Tag: sustinere

  • RĂZBOIUL din Siria: Bashar al-Assad se declară pregătit pentru un ARMISTIŢIU, dacă “teroriştii” nu profită de el

     Al-Assad a făcut aceste declaraţii sâmbătă, după ce opoziţia siriană a anunţat că a acceptă “posibilitatea” unui armistiţiu temporar, dacă primeşte garanţii cu privire la faptul că aliaţii Damascului, inclusiv Rusia, încetează focul, cu privire la o ridicare a asediilor şi la o livrare a unor ajutoare umanitare în întreaga ţară.

    “Am anunţat că suntem pregătiţi să oprim operaţiunile militare, însă această problemă depinde de factori mai importanţi… ca împiedicarea teroriştilor să se folosească de(armistiţiu) pentru a-şi consolida poziţiile”, a declarat al-Assad într-un interviu pentru cotidianul spaniol El Pais.

    El a anunţat, de asemenea, că este necesar ca orice armistiţiu să garanteze că “alte ţări, în special Turcia, sunt împiedicate să trimită şi mai mulţi terorişti şi armament sau orice fel de susţinere logistică”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Epopeea supraîndatorării

    Tiparul de finanţare a firmelor româneşti s-a schimbat semnificativ în ultimele două decenii, capitalurile proprii fiind înlocuite într-o proporţie însemnată prin surse puse la dispoziţie de creditori, adică prin datorii. Practic, ponderea datoriilor în bilanţul companiilor a urcat de la 20% în 1994 la 63% în 2014, în timp ce ponderea capitalurilor proprii aproape s-a înjumătăţit.

    Astfel, gradul de îndatorare a firmelor româneşti a ajuns să fie printre cele mai înalte nu doar comparativ cu alte ţări din regiune, ci şi faţă de ţări dezvoltate din zona euro. Iar reducerea rolului capitalurilor proprii în bilanţ a avut loc concomitent cu o scădere a calităţii elementelor care formează aceste capitaluri. În aceste condiţii, recapitalizarea firmelor prin surse de bună calitate este o necesitate. În acest scop, există trei opţiuni: folosirea fondurilor europene, efortul direct al acţionarilor sau prin intermediul băncilor, după cum reiese din studiul „După 20 de ani: schimbări structurale în economia României în primele decenii postdecembriste“, realizat de economiştii Florian Neagu, Florin Dragu şi Adrian Costeiu din cadrul Băncii Naţionale.

    În ceea ce priveşte prima opţiune, există transferuri gratuite dinspre UE către firme, companiile care au folosit fonduri europene fiind caracterizate de o sănătate financiară mai bună decât cea a companiilor care nu au experimentat această reţetă de capitalizare. Dacă ne gândim la cea de-a doua alternativă, respectiv contribuţia acţionarilor pentru recapitalizarea companiilor, se ştie că aceştia au deja un rol important în susţinerea firmelor prin acordarea de credite financiare (în special în cazul IMM), susţin autorii studiului.

    Împrumuturile acordate direct de acţionari sau de asociaţi firmelor au avut o tendinţă de creştere în anii de criză, iar odată cu redresarea economiei au început să se diminueze. Există două cazuri principale când asociaţii finanţează firmele pe care le deţin prin împrumuturi: societăţile cu acţionari străini şi firmele mici şi mijlocii cu acţionari români – caz în care astfel de împrumuturi au fost o soluţie de supravieţuire pe perioada crizei, sumele fiind acordate de obicei pentru plăţi vitale, precum salarii, furnizori, taxe, potrivit analiştilor.

    În cazul companiilor cu acţionari străini, fondurile acordate iniţial sub formă de împrumut pot fi transformate ulterior în aport la capital în cazul în care afacerea respectivă are perspective bune de dezvoltare. Pentru multe firme cu acţionari români, finanţarea sub forma împrumuturilor acordate de aceştia a fost o soluţie de supravieţuire pe perioada crizei. Multe firme mici şi mijlocii nu ar fi rezistat în anii de recesiune dacă acţionarii nu ar fi fost dispuşi să-şi susţină firma, în speranţa că vor reuşi să-şi recupereze banii atunci când afacerile se redresează. Ponderea acestor credite financiare acordate de acţionari reprezintă în cazul IMM aproximativ cât contribuie băncile şi IFN autohtone la creditarea companiilor.

    Pentru a încuraja acţionarii să-şi susţină firma în special prin capitalizare directă şi nu prin credit financiar, autorităţile pot gândi un sistem fiscal astfel încât poziţia „Datorii faţă de acţionari“ să scadă în favoarea poziţiei „Capitaluri“. Iar pentru firmele cu capitaluri proprii negative, se pot evalua meritele convertirii automate a datoriilor faţă de acţionari în capitaluri proprii până la nivelul în care cele din urmă ar ajunge la valoarea minimă solicitată prin reglementări. O asemenea măsură s-ar adresa unui număr important de firme (191.000 în decembrie 2014) şi valoarea datoriilor convertite în capitaluri ar reprezenta 46 miliarde de lei, susţin autorii studiului.

     

  • Economia României a crescut anul trecut cu 3,7%, sub estimări

    Economia României a crescut în 2015 cu 3,7% faţă de 2014, nivel sub estimări, în ciuda creşterii susţinute a consumului, intervenită ca urmare a reducerii TVA la alimente.

    Institutul Naţional de Statistică a publicat rezultatele semnal vineri dimineaţă la ora 9. 

    În trimestrul al patrulea 2015, creşterea economică faţă de T3 2015 a fost în creştere cu 1,1%.

    Analiştii se aşteptau la o creştere economică de 3,9%, având în vedere creşterea consumului din a doua parte a anului trecut, intervenită ca urmare a reducerii TVA la alimente.

    Economia românească şi-a revenit după criză, dopată de creşterile salariale şi scăderea taxelor şi reducerea costului împrumuturilor. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Opinie Andrei Luca Popescu, Gândul: Barnevernetul de la Vianu

    E frumos pe Facebook, acest loc magic în care faptele contează mai puţin, atunci când ele vin să strice o poveste sau o preconcepţie frumoasă. După cazul Bodnariu, acum avem cazul Vianu. În nici unul nu ştim încă ce s-a întâmplat de fapt, însă s-au scris şi s-au citit kilometri, uneori pe teme chiar legitime, dar fără prea mare legătură cu cazul care le-a iscat.

    O să încep acest text exact ca un profesor demn de oprobriul public, care pentru a capta atenţia elevilor săi, e în stare să recurgă la gesturi ce ar putea şoca unii părinţi, sau ca un elev care cerşeşte atenţia adolescentin (încă nu ştim care a fost cazul la Vianu). În şcoala generală, o mămică a sunat-o pe maică-mea (pe fix, căci nu erau mobile pe vremea aceea) şi i-a zis că îi pipăi fata, fata respectivă fiind colega mea de clasă. Aşa îi povestise colega, iar maică-sa normal că luase foc. Secretul poveştii: eu o ignoram şi fugeam ca de mere acre de colega „pipăită”, iar ea ar fi vrut probabil foarte mult să o bag mai afectuos în seamă. Asta a fost răzbunarea ei, să-i zică maică-sii că o pipăi la ore. Am rămas şocat, neputând decât să neg ca un mutălău ceva ce oricum nu puteam dovedi că nu am făcut. Parcă mai întâi mama furioasă a vorbit cu mine la telefon şi m-a băgat în sperieţi, apoi a cerut-o pe maică-mea la vorbitor.

    Dacă aveam atunci Facebook şi presă care îşi face agenda după această reţea de socializare, ca astăzi, eram eu azi vreun eminent absolvent de liceu mecanic, cu ceva antecedente dubioase la activ? Trebuie să recunoaşteţi că „Abuz sexual într-una din cele mai bune şcoli din sectorul 4. Mama unei eleve: Mi-a pipăit fata în timpul orelor” ar fi un titlu de ştire care face. Păcat că ea nu era adevărată în cazul meu, după cum avea să afle şi maică-mea, într-un final. Cam în stadiul acesta suntem acum în „scandalul” Vianu, până când nu or apărea dovezi care să ducă povestea mai departe sau să o claseze definitiv la categoria „dume de presă”.

    Mi se pare normal ca după ce te-ai luptat cu Barnevernetul norvegian din confortul canapelei tale, pe Facebook sau pe la gazetă (online sau tipărită), sau din cel al fotoliului de „analist” în vreun studiou tv, spunând că sălbaticii de nordici au invadat intimitatea unei familii cu frica lui Dumnezeu, să fii acum în tabăra care ar închide ochii la un târât în genunchi pentru o notă mai mare, la liceul de informatică Tudor Vianu. Adică, unde merge o pălmuţă la fund, ca în cazul Bodnariu (după cum ne-a dat de înţeles stâlpul familiei norvegiene, emigrat din România printre fiorduri), merge şi o glumă de-asta aparent inofensivă.

    De cealaltă parte, la fel de îndreptăţiţi sunt cei care, ridicând în slăvi sistemul norvegian de protecţie a copilului, care pare că mai întâi trage şi apoi pune întrebări (statisticile şi relatările arată că asta nu prea e adevărat, dar rămâne între noi, sectanţii faptelor), acum să dea în clocot la ideea că un elev a fost abuzat psihic şi fizic, fiind pus să se târască în faţa profesorului pentru o notă mai mare.

    Aceste două tabere sunt constituite din oameni consecvenţi. Pe ei nu-i deranjează faptele, statisticile, mărturiile de-o parte şi de alta. Au povestea făcută deja în minte, nimeni şi nimic nu le-o poate strica. Iar realitatea e că deocamdată nu ştim mai nimic concret din ce s-a întâmplat în ambele cazuri. Ba aş îndrăzni să zic că scandalul de la Bucureşti oferă mai multe mărturii directe şi indirecte decât cel din Norvegia, din care se conturează ideea că am asistat la o glumă proastă (unii liceeni zic că iniţiată chiar de ei, nu de profesor), din care cineva a găsit de cuviinţă să lanseze un scandal mediatic, bazându-se pe acuzaţii lansate la a doua şi a treia mână.

    Cei mai amuzanţi sunt însă specimenele de tip „Doctor Jekyll şi Mister Hyde”: cei care s-au luat un pic de piept cu Barnevernetul, acuzând că fac mai rău familiei decât o pălmuţă la funduleţul odraslei, dar acum la Vianu s-au transformat în cor de maici, tăindu-i orbeşte capul profesorului de matematică acuzat. Despre această a treia tabără, cea a disonanţilor congnitiv, nu ştiu ce să zic. Decât că manifestă o ipocrizie crasă.

    Mai sunt însă unii care formează a patra tabără. O mică sectă în care se pune preţ pe fapte dovedite (cât de cât, corespunzător), pe mărturii şi de o parte şi de alta. Sectanţii aceştia au incertitudini, sunt cam sceptici şi şi-au dezvoltat o intuiţie care detectează rahatul de la primele semne de putoare.

    Nu ştiu să vă zic ce s-a întâmplat la liceul de informatică Vianu, pentru că sunt un trist sectant din cea de-a patra tabără. Sunt atâtea necunoscute aici, încât eu, ca absolvent de uman, mă simt depăşit, iar ca jurnalist aş fi fost extrem de precaut în a lansa aşa bombastic acest subiect, fără să am nişte mărturii şi dovezi cât de cât solide.

    Dar pe măsură ce citesc mai multe mărturii, pe atât mi se pare că asistăm la o glumă proastă, de liceu, din care un profesor a ieşit foarte şifonat, fără să aibă vreo vină majoră, alta decât poate că are un stil mai nonconformist. Prefer să cred elevii, nu părinţii de obicei în aceste scandaluri de curtea şcolii, pentru că de foarte multe ori părinţii trăiesc în lumea lor, în care se manifestă isteric, fără vreo legătură prea mare cu ce simt sau gândesc copiii implicaţi direct.

    Iar mai mulţi elevi au povestit până acum că totul a fost o glumă iniţiată de copii, o „băieţie” pe care, dacă nu ne-am preface că nu am făcut liceul şi că am absolvit cu toţii o şcoală de maici, dacă am reuşi să ne scoatem un pic băţul din fundurile de părinţi model ultragiaţi în dogmele parentingului, poate că am privi-o puţin mai relaxaţi.

    Ce ştiu să spun sunt altele. Ştiu că acest scandal mediatic a pornit de la declaraţia de pe Facebook a unui profesor neimplicat direct în subiect, nici măcar în liceul Vianu, care a fost prezentată de nişte jurnalişti ca fiind o ştire beton, cu sursă sigură, de tipul „iată ce se întâmplă cu adevărat”. Apoi că a doua zi ni s-a livrat declaraţia unei mame de elevă din Vianu, care a prezentat acuzaţii in extenso la adresa profesorului respectiv, fără nici o contraparte, nu mai vorbim de vreo susţinere prin mărturii similare (alta decât cea a profesorului din prima zi). Apoi că am aflat că proful iniţial este directorul unei şcoli particulare, iar mama de a doua zi este chiar patroana aceleiaşi şcoli particulare. Chiar dacă treaba a început să pută, să nu ne descurajăm, asta nu înseamnă că povestea nu este adevărată, până la dovezi contrarii.

    Într-un final am văzut cum câteva zeci de elevi din Vianu au venit duminică la şcoală, unii spunând că totul a fost o glumă iniţiată chiar de elevi. Ideea a fost propagată şi pe Facebook, de alţi elevi de la Vianu. Apoi, au curs dezbaterile dacă astfel de glume „se fac” sau nu într-o şcoală. Ba chiar şi cele total fără legătură cu cazul, legate de discriminarea între elevii performanţi la info şi cei performanţi la alte materii, cărora nu li s-ar da şanse de strălucire în Vianu.

    Nu vreau să vorbesc despre „traumele” generaţiei mele de liceu, chiar dacă unele erau de-a dreptul penale, cu profesori care îşi băteau elevii de le dădea sângele pe nas. Dar erau multe glume de-astea băieţeşti, gen Vianu, fie de mânji care voiau să iasă în evidenţă, fie de profesori care voiau să ne câştige de partea lor prin metode mai neortodoxe, şi care au ramas nişte amintiri vesele, unele chiar încărcate de sens.

    Mai ştiu că de la profesorii cei mai neconvenţionali, care ştiu să intre în joc cu elevii sau studenţii lor, depăşindu-şi propria băţoşenie sau rigiditate pedagogică, am învăţat cel mai mult. Şi că o dată ce ne făceau curioşi prin glumele şi metodele lor, care uneori poate depăşeau anumite tipare pedagogice, ne făceau curioşi şi despre materia pe care ne-o predau. Poate că pe unii ne-au ciuntit psihic, fără să ştim, poate că pe alţii ne-au motivat să facem mai mult.

    Şi mai ştiu că nişte elevi inteligenţi şi plini de viaţă îşi vor domina întotdeauna profesorii care nu se ridică la nivelul lor din aceste puncte de vedere. Uneori prin ieşiri care ar putea băga în fibrilaţii întregi comitete de părinţi.

    Mai ştiu că unii oameni nu au umor. Sau că unii sunt traumatizaţi de propriile experienţe, iar când ajung părinţi, pur şi simplu nu le mai arde de glume şi experimente necurriculare, atunci când vine vorba de copiii lor. Nici cu unii, nici cu alţii, un elev care face circ la oră târându-se în genunchi sau un prof care desenează pe tablă cercuri simbolice de „dat cu capul aici” nu au ce discuta, pentru că fac parte din lumi diferite.

    În lumea asta de stâlpi morali nici eu nu pot intra, pentru că în şcoală eram fix genul ăla care, ca să-mi fac colegii să râdă şi ca să ies în evidenţă, m-aş fi târât în genunchi în faţa unui profesor, neforţat de nimeni altcineva decât de propria-mi idee tâmpită şi de dragul unei glume.

    PS: Cineva respectabil povestea, tot pe dragul de Facebook, cum a fost martor în tinereţile şcolăreşti, acum zeci de ani, exact la un episod în care un elev s-a târât în genunchi în faţa unui profesor, pentru o notă mai mare. Proful l-a întrebat, eşti gata să renunţi la demnitatea ta şi să te umileşti pentru o notă mai mare? Elevul nici n-a stat pe gânduri. Din 4, şi-a transformat nota în 9. Proful nu l-a lăsat însă prea mult să se bucure: „Vezi că ţi-am trecut 9 doar în carnet, în catalog tot 4 rămâne”. Este mai acceptabilă această versiune de târât în genunchi pentru unii părinţi? Ar accepta o umilinţă pentru copilul lor, dacă ar şti că asta îi dă o puternică lecţie de viaţă?

  • Ţara în care femeile conduc companii de miliarde de dolari, dar nu au dreptul de a şofa

    În Arabia Saudită femeile nu pot şofa, nu pot să îşi arate părul în public sau să plece din ţară fără permisiunea soţului, dar pot administra în schimb afaceri de ordinul miliardelor de dolari.

    Este cazul Lubnei Olayan, şefa operaţiunilor din Orientul Mijlociu ale Olayan Group, unul dintre cele mai mari conglomerate din Arabia Saudită.

    Fost analist la JPMorgan, Lubna Olayan coordonează operaţiunile din Orientul Mijlociu ale Olayan Group, companie cu activităţi diversificate înfiinţată de tatăl ei în 1947. Cu 15.000 de angajaţi şi 50 de companii afiliate, grupul, cu sediul central în Atena, este activ în aproape toate sectoarele economiei saudite, inclusiv în servicii petroliere, oţel şi fast food.

    Lubna Olayan, desemnată în această lună femeia de afaceri a anului în Arabia Saudită, este una dintre puţinele femei din elita scenei de afaceri din Golful Persic care s-au dovedit atât de inteligente încât au fost alese de taţii lor să conducă afaceri, explică David Butter, analist specializat în afacerile din Orientul Mijlociu şi membru al Chatham House în Londra.

    În vârstă de 59 de ani, Olayan coordonează 40 de companii şi firme mixte şi administrează un portofoliu de acţiuni saudite tranzacţionate public în valoare de peste 4,4 miliarde de dolari, potrivit datelor Bloomberg. În 2004, Olayan a devenit prima femeie aleasă în boardul unei companii din Arabia Saudită, respectiv Saudi Hollandi Bank, la care o divizie a grupului Olayan deţine o participaţie de 21,8%.

    În timpul mandatului său, grupul pe care îl conduce a încheiat un acord pentru furnizarea de servicii de logistică grupului Saudi Aramco, cel mai mare exportator de petrol din lume, iar una dintre companiile mixte pe care le deţine a fost aleasă ca principal dezvoltator al hubului tehnologic din proiectul King Abdullah Economic City, de lângă Jeddah.

    Grupul Olayan este, prin intermediul unei companii mixte cu The Weir Group, unul dintre cei mai mari producători de echipamente tubulare pentru exploatările petroliere. Divizia de alimente este principalul deţinător al francizei pentru Burger King în Orientul Mijlociu şi nordul Africii. Grupul mai fabrică aluminiu, oţel şi materiale plastice, fiind şi producător local pentru Kleenex, Coca-Cola şi scutecele Huggies.

    În baza deţinerilor de acţiuni, a investiţiilor imobiliare şi a trei dintre afaceri despre care sunt disponibile informaţii, Olayan Group este evaluat la peste 10 miliarde de dolari, iar cei patru copii ai fondatorului, Khaled, Hayat, Hutham şi Lubna Olayan, precum şi văduva acestuia, Mary Perdikis Olayan, născută în Statele Unite, sunt incluşi, împreună, în indicele Bloomberg al miliardarilor. Niciuna dintre aceste persoane nu a apărut vreodată, individual, într-un top internaţional al bogaţilor.

    În Arabia Saudită, afacerile de familie sunt transferate de obicei generaţiei viitoare conform legii islamice, potrivit căreia fiii primesc o moştenire de două ori mai mare decât fiicele. O sursă apropiată situaţiei a spus însă că în cazul familiei Olayan averea ar fi fost împărţită în mod egal între cei cinci moştenitori.

    Toţi cei patru fraţi Olayan sunt membri ai boardului Olayan Group, dar surorile Lubna şi Hutham sunt cele mai vizibile în plan public.

    Ca director general al diviziei din Orientul Mijlociu a grupului, Olayan Financing, cu sediul la Riad, Lubna este cea mai proeminentă femeie de afaceri din Arabia Saudită, ţară în care femeile reprezintă doar 16% din forţa de muncă, potrivit Departamentului de Statistică şi Informaţii din Arabia Saudită.

    Lubna Olayan, care şi-a cunoscut soţul american în timp ce studia la Universitatea Cornell, a început să lucreze ca analist financiar la JPMorgan în New York, după ce a obţinut un MBA la Universitatea Indiana. Ea s-a alăturat afacerii familiei în 1983, la cererea tatălui ei, Suliman Olayan. Venirea la Riad, unde puţine femei muncesc, a reprezentat o tranziţie dificilă, dar Lubna a beneficiat de sprijinul tatălui său, care i-a servit drept mentor.

    Suliman Olayan a fost un orfan cu mijloace modeste de trai, iar ascensiunea sa este cu atât mai notabilă având în vedere că nu are legături de sânge cu familia regală saudită. El a început să lucreze ca dispecer la compania care a precedat Saudi Aramco, la vârsta de 19 ani. Zece ani mai târziu, când compania a început construcţia unei conducte petroliere majore, Olayan şi-a ipotecat casa pentru 4.000 de dolari, a cumpărat câteva camioane şi a obţinut un contract pentru acel proiect. Compania fondată atunci de Suliman a devenit baza de la care s-a format Olayan Group. Ca multe alte companii de familie din Arabia Saudită, compania lui Suliman s-a dezvoltat prin oferirea de servicii industriei petroliere în formare şi a contribuit la modernizarea ţării. Prin parteneriatele formate de Olayan, saudiţii au obţinut acces la pasta de dinţi Colgate, la biscuiţii Oreos şi la Coca-Cola.

  • Averea lui Zuckerberg creşte cu 5,5 miliarde de dolari, după rezultatele bune ale Facebook

    Averea miliardarului american Mark Zuckerberg a crescut joi cu 5,5 miliarde de dolari după ce titlurile Facebook, al cărei cofondator este, au avansat puternic, cu aproximativ 13%, încă din deschiderea şedinţei pieţei de capital din SUA, susţinute de rezultatele foarte bune raportate de companie.

    Zuckerberg a urcat astfel într-un top global al miliardarilor pe locul al şaselea, potrivit Bloomberg.

    Creşterea acţiunilor Facebook a urcat averea lui Zuckerberg la aproximativ 47 miliarde de dolari, suficient pentru a-i depăşi pe fraţii Charles şi David Koch, care au puţin peste 45 de miliarde de dolari fiecare.

    Cei cinci miliardari care se menţin deasupra lui Zuckerberg sunt Bill Gates, Amancio Ortega, Warren Buffett, Jeff Bezos şi Carlos Slim.

  • Legea antifumat a fost declarată constituţională. Peisajul în toate barurile şi restaurantele din România se va schimba

    Legea antifumat este constituţională, au decis miercuri judecătorii CCR în unanimitate, respingând sesizarea formulată de 33 de senatori, care au susţinut că, prin definirea spaţiului public închis, acest act normativ introduce o formă de discriminare.

    Judecătorii CCR au respins cu unanimitate de voturi sesizarea de neconstituţionalitate depusă pe 21 decembrie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din CCR.

    Cei 33 de senatori care au semnat contestarea au susţinut că raţiunea sesizării Curţii Constituţionale “nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci vizează definiţia «spaţiului public închis»”. În documentul înaintat Curţii Constituţionale se precizează că prin definirea spaţiului public închis ca orice spaţiu destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o formă de discriminare.

    niţiatorii sesizării susţin, în documentul citat, că prin aplicarea legii antifumat se creează o discriminare între persoanele aflate în stare de detenţie în penitenciare de siguranţă şi cele aflate în tranzit într-un aeroport, cărora le este permis să fumeze într-un spaţiu public închis, şi ceilalţi cetăţeni fumători.

    Potrivit unor surse politice, contestaţia legii antifumat depusă la Curtea Constituţională este semnată de senatori de la toate partidele politice, printre care Cristiana Anghel (ALDE), Corneliu Dobriţoiu (PNL), Lucian Şova (PSD), Verestoy Attila (UDMR) şi senatorul independent Alfred Laurenţiu Mihai.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Anul provocărilor macrofinanciare

    Singura certitudine este că tabloul macroeconomic stabil, care poate să stârnească invidia unor ţări importante din Europa, nu este lipsit de provocări. Motoarele economiei vor accelera în 2016 spre 4% sau chiar 5%, după cum indică estimările analiştilor, dar şi factori de risc – interni sau externi – pot apărea. The Economist vede România cu cel mai înalt ritm de creştere al economiei dintre ţările europene în anul 2016: de 3,9%. La nivel local, pesimiştii văd creşterea PIB sub 4% în 2016, în timp ce optimiştii anticipează o creştere a economiei chiar de 5%. Păstrarea macrostabilităţii câştigate în ultimii ani şi valorificarea ei au un loc rezervat pe lista provocărilor, creşterea spectaculoasă a deficitului bugetar în acest an spre 3% fiind un motiv de preocupare.

    Cel mai probabil consumul intern va rămâne cel mai important motor de creştere a PIB. Ascensiunea economiei urmează să fie susţinută în special de avântul consumului populaţiei, susţinut de creşterea veniturilor disponibile în urma majorării salariilor şi a reducerii fiscalităţii. Totodată, şi consumul public ar putea să crească, având în vedere că 2016 este an electoral, cu alegeri locale şi parlamentare. Serviciile vor susţine ascensiunea economiei, în principal sectoarele IT&C şi imobiliar.

    Exporturile ar putea să crească şi în acest an – continuând seria evoluţiilor bune din ultimii ani – şi să atingă un nou maxim istoric, unele estimări indicând un nivel de circa 60 miliarde de euro. Ritmul de creştere a exporturilor va fi însă probabil de o singură cifră şi va rămâne sub viteza importurilor, astfel că deficitul comercial s-ar putea adânci.

    Pe lângă efectele benefice, ascensiunea consumului dincolo de anumite limite poate să aducă şi presiuni inflaţioniste şi o creştere a deficitului extern. Pe măsură ce consumul va dudui, importurile vor creşte.

    Evoluţia economiei va fi influenţată atât de situaţia din zona euro, cât şi de politicile şi reformele aplicate pe plan intern. Partea fiscală a ajuns din nou în vizorul analiştilor şi a pieţelor, în condiţiile în care consolidarea fiscală din anii trecuţi se va transforma în acest an în relaxare fiscală, deficitul bugetar  urcând spre 3% din PIB. De multe ori în România, în anii electorali, cursul de schimb leu-euro devenea instrument electoral şi teren de luptă în războiul politic. Iar înrăutăţirea evoluţiei de pe scena politică creştea presiunile de depreciere a leului şi, concomitent, creştea şi tensiunea românilor cu credite în euro. Faptul că în acest an România va avea două seturi de alegeri nu ar trebui, de această dată, să pună presiune nici asupra cursului de schimb, având în vedere că există un guvern tehnocrat. Astfel, moneda naţională ar urma să rămână mai degrabă sub impactul evoluţiilor externe decât interne.

    Cursul de schimb leu/euro ar trebui să rămână stabil în acest an, cu o tendinţă dominantă de apreciere faţă de euro, având în vedere că banca centrală ar putea să urmărească o politică mai predictibilă şi o volatilitate mai redusă a ratelor de do-bân-dă. Analiştii se aşteaptă ca leul să câştige teren anul acesta în faţa euro şi previzionează un curs de 4,3-4,4 lei/euro. În privinţa do-larului american, părerile analiştilor sunt împărţite, optimiştii prog-no-zând întoarcerea cursului chiar sub pragul de 4 lei/dolar, în timp ce pesimiştii văd cotaţia avansând apre 4,4 lei/dolar. 2015 a fost un an tensionat pentru cei care au fost atraşi în trecut de mirajul francului elveţian, dar şi pentru cei cu credite în dolari. Pe parcursul anului trecut, moneda naţională s-a depreciat cu două cifre în faţa dolarului american, respectiv un minus de 13%, şi în faţa francului elveţian, minus 13%, în timp ce deprecierea faţă de euro a fost de doar 0,9%.

    După ce inflaţia a încheiat anul 2015, în premieră, în teritoriul negativ, la -0,9%, va continua să scadă şi în prima jumătate a acestui an pe fondul ajustării TVA de la 24% la 20%. Iar ulterior, este posibil ca inflaţia să reintre pe un trend pozitiv începând din vară şi poate încheia anul între 1% şi 2%, conform estimărilor unor analişti. În acest context, Banca Naţională ar putea să menţină în acest an dobânda-cheie la minimul istoric de 1,75%, dar există şi posibilitatea majorării ratei în situaţia în care vor apărea semne de supraîncălzire a economiei. În 2015, dobânda-cheie a fost redusă de patru ori, după ce a fost ajustată de cinci ori în 2014. Planurile ambiţioase de relaxare fiscală adoptate de guvern şi parlament pentru anul electoral 2016 au pus politica monetară „pe hold“.

    Procesul de relansare a creditării va continua în acest an, evoluţia fiind susţinută atât de accelerarea economiei, respectiv a  investiţiilor şi consumului, cât şi de dinamizarea ofertei bancare, ca urmare a scăderii costurilor de finanţare. Creşterea puternică a creditării în lei a reuşit anul trecut să contrabalanseze declinul împrumuturilor în valută, susţinând revenirea creditării totale în teritoriul pozitiv după trei ani de scădere. Împrumuturile în monedă naţională şi-au accelerat dinamica pozitivă, în condiţiile în care ratele dobânzilor la creditele noi acordate companiilor şi populaţiei au scăzut la minime record, odată cu programul de relaxare monetară derulat de BNR prin diminuarea ratei dobânzii de politică monetară. Ponderea creditelor în lei a devenit majoritară în anul 2015, ajungând la finele lunii noiembrie la 50,9% din totalul creditării faţă de un minim de 36,5% în luna mai din anul 2012.
     

  • Este cel mai folosit cuvânt din lume, însă puţină lume îi cunoaşte semnificaţia

    OK este cel mai folosit cuvânt din lume, utilizat pentru a descrie o stare de spirit, un acord, sau pur şi simplu pentru a începe o propoziţie, însă puţini cunosc etimologia sau semnificaţia acestui cuvânt, scrie Business Insider.

    O teorie susţine că OK este abrevierea pentru “oll korect”, un termen din jargon apărut în anii 1830 care poate fi asemănat cu OMG-ul sau LOL-ul zilelor noastre. Cuvântul OK a apărut sub forma unei glume în 1839, în The Boston Morning Post, cel mai popular ziar din New England, la vremea aceea. Duminică, 23 martie, s-au împlinit 175 de la apariţie.

    Al optulea preşedinte al SUA, Martin Van Buren, a fost cel care a popularizat cuvântul OK. Susţinătorii preşedintelui erau cunoscuţi sub numele de OK Club , OK fiind prescurtarea de la Old Kinderhook, porecla lui Van Buren. Unele surse au scris că Van Buren ar fi început să  folosească OK drept semnătură.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Coreea de Nord susţine că a inventat alcoolul care nu provoacă mahmureală

    Coreea de Nord susţine că a inventat alcoolul care nu te lasă mahmur, scrie Business Insider. Se pare că lichiorul Koryo, produs de o fabrică din Coreea de Nord, nu numai că nu-ţi dă dureri de cap, ci chiar este benefic pentru organism.

    Publicaţia nord-coreeană Pyongyang Times spune că băutura “este apreciată de experţi şi nu provoacă mahumureală”.
    Coreea de Nord este recunoscută pentru produsele minune pe care le descoperă. Anul trecut liderului nord-coreean Kim Jong-un susţinea că medicii săi au găsit modalitatea de a vindeca SIDA, cancerul şi boala provocată de virusul Ebola cu un singur vaccin.

    Până când băutura ajunge şi pe meleagurile noastre, zic să ne rezumăm la vin sau la bere.