Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut faţă de luna anterioară, la valoarea de 54,9 puncte, fiind cu 6,5 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior.
Indicatorul condiţiilor curente a fost de 63,6, valoare în scădere cu 11,4 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor s-a redus cu 4 puncte până la valoarea de 50,5 puncte.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
La doar 24 de ani, Ian Purkayastha generează vânzări de peste cinci milioane de dolari anual prin intermediul companiei sale, conform unui articol al publicaţiei Bloomberg. Firma are ca domeniu de activitate comerţul cu „ingrediente de lux”, cum ar fi trufe negre şi albe, caviar, ciuperci de elită şi diverse fructe de mare. Regalis Food lucrează cu peste 300 de chefi de top din întreaga ţară şi furnizează deliciile respective la un nivel pe care alţi distribuitori nu îl pot atinge.
Fondatorul Regalis Food este un tânăr brunet, liniştit, genul de persoană studioasă, care stă în spatele clasei şi nu iese în evidenţă decât atunci când are ceva de spus. Purkayastha a fost ademenit de lumea ciupercilor de lux încă de la 14 ani, când a mâncat pentru prima dată trufe negre cu sos de foie gras.
Deoarece părinţii nu i-au susţinut ideea de a crea un business cu trufe, Purkayastha şi-a strâns banii primiţi la zilele de naştere şi Crăciun, iar la un moment dat a găsit pe eBay Franţa o companie mică din Provence care a fost dispusă să-i vândă un kilogram de trufe. Cu produsele obţinute, acesta a mers la cele mai bune trei restaurante din Fayetteville, Ark., unde a făcut 600 de dolari de la cei 100 de dolari investiţi. Avea doar 15 ani.
De atunci, Purkayastha s-a făcut remarcat nu doar ca un agent de vânzări de top, ci şi unul foarte ingenios. Îi place foarte mult să negocieze, cel mai mare succes al său fiind tranzacţionarea unei cutii de trufe pentru un ceas de 20.000 de dolari în Caraibe. Tânărul este, de asemenea, co-autorul unui unui memoriu- Truffle Boy – care va fi publicat în februarie.
Poate cel mai interesant este faptul că Purkayastha are o nouă sursă de trufe negre de iarnă: propria sa fermă. În urmă cu şase ani, un vecin – susţinător al afacerii sale cu trufe- i-a dat 100 de metri pătraţi de teren în zona Fayetteville pentru a începe producerea de trufe. Purkayastha a plantat alune de pădure, copaci şi se pregăteşte să înceapă recoltarea de trufe.
A cumpărat anticipativ un câine de trufe pe care îl formează. „Porcii nu nu mai sunt alegerea preferată de mult deoarece sunt dificil de controlat. Oamenii şi-au pierdut degetele încercând să tragă trufele din gura porcului”, a spus el. În cel mai bun an, livada sa a produs 113 kg de trufe negre, pe care le vindea cu circa 400 de dolari pe kilogram.
La doar 24 de ani, Ian Purkayastha generează vânzări de peste cinci milioane de dolari anual prin intermediul companiei sale, conform unui articol al publicaţiei Bloomberg. Firma are ca domeniu de activitate comerţul cu „ingrediente de lux”, cum ar fi trufe negre şi albe, caviar, ciuperci de elită şi diverse fructe de mare. Regalis Food lucrează cu peste 300 de chefi de top din întreaga ţară şi furnizează deliciile respective la un nivel pe care alţi distribuitori nu îl pot atinge.
Fondatorul Regalis Food este un tânăr brunet, liniştit, genul de persoană studioasă, care stă în spatele clasei şi nu iese în evidenţă decât atunci când are ceva de spus. Purkayastha a fost ademenit de lumea ciupercilor de lux încă de la 14 ani, când a mâncat pentru prima dată trufe negre cu sos de foie gras.
Deoarece părinţii nu i-au susţinut ideea de a crea un business cu trufe, Purkayastha şi-a strâns banii primiţi la zilele de naştere şi Crăciun, iar la un moment dat a găsit pe eBay Franţa o companie mică din Provence care a fost dispusă să-i vândă un kilogram de trufe. Cu produsele obţinute, acesta a mers la cele mai bune trei restaurante din Fayetteville, Ark., unde a făcut 600 de dolari de la cei 100 de dolari investiţi. Avea doar 15 ani.
De atunci, Purkayastha s-a făcut remarcat nu doar ca un agent de vânzări de top, ci şi unul foarte ingenios. Îi place foarte mult să negocieze, cel mai mare succes al său fiind tranzacţionarea unei cutii de trufe pentru un ceas de 20.000 de dolari în Caraibe. Tânărul este, de asemenea, co-autorul unui unui memoriu- Truffle Boy – care va fi publicat în februarie.
Poate cel mai interesant este faptul că Purkayastha are o nouă sursă de trufe negre de iarnă: propria sa fermă. În urmă cu şase ani, un vecin – susţinător al afacerii sale cu trufe- i-a dat 100 de metri pătraţi de teren în zona Fayetteville pentru a începe producerea de trufe. Purkayastha a plantat alune de pădure, copaci şi se pregăteşte să înceapă recoltarea de trufe.
A cumpărat anticipativ un câine de trufe pe care îl formează. „Porcii nu nu mai sunt alegerea preferată de mult deoarece sunt dificil de controlat. Oamenii şi-au pierdut degetele încercând să tragă trufele din gura porcului”, a spus el. În cel mai bun an, livada sa a produs 113 kg de trufe negre, pe care le vindea cu circa 400 de dolari pe kilogram.
Aflaţi în imposibilitatea de a găsi candidaţi compatibili cu posturile disponibile, 53% dintre companii încearcă să compenseze prin traininguri şi programe de dezvoltare adresate propriilor angajaţi, menite să aducă un update constant competenţelor necesare. Astfel, numărul companiilor care acordă importanţă şi urmăresc să investească în personalul existent a crescut semnificativ, într-un singur an numărul acestora dublându-se. Însă activităţile ce ar putea face posibilă o schimbare cu adevărat relevantă şi ar putea modifica tendinţa ascendentă actuală a crizei în sectorul resurselor umane sunt programele de practică şi internship-uri pe care tot mai multe universităţi le pun la dispoziţia tinerilor, chiar dacă durata acestora este de multe ori insuficientă, pentru a oferi o experienţă relevantă.
Nevoile în materie de abilităţi ale angajaţilor se schimbă rapid, ceea ce poate face tot mai greoi procesul de recrutare. În această situaţie, angajatorii caută tot mai des soluţii în propriile companii şi mai mult de jumătate aleg să îşi trăinuiască personalul. Este o creştere considerabilă, în comparaţie cu rezultatele studiului din 2015, când doar 20% prioritizau trainingul şi dezvoltarea personală pentru ocuparea posturilor. În topul ţărilor cu personal subcalificat, România este situată pe locul 3, cu un procent de 72%, după Japonia, 86% şi Taiwan, 73%. În ţările din Europa însă, criza de personal calificat atinge cel mai înalt nivel din 2006 până în prezent, crescând de la 32%, cât era în 2015, la 36%, cu un deficit de talente în anumite sectoare de activitate importante, pentru posturi precum inginer şi reprezentant vânzări.
Practica şi programele de internship, răspunsul pentru nevoia de calificare în câmpul muncii
În acest context, programele de internship devin tot mai importante şi, dacă înainte erau o opţiune, acum ele pot reprezenta cea mai eficientă metodă de a împiedica o criză pe piaţa muncii. Este tot mai evidentă nevoia de calificare timpurie, practica jucând un rol foarte important în formarea tinerilor în viitori angajaţi profesionişti.
„Devine clar pentru toţi cei implicaţi, în mod direct sau indirect, sistem de învăţământ, angajatori, studenţi şi chiar părinţi, că trebuie să existe o colaborare, o susţinere reciprocă în punerea bazelor unui sistem curent şi sănătos, apt să le ofere tuturor celor implicaţi satisfacţiile pe care şi le doresc/aşteaptă. Iar acest proces este bine să înceapă cât mai devreme. Este important ca noi, ca instituţii de învăţământ, să le oferim tinerilor mediul propice în cadrul căruia ei să obţină fundamentele necesare pe care încep apoi să construiască şi să se dezvolte. Iar programele de practică şi cele de internship joacă un rol foarte important în această etapă. Le oferă studenţilor prilejul pentru a vedea şi a experimenta obligaţiile ce le revin în cazul unor posibile viitoare joburi, dar nu numai”, a declarat Ovidiu Folcuţ, Rectorul Universităţii Româno-Americană.
La nivel global, cele mai dificile posturi de ocupat, spun angajatorii chestionaţi, sunt cele specifice unor meserii precum electricieni sau tâmplari, în timp ce pe locul secund sunt cele din domeniul IT – programatori, developers, managers, administratori. Topul este completat de posturile de agent de vânzări, inginer, tehnician, contabil. În Europa, sectoarele de activitate care au înregistrat cea mai mare scădere vizează posturile de inginer şi reprezentant vânzări.
Universitatea Româno-Americană urmăreşte să le ofere studenţilor o paletă largă de opţiuni când vine vorba de domeniile în care aceştia pot face practică sau pot obţine internship-uri şi se bucură de o colaborare îndelungată cu zeci de companii mijlocii şi mari din arii variate de activitate. Deşi, conform studiului Manpower, industria IT înregistrează, dintre toate sectoarele analizate, cea mai mare creştere a deficitului, ofertele şi interesele tinerilor pentru acest domeniu sunt în continuă dezvoltare. Astfel, universitatea pune la dispoziţia studenţilor numai în ultimele 3 luni câteva zeci de posturi disponibile în domeniu IT, dar şi în sectoare precum comerţ (vânzări), financiar-bancar, turism sau drept, majoritatea fiind oferite de companii transnaţionale, dar şi câteva aparţinând unor companii de mici sau mijlocii sau instituţii publice. Şi prin intermediul programului Erasmus+ Placements, studenţii au posibilitatea să beneficieze de programe de internship în cadrul unei companii din Uniunea Europeană, pentru o perioadă de minim trei luni, în ţări precum Marea Britanie, Portugalia, Malta, Grecia etc.
Un rol foarte important în formarea profesională îl joacă şi activităţile extracurriculare. În acest context, Universitatea Româno-Americană a organizat recent o nouă ediţie a târgului destinat întreprinderilor simulate. Studenţii au putut lua astfel parte, la eveniment, în calitate de cumpărători şi au putut participa la o negociere demonstrativă. La eveniment, au fost prezente zece întreprinderi care au simulat activităţi economice, iar negocierea demonstrativă a avut loc între patru companii, dintre care două în calitate de ofertanţi, una în calitate de cumpărător şi una de curierat.
În plus, Universitatea Româno-Americană organizează anual Târgul de joburi şi internshipuri RAU JOB FAIR, punând la dispoziţia studenţilor un mediu de interacţiune concret cu potenţiali angajatori. Ajuns la a patra ediţie, evenimentul care va fi organizat în luna aprilie, cuprinde pe lângă activităţile clasice de recrutare şi selecţie, desfăşurarea unor workshop-uri tematice susţinute de către companiile expozante.
Pe Garrett Camp şi Travis Kalanick i-a ajutat să vină la festivitatea de inaugurare a preşedintelui Barack Obama un prieten din comisia inaugurală, investitorul Chris Sacca. Kalanick, originar din Los Angeles, îşi vânduse recent firma de file-sharing companiei de infrastructură de internet Akamai, aşa că avea ceva bani. A făcut o donaţie 25.000 de dolari comisiei inaugurale şi a împărţit cheltuielile cu Camp. Aveau amândoi în jur de 30 de ani şi, în pofida dezastrului din economia mondială erau plini de optimism cu privire la efectele revoluţionare ale tehnologiei. Niciunul nu era prea încântat de politică, dar nu au vrut să rateze un moment istoric sau o petrecere importantă.
Au venit la Washington complet nepregătiţi. În noaptea de dinaintea inaugurării s-au trezit blocaţi în mulţime în afara Newseum, încercând să intre la o petrecere găzduită de Huffington Post. Era înnorat şi bătea vântul, şi doar unul dintre ei avea o căciulă călduroasă, de lână. Ajunseseră să o poarte cu schimbul, câte 10 minute fiecare, în timp ce trimiteau frenetic mesaje gazdei prin care-i cereau să intervină pentru a fi lăsaţi înăuntru.
În ziua cea mare, Camp şi Kalanick s-au trezit târziu. Kalanick închiriase o vilă aproape de Logan Circle pe site-ul de inchirieri pentru vacanţă VRBO, dar erau la câteva mile distanţă de locul în care ar fi trebuit să ajungă; niciun taxi nu era disponibil. În cele din urmă, au alergat în jos pe bulevard până în oraş. Când au ajuns la locurile lor, cocoţaţi, alături de Sacca şi de prietenii săi de mare calibru din Silicon Valley, deasupra platformei inaugurale, transpiraţia de pe ei s-a răcit, dându‑le o senzaţie de disconfort. „Până la sfârşitul zilei am intrat cu siguranţă într-un fel de stare de pre-hipotermie”, povesteşte Kalanick. „Toată lumea întreba: «Este ceva în neregulă cu tine?»”. La acea vreme, Camp încerca să-l impresioneze pe Kalanick cu o idee de afaceri pe care o dezvolta, care ar permite oricui are un smartphone să cheme printr-o simplă apăsare de de buton o maşină elegantă cu şofer. Kalanick era interesat, dar nu deosebit de entuziasmat, admiţând că este o idee bună, doar că nu una măreaţă. El avea propriile idei de start-up, printre care una pe care a numit-o Pad Pass, o reţea de apartamente de lux, mobilate.
Cu toate acestea, acolo, la Washington, era clar că era nevoie de un serviciu în genul ideii lui Camp. O maşină care ar putea fi chemată, urmărită şi evaluată prin intermediul unui smartphone ar fi o mană cerească pentru deplasarea prin oraşele mari, mai ales în timpul evenimentelor importante cum sunt inaugurările.
„Vezi?” i-a zis Kalanick lui Camp în timp ce mulţimea scanda „O-bam-a! O-bam-a!”, iar lumea aştepta ca Prima Familie a ţării să intre pe scenă. „Chiar avem nevoie de asta.” Camp găsise deja şi un nume pentru serviciul său de închirieri de maşini: Uber.
Aşa era în urmă cu opt ani. De atunci multe s-au schimbat – de pildă preşedintele şi întreprinzătorii. Acum Uber se numără printre cele mai mari servicii de transport cu maşina de lume, dar nu are ca angajaţi şoferi auto profesionişti şi nici nu deţine autovehicule (cu excepţia unei mici flote experimentale de automobile care se conduc singure). Uber este evaluată la 69 miliarde dolari, mai mult decât oricare alt start-up de tehnologie privat. Kalanick şi Camp au averi nete estimate la aproximativ 6 miliarde dolari fiecare. Nu le-a fost uşor să ajungă aici, iar în drumul lor spre succes au stârnit nenumărate controverse; în unele cazuri au creat probleme atât de mari încât guverne din state puternice s-au văzut nevoite să croiască legi care să le interzică afacerea.
Totul a început cu un tweet. Pe 11 ianuarie 2012, la aproape trei ani după ce Camp şi Kalanick au discutat, în timp ce îngheţau la inaugurarea lui Obama, despre ideea unei aplicaţii pentru smartphone sau tabletă care să pemită comandarea unei limuzine cu şofer, un mesaj al unei organizaţii care protejează drepturile călătorilor îi anunţa pe cei doi că vin necazuri. „Preşedinte Linton: @uber DC funcţionează ilegal.” Linton era reprezentantul taximetriştilor din capitala Americii. La acea vreme, Uber funcţiona în doar şase oraşe din Statele Unite şi se mişca cu prudenţă. Cu toate că Kalanick şi colegii săi ajunseseră să nu aibă încredere în reglementările privind activităţile de taximetrie, considerându-le doar modalităţi de a proteja firmele de profil şi serviciile slabe ale acestora de concurenţă nouă, ei examinau legile locale cu atenţie şi erau flexibili atunci când era necesar. Uber era mai degrabă un supus legii şi nu un răzvrătit. Dar aceasta avea să se schimbe. Mesajul de pe Tweeter fusese trimis din interiorul mohorâtului şi prăfuitului sediu al D.C. Taxicab Commission din Anacostia.
Şoferii de taxi din oraş au aglomerat o audiere care în mod normal ar fi fost plictisitoare pentru a-şi face vocea auzită. Şoferii de la Uber, spuneau ei, îşi desfăşurau ilegal activitatea în ultimele două luni. Ron Linton, numit cu numai şase luni în urmă de primarul Vincent Gray la conducerea comisiei pentru taxiuri, tindea să-i credă pe taximetrişti. Linton, care avea în jur de 80 de ani, era un bun planificator şi de mult timp ofiţer în rezervă în departamentul de poliţie al oraşului. El însuşi s-a transformat într-un agent al schimbării şi era hotărât să modernizeze taxiurile demodate ale capitalei, care nu ajungeau niciodată în cartierele mici şi nici nu acceptau carduri de credit. Pe atunci, taxiurile nici măcar nu aveau semne luminoase specifice sau o culoare uniformă care să le distingă de alte maşini. Linton era hotărât să transforme industria din interior păstrând în acelaşi timp locurile de muncă ale celor 8.500 de şoferi licenţiaţi din regiune. Uber „funcţionează ilegal şi intenţionăm să luăm măsuri împotriva lor”, i-a asigurat Linton pe şoferii nervoşi de la şedinţă. Promisiunea a fost postată pe Twitter de D.C. Taxi Watch.
Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a constatat că din anii 2012 – 2013 au încetat investiţiile importante în infrastructura (hardware, software, infrastructura fizică suport), în pofida recomandărilor ferme din Acordul de Împrumut dintre România şi BIRD (Legea 212/2013) destinat Proiectului de Modernizare a Administraţiei Fiscale. Potrivit acestui Proiect, România s-a angajat la momentul împrumutului că va asigura continuitatea funcţionării în bune condiţii a sistemului informatic existent, până la achiziţionarea unui nou sistem informatic de administrare a veniturilor (RMS Cots), se arată într-un comunicat al Fiscului.
În acest moment, nu există la nivelul ANAF niciun contract în derulare pentru întreţinerea infrastructurii hardware, software şi de comunicaţii.
Consecinţele acestei stări de fapt sunt deosebit de grave, mai ales în perioadele de vârf de activitate (cele din jurul datelor de depunere a declaraţiilor fiscale şi de plăţi a impozitelor), deoarece provoacă sincope în funcţionarea sistemului informatic. Aceste sincope pot genera oprirea parţială sau totală a unor activităţi fundamentale ale ANAF, sau chiar pierderi de date din sistem. De asemenea, defectarea serverelor sau a componentelor de comunicaţii din teritoriu, implică alte riscuri de blocare a activităţii. Preşedintele ANAF constată că în ultimii ani, banii alocaţi instituţiei în scopul investiţiilor IT nu au fost utilizaţi decât într-o proporţie inadmisibil de scăzută. Consecinţa neutilizării sistematice a bugetului este, din păcate, o alocare sub necesităţile menţinerii în funcţiune a sistemului informatic în acest an, lucru pe care preşedintele ANAF l-a adus la cunoştinţa ministrului Finanţelor Publice.