BusinessMagazin

Tag: succes

  • Cum este mai important să fii, ca să ai succes în afaceri: bun antreprenor, bun lider sau bun manager?

    LAVINIA RAŞCA

    (ESTE MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ŞI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)

    ANTREPRENORIATUL, LEADERSHIPUL ŞI MANAGEMENTUL NU AR TREBUI PUSE ÎN SERTARE SEPARATE. Este adevărat că au unele valenţe diferite: antreprenorul observă oportunităţile şi lansează companii sau activităţi noi, fără a avea toate resursele necesare; liderul are gândirea strategică şi puterea de a-i convinge pe ceilalţi să urmeze calea dorită; talentul managerial este necesar pentru a rezolva problemele curente ale companiilor.

    La ora actuală, mediul de afaceri este volatil, este nevoie de inovare pentru a lua decizii complexe, iar angajaţii, cu aşteptări tot mai înalte, vor să fie inspiraţi şi atraşi spre o cauză, nu obligaţi să o urmeze, de aceea succesul în afaceri cere să ai abilităţi de antreprenor, lider şi manager. Mai mult, succesul cere să lucrezi într-un domeniu care te pasionează, în care eşti sau poţi deveni rapid cunoscut, credibil şi respectat.

    Spiritul antreprenorial este important pentru mediul de afaceri, nu numai în sectorul IMM, ci şi în corporaţii şi în sectorul nonprofit. Pe lângă contribuţia esenţială în crearea de locuri de muncă, antreprenoriatul aduce acea capacitate de inovare absolut necesară în toate tipurile de companii. Prin urmare, are un impact incontestabil asupra stabilităţii şi puterii economice.

    În România, conform Raportului din 2013 al Fundaţiei Post-Privatizare, IMM-urile asigură 65,7% dintre locurile de muncă. Atunci, de ce nu se dezvoltă antreprenoriatul mai mult şi mai repede, dacă este atât de important? De ce nu apar mai multe întreprinderi mici, care să se dezvolte? Aş sintetiza motivele dezvoltării nesatisfăcătoare a antreprenoriatului în trei categorii.

    ÎN PRIMUL RÂND, m-aş opri la ideile care de foarte multe ori nu se materializează. Mulţi visează ani de zile la afacerea vieţii lor, dar nu au curajul să îşi pună visele în practică, deşi în mintea lor şi-au cristalizat foarte bine modelul de business. Fie că nu vor să-şi rişte banii sau postul bun, fie că le e teamă să nu se facă de râs dacă nu reuşesc, fie că-i descurajează cei apropiaţi.

    În al doilea rând, este vorba despre eşecul rapid al celor care se grăbesc atât de tare să îşi înfiinţeze propria companie, încât nu se gândesc bine la ceea ce au de făcut după aceea.

    Ultimul şi cel mai trist motiv este, după părerea mea, marginalitatea. De foarte multe ori, afaceri pornite cu succes nu ating dimensiunile şi reputaţia pe care şi le-au dorit fondatorii, deşi supravieţuiesc peste generaţii. Nu mă refer la întreprinderile care au notorietate şi impact economic important, în ciuda dimensiunii reduse; nici la cele pe care proprietarii le-au înfiinţat doar ca să-şi asigure un trai fără şefi şi fără griji materiale.Mă refer la companiile în care fondatorii şi-au pus mari speranţe de dezvoltare, dar care supravieţuiesc cu greu. În timp ce afacerile acestora se zbat în marginalitate, firme similare, înfiinţate în acelaşi timp, se dezvoltă, depăşind graniţele ţării sau ale ramurii.

  • Business Magazin a premiat cele mai puternice femei din business la Gala “Woman in Power” 2014 – VIDEO

    În deschiderea Galei, Business Magazin a ales cinci dintre cele mai apreciate şi reprezentative femei să expună povestea succesului propriu, în domeniul de activitate în care au cunoscut performanţa: Măriuca Talpeş (Manager al Intuitext, Asociat, Softwin şi Bitdefender), Aurelia Vişinescu (Proprietar, Domeniile Săhăteni), Anca Bidian (Fondator, KIWI Finance), Sonia Năstase (Director general, Howard Johnson Grand Plaza Hotel) şi Severina Pascu (CEO, UPC Romania&Ungaria).

    Evenimentul a continuat cu desemnarea celor nouă premii, bazate pe un set de criterii precum valoarea afacerilor pe care le conduc, notorietatea, gradul de implicare socială, pentru că valoarea la purtător validează profesionalismul, curajul antreprenorial, dar şi rezultatele.

    Premiile au mers către: Mihaela Marcu Cristescu – Medlife; Mirela Iovu – CEC Bank; Severina Pascu – UPC Romania&Ungaria; Daniela Bîzgan – Marelvi; Tatiana Cimpoieşu – Agricola Bacău; Măriuca Talpeş – Intuitex, Softwin şi Bitdefender; Aurelia Vişinescu – Domeniile Săhăteni; Cristina Necula – Strauss România; Carmen Şeitan – Canali, Distinto, Brunello Cucinelli, Moschino;

    În cadrul Galei “Woman in Power”, Business Magazin a distribuit tuturor participanţilor câte un exemplar al celei a treia ediţii a catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, în paginile căruia sunt prezentatate 200 de poveşti sau reţete de succes, principiile de viaţă şi de carieră ale celor mai importante femei din România aflate în poziţii de conducere.

  • Au început să împrumute cărţi oamenilor şi au făcut din asta o afacere de succes

    Bookster şi-a început activitatea în martie 2013, fiind prima bibliotecă care oferă acces nelimitat la cele mai bune cărţi şi articole din lume. Angajaţii companiilor partenere au de ales între 5.000 de materiale din domenii diferite pe care le împrumută de pe www.bookster.ro.

    “Interesul pentru Bookster este peste aşteptări, iar companiile care au început cu un proiect-pilot au ales, după doar câteva luni, să extindă beneficiul pentru toţi angajaţii”, a spus fondatorul Bookster, Bogdan Georgescu.

    Cea mai împrumutată carte din bibliotecă este “Cum iţi vei măsura viaţa” de Clayton Christensen, unul dintre cei mai apreciaţi profesori de la Harvard, clasat pe primul loc în topul “Thinkers50”. “Open”, biografia lui Andre Agassi, sau “Behind the Beautiful Forevers”, cartea anului în America în 2012, sunt, de asemenea, printre cărţile căutate de la Bookster.

  • Gheorghe Muşat, la BM Storytellers: Ca trăiri personale, 2005 a fost un moment de maturitate. Am realizat că lumea s-a schimbat, că totul este mai pragmatic

    Iată discursul lui Gheorghe Muşat, partener fondator Muşat şi Asociaţii, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    „Avocatura e o lume pur intelectuală. La noi în firmă, în afară de femeile de serviciu, toată lumea are studii superioare. Este interesant să lucrezi într-o astfel de lume. Zi de zi lucrăm cu băncile, cu oamenii de afaceri, cu economia. Ei depind de noi, noi depindem de ei. Fără modestie, aş zice că ei depind mai mult de noi decât noi de ei. Succesul în afaceri depinde mult de alegerea avocatului potrivit. În aproape 25 de ani, pe care îi serbăm în 2015, pot să spun că lucrurile importante din mediul economic şi financiar ies cel mai adesea încâlcit fără prezenţa avocaţilor.

    Depindem şi noi de ei, mai ales din punct de vedere economic: fără ei nu am exista sau ne-am rezuma la litigii, cum era înainte. Numai în Bucureşti sunt 11.000 de avocaţi, iar pe majoritatea îi găsiţi la tribunal; mulţi dintre ei privesc avocatura de business ca pe cel mai înalt prag din avocatură. Oamenii de afaceri români nu s-au obişnuit cu faptul că avocatul de afaceri este esenţial în lumea în care ne învârtim. Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar, dintre primele 500 de companii din economie, maximum 10-15% lucrează cu avocaţi. Există această mentalitate «dacă nu am probleme, nu merg la avocat»; este aceeaşi mentalitate că «nu merg la medic decât când mă doare». Se pierde din vedere efectul profilactic, poate cel mai important în ambele cazuri. În Europa, există în zona aceasta o educaţie care s-a conturat de-a lungul zecilor de ani: chiar şi atunci când mergi la bancă să iei un împrumut trebuie să mergi cu avocatul după tine. În România, se fac tranzacţii foarte importante direct. Iar după aia vin şi îmi bat la uşă, spunându-mi că s-au înţeles, dar de fapt nu s-au mai înţeles după semnare.

    2004 a fost un an când noi deja eram în vârf, un an fericit pentru Muşat & Asociaţii: eram plini de optimism, de entuziasm, totul era frumos, investitorii străini veneau la noi, intraserăm în NATO şi realizam că drumul este ireversibil. A fost anul când ne-am mutat într-un nou sediu, dar şi anul de vârf al guvernării Năstase şi primul an de creştere economică solidă.

    Eu sunt un adversar al proprietăţii de stat. În 2004, s-a privatizat industria energetică şi în 90% dintre tranzacţii noi am fost acolo – nu de partea statului, ci a companiilor cumpărătoare. În 2004, am avut un an plin de succese, cu succesul în cazul Noble Ventures – litigiu pe care România l-a avut la Washington şi în care pretenţiile erau de 380 de milioane de euro. Am câştigat acest proces foarte important, nu numai pentru noi, dar şi pentru România, pentru că a transmis semnalul că România e un loc OK pentru investiţii.

    În 2005, am avut o mică tristeţe – un mic grup de tineri pe care îi crescusem au plecat din firmă (este vorba despre Florentin Ţuca şi alţi 8 parteneri – n.r.); povestesc despre ei acum cu nostalgie, pentru că îmi place mult să lucrez cu oameni şi mai ales cu tineri, să îi formez.

    De când a început criza, nici noi nu o ducem mai bine. Am fost alături de clienţii noştri. În 2013, am lucrat dublu pentru a obţine aceleaşi venituri ca în 2008. Este adevărat că 2008 a fost anul de vârf. Se lucrează mult mai mult. Suntem într-o relaţie de interdependenţă cu mediul de afaceri.

    Ca trăiri personale, 2005 a fost un moment de maturitate. Am realizat că lumea s-a schimbat, că totul este mai pragmatic. A fost o vreme, de zece ani, de pionierat în avocatură. A fost atunci un moment când am realizat că avocatura nu merge practicată cu mapa, cu tramvaiul, ci trebuie practicată aşa cum o fac cei din vest.

    După 2005, avocatura românească s-a maturizat teribil. Acum, avocatura românească de business este singura piaţă avocaţială din CEE dominată de firmele româneşti. Asta şi datorită acelei perioade de pionierat, când un mic număr de oameni au pus pasiune şi entuziasm şi au construit un alt fel de profesie avocaţială.

    Este una dintre cele mai importante satisfacţii din ultimii zece ani: dacă există în avocatura de afaceri 500 de profesionişti de top, mai bine de jumătate dintre ei lucrează sau au lucrat la Muşat & Asociaţii; iar când spun avocat de top mă refer la oameni care rivalizează oricând cu orice firmă de avocaţi din Europa şi cu orice avocat de la Londra. Iar asta este ceva specific pieţei româneşti. De ce? Aşa a vrut Dumnezeu.

  • Andreea Răducan, la BM Storytellers: Trebuie să confirmi mereu că eşti cel mai bun

    Iată discursul Andreei Răducan, fostă gimnastă de performanţă, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Mă numesc Andreea Răducan, sunt fostă campioană mondială şi olimpică la gimnastică artistică – sărituri, bârnă, paralele, sol. Am început sportul de performanţă la vârsta de patru ani, o vârstă la care nu te poţi gândi să alegi un sport care îţi aduce foarte mulţi bani, ci unul care îţi aduce foarte multă glorie. Nu am niciun regret în acest sens. De la patru până la 20 de ani m-am dedicat trup şi suflet sportului de performanţă. M-au antrenat Mariana Bitang şi Octavian Belu şi odată ce am ajuns pe mâna lor mi-am dat seama că sunt pe drumul cel bun, chiar dacă nimeni nu îţi garantează că vei deveni campion. A trebuit să o iau pas cu pas, să mă dedic unui regim care nu este la îndemâna tuturor: stăteam în cantonament 360 de zile pe an, doar 6 zile pe an aveam voie să merg acasă să îmi văd familia, aveam şi un regim alimentar foarte strict, totul era măsurat, cântărit, totul era foarte bine pus la punct, în cele mai mici detalii, pentru ca noi să fim concentrate doar pe antrenamente, pe competiţii şi mai ales pe medalii. Am fost foarte pasionată de ceea ce am făcut, altfel nu îmi imaginez cum aş fi putut rezista.

    Povestea mea seamănă cu cea a altor sportivi: sportul de performanţă cere foarte multe sacrificii; gimnastica diferă puţin pentru că începem de când suntem foarte mici, la câţiva ani de viaţă, şi obţinem succesul la vârste când nu ştim să îl manageriem, ceea ce este un lucru foarte important. Se întâmplă ca o gimnastă să ia un premiu la o vârstă foarte mică, să se simtă foarte importantă şi talentată şi să creadă că se poate retrage liniştită după un succes mondial. Am învăţat însă lucruri foarte importante de la antrenorii mei, printre care şi faptul că trebuie să confirmi. Faptul că am câştigat un titlu mondial, lucru care se întâmpla în 1999 la Campionatele Mondiale de la Tianjin din China (atât cu echipa, cât şi aurul la sol), a reprezentat un debut foarte bun. Presiunea pe care un copil o are la o asemenea competiţie este fantastică, este enormă, mai ales că pe spatele meu nu a scris niciodată Andreea Răducan, ci România.

    La Tianjin a început pentru mine gimnatisca de înaltă performanţă. După cum ştiţi, pentru fiecare sportiv visul este de a ajunge la olimpiadă. S-a întâmplat la Jocurile Olimpice de la Sydney, unde am obţinut medalia de aur pe echipe, medalia de aur la individual compus şi un argint la sărituri. Poate dacă am fi fost lăsaţi să ne facem treaba cum trebuie ne-am fi întors cu mai multe medalii de acolo. A fost cea mai frumoasă participare a gimnasticii româneşti la Jocurile Olimpice, am fost pe locul 11 pe naţiuni, iar pentru o ţară mică este foarte important. Rămâne în continuare cea mai bună performanţă a României la Jocurile Olimpice. Evenimentul de la Sydney s-a terminat destul de trist pentru mine – o comisie a decis să îmi fie retrasă medalia de la individual compus din cauza unui medicament pentru răceală şi gripă, Nurofen. Oamenii s-au revoltat, atât cei din ţară, cât şi cei din afară, iar suportul acestora m-a ajutat să mă întorc în sala de antrenament.  În 2001, la Campionatele Mondiale din Belgia, am reuşit să obţin două medalii de aur şi una de bronz şi acesta a fost cel mai bun mod de a mulţumi celor care m-au susţinut.

    Cred că orice aş fi făcut în viaţă aş fi pus aceeaşi pasiune, însă mi-e greu să cred că aş fi putut să trăiesc aceleaşi sentimente frumoase pe care le-am trăit ca sportiv de performanţă: momentele din cantonament, momentele din competiţii, modul cum am putut să mă construiesc şi să fac faţă emoţiilor, să înţeleg şi să îmi asum responsabilităţi importante, să învăţ să lucrez în echipă şi, la fel de important, să obţin determinarea de a fi mereu cel mai bun. 
    Un alt moment foarte important s-a întâmplat după cariera de performanţă. Pentru un om care a avut mereu o viaţă normală poate părea ciudată ideea de acomodare la o viaţă obişnuită; însă, după o viaţă întreagă în cantonament, cu un program foarte clar structurat, unde toată lumea avea grijă să ne protejeze ca într-un glob de sticlă, când am ieşit de acolo şi a trebuit să fac faţă vieţii normale mi-am dat seama că nu ştiam cât costă o pâine şi aveam foarte mult timp liber la dispoziţie, cu care nu ştiam ce să fac.

    Eram studentă la Timişoara, mergeam zi de zi la cursuri şi trebuia să mai fac ceva. Îmi era clar că nu vreau să antrenez. Petrecusem deja 16 ani în sala de gimnastică şi îmi ajunsese; am decis că trebuie să fac şi altceva în viaţa asta. Dar ce puteam să fac astfel încât să fiu la fel de bună sau măcar la jumătatea performanţelor din sport? Dăruită fiind cu un talent de a comunica, am primit oferte de la televiziuni, pe proiecte sportive, aşa că sunt din nou într-o postură din care pot promova sportul de înaltă performanţă, dar şi sportul de masă.

    Am împăcat ambele domenii. Vă spun sincer că nu mi s-a întâmplat până acum să mă trezesc într-o dimineaţă şi să spun: „Vai, iar trebuie să mă duc la birou„. Am încercat mereu să lucrez în proiecte în care să mă regăsesc, alături de oameni care îşi doresc şi ei să fie campioni, să promovăm succesul şi performanţa şi vreau să cred că am reuşit toate aceste lucruri în toţi aceşti ani.  Am vorbit despre mine pentru a şti de unde să mă luaţi.

  • Kickstarter: Cum a reuşit o platformă online de finanţări să strângă un miliard de dolari

    DACĂ KICKSTARTER AR FI FOST UNA DIN INSTITUŢIILE MEDIA CARE AU DOMINAT SECOLUL XX, precum editurile, studiourile de film sau companiile de înregistrări, încasările ar fi venit probabil din câteva afaceri de succes.

    Cu alte cuvinte, fondurile necesare pentru a suporta cei 79 de angajaţi, biroul din Manhattan şi infrastructura serverelor ar fi venit din cele 50 de proiecte care, de la lansarea site-ului în 2009, au primit fiecare finanţări mai mari de un milion de dolari. Însă Kickstarter este un produs al erei internetului, astfel încât un număr oricât de mare de proiecte propuse nu necesită fonduri mult mai mari sau modificarea infrastructurii.

    Astfel, mare parte a încasărilor Kickstarter, cea mai cunoscută platformă de finanţare a proiectelor, vine nu din proiectele mari, ci din sutele sau chiar miile de proiecte mici propuse oamenilor simpli. Aceasta este concluzia unei analize a Quartz.com, care a luat în considerare toate proiectele publicate pe site-ul de finanţări.

    Finanţarea în grup reprezintă o colecţie de finanţări, menită să permită dezvoltarea unei idei, venită din partea mai multor susţinători – grupul. Kickstarter este una din platformele care leagă iniţiatorul unui proiect de cei care îi pot finanţa ideea.

    Cel mai bine finanţate o mie de proiecte din istoria Kickstarter (aproape toate proiectele care au primit mai mult de 100.000 de dolari) reprezintă 35% din miliardul de dolari obţinut din toate finanţările. Promisiunile de finanţare se validează doar în cazul în care ţinta proiectului e atinsă, astfel încât, dintr-un miliard, doar 859 de milioane de dolari au ajuns la autorii proiectelor. Toate cele 1.000 de proiecte menţionate mai sus şi-au atins însă ţinta, reprezentând astfel în mod real 43% din finanţările de succes ale Kickstarter.

    Restul încasărilor provin dintr-un număr de peste 56.000 de proiecte cu o finanţare medie de 6.743 dolari. Kickstarter obţine 5% din fiecare finanţare de succes, astfel încât a obţinut 43 de milioane de dolari de la lansare. Pentru un start-up IT, această sumă nu este impresionantă pentru o perioadă de patru ani.

    „Mărimea unei afaceri este ceva relativ„, a spus Yancey Strickler, cofondator al platformei. „Suntem unul dintre numele cunoscute pe internet, iar asta ar trebui să spună ceva. Cred că vom schimba vieţile mai multor oameni decât alte companii cu valori mult mai mari decât a noastră.„

    Kickstarter a trecut printr-o singură rundă de finanţare proprie, din partea fondului de investiţii Union Square, iar Yancey subliniază că nu intenţionează să vândă compania sau să o listeze la bursă. „Avem 79 de angajaţi, un birou pe măsura necesităţilor şi am reuşit, ani la rând, să fim o afacere în continuă creştere. Investitorii care vor să schimbe lucrurile nu au fost parte din viaţa noastră şi nu vor fi niciodată. Asta ne dă posibilitatea să facem lucrurile aşa cum vrem noi, să încercăm să facem lucruri bune pentru lumea în care trăim. Kickstarter este un produs, înainte de toate, ideologic.„

    Puterea Kickstarter, după cum declară cei care conduc compania, stă în faptul că toate proiectele (fie ele filme, muzică sau produse fizice) sunt privite ca fiind la fel de creative. Cu toate acestea, privind la acele proiecte care au primit cele mai mari finanţări, există anumite tendinţe. Mare parte sunt gadgeturi pentru tineri, precum căşti wireless, imprimante 3D, accesorii pentru calculatoare şi foarte multe jocuri. „Faptul că mai multe jocuri sau invenţii tech sunt finanţate cu succes arată de fapt cât de multă lume e interesată de aceste lucruri„, crede cofondatorul.

  • Concluziile Târgului de Turism al României: Noile destinaţii vizate de români şi slaba reprezentare a brandului de ţară

    “Mi se pare un târg reuşit, majoritatea tour-operatorilor spun că a fost un flux mai mare de vizitatori decat anii trecuţi, referindu-ne desigur la ediţia de primăvară. A ţinut şi vremea cu noi, e extrem de important”, a spus Bădulescu. “Mai sunt scapari, insa Romexpo, in ultimii ani, are o deschidere mai mare catre partea de comunicare. Pretul de intrare, de 15 lei, mi se pare putin cam mare, pe de alta parte e bine sa se faca si o selectie a publicului, pentru ca pana la urma aici vin oameni interesati de vacante.  Nu stiu daca ar trebuie scazut pretul, poate ar trebui facute niste oferte speciale, ar trebui mai multa flexibilitate cand vine vorba de preturi. Daca vine o familie sa aiba o reducere, daca vii a doua oara ar trebui, la fel, sa ai o reducere. Poate fi o sugestie pentru anii viitori.”

    Unul din punctele de interes ale târgului ar fi trebuit să fie standurile de prezentare ale zonelor cu potenţial turistic din România, dar singurul care ieşea în evidenţă era, puţin surprinzător, cel al staţiunii Mamaia.

    “Faţă de alţi ani,  prezentarea României a fost la fel sau ceva mai bună, să spunem. Nu suntem încă destul de agresivi, ar trebui o promovare mult mai intensă a brandului de ţară. Noi avem potenţial turistic mare, toată lumea spune că ar trebui să ne promovam însă mai mult. Aş remarca totuşi implicarea unor consilii judeţene la un nivel mult mai profesional. Altele, din păcate, doar bifează prezenţa. Iasi, spre exemplu, se promovează mult mai bine decţt în ultimii ani. Mamaia a fost la înălţime, după părerea mea e normal ca o staţiune dedicată distracţiei să aibă o promovare excentrică. Ar trebui însă să ne adresăm mai mult străinilor, de ce să nu îi aducem şi pe ei aici?”

    “Ar fi bine ca acest târg, începând cu anul viitor, să fie transformat cu adevărat într-un târg internaţional. Ar trebui aduse şi agenţii care vor să vândă România, care vor să o promoveze, jurnalişti din alte ţări care să scrie despre acest târg, despre ce se întâmplă aici”, a completat Traian Bădulescu.

    Referitor la destinaţiile preferate de turişti în 2014, analistul consideră că proximitatea va fi în continuare un factor determinant pentru vacanţele românilor.

    “Pe partea de turism de masă, majoritatea aleg tot cele trei destinaţii, Grecia, Bulgaria şi Turcia, pentru că sunt mai accesibile şi sunt foarte aproape. Se pare că destinaţia anului 2014 va fi Grecia, ca număr de turişti, se promovează foarte bine. La târgul de la Berlin au dat lovitura, au fost numărul unu ca modalitate de promovare. Majoritatea turiştilor, în special familiştii, nu vor să se deplaseze pe distanţe foarte mari şi de aceea aleg cu maşina sau autocarul Bulgaria, Grecia, iar cu avionul Antalya. Se observă însă o diversificare a turiştilor pe alte destinaţii, tot mai mulţi turişti aleg croaziere sau  destinaţii exotice; Africa, de exemplu, prinde tot mai bine”.

    “Din totalul destinaţiilor externe alese de turişti români, cele exotice reprezintă între 5 şi 10 %.  Un sejur în Republica Dominicană, spre exemplu, cu all inclusive şi transport cu avionul, pentru un cuplu, poate să coste în jur de 2000 de euro. Aceiaşi bani poţi să îi dai şi în Antalya, daca nu şi mai mult. Poate singura barieră e distanţa şi zborul lung cu avionul. Grecia nu e o ţară foarte mare ca întindere, însă au foarte multe insule, foarte multe staţiuni, şi în fiecare an poţi vizita altceva.  Turistul român rămâne foarte atras de Grecia”, a mai spus Bădulescu.

    În final, am încercat să aflăm dacă, din punctul de vedere al analiştilor, piaţa de turism din România se îndreaptă într-o direcţie bună sau una greşită.

    “Se vede o revenire a pieţei, nu cred că atingem încă cifrele din 2008, cel mai bun an înainte de criză, dar pare a fi un an mai bun decât anul trecut. La noi sunt câteva agenţii mari care se dezvoltă din ce în ce mai mult, au tot mai multe sedii. Agenţiile mici care vor să vândă de toate nu se descurcă. În România o agenţie trebuie să fie ori foarte mare, ori nişată pe o anumita destinaţie pe care să o promoveze. Oricum, 2014 cred că va arăta o mică creştere a fluxului turistic. Pare a fi un an mai relaxat, din punct de vedere fiscal, decât 2013”, a subliniat Bădulescu.

  • Secretul pentru a deveni milionar: cele mai multe startup-uri de succes vin din zona securităţii cibernetice

    Investiţiile au dus la evaluări de ordinul miliardelor de dolari pentru aceste mici companii, care în cele mai multe cazuri au doar câţiva angajaţi. Tendinţa vine ca urmare a creşterii infracţionalităţii în mediul virtual, vizibilă mai ales prin exemple ca atacurile asupra Target sau Adobe. Ted Schlein, partener la Kleiner Perkins Caufield Byers, crede că a apărut o schimbare majoră a modului în care firmele privesc riscurile atacturilor cibernetice, acestea fiind dispuse să plătească tot mai mult pentru a-şi asigura bunurile online. “Băieţii răi au devenit mai deştepţi, sunt mult mai bine finanţaţi şi au o tactică bine definită, iar băieţii buni trebuie să ţină pasul”, declară Schlein.

    Conform unui raport al CISCO, criminalitatea cibernetică a crescut cu 14% anul trecut. Ca urmare, din moment ce reţetele tradiţionale precum programele de antivirus sau firewall-urile nu se mai devedesc eficiente, piaţa a primit cu braţele deschise noi companii ce aduc soluţii alternative. Investiţiile medii per rundă de finanţare au crescut cu 41% în 2013, după ce înregistraseră o creştere de 26% anul precedent.

    Cisco, spre exemplu, a cumpărat compania de securitate cibernetică Sourcefire pentru suma de 2,7 miliarde de dolari anul trecut şi a declarat că urmează să facă şi alte achiziţii. Dell, pe de altă parte, a plătit 1,2 miliarde de dolari pentru SonicWall, o companie specializată în securizarea reţelelor. În 2010, Intel a cumpărat McAfee, una dintre cele mai mari companii producătoare de antivirus, pentru 7,7 miliarde de dolari.

    Alte companii au crescut în urma listării la bursă; cele mai importante exemple sunt Palo Alto Networks, listată în iulie 2012 şi cu o creştere de 34% a valorii acţiunilor în 2013 pentru o capitalizare de 5,6 miliarde dolari, precum şi FireEye, ce a avut oferta publică iniţială în sepetembrie 2013 şi care a ajuns la o capitalizare de peste 11 miliarde de dolari.

    Concluzia este că tot mai mulţi tineri antreprenori văd situaţia de astăzi ca o şansă ce nu trebuie ratată. Tot mai multe startup-uri se ridică în domeniul securităţii cibernetice şi cele mai multe dintre ele reuşesc să obţină finanţarea necesară pentru dezvoltarea unor soluţii eficiente.

  • Producătorul “Candy Crush Saga” vrea să obţină peste 7 miliarde de dolari în urma listării la bursă

    Compania cu sediul în Dublin a anunţat că va scoate la vânzare 15.5 milioane acţiuni, în vreme ce Apax Venturex, una din firmele cu un stoc mare de acţiuni, va scoate la vânzare alte 6.7 milioane. Se estimează că oferta publică iniţială va strânge în jur de 500 de milioane de dolari, iar compania va fi listată pe bursă sub simbolul “KING”, relatează Businessinsider.com.

    “Candy Crush Saga”, care presupune aranjarea după culori a unor dulciuri, a fost cel mai descărcat joc din 2013 şi jocul cu cele mai mari încasări din perioada respectivă. De la momentul lansării, în 2012, jocul a fost instalat de mai mult de 500 de milioane de utilizatori; aplicaţia est gratuită, însă jucătorii trebuie să plătească pentru bonusuri sau vieţi suplimentare.

    Consilierea financiară în cadrul tranzacţiei va fi asigurată de JP Morgan, Credit Suisse and BofA Merill Lynch.

  • Trei tineri români au reinventat Solitaire şi asta le aduce venituri cu şapte cifre

    Povestea Mavenhut a început în urmă cu doi ani, când Bobby Voicu, un nume din peisajul online, cunoscut drept blogger, antreprenor în jocuri şi, pentru o vreme, şeful Yahoo în România, decidea să îşi ia un an sabatic după ce vânduse sau renunţase la toate afacerile în care fusese implicat până atunci. Cristian Badea şi Elvis Apostol, primul absolvent de ASE, al doilea aproape absolvent de Politehnică (după ce a decis în anul cinci de studii că diploma nu-i va folosi la nimic şi a renunţat), ambii foşti colegi la jocul online eRepublik, deveniseră deja de ceva vreme antreprenori. Au făcut credite la bancă şi au deschis propriul studio de jocuri, Farender Games, unde dezvoltau jocuri la cerere pentru diverşi clienţi, unul dintre ei chiar bloggerul antreprenor, pentru care au creat proiectul Racing Kingdom.

    După ce Bobby Voicu l-a cunoscut pe Eoghan Jenning, managerul acceleratorului de business Startup Bootcamp din Dublin, planurile celor trei au luat o turnură diferită. Dezvoltatul de jocuri pentru Facebook  Mavenhut s-a conturat din aproape în aproape, în Irlanda, în cadrul acceleratorului de business al lui Jennings, unde românii au fost aleşi între primii zece din peste 200 de proiecte intrate în competiţie.

    Iniţial Bobby Voicu se ocupa de partea de marketing (acum se ocupă de partea ce ţine de mobile), Elvis Apostol este responsabil de partea tehnică, iar Cristi Badea se ocupă de dezvoltarea produselor şi de echipă în totalitate. Faptul că cei trei au stat trei luni în Irlanda a fost relevant pentru că, în acea perioadă, nu existau opţiunile unor acceleratoare de business în România, iar în plus „era foarte important să fim toţi trei, să stăm în aceeaşi casă, să respirăm acelaşi start-up, să creştem la fel cu el şi cred că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat„, explică Cristi Badea.

    Solitaire Arena a început ca o modalitate de a testa o nouă piaţă, cea din America Latină. Deşi neşlefuit şi cu mici probleme tehnice, acesta a început să aducă din ce în ce mai mulţi utilizatori, dintre care o proporţie de 75% femei de peste 45 de ani din SUA: „Dacă alegeam o altă categorie de public, spre exemplu, bărbaţi de 26 de ani, nu am fi avut succes„.

    Miza pe un segment mai nostalgic i-a ajutat însă să adune 17.000 de clienţi în primele câteva săptămâni, dintre care 4.500 de jucători activi zilnic. S-au întors în ţară în vara lui 2012 şi au continuat să lucreze la proiect, adăugând funcţionalităţi şi primele forme de monetizare. A urmat contactarea de către fondul de investiţii SOS Ventures, care a investit 800.000 de dolari în Mavenhut, intând în acţionariat alături de cei de la Bootcamp, care investiseră 12.000 de euro pentru 8% din afacere, cei trei fiind acţionari minoritari.

    În prezent, Mavenhut are 25 de angajaţi, toţi în România şi va ajunge la 35 până la sfârşitul anului, potrivit lui Badea. El consideră că, deşi pe piaţa autohtonă există acum foarte mult talent în materie de jocuri, concretizat în jurul a 4.000-5.000 de oameni care lucrează în gaming, majoritatea nu fac creaţie, ci sunt pe partea de testare şi de outsourcing. 

    „Vrem să luăm cât mai mult din talentul ăsta care a lucrat în gaming trei-patru ani de zile şi vrem ca ei să creeze, să facă jocuri care să fie jucate de milioane de vizitatori„, spune Badea. În viitor, Mavenhut intenţionează să îşi consolideze prezenţa în zona de gaming prin lansarea altor jocuri care să egaleze Solitaire Arena. „Lucrăm la şapte prototipuri, iar în funcţie de rezultatele la care ajung acele prototipuri şi în funcţie de pragurile de performanţă ne decidem dacă să le aducem în piaţă sau nu.„ Dar nu pe piaţa autohtonă: în prezent, aceasta nu se află în top zece, doar aproximativ 200.000 de utilizatori dintre cei 8 milioane fiind din România. 

    Dacă ar fi să înceapă din nou o afacere în IT, Badea mărturiseşte că ar alege tot zona de gaming. „Nu aş face hardware pentru că e fun, sau wearables, doar pentru că e o piaţă mare; gamingul îţi oferă şansa să creşti exagerat de mult, într-un timp foarte scurt, indiferent unde eşti pe planetă. Chiar dacă eşti într-un apartament din Rahova poţi să te baţi liniştit cu investitorii majori fără să ai un buget mare în spate; depinzi doar de idei şi de execuţia impecabilă a acestora.„