Tag: acuzatii

  • Florin Popescu: Procurorii m-au anunţat că pun sechestru pe casa mea şi pe cea a părinţilor mei

     Florin Popescu a fost citată să se prezinte marţi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul în care este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.

    La ieşirea din sediul DNA, Florin Popescu a spus că anchetatorii l-au chemat pentru a-i aduce la cunoştinţă faptul că s-a instituit sechestru asigurător pe locuinţa lui dar şi pe cea a părinţilor săi.

    Popescu a mai spus că urmează să dea o declaraţie în acest caz, arătând că este la dispoziţia anchetatorilor şi că se va prezenta ori de câte ori va fi chemat.

    DNA a cerut avizul Camerei Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia, ACUZATĂ că vrea să provoace “al treilea RĂZBOI MONDIAL”

    “Tentativele de agresiune ale armatei ruseşti asupra teritoriului Ucrainei vor conduce la un conflict pe teritoriul Europei. Lumea nu a uitat al Doilea Război Mondial, iar Rusia vrea să lanseze al treilea război mondial”, a declarat Iaţeniuk într-o şedinţă de Guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ACUZAŢIILE ministrului rus de Externe: SUA şi UE au vrut să provoace o revoluţie în Ucraina. Ţara a fost folosită ca un pion

     “În Ucraina, Statele Unite şi Uniunea Europeană (…) au încercat să poarte o nouă «revoluţie colorată», o operaţiune de schimbare a regimului, contrară Constituţiei”, a spus el, citat de agenţiile ruseşti.

    Occidentalii folosesc Ucraina ca pe un “pion în jocul geopolitic” împotriva Rusiei, a mai acuzat şeful diplomaţiei ruseşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opozantul rus Aleksei Navalnîi, condamnat la plata unei amenzi de 6.000 de euro, pentru calomnie

     Justiţia nu a decis însă transformarea pedepsei de cinci ani de închisoare cu suspendare într-o sentinţă cu executare într-un alt proces, cum se temeau susţinătorii opozantului rus.

    Apropiaţii opozantului susţin însă, într-un mesaj publicat pe blogul său, că această problemă urmează să fie decisă într-o şedinţă ulterioară de tribunal.

    În decizia de marţi, justiţia rusă l-a acuzat pe Navalnîi că a folosit reţeaua Twitter pentru a “acuza, fără dovezi” un deputat moscovit de “toxicomanie”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Percheziţii în Constanţa, în dosarul în care primarul Radu Mazăre este cercetat pentru corupţie

     “Ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează percheziţii domiciliare în trei locaţii situate în municipiul Constanţa, niciuna dintre locaţii nefiind sediul vreunei instituţii publice”, informează DNA, într-un comunicat de presă.

    Percheziţiile au fost efectuate în dosarul în care primarul Constanţei, Radu Mazăre, fratele acestuia, senatorul Alexandru Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern sunt cercetaţi pentru fapte de corupţie, a precizat DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Casa Albă acuză Samsung că ar fi “orchestrat” o poză în care apare Preşedintele Obama

    Casa Albă a criticat Samsung pentru distribuirea pe Twitter a pozei cu nota că a fost realizată pe unul din noile dispozitive ale companiei, relatează Theregister.co.uk. “Ca regulă, Casa Albă obiectează la încercările de a folosi imaginea preşedintelui în scopuri publicitare”, a declarat Jan Carney, secretarul de presă al administraţiei Obama.

    Carney a spus de asemenea că avocaţii preşedintelui au fost consultaţi în această problemă, creând astfel zvonuri că Samsung ar fi pregătit momentul ce iniţial părea spontan. Ortiz, jucătorul care a făcut poza, neagă orice legătură cu Samsung. “A fost pur şi simplu unul din acele lucruri care se întâmplă”, a declarat Ortiz pentru Boston Globe. “I-am dat un tricou cu Red Sox, fotografii începuseră să facă poze, aşa că m-am gândit că ar trebui să profit de ocazie şi să fac şi eu un selfie.”

    Samsung nu a oferit încă nici o poziţie oficială faţă de controversata fotografie.

  • Putin: Singura soluţie pentru puterea de la Kiev este dialogul. Folosirea forţei duce ţara spre haos

     “Doar prin dialog, proceduri democratice şi nu prin folosirea forţelor armate, a tancurilor şi avioanelor poate fi restabilită ordinea în ţară”, a declarat Putin, în direct la televiziune, la tradiţionala sesiune de întrebări din partea cetăţenilor.

    Vladimir Putin a respins, de asemenea, acuzaţiile privind implicarea forţelor ruse în revoltele din estul Ucrainei.

    Moscova: Afirmaţiile privind implicarea forţelor ruse în estul Ucrainei ţin de paranoia

    Afirmaţiile autorităţilor ucrainene privind implicarea forţelor speciale ruse în evenimentele din estul ţării seamănă cu “paranoia”, a declarat joi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia acuză Franţa că lansează acuzaţii gratuite privind criza din Ucraina

     “În loc să lanseze acuzaţii gratuite la adresa Rusiei, care s-ar afla la originea violenţelor din Ucraina, diplomaţia franceză condusă de domnul Fabius ar face mai bine să se concentreze pe respectarea angajamentelor asumate de Franţa în acordurile din 21 februarie”, a subliniat Ministerul rus de Externe, potrivit AFP.

    Diplomaţia rusă exprimă “profunda perplexitate” faţă de declaraţiile lui Fabius, în care acesta atribuie “întreaga responsabilitate pentru amplificarea tensiunilor din Ucraina exclusiv Rusiei”.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Radu Mazăre, la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de luare de mită: Sunt un luptător

     Radu Mazăre a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că este un luptător, precizând că nu vrea să dea alte detalii înainte de întâlnirea cu procurorii.

    Primarul Constanţei a mai spus că o felicită “din tot sufletul” pe Gabriela Firea, pentru că a dat dovadă de curaj şi este un exemplu “pentru mulţi mormoloci din politica românească”.

    Întrebat în legătură cu sesizarea CSM de către procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în cazul unor declaraţii ale sale care ar aduce atingere dreptului la imagine al magistraţilor, Mazăre a spus că DNA, Serviciile sunt “instrumente ale lui Băsescu”, care ar vrea ca nimeni să nu mai scoată niciun cuvânt în ţara românească. “Şi Ceauşescu voia la fel”, a mai spus Mazăre.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mazăre: Sunt interceptat de când este Băsescu pe scaun. Interceptările sunt scoase din context

     Întrebat despre conţinutul interceptărilor din dosar, Mazăre a spus că nu are voie şi nu vrea să dea date din dosar.

    La insistenţele unei jurnalişte de la B1 Tv, Mazăre a declarat că, dacă “procurorii au scos şi au dat interceptarile jurnaliştilor la B1”, atunci va “discuta puţin şi despre interceptări”, precizând că procurorii “nu au putut convinge instanţa” cu acestea pentru a-l putea menţine în arest.

    “Sunt interceptat permanent de când este Băsescu pe scaun. Am fost interceptat şi în 2007, şi 2008, în 2009, 2010, 2011. Interceptările din dosar au fost scoase din context. Procurorii au spus că am discutat de cinci ori cu omul de afaceri. Păi normal, că el lucra de zece ani pe programul de asfaltare. (…). Mă întâlnesc, normal, cu toţi contractorii care sunt ai Primăriei. Interceptarea unde îl cert pe viceprimar este anterioară şi e vorba despre autorizaţiile pentru blocurile pentru tineri.

    Întrebat dacă i-a ameninţat pe angajaţii Primăriei Constanţa, Radu Mazăre a răspuns afirmativ, spunând că mereu face acest lucru, ca ei să-şi facă treaba.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro