Oprescu, după ce a participat la Forumul Grupului de lucru pentru realizarea Planului Integrat de Mobilitate în Municipiul Bucureşti şi zona sa regională de influenţă în transport.

    Primarul Capitalei nu a făcut alte declaraţii, precizat doar că este sigur că nu s-a întâmplat nimic în ceea ce priveşte eutanasierea câinilor din adăposturi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CAS pe venituri din chirii ar aduce la buget 165 milioane de euro/an, dacă sunt declarate toate contractele

     “Dacă toate contractele de închiriere ar fi declarate la Administraţia Fiscală, statul ar putea încasa prin introducerea CAS-ului pentru proprietari sume substanţiale, având în vedere că doar în Capitală sunt închiriate circa 80.000 de locuinţe”, a declarat, într-un comunicat, Alina Petrescu, marketing manager Imobiliare.NET.

    Potrivit unei analize realizate de portalul imobiliar pe baza tuturor ofertelor imobiliare publicate în presă şi pe internet, din 800.000 de unităţi locative din Bucureşti (conform Recensământului întocmit de Institutul Naţional de Statistică în 2011) circa 10% sunt închiriate.

    Luând în calcul o chirie medie lunară de 300 de euro pentru o locuinţă, rezultă că proprietarii din Bucureşti încasează aproximativ 300 de milioane de euro într-un an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Larry Summers şi-a retras candidatura la conducerea Fed

     “Astăzi (duminică), mai devreme, am vorbit cu Larry Summers şi i-am acceptat decizia de a-şi retrage candidatura la preşedinţia Rezervei Federale”, a anunţat Obama, citat într-un comunicat. Decizia lui Summers de a-şi retrage candidatura a fost anunţată un pic mai înainte de către publicaţia The Wall Street Journal (WSJ).

    “Larry era un membru-cheie al echipei mele în momentul în care ne confruntam cu cea mai gravă criză economică de la Marea Depresiune (economică) şi, într-o proporţie deloc neglijabilă, mulţumită competenţei, înţelepciunii şi calităţilor sale de lider am repus economia pe calea creşterii şi am realizat progresele pe care le constatăm în prezent”, a adăugat preşedintele american.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Găgăuzia vrea să interzică termenii de limbă, literatură şi istorie română

     Dacă proiectul de lege va fi adoptat, interdicţia de utilizare a acestor termeni va fi aplicată în toate instituţiile obşteşti şi de stat, precum şi în instituţiile de învăţământ de pe teritoriul UTA Găgăuz-Yeri.

    În urma examinării acestei probleme în şedinţa prezidiului Adunării Populare, deputatul Ivan Burgudji a spus că, în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, limba oficială în ţară este “limba moldovenească, în baza grafiei latine”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Microsoft VA CUMPĂRA divizia de telefoane mobile a Nokia

     Nokia a finalizat în augut preluarea participaţiei de 50% deţinută de Siemens la producătorul de echipamente de telecomunicaţii Nokia Siemens Networks, pentru a dezvolta această activitate, considerată de acum drept vitală.

    Directorul general al Nokia, Stephen Elop, va demisiona şi va reveni în cadrul Microsoft. Siilasmaa va prelua temporar funcţia de CEO al Nokia. Elop a preluat conducerea Nokia în 2010, după ce a lucrat ca preşedinte la divizia business a Microsoft, fiind responsabil de pachetul Office.

    După venirea lui Elop, Nokia a intrat în parteneriat cu Microsoft, adoptând sistemul de operare Windows Phone pentru smartphone-urile companiei, înţelegere materializată prin gama de telefoane Lumia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numărul refugiaţilor sirieni depăşeşte două milioane de persoane

     În urmă cu un an, numărul acestor refugiaţi în ţările vecine Siriei era de 230.671, iar 1,8 milioane de noi refugiaţi au ajuns în ultimele 12 luni, subliniază UNHCR.

    “Siria a devenit marea tragedie a acestui secol, o calamitate nedemnă cu suferinţe şi deplasări de populaţie fără echivalent în istoria recentă”, subliniază în acest comunicat Înaltul comisar ONU pentru refugiaţi Antonio Gutteres.

    “Singura consolare este umanitatea şi fraternitatea de care dau dovadă ţările vecine, primind refugiaţi şi salvându-le viaţa”, a adăugat Guterres.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CARDURI DE ACCES pentru elevi, în toate şcolile din Sectorul 1, de la începutul anului şcolar

     Primăria Sectorului 1 va introduce, odată cu începerea noului an şcolar, carduri de acces pentru elevi în toate şcolile şi liceele din această zonă administrativă, cu excepţia şcolilor speciale. De la 15 octombrie 2013 vor beneficia de acest sistem şi elevii nou-veniţi din clasele pregătitoare în clasa I, respectiv elevii care au trecut din clasa a VIII-a în clasa a IX-a, potrivit unui comunicat de presă al primăriei.

    “Prin introducerea cardurilor de acces pentru elevi reuşim practic să securizăm unităţile de învăţământ din Sectorul 1 şi să garantăm siguranţa copiilor noştri pe toată durata orelor de curs. Totodată, va scădea semnificativ şi numărul absenţelor pentru că sunt monitorizate toate intrările şi ieşirile elevilor de la şcoală, informaţii la care vor avea acces şi părinţi”, spune primarul Secotului 1, Andrei Chiliman.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mohamed Morsi va fi judecat de justiţia egipteană pentru instigare la crimă

     Preşedintele islamist destituit va trebui să răspundă pentru moartea a cel puţin şapte manifestanţi la 5 decembrie 2012 în cursul marilor manifestaţii, fiind acuzat că vroia să islamizeze legislaţia celei mai populate ţări arabe după publicarea unui decret constituţional.

    Confruntări au izbucnit între susţinători şi opozanţi ai lui Morsi, acuzat astăzi de “instigare la crimă şi violenţă”.

    Printre cei 14 co-acuzaţi alături de Morsi figurează Essam al-Arian, numărul 2 al partidului Libertăţii şi Justiţiei (PLJ), ramura politică a Frăţiei musulmane, şi Mohamed Beltagi, fost parlamentar şi unul dintre ultimii lideri ai confreriei lui Morsi, arestat de autorităţi joi.

    După destituirea lui Morsi urmată de dispersarea într-o baie de sânge a partizanilor săi la 4 august la Cairo, peste o mie de persoane, majoritatea pro-Morsi, au fost ucise şi peste 2.000 de membri ai Frăţiei musulmane au fost arestaţi, printre care principalii lideri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mega Mall din Bucureşti: Tranzacţia privind preluarea a 70% din proiect a fost finalizată. Investiţia totală, estimată la 150 milioane de euro

     “Contractul a fost supus unei serii de condiţii precedente ce trebuiau îndeplinite sau denunţate până la sfârşitul lunii august. Toate condiţiile precedente au fost îndeplinite şi achiziţia a fost realizată”, se arată într-un comunicat al NEPI.

    Tranzacţia a fost anunţată la începutul lunii august.

    Dezvoltatorii vor să construiască un mall cu o suprafaţă utilă de 70.000 metri pătraţi, care ar urma să fie deschis până la jumătatea anului 2015, iar lucrările de construcţie vor începe în acest an. Investiţia alocată dezvolării este estimată la 150 milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BCR reduce dobânzile la creditele de nevoi personale şi la depozitele în lei

     “Vrem să acordam credite. Avem suficientă lichiditate şi suntem pregătiţi să susţinem revenirea creditarii şi economia per ansamblu atât prin credite negarantate, cât şi garantate”, a declarat, într-un comunicat, Andrew Gerber, director produse retail în cadrul BCR.

    Pentru creditele de consum garantate cu ipotecă, dobânzile pornesc în prezent de la 8,9% pe an pentru clienţii care au salariul virat într-un cont BCR şi de la 9,1% pe an pentru clienţii standard, dobânzile fiind fixe pe primii cinci ani, iar nivelul poate fi mai mare cu până la un punct procentual, în funcţie de scoringul clientului. Noile dobânzi de la 1 septembrie vor porni de la 7% pe an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro