„El celler de can roca” este cel mai bun restaurant din lume, conform topului anual al celor mai bune 50 de destinaţii gastronomice. Topul, întocmit de publicaţia britanică Restaurant Magazine, a ajuns la ediţia cu numărul 13 şi pare că suferă din cauza numărului ghinionist, pentru că au apărut şi o serie de controverse legate de listă şi de jurizare. Ba a apărut chiar şi mişcarea Occupy 50 best.
În top 10 se află restaurante din Spania, Italia, Danemarca, Statele Unite, Londra, Japonia, Brazilia, Thailanda, nume binecunoscute în gastronomie. Încă din 2013 primul loc a fost disputat de două restaurante, cel danez, Noma, şi cel spaniol, El Celler de Can Roca. În 2013 El Celler a ocupat primul loc, iar în 2014 Noma a ajuns să ocupe această poziţie. De ce sunt atât de faimoase aceste restaurante încât să fie clasate pe locurile fruntaşe?
Cu trei stele Michelin şi pe primul loc în topul acestui an, El Celler de Can Roca este creaţia fraţilor Joan, Josep şi Jordi Roca, un restaurant cu 55 de locuri deschis în 1986. În 2013 fraţii Roca au prezentat El Somni, o producţie multisenzorială care explora interacţiunea dintre gastronomie, muzică şi artă.
În 2014 întreaga echipă s-a angajat într-un tur al restaurantelor din sudul Statelor Unite şi America Latină, în timp ce localul lor a fost închis. El Celler este angajat şi în proiectul numit Terra Animada, care îşi propune să catalogheze specii sălbatice rare de plante care să fie reintroduse în alimentaţie. El Celler oferă o experienţă care îmbină tradiţionalul şi avangarda, criticii spunând că restaurantul nu-şi uită niciodată rădăcinile şi oferă ceea ce se numeşte căldura familială.
Noma, care se află într-un fost depozit pescăresc, a fost ales de patru ori cel mai bun restaurant din lume şi ocupă anul acesta locul trei. Cu două stele Michelin şi dominat de personalitatea chefului René Redzepi, Noma s-a mutat la începutul acestui an în Japonia, timp de cinci săptămâni, o mişcare primită cu entuziasm de japonezi. Redzepi este un tehnician care se joacă şi asimilează constant culturi şi obiceiuri culinare.
Osteria Franciscana din Modena, Italia, ocupă locul al doilea în 2015. Restaurantul are trei stele Michelin, iar cheful Massimo Bottura se bucură de succesul cărţii sale intitulate „Să nu ai încredere niciodată într-un bucătar italian slăbănog”. Creaţiile sale sunt şi rămân italieneşti, dar formele şi texturile sunt prezentate clientului în moduri nemaiîntâlnite.
Topul întocmit de Restaurant Magazine este realizat în baza voturilor a peste 1.000 de critici alimentari, bucătari, cunoscători şi profesionişti din industria alimentară, de două ori mai mulţi decât adepţii mişcării Occupy 50 Best, a cărei petiţie a fost semnată, până în momentul scrierii acestui articol, de 407 persoane. Este adevărat că printre semnatari de află destule nume de chefi, somelieri şi proprietari de restaurante, care reproşează lipsa de criterii în sistemul de întocmire a topului, autopromovarea, pentru că unii dintre chefii din listă sunt şi membri ai juriului, naţionalismul, ba chiar şi şovinismul listei. „Ce au în comun Noma, El Bulli şi Fat Duck? Au îmbolnăvit sute de consumatori, dar au fost încoronate drept cele mai bune restaurante din lume”, arată manifestul care deschide pagina de internet a grupului.
Semnatarii petiţiei spun că juraţii topului 50 au tendinţa de a recompensa restaurante situate în oraşe turistice, în timp ce altele rămân neobservate sau unele zone, cum este Orientul Mijlociu, sunt slab reprezentate. Alţii au spus că trebuie să existe o reprezentare naţională şi echilibrată, pentru că în jur de 60% dintre restaurantele din clasament se află în Europa de Vest. Nu ne putem pronunţa în privinţa argumentelor Occupy 50 Best, dar putem admite că există o anumită opacitate în întocmirea topului restaurantelor, iar sistemul de notare nu este la fel de limpede precum cel al acordării stelelor Michelin. Ghidul francez are, de exemplu, inspectori anonimi care pun note inclusiv aranjamentelor florale de pe mese şi care emit rapoarte detaliate, în timp ce top 50 nu solicită justificări sau comentarii din partea juriului.
Pe de altă parte, topul 50 Best a fost puternic mediatizat de la înfiinţarea sa, în 2002, şi s-a constituit într-un concurent serios al Ghidului Michelin. Organizatorii, sponsorizaţi de companii din industria alimentară, cum sunt San Pellegrino sau Lavazza, susţin că încearcă să protejeze anonimatul juriului; membrii acestuia au reguli clare care specifică, de exemplu, că voturile nu pot fi acordate restaurantelor pe care le deţin sau în care au interese.