BusinessMagazin

Tag: reusita

  • Forme animaliere realizate cu cartuşe folosite

    Nu toţi artiştii se dau bătuţi atunci când nu au succesul scontat în cariera aleasă, ci caută soluţii pentru a reuşi, chiar dacă acest lucru înseamnă să-şi schimbe tehnica. Aşa a procedat columbianul Federico Uribe.

    Acesta, după ce a încercat să se impună ca pictor, şi-a dat seama că adevărata lui chemare nu este să picteze pe pânză sau să deseneze, ci să creeze imagini vii din diverse obiecte. În mâinile lui, şireturi, ace cu gămălie, tacâmuri de plastic, cărţi şi bucăţi de creioane colorate, dar nu numai, se transformă în portrete şi scene diverse.

    Mai nou, artistul realizează sculpturi cu cartuşe folosite pentru diverse arme de foc, pe care le modelează în forme animaliere, o parte din creaţiile sale putând fi admirate la o expoziţie de la Adelson Galleries din Boston.

  • Povestea femeii care a dus oameni pe lună şi a pus bazele unei industrii de 400 de miliarde de dolari

    Margaret Hamilton, în vârstă de 24 de ani, a primit un job de programator la MIT în anul 1960; acest job avea să îi schimbe viaţa, dar şi întreaga lume.

    Deşi se angajase la MIT pentru a-şi putea susţine soţul pe perioada studiilor, Hamilton a decis să rămână la prestigioasa facultate atunci când a auzit de programul Apollo, iniţiativa spaţială care avea să ducă primul om pe lună.

    Fiind o mamă tânără, Margaret Hamilton îşi aducea de multe ori fiica la birou; cea mică dormea pe podea, în timp ce mama ei scria mii de linii de cod ce urmau să fie adăugate modulului computerizat al rachetei.

    La fel ca în zilele noastre, industria de software era dominată de bărbaţi, iar cei mai mulţi dintre colegii ei de breaslă nu îi dădeau mare atenţie. Cuvântul “software” nici nu se regăsea în cerinţele originale; cu toate acestea, pe măsură ce proiectul Apollo avansa, importanţa unui cod a devenit evidentă, astfel că munca depusă de Hamilton şi colegii săi de la MIT a intrat în atenţia celor responsabili.

    La jumătatea anului 1968, peste 400 de oameni lucrau la software-ul Apollo; acesta era începutul unei industrii de 400 de miliarde de dolari.

    Programul Apollo a fost un succes, iar acest lucru s-a datorat în mare măsură viziunii pe care o tânără de 24 de ani a avut-o. Astăzi, Margaret Hamilton este recunoscută ca una dintre cele mai importante figuri din istoria unei industrii care a schimbat lumea.

  • Tânărul de 28 de ani s-a luptat cu Facebook timp de patru ani şi a recâştigat dreptul la intimitate pentru toată lumea

    Numeroase companii, americane şi europene, foloseau sistemul Safe Harbor pentru a ocoli verificările greoaie ale transferurilor de date între birourile deţinute de ambele maluri ale Atlanticului. Între datele transferate se află informaţii referitoare la salarii şi la resursele umane, precum şi date folosite în publicitatea online, importante în mod special pentru companiile din sectorul tehnologiei.

    Decizia Curţii Europene de Justiţie a însemnat condamnarea la moarte a sistemului Safe Harbor, introdus de Comisia Europeană în urmă cu 15 ani şi care era folosit de peste 4.000 de companii, între care Facebook, Google, IBM şi Ericsson. Potrivit Curţii, Safe Harbor nu protejează suficient datele personale ale cetăţenilor europeni, întrucât cerinţele securităţii naţionale în SUA şi interesul public anulează elementele de protecţie a vieţii private incluse în Safe Harbor. În plus, cetăţenii europeni nu au niciun mijloc legal împotriva folosirii incorecte a datelor lor personale în Statele Unite. În prezent, în Congresul american se află un proiect de lege care să dea europenilor dreptul la compensaţii legale.

    Curtea de Justiţie s-a referit în decizia sa la dezvăluirile făcute de Edward Snowden, fost contractor al Agenţiei Naţionale de Securitate a Statelor Unite, potrivit cărora programul Prism a permis autorităţilor americane să colecteze informaţii private direct de la mari companii din sectorul tehnologiei, precum Apple, Facebook şi Google.
    Statele Unite, care înaintea deciziei au apărat cu tărie programul naţional de securitate şi apoi au exprimat „profunda dezamăgire“ faţă de decizia justiţiei europene.

    După victoria lui Max Schrems în faţa Curţii Europene de Justiţie, Edward J. Snowden i-a scris pe Twitter „că a schimbat lumea în bine“. Penny Pritzker, secretarul pentru comerţ al SUA, a avut o opinie diferită, afirmând că decizia „pune în pericol economia digitală transatlantică înfloritoare“.

    Polemica pare să nu îl fi impresionat pe Schrems. „Mă aşteptam la asta. Potrivit legii nu puteau spune altceva“, a spus tânărul de 28 de ani. În pofida acestei siguranţe, puţini jurişti specializaţi în confidenţialitatea datelor se aşteptau la o astfel de decizie radicală, care are consecinţe semnificative pentru majoritatea companiilor care transferă peste Atlantic informaţii personale obţinute prin activităţi precum căutări pe internet, postări pe reţelele sociale şi achiziţii online.

    Companiile vor putea utiliza alte soluţii de transfer legal al datelor, dar decizia justiţiei dă dreptul autorităţilor de reglementare din statele UE să investigheze dacă datele transferate în Statele Unite sunt protejate în mod corespunzător. Iar unele dintre aceste autorităţi de reglementare au o opinie critică faţă de atitudinea privind confidenţialitatea datelor a companiilor din Silicon Valley.
    Schrems a început o campanie în justiţie împotriva Facebook la vârsta de 24 de ani, pe vremea când studia dreptul într-un program de schimb de studenţi la Santa Clara University School of Law din California. Atunci, doi avocaţi ai unor companii de tehnologie din Silicon Valley le-au vorbit studenţilor, iar Schrems a fost surprins să afle că nu iau în serios legislaţia europeană strictă în domeniul confidenţialităţii datelor, întrucât companiile rareori sunt penalizate aspru pentru încălcarea acesteia. La momentul respectiv, Schrems căuta un subiect despre care să scrie, aşa că a decis să afle cum tratează Facebook legislaţia europeană în domeniu. Reglementările UE limitează felul cum companiile pot colecta informaţii personale, le interzice să le folosească în scopuri neautorizate şi restricţionează maniera în care sunt manipulate.

    Schrems a trimis Facebook o solicitare pentru a vedea toate datele colectate de companie despre el, în conformitate cu legislaţia UE. După două săptămâni şi zeci de e-mailuri, Schrems a primit prin poştă un CD cu peste 1.200 de pagini de informaţii, conţinând fiecare solicitare de prietenie şi invitaţie pe care a trimis-o de la înfiinţarea contului său, în 2008. Majoritatea informaţiilor nu au fost o surpriză, dar tânărul a fost şocat să vadă că Facebook a păstrat informaţii pe care le ştersese şi care nu mai erau vizibile online, inclusiv textul complet al unei conversaţii private cu o prietenă spitalizată pentru probleme psihologice. Facebook a explicat că o persoană poate şterge numai partea sa de corespondenţă.

    Schrems nu contestă Facebook şi îşi foloseşte în continuare contul. „Trebuie să putem folosi aceste servicii, dar trebuie să existe o limită“, a spus el. Aşa că a trimis 22 de plângeri despre păstrarea datelor şi alte practici ale Facebook în domeniul confidenţialităţii la comisarul pentru protecţia datelor din Irlanda, ţara în care este înregistrată divizia europeană a companiei. Doi ani mai târziu, după ce Snowden a dezvăluit că Agenţia Naţională de Securitate a SUA poate obţine acces la informaţii personale ale europenilor păstrate de companii americane de tehnologie, prin programul Prism, Schrems a făcut o nouă plângere, în care afirma că Facebook nu ar trebui să transfere datele sale personale în SUA, pentru că nu sunt protejate în mod adecvat acolo. Autoritatea de reglementare a respins petiţia, dar aceasta a devenit ulterior cazul judecat de Curtea Europeană de Justiţie. Curtea a decis că autorităţile naţionale pot investiga dacă transferurile de date respectă legislaţia UE, iar acordul Safe Harbor a fost declarat invalid.

  • Cum să faci ridicol de mulţi bani din idei ridicol de simple: Smiley Face

    Recunoaşte-ţi acest Smiley Face, nu? Un simbol simplu, care însoţit de sintagma “Have a nice day” (Să aveţi o zi plăcută),  a făcut înconjurul lumii şi a îmbogăţit doi fraţi, Bernard şi Murray Spain, relatează Business Insider.

    Dacă cei doi au reuşit să monetizeze faţa zâmbitoare asta nu înseamnă că cei doi sunt responsabili şi pentru creaţia simbolului.
    În 1963, Harvey Ball a desenat pentru prima dată acest “happy face” pentru un client al companiei de PR la care lucra. Ball a făcut doar 45 de dolari pentru această schiţă. Greşeala lui a fost că a uitat să-şi înregistreze lucrarea.

    Bernard şi Murray au sesizat potenţialul “feţei zâmbitoare” şi au cumpărat drepturile legale şi au utlizat smiley face-ul alături de sloganul “Have a nice Day”, pe care l-au lipit de toate produsele imaginabile. Moda acestui simbol a atins apogeul în 1971, apoi a început să scadă, dar a fost îndeajuns. Au făcut 50 de milioane de dolari din vânzări.

    De asemenea, fraţii au deschis în anii 80 magazinul Dollar Express, unde faţa zâmbitoare a fost vândută în continuare. Cei doi au vândut lanţul de magazine în 2000  pentru 500 de milioane de dolari.

  • Prima slujbă a fost în industria hotelieră, iar acum deţine funcţia de Corporate Retention Manager la Medicover

    Raluca Binder a venit la Medicover în ianuarie 2011, iar din iunie 2012 a primit propunerea de a prelua funcţia de retention manager; spune că alături de echipa sa nu numai că a reuşit să depăşească ţintele propuse, dar şi să identifice şi să pună în practică proiecte menite să crească portofoliul de clienţi al companiei.

    Este absolventă de Litere, specializarea Română – Franceză, la Universitatea Bucureşti şi are un master în Comunicare şi Relaţii Publice la aceeaşi instituţie.

    Timp de aproape 10 ani a lucrat în vânzări; prima slujbă a fost în industria hotelieră, în 2006, în grupul Phoenicia, iar funcţia era de sales account manager. După scurt timp a preluat funcţia de hotel manager pentru un hotel nou deschis. Ulterior a preluat poziţia de corporate sales manager la Hilton, fiind responsabilă atât de creşterea vânzărilor, cât şi de gestionarea clienţilor existenţi.

    A venit la Medicover considerând oportună schimbarea industriei, fiind atrasă de compexitatea domeniului serviciilor medicale. „Dorinţa continuă de învăţare, autodepăşire precum şi capacitatea de muncă au fost elemente esenţiale ale reuşitei mele, iar Medicover m-a susţinut în aceasta direcţie – în prezent urmez cursurile unui program de leadership în cadrul Institutului Roffey Park din Marea Britanie. Cel mai important, în opinia mea, este să fii permanent determinat să înveţi, să asculţi feedback-ul celor din jur, să îţi asumi deciziile, să fii responsabil şi echilibrat, dar mai ales să ai grija de sănătatea ta – este reţeta unei cariere de succes“, spune Raluca Binder

  • A vândut haine în zece metri pătraţi într-o piaţă din Bucureşti. Acum are magazine în toate mallurile

    Doi tineri au început în perioada facultăţii o afacere cu îmbrăcăminte made in Romania din dorinţa de a acoperi lipsa de haine, la preţuri accesibile, pentru femei. Au deschis primul magazin într-un spaţiu de zece metri pătraţi dintr-o piaţă a capitalei, iar în câţiva ani au reuşit să intre şi în centrele comerciale, concomitent cu giganţii internaţionali ai modei.

    Când am început facultatea, îmi doream să cumpăr haine pe care la vremea respectivă nu le găseam pe piaţă, ţinând cont că marile branduri nu ajunseseră încă în România şi bugetul pe care îl aveam atunci ca studentă era mic“, îşi aminteşte Ana-Maria Coman, director general al Etic Lady’s Fashion, modul în care i-a venit ideea deschiderii unei afaceri când avea 19 ani.

    Era studentă în anul I la management în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a început, împreună cu prietenele sale, să vândă haine lucrate după după propriul gust în cadrul unor mici ateliere. În prezent, afacerea condusă de ea şi partenerul său, Costin Strîmbeanu, este formată din şapte magazine răspândite în Bucureşti şi Constanţa, are parteneriate cu marii producători de îmbrăcăminte din ţară, vânzări de aproximativ 200.000 de produse anual şi venituri de aproximativ 4 milioane de euro.

    „Îmi plăcea matematica, dar nu mă vedeam lucrând într-o bancă. Mi s-a părut normal să încep un business pe care iniţial l-am luat ca pe un job din care să trăiesc pe perioada facultăţii, iar apoi a devenit singura sursă de venit“, povesteşte antreprenoarea în vârstă de 34 de ani care visa încă din liceu să aibă un magazin din care să se îmbrace doar ea. Ana-Maria Coman este responsabilă de design şi dezvoltarea afacerii, iar Costin Strîmbeanu este administratorul acesteia. Strîmbeanu a început să lucreze în modă ca agent de vânzări de accesorii şi etichete, iar contactele sale cu fabricile de confecţii au ajutat la construirea bazelor businessului, în 1999.

    „La început, principalii clienţi eram eu şi prietenele mele. Am atras apoi din ce în ce mai multe doamne şi domnişoare care mergeau la facultate sau la birou şi aveau nevoie de ţinute decente,  în tendinţe şi un pic mai ieftine decât ce se găsea atunci pe piaţă“, explică antreprenoarea. Au deschis primul magazin într-un spaţiu de 10 metri pătraţi din cadrul pieţei Big Berceni, în urma unei investiţii iniţiale de câteva mii de euro, fonduri proprii ale antreprenorilor.

    Afacerea s-a dezvoltat treptat, pe seama reinvestirii constante a  profitului, astfel că în perioada 2001-2002 au deschis un magazin şi în Unirea Shopping Center, din care s-au mutat ulterior în altul cu o suprafaţă de 160 de metri pătraţi. „Am învăţat acolo ce înseamnă amenajare de mall şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinim“, spune Coman. Experienţa din cadrul magazinului Unirea a fost printre cele mai mari provocări, ţinând cont că s-au mutat din aripa Călăraşi în aripa Splai şi, la momentul deschiderii magazinului H&M, au fost nevoiţi să plece şi de acolo, împreună cu ceilalţi chiriaşi care ocupau spaţiul destinat suedezilor. Au continuat să vândă în Unirea, în aripa centrală, şi au deschis treptat şi alte magazine: în cadrul hipermarketurilor Cora Pantelimon, Carrefour Orhideea, în centrele comerciale Vitan, Tom Constanţa şi AFI Palace Cotroceni şi în outletul din centrul comercial Grand Arena. Costurile pentru amenajarea unui magazin depind de suprafaţă şi ajung, în cazul celui mai mare, reprezentat de cel din AFI Palace Cotroceni, la 100.000 de euro.

    Antreprenoarea spune că vânzările merg la fel de bine în toate cele şapte magazine, dar observă o diferenţă în Constanţa, unde acestea sunt cu aproximativ 30% mai mici. „Vânzările sunt foarte bune chiar şi în Grand Arena, unde nu există la fel de mult trafic. Acolo funcţionăm prin outletul unde ne vindem stocurile şi avem alt tip de cliente, care nu îşi permit să cumpere hainele la preţurile din colecţie şi unde găsesc aici haine reduse cu până la 70-80% din preţul iniţial.“ Bonul mediu pentru produsele din cadul magazinelor Etic Lady’s Fashion este de circa 100 de lei, iar clientele sunt „doamne şi domnişoare între 20 şi 40 şi ceva de ani, care să îşi dorească să poarte ţinute business, feminine şi în trend“.

  • Primul trailer al filmului “Hail, Caesar”, o nouă comedie marca fraţii Coen – VIDEO

     Noul film al fraţilor Coen (“No Country for Old Men”, “The Big LebOwski”, “Fargo” etc) se anunţă a fi o comedie foarte reuşită. Din clip, “Hail, Caesar” pare o combinaţie a altor două filme ale fraţilor, “Fargo” îmbinat cu “O, Brother where art thou”. 
     
    Acţiunea filmului are loc în anii ’50, în perioada de aur a Hollywood-ului şi se concentrează pe povestea unui bărbat pe nume Eddie Mannix (Josh Brolin), a cărui slujbă este aceea de a se asigura că starurile de la Hollywood nu îşi prejudiciază imaginea din cauza abuzului de droguri, aventurilor ilicite sau a altor comportamente neacceptate. Lucrurile se complică când starul unei producţii este răpit, iar Mannix trebuie să găsească o soluţie.
     
    Filmul are o distribuţie impresionantă cu Josh Brolin şi George Clooney în rolurile principale, iar cei doi sunt acompaniaţi de Scarlett Johansson, Tilda Swinton, Ralph Fiennes, Channing Tatum, Jonah Hill sau Frances McDormand.
     
    “Hail, Caesar” se va lansa în februarie 2016.
     

  • Enciclopedia terorismului: Ce este şi ce vrea Statul Islamic?

    În iunie 2014, gruparea a declarat în mod oficial înfiinţarea unui „califat“, un stat guvernat în concordanţă cu legea islamică, sau Sharia, de către reprezentantul lui Dumnezeu pe Pământ, califul. Organizaţia a cerut musulmanilor din întreaga lume să jure supunere liderului Statului Islamic, Ibrahim Awad Ibrahim al-Badri al‑Samarrai, cunoscut mai degrabă sub numele de Abu Bakr al-Baghdadi.

    Statul Islamic a cerut şi altor grupări jihadiste din lume să îi accepte autoritatea supremă, iar multe dintre acestea au făcut deja acest lucru, între ele fiind şi mai multe ramificaţii ale reţelei al-Qaeda.

    Organizaţia Stat Islamic vrea să elimine obstacolele din calea reinstaurării domniei lui Dumnezeu pe Pământ şi să apere comunitatea musulmană, sau umma, de infideli şi apostaţi. Gruparea a salutat perspectiva unei confruntări directe cu coaliţia condusă de Statele Unite, văzută ca o prevestire a confruntării finale dintre musulmani şi inamicii lor, descrisă în profeţiile apocaliptice islamice.

    Statul Islamic îşi datorează existenţa defunctului Abu Musab al-Zarqawi, un iordanian care a înfiinţat Tawhid wa al-Jihad în 2002. Un an după invazia americană în Irak, Zarqawi a jurat credinţă lui Osama bin Laden şi a format al-Qaeda în Irak (AQI), care a devenit o forţă majoră pentru insurgenţă.

    După moartea lui Zarqawi în 2006, AQI a creat o organizaţie umbrelă, Statul Islamic în Irak (ISI), care a fost slăbită în mod constant de trupele americane şi de crearea consiliilor Sahwa (Deşteptare), de către triburile arabilor suniţi care i-au respins brutalitatea.

    Baghdadi, fost deţinut american, a devenit lider în 2010 şi a început să reconstruiască ISI. Până în 2013, ISI a comis din nou zeci de atacuri pe lună în Irak. Organizaţia s-a alăturat totodată rebelilor care luptă împotriva preşedintelui Bashar al-Assad în Siria, înfiinţând Frontul al-Nusra.

    În aprilie 2013, Baghdadi a anunţat unirea forţelor sale din Irak şi Siria şi crearea Statului Islamic din Irak şi Levant (ISIS). Liderii al-Nusra şi al-Qaeda au respins mişcarea, dar luptătorii loiali lui Baghdadi Baghdadi s-au desprins de al-Nusra şi au ajutat ca ISIS să rămână în Siria. La sfârşitul lui decembrie 2013, ISIS şi-a concentrat din nou atenţia în Irak şi a profitat de blocajul politic dintre guvernul condus de şiiţi şi minoritatea suniţilor arabi. Cu ajutorul triburilor şi foştilor susţinători ai lui Saddam Hussein, ISIS a preluat controlul asupra oraşului Falluja din centrul Irakului. În iunie 2014, ISIS a cucerit oraşul Mosul din nordul ţării, iar apoi a avansat spre Bagdad, masacrându-şi adversarii şi ameninţând să eradicheze numeroase minorităţi etnice şi religioase. La sfârşitul acelei luni, după ce şi-a consolidat controlul asupra mai multor zeci de oraşe, ISIS a declarat crearea califatului şi şi-a schimbat numele în Statul Islamic.

    Califul conduce o structură de consilii şi departamente administrative care sunt replicate la nivel regional şi local. Acestea coordonează o serie de funcţii şi servicii care includ securitate şi informaţii, finanţe, media, sănătate şi conflicte de familie sau legale.

    În septembrie 2014, directorul Centrului Naţional pentru Contraterorism din Statele Unite a declarat că Statul Islamic controlează o mare parte din bazinul Tigru-Eufrat, o regiune de o mărime similară cu cea a Marii Britanii, de circa 210.000 de kilometri pătraţi. Şapte luni mai târziu, armata americană a declarat că Statul Islamic a pierdut circa un sfert din teritoriul aflat sub control în Irak, echivalent cu 13.000-15.500 de kilometri pătraţi, dar suprafaţa controlată în Siria a rămas în mare parte neschimbată, pierderile din anumite zone fiind compensate de victoriile obţinute în altele.

    Cu toate acestea, datele nu reflectă neapărat situaţia din teritoriu. În realitate, militanţii Statului Islamic exercită un control deplin numai într-o mică parte din teritoriul respectiv, care include oraşe, drumuri principale, câmpuri petroliere şi facilităţi militare. Membrii grupării au libertate de mişcare în zone în mare parte nelocuite din afara zonelor de control, aşa cum sunt numite de Institutul pentru Studii de Război, dar vor avea probleme să le apere.

    În mod similar, nu este foarte clar cum trăiesc oamenii sub controlul parţial sau total al Statului Islamic din Siria şi Irak. În martie 2015, preşedintele Comitetului Internaţional pentru Crucea Roşie a estimat că este vorba despre peste 10 milioane de oameni dominaţi de ISIS.

  • Un politician american a furat paharul Papei Francisc. “Orice atinge Papa este binecuvântat”

    Bob Brady, membru al congresului Statelor Unite, a devenit cunoscut în urma unei întâmplări cel puţin ciudate: el a furat paharul din care Papa Francisc a băut apă.

    În timp ce restul oficialilor erau ocupaţi cu plecarea Papei, Brady s-a furişat şi a luat paharul, scriu cei de la Philadelphia Daily News. A reuşit să ducă paharul pe jumătate plin până la biroul său, după care a băut din el şi apoi l-a oferit soţiei sale şi asistenţilor săi.

    Brady nu este la prima întâmplare de acest gen: el a furat şi paharul preşedintelui Obama, folosit cu ocazia primului discurs oficial.

    Intervievat de cei de la Washington Post, omul politic a spus că va achita costul paharului şi că nu îl interesează că această poveste a fost făcută publică. “Orice atinge Papa este binecuvântat”, a spus Brady. “Nimeni nu poate să mă convingă că nu e adevărat.”

  • Povestea celui mai controversat candidat la preşedinţia Statelor Unite

    Om de afaceri, om de televiziune, om politic – Donald Trump pare să le fi făcut pe toate. Deşi a intrat târziu în lupta pentru obţinerea nominalizării din partea Partidului Republican, Trump a reuşit să îi depăşească pe contracandidaţii săi şi are acum şanse mari de a se lupta cu reprezentantul democraţilor pentru un loc în biroul oval.

    Donald Trump a stârnit numeroase controverse atunci când şi-a anunţat candidatura, mai ales datorită pledoariei sale pentru repatrierea imigranţilor şi anularea dreptului de cetăţenie pentru copiii născuţi pe teritoriul Statelor Unite în cazul în care părinţii acestora nu au drept de muncă. Donald Trump a spus, mai în glumă, mai în serios, că va construi un zid la graniţa de sud a Statelor Unite pentru a opri accesul mexicanilor: “Am să contruiesc un zid mare – un zid uriaş, de fapt – la graniţa de sud şi apoi am să îi pun pe mexicani să îl plătească. Ţineţi minte cuvintele mele”.

    Planurile lui Trump în ceea ce priveşte imigraţia au trei idei centrale: construirea zidului la graniţa cu Mexicul, înăsprirea legilor privind procesul de imigrare şi impunerea unor condiţionări referitoare la crearea de locuri de muncă şi de creştere a salariilor pentru cetăţenii americani. El a declarat că deportarea a 11 milioane de oameni fără acte va fi o soluţie bună şi se numeşte management, iar politicienii nu pot să gestioneze acest lucru şi tot ce fac ei este să vorbească.

    Ideile extreme ale lui Trump par să fi avut succes la un segment important de votanţi republicani; o explicaţie pentru acest fenomen este distribuţia geografică a susţinătorilor celor două partide pe teritoriul Statelor Unite. Zonele din nord au votat, istoric, pentru democraţi; zonele din sud, afectate în mod direct de numărul mare de mexicani care lucrează ilegal, votează în mod tradiţional cu republicanii. Discursul categoric (şi pe alocuri rasist) al lui Trump a relaţionat astfel bine cu votanţii republicani.

    Declaraţia de 92 de pagini depusă la Federal Election Commission (este prima dată când omul de afaceri prezintă public date despre averea sa) arată că veniturile lui Trump s-au situat între 456 şi 543 milioane de dolari în 2014 şi în cea mai mare parte a primului semestru din 2015. În urma depunerii declaraţiei, reiese că Trump este de departe cel mai bogat dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2016 care au depus astfel de declaraţii, potrivit ZF. Trump a inclus în declaraţie 515 companii în care deţine poziţii de preşedinte sau membru. Multe sunt corporaţii cu răspundere limitată având legătură cu deţinerile imobiliare ale lui Trump, incluzând proprietăţi în Panama, Istanbul, Mumbai, Puerto Rico şi Dubai.

    Numele lui Donald Trump este foarte puternic legat de domeniul imobiliarelor, pornind chiar de la emblematicul Trump Tower din New York. Afacerile în imobiliare le-a pornit influenţat de moştenirea din familie. Fred Trump, tatăl său, a fost un bogat investitor în real estate din New York. A început cu achiziţia şi renovarea Commodore Hotel, devenit Grand Hyatt, şi a continuat cu numeroase proiecte, nu toate profitabile, fapt care explică problemele financiare cu care s-a confruntat în anii ‘90.

    Magnatul american are o avere estimată la peste 4 miliarde de dolari şi este cunoscut ca fiind o persoană extravagantă, lucru care se remarcă şi prin prisma faptului că are în biroul său un vultur pleşuv. Donald Trump a fost un copil agitat, cu o personalitate asertivă, iar părinţii au decis să îl trimită la Academia Militară din New York când acesta avea doar 13 ani, cu scopul de a-i redirecţiona energia într-o manieră pozitivă.

    Omul de afaceri s-a descurcat bine în regimul militar, atât din punct de vedere social, cât şi academic, şi a devenit un bun atlet şi, mai apoi, preşedintele studenţilor până în anul 1964, când a absolvit. El a intrat la Universitatea Fordham şi apoi s-a transferat la Wharton, Şcoala de Ştiinţe Economice din cadul Universităţii din Pennsylvania, studii pe care le-a absolvit în 1968, obţinând o diplomă în economie. Chiar dacă Trump conduce cursa pentru nominalizare din partea republicanilor, drumul către Casa Albă e unul extrem de dificil. Moody’s Analytics, divizia a Moody’s responsabilă de realizarea predicţiilor electorale, sugerează o victorie detaşată a democraţilor în 2016. Mai exact, studiul prezentat la începutul lunii septembrie arată că 326 de electori vor merge către democraţi faţă de 212 către republicani; pentru a câştiga preşedinţia Statelor Unite este nevoie de 270 de electori. Modelul celor de la Moody’s a prezentat cu succes rezultatele ultimelor nouă alegeri, iar în 2012 au reuşit chiar să prezică numărul exact de electori ce au votat cu fiecare partid.

    Din partea democraţilor, cele mai mari şanse la nominalizare la are Hillary Clinton, fosta primă doamnă a Statelor Unite şi secretar de stat în cadrul administraţiei Obama. Clinton, cu un discurs mult mai echilibrat decât cel al lui Trump, poate câştiga şi din zona votanţilor independenţi.

    Americanii nu au ales în ultimul secol un preşedinte fără experienţă politică, cu excepţia lui Eisenhower, care a câştigat al doilea război mondial. Dacă Trump va reuşi să câştige alegerile din 2016, va fi într‑adevăr o premieră pentru Statele Unite. După cum spunea chiar Trump: “Poate că a venit timpul ca America să fie condusă ca o afacere”.