Tag: pierdere

  • Cipru vrea să acorde cetăţenie străinilor care au pierdut peste 3 milioane de euro în băncile locale

     “Investitorii nerezidenţi care au deţinut depozite înaintea acordului de împrumut şi au pierdut cel puţin 3 milioane de euro vor fi eligibili să aplice pentru cetăţenie cipriotă. Considerăm că o serie de măsuri care vor fi adoptate ar putea, pe o parte, să reducă într-o oarecare măsură din pagubele îndurate de comunitatea oamenilor de afaceri ruşi”, a declarat Anastasiades, într-o conferinţă la Limassol a investitorilor ruşi.

    Măsura, care vizează în principal cetăţeni ruşi, va fi aprobată într-o şedinţă a guvernului programată să se desfăşoare pe parcursul a două zile, luni şi marţi.

    “Deciziile vor fi implementate rapid”, a spus preşedintele.

    Statele zonei euro şi FMI vor împrumuta Ciprului 10 miliarde de euro pe parcursul a mai mulţi ani, însă fondurile sunt condiţionate de restructurarea dură a sectorului bancar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cipru vrea să acorde cetăţenie străinilor care au pierdut peste 3 milioane de euro în băncile locale

     “Investitorii nerezidenţi care au deţinut depozite înaintea acordului de împrumut şi au pierdut cel puţin 3 milioane de euro vor fi eligibili să aplice pentru cetăţenie cipriotă. Considerăm că o serie de măsuri care vor fi adoptate ar putea, pe o parte, să reducă într-o oarecare măsură din pagubele îndurate de comunitatea oamenilor de afaceri ruşi”, a declarat Anastasiades, într-o conferinţă la Limassol a investitorilor ruşi.

    Măsura, care vizează în principal cetăţeni ruşi, va fi aprobată într-o şedinţă a guvernului programată să se desfăşoare pe parcursul a două zile, luni şi marţi.

    “Deciziile vor fi implementate rapid”, a spus preşedintele.

    Statele zonei euro şi FMI vor împrumuta Ciprului 10 miliarde de euro pe parcursul a mai mulţi ani, însă fondurile sunt condiţionate de restructurarea dură a sectorului bancar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deponenţii cu mai mult de 100.000 de euro vor afla în septembrie câţi bani pierd

     Deponenţii cu mai mult de 100.000 de euro la Bank of Cyprus vor pierde minimum 37,5% din fondurile care depăşesc acest prag de garantare, iar procentul ar putea ajunge la 60% dacă va fi nevoie de mai mulţi bani pentru salvarea băncii, potrivit unor clarificări prezentate marţi de banca centrală din Cipru, care reconfirmă unele informaţii publicate anterior.

    Astfel, 22,5% din fondurile care depăşesc 100.000 de euro în conturile constituite la Bank of Cyprus vor fi îngheţate timp de 90 de zile, până când se va decide dacă este nevoie de mai mulţi bani pentru salvarea băncii.

    Sumele preluate în vederea salvării Bank of Cyprus vor fi convertite automat în acţiuni cu drept de vot şi dividende la bancă, la un preţ încă necunoscut.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis despre pierderea Ministerului Justiţiei: PNL nu a vrut să înceapă un “demers de tip troc de piaţă”

     Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre decizia PNL de a renunţa la Ministerul Justiţiei şi a răspuns că a participat la luarea acestei decizii, lucrurile fiind mai complicate decât la prima vedere.

    “Lucrurile sunt puţin mai complicate. Nu am dat şi nu ne-a fost luat. S-a hotărât în USL că, dacă tot a dorit primul ministru să preia interimatul la Ministerul Justiţiei şi dacă tot a dorit să facă nominalizările pentru procurori, atunci ar fi logic să-şi însuşească şi în continuare demersul pe justiţie. Nu ar avea nicio logică, după ce a scos esenţa din actualul ministeriat pentru această perioadă, să se dea ministerul înapoi la liberali, ca să continue ce? Să continue să dea explicaţii de ce a făcut primul ministru numirile pe care le-a făcut? Nu ar avea nicio noimă şi atunci USL, foarte înţelept, a hotărât să îi lase pe primul ministru şi PSD să-şi însuşească în continuare demersurile pe Ministerul Justiţiei”, a spus Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oameni care ar fi putut deveni miliardari. Unde au greşit? (GALERIE FOTO)

    O decizie nepotrivită poate costa, după cum veţi vedea în continuare, sute de milioane sau chiar miliarde de dolari.

    CINE SUNT CEI CARE AU PIERDUT STATUTUL DE MILIONARI DINTR-O GREŞEALA (GALERIE FOTO)

    Cele mai multe dintre exemple au legătură cu începuturile Apple sau Facebook.

     


     

  • Noua limită a bogăţiei

    Eventual orez în valoare de 100.000 de euro, noua limită a bogăţiei impusă de autorităţile europene. Dacă ai sub 100.000 de euro, eşti fericit, spargi seminţe în dinţi, bei berici şi râzi în faţa televizorului de ruşii cei fraieri care au pierdut bani în Cipru, asta dacă îţi alunecă degetul pe telecomandă şi prinzi vreo zece secunde din programul de ştiri.

    Şi, eventual, iei în serios oficiali care te sfătuiesc să îţi faci vreo 40 de depozite în care să îţi ţii banii, asta dacă rezişti la ştiri 30 de secunde. Şi, desigur, poţi să fii de acord cu devalizarea conturilor de peste 100.000 de euro, mama lor de hoţi!, că cum poţi câştiga 100.000 de euro dacă nu din furt!?

    Păi din muncă, caz în care poţi simţi fizic, în vintre, orice devalizare sau orice devalorizare, orice modificare de dobândă, iar orice declaraţie a vreunui oficial îţi va reţine atenţia mai mult de 30 de secunde. Despre premisele stabilite de ceea ce s-a întâmplat în Cipru şi despre cum chestiuni care pot părea inimaginabile acum pot deveni realitate – de exemplu “tunderea” conturilor tuturor europenilor pentru însănătoşirea preţiosului sistem bancar european.

    Serenitatea cu care cei mai mulţi români privesc ceea ce se întâmplă în Europa vine, cred, din două mari motive. Primul a fost impus de comunism, era pur şi simplu interdicţia de a deţine lucruri, mai mult decât ceva mobilă într-o casă închiriată, primită prin sindicat; oricine avea maşină sau casă pe pământ era, pe vremea lui Ceauşescu, un dubios care avea ceva de ascuns; mentalitatea s-a răspândit şi s-a păstrat în timp, iar oamenii au fost lipsiţi de bucuria de a avea o bucată de teren pe care să pui o floare şi trei fire de iarbă.

    Ciudat, o astfel de mentalitate s-a păstrat şi în perioada postrevoluţionară, când era bine, şi acesta este al doilea motiv, să fii “sărac şi cinstit”. Şi atât de tare a plăcut ideea asta, încât am rămas săraci, iar cinstea ne-am risipit-o în compromisuri politice.

    Europa îşi pierde acum o bucată zdravănă din coloana vertebrală, adică din clasa de mijloc. Nu este vorba de oligarhii ruşi, asta a fost o prostie şi o intoxicare, ci de antreprenori, de micile afaceri care au încercat să reziste, de slujbaşi care au tras din greu de dimineaţă până seara, de medici, funcţionari sau profesori.

    Este vorba de încredere în autorităţile care aprobă confiscarea banilor din conturi şi încrederea în băncile care acceptă asta, încălcând principii. Într-un fel sau altul, fiecare va resimţi “tunderea” conturilor, oriunde va fi fiind aceasta, oricând va fi şi orice sumă va fi fost în joc.

    Imaginea pe care o vedeţi este o caricatură din 1787 a unui ins pe nume James Gillray. Se cheamă “A March to the Bank” şi prezintă detaşamentul militar trimis să apere Banca Angliei în 1780, în timpul unei revolte pe fond religios, cunoscută drept “Gordon Riots”. Au fost atunci o sumă din ceea ce astăzi am numi victime colaterale; privind imaginea, ne dăm seama că grija pentru sistemul bancar nu este o noutate, diferă numai modalităţile în care aceasta este pusă în aplicare.

  • Ce mărci ne trezesc cele mai puternice emoţii

    Mărcile şi consumatorii îşi redefinesc rolurile, cei din urmă primind din ce în ce mai multă putere”, spune Manuela Dănilă, client service & new business development manager în cadrul companiei de cercetare de piaţă 360insights. Firma a realizat al doilea val al studiului Emotional Branding, în care peste 430 de mărci stau faţă în faţă cu consumatorii, pentru a vedea cât de puternică este legătura emoţională pe care au

    creat-o cu aceştia. Criza financiară, evoluţia tehnologiei, ramificarea modurilor de comunicare şi dispariţia graniţelor sunt doar o parte din factorii care schimbă decorul pieţei. “Mărcile trebuie să răspundă prompt la toate aceste provocări; doar cele care au curajul şi inspiraţia să se reinventeze îşi pot păstra succesul”, explică Manuela Dănilă. Consumatorul este mai greu de mulţumit, iar mărcile trebuie să ştie pe ce “butoane” să apese pentru a-l activa, fără a avea însă prea multe încercări la dispoziţie; cumpărătorul e critic şi penalizează orice greşeală. “Consumatorul oferă mărcii câteva momente (secunde poate) pentru a-i capta atenţia. Dacă marca nu reuşeşte să-l «agaţe» rapid, eforturile acesteia se risipesc”, spune reprezentanta 360insights.

    CLICK pe imagine pentru REZOLUŢIE MAXIMĂ

    O MARCĂ LEGATĂ DE CONSUMATORII SĂI PRIN EMOŢIONALITATE ESTE MAI PUTERNICĂ DECÂT UNA LEGATĂ CU ACEŞTIA DOAR PRIN OPORTUNITATE SAU PROFIT”, afirmă Marc Gobe, un vizionar al marketingului, ale cărui zece legi stau la baza acestui studiu.

    Dinamica schimbărilor din piaţa bunurilor şi serviciilor este reflectată şi de studiul Emotional Branding, care aduce faţă de anul trecut câteva răsturnări de clasament, cu mărci care îşi pierd din apreciere şi altele care reuşesc să escaladeze topul, ţintind către primele poziţii. În cazul produselor alimentare, Hochland trece de pe locul al treilea în vârful clasamentului. “Lider în mai multe categorii de brânzeturi, Hochland îşi culege laurii investiţiei în piaţa din România graţie legăturii puternice cu consumatorii săi”, exemplifică Manuela Dănilă.

    O altă poveste vine tot din categoria lactatelor, Danone fiind o altă marcă etalon. Cu toate că trece acum pe locul al doilea, schimbul de poziţii vine pe fondul unei diferenţe mici faţă de prima clasată, se arată în studiu. Mai mult decât atât, producătorul francez are pe podiumul clasamentului încă o marcă, Activia, pe locul trei. “Ceea ce defineşte marca Danone pare a fi dinamismul, fiind percepută ca o marcă pionier în inovaţie, stârnind mereu curiozitatea consumatorilor”, spune reprezentanta 360insights.

    “Legătura cu consumatorii se construieşte în timp, iar perioada de criză este un moment de verificare a sentimentelor, dar şi a ofertei concrete”, spune Anca Stroe, director de marketing la Danone România. Ea spune că de-a lungul anilor compania a investit în mod constant în campanii TV, în prezentarea la raft, a derulat evenimente în magazine, comunicare online, dar a organizat şi “ieşiri din rutină”, adică întâlniri directe cu consumatorii: caravane, evenimente în parcuri, vizite în fabrică şi la fermele de la care colectează lapte.

    “Întotdeauna am avut în minte ce-i interesează pe clienţi şi cel mai bun exemplu recent este cartea de reţete cu iaurt la care au contribuit chiar ei, direct.” Categoria lactatelor domină topul alimentelor, arată studiul, iar marca Zuzu (Albalact) câştigă o mai mare apreciere în acest an, balanţa înclinând în sens invers pentru Milli (Friesland Campina), care pierde câteva poziţii.
    Şi la categoria dulciurilor sunt vizibile câteva schimbări faţă de anul trecut. Milka îşi menţine poziţia de lider, iar “colega” de portofoliu, Poiana, i se alătură urcând pe locul al doilea.

  • Deponenţii cu peste 100.000 euro în băncile din Cipru ar putea pierde 40% din ce depăşeşte suma

     Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat, luni, că pierderile pentru deponenţi vor fi de “circa 30%”.

    Depozitele sunt garantate în limita a 100.000 de euro, însă pentru sumele ce depăşesc acest prag pierderile s-ar putea situa la 40%, în urma condiţiilor impuse de statele zonei euro pentru un pachet de împrumuturi externe, a spus Sarris, pentru BBC.

    “Ar putea fi apropiat de acest nivel, dar nu vreau să anticipez. Ceea ce am văzut până acum, însă, sugerează un procentaj în această zonă”, a spus ministrul, adăugând că nu a fost luată încă o decizie.

    Băncile din Cipru sunt închise până la joi, iar la reluarea activităţii vor fi aplicate măsuri temporare de limitare a tranzacţiilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Reducerea TVA la pâine necesită provizioane de 120 milioane lei pentru semestrul al doilea

     “Pentru pâine, strict contabil, de la 24% la 9%, sunt 220-250 milioane de lei pe care să-i provizionăm din altă parte, pe an. E vorba de 120 de milioane de lei pe care îi provizionăm pe semestrul doi, ca şi când i-am pierde”, a spus Ponta.

    El a precizat că Guvernul nu are încă acordul FMI pentru reducerea TVA pentru unele alimente, arătând că această idee reprezintă un obiectiv politic care ar putea fi aplicat mai întâi doar pentru pâine.

    “Ideea e următoarea: nu avem acordul FMI. Avem o propunere pe care am discutat-o cu cei de la FMI. Lucrurile stau în felul următor: ideea noastră de a reduce TVA la 9% pentru o serie de alimente este un obiectiv politic şi economic pe care îl asumăm şi la care nu am renunţat. Cei de la FMI au spus: «O să aveţi o mare scădere a încasărilor din TVA». Contabil vorbind, au calculat şi au zis «O să aveţi o pierdere». Împreună cu domnul Daniel Constantin şi cu cei doi miniştri, domnul Chiţoiu şi domnul Voinea, ne-am hotărât să propunem şi vom discuta la următoarea întâlnire cu cei de la FMI. Deci, nu avem încă acordul lor”, a spus Ponta.

    Cititi multe pe www.mediafax.ro

  • Germania: Acordul pentru Cipru este echitabil şi poate stabiliza situaţia ţării

     “Rezultatul negocierilor este echitabil pentru toate părţile implicate. Cu soluţia găsită, Cipru are o şansă bună să restabilească încrederea pierdută. Este cea mai bună cale, chiar dacă nu este cea mai uşoară”, a declarat ministrul la o prezentare a planului organizată pentru presa germană.

    Parlamentul va analiza planul, conform legislaţiei germane, urmând ca acesta să primească aprobare pentru utilizarea de fonduri de la Mecanismul European de Stabilitate, în cadrul căruia Germania este cel mai mare contributor.

    Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat în noaptea de duminică spre luni un acord de ajutor financiar convenit între Cipru şi Troica formată din FMI, BCE şi UE. Planul prevede deblocarea de împrumuturi în valoare de 10 miliarde de euro pentru Cipru, în schimbul restructurării sectorului bancar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro