Tag: minister

  • Ministerul Fondurilor Europene: Comisia Europeană a validat Acordul de Parteneriat 2014 – 2020 cu România

     “România are deja Acordul de Parteneriat 2014 -2020 validat de cei patru comisari, decizia Comisiei Europene de adoptare a acestui document urmând a fi publicată în zilele următoare”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, subliniind că această validare dovedeşte faptul că documentul trimis de România răspunde exigenţelor Comisiei.

    “Ţara noastră a început încă din primăvara anului 2013 negocierile pe marginea acestui document, în cadrul dialogului informal. De atunci şi până recent am avut în continuu negocieri cu reprezentanţii Comisiei pentru a obţine o strategie cât mai bună de folosire a banilor europeni pentru români şi pentru România”, a spus ministrul.

    Cittii mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Sănătăţii: Contribuţiile la sănătate NU vor fi majorate nici în acest an şi nici în anii următori

     UPDATE 13:47 Bănicioiu: Contribuţiile la sănătate nu vor fi majorate nici în acest an şi nici în anii următori

    Ministrul Sănătăţii a declarat luni că nu vor fi majorate contribuţiile la sănătate nici în acest an şi nici în anii următori, iar o asemenea dezbatere nu a avut loc în Guvern, precizând că în 2010 au existat propuneri privind posibile majorări, dar au rămas la stadiul de discuţii.

    “Ministerul Sănătăţii nu a discutat cu Fondul Monetar Internaţional şi nici cu alte organisme internaţionale o eventuală creştere a contribuţiilor la Sănătate. De asemenea, nu a avut loc o asemenea dezbatere nici în Guvernul României. Ştiu că acum 4 ani, în anul 2010, au existat propuneri privind posibile majorări, dar rămase la stadiul de discuţii. Subliniez faptul că nu vor fi majorate contribuţiile la Sănătate”, a spus Nicolae Bănicioiu, citat într-un comunicat de presă al MS.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MAE: Ministerul algerian de Externe nu poate confirma prezenţa unui român la bordul Air Algerie

     Ambasada României în Algeria a informat, vineri, Centrala MAE că un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe din Algeria a revenit asupra informaţiei comunicată oficial anterior cu privire la existenţa unui cetăţean român la bordul avionului aparţinând companiei algeriene menţionate.

    Reprezentantul MAE algerian a precizat că informaţia privind prezenţa românului nu a putut fi confirmată până în prezent, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adeverinţa de Bac, refuzată de universităţile germane

    Deşi oficialii de la Ministerul Educaţiei le-au promis tinerilor absolvenţi de liceu că nu vor avea probleme cu adeverinţele care înlocuiesc diploma de Bac de anul acesta, unele universităţi străine au respins deja dosare venite din România fără diploma care să ateste promovarea examenului de maturitate.

    „Garantez că tinerii care vor să studieze în străinătate nu vor avea probleme, dacă au probleme, trebuie să contacteze Ministerul Educaţiei şi dacă o universitate din străinătate are o problemă, atunci se adresează Ministerului Rducaţiei din ţara lor sau ambasadei României“, spunea în urmă cu puţin timp ministrul Remus Pricopie.

    Cu toate acestea, problemele nu au întârziat să apară. O tânără din Braşov, Andreea Velicu, care vrea să intre la medicină la Universitatea din Rostock, a primit iniţial un răspuns negativ când şi-a depus dosarul online pe platforma hochshulstart.de, prin care se fac admiterile la facultate în Germania, asemănător platformei UCAS din Marea Britanie.

    Citeşte pe adevarul.ro mai multe despre problemele cu care se confruntă Andreea Velicu din cauza diplomei de BAC.

     

  • Modificări în regulile privind obţinerea permisului de conducere

    Ministerului Afacerilor Interne a operat o modificare privind regulile la obţinerea permisului de conducere. Schimbarea a fost operată pentru a transpune o serie de reglementări europene în legislaţia din România.

    Este vorba de actualizarea condiţiilor referitoare la examinare şi la cele pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a putea susţine examenul. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial pe 22 iulie, intrând astfel în vigoare.

    Conform noilor reguli, concurenţii trebuie să verifice vizual starea anvelopelor, fixarea roţilor, starea apărătoarelor de noroi, starea suspensiei, a rezervoarelor de aer, a parbrizului, ferestrelor şi ştergătoarelor, a uleiului de motor, a lichidului de răcire, a lichidului de parbriz, a farurilor precum şi existenţa trusei medicale, a triunghiurilor reflectorizante şi a stingătorului de incendiu.

  • Victor Ponta a înmânat cheile primelor microbuze şcolare repartizate comunelor de Ministerul Dezvoltării

    Acţiunea de repartizare a primelor 100 de microbuze şcolare trebuia să se desfăşoare, iniţial, în scuarul din faţa Palatului Victoria, unde au şi fost parcate autovehiculele. Din cauza vremii instabile, însă, evenimentul a fost transferat în curtea Guvernului, unde au fost rapid garate 10 microbuze.

    După ce cele 10 microbuze au fost parcate în curtea Guvernului, şi-au făcut apariţia premierul Victor Ponta şi ministrul Dezvoltării, vicepremierul Liviu Dragnea. Cei doi au urcat chiar într-unul dintre microbuze pentru a vedea calitatea acestora.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criteriile pentru actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite, aprobate de Ministerul Sănătăţii

    Ordinul pentru aprobarea Criteriilor şi metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentaţiei care trebuie depusă de solicitanţi, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi a căilor de atac va fi trimis miercuri la Monitorul Oficial, pentru a fi publicat, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii (MS).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rus vrea să aducă toate companiile Ministerului Transporturilor pe profit

     “Obiectivul meu este de a aduce fiecare companie din Ministerul Transporturilor pe profit, dat fiind faptul că extrem de multe dintre ele sunt pe pierderi, lucru anormal cu dotările pe care unele le au – multe nu le au şi trebuie îmbunătăţite -, şi este anormal în contextul economic actual. (…) Într-o piaţă concurenţială este extrem de complicat să exişti câtă vreme nu funcţionezi pe profit”, a afirmat marţi Rus, în cadrul unei scurte declaraţii de presă susţinută la Aeroportul Otopeni.

    Oficialul a avut întâlniri cu reprezentanţii Aeroclubului Român, Autorităţii Aeronautice Române şi Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, în cadrul unui program de vizite care vizează toate companiile din subordinea instituţiei.

    În subordinea Ministerului Transporturilor funcţionează şi CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă, Metrorex, Tarom, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Autoritatea Rutieră Română, Registrul Auto Român, Autoritatea Navală Română.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MAE: Încă 19 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora, repatriaţi din Fâşia Gaza

     Este cea de-a doua operaţiune de evacuare a cetăţenilor români de la momentul declanşării conflictului din regiune.

    La solicitarea autorităţilor de la Budapesta, împreună cu grupul de cetăţeni români, a fost evacuat şi repatriat şi un cetăţean maghiar, precizează MAE.

    Costurile întregii operaţiuni de evacuare au fost suportate din bugetul Ministerului Afacerilor Externe.

    În sprijinul demersurilor de asistenţă consulară la faţa locului, din Centrala MAE au fost retrimise la Tel Aviv şi Amman două echipe mobile consulare.

    Misiunile diplomatice ale României din zonă au acordat, de la declanşarea crizei, sprijin şi asistenţă consulară cetăţenilor români şi membrilor familiilor acestora care au solicitat evacuarea din zona de conflict şi repatrierea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pricopie: Diplomele, gestionate sută la sută de Ministerul Educaţiei. Avem mandat oficial să trecem la tipărirea lor

     “Miercuri a trecut, în şedinţa de guvern, o hotărâre prin care diplomele sunt gestionate de Ministerul Educaţiei Naţionale sută la sută şi vor fi tipărite de Imprimeria Naţională. Avem mandat legal, oficial, să procedăm la tipărirea diplomelor”, a spus ministrul Educaţiei.

    Pricopie nu a estimat o dată de la care va începe tipărirea diplomelor, dar a precizat că demersurile au început.

    Candidaţii care au promovat bacalaureatul anul acesta vor primi adeverinţe, în locul diplomelor, după ce DNA a demarat o anchetă privind monopolul unei companii private pe această activitate.

    Problema eliberării de adeverinţe în loc de diplome a apărut în contextul anchetei procurorilor anticorupţie care cercetează modul în care compania Romdidac, ce funcţiona până în 1989 ca direcţie în Ministerul Învăţământului, a primit dreptul exclusiv de a furniza diplomele şcolare şi universitare, girat succesiv, după 1990, de şefii acestei instituţii.

    Ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a determinat Ministerul Educaţiei să renunţe la colaborarea cu Romdidac şi să facă demersurile necesare pentru care realizarea diplomelor să se facă de către stat, prin Imprimeria Naţională.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro