BusinessMagazin

Tag: cautare

  • Putin caută nod în papură: ISIS trasportă petrol cu ajutorul Turciei

    Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că spionajul rus a confirmat că petrolul care provine din zona controlată de ISIS este transportat pe teritoriul Turciei “la un nivel industrial”. Răspunsul premierului turc Recep Erdogan a fost că va demisiona în cazul în care aşa ceva va fi dovedit.

    Moscova susţine că avionul Su-24 a fost doborât recent pentru a securiza trasportul petrolului din Siria spre Turcia. Putin a adăugat că teroriştii se folosesc de lipsa vizelor între Turcia şi Rusia pentru a circula liber şi s-a arătat întristat de deteriorarea relaţiilor dintre cele două ţări.

  • Cum să fii sigur de un loc de muncă în străinătate. Capcanele contractelor

    Probabil toţi am auzit de cazuri în care unii români au plecat să muncească în străinătate, promiţându-li-se joburi bine plătite şi alte avantaje, însă, ajunşi la destinaţie, surpriza le-a fost mare când au aflat că au fost păcăliţi.

    Pentru a nu cădea în capcanele contractelor, urmăriţi cu stricteţe paşii de mai jos:

    În primul rând, verificaţi firma de recrutare şi de plasare a forţei de muncă, la Inspecţia Muncii sau direct pe site-urile ITM-urilor din ţară. Pentru a-ţi da seama dacă firma este una serioasă, aceasta trebuie să fie înscrisă neapărat la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Dacă firma nu este găsită în evidenţele autorităţilor, atunci cel mai probabil respectiva societate funcţionează ilegal, iar şansele că aceasta să vă înşele sunt mari.

    La semnarea contractului de mediere, (contract semnat între dvs şi agenţie) acordaţi atenţie  următoarelor elemente: contractul să cuprindă ţara de reşedinţă, denumirea angajatorului cu toate datele de identificare: adresa, număr de telefon/fax, descrierea muncii şi a condiţiilor de muncă, durata timpului de muncă şi de repaus, durata contractului individual de muncă, condiţiile de protecţie socială, etc.

    Pentru a nu fi păcăliţi de firme-fantomă, trebuie să ştiţi că agentul de ocupare a forţei de muncă trebuie să fie o societate românească ce are că activitate principală cod CAEN 7810 “selecţia şi plasarea forţei de munca in strainatate”. (Legea 156/2000)
    În al doilea rând, analizaţi oferta de angajare, fiind atenţi la salariul oferit, condiţiile de muncă, cele de cazare, avantaje, etc. Promisiunea unui salariu mare nu este întotdeauna lipsită de compromisuri.

    Verificaţi credibilitatea firmei angajatoare din străinătate – acesta este următorul pas pe care trebuie să îl luaţi în considerare.

    Contractul de muncă

    Contractul de muncă dintre dvs şi angajator, se redactează în limba ţării din care provine angajatorul, însă însoţit de o traducere autorizată în limba română. (asa cere legea din Romania).

    Trebuie semnat doar un contract de muncă ale cărui prevederi le înţelegeţi, prin urmare, dacă sunteţi doar cunoscător al limbii române, cereţi că actul să fie redactat în limba română, astfel încât să puteţi înţelege toate prevederile acestuia. Pentru a fi siguri că aveţi un loc de muncă asigurat în ţara în care doriţi să plecaţi, verificaţi şi citiţi întregul contract. Acesta trebuie să conţina informaţii despre postul oferit, salariu, programul de lucru, concediu, dar şi informaţii despre cheltuielile legate de masă, transport şi cazare.

    Fiţi atenţi, de asemenea, dacă salariul promis este brut sau net. În cazul în care suma propusă reprezintă salariul brut, trebuie să ştiţi că din aceasta vor fi oprite impozitele şi contribuţiile, iar în final salariul “în mână” poate fi chiar şi cu jumătate mai mic decât suma iniţială.
    Contractul de muncă trebuie să mai conţină, de asemenea, şi obligaţiile pe care le are firma angajatoare faţă de angajat sau detaliii despre asigurarea de sănătate.

    Sfaturi pentru a nu cădea în capcana contractelor:

    • nu semnaţi nici un act pe care nu îl înţelegeţi clar şi nu înainte de a îl studia cu mare atenţie
    •  solicitaţi angajatorului timp suficient pentru a studia contractul- informaţi-vă referitor la legislaţia muncii în ţara în care doriţi să munciţi
    •  păstraţi întotdeauna câte un exemplar, în original, al fiecărui act pe care îl semnaţi.

  • Cum a devenit Ferrari un nume cunoscut peste tot în lume

    Enzo Anselmo Ferrari este pilotul de curse italian care a dezvoltat marca de automobile Ferrari şi echipa Scuderia Ferrari Grand Prix, cunoscut şi drept „Il Commendatore“. Ferrari s-a născut pe 18 februarie 1898 în Modena, Italia. Certificatul de naştere consemnează naşterea sa pe 20 februarie, dat fiind faptul că o puternică furtună de zăpadă l-a împiedicat pe tatăl său să înregistreze naşterea sa în registrul local.

    A fost cel mai tânăr din cei doi fii ai lui Alfredo şi Adalgisa Ferrari. Tatăl său era fiul unui băcan şi fondase un atelier în care realiza componente metalice. Când avea 10 ani, Enzo Ferrari a fost martorul câştigului lui Felice Nazzaro în 1908 la Circuitul din Bologna, un eveniment care l-a inspirat să devină pilot de curse. Tatăl şi fratele său au murit în 1908 ca urmare a pandemiei mortale de gripă de după Primul Război Mondial. Ferrari a fost şi el foarte  bolnav, iar în 1918 a fost eliberat de datoria de a servi în război. Afacerea familiei s-a prăbuşit, iar Ferrari a început să îşi caute un loc de muncă în industria auto. Nu a fost acceptat în cadrul reprezentanţei Fiat din Torino şi s-a mulţumit cu munca de şofer de test pentru C.M.N. (Costruzioni Meccaniche Nazionali), un producător auto din Milano.

    A fost mai târziu promovat ca şofer de curse şi şi-a făcut debutul în 1919, în cadrul circuitului Parma-Poggio di Bercete, unde a terminat al patrulea la categoria la care participa. În acelaşi an, a participat şi la Targa Floria, dar a fost nevoit să se retragă după o defecţiune la maşină. În 1920 a părăsit C.M.M. pentru Alfa Romeo. În 1923 a primit insigna Prancing Horse, care decora fuselajul avionului prietenului său din armată, Francesco Baracca, de la mama acestuia. Insigna a fost luată din rămăşiţele avionului în care a murit misterios Baracca în 1918. Ferrari va folosi ulterior insigna pe maşinile sale după ce îşi va alcătui propria echipă.

    Şocat de moartea lui Antonio Ascari în 1925, a refuzat oportunitatea de a participa la curse mai prestigioase oferită de Alfa Romeo şi s-a concentrat pe management şi dezvoltatea echipei Alfa Cars. Ferrari a participat cu aceasta la curse până în 1932, când a părăsit Alfa Romeo şi a pus bazele echipei sale, Scuderia Ferrari. În 1937, Alfa Romeo a decis să recâştige controlul asupra diviziei de curse şi l-au reangajat pe Ferrari ca sporting director. Nemulţumit de acest aranjament, a părăsit compania şi a fondat Auto-Avio Costruzioni, o companie ce oferea componente echipelor participante la curse. Deşi o clauză din contract îl restricţiona să participe la curse şi la designul maşinilor pentru patru ani, a reuşit să producă două maşini. Odată cu începerea Celui de Al Doilea Război Mondial, fabrica lui Ferrari a început să producă pentru guvernul fascist al lui Mussolini.

    După ce Aliaţii au bombardat fabrica, Ferrari a relocat-o din Modena în Maranello. La sfârşitul războiului, a început să producă maşini folosind propriul nume şi a fondat Ferrari S.p.A. în 1947. Echipa sa a debutat în Torino, în 1948, iar prima victorie a venit un an mai târziu, la Lago di Garda. Prima victorie majoră a fost în 1949, la cele 24 de ore din Le Mans, cu un Ferrari 166M condus de Luigi Chinetti şi Peter Mitchell-Thomson. În 1950, echipa lui Ferrari a participat la proaspăt înfiinţatul campionat Formula 1 şi a fost singura echipă ce a rămas de la introducere. Ferrari a câştigat primul Grand Prix în 1951.

    Decizia de a continua cursele a adus noii companii victorii şi recunoaştere publică. Totuşi, vitezele în creştere, infrastructura slabă şi lipsa măsurilor de siguranţă au făcut ca, în 1957, în cadrul Mille Miglia, să se întâmple un accident grav: unui Ferrari condus de Alfonso de Portago ce ajunsese la o viteză de 250 km/oră i-a explodat un cauciuc şi a ieşit în mulţime, omorându-i atât pe pilot şi copilot, cât şi nouă spectatori. Enzo Ferrari şi producătorul de anvelope au fost acuzaţi de omor într-un proces ce a fost încheiat în 1961.

    Până la sfârşitul anilor 1960, dificultăţile financiare, precum şi necesitatea de a satisface noi măsuri de siguranţă şi de reducere a emisiilor de gaze în producţia de maşini l-au determinat pe Ferrari să caute un partener de afaceri. Şi-a vândut în 1969 jumătate din companie către Fiat, cu înţelegerea că va rămâne la controlul a 100% din activităţile de curse ale companiei. În 1971 a părăsit postul de managing director al diviziei de automobile, iar în 1974 l-a numit pe Luca Corderi di Montezemolo ca manager al echipei de Formula 1. Niki Lauda a câştigat campionatul în 1975 şi 1977.

    Enzo Ferrari a murit la data de 14 august 1988 în Maranello, la 90 de ani. Moartea sa nu a fost făcută publică decât două zile mai târziu, la cererea sa, pentru a compensa înregistrarea târzie de la naştere. Grand Prix-ul italian a fost ţinut la câteva săptămâni după moartea lui Ferrari, iar rezultatul a fost câştigarea cursei de Ferrari, aceasta fiind singura cursă din sezonul respectiv ce nu a fost câştigată de McLaren.

  • 1800 de locuri de muncă în 11 state europene. Vezi ce meserii se caută

    Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă 1807 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

    Spania -– 801 locuri de muncă: 800 muncitori necalificaţi în agricultură, 1 maseur;

    Portugalia – 400 locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi în agricultură;

    Republica Ceh㠖 – 182 locuri de muncă: 50 lucrători în producţie (asamblarea aparatelor de aer condiţionat), 50 operatori, 50 şoferi transport marfă internaţional etc;

    Marea Britanie -– 180 locuri de muncă: 60 îngrijitori persoane/infirmieri, 60 asistenţi medicali, 40 îngrijitori persoane etc;

    Germania – 128 locuri de muncă: 50 asistenţi medicali generalişti, 20 operatori maşini şi centrale, 15 şoferi de TIR, 10 agenţi de securitate etc;

    Suedia – 55 locuri de muncă:20 femei de serviciu, 15 vopsitori auto, 10 tinichigii auto etc;

    Ungaria- 50 locuri de muncă pentru operatori la asamblarea panourilor electrice;

    Polonia- 5 locuri de muncă: 3 lăcătuşi-sudori,1 specialist în vânzări,1 inginer şef centru dezvoltare/cercetare;

    Belgia- 3 locuri de muncă: 2 directori audit în servicii financiare, 1 proiectant construcţii metalice;

    Norvegia- 2 locuri de muncă pentru doctoranzi inginerie biomedicală;

    Irlanda- 1 loc de muncă pentru tehnician dentar.

    Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele precum şi informaţii suplimentare cu privire la angajatori, domeniu de activitate , condiţii de ocupare a postulurilor, condiţii de muncă şi salarizare accesând portalul EURES naţional, www.eures.anofm.ro.
    Pentru informaţii suplimentare, solicitanţii de loc de muncă se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul EURES îi poate îndruma.

  • De ce încep chinezii bogaţi să trimită banii în afara graniţelor

    Măsurile anticorupţie luate de autorităţile chineze în ultimii doi ani şi instabilitatea pieţelor financiare din vara acestui an au făcut ca mai mulţi chinezi ca niciodată să încerce să îşi transfere averile, unele câştigate legal altele nu, către zone mai sigure din afara Chinei.

    Capitalul chinez este pur şi simplu prea mare pentru a fi ignorat, astfel că băncile vor face tot posibilul să capteze aceste afaceri în creştere, indiferent de riscurile pe care le implică, explică pentru Bloomberg Bill Majcher, fost investigator în domeniul criminalităţii financiare pentru Royal Canadian Mounted Police.

    Acest aflux de bani este resimţit în întreaga lume, urcând preţurile proprietăţilor imobiliare din Sydney, New York, Hong Kong şi Vancouver. Chinezii au cheltuit în anul încheiat în luna martie aproape 30 de miliarde de dolari pentru achiziţii de case în Statele Unite, ei devenind cei mai mari investitori străini de pe piaţa imobiliară americană. Preţul mediu plătit de chinezi pentru o achiziţie este de circa 832.000 de dolari. O tendinţă similară este întâlnită în Sydney, unde investitorii chinezi cumpără un sfert din locuinţele nou-construite, existând estimări că până la sfârşitul deceniului cheltuielile lor se vor dubla. În Vancouver, chinezii au contribuit la dublarea preţurilor imobiliare în ultimii 10 ani, în timp ce în Hong Kong preţurile locuinţelor au urcat cu 60% din 2010.

    În total, UBS Group estimează că 324 de miliarde de dolari au ieşit din China anul trecut. În timp ce datele aferente anului 2015 nu sunt cunoscute încă, Goldman Sachs a calculat că într-o perioadă de trei săptămâni după ce banca centrală chineză a devalorizat yuanul, din China au fost retrase alte 200 de miliarde de dolari. Dar cum este posibil ca un astfel de volum de fonduri să iasă din China în condiţiile în care legislaţia limitează transferurile în străinătate la 50.000 de dolari de persoană pe an? Metodele includ folosirea unor sisteme neoficiale de transfer, transferuri prin intermediul unor case de schimb valutar din Hong Kong, trecerea ilegală a banilor peste graniţă şi cumularea cotelor auale ale membrilor familiilor sau ale prietenilor, practică supranumită ”smurfing„. Termenul vine de la micile personaje albastre de desene animate care, împreună, formează o forţă considerabilă. Transferurile există într-o zonă gri a legalităţii transfrontaliere: ceea ce este perfect legal într-o altă ţară poate contraveni legii în China. ”Nu este legal ca oamenii să folosească metode secrete de transfer al banilor în străinătate, pentru că este contrabandă. Dar guvernul a adoptat până nu demult o atitudine îngăduitoare„, a spus Xi Junyang, profesor de finanţe la Shanghai University of Finance & Economics.

    În prezent, autorităţile de la Beijing au început să ia în serios aceste transferuri de bani. Chiar dacă nu se pune problema ca ţara să rămână fără bani din cauza acestor practici, China a intensificat măsurile împotriva sistemelor neoficiale de transfer de bani care efectuează ilegal astfel de operaţiuni. Pe termen lung, China s-a angajat să elimine controlul valutar, iar yuanul să devină complet convertibil până în 2020.

    Băncile şi autorităţile de reglementare din întreaga lume sunt acum nevoite să decidă: este în regulă să permită cu bună ştiinţă chinezilor să eludeze controlul guvernamental asupra transferurilor de bani, dacă nu încalcă legislaţia în ţările de destinaţie a banilor?

    În Vancouver, un caz de la Curtea Supremă a arătat că una dintre bănci, Canadian Imperial Bank of Commerce, a asistat astfel de tranzacţii. Cazul a apărut atunci când un consultant financiar al CIBC a permis unui client chinez bogat să transfere două depozite de câte 50.000 de dolari prin intermediul conturile sale private, pentru cumpărarea unei locuinţe, ceea ce a dus la concedierea bancherului pentru că a amestecat fondurile sale proprii cu cele ale clientului.

    Băncile din întreaga lume au fost acuzate în ultimii ani de autorităţile de reglementare pentru că nu iau măsuri suficiente pentru combaterea spălării banilor, unul din riscurile generate de smurfing. În cadrul unui acord din 2012 pentru închiderea unui litigiu, HSBC a acceptat plata unor penalizări de 1,9 miliarde de dolari şi a recunoscut că nu a derulat programe eficiente de combatere a spălării banilor, în SUA şi Mexic. În luna iunie a acestui an, HSBC a anunţat că a acceptat plata unei amenzi, în urma acuzaţiilor de spălare de bani aduse diviziei de private banking din Elveţia.

  • Ai chef de bătaie? Există o aplicaţie pentru asta

    Prin intermediul aplicaţiei Rumblr, luptătorii amatori pot căuta parteneri de luptă şi pot aranja meciuri, informează Daily Mail.

    Dacă în anii 90, Brad Pitt, în filmul “Fight Club”, aranja meciuri ilegale de bătaie în pivniţele unor localuri, această practică s-a mutat pe internet. Rumblr, dezvoltată de doi luptători amatori din New York, funcţionează exact ca Tinder, aplicaţia de dating, doar că în loc de o cină romantică utilizatorii aranjează o luptă. Aplicaţia nu se adresează doar entuziaştilor de lupte, ci şi fanilor. Utilizatorii pot vedea ce lupte sunt programate în zonă şi pot asista la meciuri.

    Aplicaţia a fost refuzată de Apple, dar a atras interesul a peste 300.000 de oameni. Astfel Rumblr va fi lansată ca o aplicaţie web. Dezvoltatorii aplicaţiei au avertizat utilizatorii că s-ar putea să aibă probleme cu legea dacă aranjează o luptă.

    De asemenea, ei au mai spus despre cei care critică aplicaţia şi care spun că incită la violentă că nu sunt suficient de deschişi la minte.

  • ColorSearch, un serviciu care permite căutarea de lucrări de artă după culoare

    Pe lângă cei care cumpără opere de artă atraşi de frumuseţea sau valoarea lor ca investiţie, mai există şi unii care caută doar ceva care să se potrivească cu stilul în care şi-au decorat locuinţa. Acestora, dar nu numai lor, li se adresează un serviciu recent lansat, ColorSearch, care permite căutarea de lucrări după culoare, de pe computer sau de pe un dispozitiv mobil, scrie New York Times.

    La baza acestui serviciu a stat observaţia fondatoarei firmei care l-a creat, Alexandra Chemla, că oamenii care merg la multe expoziţii îşi amintesc mai degrabă anumite culori care i-au impresionat la o lucrare, precum şi faptul că mai mulţi oameni nu descriu o culoare în acelaşi fel. Ca urmare ColorSearch oferă utilizatorilor posibilitatea să caute opere de artă după una sau o combinaţie dintre cele 200 de culori standardizate pe baza unor fotografii digitale. 

  • Discreţie de argint

    Pe lângă bijuteriile de aur sau aur roz cu pietre preţioase spectaculoase îşi fac loc şi unele care se adresează femeilor care caută ceva mai discret, creatorii readucând astfel în atenţie argintul. Case de modă ca Maison Margiela sau Balenciaga au inclus în colecţiile lor recente bijuterii de argint, existând însă şi creatori independenţi care lucrează preponderent cu argint, unii dintre ei colaborând chiar la un moment dat cu companii importante din industria modei.

    Creatoarea Charlotte Chesnais, care a realizat în trecut piese pentru Balenciaga, şi-a lansat propria sa colecţie în acest an, colecţie formată din brăţări şerpuitoare şi cercei ce amintesc de sculpturi mobile. Inspirată de bijuteriile de argint purtate de mama şi bunica sa, Sophie Buhai şi-a lansat şi ea propria colecţie anul acesta, făcându-se remarcată pentru pandantive în formă de ou şi brăţări.

    Un alt designer care a ales să se joace cu argintul este Lynn Ban, care preferă să îl combine cu diamante, o parte dintre piese sale fiind inspirate de armuri, după cum ea însăşi o recunoaşte. Şi creatoarea Mona Jensen, care lucrează pentru casa Tom Wood, preferă argintul, cele mai populare creaţii ale sale fiind inelele cu sigiliu.

    Designerii de bijuterii, scrie Wall Street Journal, care lucrează cu argint, preferă acest metal nu numai pentru că pot atrage clientele care caută ceva discret care poate fi purtat la o ţinuţă sobră, ci şi pentru faptul că piesele din acest material avantajează mai multe persoane decât bijuteriile din alte materiale.

  • Trei francezi s-au îndrăgostit de România, iar acum fac afaceri cu vin în valoare de 100.000 de euro

    Un oenolog francez a venit în România acum mai bine de un deceniu şi s-a îndrăgostit de vinul local, motiv pentru care şi-a convins doi conaţionali – un coach personal şi proprietarul unui chateau din zona Bordeaux – să investească într-un domeniu din judeţul Mehedinţi. Povestea domeniului de la Corcova merge însă mult înapoi în timp, când prinţul Anton Bibescu se îndrăgosteşte de această zonă binecuvântată de vreme şi de natură pentru cultura vinului şi începe aici producţia de vin. „Bibescu, prinţul multitalentat de origine româno-francofilă, a fost cel ce a hotărât să-şi extindă via (…) pe dealurile de la Corcova. Proust, admirator şi bun prieten al lui Bibescu, a dorit să i se alăture la Corcova, dar boala l-a împiedicat să călătorească. Evocarea acestui loc a rămas însă prezentă în scrierile sale, ba chiar Bibescu a inspirat unul dintre personajele principale din romanul «În căutarea timpului pierdut»“, povesteşte Laurent Pfeffer, oenologul francez care se află în spatele vinului premium Catleya produs în zilele noastre pe dealurile de la Corcova.

    Laurent Pfeffer a venit pentru prima dată în România în 2003 într‑un schimb de experienţă la Târgu Bujor. Era student la facultatea de agronomie şi oenologie din Bordeaux, Franţa, când i s-a propus, lui şi unui coleg, să vină timp de cinci luni în România pentru un studiu. A acceptat provocarea şi nu doar că s-a îndrăgostit de România, dar şi-a dat şi seama de potenţialul uriaş de business pe care îl are piaţa locală, aşa că s-a întors acasă convins să revină. „Aveam un coleg care avea experienţă în domeniu şi dorea să facă o investiţie în străinătate. I-am propus să vină în România şi a acceptat.“ În 2007 Laurent Pfeffer s-a întors aşadar în România, unde şi-a înfiinţat o firmă împreună cu fratele său şi cu prietenul lor. Alături de Laurent Pfeffer, în proiectul Catleya mai sunt implicaţi alţi doi acţionari. Frédéric Vauthier este proprietarul Château-ului Lucas din Lussac Saint-Emilion (Bordeaux), cu o suprafaţă de 20 de hectare. El reprezintă totodată generaţia de producători de vin cu numărul 18 de pe acest domeniu. „Cu o experienţă solidă de mai bine de 15 ani, atât în vie, cât şi în cramă, el este cel care a sugerat orientările tehnice ce se regăsesc în domeniul Catleya.“

    Al treilea acţionar este Dominique Pfeffer, specialist în vânzari în domeniul informatic, coach personal şi de echipă şi amator de vinuri. El a descoperit România cu ocazia unei călătorii în vederea găsirii unui teren. „El este fratele meu şi este cel care se ocupă de promovarea vinurilor atât în Franţa, cât şi în străinătate“, îl prezintă antreprenorul care a decis să mizeze pe România.

    Cei trei au căutat iniţial un teren în zona Târgu Bujor, pe care Laurent Pfeffer o cunoştea deja, însă nu au găsit, aşa că au luat ţara „la pas“. Atunci oenologul francez l-a cunoscut pe Şerban Dâmboviceanu, care deţinea 25 de hectare la Corcova. Acesta l-a angajat şi totodată l-a ajutat să găsească domeniul actual. „Am decis astfel să mă stabilesc aici pentru a înfiinţa o plantaţie viticolă şi a fonda domeniul Catleya. În paralel, din 2007, colaborez ca director tehnician vie şi cramă pentru domeniul Roy & Damboviceanu.“

    Cei trei investitori francezi au cumpărat un teren de 15 hectare şi au început investiţiile. Vinificarea se face încă în crama domeniului Roy & Damboviceanu. Cei trei au investit până acum 350.000 de euro în domeniul Catleya din Mehedinţi, atât din fonduri proprii, cât şi din subvenţii de la stat primite pentru replantare. „Am cumpărat şi o clădire, un fost atelier mecanic, pe care vrem să o transformăm în cramă. Vom încerca să accesăm şi fonduri UE pentru a face rost de cei 150.000-200.000 de euro necesari pentru utilaje şi pentru a pune crama pe picioare. Vrem ca în 2016 să îi dăm drumul.“

    Oenologul din Hexagon spune că nu vrea să crească foarte mult businessul şi consideră că 20-25 de hectare de viţă de vie sunt suficiente pentru a putea păstra esenţa businessului. În Franţa, spre exemplu, domeniile încep de la 5 hectare şi merg până la câteva sute. Media este însă tot undeva la 15-20 de hectare. „Mi-amintesc că atunci când am venit aici în 2003 erau foarte puţine crame, deşi potenţialul era uriaş. M-am gândit atunci la Franţa şi la zona Bordeaux, unde nu mai ai loc să investeşti şi unde orice depăşeşte 25 de hectare este deja un domeniu mare.“ În caz că ar vrea să se extindă, celor trei le-ar plăcea să o facă tot în împrejurimi, deşi momentan este dificil deoarece terenurile rămase sunt fărâmiţate, existând de asemenea probleme de succesiune în cazul unora.

    România are circa 180.000 de hectare cu viţă-de-vie grupate în 37 de podgorii, din care doar 28% se află în circuitul economic, diferenţa făcând loc apariţiei de noi producători de vin, noi branduri şi specialişti testând producţia şi piaţa în fiecare an.

    Cu acest nivel al suprafeţei ocupate cu viţă de vie, România se află pe locul 5 în Europa şi pe locul 11 în lume, iar potenţialul viticol şi fondurile UE, care pot acoperi până la 75% din investiţii, atrag noi investitori, în special cei străini.

  • Dacă James Bond ar fi aplicat azi pentru un post de agent în cadrul Serviciului Secret de Informaţii al Marii Britanii nu ar fi acceptat

    Dacă James Bond ar fi aplicat azi pentru un post de agent în cadrul Serviciului Secret de Informaţii al Marii Britanii nu ar fi acceptat din cauza lipsei “inteligenţei emoţionale”, potrivit The Telegraph.

    Cu ocazia lansării noului film James Bond, “Spectre”, Serviciul Secret lansează o campanie de recrutare a viitorilor agenţi. Dar canditaţii nu ar trebui să urmeze exemplul lui James Bond deoarce acesta nu ar putea fi angajat din cauza numeroaselor defecte.

    “Probabil că James Bond nu ar fi acceptat, deoarece lucrul în echipă este extrem de important pentru Serviciul Secret de Informaţii. Agenţii care lucrează pe cont propriu nu au prea mult succes”, potrivit unei surse din cadrul serviciului, conform BuzzFeed.

    Chiar dacă agentul 007 ar fi un agent extrem de bine pregătit, MI-6 caută spioni care au şi o latură sensibilă.

    “Să ai un grad ridicat de inteligenţă artificială este la fel de important pentru MI-6 ca nivelul de educaţie. Caută oameni care fac o adevărată pasiune din interacţiunea cu alţi oameni, care să-i înţeleagă pe ceilalţi, mai ales în unele relaţii interumane extrem de complexe”, a adăugat aceeaşi sursă.