Tag: avere

  • Cum fac avere afaceriştii americanii din apocalipsa anunţată în 2012

    Dacă te aşteptai ca isteria cu sfârşitul lumii care urma să aibă loc pe 21 mai anul acesta să ia sfârşit odată cu depăşirea momentului, te-ai înşelat. Deşi amatorii de senzaţional s-au desumflat după ce lumea nu s-a sfârşit pe 21 mai, există suficienţi oameni care să le ia locul şi să ţină subiectul pe tapet. Actuala teorie apocaliptică despre sfârşitul lumii în 2012 este fie că pământul se va ciocni cu o gaură neagră, fie de o alta planetă, cert este că lumea pe care o ştim acum nu va mai fi la fel. Ceea ce ştim cu siguranţă este faptul că oamenii fac bani din această idee. În Arizona, de exemplu, antreprenorii s-au pus pe treabă de ceva vreme. Astfel, site-ul 2012supplies.com, de pe care se pot cumpăra măsti de gaze, mancare deshidratată, conserve si tot felul de produse “necesare” in caz de apocalipsă, a fost lansat de un bărbat din Mesa, Arizona.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Viaţa incredibilă a celor mai bogaţi arabi din lume (GALERIE FOTO)

    Cei mai mulţi dintre ei au afaceri în domeniul petrolier, în cel bancar şi în real estate. Spre exemplu, prinţul Alwaleed Bin Talal Al Saud, cel mai bogat arab din lume, cu o avere estimată la 20,4 miliarde de dolari, are afaceri în domeniul imobiliar, bancar şi în transporturi.

    De asemenea, Al Saud are o colecţie impresionantă de bijuterii, a investit într-un port din Franţa şi deţine mai multe acţiuni la companii din Liban şi Palestina. Cea de-a cincea parte din averea sa este formată în întregime din bani lichizi depozitaţi la mai multe bănci. Pe timpul carierei sale, prinţul a donat aproape trei miliarde de dolari prin intermediul fundaţiei sale de binefacere şi este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai prolifici filantropi ai lumii.

    Compania Kingdom Holding, pe care o deţine în proporţie de 95% acoperă 39 de investiţii în şapte sectoare. Este cel mai mare investitor străin din SUA, având acţiuni la News Corporation, Time Warner, Apple şi Citi. “Nu este limită pentru succes. Nu există un vârf. În momentul în care ajungi în top trebuie să cobori. Dacă atingi vârful ce se va întâmpla apoi? Trebuie să cobori. Nu am de gând să cobor. În ceea ce mă priveşte, prefer să cred că nu pot ajunge niciodată în vârful dealului”, a declarat prinţul pentru arabianbusiness.com. Locul al doilea este ocupat de Mohamed Bin Issa Al, fondatorul şi directorul MBI Internaţional, un grup de companii cu o valoare de aproximativ 12 miliarde de dolari care derulează operaţiuni în Orientul Mijlociu, Europa şi Statele Unite.

    Pe cea de-a treia poziţie se află familia Olayan, care deţine un conglomerat cu un portofoliu de mai mult de 50 de companii. Fondată în 1947, Olayan Group a început ca o companie de transport de mărfuri cu camionul. În 1954, fondatorul său, Suleiman Olayan, a lansat General Trading Company(GTC), afacerea de distribuţie de băuturi şi mâncare a grupului. Ulterior, prin intermediul GTC, Suleiman a achiziţionat mai mulţi distribuitori precum Kimberly-Clark, General Foods, Pillsbury, Hunt Wesson, Cummins Engine, Kenworth şi Atlas Copco. Astăzi, grupul deţine acţiuni în cadrul MetLife, First Boston şi AIG. Văduva lui Suleiman, Mary şi cei patru copii ai lor- Khaled, hayat, Hutham şi Lubna- împart averea de 11,9 miliarde de dolari.

  • Cat de bogata este…? Astazi: Rihanna (VIDEO)


    Luna trecuta, Rihanna a semnat un acord pe mai multi ani cu
    Autoritatea de Turism din Barbados pentru promovarea insulei ca
    destinatie turistica, dupa ce in mai semnase un contract in valoare
    de 500.000 de dolari ca sa promoveze apa de cocos Vita Coco, intr-o
    campanie alaturi de Madonna si Anthony Kiedis de la Red Hot Chili
    Peppers.


    Tot anul acesta, Rihanna a devenit purtatoarea de cuvant a
    campaniei 100 Years Skincare a Nivea. Astfel de contracte intregesc
    averea, apreciata de unele surse la 60 de milioane de dolari
    (Celebrity Net Worth), de altele la 143 de milioane de dolari
    (IMDB, care citeaza o estimare Forbes), a uneia dintre cele mai
    bine vandute cantarete ale momentului.

    Robyn Rihanna Fenty s-a nascut in 1988 la Saint Michael, in
    Barbados, dintr-o mama originara din Guyana si un tata cu origini
    irlandeze, intr-o familie modesta cu sase copii, marcata de
    dependenta de alcool si droguri a tatalui.

    A inceput sa cante la o varsta frageda, inspirata fiind de
    muzica reggae, si a abandonat liceul, dorind sa se dedice
    cantatului. A inregistrat cateva demo-uri pe care primul ei
    producator muzical le-a trimis catorva case de discuri, intre care
    si Def Jam Recordings, condusa de Jay-Z, cu care Rihanna a si
    semnat primul contract, in 2005.

    Se muta apoi in State, unde primul ei single, “Pon de Replay”,
    ajunge nr. 2 in topul Billboard Hot 10 si in topul britanic al
    single-urilor.

    Albumul de debut, “Music of the Sun”, scos in august 2005, se
    vinde in peste 2 milioane de exemplare in toata lumea. In 2007,
    Rihanna e deja o vedeta de talie internationala, ajunsa la al
    treilea album, “Good Girl Gone Bad”, care a generat opt single-uri,
    toate ajunse intre primele opt piese din topul Billboard Hot 100,
    inclusiv faimosul “Umbrella”. Cel mai recent album, “Loud”, iesit
    pe piata in noiembrie 2010, s-a vandut inca din prima saptamana in
    207.000 de exemplare, iar single-ul “Only Girl (In the World)” a
    ajuns pe prima pozitie in topurile din nu mai putin de zece tari,
    intre care SUA si Marea Britanie.

    Anul trecut, Rihanna a scos pe piata o carte ilustrata
    autobiografica, intitulata chiar “Rihanna”, anul acesta a fost
    lansata linia de parfumuri Reb’l Fleurs, in colaborare cu compania
    lui Jay-Z, Iconic Fragrances, iar in 2012 va fi lansata adaptarea
    pentru cinema a jocului Battleship, in care va juca si
    Rihanna.

    Revista Forbes o plaseaza pe lista celor mai bine platite vedete
    sub 30 de ani, calculand la 29 de milioane de dolari incasarile ei
    numai din perioada mai 2010 – mai 2011 de pe urma concertelor, a
    vanzarilor de albume si a contractelor de reclame cu diverse
    branduri, de la bauturile Fuze Drinks si pana la aparatele de ras
    Venus Razors. In acelasi timp insa, Rihanna are o cota importanta
    si la bursa filantropilor, prin intermediul fundatiei sale,
    Believe, infiintata in 2006 in beneficiul copiilor suferinzi de
    boli incurabile.

  • Cat de bogat este…? Astazi: Victoria Beckham

    In total, averea Victoriei si a lui David Beckham a
    fost estimata anul trecut la peste 145 de milioane de lire
    sterline, cu 16% mai mult fata de anul precedent. Inca dinainte de
    a se casatori cu faimosul fotbalist, Victoria a strans insa o avere
    considerabila.

    Compozitoare, dansatoare, designer
    vestimentar, autoare, actrita, model si femeie de afaceri, doamna
    Beckham a pus la ciorap fiecare banut. Doar in 2008, cand grupul
    Spice Girls s-a reunit si a facut un turneu mondial, fiecare dintre
    membrele trupei a castigat cate zece milioane de lire.

    Victoria a lansat si doua carti, o
    autobiografie intitulata “Invata sa zbori” si un ghid vestimentar
    “That Extra Half an Inch: Hair, Heels and Everything In Between”,
    vandute in peste un milion de copii fiecare. Doar de pe urma
    biografiei a castigat un milion de lire.

    In 2008, fosta cantareata a declarat intr-un
    interviu pentru Now Magazine ca firma sa de parfumuri valoreaza 109
    milioane de lire sterline.

    Este greu de estimat insa care este valoarea
    averii Victoriei Beckham, deoarece toate afacerile sunt facute
    impreuna cu sotul sau. La inceputul lunii iulie, ea a facut public
    faptul ca va crea interiorul noului Range Rover Evoque, o noua
    modalitate prin care averea i se va mari.

  • Primul demnitar pesedist cu avere confiscata: Dan Ioan Popescu

    ICCJ a dispus confiscarea a peste un milion de euro din averea
    sotilor Popescu, bani pe care acestia nu i-ar fi putut justifica,
    potrivit judecatorilor.

    Fost ministru al industriilor in cabinetul Adrian Nastase, D.I.
    Popescu este primul demnitar in cazul caruia justitia decide
    confiscarea unei sume atat de insemnate, chiar in timp ce continua
    discutiile privind revizuirea Constitutiei, in sensul eliminarii
    prevederii care prezuma drept licita dobandirea oricarei
    averi.

    Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis, joi, in procesul
    privind averea dobandita de fostul ministru PSD Dan Ioan Popescu si
    sotia sa confiscarea a peste 4 milioane de lei, solutia putand fi
    contestata in termen de 30 de zile la un complet superior. ICCJ a
    dispus confiscarea sumei si obligarea persoanele cercetate sa
    plateasca aceasta suma la bugetul de stat in termen de 30 de zile
    de la ramanerea irevocabila a prezentei sentinte. In plus, cuplul
    Popescu trebuie sa plateasca 17.935 lei cu titlu de cheltuieli de
    judecata.

  • Guvernul s-a cam grabit cu legea confiscarii extinse a averilor

    Conform legii, ar fi trebuit ca textul sa fie adoptat doar dupa
    ce ar fi fost supus consultarii publicului timp de 30 de zile,
    dintre care, timp de zece zile, institutia ar fi trebuit sa
    primeasca observatii, comentarii si propuneri din partea celor
    interesati, fie ei cetateni sau organizatii neguvernamentale. In
    schimb, Guvernul a afisat proiectul pe pagina de internet a
    Ministerului Justitiei la data de 5 iulie, iar dupa numai o zi l-a
    adoptat.

    Presedintele PSD, Victor Ponta, a anuntat ca social-democratii vor
    vota insa oricum legea PDL, pentru a demonstra ca nu trebuie
    modificata Constitutia. Initial, presedintele Traian Basescu
    afirmase ca unul dintre scopurile modificarii Constitutiei se
    numara si scoaterea de sub protectia implicita a legii a
    posesorilor de averi ilicite, avand in vedere ca in noua forma a
    legii fundamentale, caracterul prezumat licit al averilor
    dispare.

  • Peter Falk i-a lasat mostenire sotiei sale o avere de 5 milioane de dolari

    Averea actorului american este estimata la aproximativ 5
    milioane de dolari. Peter Falk a lasat mostenire o suma de cateva
    sute de mii de dolari celor doua fiice ale sale, adoptate in timpul
    primei lui casatorii.

    Potrivit presei americane, Peter Falk a anticipat riscul ca unul
    dintre mostenitori, in special una dintre fiice, Catherine, ar
    putea sa incerce sa conteste testamentul si a luat masuri speciale
    pentru a-si proteja averea. in testamentul sau, Peter Falk a trecut
    o clauza speciala, prin care actorul a cerut ca daca unul dintre
    mostenitori contesta testamentul, acel mostenitor sa isi piarda
    automat partea de mostenire.

    Mai mult pe
    www.mediafax.ro
    .

  • Financial Times: Instabilitatea politica din Transnistria, o oportunitate de a face avere dar nu si de a o pastra

    Transnistria, descrisa de cotidianul britanic drept o zona
    decorata cu statui ale lui Lenin, un rai pentru traficantii de
    persoane, de arme si alte tipuri de infractiuni , este un loc
    provincial care nu are nici timpul, nici resursele de a fi
    recunoscuta ca stat. Cu toate acestea observatorii pe termen lung
    aflati aici nu sunt asa de siguri in privinta ideii ca Transnistria
    este “un rai al contrabandistilor”. “Multe lucruri despre
    contrabanda reprezinta dezinformarea de la Chisinau”, a declarat un
    diplomat european. Izolarea la care a fost condamnata Transnistria
    de liderul sau, Igor Smirnov, presupune costuri importante. Astfel,
    nicio alta tara nu accepta timbrele sale vamale, ceea ce inseamna
    ca produsele de export trebuie timbrate mai intai de autoritatile
    transnistrene, apoi duse la Chisinau pentru a fi aprobate de
    autoritatile vamale moldovene, dupa care duse inapoi catre est, pe
    o ruta ce ocoleste regiunea, pentru a fi exportate prin portul
    ucrainean Odessa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cat de bogat este…? Astazi: Robert Downey Jr.

    Se stie ca Sherlock Holmes este un detectiv din patura bogata a
    societatii, dar fanii povestilor lui Sir Arthur Conan Doyle stiu
    totusi ca personajul nu sta foarte bine la capitolul finante
    personale, motiv pentru care il si ia pe Dr Watson drept coleg de
    apartament.


    Robert Downey Jr, cel care a dat viata personajului Sherlock
    Holmes nu este nici pe departe in aceeati situatie, desi actorul a
    avut pana acum o cariera destul de plina de suisuri si coborasuri.
    Doar pentru acest rol, Downey Jr. a incasat 9 milioane de dolari,
    la care se adauga alte 15 milioane de dolari pentru performanta din
    Sherlock Holmes: A Game of Shadows, cea de-a doua parte a filmului
    estimata sa iasa pe marile ecrane la finele acestui an.

    Actorul a mai avut de castigat si de pe urma incasarilor din box
    office si din vanzarile de DVD-uri, doar acestea din urma insemnand
    un plus de 3,5 de milioane de dolari in contul bancar. Iar daca e
    sa fie luate in calcul veniturile familiei Downey, sotia lui Susan
    a avut de asemenea o contributie din pozitia de producator al
    filmului.

    Robert Downey Jr. a devenit in ultimii ani tot mai valoros ca
    actor, avand capacitatea sa aduca incasari spectaculoase de pe urma
    filmelor in care joaca. Sherlock Holmes a avut incasari in box
    office de 517 de milioane de dolari, in timp ce Iron Man 2, spre
    exemplu, a avut incasari de 622 de milioane de dolari.

    Astfel, actorul a devenit al zecelea cel mai bogat din industria
    filmului de la Hollywood, cu incasari de 31,5 de milioane de dolari
    anul trecut, in crestere fata de nivelul de 22 de milioane de
    dolari din 2009, cand a fost pe locul 28 in clasamentul celor mai
    bogati actori, dupa nume precum Johnny Depp sau Leonardo
    diCaprio.

    Nascut pe 4 aprilie 1965, Downey si-a inceput de timpuriu
    cariera de actor. A jucat mai intai in Pound, un film produs de
    tatal sau, la varsta de doar cinci ani. Apoi, in adolescenta, a
    jucat intr-o serie de filme precum Less Than Zero, interpretand
    personaje tulburate, cu dependente de droguri sau alte
    asemenea.


    La inceputul anilor ’90, a fost nominalizat la Oscar pentru
    rolul Charlie Chaplin, succes care aproape ca s-a stins complet
    odata cu inrautatirea dependentei lui Robert Downey Jr. de droguri
    si alcool. Chiar si in aceasta perioada dificila, actorul a
    continuat sa apara in producti precum Ally McBeal, unde a rezistat
    o perioada inainte de a ceda din nou in fata dependentelor
    sale.

    Franciza Iron Man care a debutat in 2008 si care va avea o noua
    continuare in 2013 a insemnat revenirea lui Downey si i-a adus si
    alte roluri interesante, precum cel din Tropic Thunder, pentru care
    a fost din nou nominalizat la Oscar, sau din Due Date.

    Totodata, noua imagine i-a adus lui Robert Downey Jr. si o serie
    de contracte pentru publicitate, el fiind, spre exemplu, vocea
    reclamelor pentru masinile Nissan. Recent, actorul a devenit si
    vocea lui Mr. Peanut, mascota unui brand american foarte cunoscut
    de alune care are un buget de 35 de milioane de dolari pentru
    revitalizarea imaginii produsului.


    Robert si sotia sa, Susan, duc o viata destul de luxoasa asa cum
    ar fi de asteptat de la orice actor din Hollywood. Cei doi isi
    petrec cel mai mult timpul in vila de 13 milioane de dolari din
    Malibu sau in casa cocheta din Venice Beach unde este vazut adesea
    Bentley-ul lor albastru.

  • Al treilea magnat grec intra pe lista celor mai bogati oameni din lume. Cine sunt ceilalti doi

    Mistakidis detine 6% din Glencore, compania multinationala de
    minerit si comert cu materii prime care s-a listat luna trecuta la
    bursele din Londra si New York, cu o capitalizare de 59 de miliarde
    de dolari, informeaza Kathimerini.

    Pe lista miliardarilor Forbes figurau pana acum doar doi greci,
    ambii din familii de armatori. Cel mai bogat dintre ei este Spyros
    Latsis, cu o avere estimata la 4,8 miliarde de dolari (intre
    altele, familia Latsis detine o participatie de peste 40% in grupul
    financiar EFG Eurobank Ergasias, care detine inclusiv banca
    romaneasca Bancpost, precum si in firma petroliera Hellenic
    Petroleum).

    Al doilea este Filippos Niarchos, descendentul lui Stavros
    Niarchos, unul dintre cei mai bogati armatori din Grecia, cu 2,5
    miliarde de dolari. Fiul lui Filippos Niarchos, Stavros, a ajuns
    celebritate internationala gratie relatiei sale amoroase de acum
    cativa ani cu Paris Hilton.

    Telis Mistakidis este si unul dintre directorii diviziei de
    tranzactii cu zinc, cupru si plumb a Glencore. El a inceput sa
    lucreze la Glencore in 1993 si nu locuieste in Grecia, ci in
    Elvetia, unde isi are sediul compania.

    Intrebat de ziaristii greci daca are in vedere sa-si investeasca
    in Grecia macar o parte din avere, Mistakidis a declarat ca,
    deocamdata, cea mai buna investitie pentru el este Glencore, dar ca
    “intr-o zi” ar putea avea in vedere asa ceva, “dar trebuie sa fie
    ceva simplu si un domeniu pe care il stapanesc”.

    Cei mai multi bani din listarea la bursa a Glencore i-a facut
    Ivan Glasenberg, CEO al companiei, cu 15,8% din actiuni (ceea ce
    inseamna o participatie de 9,6 miliarde de dolari). Conform
    prospectului de emisiune, managerii Glencore nu-si vor putea vinde
    insa actiunile in primul an de dupa listare, iar in fiecare dintre
    urmatorii patru ani vor avea dreptul sa vanda numai pana la 20% din
    actiuni, astfel incat nu se vor putea bucura decat de o parte din
    averea proaspat dobandita.