Tag: achizitie

  • Superiahtul pe valuri pluteşte uşor

    Chiar dacă achiziţia lor nu se justifică la fel de mult ca un avion particular, care măcar poate fi folosit şi pentru a ajunge la întâlnirile de afaceri, superiahturile sunt la mare căutare printre cei mai bogaţi oameni ai lumii, scrie Financial Times. Un superiaht are o lungime de cel puţin 24 de metri – cam cât un teren de tenis – şi echipaj, cele mai impunătoare astfel de ambarcaţiuni trecând deja de o sută de metri lungime. Anul trecut s-au vândut aproape 400 de superiahturi, conform datelor companiei Boat International, cel mai scump fiind în valoare de peste 200 milioane de dolari.
     
    Tehnologia modernă le permite constructorilor de superiahturi să satisfacă multe dintre capriciile clienţilor, cum ar fi instalarea pe punte a unei motociclete protejate de o casetă de sticlă şi care se poate coborî pe mal cu ajutorul unei macarale atunci când proprietarul vrea să se plimbe; unii realizează chiar spaţii dedicate unei maşini. Se caută superiahturi care le permit proprietarilor să găzduiască mulţi prieteni pe ele, sau, din contră, aşa cum preferă cumpărătorii chinezi, cu spaţiu pentru distracţie, ca de exemplu, mici camere pentru karaoke în loc de cabine unde se poate dormi.
     
    Se poartă şi colaborări între constructori şi companii din industria luxului sau case de modă pentru decorarea ambarcaţiunilor. Nu puţini sunt cei care-şi consideră superiahtul drept apartament plutitor mai degrabă decât ambarcaţiune şi, ca atare, doresc să nu se simtă legănaţi de valuri ori să fie deranjaţi de zgomotul motoarelor, superiahturile lor fiind prevăzute cu sisteme antivibraţii şi de stabilizare, pentru o deplasare cât mai lină. 
     
  • Veste EXCELENTĂ pentru cei care plănuiesc să îşi cumpere o locuinţă cu programul PRIMA CASĂ!

    ”În cadrul proiectului de act normativ supus aprobării se propune suplimentarea cu 500 milioane lei a plafonului total al garanţiilor care pot fi emise în anul 2016 în cadrul Programului Prima casă. Necesarul de plafon a fost estimat în funcţie de datele privind volumul solicitărilor aflate în diverse stadii de aprobare şi pre-aprobare, care exced disponibilul rămas neutilizat din sumele alocate”, se arăta în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de Guvern.

    Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a spus că o altă modificare vizează posibilitatea de a se acorda promisiuni de garantare şi pentru achiziţia unei noi locuinţe, ţinând cont de faptul că beneficiarii care au achiziţionat sau construit o locuinţă prin program pot achiziţiona o nouă locuinţă, cu condiţia ca aceasta să fie cu o suprafaţă utilă sau o valoare mai mare în raport cu prima.

    CITEŞTE MAI MULTE AICI

  • Este pregătită România de război? Anunţul îngrijorător făcut de armata română

    Forţele Aeriene Române vor dispune oficial de primele aeronave F16 cumpărate din Portugalia săptămâna aceasta, data preconizată fiind 29 septembrie. Noile avioane multirol vor înlocui treptat actualele MiG-uri 21 LanceR.

    “Primele şase aeronave F16 vor ajunge în România înainte de finalul acestei luni. Celelalte vor fi livrate mai târziu anul acesta, dar şi anul viitor. Toate cele 12 avioane vor fi în România înainte de finalul anului“, au declarat oficialii Lockheed Martin pentru ZF.

    Este pregătită România de război? Anunţul îngrijorător făcut de armata română

  • TCC Global a preluat compania Summit

    Tranzacţia, realizată cu sprijinul firmei de consultanţă Livingstone, are scopul de a crea o nouă generaţie de programe de marketing pentru lanţurile comerciale, prin adăugarea expertizei Summit în retail online. Astfel, TCC îşi propune consolidarea capacităţilor de engagement digital ale companiei. Anul anterior, Summit a avut un profit de 47 de milioane de lire sterline. 

    TCC Global a fost fondată în 1991 de Richard Beattie, preşedintele grupului. Astăzi, TCC Global desfăşoară campanii în peste 70 de ţări şi are 34 de birouri în toată lumea, fiind unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa de programe de fidelizare pentru retaileri. Printre clienţii săi se numără Tesco, Carrefour, Lidl, Aldi, Woolworth Australia şi 7-Eleven, Mega Image, OMV, Billa. De asemenea, TCC Global colaborează cu o serie de parteneri pentru implementarea campaniilor sale, inclusiv cu branduri renumite la nivel global precum Disney, MasterChef, Warner Bros, Pyres şi furnizori din sectorul FMCG. Compania Summit a fost lansată în 2000 de către Hedly Aylott, actualul CEO, şi a ajuns la peste 160 de angajaţi în trei locaţii din Europa. 

    „Pentru TCC Global este fundamental să înţelegem cumpărătorul. În noua lume a retailului unde online-ul se integrează perfect cu comerţul tradiţional este mai important ca niciodată să oferi cele mai bune soluţii şi mai ales pe acelea care se adresează întregului lanţ valoric. Adăugăm în portofoliul TCC Global  mai multe platforme de interacţiune digitală, astfel că expertiza Summit în retailul online şi analiza datelor va fi cu adevărat valoroasă”, a spus Manfred Litschka, director regional de vânzări la TCC.

  • Este oficial: Ce se va întâmpla cu magazinele Profi! Anunţul deja a fost făcut

    Conform unor surse din piaţa retailului, fondul de investiţii CVC Capital (tocmai a vândut afacerea Formula 1 pentru 4,5 miliarde de dolari) – un mare fond american, grupul polonez Biedronka, un grup din Turcia şi un grup din regiunea baltică are noi planuri pentru lanţul de supermarketuri din România, deţinut de fondul de investiţii polonez Enterprise Investors.

    Polonezii i-au angajat pe americanii de la Citi, iar aceştia aşteaptă până la finalul lunii septembrie ofertele neangajante. Până la finalul anului se aşteaptă ofertele financiare ferme, astfel încât până în prima parte a anului viitor să se închidă tranzacţia.

    Este oficial: Ce se va întâmpla cu magazinele Profi! Anunţul deja a fost făcut

  • HP achiziţionează divizia de imprimante a Samsung pentru 1 miliard de dolari

    Ca parte a strategiei mai ample conturate la conferinţa globalǎ a partenerilor, HP a introdus programul Services-Led Channel Business, pentru a sprijini partenerii şi pentru a asigura succesul portofoliului HP A3. Partenerii calificaţi vor beneficia de preţuri garantate, instrumente de vânzări şi suport pentru service.

    Serviciile Financiare HP (HP Financial Services – HPFS) vor oferi o varietate de opţiuni de investiţii flexibile de IT, pentru a ajuta partenerii şi clienţii acestora să achiziţioneze, să plătească şi să folosească tehnologia inovatoare de printare.

    Compania a anunţat şi o linie extinsă de imprimante multifuncţionale A3 şi servicii complementare, cu care urmăreşte să aducă schimbări pe piaţa copiatoarelor din segmentul A3, care valoreaza 55 miliarde de dolari.

    Portofoliul complet de imprimante multifuncţionale A3 lansate de HP – incluzând 3 platforme PageWide şi 13 platforme LaserJet – va fi disponibil sub forma a 54 de modele diferite.

    Arhitectura simplă a HP PageWide – cu doar trei componente care ar putea necesita să fie înlocuite – va asigura preţuri scăzute de service pentru partenerii din reţea. Imprimantele şi echipamentele multifuncţionale au viteze de imprimare între 40 şi  60 de pagini pe minut (până la 80 de pagini pe minut în modul General Office). Dispozitivele HP PageWide Pro vor fi disponibile începând din primăvara anului 2017, în timp ce dispozitivele HP PageWide Enterprise vor fi disponibile în toamna anului 2017.

  • Vânzări de 1 mil. euro în trei zile pentru iPhone7 şi 7 Plus pentru retailerul QuickMobile

    QuickMobile.ro a raportat vânzări record pentru seria iPhone 7. În doar 3 zile, românii au precomandat şi achitat integral peste 1.000 de device-uri iPhone 7 şi 7 Plus, în valoare de 1 milion euro.

    Precomenzile pentru iPhone 7 şi iPhone 7 Plus au fost listate în premieră pe QuickMobile.ro începând cu data de 9 septembrie. Potrivit informaţiilor retailer-ului, aceasta a fost şi data cu cele mai multe achiziţii, toate achitate integral.

    Cele mai multe precomenzi au fost făcute pentru iPhone 7 de 128 GB varinta Jet Black, iPhone 7 în varianta 32GB –  Black, respectiv iPhone 7 Plus –   128GB Jet Black.

    ”Am avut parte de rezultate mult peste aşteptări. Precomenzile au explodat, pur şi simplu, încă din zorii zilei de 9 septembrie”, declară Tudor Ţiboc, General Manager QuickMobile.
    Potrivit General Manager-ului QuickMobile, peste 65% dintre clienţi au achiziţionat noul iPhone alături de accesorii de protecţie, cele mai cumpărate find sticla şi  husa de protecţie, urmate de garanţia extinsă.

    Românii pot achiziţiona de pe QuickMobile.ro oricare dintre modele de telefoane Apple iPhone 7 şi iPhone 7 Plus în variante de 32, 128 şi 256 GB, preţurile fiind în linie cu cele ale Apple în Europa, cu TVA inclus şi  garanţia standard de 24 luni.
    Astfel, preţul pentru iPhone 7 în varianta 32 GB este de 3.499 lei, cel de 128 GB costă 3.999 lei,  iar modelul de 256 GB  – 4.499 lei.

    Modelul iPhone 7 Plus de 32 GB achiziţionat prin QuickMobile.ro costă 4.099 lei, cel de 128 GB – 4.599 lei, iar cel de 256 GB – 5.099 lei.
     

  • Povestea brazilianului care a cumpărat unele dintre cele mai importante companii americane

    Jorge Lemann este numele omului de afaceri care se află în spatele unora dintre cele mai cunoscute branduri americane. Compania 3G Capital deţinută de miliardar a susţinut câteva dintre cele mai importante preluări: Kraft, Heinz, Burger King şi Anheusr-Busch. Kraft Heinz Co., rezultatul unei fuziuni dintre Heniz şi Kraft, ar putea bifa anul viitor o afacere uriaşă, potrivit lui Matthew Grainger, un analist al Morgan Stanley citat de Business Insider. Compania ar urma să facă o nouă preluare în 2017. Analistul vorbeşte despre o achiziţie de peste 100 de miliarde de dolari în a doua jumătate a anului 2017, iar presa internaţională  vorbeşte despre spune că printre potenţialele companii ce ar putea fi achiziţionate sunt Kraft şi Mondelez.

    Jorge Paulo Lemann este un investitor elveţiano-brazilian, ce se află pe locul 19 în clasamentul bogaţilor lumii realizat de publicaţia internaţională Worth, cu o avere estimată la 32,3 miliarde de dolari din iunie 2016.

    S-a născut în 1839 în Rio de Janeiro, în familia lui Paul Lemann, un imigrant elveţian care a fondat producătorul de lactate Leco, căsătorit cu Anna Yvette Truebner, cetăţeană braziliană cu origini elveţiene. Lemann a studiat în cadrul Şcolii Americane din Rio de Janeiro.

    Tatăl său a murit într-un accident de autobuz, când Lemann avea doar 14 ani. În 1961, şi-a obţinut Licenţa în Economie la Universitatea Harvard. Între 1961-1962, a fost intern la Credit Suisse în Geneva. În 1966, prima companie în care Lemann avea acţiuni, o companie de împrumuturi numită Invesco, a falimentat. În 1971, după o prăbuşire a pieţei ce a venit la scurt timp după fondarea băncii de investiţii Banco Garantia, Lemann a reuşit să transforme banca în una dintre cele mai prestigioase bănci de investiţii, descrisă în presa internaţională drept ”o versiune braziliană a Goldman Sachs”. Împreună cu fondatorii acesteia, Carlos Alberto Sicupira şi Marcel Herrman Telles conduc AB Inbev ca membri ai consiliului director al companiei. În iulie 1998, Lemann a vândut Banco Garantia companiei Credit Suisse First Boston, într-o tranzacţie de 675 de milioane de dolari.

    Ulterior, el împreună cu parteneri cu care a fondat compania de private equity GP Investimentos şi-au cumpărat controlul în două berării braziliene – Brahma şi Companhia Antarctica Paulista, ce s-au transformat în AmBev.

    AmBev a fuzionat cu compania belgiană Interbrew în 2004. Acţiunile noii firme, InBev, au crescut cu 40% în 2005. InBev a anunţat apoi că va cumpăra producătorul american de bere Anheuser-Busch în 2008, în schimbul a 46 de miliarde de dolari într-o tranzacţie controversată, devenind astfel cel mai mare producător de bere din lume, Anheuse-Busch Inbev, iar Lemann devenind astfel unul dintre noii ”regi” ai berii.

    Lemann face parte din consiliul director al Lojas Americanas şi fost membru al consiliului director al Gillette, unde a lucrat pentru prima oară cu Warren Buffett; este preşedinte al Comitetului de Consultare Latino-American al Bursei din New York, fondator şi membru al consiliului director al Fundação Estudar, care oferă burse pentru studenţii brazilierni şi un membru al consiliilor de consultare internaţionale ale Credit Suisse şi DaimlerChrysler.

    Lemann este şi unul dintre fondatorii 3G Capital. În 2010, 3G s-a lansat un pariu de patru miliarde de dolari pentru toate acţiunile Burger King. Împreună cu Berkshire Hathaway, 3G Capital a cumpărat compania H.J. Company în schimbul a 28 de miliarde de dolari în 2013.

  • Direct One preia controlul Netcity

    Direct One S.A. va prelua controlul asupra Netcity Telecom, operatorul reţelei subterane pentru fibră optică a Municipiului Bucureşti, în urma acordului semnat cu UTI Netcity Investment BV şi UTI Grup SA, companiile care deţin 100% din acţiunile operatorului. Tranzacţia presupune achiziţia pachetului integral de acţiuni de către Direct One S.A., furnizor independent şi neutru de infrastructură de fibră optică pentru telecomunicaţii, controlat de antreprenorii români Teofil Mureşan si Simion Mureşan. Direct One operează o reţea aeriană naţională de fibră optică în lungime de peste 5500 km şi care asigură exclusiv conexiuni între oraşe. Finalizarea tranzacţiei urmează etapele legale şi face obiectul aprobării Consiliului Concurenţei.

    “Suntem entuziasmaţi de perspectiva achiziţiei Netcity care permite unei companii 100% româneşti să se extindă pe piaţa locală a infrastructurii de telecomunicaţii, dorinţa noastră fiind să servim nevoile tuturor operatorilor telecom într-un mod echidistant şi transparent. Sperăm de asemenea că vom putea extinde reţeaua existentă în condiţii de fezabilitate economică, cu respectarea legislaţiei aplicabile”, a declarat Marian Pantazescu, Preşedintele Consiliului de Administraţie Direct One.

    Netcity Telecom este operatorul reţelei „Netcity”, fiind responsabil cu proiectarea, realizarea şi operarea acesteia, în baza unui contract de concesiune semnat în 2008 cu Primăria Municipiului Bucureşti pe o perioadă de 49 de ani. Reţeaua suport de infrastructură pentru fibră optică are în prezent o lungime de aproximativ 1000 km, fiind pusă la dispoziţia operatorilor de telecomunicaţii care oferă servicii pe teritoriul Municipiului Bucureşti.


     

  • Amazon a cumpărat compania acestui antreprenor. Acum el vrea să le fure clienţii

    Marc Lore, din New Jersey, este fondatorul şi fostul CEO al companiei Quidsi, cunoscută mai ales pentru site-ul diapers.com. Lore a concurat cu cei de la Amazon câţiva ani, până când compania lui Jeff Bezos a reuşit în 2010 să achiziţioneze pachetul majoritar de la Quidsi pentru 550 de milioane de dolari.

    Lore a mai lucrat doi ani pentru Amazon, timp în care şi-a pus la punct noul plan de afaceri. Antreprenorul vrea să reinventeze procesul de online shopping prin platforma numită Jet. Utilizatorii vor plăti o taxă anuală de 50 de dolari pe baza căreia vor primi acces la mii de oferte speciale. Discounturile, susţine Lore, vor fi de 10-15% la toate produsele de pe site.

    Similar sistemului adoptat de Costco, taxa anuală va fi singura sursă de venituri pentru Jet. Orice altă reducere se va regăsi într-un preţ mai bun pentru client. La fel ca eBay şi Alibaba, Jet va funcţiona ca o platformă pe care comercianţii să îşi poată crea magazine, concurând astfel pentru clienţi. “Pe scurt, ideea este că noi nu facem bani din tranzacţii. Nu percepem niciun fel de taxă. Toate economiile trebuie să fie ale clienţilor”, a declarat Lore pentru Bloomberg. “Vrem să construim o altfel de relaţie cu consumatorii. Când le prezentăm un produs,  nu o facem pentru că avem vreun câştig, o facem pentru că suntem că părere că oferta este una bună.”

    Un alt beneficiu adus de Jet este posibilitatea de a economisi prin livrarea mai multor produse simultan, chiar dacă ele provin de la comercianţi diferiţi. Prin acest sistem, vânzătorii împart costurile de livrare între ei, oferind un discount suplimentar cumpărătorului.

    Lore a reuşit să adune echipa cu care lansase Quidsi şi a obţinut una dintre cele mai mari finanţări pentru un startup: în faza iniţială, el a primit din partea fondurilor de investiţii peste 80 de milioane de dolari. “Ideea este impresionantă”, este de părere Patrick Lee, partener în cadrul Western Technology Investment. “Dacă Marc are dreptate în legătură cu potenţialul proiectului, va fi mult mai valoros decât Quidsi ar fi putut ajunge.”