Tag: pnl

  • Deputatul PNL Grigore Crăciunescu, trimis în judecată pentru conflict de interese

     Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a deputatului Grigore Crăciunescu pentru conflict de interese, dosarul urmând să se judece la instanţa supremă.

    Potrivit rechizitoriului procurorilor, Grigore Crăciunescu, în calitate de primar al municipiului Paşcani, a perfectat nouă acte juridice cu societăţi comerciale al căror reprezentant legal era fiul său, “realizându-se, astfel, un folos material pentru acesta, la diferite intervale de timp”. Grigore Crăciunescu a activat într-una dintre aceste firme până la momentul dobândirii calităţii de primar.

    Anchetatorii au stabilit că unul dintre cele nouă acte juridice a vizat concesionarea fără licitaţie a unui teren de 110 metri pătraţi, situat vizavi de Primăria Paşcani, la un preţ de aproximativ cinci ori mai mic decât cel stabilit într-un proiect iniţial, pentru construirea unei parcări care deservea laboratorul de analize medicale ce aparţinea familiei lui Crăciunescu

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Predoiu, despre Gerea: E un parlamentar respectabil, dar înţeleg că nu are nicio tangenţă cu domeniul

     “Remarcăm dificultatea USL de a găsi cadre competente pentru guvernarea ţării. Mi se părea că aceste partide care au promis marea cu sarea, anul trecut, să aibă şi echipamentul necesar pentru guvernare. Din păcate, guvernarea însemană mai mult decât doi oameni care vorbesc la televizor prin rotaţie sau simultan la talk show-urile de seară”, a precizat Cătălin Predoiu, într-o conferinţă de presă, după şedinţa BPN al PDL.

    El a spus despre Andrei Gerea că “speră să se califice dacă nu e calificat”.

    “În general, un ministru ar trebui să fie competent, să cunoască domeniul, să nu aibă probleme de integritate sau probleme penale şi să nu aibă conflicte de interese economice cu domeniul pe care-l gestionează. Din câte am înţeles, a fost destul de dificil să găsească un astfel de om, rămâne de văzut dacă are competenţele necesare, pentru că înţeleg că nu are nicio tangenţă cu domeniul respectiv, e un parlamentar respectabil, rămâne de văzut dacă va performa sau nu”, a mai spus Predoiu despre Andrei Gerea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • George Scutaru, lider al grupului deputaţilor PNL, după ce Gerea a fost propus la Economie

     Anunţul în acest sens a fost făcut de preşedintele PNL, Crin Antonescu, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, în care s-a votat propunerea ca Andrei Gerea să fie propus pentru Ministerul Economiei.

    Andrei Gerea era lider al grupului PNL din Camera Deputaţilor din mai 2013.

    George Scutaru deţinea una dintre funcţiile de vicelider al grupului parlamentar PNL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu, despre acceptarea de Ponta a propunerii pentru Economie: Ce bine ne înţelegem noi doi!

     “Ce bine ne-nţelegem noi doi, cum spunea un cântec românesc”, a spus Antonescu.

    Întrebat dacă ar fi preluat el portofoliul Economiei, Crin Antonescu a replicat, în glumă: “Era o idee, ca să nu se mai spună că nu susţin Guvernul Ponta suficient”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este Andrei Gerea, propus la Economie după 23 de ani în PNL

    Potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaţilor, Gerea are o vechime de 23 de ani în PNL, ocupând pe rând funcţiile de vicepreşedinte al Organizaţiei Tineretului Universitar Bucureşti, secretar Relaţii Interne al aceleiaşi organizaţii şi apoi vicepreşedinte. În perioada 1994 – 1996 a fost vicepreşedinte al TNL Bucureşti, vicepreşedinte al PNL sector 1, iar din 2002 este vicepreşedinte al PNL Argeş.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANDREI GEREA, propunerea PNL pentru postul de ministru al Economiei

     Antonescu a precizat că propunerea a fost aprobată în Biroul Politic Naţional, în unanimitate, de către cei 58 de membri prezenţi la şedinţă.

    “Este o variantă pe care am discutat-o şi cu premierul, este agreată”, a menţionat Antonescu.

    El a mai spus că este “un minister foarte greu, în general, într-o ţară care are principala problemă în zona economică”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Triumful raţiunii peste capul României

    Evenimentul săptămânii trecute a fost neaşteptata cădere la pace a PSD, PNL şi PC cu privire la o primă tranşă de activităţi şi instituţii care vor ieşi de sub autoritatea centrală, spre a intra în competenţa autorităţilor locale (serviciile de sănătate publică, porturile fluviale, patrimoniul cultural şi turistic, apeleşi protecţia mediului). Descentralizarea Poliţiei şi a agenţiilor pentru forţa de muncă şi protecţie socială nu va mai avea loc, cel puţin nu acum.

    Ca prin farmec s-a produs o regrupare a unei USL ce părea aproape de pragul scindării oficiale; după accesele rebele dinainte, Crin Antonescu a reintrat în front alături de Victor Ponta, iar ieşiri cocoşeşti precum cea a senatorului PNL Cristian Bodea, convins că “România este în comă financiară” din moment ce judeţul lui, Bihor, nu primeşte suficienţi bani de la buget, au fost taxate prompt chiar de ministrul liberal Daniel Chiţoiu, care l-a ameninţat pe Bodea cu sancţiuni pentru că “vrea să adune zestre politică prin denigrarea muncii unui întreg guvern”.

    Poate să fi contat aici eficienţa şi îndârjirea vicepremierului Liviu Dragnea de a le dovedi baronilor din teritoriu, cu planul de descentralizare, că USL exercită cu adevărat puterea în ţară şi lucrează pentru interesele lor pe termen lung. Poate să fi contat şi solidaritatea, deşi doar verbală şi tardivă, a lui Victor Ponta cu un Dragnea persecutat de DNA, soldată cu încetarea delegării procurorului Lucian Papici de la şefia secţiei I a DNA, chiar dacă aceasta s-a făcut după ce Papici finalizase dosarul lui Dragnea.

    Cel mai tare au cântărit însă ameninţările repetate ale preşedintelui Băsescu la adresa lui Victor Ponta şi Crin Antonescu, înfieraţi din nou ca în vremurile bune ale PDL şi făcuţi duşmani ai poporului, bebeluşi în înţelegerea democraţiei şi nevrednici în ochii Vestului să mai conducă România. Traian Băsescu nu a rupt formal pactul de coabitare cu Guvernul, ca să nu pară că acţionează contra României şi ca să nu-i solidarizeze şi mai mult pe cei doi capi ai USL, însă şi-a folosit din nou bricheta ca să reaprindă “flacăra democraţiei” de anul trecut, aceea menită să arate UE şi SUA cine sunt băieţii răi care nu merită puterea în România.

  • Antonescu: Cine spune “Eu sunt ală cu pactul cu Băsescu” desconsideră votul a 70% dintre români

     Antonescu a declarat, la Antena 3, că sloganul folosit de USL, “Dreptate până la capăt”, înseamnă şi respectarea votului din alegeri.

    “Dreptate însemna să nu umblăm cu foi de hârtii în mână, fie la propriu, fie la figurat, să ne legitimăm, desconsiderând votul a alte 5 milioane şi ceva de cetăţeni români (…) Cine se duce şi spune «Bună ziua, eu sunt ăla cu pactul cu Băsescu» desconsideră votul a 70% dintre români”, a susţinut liderul PNL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce-i de făcut cu “o ţară sărăcuţă”? Păi s-o sărăcim şi mai mult!

    De data aceasta, opozantul principal a fost ministrul de interne Radu Stroe, care a afirmat că n-a fost consultat la întocmirea proiectului şi că acesta e complet nepotrivit pentru “o ţară sărăcuţă” ca România, care nu-şi permite ca nu doar majoritatea serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi ale agenţiilor, ci şi Poliţia şi centrele de comandă pentru situaţii de urgenţă să fie atomizate spre a fi puse în subordinea autorităţilor locale. Vicepremierul le-a cerut liberalilor să-şi exprime mai repede punctele de vedere, în aşa fel încât descentralizarea şi regionalizarea să poată avea efect din exerciţiul financiar 2014-2020.

    Dacă până la 15-20 octombrie, termenul fixat de PSD, liberalii nu se exprimă, e de aşteptat ca social-democraţii să invoce interesul naţional ca argument spre a riposta mai dur şirului de contre tot mai sistematice din partea PNL, mai ales că atmosfera din coaliţie s-a tensionat din nou, după ce Crin Antonescu l-a atacat pe Victor Ponta pe motiv că a lezat independenţa justiţiei prin comentariile sale despre procurorul “băsist” Lucian Papici. În ce priveşte atacul lui Antonescu, acesta reprezintă strict o poliţă plătită lui Ponta pentru încheierea pactului de coabitare Cotroceni-Victoria şi acceptarea Codruţei Kovesi la şefia DNA, pentru care o seamă de liberali nu i-au iertat-o nici acum premierului.

    Pe la colţuri ori pe Facebook, unii simpatizanţi ai PSD au justificat descăunarea de la DNA a procurorului Lucian Papici nu atât prin dosarul referendumului, cu ţintă principală Liviu Dragnea, ci prin faptul că n-a instrumentat niciun dosar al vreunui demnitar PDL, ignorând sutele de plângeri la DNA întocmite pe baza rapoartelor Corpului de Control al guvernului Ponta. Năduful “tineresc” (după Ion Iliescu) al premierului Victor Ponta contra lui Papici n-a fost exploatat însă până la capăt de preşedintele Traian Băsescu, care a ameninţat cu ruperea pactului de coabitare cu premierul, dar n-a mers mai departe, din simplul motiv că o rupere a pactului ar fi refăcut măcar un pic solidaritatea USL, aşa de greu încercată în ultima perioadă.

  • Antonescu, despre pactul de coabitare: Să lăsăm faptele să se consume, după aceea facem declaraţii

     Antonescu a fost întrebat de jurnalişti, la momentul intrării în biroul de preşedinte al Senatului, cum vede scandalul legat de pactul de coabitare dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta.

    “Să lăsăm faptele să se consume, după aceea facem declaraţii”, a replicat liderul PNL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro