Aşa se explică aerul haotic din comportarea PNL şi a PDL, de pildă, care în teorie se pregătesc de unificare, proclamă că au pus la punct coordonarea programelor şi nu mai au de bătut în cuie decât un “proiect de ţară” comun, dar care au adoptat poziţii opuse în scandalul Bercea-Băsescu. PDL a lipsit pur şi simplu de la la şedinţa parlamentară de înfierare a preşedintelui, unindu-se astfel în cuget cu PMP, UDMR s-a abţinut de la vot, în timp ce PNL a vrut iniţial să propună o declaraţie proprie, în care să ceară şi demisia lui Traian Băsescu, şi cea a lui Victor Ponta, ca să nu se supere nimeni, iar apoi a explicat, prin vocea lui Ludovic Orban, că deşi cer alături de PSD demisia lui Băsescu, liberalii nu o fac din nişte motive meschine, ca PSD, ci din nişte motive nobile, total diferite de ale foştilor parteneri de alianţă.
Cât priveşte potenţialii prezidenţiabili, aceştia au reacţionat şi ei tot în chip de răspuns la ipoteticul sondaj de mai sus: Victor Ponta a cerut demisia lui Traian Băsescu, Cătălin Predoiu şi Cristian Diaconescu s-au opus, iar Klaus Iohannis a fost chiar mai aspru decât Ponta, reclamând că implicarea numelui preşedintelui în scandalul interlopilor ridică o problemă de siguranţă naţională rezolvabilă prin demisia şefului statului.
E drept, Predoiu a promis că divergenţele de acum dintre PNL şi PDL se vor rezolva după fuziune, când ambele partide “vor vorbi pe o singură voce”, ceea ce nu sugerează însă niciun fel de sofisticate acomodări ideologice, ci pur şi simplu reflectă speranţa că vor reuşi să câştige prezidenţialele, să numească ulterior un nou guvern şi să-şi împartă puterea la fel ca PSD şi PNL în perioada de glorie a USL.