BusinessMagazin

Tag: reusita

  • Un fotograf român trăia într-o cutie de carton în Italia, iar acum a ajuns membru National Geographic

    Felix Făgărăşan, în vârstă de 37 de ani, este un român originar din Deva care a ajuns să fie cunoscut în oraşul Lucca din Italia, acolo unde este rezident de mai mulţi ani, informează gazetaromaneasca.com

     

    Ar fi trebuit să lucreze la o termoentrală în România, dar acum este membru al societăţii National Geografic.
    „Am plecat în 2002 nu ştiam ce mă aşteaptă, cu ce mă voi întâlnii cu ce mă voi confrunta. Eram tânăr naiv, aveam 22 ani, dar aveam inima plină de vise. Am ajuns să trăiesc în cutii de carton, departe de oraş. Părinţii mă sunau, le spuneam că muncesc, că sunt bine, ei nu au ştiu ce se întâmplă timp de 2 ani jumate”, spune Făgărăşan.

    A lucrat la o fabrică de hârtie din Lucca, Papergroup, însă pasiunea pentru fotografie l-a salvat. Pasiunea pentru fotografie l-a determinat să participe la numeroase competiţii de profil şi a câştigat mai multe concursuri. Apoi a devenit membru National Geographic.

    Citiţi povestea în întregime pe www.gazetaromaneasca.com

  • La doi ani şi zece luni, recită Luceafărul lui Eminescu în întregime

    Anastasia Trofor, la o vârstă de numai 2 ani şi zece luni, recită opera “Luceafărul” a lui Mihai Eminescu în întregime. Anastasia a reuşit să înveţe toate cele 98 de strofe ale poeziei. Însă nu numai că turuie strofele poeziei, ci le recită cu intonaţie.

    Reuşita fetiţei a fost filmată de părinţii ei şi înregistrarea a fost urcată pe Youtube. Există două variante a videoclipului pe platforma online, prima dintre ele a strâns 450 de mii de vizualizări, iar al doilea a ajuns la 611 mii de vizualizări.

     

  • La doi ani şi zece luni, recită Luceafărul lui Eminescu în întregime

    Anastasia Trofor, la o vârstă de numai 2 ani şi zece luni, recită opera “Luceafărul” a lui Mihai Eminescu în întregime. Anastasia a reuşit să înveţe toate cele 98 de strofe ale poeziei. Însă nu numai că turuie strofele poeziei, ci le recită cu intonaţie.

    Reuşita fetiţei a fost filmată de părinţii ei şi înregistrarea a fost urcată pe Youtube. Există două variante a videoclipului pe platforma online, prima dintre ele a strâns 450 de mii de vizualizări, iar al doilea a ajuns la 611 mii de vizualizări.

     

  • Femeia care-şi poate ţine respiraţia sub apă aproape 5 minute şi prinde peşte cu suliţa – GALERIE FOTO

    Kimi Werner, 35 de ani, îşi poate ţine respiraţia sub apă timp de 4 minute şi 45 de secunde, iar acest lucru îi permite să prindă tot felul de peşti în adâncurile oceanului doar cu o suliţă şi un cuţit, scrie Daily Mail.

    Werner chiar a reuşit să prindă un ton de 72 de kilograme. Ba mai mult, a izbutit să omoare o caracatiţă doar cu dinţii. “Atrag peştii la mine, îmi folosesc suliţa apoi cuţitul pentru a le curma suferinţa”, spune ea. 

  • Femeia care-şi poate ţine respiraţia sub apă aproape 5 minute şi prinde peşte cu suliţa – GALERIE FOTO

    Kimi Werner, 35 de ani, îşi poate ţine respiraţia sub apă timp de 4 minute şi 45 de secunde, iar acest lucru îi permite să prindă tot felul de peşti în adâncurile oceanului doar cu o suliţă şi un cuţit, scrie Daily Mail.

    Werner chiar a reuşit să prindă un ton de 72 de kilograme. Ba mai mult, a izbutit să omoare o caracatiţă doar cu dinţii. “Atrag peştii la mine, îmi folosesc suliţa apoi cuţitul pentru a le curma suferinţa”, spune ea. 

  • Social media sau puterea de a crea şi de a distruge

    În ultimii ani am fost martorii mai multor “revoluţii Facebook”, precum Primăvara arabă, Ocupaţi Wall Street sau evenimentele de la Kiev, Istanbul sau Hong Kong. Toate acestea au în comun faptul că au fost “alimentate” prin canalele de social media; însă odată ce fumul a trecut, aceste mişcări nu au reuşit să producă schimbări politice majore. 
     
    Întrebarea care se pune este, atunci, următoarea: este social media bună pentru a produce lucruri sau pentru a le distruge?
     
    Wael Ghonim, un angajat Google din Egipt şi autor al paginii anonime care a stat la baza protestelor din piaţa Tahir din 2011, este de părere că a doua variantă este cea corectă. Deşi a generat o mişcare de amploare în urmă cu 5 ani, care a culminat cu îndepărtarea preşedintelui Hosni Mubarak, iniţiativa lui Ghonim nu a adus nicio alternativă viabilă la regimul politic din Egipt.
     
    În decembrie, Ghonim a postat un clip în care explică de ce protestul nu a avut succes. “Am spus cândva că dacă vrei să eliberezi o societate, singurul lucru de care ai nevoie este internetul. M-am înşelat. Primăvara arabă a demonstrat puterea conceptului de social media, dar a expus şi cele mai mari defecte. Aceleaşi unelte, care la început ne-au unit pentru a da jos un dictator, ne-au divizat în cele din urmă.”
     
    Ghonim a povestit că internetul i-a schimbat viaţa în 2010, atunci când a dat, pe Facebook, peste fotografia unui tânăr egiptean ucis după ce fusese torturat. “Numele său era Khaled Said. Khaled avea 29 de ani, din Alexandria, şi fusese ucis de poliţie. M-am văzut pe mine însumi în acea imagine, aşa că am creat în mod anonim o pagină de Facebook pe care am numit-o <suntem cu toţii Khaled Said>. După doar trei zile, pagina avea deja 100.000 de urmăritori, oameni din Egipt care-mi împărtăşeau temerile.”
     
    Pagina a devenit repede cea mai urmărită din lumea arabă, povesteşte Ghonim. I-a făcut pe oameni să înţeleagă că nu erau singuri, iar regimul nu a mai putut opri fenomenul.
     
    Ghonim a fost în cele din urmă prins de serviciile secrete egiptene, bătut şi ţinut prizonier timp de 11 zile. La trei zile de la eliberarea sa, milioanele sale de suporteri l-au dat jos pe Mubarak.
     
    Sentimentul de euforie nu a durat însă mult, explică Ghonim, pentru că cei implicaţi nu au reuşit să ajungă la un consens. “Social media a devenit dăunătoare, pentru că a răspândit zvonuri şi informaţii false. Mediul era, pur şi simplu, toxic”, a spus Ghonim. “A fost un moment de înfrângere. Am păstrat liniştea pentru doi ani, dându-mi timp să reflectez asupra greşelilor făcute”.
     
    În concluzie, Ghonim a enumerat problemele generate de social media:
     
    1. Nu ştim cum să reacţionăm în faţa zvonurilor
    2. Tindem să comunicăm doar cu cei ale căror păreri le împărtăşim
    3. Discuţiile online se pot transforma, foarte repede, în certuri
    4. E din ce în ce mai greu să ne schimbăm opiniile, mai ales datorită vitezei cu care mediul online ne obligă să ajungem la o concluzie
    5. Experienţele social media de astăzi sunt gândite în aşa fel încât să încurajeze discuţiile superficiale, nu cele bazate pe logică şi argumente.
     
    Ghonim nu s-a dat însă bătut; alături de câţiva prieteni, el a pornit site-ul Parlio.com, o platformă destinată dezbaterilor. “În urmă cu cinci ani, spuneam că internetul e tot ceea ce îţi trebuie pentru a elibera o societate. Astăzi, cred că dacă vrei să eliberezi o societate, trebuie mai întâi să eliberezi internetul.”

  • O parte din românii care muncesc în afară au reuşit să pună deoparte 100.000-150.000 de euro în ultimul deceniu

    Gabriel Istoc, membru al Fundaţiei Repatriot, care încearcă să îi aducă pe românii care lucrează în străinătate înapoi în ţară şi să devină antreprenori, spune că exista români care au puşi deoparte în ultimii 5-10 ani 100.000-150.000 de euro, bani cu care ar vrea să înceapă o afacere.

    Repatriot este un program al RBL (Romanian Business Leader), oragnizaţie susţinută de un grup de antreprenori români, iar Gabriel Istoc este şi proprietarul firmei  B-team Consult and Services, specializată în lucrări de chimie-petrochimie, cu afaceri anuale de 2 mi­l. euro.

    Primii paşi ai RBLs au fost elaborarea unei liste de priorităţi, lansarea unui site informativ şi organizarea unor întâlniri cu românii din diferite oraşe europene pentru a prezenta situaţia reală din România şi oportunităţile de investiţii. În plus, acest gen de discuţii ajută la indentificarea unor posibili parteneri de afaceri. ”Majoritatea are o imagine proastă despre România, dar încercăm să arătăm că se întâmplă lucruri bune aici. La ei ajung doar veştile proaste”.

    Un muncitor român care lu­crează în străinătate pe zona de petrol şi gaze poate câştiga până la 20.000 de euro pe an, în con­diţiile în care salariul brut ajunge la 3.000 de euro pe lună, cazarea şi trans­portul fiind suportate de firma care câştigă contratul de prestări servicii, spune Gabriel Istoc.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Restanţele universităţilor private

    „Ar trebui ca Harvard să fie gratis?“ – este problema pe care a ridicat-o un grup de candidaţi la Grupul de Supraveghetori ai universităţii americane, aflată în prezent pe locul al doilea în clasamentul celor mai bune universităţi la nivel mondial. Candidaţii la organismul ce ajută la stabilirea strategiei universităţii au stârnit recent numeroase dezbateri în presa internaţională. Ei spun că Universitatea Harvard face suficient de mulţi bani din donaţii şi alte activităţi (a ajuns la un endowment de 37,6 de miliarde de dolari), încât nu ar mai avea nevoie de taxarea anuală a studenţilor. Argumentul pe care îl aduce acest grup este că, dacă Harvard ar fi gratis, mai mulţi studenţi calificaţi cu multiple talente şi de diferite origini ar aplica, iar universitatea nu ar mai avea probleme ce ţin de echilibrul etnic.

    Cei care se opun spun că ideea este absurdă, pentru că, dacă ceva este gratis, creează utilizatorului senzaţia că este fără valoare şi este tratat ca atare. Dacă la Harvard şi la alte universităţi de renume din lume taxa anuală de studii este de circa 40.000 de euro pe an, în cadrul unei universităţi private în România aceasta variază între aproximativ 400 de euro (pentru ciclul de licenţă la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Hyperion) ori 450 de euro (pentru Administraţie la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir) şi aproximativ 1.500 de euro (Facultatea de Actorie din cadrul Universităţii Hyperion), pentru cursurile masterale taxele medii fiind în jur de 600 de euro, iar pentru cele doctorale de 1.500-2.000 de euro.

    Învăţământul privat românesc a ajuns la un maxim al numărului de studenţi în anul universitar 2008-2009, când aproximativ 45% dintre studenţii din România studiau în universităţi private, iar numărul studenţilor în ciclul I de licenţă din mediul privat aproape îl egala pe cel din sistemul de stat. Numărul de studenţi din universităţile private a scăzut drastic ajungând la o pondere de circa 13% în anul universitar 2014-2015, până la aproximativ 20.000 de studenţi. Prof. univ. dr. Ovidiu Folcuţ, rectorul Universităţii Româno-Americane, oferă o estimare mai recentă a numărului de studenţi: „Conform estimărilor noastre pentru 2015-2016, numărul de studenţi înmatriculaţi în învăţământul particular, raportat la anul universitar 2008-2009, ar putea fi chiar de opt-nouă ori mai mic. În paralel, numărul de studenţi cu taxă înmatriculaţi în învăţământul public a scăzut şi el de câteva ori, în condiţiile în care numărul de locuri bugetate pentru studiile universitare de licenţă a rămas relativ constant – aproximativ 60-63.000 – chiar dacă numărul absolvenţilor de liceu a scăzut“. Folcuţ observă că o constantă similară se manifestă şi în cazul studiilor universitare de masterat, finanţate de la bugetul de stat, dar undeva la jumătate din cifra alocată pentru licenţă.

    În aceste condiţii, piaţa universităţilor private din România a scăzut drastic: valoarea veniturilor celor 37 de universităţi private acreditate pe piaţa locală (potrivit listei publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei) a ajuns în 2014, potrivit celor mai recente informaţii publice disponibile, la 456 milioane de lei (circa 100 de milioane de euro), la jumătate faţă de veniturile înregistrate de acestea în 2009, când valoarea lor se plasa la aproximativ 804 milioane de lei (circa 190 de milioane de euro). Cea mai afectată a fost Universitatea Spiru Haret, care a ajuns de la venituri de 380 de milioane de lei (90,4 milioane de euro) în 2009 la venituri de circa 68 de milioane de lei (15,2 milioane de euro) în 2014. Totodată, Universitatea Spiru Haret a trecut în cei cinci ani de la un excedent de circa 169 de milioane de lei (aproximativ 40 de milioane de euro) la pierderi de peste 12,7 milioane de lei (2,85 milioane de euro). Trendul de scădere a veniturilor este puternic vizibil şi în provincie: universitatea Vasile Goldiş din Arad a trecut de la 82 milioane de lei (circa 19,5 milioane de euro) la 68 de milioane de lei (circa 14 milioane de euro) şi de la profit de 19,5 milioane de lei (peste 4,5 milioane de euro) la profit de 345.918 lei (mai puţin de 100.000 de euro). 

     

  • Cum a reuşit o companie din Cluj-Napoca cu 90 de angajaţi să facă 88 mil. euro

     Compania Punctual Comim­pex din Cluj-Napoca, o afacere în distribuţia de ţigări, cafea şi cartele telefonice, deţinută de antreprenorul Vasile Mureşan, a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 397 mil. lei (aproximativ 88 mil. euro), mai mult cu 11% faţă de anul anterior, pe fondul majo­rării preţului la ţigări.

    „Evoluţia pozitivă a afacerilor s-a datorat creşterii cu apro­ximativ 7% a preţului la ţigări, dar şi extinderii ariei de distri­bu­ţie într-un nou prin judeţ din nordul ţării, începând cu trimestrul al patrulea. A fost un an bun“, a declarat pentru ZF Transilvania Vasile Mureşan, administratorul companiei Punctual Comimpex.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum a reuşit un tânăr de 24 de ani să transforme 311 dolari şi un chioşc de hot dog într-un imperiu de 1.000 de restaurante

    În 1941, Carl N. Karcher, un tânăr de 24 de ani care renunţase la şcoală pentru a lucra la o fermă avea în buzunar doar 15 dolari (echivalentul de azi a 241 de dolari). Alături de soţia sa a mai obţinut un împrumut de 311 dolari, garantând cu maşina, şi a folosit toţi banii pentru a cumpăra un chioşc de hot dog.

    Nu părea o mare afacere, iar şansele de reuşită erau extrem de mici; cu toate acestea, ei au reuşit să strângă banii necesari pentru a cumpăra un al doilea chioşc. Doi ani mai târziu, soţii Kercher operau patru chioşcuri de hot dog.

    Afacerea mergea extrem de bine, iar la scurt timp cei doi şi-au permis să cumpere un restaurant pe care l-au numit Carl’s Drive-In Barbecue. Au început să vândă şi burgeri, decizie care s-a dovedit a fi una înţeleaptă. La începutul anilor ’50, soţii Karcher au cumpărat un al doilea restaurant, specializat în servicii de tip fast-food.

    30 de ani mai târziu, în 1981, Carl Karcher schimba denumirea companiei în Carl Karcher Enterprises, deţinând la acel moment peste 300 de restaurante. Compania s-a extins în continuare, iar astăzi operează mai bine de 1.000 de locaţii Carl Jr.

    Soţii Karcher au murit în anii 2000, iar în 2013 compania pornită cu 311 dolari a fost cumpărată de fondul de investiţii Thomas H. Lee Partners pentru suma de 928 de milioane de dolari.