Tag: reprezentare

  • Distribuitorul german de bunuri de larg consum Lekkerland a închis firma din România

     La sfârşitul anului 2012, Lekkerland a decis să închidă compania din România în aprilie 2013 şi să separe activităţile din Cehia şi Polonia, se arată într-un comunicat al companiei.

    “În prezent analizăm diferite variante pentru această separare. Scopul nostru este să asigurăm Lekkerland Group o poziţie solidă pentru viitor, prin concentrarea consecventă pe operaţiunile de bază ale grupului. Acest lucru nu este posibil în aceste trei ţări”, a declarat Michael Hoffmann, directorul executiv al Lekkerland AG & Co.

    Lekkerland a intrat în România la începutul anului 2006 prin achiziţia distribuitorului local de profil Macromex Convenience.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • STUDIU: Cei mai bogaţi oameni, 1% din populaţia lumii, deţin aproape 40% din avuţia mondială

     Avuţia aflată în proprietate privată a crescut anul trecut la nivel global cu 7,8%, la 135.000 de miliarde de dolari, arată studiul, citat de CNBC.

    Cei mai bogaţi, însemnând 1% din total, deţin împreună 52.800 miliarde de dolari, în timp ce persoanele cu active de peste 5 milioane de dolari controlează aproape un sfert din avuţia mondială.

    Această concentrare se va accentua şi mai mult în anii următori, întrucât avuţia bogaţilor creşte mai rapid decât totalul la nivel global.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poşta Română va disponibiliza un număr de 3.650 de salariaţi, reprezentând 11,4% din personal

     În prezent, operatorul naţional poştal are circa 32.000 de salariaţi.

    Anterior, directorul general al companiei, Ion Smeeianu, a afirmat că, potrivit unor calcule estimative, ar trebui să fie disponibilizaţi 4.458 de salariati, cu o variaţie de plus/minus 5%, în funcţie de ultimele verificări şi discutii cu sindicatele.

    “Cei care vor fi disponibilizaţi vor primi, în funcţie de vechime, între 3 şi 30 de salarii”, a spus Smeeianu, marţi, într-o conferinţă.

    Un document discutat miercuri în şedinţa Guvernului indica faptul că procesul de disponibilizare va începe la 1 iulie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care este costul lunar pentru un deţinut într-un penitenciar românesc

     Bugetul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) pe 2013 este de 912,5 milioane de lei, din care alocaţiile bugetare reprezintă aproximativ 832 de milioane de lei, iar aproximativ 80,5 milioane sunt venituri proprii.

    Din acest buget, cheltuielile curente reprezintă peste 888,8 milioane de lei, între care aproximativ 616 milioane de lei cheltuieli de personal şi 160,49 milioane lei cheltuieli cu bunuri şi servicii.

    Proiectele cu finanţare din fonduri externe neramburasabile aduc bugetului ANP aproximativ 27 de milioane de lei – venituri proprii, anul acesta.

    Raportat la un număr mediu de 31.720 de deţinuţi din penitenciarele româneşti, costul unui deţinut pe lună ajunge la 2.397 de lei, din care alocaţiile bugetare lunare reprezintă 2.186 de lei. Veniturile proprii ale ANP acoperă astfel doar 211 lei din costul lunar cu un deţinut.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Isărescu: Generaţia mea se apropie de pensionare, trebuie să facem loc tinerilor, să-i formăm

     “Acţionăm într-un mediu românesc şi mediul ăsta îşi spune cuvântul. Delăsarea apare la noi, indolenţa, una din marile pacoste ale comportamentului în această ţară, lucrul neterminat îl vezi în România pe la toate colţurile. Perseverenţa insuficientă, ca să nu zic altfel. Sunt delicat, de fapt, iarăşi legat de delăsare şi lipsa de perseverenţă, nu este calitatea primordială pe malurile Dâmboviţei. Nu pot să spun că în această instituţie ele nu există. Simt şi eu, fiind conducător, îţi trebuie metode diverse, ba să-i zgudui, ba să-i mai stimulezi, ba să-i mai ironizezi câteodată. Nu există o metodă uşoară de a împinge lucrurile înainte”, a declarat joi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu la seminarul “Cultura instituţională – element cheie în susţinerea performanţei” organizat de BNR.

    Isărescu spune că la banca centrală se încearcă înlocuirea metodei după zicala “meseria se fură” cu metoda “dacă nu ştii, te învăţ, dacă nu poţi, te ajut, dacă nu vrei, te conving, dacă nu, te dau afară”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, despre supraimpozitarea bugetarilor: Şi oamenii de dreapta pun taxe. Cota unică e fetişizată

     “Ei au preluat aşa, foarte ideologic, că liberalii nu pun taxe. Oamenii de dreapta pun taxe, şi Merkel este de dreapta. Din păcate, la noi e un pic fetişizată povestea asta cu cota unică, eu am întrebat întotodeauna în glumă “Dacă facem cota unică 50%, e bună cota unică ?” De fapt, problema nu este de cotă unică, ci de fiscalitate redusă şi ca, într-adevăr, în anumite momente să nu împovărezi şi mai mult, în special în zona privată, într-o perioadă de criză economică (…) O să discutăm, am rezolvat o sută de lucruri, acum nu am rezolvat unul dintre ele”, a spus Ponta la RTV.

    El a arătat că nu toate politicile fiscale au fost coordonate şi a apreciat că poate partenerii de guvernare “sunt mai sensibili” decât el la atacurile publice pe tema impunerii a uneii noi taxe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Economistul-şef al BNR: Cine căinează investiţiile străine din bănci sau siderurgie, să se uite la turism

     Oficialul BNR a arătat că turismul a fost un domeniu total închis investitorilor străini, care au alocat în hoteluri şi restaurante la sub 1% din soldul total investiţii în economia românească.

    “Asta pentru cei care căinează sectorul bancar sau siderurgic că l-am privatizat cu investitori străini. N-au decât să se uite ce am făcut cu sectorul turismului, care a fost închis investitorilor străini”, a spus Lazea.

    El a arătat că astfel se explică şi deficitul de balanţă din cazul sectorului turism, unde banii plătiţi de români pentru vacanţele în străinătate depăşesc cu mult încasările de la străinii care vin în sejururi în România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Economia subterană din România a scăzut în ultimii cinci ani la 39,6 miliarde de euro

     Fenomenul economiei nefiscalizate, în principal munca la negru şi subraportarea veniturilor sau a profitului, a scăzut cu aproape 15% în România în ultimii 10 ani, pe fondul pregătirilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, crizei financiare mondiale şi creşterii plăţilor electronice.

    Începând din anul 2008, după criza financiară, economia subterană din România a avut o evoluţie mixtă în termeni absoluţi, potrivit unui comunicat transmis miercuri de Visa Europe.

    Astfel, în perioada 2010-2013 a fost înregistrată o extindere a fenomenului, după declinul economiei şi creşterea şomajului, pe fondul măsurilor de austeritate şi a percepţiei publice potrivit căreia corupţia nu este pedepsită.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Congresul Evreiesc Mondial îndeamnă guvernele europene la interzicerea partidelor neonaziste

     WJC, care reprezintă comunităţi evreieşti din afara Israelului, a adoptat o rezoluţie ce îndeamnă guvernele din Europa să ia în “considerare interzicerea partidelor sau organizaţiilor neonaziste al căror scop este răsturnarea ordinii democratice sau care reprezintă o ameninţare la adresa securităţii şi bunăstării minorităţilor etnice, religioase sau de alt fel”.

    Textul îndeamnă totodată autorităţile să “adopte şi aplice legi împotriva ameninţărilor cu violenţa, ura rasială şi negarea Holocaustului”.

    Congresul WJC a fost organizat la Budapesta în semn de solidaritate cu evreii din Ungaria unde, în 2012, s-au multiplicat incidente antisemite.

    Adunarea, la care au participat timp de trei zile peste 500 de delegaţi din peste 70 de comunităţi evreieşti din întreaga lume, l-a primit duminică pe premierul ungar Viktor Orban, care a calificat antisemitismul ca “inacceptabil şi intolerabil”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursul BNR, la cel mai REDUS nivel de la sfârşitul anului 2011

    O rată de schimb inferioară, de 4,2980 lei/euro, a fost publicată de banca centrală pe 29 decembrie 2011.

    Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat joi că aprecierea cursului de schimb este remarcabilă, în condiţiile crizei din Cipru şi a problemelor de la sucursala Bank of Cyprus, arătând că nu exclude aprecierea monedei în acelaşi timp cu creşterea exporturilor, aşa cum s-a întâmplat la începutul anilor 2000.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro