BusinessMagazin

Tag: asteptare

  • Telekom România a anunţat cât aşteaptă clienţii pentru un apel la call-center

    ‘Timpul mediu petrecut de client în coada de aşteptare la numărul 1234 în ultima perioadă a fost de două minute şi douăzeci de secunde”, potrivit informaţiilor transmise de companie.

    Telekom România percepe începând cu luna septembrie 2014 tarife pentru apelurile în call-center. Astfel, dacă în interval de 30 de zile un client a efectuat trei apeluri abuzive către Serviciul de Vânzări şi Relaţii cu Clienţii, acesta nu va mai avea acces gratuit la acest serviciu pentru o perioadă de 30 de zile. În acest interval, clientul poate apela numărul taxat 0903904903 cu 2 euro/apel, informează Telekom România pe pagina de internet: “Telekom România îşi rezervă dreptul de a limita accesul gratuit la acest serviciu pentru clienţii care îl folosesc în mod abuziv”. Numărul 0903904903 cu tarif de 2 euro/apel este serviciul de suport premium pe care compania îl pune la dispoziţia clienţilor care doresc să apeleze cu prioritate serviciul de relatii cu clienţii. Clienţii au posibilitatea, în continuare, de a apela gratuit la 1234 serviciul de vânzari şi relaţii cu clienţi.

    Operatorul mobil Telekom a raportat venituri de 107 milioane euro în trimestrul al treilea din 2014, în scadere cu 7,8% şi 5,88 milioane de clienţi (SIM-uri valabile) la sfârşitul lunii septembrie 2014, în scădere cu 2,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2013.

    Rebrandingul grupului Cosmote-Rom­telecom, cel mai important eveniment de pe piaţa locală de comunicaţii în 2014, a avut loc la jumătatea lunii septembrie, moment din care cei doi operatori acţionează pe piaţă sub acelaşi brand, „Telekom România“

  • Cele mai bune zece destinaţii de iarnă din Europa – GALERIE FOTO

    Pentru a vă ajuta, cei de la theabroadguide.com au realizat o listă cu cele mai bune zece destinaţii de iarnă de pe bătrânul continent.

     

  • România urcă în topurile competitivităţii şi aşteaptă să vină investiţiile străine

    România a reuşit să facă un salt important în topul global al competitivităţii realizat de Forumul Economic Mondial şi a reuşit să urce şi în clasamentul statelor cu cel mai bun climat pentru mediul de afaceri, realizat de Banca Mondială. Rămâne de văzut dacă România va deveni mai atractivă în ochii investitorilor şi dacă aceste progrese se vor reflecta şi în creşterea volumului investiţiilor străine.

    România este dependentă de finanţarea externă, astfel că, în lipsa investiţiilor străine directe şi a fondurilor europene, creşterea economică mult aşteptată va fi foarte dificilă.

    Atractivitatea mediului de afaceri autohton este foarte importantă, reflectându-se într-un volum mai mare sau mai mic de investiţii străine. Cele două topuri realizate de Forumul Economic Mondial şi de Banca Mondială sunt un reper important pentru investitorii străini, care analizează o multitudine de indicatori atunci când iau decizia de a-şi plasa sau nu banii într-o ţară, uitându-se în special la evoluţia economiei. Iar îmbunătăţirea percepţiei investitorilor este de bun augur pentru o ţară care depinde de banii străinilor.

    România, ca şi alte ţări din regiune, are nevoie de ritmuri de creştere economică susţinută, chiar de 4-5%, pentru a deveni atrăgătoare pentru investitorii străini, spun unii economişti. Cele mai consistente fluxuri de investiţii străine au fost înregistrate în perioada 2004-2008, când economia era în ascensiune puternică. Investiţiile străine au urcat până la un maxim de 9,5 mld. euro în 2008, însă în anii de criză s-au prăbuşit la valori de până la cinci ori mai mici. Ceea ce arată că banii aduşi de străini au fluctuat de cele mai multe ori în pas cu trendul economiei.

    ”Ţările din regiune au nevoie de ritmuri de creştere susţinute pentru a le face atrăgătoare pentru investiţii, iar acest lucru poate fi obţinut prin reformele structurale. Acestea sunt mai necesare ca oricând pentru că de şase ani stăm într-o zonă în care nu putem spune nici că mai suntem în criză, nici că am ieşit din ea. Investitorii analizează două aspecte când se uită la o ţară: potenţialul şi istoricul„, a spus Mihai Bogza, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini, la un eveniment organizat la Bucureşti de publicaţia The Economist.

    Dacă din punctul de vedere al dimensiunii pieţei România pare să fie avantajată în regiune, în privinţa procesului de convergenţă la ţările dezvoltate este în continuare într-o poziţie defavorabilă, în opinia lui Bogza. Investitorii sunt interesaţi de potenţialul unei pieţe dat de dimensiunea acesteia, de amplasament, de diferenţa de dezvoltare a pieţei faţă de grupul de ţări către care converge, dar şi de istoricul pieţei respective.

    Deşi are un potenţial de creştere cu mult peste media europeană având în vedere cât are de recuperat, economia românească este frânată de birocraţia fiscală şi administrativă. În plus, nu există o strategie şi viziune pe ter-men lung, ceea ce pune în ceaţă direcţia în care ar trebui să se îndrepte România.

    Lipsa investiţiilor după criză, atât cele interne, cât şi cele străine, a lovit în plin economia. Iar atragerea de noi investitori este acum extrem de dificilă în contextul crizei economice mondiale. Pe lângă factorii interni, înrăutăţirea activităţii investiţionale în România a fost corelată şi cu amplificarea aversiunii faţă de risc la nivel internaţional. Fluxurile mai puţin generoase de bani au devenit foarte selective în ceea ce priveşte destinaţiile lor.

    De ce vin investitorii străini în România? Există criterii individuale, în funcţie de companie, dar există şi puncte comune, precum siguranţa investiţiei, sustenabilitate economică şi predictibilitatea reformelor politice, apreciază Valeriu Nistor, preşedintele Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham). ”România trebuie mai întâi de toate să se gândească şi să profite de poziţia ei strategică. Climatele social, politic şi economic au o mare influenţă asupra gradului de atractibilitate a investitorilor străini. Stabilitate, transparenţă, adaptabilitate. Acestea sunt marile puncte forte. Ce fel de model economic îşi doreşte România? Nu trebuie să ne gândim la viitori investitori. Trebuie să avem grijă de cei care sunt deja aici„, în opinia şefului AmCham.

  • România agresivă şi prea competitivă

    Doi poliţişti trebuie să îşi predea rapoartele săptămânale de activitate. Primul îl predă la ora stabilită, al doilea întârzie scrierea raportului şi îl completează în timp ce bombăne sistemul şi prostia că trebuie să facă un raport. „Diferenţa dintre cei doi reprezintă forţa culturii de organizaţie“, explică Robert Cooke, directorul general şi acţionarul majoritar al Human Synergistics International, dar şi unul dintre cercetătorii care au pus la punct instrumentele cu care lucrează astăzi milioane de organizaţii din întreaga lume.

    Cei doi poliţişti sunt din Australia, iar interesul domeniului public de a răspunde la chestionarele dezvoltate de Robert Cooke este o particularitate a ţărilor anglo-saxone – „în SUA raportul public-privat este cam 50/50. Lucrăm mult şi cu rezultate bune cu sectorul public, de la companii de stat până la administraţii locale, biserici, şcoli publice, închisori – pentru cele din urmă, autorităţile au constatat că recidiva este mai mică în cazul deţinuţilor care lucrează cu instrumentele noastre. Când am dezvoltat instrumentele HS, mi-am dorit ca toată lumea să aibă acces şi cred că am reuşit“, spune Robert Cooke, care a preluat în anii 2000 controlul companiei de la familia lui Clayton Lafferty, cel care a fondat Human Synergistics în anii ’70.

    În România, instrumentele Human Synergistics au venit din 2004 şi discuţia despre cultura de organizaţie a început tot cam de atunci. „Spunem că noi (Human Synergistics România – n.r.) am adus conceptul culturii organizaţionale în România deoarece toată lumea vorbeşte acum despre cultură organizaţională, dar conceptul acesta are în spate o metodologie, o abordare sistematizată prin care el poate fi înţeles şi condus. Atunci când vorbim de sănătate, este de la sine înţeles pentru toată lumea că e important să aibă sănătate, iar noi vrem să aducem piaţa în punctul în care, atunci când vorbim de organizaţii, să fie clar pentru toată lumea că e important să aibă o cultură organizaţională bună“, spune Iuliana Stan, managing partner al Human Synergistics România, care a evaluat până acum peste 300 de companii de pe piaţă.

    Aşezarea Human Synergistics pe piaţa din România a inclus şi realizarea unei cercetări naţionale care să descifreze piaţa şi care să răspundă la întrebări referitoare la modul cum se lucrează în companii, la ce îi conduce şi la ce îi motivează pe oameni. „Organizaţiile din România sunt dominate de stilurile agresiv şi constructiv. Am descoperit că managerii care conduc agresiv duc în timp la extinderea şi permanentizarea agresivităţii în organizaţii. Stilul competitiv domină interiorul fiecărei persoane şi respectiv al fiecărei organizaţii, nu exteriorul. Tocmai asta face ca oamenii să nu coopereze şi lucrurile nu se întâmplă aşa cum ar trebui“, sintetizează Robert Cooke raportul realizat de echipa din România.

    Cercetarea Naţională Human Synergistics din 2009 a relevat faptul că organizaţiile din România sunt dominate de stilurile agresiv şi competitiv. A descris însă şi profilul ideal, profil care ar creşte motivaţia şi performanţa. Profilul ideal din România ar trebui să ajungă să fie, treptat, bazat pe autodezvoltare (stil în care se aşteaptă de la angajaţi să îşi menţină integritatea, să le placă ceea ce fac şi să îşi comunice ideile) sau pe afiliere (în care de la oameni se aşteaptă să colaboreze cu ceilalţi, să lucreze cu ceilalţi într-o manieră prietenoasă, plăcută, şi să aibă tact). Iuliana Stan spune că acest profil ideal nu este determinat prin recomandări făcute de consultanţi, ci este rezultatul investigaţiei, atât la nivel de management, cât şi la nivel de angajaţi.

    Studiul observă că în organizaţiile româneşti aspiraţiile sunt foarte constructive, dar, spre deosebire de profilul ideal internaţional, cel românesc are o extensie mai mare pentru stilurile agresive şi în special pentru stilul competitiv. „Deşi această preocupare agresivă este prezentă mai mult în România decât în alte ţări, la nivel de ideal al aspiraţiilor, este foarte bine temperată de valorile constructive. În ciuda clişeelor curente, receptivitatea oamenilor pentru schimbare în organizaţiile din România este foarte mare şi este o oportunitate de care trebuie să profităm“, mai spune Iuliana Stan.

  • 100 de milioane de euro: cea mai aşteptată investiţie din piaţa farma

    1 iulie 2013. 1 august 2013. 1 ianuarie 2014. 1 iulie 2014. 1 ianuarie 2015. Acestea au fost de-a lungul timpului termenele vehiculate în presă privitor la actualizarea listei de medicamente gratuite şi compensate. Au trecut mai bine de 2.000 de zile de când pacienţilor li se ofereau ultima oară tratamente noi, ceea ce ceea ce face din România un caz unic în Uniunea Europeană şi limitează egalitatea de şanse pentru pacienţi.

    Prin comparaţie, pacienţii din ţările vest-europene reuşesc să primească gratuit sau cu grad de compensare un tratament inovator chiar în anul în care acesta a primit aprobarea de punere pe piaţă. Conform unui studiu bazat pe datele Federaţiei Europene a Asociaţiilor şi Industriei Farmaceutice (EFPIA), citat de Mediafax, între momentul aprobării unui medicament de către Agenţia Europeană a Medicamentului şi momentul când acesta poate fi prescris în regim compensat de către medici se aşteaptă 392 de zile în Belgia, 206 zile în Suedia, iar în Austria doar 88 de zile.

    Ion Bazac, Adriean Videanu, Cseke Attila, Ritli Ladislau, Vasile Cepoi, Victor Viorel Ponta, Raed Arafat şi Eugen Nicolăescu au trecut prin fotoliul de la minister de la ultima actualizare a listei, din 2008. Acum e rândul lui Nicolae Bănicioiu să depăşească etapa de promisiuni în care au rămas predecesorii săi şi să aducă noile molecule pacienţilor români. Bănicioiu declara lunea trecută că în săptămâna aceasta se va ajunge la a doua etapă de actualizare a listei de medicamente compensate şi gratuite, urmând a fi introduse pe lista medicamentelor compensate încă 7 sau 12 molecule.

    În prezent, doar 17 molecule dintre cele 170 au fost incluse în proiectul ministerului, iar ministrul Nicolae Bănicioiu spune că va anunţa altele în această săptămână – „probabil că vor fi mai multe“. Oficialul guvernamental admite că s-au primit sugestii şi contestaţii, iar a doua actualizare se va face „imediat“, când va intra în şedinţa de guvern: „S-au primit şi anumite sugestii, anumite contestaţii, probabil că nu vor fi şapte medicamente. S-a creat procedura şi avem OUG care va permite Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, din 29 octombrie, de la şedinţa de guvern din acel moment cu prioritate probabil încep acordurile cost-volum pe partea de hepatită C. Cele 12 sau câte sunt intră în momentul în care va trece HG. Spuneam de terapiile pe hepatita C, însă şi aici cred că şi cei care aduc aceste medicamente trebuie să fie foarte înţelegători, trebuie să ştie clar care este puterea de cumpărăre a României, dar sunt convins că toată lumea este foarte decisă în a soluţiona cât mai repede problema“.

    Actualizarea listei de medicamente compensate ar putea genera pe termen lung un impact economic cumulat de aproximativ 0,5% din PIB, arată calculul producătorilor. Impactul pozitiv provine din creşterea participării populaţiei la activitatea economică, ca urmare a reducerii gradului de dizabilitate, deci productivitate mai ridicată, la un număr mai ridicat de pacienţi comparativ cu efectele menţinerii tratamentul standard, disponibil în prezent. Pentru a obţine anii de viaţă activi câştigaţi în cazul tratamentului cu molecule noi, comparativ cu tratamentul standard, durata medie de viaţă a pacienţilor suplimentari trataţi cu succes trebuie ponderată cu câştigul de productivitate rezultat din reducerea indicelui de dizabilitate.

    Ipoteza care stă la baza raţionamentului producătorilor americani de medicamente din Local American Working Group (LAWG) este aceea că un pacient care suferă de o anumită afecţiune contribuie la activitatea economică invers proporţional cu indicele de dizabilitate, iar tratarea cu succes a afecţiunii respective determină revenirea graduală către 0 a indicelui de dizabilitate. Spre exemplu, unui pacient care suferă de hepatită C care urmează tratamentul cu succes îi va creşte productivitatea cu 7,5% pe an, iar economia va câştiga 1,65 ani de viaţă activă pentru fiecare pacient vindecat. În cazul pacienţilor cu afecţiuni oncologice vizate de moleculele noi, tratamentul cu succes determină o prelungire a duratei de viaţă în medie cu şase luni comparativ cu tratamentul standard, aşadar nu vor înregistra o creştere a productivităţii, iar numărul de ani de viaţă activi câştigaţi va depinde de numărul de luni de supravieţuire.

    „Cele 2.000 de zile în care nu s-a întâmplat nimic din perspectiva noilor medicamente arată că nu există o diferenţă între stânga şi dreapta. Cred că orice guvern ar trebui să fie orientat către politica de sănătate“, spune Călin Gălăşeanu, director al operaţiunilor locale ale Bristol-Myers Squibb şi preşedinte al Asociaţiei Române a Producătorilor şi Importatorilor de Medicamente din România (ARPIM), care reuneşte 28 de companii prezente pe piaţa locală. Producătorii de medicamente constată că nu este normal că autorităţile se interesează de sănătate predominant în anii electorali. „Prin procesul de delistare (scoaterea unor molecule cu preţ mic de pe lista de compensate – n.r.), autorităţile vorbeau despre crearea unui spaţiu fiscal de 100 de milioane de euro, respectiv 450 de milioane de lei, care ar urma să fie folosit pentru contractele cost-volum. Este fără doar şi poate o cheltuială pe care statul ar recupera-o. Statul nu a făcut niciun fel de investiţie în acest domeniu de ani buni. Investiţia în sănătate nu este un cost, pentru că medicamentele noi înseamnă eficienţă mai mare, zile de spitalizare şi efecte adverse mai puţine. La sfârşitul zilei există posibilitate ca pacienţii să fie reinseraţi în circuitul lucrativ şi să producă, să plătească taxe şi impozite, deci statul să câştige“, mai spune şeful ARPIM. Dată fiind pauza de şase ani de la ultima actualizare a listei de medicamente cu molecule inovatoare, oficialii ARPIM susţin că există o lipsă continuă în toate ariile terapeutice. În cazul hepatitei C, cu mijloacele de tratament moderne, existente în prezent la scară globală, s-ar putea trata şi vindeca toate cazurile de pacienţi infectaţi cu genotipul existent în România, însă bolnavii nu au acces la aceste terapii, ceea ce înseamnă costuri continue de tratament întrucât boala este una cronică. Statul român tratează în prezent de hepatită C circa 8.000 de pacienţi folosind o terapie veche de zece ani, cu o rată de succes foarte mică, însumând o piaţă de circa 100 de milioane de euro.

  • A apărut primul trailer pentru cel mai aşteptat film al anului 2015 – GALERIE FOTO, VIDEO

    Filmul este regizat de Joss Whedon şi îi are în distribuţie, printre alţii, pe Robert Downey jr. (“Iron Man”, “Sherlock Holmes”), Scarlett Johansson (“Lucy”), Chris Hemsworth (“Thor”, “Rush”), Jeremy Renner (“American Hustle”), Chris Evans (“Captain America”), Samuel L. Jackson (“Pulp Fiction”).

    Bugetul superproducţiei Marvel a fost de 250 de milioane de dolari, cu 30 de milioane de dolari mai mult decât “The Avengers”. Primul film, lansat în 2012, a avut încasări cumulate de peste 1,5 miliarde de dolari.
     

  • Grevă la Lufthansa. Ce zboruri spre şi din Bucureşti vor fi afectate

    Sindiactul piloţilor din cadrul Lufthansa a anunţat o grevă pentru zborurile de lung curier, marţi, 21 octombrie, imediat după greva prevăzută pentru luni după-amiază pe liniile interne. Greva urmează să afecteze circa 2100 de zboruri şi peste 200.000 de pasageri.
    Ce zboruri din şi spre România vor fi afectate:

     

    Sosiri în Bucureşti
    – LH1422 20. Octombrie 2014
    20:20 Frankfurt 23:35 Bucureşti
    – LH1418 21. Octombrie 2014
    10:15 Frankfurt 13:30 Bucureşti
    – LH1420 21. Octombrie 2014
    13:45 Frankfurt 17:05 Bucureşti
    – LH1654 21. Octombrie 2014
    15:40 Munich 18:35 Bucureşti
    – LH1422 21. Octombrie 2014
    20:25 Frankfurt 23:40 Bucureşti
    – LH1418 22. Octombrie 2014
    10:15 Frankfurt 13:30 Bucureşti

     

    Plecari din Bucureşti
    – LH1419 20. Octombrie 2014
    14:10 Bucureşti 15:40 Frankfurt
    – LH1423 21. Octombrie 2014
    06:05 Bucureşti 07:35 Frankfurt
    – LH1657 21. Octombrie 2014
    06:40 Bucureşti 07:45 Munich
    – LH1419 21. Octombrie 2014
    14:10 Bucureşti 15:40 Frankfurt
    – LH1421 21. Octombrie 2014
    18:15 Bucureşti 19:50 Frankfurt
    – LH1423 22. Octombrie 2014
    06:05 Bucureşti 07:35 Frankfurt
     

     

  • Îngrijorare în comunitatea ştiinţifică: Premiile Nobel necesită multă răbdare, uneori chiar prea multă. Niciun cercetător nu este nemuritor

    Este dificil de acceptat că anumiţi candidaţi la Nobel mor înainte de a primi apelul telefonic mult aşteptat şi, astfel, nu reuşesc să îşi treacă numele în palmaresul acestor premii.

    Acest fapt cauzează situaţii complicate. În 2011, Academia de ştiinţe suedeză a aflat cu consternare că savantul canadian Ralph Steinman, în vârstă de 68 de ani, recompensat cu Nobelul pentru medicină din acel an, murise cu trei zile înainte de anunţarea premiului. Instituţia suedeză a făcut pentru el o excepţie de la regulamentul care impune ca laureaţii să fie în viaţă în momentul anunţului oficial, întrucât comitetul Nobel credea că savantul canadian încă trăia în acel moment.

    În 1996, un alt canadian, William Vickery, a murit la vârsta de 82 de ani, cu trei zile înainte de a câştiga premiul pentru economie.

    “Dacă se va continua astfel, vor apărea tot mai multe cazuri de acest fel. Este doar o chestiune de timp. Deci, trebuie să se facă ceva”, spune Santo Fortunato, fizician la Universitatea Aalto din Finlanda.

    Profesorul finlandez este cosemnatar al unei scrisori publicate în revista Nature care analizează această “chestiune a aşteptării”.

    “Înainte de 1940, Nobelurile erau decernate la peste 20 de ani după descoperirea originală pentru doar 11% dintre laureaţii în fizică, 15% în chimie şi 24% în medicină”, potrivit acelei scrisori. “Din 1985 şi până în prezent, acest lung interval de aşteptare vizează 60%, 52% respectiv 45% dintre premiile acordate în aceleaşi discipline”.

    Dacă tendinţa se prelungeşte, speranţa de viaţă medie a cercetătorilor riscă să scadă sub vârsta medie a laureaţilor. Cu alte cuvinte, premiile Nobel vor fi private de numele multor cercetători merituoşi, decedaţi înainte de a fi premiaţi.

    “Această amânare ameninţă să saboteze cea mai venerabilă instituţie din domeniul ştiinţei”, au concluzionat semnatarii scrisorii publicate în revista Nature.

    Ce este însă de făcut? Multe lucruri ţin de intransigenţa juriilor Nobel, pentru care ştiinţa din zilele noastre este atât de complexă încât trebuie să se aştepte o anumită perioadă de timp pentru ca o descoperire să fie verificată printr-un lung şir de experimente.

    Existenţa bosonului Higgs, al cărui nume provine de la cel al savantului recompensat cu Nobelul pentru fizică în 2013, a fost postulată în 1964. A fost nevoie de aproape o jumătate de secol de cercetări practice, foarte costisitoare şi mari cheltuitoare de resurse intelectuale, pentru a o dovedi. Şi a fost prea târziu pentru unul dintre pionierii cercetărilor în acest domeniu, americano-belgianul Robert Brout.

    Acest caz oferă argumentul perfect pentru a nu accelera procesul, spune Sven Lidlin, preşedintele comitelului Nobel pentru chimie.

    “Vrem să ne asigurăm că îi recompensăm pe aceia care deschid prima uşă. Acest lucru înseamnă că există în mod natural o amânare. În general, este nevoie de 20 de ani”, a subliniat el.

    După părerea sa, seriosul premiu Nobel impune ca o descoperire să fie lasată să se supună mai degrabă oricărei critici posibile, decât să rişte să premieze un lucru care va dezamăgi.

    De exemplu, în 1989, doi oameni de ştiinţă au anunţat că au pus la punct o tehnică de “fuziune la rece”, care ar permite o reacţie nucleară la o temperatură apropiată de cea ambientală, fapt care ar rezolva toate problemele energetice. Un sfert de secol mai târziu, această descoperire a rămas încă neconfirmată.

    “În fiecare an apar numeroase anunţuri despre descoperiri incredibile şi multe dintre ele se dovedesc a fi mai puţin incredibile decât se credea”, a subliniat profesorul Lidlin.

    Pentru a rezolva această dilemă, Santo Fortunato favorizează ideea premiilor Nobel postume, care puteau fi atribuite până în 1974. “Desigur, cei care le vor primi nu vor câştiga nimic, pentru că vor fi morţi, dar eu cred că este important ca descoperirile lor să fie recunoscute”, spune acesta.

    Însă această sugestie ar transforma, poate, în ceremonii funebre galele de atribuire a anumitor premii Nobel, care în prezent sunt considerate adevărate sărbători ale eroilor ştiinţei, a adăugat profesorul Lidlin.

    “S-ar pierde ideea că ştiinţa este în fond ceva care se petrece în prezent. Personal, aş vota contra unei astfel de schimbări”, a declarat el.

    Este indispensabil să fie recompensaţi cercetători care nu se află la final de carieră sau sunt deja pensionaţi, spune Matthew Wallace, cercetător la Institutul de gestionare a inovaţiilor şi a cunoştiinţelor ştiinţifice din Valencia (Spania).

    “Pentru a promova şi recompensa inovaţia şi creativitatea, ar fi efectiv mai util să existe premii care recompensează cercetători mai puţin confirmaţi şi descoperiri mai recente”, a adăugat el.

  • Îngrijorare în comunitatea ştiinţifică: Premiile Nobel necesită multă răbdare, uneori chiar prea multă. Niciun cercetător nu este nemuritor

    Este dificil de acceptat că anumiţi candidaţi la Nobel mor înainte de a primi apelul telefonic mult aşteptat şi, astfel, nu reuşesc să îşi treacă numele în palmaresul acestor premii.

    Acest fapt cauzează situaţii complicate. În 2011, Academia de ştiinţe suedeză a aflat cu consternare că savantul canadian Ralph Steinman, în vârstă de 68 de ani, recompensat cu Nobelul pentru medicină din acel an, murise cu trei zile înainte de anunţarea premiului. Instituţia suedeză a făcut pentru el o excepţie de la regulamentul care impune ca laureaţii să fie în viaţă în momentul anunţului oficial, întrucât comitetul Nobel credea că savantul canadian încă trăia în acel moment.

    În 1996, un alt canadian, William Vickery, a murit la vârsta de 82 de ani, cu trei zile înainte de a câştiga premiul pentru economie.

    “Dacă se va continua astfel, vor apărea tot mai multe cazuri de acest fel. Este doar o chestiune de timp. Deci, trebuie să se facă ceva”, spune Santo Fortunato, fizician la Universitatea Aalto din Finlanda.

    Profesorul finlandez este cosemnatar al unei scrisori publicate în revista Nature care analizează această “chestiune a aşteptării”.

    “Înainte de 1940, Nobelurile erau decernate la peste 20 de ani după descoperirea originală pentru doar 11% dintre laureaţii în fizică, 15% în chimie şi 24% în medicină”, potrivit acelei scrisori. “Din 1985 şi până în prezent, acest lung interval de aşteptare vizează 60%, 52% respectiv 45% dintre premiile acordate în aceleaşi discipline”.

    Dacă tendinţa se prelungeşte, speranţa de viaţă medie a cercetătorilor riscă să scadă sub vârsta medie a laureaţilor. Cu alte cuvinte, premiile Nobel vor fi private de numele multor cercetători merituoşi, decedaţi înainte de a fi premiaţi.

    “Această amânare ameninţă să saboteze cea mai venerabilă instituţie din domeniul ştiinţei”, au concluzionat semnatarii scrisorii publicate în revista Nature.

    Ce este însă de făcut? Multe lucruri ţin de intransigenţa juriilor Nobel, pentru care ştiinţa din zilele noastre este atât de complexă încât trebuie să se aştepte o anumită perioadă de timp pentru ca o descoperire să fie verificată printr-un lung şir de experimente.

    Existenţa bosonului Higgs, al cărui nume provine de la cel al savantului recompensat cu Nobelul pentru fizică în 2013, a fost postulată în 1964. A fost nevoie de aproape o jumătate de secol de cercetări practice, foarte costisitoare şi mari cheltuitoare de resurse intelectuale, pentru a o dovedi. Şi a fost prea târziu pentru unul dintre pionierii cercetărilor în acest domeniu, americano-belgianul Robert Brout.

    Acest caz oferă argumentul perfect pentru a nu accelera procesul, spune Sven Lidlin, preşedintele comitelului Nobel pentru chimie.

    “Vrem să ne asigurăm că îi recompensăm pe aceia care deschid prima uşă. Acest lucru înseamnă că există în mod natural o amânare. În general, este nevoie de 20 de ani”, a subliniat el.

    După părerea sa, seriosul premiu Nobel impune ca o descoperire să fie lasată să se supună mai degrabă oricărei critici posibile, decât să rişte să premieze un lucru care va dezamăgi.

    De exemplu, în 1989, doi oameni de ştiinţă au anunţat că au pus la punct o tehnică de “fuziune la rece”, care ar permite o reacţie nucleară la o temperatură apropiată de cea ambientală, fapt care ar rezolva toate problemele energetice. Un sfert de secol mai târziu, această descoperire a rămas încă neconfirmată.

    “În fiecare an apar numeroase anunţuri despre descoperiri incredibile şi multe dintre ele se dovedesc a fi mai puţin incredibile decât se credea”, a subliniat profesorul Lidlin.

    Pentru a rezolva această dilemă, Santo Fortunato favorizează ideea premiilor Nobel postume, care puteau fi atribuite până în 1974. “Desigur, cei care le vor primi nu vor câştiga nimic, pentru că vor fi morţi, dar eu cred că este important ca descoperirile lor să fie recunoscute”, spune acesta.

    Însă această sugestie ar transforma, poate, în ceremonii funebre galele de atribuire a anumitor premii Nobel, care în prezent sunt considerate adevărate sărbători ale eroilor ştiinţei, a adăugat profesorul Lidlin.

    “S-ar pierde ideea că ştiinţa este în fond ceva care se petrece în prezent. Personal, aş vota contra unei astfel de schimbări”, a declarat el.

    Este indispensabil să fie recompensaţi cercetători care nu se află la final de carieră sau sunt deja pensionaţi, spune Matthew Wallace, cercetător la Institutul de gestionare a inovaţiilor şi a cunoştiinţelor ştiinţifice din Valencia (Spania).

    “Pentru a promova şi recompensa inovaţia şi creativitatea, ar fi efectiv mai util să existe premii care recompensează cercetători mai puţin confirmaţi şi descoperiri mai recente”, a adăugat el.

  • Un corporatist din Bucureşti îşi povesteşte viaţa de coşmar: Când ajung acasă nu pot mânca din cauza stresului

    Mitul românului care stă mult peste program încă circulă în multe corporaţii, iar motivaţiile obiceiului sunt numeroase –  lipsa de productivitate sau de colaborare între departamente, teama de şef, supraaglomerarea cu sarcini de serviciu, dar şi frica de a da piept cu cea de-a doua realitate a  vieţii lor care îi aşteaptă odată ce ies pe uşa biroului şi ajung acasa.

    “La serviciu, până la finalul zilei, intri într-un ritm, eşti nervos, agitat şi ajungi să ţipi mai mult decât vorbeşti. Aveam o perioadă când ajungeam acasă şi priveam cam 30 de minute prin televizor şi nici nu puteam să mănânc mai devreme de 22.00 pentru că mi se făcea rău. Pe lângă asta, am şi un copil, care necesită foarte multă atenţie şi nu puteam să i-o acord aşa cum mi-aş fi dorit sau să nu mă enervez pentru lucruri mărunte când eu mă gândeam la cum pot să fac un milion de euro în luna respectivă. Ajungi la un moment dat să vezi lucrurile distorsionat din cauza stresului“, spune Florin, un manager din industria auto în vârstă de 34 de ani.

    Astfel de cazuri sunt la ordinea zilei în multe companii din România, iar stresul îşi spune cuvântul mai mult decât oricând atunci când ajungi pe o poziţie de management. De altfel, un studiu realizat de compania emitentă de tichete Edenred şi firma de cercetare de piaţă Ipsos arată că 70% din salariaţii europeni lucrează adesea în afara orelor de program, iar top şi middle managerii tind să găsească cel mai greu echilibrul dintre sarcinile de serviciu şi viaţa privată, 90%, respectiv 84% dintre ei spunând că rezolvă şi în timpul liber probleme care ţin de locul de muncă.
    Amalia Sterescu, senior business con-sultant şi fondatoare a Public Speaking School, este de părere că una dintre cele mai mari provocări ale angajaţilor este găsirea unui mod în care pot să jongleze cu familia, cariera, relaţia de cuplu şi nevoile personale, într-un ritm alert pe care îl impune societatea, dar şi angajaţii însişi.

    ”Imaginile cu acei oameni care le îmbină perfect pe toate fără nici cel mai mic efort şi cu zâmbetul pe buze sunt nişte stereotipuri departe de adevăr. Acel echilibru pe care ni-l dorim cu toţii şi pe care fiecare caută să-l atingă nu se obţine fără efort, fără sacrificii, fără momente în care ţi-ai dori să fii acasă în loc să stai la birou sau momente în care preferi să inventezi task-uri urgente pentru a evita agitaţia de-acasă„, explică ea.

    Deşi avem deseori senzaţia că odată ieşiţi pe uşa biroului toate problemele se vor termina, iar stresul va fi înlocuit cu oaza de linişte de acasă, mulţi angajaţi, specialişti în resurse umane şi psihologi susţin că această reţetă pentru fericire este valabilă mai mult în rândul salariaţilor tineri, care încă nu au grija ratelor, a facturilor sau a unei familii pe care trebuie să o întreţină. Cei din urmă nici acasă nu reuşesc să se relaxeze şi ajung să îşi găsească un al treilea loc în care pot să îşi acorde puţin timp liber. Unii îl confundă tot cu serviciul (unde pot sta peste program o oră sau două, fără ca alţi colegi sau şeful să îi deranjeze, ascultând muzică sau navigând pe internet), iar alţii se refugiază în sport, citit sau mers pe jos până acasă.

    ”Am întâlnit destule persoane care duc lipsă de timp individual, de linişte, de un timp pe care să-l petreacă reflectând la diferite teme importante, scufundându-se în lectura unei cărţi sau pur şi simplu relaxându-se. Nu găsesc acest timp la serviciu şi, din păcate, mulţi nu îl găsesc nici acasă. La serviciu au un tip de probleme, acasă îi aşteaptă alt tip de probleme. La serviciu au colegii treabă cu ei sau au ei de strunit colegi, iar acasă au de pus copiii la culcare sau la teme – ceea ce este uneori mai provocator decât să-şi influenţeze colegii, clienţii sau furnizorii„, susţine Octavian Pantiş, managing director al firmei de training TMI România.

    Deşi sunt angajaţi care folosesc serviciul drept scuză pentru a se detaşa de problemele zilnice, statul peste program este cât se poate de practic pentru alţii. Spre exemplu, Maria, manager în cadrul unei multinaţionale cu profil IT, stătea până anul trecut chiar şi până la orele 22.00 la birou pentru a nu se duce prea repede acasă, unde nu avea aer condiţionat şi era nevoită să suporte temperaturi de peste 30 °C.

     

    ”Eu aveam de lucru, nu pot spune că stăteam degeaba pentru că, lucrând cu oameni din SUA şi Australia care sunt pe alt fus orar, îmi dădeau de muncă. Dar când nu aveam de lucru, pentru că erau şi astfel de zile, stăteam pe Facebook sau pe YouTube„, spune ea. Doar o mică parte a angajaţilor preferă să stea însă peste program şi, de obicei, sunt acei salariaţi care lucrează în domenii pentru care nu a existat criză sau industrii unde creativitatea lor turează motorul businessului, astfel că angajatorii trebuie să îi facă fericiţi la locul de muncă. Firmele de IT sunt cel mai bun exemplu. Acestea le oferă angajaţilor mic dejun gratuit, spaţii de joacă, posibilitatea de a participa la maratoane de programare unde câştigă premii sau de a-şi aduce prietenii la serviciu după program pentru a se juca ping-pong, fussball etc. Google chiar şi-a transformat sediul din Silicon Valley într-o casă departe de casă, unde angajaţii au tot ce le trebuie şi nu se grăbesc să plece imediat ce programul de lucru se termină.