Tag: prezenta

  • Radu Georgescu se implică în Smart Bill

    Smart Bill anunţă înfiinţarea unui Board of Advisors din care va face parte Radu Georgescu (antreprenor în serie si investitor). Rolul acestui board este de a consilia echipa Smart Bill în luarea deciziilor.

    Smart Bill a fost lansat în 2007, iar în prezent deserveste peste 18.000 de clienţi. Soluţia poate fi accesată de pe orice calculator cu Windows, MAC OSX sau Linux, dar si online din orice tip de browser. Din anul 2010, compania a intrat si pe piata soluţiilor software de gestiune a stocurilor, oferind clienţilor soluţia: Smart Bill Gestiune si Facturare.

    Cu Smart Bill se emit peste 200.000 de documente lunar, serviciul asigurând managementul întregului proces de facturare: emitere factură, livrare si stocare.

    “Cooptarea lui Radu Georgescu în cadrul Board of Advisors al Smart Bill se numară printre cele mai importante acţiuni ale companiei din ultimul an. Am dezvoltat împreună cu Radu Georgescu o strategie de extindere a Smart Bill la nivel internaţional”, spune Radu Hasan, Co-Fondator si CEO Smart Bill.

    Din Board of Advisors Smart Bill mai fac parte si alţi mentori care pentru moment îsi vor păstra anonimatul. Pe viitor, se doreste atragerea si altor susţinători strategici cu o foarte bună înţelegere a business-ului si a obiectivelor de expansiune internaţională ale Smart Bill. 

    “Smart Bill este o companie românească cu potenţial mare de a depăsi graniţele României. Are avantajul unei echipe bine închegate si foarte hotarâte să atingă obiective îndrăzneţe. Am incredere în ei si sunt convins că vom auzi numai vesti bune de la Smart Bill”, mentionează Radu Georgescu.

    Cu peste 20 de ani de experienţă în fondarea si dezvoltarea de companii tehnologice (software, Internet, eCommerce), Radu Georgescu este unul dintre cei mai recunoscuţi antreprenori în serie si investitori din România si regiune. Radu este fondatorul GECAD Group si în prezent activează ca membru în Board-ul mai multor companii de tehnologie si ecommerce printre care Avangate, Axigen, GECAD NET, CloudBag si Elefant.ro. Radu a întreprins unele dintre cele mai importante exit-uri din România (vânzarea tehnologiei antivirus RAV către Microsoft în 2003 si vânzarea GECAD ePayment către gigantul Naspers în 2010).

     

  • Compania aeriană Blue Air, scoasă la vânzare

     Până în prezent au fost primite 5 sau 6 oferte, de la investitori români şi străini, au arătat sursele, fără să menţioneze preţul de pornire solicitat.

    “Scopul vânzării este găsirea unui investitor care să consolideze şi să dezvolte compania”, au precizat sursele.

    Potrivit altor surse, Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), administratorul judiciar al Romstrade, firmă aflată în insolvenţă şi care deţine Blue Air, şi-a propus un termen de cel mult două luni pentru finalizarea tranzacţiei.

    “Nu am stabilit încă un preţ pentru companie, pentru că încă nu ştim ce vom vinde. Noi intenţionăm să vindem activitatea de zbor, low-cost-ul, însă Blue Air deţine şi participaţii în alte companii, o concesiune la aeroportul din Bacău, plus o serie de imobiliare, cum ar fi o clădire de birouri din zona Buzeşti”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Rudolf Vizental, managing partner la CITR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bere cu lămâie sau cu grapefruit?

    După succesul mixului de bere cu lămâie de anul trecut, Bergenbier Fresh Lemon, compania Bergenbier S.A. continuă seria inovaţiilor lansând în aprilie o nouă alternativă de răcorire, prin Bergenbier Fresh Grapefruit. Acest sortiment are un conţinut scăzut de alcool, de 1,9% şi un gust plăcut şi răcoritor.


    Noul produs lansat de Bergenbier SA este disponibil la raft, în varianta sticlă returnabilă de 0.5 l şi doză de aluminiu la 0.5 l. Bergenbier “Fresh Grapefruit este pariul nostru cu vara, un mix de bere cu suc de grapefruit cu un gust deosebit de răcoritor. Intr-o categorie in care suntem pionieri, continuam sa inovăm, aducând experienţele berilor premium în segmentul berilor accesibile. Această completare a portofoliului Bergenbier vine doar să întărească această afirmaţie.Astfel am dezvoltat Bergenbier Fresh Grapefruit, o bere creată din prietenie pentru  consumatorii mărcii Bergenbier care uneori ar bea ceva extrem de răcoritor, nerenunţând la marca lor preferată”, a declarat Mihai Bonca, director de Marketing Bergenbier S.A.

  • Mega Image deschide în aprilie şapte magazine la Braşov, primele unităţi Shop&Go din afara Capitalei

     Primul dintre acestea, situat pe strada General Dumitrache, a fost inaugurat marţi.

    În Bucureşti compania va lansa miercuri două unităţi (Paşcani, respectiv Moşilor 2).

    Mega Image va deschide în aprilie un total de 10 magazine.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În 2013, sunt fonduri de 572 mil. euro pentru „Prima Casă”,

    A doua ediţie a Conferinţei Naţionale a Brokerilor Imobiliari, desfăşurată pe 27 martie 2013, a făcut public raportul complet al studiului ”Piaţa brokerilor imobiliari 2012”. Conferinţa organizată de Asociaţia Brokerilor Imobiliari (ABI) a fost şi locul de întâlnire a reprezentanţilor F.N.G.C.I.M.M., I.N.S. şi A.N.C.P.I. care au prezentat o statistică la zi a datelor pe care le deţin.

    Anul 2012 a fost unul al contrastelor pentru brokerii imobiliari: clienţii au încheiat mai multe tranzacţii prin intermediul unui broker, dar au fost şi luni în care agenţii nu au încasat niciun comision. Dacă 36% dintre brokeri au reuşit să încheie tranzacţii cu 1-2 din 10 clienţi cu care au efectuat vizionări, în decurs de numai un an, s-a dublat aproape ponderea brokerilor care au reuşit să încheie tranzacţii cu jumătate dintre prospecţii avuţi, de la 5% la 9%.

    Anul trecut a adus totuşi o scădere a veniturilor minime înregistrate de brokerii imobiliari. Pentru aproape un sfert dintre aceştia, în 2012, au fost luni în care nu au înregistrat niciun venit, iar puţin peste 30% au raportat câştiguri minime de 500 euro, faţă de 46% în 2011. În ce priveşte venitul mediu lunar, 75% dintre brokeri câştigă sume începând cu 750 euro, dar s-a redus de la 30% la 19% ponderea celor cu venituri de cel puţin 1.500 euro.

    Conform datelor obţinute în urma studiului ”Piaţa Brokerilor Imobiliari”, peste jumătate dintre brokerii imobiliari (54%) nu au întâmpinat probleme cu primirea comisionului din partea clientului, mai puţin de 1 din 10 clienţi evitând plata serviciilor de consultanţă imobiliară.

    În cadrul aceleiaşi conferinţe, Mihai Gheorghe, director al Direcţiei de Statistică a Preţurilor din cadrul I.N.S., a anunţat faptul că în primele două trimestre ale anului 2012, preţurile au fost în creştere faţă de trimestrul patru din 2011, dar în general s-a menţinut un trend descrescător pe tot anul trecut. La apartamentele, din Bucureşti s-a înregistrat o reducere de 6% a preţurilor din 2011 în 2012.

    În ceea ce priveşte numărul tranzacţiilor imobiliare, anul 2012 a fost unul în care s-a atins nivelul anului 2007, considerat până la momentul actual anul-record ca volum al tranzacţiilor.
    Nicolae Iancu, director al Direcţiei de Publicitate Imobiliară din A.N.C.P.I. a anunţat pentru 2012 peste 705.000 de tranzacţii, iar în primele două luni ale acestui an au fost deja tranzacţionate aproape 120.000 de locuinţe.

    Asociaţia Brokerilor Imobiliari este o organizaţie autonomă, cu caracter non-guvernamental şi nepatrimonial.În numai trei ani de la lansare, asociaţia numără peste 350 de membri activi.

  • Finanţările prin Prima Casă au ajuns la 3,18 miliarde euro. Se primesc 100 de dosare pe zi

     În 2013 au fost depuse 6.000 de cereri, valoarea finanţării fiind de 210 milioane de euro. În 2012 cererile depuse au totalizat 1,01 miliarde de euro, pentru 27.000 de dosare, conform datelor prezentate miercuri de Irina Constantinescu, director coordonator Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).

    “La ritmul în care se acordă garanţiile suma ar ajunge pentru tot acest an. Toate băncile care solicită suplimentarea banilor primesc bani în funcţie de ritmul creditării. Dacă se vor menţine aceleaşi condiţii banii vor ajunge pentru tot anul. Suma de 572 milioane de euro reprezintă fonduri alocate deja băncilor”, a declarat Constantinescu, la o conferinţă pe teme imobiliare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Diamantul BLESTEMAT care şi-a ucis toţi proprietarii

    Ghinionul adus de diamant se leagă de originile acestuia: se spune că a fost furat de pe un idol din India, iar acest lucru ar fi adus moartea nu doar a celui în proprietatea căruia intra, dar şi a celor care îl atingeau. Mit sau nu, s-au creat diverse intrigi pe parcurusul istoriei în jurul acestui subiect, existând dovezi că mulţi dintre cei care au intrat în contact cu piatra, au avut o serie de probleme.

    Povestea diamantului începe cu secole în urmă, când un bărbat pe nume Jean Baptiste Tefernier a făcut o călătorie în India şi a furat diamantul albastru de pe fruntea statuii hinduse a zeiţei Sita. Potrivit legendei, el ar fi fost sfâşiat de câini sălbatici în timpul unei călătorii în Rusia, după ce vânduse diamantul.

    Unul dintre cumpărătorii diamantului ar fi fost chiar regele Louis al XIV-lea, “Regele Soare”, iar el este cel care a tăiat diamantul, care iniţial ar fi avut 112 carate, potrivit The New York Times. L-a numit “Diamantul albastru al coroanei” şi l-a purtat adeseori la gât, atârnat de o panglică. După moartea lui Louis al XV-lea, Louis al XVI-lea, soţul Mariei Antoaneta a intrat în posesia lui. Potrivit legendei, cei doi au fost decapitaţi în timpul Revoluţiei Franceze.În timpul Revoluţiei Franceze, mare parte din bijuteriile coroanei au fost furate din locul de unde au fost depozitate.

    Diamantul ar fi reapărut în Londra în 1813 în posesia bijutierului Daniel Eliason. Regele George al IV-lea al Angliei ar fi cumpărat diamantul albastru de la Daniel Eliason, iar după moartea lui, ar fi fost vândut din nou pentru plata datoriilor. În jurul anului 1939, diamantul ar fi fost în proprietatea bancherului Henry Philip Hope, de unde şi-a moştenit şi numele. Se spune că familia Hope ar fi fost afectată de blestem, membrii bogaţi ai familiei devenind săraci. Unul dintre descendenţii primului cumpărător ar fi fost un împătimit al jocurilor de noroc şi a vândut bijuteria.

    Bijutierul american Simon Frankel a cumpărat diamantul în 1901 şi l-a adus în SUA. În următorii ani şi-a schimbat proprietarii şi a ajuns la Pierre Cartier care a încercat să îl vândă bogatei Evalyn Walsh McLean. Ea văzuse diamantul în 1910, în timpul unei călătorii în Paris.Mclean şi îi spusese lui Cartier că de obicei obiectele care par să îi aducă ghinion se transformă în noroc pentru ea, iar el a a avut grijă să sublinieze partea negativă a istoriei diamantului, acesta putând fi una dintre sursa legendei blestemului. Totuşi, lui McLean nu i-a plăcut felul în care a fost montat şi nu l-a cumpărat. Câteva luni mai târziu, Pierre Cartier a sosit în SUA şi după ce acesta a fost montat într-o altă formă, ea a cumpărat diamantul.

    Evalyn McLean a purtat bijuteria tot timpul de atunci, a fost convinsă cu greu chiar de doctorul ei să şi-l dea jos pentru o operaţie la gât. L-a purtat drept talisman, au fost făcute speculaţii despre blestemul care ar fi afectat-o. Primul ei născut a murit într-un accident de maşină, iar fiica ei s-a sinucis la 25 de ani. În plus, soţul lui Evalyn McLean a fost declarat nebun şi internat într-un institut specializat pentru astfel de afecţiuni până la moartea lui. Chiar dacă ea ar fi vrut să lase bijuteria moştenire nepoţilor, aceasta a fost pusă spre vânzare în 1949, la doi ani după moartea ei, pentru plata datoriilor acumulate.

    Legenda diamantului blestemat s-a conturat şi în jurul sultanului Turciei Abdul Habd, care ar fi cumpărat diamntul cu 400.000 de dolari în jurul anului 1909 şi, la doar un an după achiziţie, ar fi fost detronat, potrivit weir-encyclopedia.com. Jaques Colette, un alt cumpărător al diamantului, s-ar fi sinucis, iar prinţul Ivan Kanitovski, un alt proprietar, ar fi fost omorât de revoluţionari. Cel care a vândut diamantul sultanului, ar fi murit alături de soţia şi copilul lui după ce au căzut într-o prăpastie cu căruţa în care se aflau, iar unul dintre cei care au păzit diamantul a fost spânzurat.

    Harry Winston, un bijutier din New York este ultimul proprietar al diamantului. El l-a oferit spre purtare la diverse evenimente organizate în scopuri caritabile şi l-a donat apoi muzeului Smithsonian, unde se află şi în prezent. Evident, există speculaţiile că ar fi făcut donaţia pentru a scăpa de blestem.

  • RCS&RDS a extins reţeaua de internet wireless la 2.400 de hotspot-uri

    “Digi Wi-Fi este singura reţea de internet wireless wi-fi de o asemenea dimensiune în România, cele mai multe alte reţele nedepăşind 100 hotspot-uri. Din 2011 şi până în prezent, am crescut reţeaua wi-fi de 5 ori – primele hotspot-uri instalate au fost în număr de 500. Vom continua expansiunea reţelei în ritm similar.”, spune Valentin Popoviciu, Director Dezvoltare RCS & RDS.

    Reţeaua wireless RCS & RDS este formată din peste 2400 hotspoturi wi-fi, amplasate în majoritatea oraşelor din ţară. Accesul la Digi Wi-Fi este gratuit pentru toţi abonaţii la internet fix sau la internet mobil ai RCS & RDS. Serviciul este disponibil atât pentru clienţii persoane fizice cât şi pentru persoanele juridice. în funcţie de serviciile contractate, aceştia dispun de unul sau mai multe conturi de acces gratuit la reţeaua wireless.

    De asemenea, operatorul a anunţat simplificarea procesului de acces la internetul wireless Digi Wi-Fi oferit clienţilor prin intermediul hotspot-urilor.

    Abonaţii companiei trebuie acum să selecteze reţeaua Digi Wi-Fi Direct Login, iar reconectarea se va face automat după prima intrare în reţea, în funcţie de dispozitivul mobil folosit şi de setările acestuia. Pentru unele telefoane sau computere este necesară o setare prealabilă a funcţiei de reconectare automată.
     

  • Policolor a vândut anul trecut 20 mil. kg de vopsea şi produse conexe

    Numărul magazinelor tradiţionale în care produsele Policolor sunt listate a crescut de la 1.800 la 2.055.
    Pentru 2013 Policolor pregăteşte lansarea a  6 serii noi de produse pe segmentele renovare&construcţii şi auto, aflate la final de dezvoltare, conform lui Marius Văcăroiu, CEO Policolor-Orgachim.
    O linie completă de soluţii pentru refinish auto este gata de lansarea pe piaţă, gama poziţionată premium urmând a fi disponibilă încă din prima jumătate a anului. Văcăroiu mai spune că ”în prezent luăm în calcul încheierea unor parteneriate cu distribuitori pentru piaţa germană şi italiană”.
    2012 a însemnat pentru Policolor-Orgachim finalizarea unei investiţii importante ce vizezază sănătatea şi securitatea muncii în principala unitate de producţie a grupului. O instalaţie ecologică asigură protecţia împotriva incendiilor şi stingerea acestora, dacă este cazul. Valoarea investiţiei se ridică în jurul sumei de 1 milion de euro.
    Nivelul preţurilor din piaţă în 2012 la principalele produse au fost în medie de 13-16 ron/litru de vopsea premium şi 5-6 ron/ litru de vopsea pe segment mainstream. Anul acesta, deşi nu se aşteaptă o creştere majoră, Policolor este optimist în privinţa consumului şi îşi asumă faţă de clienţi absorbirea impactului pe care creşterea preţurilor la utilităţi pentru consumatorii industriali îl va aduce. ”Ne vom păstra politica de preţ”, afirmă Marius Văcăroiu. ”Sectorul acesta al industriei este însă afectat de cursul euro, sperăm ca acesta să fie stabil în 2013”, mai precizează Marius Văcăroiu.
    Unul dintre factorii potenţiali de creştere la care segmentul de lacuri şi vopsele este direct conectat rămâne piaţa construcţiilor. Proiectele anunţate nu au demarat încă, prin urmare evaluarile macroeconomice din piaţa specifică iau în calcul pentru estimarea volumelor aferente 2013 actualele autorizaţii de construcţii, vânzările de ciment, creşterea salariului minim, preţurile la carburant şi utilităţi şi piaţa auto în general, pe segment refinish.
    ”Suntem încă un sector în consolidare, extrem de concurenţial, în care acţionează mulţi jucători locali, prin urmare indicatorii de volum ai pieţei sunt greu de estimat. Producţia locală din zona acestor companii este fluctuantă, firmele apar şi dispar peste noapte, după ce o perioadă deservesc cu produse anumite regiuni ale ţării. Totuşi 2013 poate fi un an al resturcturării companiilor care contează. Suntem atenţi la felul în care acţiunile din 2012 se vor finaliza. Cu siguranţă vor mai apărea provocări”, declară Marius Văcăroiu.
    Deşi optimist la început de an, CEO-ul Policolor este extrem de atent la metehnele sistemului cu care 2013 intră în cursă: „În piaţă banii se recuperează extrem de greu, multe insolvenţe apar la orizont, chiar până la un procent de 30% dintre firme; cu toate semnalele pozitive, construcţiile încă stagnează, iar creşterea salariului minim poate avea efect de bumerang, odată ce unele preţuri par să crească”, declară Marius Văcăroiu. „2013 poate fi însă anul în care segmentul de Do-it-yourself poate căpăta o nouă amploare; ad literam, consumatorul se va orienta spre DIY şi spre culoare. Există o adevărată tendinţă pro vitalitate şi culoare pe care românii o manisfestă, sunt şi eu român şi sper ca acest elan să nu ni se piardă pe parcurs; după 2012 consider că şi noi, şi clienţii noştri întelegem că ne putem face singuri viaţa mai frumoasă. Misiunea mea şi a Policolor este să îi sprijinim tot timpul pe români în acest demers, avem împreună tradiţia în spate şi viitorul de construit, în faţă. Să ne recucerim împreună casele şi oraşele cu ajutorul culorii, acesta ar fi mesajul meu pentru 2013.”
    Policolor oferă soluţii şi produse structurate în patru categorii ce corespund diviziilor companiei: Policolor Arhitectural (soluţii pentru decorarea şi finisarea casei), Deko Professional (sisteme profesionale pentru construcţii, amenajări şi sisteme complete de termoizolaţie), KLAR Professional (sisteme complete pentru refinisarea autovehiculelor) şi Industrial Coatings (produse destinate acoperirilor industriale cu arie largă de aplicabilităţi).
    Policolor are peste 20 de distribuitori în România şi produsele sale sunt prezente în peste 2000 de  magazine de retail tradiţional  şi în marile reţele de bricolaj din România. Compania dispune în prezent de o reţea de 6 magazine proprii în Bucureşti, Constanţa, Iaşi şi Timişoara.
    Grupul Policolor – Orgachim operează două mari unităţi de producţie: Policolor România şi Orgachim Bulgaria şi este liderul regional în domeniul tehnologiei vopselelor şi lacurilor în zona Sud-Est Europeană.

  • Şapte ani de Twitter (GALERIE FOTO)

    De la lansarea din 2006, Twitter a crescut, cu suişuri şi coborâşuri ce-i drept, până la 200 de milioane de utilizatori activi din toată lumea, câţi numără în prezent. În fiecare zi, peste 400 de milioane de mesaje de cel mult 140 de caractere sunt publicate pe Twitter.

    Jack Dorsey a scris cu ocazia lansării “Just setting up my twttr” (“Doar îmi setez twttr”), dar se pare că nu a fost singurul, întrucât mulţi angajaţi ai companiei au publicat în ziua respectivă exact acelaşi mesaj pe Twitter. Acum, Twitter este una dintre cele mai importante platforme de comunicare pe internet.

    A fost nevoie de trei ani, două luni şi o zi ca numărul tweet-urilor să ajungă la un miliard, număr atins acum în doar două zile şi jumătate.

    Funcţia de hashtag a fost introdusă în august 2007, la sugestia unui utilizator, iar posibilitatea de a da re-tweet a fost lasată în august 2009. Mesajul cu cele mai multe re-tweet-uri (811.000, mai precis) este cel al preşedintelui american Barack Obama în care scria  “Încă patru ani”, publicat pe 6 noiembrie 2012 după ce a câştigat alegerile.

    Pe 25 martie 2012, James Cameron a publicat un mesaj pe Twitter aflându-se în cel mai adânc punct din ocean, la Mariana Trench.