Tag: cauza

  • Avion evacuat din cauza unui smartphone Galaxy Note 7

    Galaxy Note7 este din nou sub atenţia autorităţilor, după ce un exemplar Note7 deja schimbat în cadrul campaniei globale de înlocuire a luat foc la bordul unui avion de pasageri aparţinând unei linii aeriene americane.

    O cursă de pasageri desfăşurată de Southwest Airlines pe diercţia Louisville – Kentucky a fost evacuată de urgenţă după ce telefonul Galaxy Note7 aparţinând unuia dintre pasageri a început să degaje fum. Din fericire, incidentul produs înainte de decolare nu a pus probleme deosebite, pasagerii putând fi evacuaţi imediat după semnalarea problemei, notează Go4it.

    Potrivit declaraţiei pasagerului identificat ca fiind posesorul telefonului Note7 incendiat, exemplarul în cauză provine din noul lot de „sigur” oferit da Samsung pentru înlocuirea celor 2.5 milioane unităţi Galaxy Note7 comercializate înainte de 15 septembrie 2016. Aparent, telefonul mobil era oprit la momentul producerii incidentului, respectând indicaţiile furnizate înaintea decolării de către personalul de zbor.

    Daunele produse dispozitivului incendiat au fost atât de grave încât modelul exact nu a putut fi verificat în mod independent, fapt ce aruncă unele îndoieli asupra implicării produselor Samsung.

    Potrivi unui purtător de cuvânt al companiei, Samsung colaborează îndeaproape cu autorităţile americane şi reprezentanţii liniei aeriene pentru recuperarea dispozitivului afectat şi confirmarea cauzei incendiului. Între timp, autoritatea Consumer Product Safety Commission (CPSC) a iniţiat propria anchetă pentru investigarea incidentului apărut.

  • Se poate prăbuşi avionul dacă nu închidem telefoanele când zburăm?

    Motivul pentru care însoţitorii de zbor solicită închiderea telefoanelor mobile la aterizare şi decolare are legătură cu interferenţa electronică cu echipamentele de zbor pe care folosirea simultană a mai multor dispozitive ar putea-o genera, potrivit declaraţiilor unui fost pilot american citat de Reader’s Digest.

    ”În cazul în care, spre exemplu, 12 persoane decid să sune pe cineva înainte de aterizare, instrumentele mele de ghidare vor oferi indicatori falşi, care ar putea spune că ne aflăm la o înălţime mai mare decât suntem”, spune Jim Tilmon, un fost pilot al American Airlines.

    Pilotul a explicat şi motivele pentru care însoţitorii de zbor solicită depozitarea laptopurilor la aterizare şi decolare.

    „În ce priveşte laptop-urile, nu vă punem să le depozitaţi  din cauza interferenţei electronice, ci din cauza faptului că acestea s-ar transforma în adevărate proiectile dacă le ţineţi în braţe, în cazul unor turbulenţe. Nu cred că îşi doreşte cineva să fie lovit de un MacBook cu 200 de mile/oră. Nu încercăm să vă întrerupem distracţia când vă cerem să vă scoateţi căştile din urechi. Vrem doar să ne auziţi în cazul unei urgenţe.”

  • Cine este cea mai tânără femeie pilot din lume şi copilotul ei de 19 ani. V-aţi urca în avion cu ei?

    Kate McWilliams şi Luke Elsworth au 45 de ani – împreună. Acest lucru nu i-a împiedicat pe căpitanul de 26 de ani şi pe copilotul de 19 să zboare cu sute de pasageri spre destinaţiile lor în cursul acestei săptămâni.
     
    Tinerii piloţi au pilotat un avion din Londra spre Malta, după ce McWilliams a trecut un curs ce i-a oferit statutul de căpitan. Angajatorul lor, compania britanică low-cost Easyjet, consideră că McWilliams a devenit cel mai tânăr pilot de avion comercial din lume. Elsworth, copilotul său de 19 ani, este şi el unul dintre cei mai tineri piloţi din ţară.
     
    Din cei 130.000 de piloţi din întreaga lume – doar 450 sunt căpitani femei, potrivit Societăţii Internaţionale de Femei Piloţi. ”M-am alăturat cadeţilor aerieni la 13 ani, iar acolo am dobândit suficientă experienţă de zbor”, spune McWilliams într-un interviu acordat CNN. Ea spune că a devenit interesată de avioane la patru ani, după ce a participat la un show aviatic.
     
    ”Nu mi-am imaginat o carieră în aviaţia comercială din cauză că nu cunoşteam niciun pilot care ar fi putut să îmi ofere un sfat”, a adăugat McWilliams, care are baza la aeroportul Gatwick din Londra.
     
    La vârsta de 19 ani, McWilliams a participat la un training de aviaţie, iar doi ani mai târziu a început să lucreze ca prim-ofiţer cu operatorul aerian EasyJet.
     
    Prim-ofiţerul este deseori copilotul unei aeronave şi este, prin urmare, al doilea la comandă după căpitan. Julie Westhorp de la Asociaţia Britanică a Piloţilor din Aviaţie spune că speră ca realizarea lui McWilliams să ”inspire mai multe femei să ia în considerare o carieră în aviaţie. Demonstrează tinerelor femei că există posibilitatea să reuşeşti ca pilot în aviaţia comercială”, a adăugat ea.

  • Producătorii de ouă din România riscă falimentul din cauza importurilor din Polonia

    „Gradul de autosuficienţă pentru ouăle de consum în piaţa internă este de 105,2%, ceea ce înseamnă că pe piaţă sunt cu 5,2% mai multe ouă produse la intern decât necesarul de consum. Dacă adăugăm şi importurile, ajungem la o suprasaturaţie mult mai mare a pieţei”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele UCPR, Ilie Van.

    Preţul mediu al ouălor la poarta fermei în perioada ianuarie-iunie 2016, în România, a fost de 0,24 lei/ou, timp în care preţul mediu al ouălor la poarta fermei în aceeaşi perioadă, în UE, a fost de 0,32 lei/ou.

    Potrivit UCPR, „principalul exportator de ouă către România este Polonia (82% din total importuri), iar preţul oului la poarta fermei în Polonia în perioada ianuarie-iunie 2016 a fost de 0,35 lei/ou”. Dar „preţul mediu de import ouă din Polonia a fost de 0,28 lei/ou şi ofertele de ouă din Polonia din perioada primăvară-vară au ajuns chiar la 0,15 lei/ou”. Preţul la poarta fermei nu include costurile cu sortarea, ambalarea şi transportul.

    „Deşi preţul la poarta fermei în România este printre cele mai mici din UE, mult sub media UE, iar preţul mediu la poarta fermei în Polonia este cel mai mare din UE, mult peste media UE, preţul mediu al ouălor care se comercializează din Polonia pe piaţa României este de 80% din preţul mediu intern din Polonia. Unele oferte ajung chiar la 50% din preţul mediu intern la poarta fermei în Polonia”, arată UCPR.

    În consecinţă, crescătorii de păsări din România „protestează ferm faţă de concurenţa neloială cu ouă din Polonia şi solicită autorităţilor abilitate din România să notifice Polonia şi Comisia Europeană, întrucât acest fenomen duce la falimentul fermelor din România”.

    „Deşi România produce ouă peste necesarul de consum intern, consumatorilor li se oferă pe piaţă ouă cu prospeţime îndoielnică, aduse din import, în schimbul ouălor proaspete din producţie internă”, menţionează organizaţia.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Cine este cea mai tânără femeie pilot din lume şi copilotul ei de 19 ani. V-aţi urca în avion cu ei?

    Kate McWilliams şi Luke Elsworth au 45 de ani – împreună. Acest lucru nu i-a împiedicat pe căpitanul de 26 de ani şi pe copilotul de 19 să zboare cu sute de pasageri spre destinaţiile lor în cursul acestei săptămâni.
     
    Tinerii piloţi au pilotat un avion din Londra spre Malta, după ce McWilliams a trecut un curs ce i-a oferit statutul de căpitan. Angajatorul lor, compania britanică low-cost Easyjet, consideră că McWilliams a devenit cel mai tânăr pilot de avion comercial din lume. Elsworth, copilotul său de 19 ani, este şi el unul dintre cei mai tineri piloţi din ţară.
     
    Din cei 130.000 de piloţi din întreaga lume – doar 450 sunt căpitani femei, potrivit Societăţii Internaţionale de Femei Piloţi. ”M-am alăturat cadeţilor aerieni la 13 ani, iar acolo am dobândit suficientă experienţă de zbor”, spune McWilliams într-un interviu acordat CNN. Ea spune că a devenit interesată de avioane la patru ani, după ce a participat la un show aviatic.
     
    ”Nu mi-am imaginat o carieră în aviaţia comercială din cauză că nu cunoşteam niciun pilot care ar fi putut să îmi ofere un sfat”, a adăugat McWilliams, care are baza la aeroportul Gatwick din Londra.
     
    La vârsta de 19 ani, McWilliams a participat la un training de aviaţie, iar doi ani mai târziu a început să lucreze ca prim-ofiţer cu operatorul aerian EasyJet.
     
    Prim-ofiţerul este deseori copilotul unei aeronave şi este, prin urmare, al doilea la comandă după căpitan. Julie Westhorp de la Asociaţia Britanică a Piloţilor din Aviaţie spune că speră ca realizarea lui McWilliams să ”inspire mai multe femei să ia în considerare o carieră în aviaţie. Demonstrează tinerelor femei că există posibilitatea să reuşeşti ca pilot în aviaţia comercială”, a adăugat ea.
  • F64 a anunţat pentru anul acesta afaceri în creştere cu 20%, până la 25 de milioane de euro

    ”Anul 2016 este cel mai bun an de până acum pentru F64, dacă anul trecut am crescut cu 8%, anul acesta targetul este mult mai ambiţios, de 20%”, a declarat Marian Alecsiu, fondatorul F64, în cadrul unui eveniment prilejuit de aniversarea de 15 ani a companiei. Astfel, dacă anul trecut compania a înregistrat vânzări de aproximativ 21 milioane de euro, Alecsiu previzionează că anul acesta vor atinge pragul de 25 de milioane. El mizează pe o creştere de două cifre şi pentru anul viitor. 

    ”Piaţa foto nu a scăzut, ci a început chiar să crească, a scăzut piaţa de compacte, dar la DSLR-uri, situaţia este diferită. Acum, când vă cumpăraţi un smartphone, vă cumpăraţi automat şi cameră, şi aparate de fotografiat, iar dacă vă doriţi mai mult de atât, noi vă putem oferi”, explică el evoluţia pieţei de aparate de fotografiat. 

    Compania a intrat şi pe segmentul smartphone-urilor acum aproximativ doi ani, decizie despre care Alecsiu spune că a fost una bună – ”Nu suntem specialişti pe acest segment, este doar o cerinţă a clienţilor pe care am acoperit-o.” Fondatorul F64 spune că pentru anul în curs, se vor concentra pe optimizări ale serviciilor deja existente, precum şi pe aducerea de noi produse. 

    Cea mai mare provocare o reprezintă în prezent zona de online – în prezent, magazinul online al F64 generează 60% din vânzările companiei. Potrivit lui Alecsiu, F64 livrează 2-3.000 de colete săptămânal. 40% din vânzările retailerului sunt generate de clienţii din Bucureşti, iar Capitala este urmată de Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov şi Timişoara.

    Compania ia în calcul şi extinderea prin magazine fizice, pe care însă nu au bugetat-o pentru anul următor. În schimb, vor intrat pe piaţa din străinătate prin online  – lucrează deja în acest sens la un site cu conţinut multi-language, pe care apreciază că îl vor lansa anul viitor.

    Circa 5% din cifra de afaceri F64 este realizată prin marketplace-ul EMAG. Alecsiu spune că în urmă cu câţiva ani, a cochetat cu ideea de a vinde F64 lui Iulian Stanciu, fondatorul EMAG, însă au renunţat la această idee din cauza unei lipse de congruenţe a planurilor legate de dezvoltarea F64. El spune că chiar şi anul acesta au primit oferte, însă nu le-au acceptat din cauza aceloraşi considerente.

    Marian Alecsiu şi Daniela Becheru sunt acţionari egali în businessul F64 şi au pornit ceea ce avea să devină ulterior F64 Studio la începutul anilor ‘90, pe vremea când piaţa foto din România era aproape inexistentă. 

  • Pompierul român care participă la ultramaratonul “Gobi March” pentru o cauză caritabilă s-a clasat pe un loc fruntaş după prima rundă

    Botoşăneanul care participă la cursa din deşert în perioada 2 – 8 octombrie s-a clasat pe un loc fruntaş după prima rundă ce s-a încheiat ieri.

    Iulian Rotariu se află în prezent pe locul 5 din clasamentul general, după ce a alergat la Atacama Crossing din Chile o distanţă de peste 36 de kilometri pe care i-a parcurs în 4 ore, 18 minute şi 35 de secunde.

    În faţa lui se află Neil Weir din Marea Britanie, Ben Dame din Germania, Filippo Rossi din Elveţia şi Yen-Po Chen din China. Britanicul aflat pe locul 1 a parcurs distanţa de 36 de kilometri în 4 ore, 4 minute şi 20 de secunde.

    Rotariu a alergat pentru o cauză caritabilă, „Autism Botoşani”, şi a purtat drapelul României 250 de km prin deşert.

    Rotariu este membru activ al Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România şi a fost susţinut în pregătirea sa de către ISU Botoşani (care a plătit taxa de participare şi o parte din echipament), de către Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Botoşani (care i-a plătit biletele de avion), prieteni, colegi, sponsori.

    Cititi mai multe pe www.botosaneanul.

    Botoşăneanul care participă la cursa nebună din deşert în perioada 2 – 8 octombrie s-a clasat pe un loc fruntaş după prima rundă ce s-a încheiat ieri.

    Iulian Rotariu se află în prezent pe locul V din clasamentul general, după ce a alergat la Atacama Crossing din Chile o distanţă de peste 36 de kilometri pe care i-a parcurs în 4 ore, 18 minute şi 35 de secunde.

    În faţa lui se află Neil Weir din Marea Britanie, Ben Dame din Germania, Filippo Rossi din Elveţia şi Yen-Po Chen din China. Britanicul aflat pe locul 1 a parcurs distanţa de 36 de kilometri în 4 ore, 4 minute şi 20 de secunde.

    Cea de-a doua rundă din cadrul concursului a început luni, 3 octombrie iar rezultatele urmează a fi prezentate mâine. În total la această competiţie ce se desfăşoară în condiţii extreme cu călduri sufocante ziua şi scăzute pe timpul nopţii, s-au înscris 130 de concurenţi din toată lumea. Cu toţii trebuie să alerge 250 de kilometri în decurs de şapte zile.

    Iulian Rotariu se află în prezent pe locul V din clasamentul general, după ce a alergat la Atacama Crossing din Chile o distanţă de peste 36 de kilometri pe care i-a parcurs în 4 ore, 18 minute şi 35 de secunde. – See more at: http://www.botosaneanul.ro/stiri/mandria-noastra-din-desert-pompierul-iulian-rotariu-printre-primii-concurenti-in-atacama-fotogalerie/#sthash.pmFw03e0.dpuf

  • Facebook de România – doi tineri români au dezvoltat o nouă reţea socială pentru „meditaţii”: „Credem că la baza oricărei probleme cu care ne confruntăm se află lipsa educaţiei”

    Dragoş Dobrean şi Răzvan Chelemen, doi tineri care au studiat la Facultatea de Matematică-Informatică din Cluj-Napoca, au dezvoltat Five, o aplicaţie care pune la dispoziţia utilizatorilor posibilitatea să interacţioneze cu cei care au interese comune cu ale lor sau, din contră, cu utilizatori mai experimentaţi în anumite domenii şi de la care ar putea primi „meditaţii”.

    Cei doi tineri apreciază că au investit în dezvoltarea aplicaţiei aproximativ 25.000 de euro, sumă în care spun că sunt incluse atât timpul investit, cât şi celelalte costuri aferente – publicitate, servere, dispozitive.

    În ce priveşte monetizarea platformei, spun că în prezent prioritatea lor se concentrează pe dezvoltarea unui produs bun, astfel că în prezent aplicaţia poate fi descărcată gratuit de pe platforma AppStore. „Nu ne gândim foarte mult la monetizare în adevăratul sens al cuvântului, urmând business model-ul “a la” Twitter. Depinde foarte mult de tracţiune şi de investitorii pe care o să îi atragem.” Pentru primul an de funcţionare şi în lipsta unei investiţii semnificative, se aşteaptă la cel puţin 100.000 de utilizatori activi.

    Profilul fiecărui utilizator care se înscrie în aplicaţie este construit în jurul a două mari secţiuni – lucruri la care el se pricepe şi lucruri de care este interesat. Spre exemplu, un utilizator priceput la programare şi sport, pasionat în acelaşi timp de muzică şi care doreşte să cânte la pian, are posibilitatea să caute prin intermediul aplicaţiei, în zona care se află, persoane care se pricep să cânte la pian. Din toate aceste persoane, utilizatorul poate să aleagă să se întâlnească cu una dintre ele într-un anumit loc şi să discute problemele cu care se confruntă în demersul de a învăţa să cânte la pian. 

    Dezvoltarea aplicaţiei a durat aproximativ un an de zile, din cauza faptului că amândoi erau angajaţi şi urmau în acelaşi timp şi cursurile din cadrul programului masteral la care sunt înscrişi. „Lipsa timpului a fost cel mai dificil aspect legat de dezvoltarea aplicaţiei, fiind destul de dificil să balansăm volumul mare de muncă la care am fost supuşi şi în acelaşi timp să avem şi o viaţă cât de cât normal”, spun cei doi tineri. Totodată, dezvoltarea aplicaţiei a fost îngreunată şi din cauza faptului că nu au avut în echipă un designer. „A fost mai mult un proces laborios în care am folosit metoda <trial and error> până când am fost relativ mulţumiţi de rezultat; am fost sfătuiţi de David Stroe, unul dintre cei mai buni designeri din zona noastră care ne-a îndreptat initial către un conceptu în jurul căruia am construit aplicaţia.”

    La dezvoltarea aplicaţiei au lucrat doar Dragoş Dobrean şi Răzvan Chelemen.Cei doi au urmat studiile Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Babes Bolyai din Cluj-Napoca. La sfârşitul primului an de facultate, Dobrean a început să lucreze în cadrul unei companii care dezvolta aplicaţii web, ajungând într-un final să evolueze spre realizarea de aplicaţii pentru dispozitivele care folosesc sisteme de operare de la Apple  (iOS, tvOS, macOS, watchOS).

    „Pasiunea pentru aplicaţiile mobile a venit din faptul că e mult mai uşor să îţi vezi progresul, după o zi de muncă în general reuşeşti să faci să se mişte ceva pe ecran, practic te simţi mai apropiat de utilizator şi simţi că deciziile tale pot să îi facă ziua mai bună. Cât despe aplicaţii web enterprise, poţi să îţi petreci zile întreci lucrând la o funcţionalitate ascunsă în spatele unui buton asupra căruia nu ai niciun cuvânt de spus în felul în care arată sau unde este amplasat şi, de cele mai multe ori, nu va fi folosit”, descrie el diferenţa dintre dezvoltarea de aplicaţii pentru telefon şi web enterprise.

    Dragoş Dobrean urmează în prezent cursurile programului masteral de Sisteme distribuite din cadrul UBB Cluj şi este angajat într-o companie unde dezvoltă diverse soluţii pe platformele iOS şi watchOS.

    Răzvan Chelemen a avut un prim contact cu industria software în anul doi de facultate, când a participat la un program ce avea ca scop învăţarea platformei iOS din cadrul unei companii. A urmat un internship acolo, iar apoi un altul într-o altă companie, unde s-a şi angajat. Primii paşi făcuţi în direcţia obţinerii unei investiţii pentru aplicaţia Five sunt câteva prezentări făcute în cadrul mai multor evenimente dedicate din Cluj-Napoca, dar şi-au propus să aplice şi la câteva acceleratoare de start-up-uri şi să-i şi contacteze pe investitorii care ar putea fi interesaţi de produsul lor.

    „Investitorii pe care îi ţintim noi sunt oamenii care nu se concentrează doar pe profitul de la sfârşitul lunii sau al anului, ci mai degrabă de cei care cred în ideea noastră şi doresc să facă ceva pentru ca întrega societate să devină mai educate. Noi credem că la baza oricărei probleme cu care ne confruntăm este lipsa educaţiei, iar investiţia în această ramură este una care, pe lângă un câştig financiar, aduce şi un câştig reflectat în generaţiile următoare, cât şi amprenta ta la realizarea unei lumi educate faţă de cea în care te-ai născut”, explică tinerii. Ei spun că iau în calcul discuţiile şi cu investitorii străini – „Nu cred că localizarea geografică reprezintă un impediment, cât timp sunt oameni care cred la fel de mult ca şi noi în ideea noastră.”

  • De ce defecţiunea tehnică a ajuns un fenomen lunar la Tarom

    Lunar sute de pasageri sunt blocaţi în aeroporturi sau ajung cu întârziere la destinaţie din cauza unor defecţiuni tehnice ale avioanelor, aceasta fiind cea mai clară dovadă a ineficienţei managementului Tarom.

    Compania de stat a avut lunar un avion cu defecţiune tehnică în ultimele cinci luni, sute de pasageri fiind blocaţi în aeroporturi, ajungând la destinaţie cu întârziere de câteva ore bune.

    Vineri, un avion al companiei aeriene Tarom, cu 117 oameni, s-a întors la Bucureşti din zborul către Amster­dam din cauza unei defecţiuni tehnice, la 35 de mi­nute după decolare. „După verificări, tehnicienii au constatat că a fost vorba de o defecţiune minoră la instalaţia de climatizare“, au transmis oficialii companiei Tarom.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro