Tag: analiza

  • Ce trebuie să ştii ca să ai un salariu de start de peste 1.450 euro

    Condiţiile pentru un astfel de salariu sunt cunoştinţele de limbi nordice sau de olandeză. În topul celor care au cele mai avantajoase salarii din call centere se află, de asemenea, vorbitorii de germană, portugheză sau limbi central-europene, cu o medie de 850–1.200 Euro brut pe lună.

    “Salariile acordate angajaţilor care cunosc limbile străine menţionate anterior ajung la acele niveluri în primul rând întrucât vorbitorii respectivi sunt greu de găsit pe piaţa muncii, iar noi avem cereri pe aceste segmente din partea companiilor-clienţi pentru care furnizăm serviciile de outsourcing. În plus, în general solicităm aceloraşi angajaţi inclusiv dezvoltarea unui anumit set de competenţe suplimentare (cel mai adesea tehnice), pe baza trainingurilor susţinute în firmă împreună cu companiile beneficiare; desigur că ajungem astfel la un profil de angajat care trebuie retribuit pe măsură”, a precizat Vladimir Sterescu, country manager CGS în România.

    Companiile care doresc să îşi externalizeze o serie de servicii (precum suportul tehnic, relaţiile cu consumatorii, vânzările etc) devin clienţi ai call centerelor, astfel încât pe funcţiunile menţionate lucrează angajaţi care trebuie să interacţioneze cu persoane din întreaga lume. Angajarea vorbitorilor de limba germană pune cele mai mari probleme, întrucât standardele solicitate ca şi cunoaştere a limbii vorbite sunt foarte ridicate şi trebuie să fie completate de diferite aptitudini tehnice, aşa încât selecţia este foarte riguroasă. Cunoscătorii de poloneză, cehă, olandeză şi suedeză sunt, de asemenea, în topul candidaţilor greu de găsit pe piaţa muncii.

    Ca şi număr de angajaţi, call centerele au cel mai mare număr de posturi pentru vorbitorii de română, engleză, franceză, germană şi italiană. “Pentru proiectele pe limba română, unde nu sunt solicitate competenţe tehnice avansate, salariile din call centere se situează în jurul salariului mediu pe economie şi- conform performanţelor fiecărui angajat- veniturile cresc adesea cu 20-30%, în funcţie de bonificaţii. În ceea ce priveşte limba engleză, media salarială se situează între 450 – 750 Euro brut pe lună, în funcţie de proiect, tipul de call center, competenţele tehnice ale angajatului etc”, a arătat Vladimir Sterescu. “În multe firme, la salarii se adăugă bonusuri de performanţă, premii, tichete de masă etc. Astfel, vorbitorii de limbi de circulaţie europeană ajung în primul an de muncă la venituri situate între 600 – 850 Euro brut”, a arătat Vladimir Sterescu.

    Analiza realizată de CGS arată că, în ultimele 12 luni, veniturile variabile acordate angajaţilor din industria de call center au crescut faţă de perioada similară anterioară, în această categorie fiind incluse bonusurile de performanţă, primele, premiile şi alte stimulente non-financiare. “Este o evoluţie firească, încurajată de creşterea generală a competitivităţii în această industrie. Avem în faţă provocări consistente pentru anii viitori, în condiţiile în care mediul economic va continua să impulsioneze necesitatea unei cât mai mari eficientizări a fiecărei companii, iar outsourcingul reprezintă o soluţie în acest sens. Componenta profesională câştigă deci o amploare din ce în ce mai mare, aşa încât, în măsura în care tinerii se vor orienta spre studii şi calificări care au şi vor avea cerere pe piaţa muncii, se va genera o situaţie “câştigătoare” pentru toată lumea, iar cifrele şomajului în rândul generaţiei tinere din România vor putea să scadă consistent de la nivelul ameninţător din prezent”, a precizat Vladimir Sterescu.

     

  • 11 spoturi de promovare a proiectului Roşia Montană, oprite de la difuzarea pe TV de CNA

     Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a monitorizat, în perioada 1 septembrie – 11 octombrie, modul în care principalele televiziuni naţionale au difuzat emisiuni de ştiri şi dezbatere pe subiectul Roşia Montană. De asemenea, CNA a monitorizat 11 spoturi de promovare a proiectului minier de la Roşia Montantă, difuzate în perioada 1 septembrie – 6 octombrie.

    Subiectul Roşia Montană a fost analizat în şedinţa de marţi a CNA în absenţa membrilor Narcisa Iorga, Florin Gabrea şi Valentin Jucan. La dezbaterea pe această temă au participat Laura Georgescu, preşedintele CNA, Viorel-Vasile Buda, vicepreşedintele CNA, şi membrii Consiliului Lorand Turos, Monica Gubernat, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proprietarii ar putea acoperi o parte din despăgubiri în cazul poliţelor obligatorii de locuinţe

     “Există situaţii când cheltuielile legate de constatarea unei daune sunt mai mari decât despăgubirea pe care urmează s-o primească asiguratul. În acest context, aplicarea unei franşize poate fi o măsură pe care am putea s-o adoptăm peste şase luni, după ce vom analiza istoricul daunelor din portofoliul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), societatea care emite poliţele obligatorii pentru locuinţe”, a spus Tudor, prezent la un eveniment de specialitate.

    Franşiza este partea din daună ce urmează a fi suportată de către asigurat şi poate fi exprimată ca şi valoare fixă sau procentuală din suma asigurată sau din valoarea despăgubirii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peugeot pregăteşte o majorare de capital de 3 miliarde euro, cu un investitor chinez şi guvernul francez

     China Business News scria săptămâna trecută că Dongfeng Motor Corp., partenerul Peugeot pe piaţa chineză, vrea să preia 30% din acţiunile grupului francez pentru 10 miliarde yuani (1,2 miliarde euro).

    PSA Peugeot Citroen, cel mai mare producător auto francez, a reafirmat că este în căutare de finanţare pentru investiţii şi extinderea în afara Europei, având în vedere că cererea de pe continent se alfă la minimul ultimilor 20 de ani.

    “Peugeot analizează evoluţii industriale şi comerciale cu diverşi parteneri, inclusiv implicaţiile financiare care ar rezulta din acestea. Nicunul dintre aceste proiecte nu a ajuns încă la maturitate”, se arată într-un comunicat transmis luni de companie, care nu a făcut alte precizări, scrie Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Concurenţa nu poate da avizul la CFR Marfă până luni. Analiza începe după completarea notificării

    “Noi am primit o solicitare de aprobare a tranzacţiei, o notificare, din partea cumpărătorului. Solicitarea nu este completă, nu conţine elemente importante legate de definirea pieţelor, şi noi avem nevoie, alături de Comisia Europeană, de aceste date pentru a putea face analiza pe fond. Ca atare, noi le-am solicitat să completeze informaţiile depuse. Aveau la dispoziţie 20 de zile pentru asta, au trecut deja zece, deci mai au un maxim de zece zile pentru a veni cu informaţiile respective. Cu cât vin cu ele mai repede, cu atât noi putem să demarăm analiza noastră”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Efectele NOULUI COD RUTIER vor fi analizate după o anumită perioadă, pentru eventuale adaptări

    “Nu există legi de neschimbat, că se schimbă realităţile. Evident că vom constata – dar nu într-o zi, două, ci în nişte luni, într-un an, în doi – …se face o analiză, să vedem care este influenţa asupra accidentelor, asupra plăţii amenzilor, în ce măsură s-a redus acest fenomen sau nu şi, în funcţie de asta, Parlamentul, la dezbaterea ordonanţei, sau noi putem să intervenim cu modificări. Nu înseamnă că acum am închis Codul rutier pentru următorii 50 de ani, ci că, în funcţie de situaţia reală, întotdeauna legislaţia se adaptează”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • OFICIAL: TVA va scădea la 9%, cel mai probabil, şi în sectorul cărnii

     “Probabil că sectorul cărnii va fi următorul care va beneficia de TVA redus, dar este foarte important modul în care efectuăm controlul şi măsurile pe care le luăm pentru reducerea evaziunii în domeniul produselor de panificaţie. Decizia viitoare privind reducerea TVA şi la alte produse alimentare depinde de succesul măsurii în domeniul pâinii, de reducerea evaziunii şi veniturile bugetare”, a spus Irimescu, la Forumul Investitorilor Autohtoni.

    El a arătat că analiza realizată de Ministerul Agriculturii în domeniul cărnii a indicat două probleme, respectiv importurile reale şi nereale şi producţia la negru din România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Averea românilor a scăzut în 2013 faţă de 2012

    Dacă ne uităm la acelaşi indicator menţionat în analiza Credit Suisse dar pentru populaţia adultă, averea românilor apare, din nou, în descreştere: de la 17.164 de USD în 2012, la 14.044 de USD în 2013. Ceea ce reprezintă, din nou, o scădere de 18%.

    Aceste cifre ne clasează încă în zona de venit mediu jos (Lower middle income), adică în zona de venit sub 25.000 de USD pe adult. Aceasta în condiţiile în care, dacă ne uităm pe harta “bogăţiei”, ţările vestice intră toate în categoria peste 100.000 de USD pe adult, cu câteva excepţii precum Portugalia şi Polonia, care intră în categoria 25.000-100.000 de USD.

    Dacă ne referim la cât din averea mondială este reprezentată de averea românilor, din nou România este pe tendinţă descrescătoare, ajungând de la 0,13% în 2012 la 0,1% în 2013, o scădere de 0,03 puncte procentuale.

    Nivelul averii este calculat ca totalul activelor financiare şi imobiliare minus totalul datoriilor. Calculat la jumătatea lui 2013, un român adult avea în medie 6.426 de USD active financiare, 10.528 de USD active imobiliare şi o datorie de 2.910 USD. Faţă de 2012, activele imobiliare s-au păstrat relativ constante, însă activele financiare au scăzut dramatic, de la 9.135 de USD în 2012, adică o scădere de aproape 30%. în acelaşi timp, datoriile au crescut şi ele, cu aproape 23%. Aceasta înseamnă că, de la o valoare medie de 60 USD pe adult în anul 2000, datoria medie a crescut, până la mijlocul lui 2013, de aproape 49 de ori, conform estimărilor Credit Suisse.

    Credit Suisse şi-a bazat calculele plecând de la o populaţie de 20,95 milioane de români (cu 80.000 mai puţin decât numărul din raportul pe 2012), din care 16,7 milioane de adulţi.

  • Avocatul Poporului: Îi consultăm pe cei implicaţi în elaborarea Codului insolvenţei, pentru a stabili intenţia

     Anastasiu a precizat că, încă de vineri, având în vedere discuţiile privind excepţia de neconstituţionalitate ce au urmat publicării în Monitoul Oficial a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind insolvenţa, instituţia analizează prevederile actului normativ.

    “Având în vedere criticile exprimate privind neconstituţionalitatea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Avocatul Poporului, în limitele competenţelor prevăzute de Constituţie şi legea sa de organizare şi funcţionare, analizează posibilitatea ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa Curţii Constituţionale privind dispoziţiile acestei ordonanţe”, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii marţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: O să fac o analiză privind pactul de coabitare cu Ponta, după-amiază mă pronunţ. Foarte probabil îl voi denunţa. REACŢIA premierului

     “O să fac o analiză şi în după-amiaza asta mă voi pronunţa. Categoric, cel mai important punct, independenţa justiţiei, s-a prăbuşit ieri, cu binecuvântarea premierului Ponrta şi acest lucru mă face să mă îndrept spre denunţarea pactului de coabitare şi informarea tuturor partenerilor în faţa cărora mi-am pus obrazul”, a spus Băsescu, la B1 Tv.

    Băsescu a spus că pactul de coabitare a fost conceput de la prima instalare a Guvernului Ponta, în aprilie-mai 2012, iar atunci l-a trimis şi Ponta nu a vrut să îl semneze, decizia privind semnarea fiind luată după alegerile din decembrie 2012, când premierul a fost de acord să îl semneze, fiind “o surpriză plăcută”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro