Tag: reusita

  • Care este secretul transformării lui Novak Djokovic. Ce l-a ajutat să ajungă numărul 1 în lume

    Novak Djokovic a ocupat ani de-a rândul locul 3 în clasamentul de simplu al celor mai buni jucători de tenis din lume, în spatele duoului formidabil Federer-Nadal. În 2011, însă, ceva s-a schimbat în cariera lui Djokovic: a câştigat trei turnee de Grand Slam şi a reuşit una dintre cele mai lungi serii de meciuri câştigătoare, 43 la număr, întreruptă în cele din urmă de Roger Federer.

    Anul 2011 a reprezentat, aşadar, momentul de cotitură al carierei sale; ce a dus însă la această schimbare?

    Există numeroase teorii pe acest subiect, începând cu regimul său fără gluten şi continuând cu schimbări la nivel psihic. Cea din urmă a venit, probabil, în urma succesului înregistrat la finalul anului 2010 în finala Cupei Davis – primul trofeu câştigat de Serbia. Djokovic a realizat, în acel moment, că poate câştiga orice meci, indiferent de advesar. Este într-un fel ironic, pentru că acest trofeu este unul câştigat în echipă, iar cariera lui Djokovic este una incredibilă la simplu.

    Nici aspectul fizic nu trebuie neglijat – regimul său alimentar a eliminat practic numărul mare de meciuri abandonate şi i-a dat o rezistenţă aproape nemaivăzută astăzi. Dovadă stau numeroase meciuri, dintre care merită să amintim finala de la Australian Open, câştigată în faţa lui Rafael Nadal, care a durat mai bine de cinci ore.

    Astăzi, la 28 de ani, Djokovic ocupă primul loc în clasamentul ATP de simplu, cu un număr dublu de puncte faţă de ocupantul locului 2, Andy Murray. Dominaţia sa este impresionantă: a jucat 15 finale consecutive şi a câştigat 11 titluri, dintre care 3 de Grand Slam şi 6 de Masters 1000. Singurul jucător care a reuşit să îl învingă de mai multe ori este Roger Federer, care la 34 de ani continuă să fie principalul său competitor. De altfel, 7 dintre cele 15 finale jucate de Djokovic au fost în compania lui Federer.

    Jucătorul sârb termină anul cu 82 de victorii şi 6 înfrângeri (3 în faţa elveţianului), cele mai bune cifre de la cele înregistrate de Federer în 2006 (92 de victorii, 5 înfrângeri).

    Principalul obiectiv al lui Djokovic pentru 2015, după cum a declarat chiar el, este Roland Garros-ul, singurul turneu de Grand Slam care îi lipseşte.

  • Femeia care a renunţat la un job de sute de mii de dolari pentru a călători. “Mergeam la serviciu bolnavă pentru că nu voiam să-mi petrec zilele de concendiu acasă”

    Kristin Addis a renunţat la jobul ei de bancher de investiţii din California de Sud în martie 2012. Deşi câştiga sume cu şase cifre nu era fericită cu viaţa ei, scrie Business Insider.

    Trebuia să facă o schimbare. “Era foarte greu pentru mine cu doar 14 zile de concediu pe an. Mergem la serviciu bolnavă pentru că nu voiam să-mi petrec zilele de concendiu acasă”, a spus Addis. “În plus, nici nu puteam să-mi iau cele 14 zile de concediu toate odată. Aşa că ce valoare mai au banii dacă nu am o oportunitate să-i cheltuiesc”, a adăugat ea.

    Determinată, Addis şi-a luat un bilet dus spre Bangkok şi de atunci tânăra de 29 de ani călătoreşte şi-şi documentează experienţa prin intermediul blogului ei. De-a lungul carierei de bancher, tânăra a reuşit să strângă 20.000 de dolari cash şi alţi 60.000 de dolari în fonduri de pensii, bani pe care nu vrea să-i cheltuiască decât după ce se pensionează.

    “Voiam să-mi iau un an sabatic, să trăiesc o aventură. Însă lucrurile s-au schimbat, acum călătoriile sunt legate şi de muncă. Am un loc de reşedinţă la Berlin, dar în ultimul an şi jumătate am stat acolo doar şase luni”, a mai spus ea.

    Kristin Addis se întreţine din vânzările de pe site, din parteneriatele cu agenţiile de turism, dar şi din vânzările cărţii sale  “Conquering Mountains: The Guide to Solo Female Travel”. Toate astea ajung cam la 40% din cât câştiga ca bancher. “Mă simt mult mai bogată acum datorită faptului că pot să trăiesc experienţe unice, că întâlnesc oameni noi. Bogăţia, bunăstarea este un lucru foarte subiectiv”, afirmă Addis.

    Programul de lucru s-a extins acum (la site mai lucrează part time alte 3 persoane) şi munceşte mai mult decât o făcea ca bancher, însă acum poate să-şi aranjeze perioade când nu este deranjată de nimeni.

    Sfatul ei pentru cineva care vrea să urmeze o cale asemănătoare: “Să-ţi dai seama la ce te pricepi şi să-ţi dai seama cum ai putea să fructifici acest skill online” 

  • Surorile care primesc 75.000 de lire doar pentru că publică poze online, pe reţelele sociale – GALERIE FOTO

    Surorile, Lucy, Sophie şi Stacie Brooks, au dezvăluit că au câştigat în jur de 75.000 de lire doar din donaţiile fanilor, care au constat în haine, pantofi sau genţi, scrie Daily Mail.

    Cum au reuşit cele trei surori această performanţă? Doar din simplu fapt că publică poze online, pe reţelele sociale.

    Se pare că acest lucru, dăruirea de bunuri către diferite personalităţi din online, este un trend care acaparează Marea Britanie. Fetele nu sunt mulţumite doar de “like-uri” sau “reteewt-uri”, ci fani au la dispoziţie un “wish list”, o listă de produse alese de surori pe care fani le pot cumpăra pentru ele.

    “Nu ne-am întâlnit niciodată admiratorii. Nu este ceva sexual. Iubitul meu nu are nicio problemă cu asta. I se pare amuzant. Deşi îi este dificil ce să-mi dăruiască de Crăciun, având în vedere că am atâtea lucruri”, a spus Sophie.

    Fetele au o legiune de fani online, numai Lucy are peste 90.000 de fani pe Twitter.

    “Bărbaţii care ne trimit cadouri sunt inofensivi. Poate se simt singuri sau le lipseşte încrederea. Nu au o fată acasă pe care să o răsfeţe cu cadouri”, a adăugat şi Lucy.

    Însă nu totul e roz, unul dintre fani, a fost atât de insistent, încât fetele au cerut un ordin de protecţie pentru hărţuire.

    Fetele deţin un salon de frumuseţe în  St Albans, Herts.

    “Vreau să am o viaţă frumoasă. De ce să nu accept cadourile? Unii oameni ne critică, dar dacă cineva vrea să ne resfeţe cu o pereche frumoasă de pantofi, de ce să îi returnez?”, a încheiat Lucy.

  • Fotograful care a petrecut opt ani cu cea mai violentă bandă de motociclişti din Noua Zeelandă: “Dacă depăşeam anumite limite, m-ar fi omorât”

    Jono Rotman, un fotograf din Wellington, a petrecut aproape opt ani în preajma Mighty Mongrel Mob, o bandă de motociclişti din Noua Zeelandă ai cărei membri sunt renumiţi pentru că trăiesc într-o lume din care sunt excluse persoanele obişnuite. Fotograful a reuşit să  câştige încrederea membrilor şi să obţină acces la lumea lor. A reuşit astfel să facă fotografii de excepţie ale membrilor Mighty Mongrel Mob.

    Rotman a povestit publicaţiei Daily Mail Australia că a început să le câştige încrederea în momentul în care a început să facă fotografii ale închisorilor din Noua Zeelandă.  ”Am discutat cu un ofiţer de legătură al găştii în închisoare, care mi-a oferit contactul unui membru Mighty Mongrel Mob, iar lucrurile au evoluat de acolo”, a spus el.

    Rotman a început să călătorească prin ţară, vizitând casele şi cluburile câtorva membri ai benzii de motociclişti. ”Istoria lor este extrem de violentă, aşa că, evident, m-am simţit intimidat de multe ori. Exista mereu o înţelegere nevorbită că dacă depăşeam anumite limite, m-ar fi omorât”, povesteşte el.

    Tatuajele faciale, cât şi svastica nazistă sunt câteva dintre însemnele folosite de membrii găştii, cu scopul de a-şi arăta rebeliunea faţă de autoritate. Pentru a le câştiga încrederea, Rotman le-a specificat că vrea să se concentreze pe artă, şi nu spre expunerea lor. ”Găştile de acest tip au un set de porniri umane duse la extrem. Asta am vrut să explorez.”

    La începutul anului, a realizat o expoziţie de portrete, în care l-a inclus şi pe cel al lui Shane Harrison, un ucigaş ce făcea parte din bandă.

    ”Munca nu este despre cine ce a facut sau ce s-a întâmplat. Este vorba despre o anumită  istorie a ţării care ar putea fi studiată prin acest proiect, nu despre stereotipuri legate de aceşti oameni.”, a spus el.

  • Cum să-ţi măreşti şansele de a obţine jobul dorit

    Suntem oameni, cu toţii avem aspiraţii şi visuri. În fiecare zi dorim să ne depăşim limitele impuse şi să câştigăm postul râvnit. Primul obstacol pe care îl întâmpinăm înainte de a obţine job-ul dorit, este interviul. Dacă reuşim să convingem interlocutorul că ne dorim cu adevarat postul şi că suntem candidaţii perfecţi, postul ne va aparţine.

    În schimb, dacă sunt mulţi candidaţi, prin intermediul unei scrisori de mulţumire poţi schimba situaţia în favoarea ta şi îţi poţi impresiona superiorii. Sunt sigură că nu foarte multă lume cunoaşte această metodă de a ieşi în evidenţă, chiar dacă în străinătate este des întâlnită şi foarte apreciată.

    Se obişnuieste să se trimită după ce ai primut postul dorit, dar se poate trimite o astfel de scrisoare şi imediat după interviu, chiar dacă nu eşti convins că ai obţinut job-ul. Datorită faptului că mai puţin de 10% din candidaţi vor trimite, tu vei face un pas foarte important şi care va avea un impact pozitiv asupra angajatorului ajutându-te să te diferenţiezi vizibil de ceilalţi.

    Îţi voi pune la dispoziţie câteva sfaturi pentru a redacta o scrisoare de mulţumire.

    1. Întotdeauna trebuie să trimiţi documentul de mulţumire în cel mult 24 de ore după încheierea interviului.

    2. Exprimă-ţi entuziasmul pentru firmă şi postul pentru care ai candidat. Încearcă să fii specific în legătură cu ceea ce te interesează, explică de ce consideri că vei fi un membru bun pentru echipă, descrie câteva situaţii care te-au ajutat să te dezvolţi şi cât de bine te descurci în lucrul în echipă.

    3. Comunică orice punct pe care consideri că nu l-ai abordat suficient de clar în timpul interviului: orice răspuns pe care consideri că nu l-ai dezvoltat atât de bine precum ai fi dorit. Această scrisoare este ultima ta oportunitate pentru a lăsa o impresie pozitivă.

    4. Personalizează-ţi scrisoarea: probabil vei fi unul dintre mulţii candidaţi care au optat pentru acest post, de aceea trebuie să ieşi în evidenţă şi să încerci să îi determine să îşi amintească de tine, chiar şi după ce i-au  intervievat pe toţi. În document explică care consideri că au fost punctele cheie ale interviului şi dezvoltă-le.

    5. Dacă ai fost intervievat/ă de mai multe persoane, ia în considerare posibilitatea de a trimite câte o scrisoare diferită fiecăruia. Învaţă-te să ceri carţi de vizită, astfel nu vei uita numele şi functia pe care fiecare persoană cu care ai intrat în contact o are în organizaţie.

    6. Vorbeşte despre experienţa pe care o ai: Dacă firma ţi-a comunicat abilităţile pe care doreşte să le aibă candidatul, pasiuni sau experienţă, utilizează scrisoarea de mulţumire pentru a demonstra cum poţi satisface acele necesităţi.

    7. Povesteşte-le despre succesele tale. În acelaşi mod, dacă organizaţia ţi-a comunicat caracteristicile ideale pe care trebuie să le aibă un candidat, utilizează aceasta oportunitate pentru a le aminti cum îndeplinesti o sarcină dificilă sau cum rezolvi o problemă neprevăzută.

    8. Aminteşte-ţi să reciteşti şi să corectezi scrisoarea înainte de a o trimite. De asemenea, asigură-te că transmite o imagine profesională si că nu conţine greşeli ortografice şi/sau gramaticale.

    9. Încearcă să foloseşti diacritice.

    Întotdeauna trebuie să te diferenţiezi de restul, mai ales dacă în joc este un post mult dorit. Surprinde-ţi viitorii colegi folosindu-te de o astfel de scrisoare şi accentuează abilităţile pe care le deţii prin exemple.

  • Cum a reuşit această tânără de 26 de ani să dezvolte o afacere de un milion de dolari

    O tânără antreprenoare a găsit o nişă în industria de alimentaţie şi a reuşit să dezvolte, în doar 12 luni, un business de 1 milion de dolari.

    Peta Shulman, de 26 de ani, a fondat GoodnessMe Box, un serviciu care trimite mostre de mâncare sănătoasă doritorilor. Pentru doar 25 de dolari, aceştia primesc între 5 şi 10 mostre pe lună. Shulman, originară din Sydney, a pus bazele afacerii în iunie 2014 şi a reuşit să genereze în primul an de funcţionare venituri de 1 milion de dolari. Compania sa are, de asemenea, peste 57.000 de fani pe canalele dedicate de social media.

    Ideea i-a venit după ce a suferit o deficienţă a sistemului autoimunitar şi s-a tratat printr-un regim extrem de riguros ce a presupus consumul unor alimente sănătoase. “Am devenit pasionată de ideea de a folosi mâncare în locul medicamentelor şi mi-a plăcut să le arăt şi altora beneficiile pe care aceste alimente le aduc”, poveşte Peta Shulman.

    După primele şase luni, antreprenoarea a decis să mai angajeze câteva persoane, iar echipa numără astăzi şase persoane.

    Peta Shulman spune că are patru sfaturi pentru cei care vor să conducă o afacere: “Trebuie să îţi înţelegi clientul, trebuie să fii persistent, trebuie să te foloseşti de social media şi trebuie să ştii care este scopul tău”, explică tânăra.

  • Poveştile incredibile a unor deţinuti care au evadat de mai multe ori din închisoare. Unul dintre ei s-a pus într-o cutie mare şi s-a expediat singur din puşcărie

    Prison Break a fost un serial TV de succes ce a prezentat, cel puţin în primul sezon, un plan foarte complex de evadare din închisoare. Însă totul a fost ficţiune. Oamenii prezentaţi în articol au reuşit să evadeze de mai multe ori din închisori reale cu ajutorul a tot felul de trucuri.

    Willie Sutton, cunoscut şi ca Slick Willie, jefuia bănci. Se spune că a furat peste 2 milioane de dolari din bănci de-a lungul cariere sale. Acesta a fost încarcerat de mai multe ori. Prima dată a reuşit să evadeze după ce a pus mâna pe un pistol, a doua oară a trecut gardul închisorii cu o scară, iar a treia oară a fugit printr-un tunel săpat de alţi deţinuţi. Sutton a devenit consultat şi sfătuia băncile cum să-şi îmbunătăţească securitatea clădirilor. A apărut chiar în câteva reclame.

    Richard McNair s-a expediat singur din puşcărie. S-a pus singur într-o cutie mare, apoi cutia a fost expediată. A stat în libertate un an de zile când a fost prins din nou.

    Steven Jay Russell a evadat de câteva ori din puşcărie ca să fie împreună cu iubitul lui. Cei doi s-au întâlnit în puşcărie apoi au fost eliberaţi. Însă Russell a fost arestat iar pentru delapidare. Prima dată a scăpat din puşcărie după ce a pretins că este un judecător şi a scăzut cauţiunea de la 950.000 de dolari la 45.000.  A fost prins apoi a evadat din nou pretinzând că este un doctor. Iar  asta nu este tot. A convinsi autorităţile puşcăriei că are SIDA (deşi nu are) şi a fost eliberat către un centru de tratament care nu exista, a realizat acest lucru după ce a pretins că este doctor. A fost prins şi a primit 144 de ani de puşcărie. Viaţa lui a fost subiect de film, “I love you Phillip Morris”, iar rolurile principale au fost interpretate de Jim Carrey şi Ewan McGregor.

  • Tânărul care a zburat în jurul lumii cu doar 300 de dolari la clasa business. Cum a reuşit

    Bloggerul Sam Huang şi-a folosit milele de zbor adunate de-a lungul anilor pentru o călătorie la clasa întâi de 60.000 de dolari în jurul lumii, potrivit Business Insider.

    “Dom Perignon din belşug, caviar şi o cabină de duş la 10.000 de metri înălţime. Nu e de mirare că Emirates se află în topul celor mai bune companii aeriene din lume”, a scris Hunag pe blogul său.

    Huang a zburat în şapte ţări, 11 oraşe şi cinci continente cu Emirates la clasa business cu doar 300 de dolari. Cum a reuşit? Pe lângă faptul că şi-a folosit milele adunate, Huang s-a folosit de un truc pentru această călătorie. Şi-a rezervat biletele pentru o călătorie lungă cu mai multe escale, în loc de mai multe călătorii separate. E ceva mai complicat de făcut, dar este un plan realizabil, spunea Huang.

    Ceea ce a urmat a fost o călătorie de vis pe cinci continente, cu zboruri la clasa întâi. Sam Huang a profitat de ocazie şi a documentat experienţa.

    GALERIE FOTO

  • Unda tractoare din filmul “Star Wars”, inventată de oamenii de ştiinţă – FOTO

    Echipa de cercetători a demonstrat faptul că undele de sunet de înaltă amplitudine pot genera o “hologramă acustică”, ce poate funcţiona precum cele din filmul “Star Wars”, informează în pagina online The Independent.  

    Darth Vader şi căpitanul Kirk Starship Enterprises au avut o astfel de undă tractoare în filmele de mare succes din “Star Wars”. Unda tractoare, care până acum era întâlnită doar în filmele science fiction de-a lungul anilor, a sosit în sfârşit pe Pământ.

    O echipă de cercetători de la două universităţi britanice a creat prima undă tractoare sonică din lume, perfect funcţională şi capabilă să suspende, mişte şi să manipuleze obiecte mici, folosind doar puterea undelor sonore.

    Studii anterioare au arătat că tehnologia undei tractoare este posibilă, dar noul studiu este semnificativ, deoarece este prima dată când un obiect a fost suspendat şi controlat în aer cu succes. Undele de sunet de înaltă amplitudine au fost utilizate pentru a genera o “hologramă acustică” ce poate suspenda o minge de polistiren de 4mm în aer.

    Tehnica, dezvoltată de oamenii de ştiinţă, are o gamă largă de aplicaţii şi ar putea, în viitor, să fie utilizată pentru a manipula obiecte în interiorul corpului uman, fără a fi nevoie de o procedură medicală invazivă.

    Bruce Drinkwater, profesor în cadrul Departamentului de Inginerie Mecanică Bristol si unul dintre autorii studiului, a declarat: “Ceea ce avem este o undă tractoare pe deplin funcţională. Putem apuca obiecte, le putem răsuci, le putem roti, le putem muta. Anterior oamenii ştiau că aceste forţe există, dar este cu totul o premieră în lumea ştiinţei să poţi transforma totul în realitate.”

  • Câştigul la loto, noroc sau blestem. Povestea femeii care a reuşit să câştige de două ori la loto şi cu toate astea acum locuieşte într-o rulotă

    Evelyn Adams este un caz extrem de rar când vine vorba de câştigurile la loterie. Ea a avut noroc să căştige de două ori la loto doi ani la rând, 1985 şi 1986, strângând suma totală de 5.4 milioane de dolari. Din păcate pentru ea, după încasarea banilor, a reuşit să piardă toată suma după o serie de investiţii şi pariuri nereuşite în Atlantic City. În prezent, Evelyn Adams este falită şi trăieşte într-un parc de rulote.

    Citeşte aici povestea unui britanic care a câştigat la loto 10 milioane de lire sterline, iar acum lucrează într-o fabrică de biscuiţi si doarme în pădure