BusinessMagazin

Tag: dobanzi

  • Reacţia BNR la explozia celor mai scumpe credite din România: Nu avem competenţe legale în sensul reglementării dobânzilor

    „Este evidentă creşterea numărului IFN-urilor din sectorul creditului de consum înregistrate în ultimii doi ani în Registrul General, acolo unde costul creditării aferent conformării unor reguli de prudenţialitate reduse în raport cu Registrul Special este mai ieftin şi deci la îndemâna creditorilor“, spune Adriana Ahciarliu, secretar general al Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România. Condiţiile minime impuse în vederea autorizării sunt cerinţele de capital minim social, echivalentul în lei a 200.000 de euro, precum şi cerinţe minime obligatorii ce ţin de structura de organizare a societăţii pe acţiuni de tip IFN, de calitatea sistemului IT, cerinţe impuse conducătorilor acestor instituţii, precum şi cerinţe clare în sensul auditării externe şi controlului intern. Datele Registrului General indică un număr de 169 de instituţii care desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional.

    Pentru a putea desfăşura activitate de creditare în România, fiecare IFN trebuie să fie înscris aşadar în prealabil în registrele ţinute de BNR (Registrul de evidenţă, Registrul general şi Registrul special), registre dis-ponibile pe pagina de internet a băncii centrale. În 30 de zile de la data înmatriculării în registrul comerţului, IFN-urile depun o cerere de înscriere în registrul aferent, însoţită de documentaţia prevăzută de lege şi de reglementările BNR. Dacă cerinţele impuse prin cadrul legal şi documentaţia depusă sunt complete şi corespunzătoare, banca centrală informează entitatea cu privire la înscrierea în registrul corespunzător. BNR are competenţe de monitorizare a IFN-urilor înscrise în Registrul general şi de supraveghere prudenţială a instituţiilor financiare nebancare din Registrul special.

    „În ceea ce priveşte aspectele ce vizează politicile comerciale ale instituţiilor financiare nebancare, inclusiv perceperea de dobânzi şi nivelul acestora, banca centrală nu are competenţe legale în sensul reglementării unor astfel de aspecte ori administrării actelor normative în domeniu, fiecare entitate stabilind costurile aferente serviciilor prestate în contextul propriilor politici de afaceri şi al cadrului concurenţial în care acestea îşi desfăşoară activitatea“, susţin oficialii BNR.

    Astfel, orice aspecte referitoare la costuri, obligaţiile creditorilor de informare a solicitanţilor de credit legate de costurile contractării unei finanţări, conţinutul minim al contractelor de credit, modalitatea prin care per-soanele fizice iau cunoştinţă şi acceptă condiţiile contractuale, precum şi alte elemente ce ţin de protecţia con-sumatorului de servicii financiare intră sub incidenţa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). BNR gestionează şi Centrala Riscului de Credit (CRC), în cadrul căreia sunt raportate la nivel individ-ual creditele şi/sau angajamentele persoanelor fizice şi juridice al căror nivel cumulat la nivel de debitor depăşeşte limita de 20.000 lei, unde se încadrează 45 de instituţii financiare nebancare incluse în Registrul Special. Însă nu şi jucătorii care acordă credite sub această valoare.

    Oficialii ANPC susţin însă că, fără un program comun de educare la care să participe atât BNR, cât şi IFN-urile, piaţa va continua să opereze cu nereguli. Doar în primele trei luni din 2015 autoritatea a primit 831 de reclamaţii din partea clienţilor care au luat credite de la IFN-uri, după cele 3.070 de reclamaţii din 2014. Potrivit preşedintelul ANPC, Marius Dunca, cel mai adesea clienţii reclamă nerespectarea clauzelor contractuale, mo-dalitatea de plată a penalităţilor şi perceperea suplimentară a unor comisionare faţă de cele prevăzute în con-tract. „Cei care apelează la acest tip de credit acceptă condiţii majore impuse de operatorii economici pentru că sunt consumatori aflaţi în situaţii limită sau consumatori înscrişi în Biroul de Credit (cu istoric negativ – n.r.), nemaiavând posibilitatea de a contracta un credit de nevoi personale la o bancă comercială“, spune Dunca.

    Sute de mii de clienţi datorează jumătate de miliard de euro după ce au contractat creditele cu cele mai mari dobânzi de pe piaţă. Businessul IFN-urilor care oferă cei mai scumpi bani din România generează constant întrebări despre capacitatea BNR sau ANPC de reglementare a pieţei şi de educare a clientului nedorit de bănci şi sensibil la tehnici persuasive de marketing.

    Creditul exclusiv online sau creditul prin SMS sunt doar două dintre invenţiile crizei, produse vândute cu succes în România către zeci de mii de clienţi şi adresate celor cu nevoi mai mici de 1.000 de lei timp de maximum două luni. Potrivit datelor Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România, organizaţie unde sunt afiliate 86% dintre IFN-uri, portofoliul total al creditului de consum al IFN-urilor în România era de 974 de milioane de euro la 31.12.2014, în timp ce piaţa creditului de consum IFN a urcat între decembrie 2013 şi de-cembrie 2014 de la 568 de milioane la 678 de milioane de euro. Doar în 2014 instituţiile financiare nebancare au acordat credite noi în valoare totală de 522 de milioane de euro, cu aproape 100 de milioane mai mult decât în anul precedent. 42% dintre creditele acordate în anul anterior au o valoare mai mică de 1.000 de euro, iar 78% nu trec de 5.000 de euro. Dintre clienţii care au luat un astfel de credit, jumătate au urmat doar liceul sau şcoala profesională, iar unul din şapte şi-a terminat studiile în clasa a opta. Cea mai mare parte a împrumutaţilor câştigă între 500 şi 1.000 de lei, însemnând venituri lunare mai mici sau egale cu salariul minim pe economie.

    „Aceste microcredite au apărut datorită unei cereri pe care instituţiile de credit tradiţionale nu pot sau nu vor să o satisfacă. După perioada creditului cu buletinul, băncile au înăsprit condiţiile de creditare astfel că persoanele care nu mai sunt eligibile pentru credite bancare nu au altă opţiune decât microcreditarea. BNR şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ar trebui să joace un rol mai activ pentru a limita posibilităţile de abuz, în condiţiile în care persoanele care apelează la microcredite sunt, de regulă, mai puţin familiarizate cu terminologia contractelor de credit şi cu clauzele acestora“, spune consultantul Emilian Duca.

  • Dobânzile penalizatoare, refinanţările repetate, istoricul negativ iertat şi procedurile abuzive de recuperare – principalele probleme ale creditelor pe termen scurt

    În piaţa creditelor de valoare mică pe termen scurt, unul dintre motoarele importante ale profitului constă în aplicarea unor dobânzi penalizatoare pentru cei care întârzie plata ratelor. „În politica noastră nu intră refinanţarea împrumuturilor neperformante. În piaţă însă, clienţii care trec de data scadentă plătesc o dobândă suplimentară, iar practica unor jucători este să ofere alternativa refinanţării împrumutului respectiv, aceasta fiind o decizie de business, nu o practică ilegală. Poate fi însă discutabil să faci asta. Dacă o persoană nu poate să plătească 1.000 de lei, de ce ar putea plăti 1.700? Noi nu penalizăm clienţii dacă întârzie şi nici nu refinanţăm“, spune Vlad Şandru, directorul de marketing al Provident. Fireşte, decizia de business a Provident îi afectează pe clienţii bun-platnici, care suportă în costul DAE şi întârzierile celor incorecţi: „Luăm în calcul la împărţirea creditelor o variantă full-option în care clientul îşi asumă eventuale probleme de rambursare şi una în care cei care se angajează că plătesc corect au costuri mai mici.

    Din experienţa noastră, oamenii nu plătesc pentru că nu pot să plătească, nu pentru că nu vor. Dacă ei ar şti că datoria creşte dacă nu plătesc la timp nu s-ar genera nicio schimbare de comportament în modul în care plătesc“. În cazul Provident, 31% dintre clienţi au întârziat cel puţin o rată săptămânală, iar 13% din numărul total de clienţi au raportat întârzieri mai mari de 30 de zile. Cei care nu acceptă reeşalonarea dato-riei intră sub incidenţa unui departament intern de recuperare creanţe – „iniţial prin scrisori trimise prin poştă, apoi urmează procedura mai hard în care îi spunem ca acela e momentul în care trebuie să decidă dacă vrea să plătească orice sumă lunar; cei mai mulţi acceptă, dar dacă există o lipsă de dialog putem apela la un executor judecătoresc pentru a pune popriri sau a executa bunurile deţinute, un lucru la care am apelat foarte rar.“

    Antreprenorul Ionuţ Stan, proprietar al Viva Credit, spune că, după aplicarea dobânzilor penalizatoare, cei care întârzie restituirea creditului dar plătesc la scadenţă măcar dobânda îşi pot refinanţa împrumutul şi să-l prelungească până la următorul salariu. „Îi acordăm o a doua şansă, dar dacă nu plăteşte nici dobânda nu mai acordăm un nou credit, ci încercăm să ajungem la o înţelegere cu el. Niciodată în compania noastră nu am luat de la client mai mult decât dublul sumei pe care a împrumutat-o, indiferent de întârziere.“ Stan atrage atenţia că limitarea dobânzilor penalizatoare la dublul sumei împrumutate ar trebui impusă de către autorităţi ca regulă de bază pe piaţă, dat fiind că există companii care operează după un model de business construit pe dobânzi penalizatoare de 3, 5 sau 10% pe ziua de întârziere. Adică firme neinteresate să colecteze sumele la timp, ci dim-potrivă. „Nu am comunicat foarte transparent până acum tocmai ca să nu determinăm clienţii să nu mai plătească când ştiu că restuie maximum dublul sumei împrumutate indiferent de cât întârzie.“

    O altă faţetă a acestei discuţii este că adeseori comportamentul rău-platnic este iertat de unele IFN-uri tocmai pentru a evita concurenţa băncilor. De exemplu, până anul trecut, Provident nu a folosit Biroul de Credit, locul unde se colectează istoricul legat de comportamentul de rambursare a clienţilor, pentru a trimite date sau interoga informaţii privitoare la aceştia, deşi compania activează pe piaţă de aproape un deceniu. „Credeam clientul pe cuvânt şi ne bazam pe vizita iniţială la domiciliu, care este mai puternică decât orice sistem de scor-ing din lume. De săptămâna trecută, am început interogarea clientului în Biroul de Credit“, explică Vlad Şandru de la Provident. Decizia de business a companiei de a nu verifica până acum potenţialii clienţi a adus un porto-foliu de 300.000 de clienţi în România.

    „Bariera mare pe care a trebuit să o depăşim şi inovaţia pe care am adus-o pe piaţa românească a 
fost creditul exclusiv online. E o limitare pe care 
ne-am asumat-o de la început, deşi online-ul e la fel de scump“, spune antreprenorul Ionuţ Stan, proprietarul Viva Credit. Aşadar, în cazul Viva Credit, clientul nu are niciun con-tact fizic cu angajaţii companiei, ci trimite documentele necesare prin e-mail şi este apoi sunat. Deşi verifică mereu comportamentul clientului, Ionuţ Stan spune că firma acceptă şi clienţi cu istoric negativ şi ţine cont doar de trecutul apropiat – „dacă a avut o restanţă acum doi ani pentru un credit imobiliar nu e la fel de relevantă precum comportamentul din ultimele şase luni. Nu putem spune că dacă figurează cu o restanţă nu e un client OK. Ne uităm însă la ultimele luni să vedem dacă nu cumva încearcă să-şi prelungească agonia cu noul împrumut. Băncile însă se uită la un istoric mai lung“.

    Abuzuri pot apărea şi în felul în momentul încercării de recuperare a restanţelor. Ionuţ Stan spune că a pref-erat să păstreze intern departamentul de recuperare creanţe şi să nu vândă unor firme specializate creditele neperformante, tocmai ca să evite eventuale încălcări ale regulilor. În atenţia ANPC au ajuns de-a lungul tim-pului numeroase plângeri referitoare la practici imorale ale industriei. Recuperatorii lipesc anunţuri în scara blocului cu persoanele datornice, răspândesc informaţii în rândul vecinilor şi prietenilor apropiaţi şi sună în repe-tate rânduri angajatorii pentru a intra în posesia datoriilor. „Deşi eu mă străduiam să am rezultate bune la muncă, m-au dat afară pentru că tot timpul mă sunau la serviciu. Mi s-a spus că ar fi bine să ne despărţim“, spunea recent Marius Gheorghe, una dintre victimele practicilor din industrie, citat de agenţia de presă Mediafax. Presa a relatat şi cazuri de ameninţări adresate clienţilor de către angajaţi aflaţi sub presiunea recuperării creditelor sau cazuri de clienţi daţi dispăruţi de către rude pentru câteva zile, practici sesizate cu precădere în ultimul an.

  • Cele mai scumpe credite din România. Sute de mii de clienţi au împrumutat 500 de milioane de euro

    “Dacă aş avea resurse, 
mi-aş deschide un business ca acesta mâine, mi se pare normal să speculez o nişă profitabilă în piaţă. Problema ţine de fapt de educaţia românilor, care, după atâţia ani de luat credite, ar trebui să ştie mecanismele pe de rost, dar nu pot scăpa de tendinţa de a se întinde mai mult decât plapuma.“

    Replica vine repede. „La ăştia cred că ajung doar oamenii fără prieteni. Dacă aş avea nevoie de sume aşa mici, aş putea la orice oră să cer unui prieten. Evident că şi prietenii mei ar putea să-mi ceară mie. Fără atâta dobândă, doar pe mulţumesc! În ce lume trăim?“ Comentariile la orice articol pe tema creditelor pe termen scurt cu dobânzi mari se transformă în dezbateri aprinse între cititorii împărţiţi în două tabere: unii invocă dobânzi enorme practicate în mod abuziv, referindu-se la indicatorul DAE (dobândă anuală efectivă) de 100%, 1.000% sau mai mult, în timp ce alţii îi acuză pe cei împrumutaţi că devin clienţii IFN-urilor fără să aibă cu adevărat nevoie de bani.

    Cele două şabloane de gândire sunt contrazise de puţinii comentatori neimplicaţi, observatori ai unei pieţe unde reglementări de bază lipsesc, iar clienţii sunt ademeniţi să cumpere produse de creditare fără să cunoască rostul acestora. Instituţiile financiare nebancare au speculat în anii de criză un segment de piaţă de care băncile s-au ferit, pentru că obţin beneficii suplimentare din credite de valoare mare acordate pe termen lung şi pentru că profitul consistent generat de credite cu valoare mică pe termen scurt vine numai dintr-un portofoliu numeros, de zeci sau sute de mii de clienţi. Piaţa împrumuturilor acordate acasă la client în aceeaşi zi cu cea a solicitării este astăzi concurată de jucători dispuşi să ofere bani în două ore, oriunde în România, fără ca potenţialul client să vadă la faţă vreun angajat al instituţiei.

    Creditul exclusiv online sau creditul prin SMS sunt doar două dintre invenţiile crizei, produse vândute cu succes în România către zeci de mii de clienţi şi adresate celor cu nevoi mai mici de 1.000 de lei timp de maximum două luni. Potrivit datelor Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România, organizaţie unde sunt afiliate 86% dintre IFN-uri, portofoliul total al creditului de consum al IFN-urilor în România era de 974 de milioane de euro la 31.12.2014, în timp ce piaţa creditului de consum IFN a urcat între decembrie 2013 şi de-cembrie 2014 de la 568 de milioane la 678 de milioane de euro. Doar în 2014 instituţiile financiare nebancare au acordat credite noi în valoare totală de 522 de milioane de euro, cu aproape 100 de milioane mai mult decât în anul precedent. 42% dintre creditele acordate în anul anterior au o valoare mai mică de 1.000 de euro, iar 78% nu trec de 5.000 de euro. Dintre clienţii care au luat un astfel de credit, jumătate au urmat doar liceul sau şcoala profesională, iar unul din şapte şi-a terminat studiile în clasa a opta. Cea mai mare parte a împrumutaţilor câştigă între 500 şi 1.000 de lei, însemnând venituri lunare mai mici sau egale cu salariul minim pe economie.

    „Aceste microcredite au apărut datorită unei cereri pe care instituţiile de credit tradiţionale nu pot sau nu vor să o satisfacă. După perioada creditului cu buletinul, băncile au înăsprit condiţiile de creditare astfel că persoanele care nu mai sunt eligibile pentru credite bancare nu au altă opţiune decât microcreditarea. BNR şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ar trebui să joace un rol mai activ pentru a limita posibilităţile de abuz, în condiţiile în care persoanele care apelează la microcredite sunt, de regulă, mai puţin familiarizate cu terminologia contractelor de credit şi cu clauzele acestora“, spune consultantul Emilian Duca.

    Business Magazin a discutat cu toate părţile implicate în procesul de creditare pentru a afla cum funcţionează piaţa creditului cu valoare mică şi dobândă mare, ce puncte vulnerabile permit abuzuri şi cine reglementează dobânzile şi regulile jocului.

    CONTINUAREA ÎN PAGINA URMĂTOARE ->

  • Estul care scade dobânzile

    ”Relaxarea prudentă a politicii monetare va continua în sprijinul atingerii ţintei de inflaţie pe termen mediu„, arată comunicatul consiliului de politică monetară prezidat de guvernatorul Gyorgy Matolcsy.

    Decizia de scădere a dobânzii, precizează Reuters, aliniază Ungaria la politica celorlalte bănci centrale din Europa Centrală şi de Est de impulsionare a creşterii economice în contextul dezinflaţiei puternice.

    Recent, banca centrală poloneză a redus dobânda centrală cu 0,50%, iar BNR este aşteptată să reducă şi ea la 31 martie dobânda de poli-tică monetară cu 0,25%, la 2%, în cadrul ciclului de relaxare a politicii monetare început în august 2014.

  • Oficial Fed: Programul BCE de suplimentare a lichidităţilor poate apropia SUA de creşterea dobânzilor

    “Programul BCE a dus la scăderea randamentelor în SUA, ceea ce este bine pentru economia americană. În măsura în care va avea ca efect îmbunătăţirea datelor despre piaţa muncii, atunci va influenţa şi politica monetară în SUA”, a spus Bullard la un briefing de presă susţinut după o dezbatere privind politica monetară la CityWeek în Londra, relatează MarketWatch.

    Bullard nu este membru al comitetului de politică monetară al Fed, în acest an.

    BCE a lansat în martie un program de suplimentare a lichidităţilor prin achiziţia de obligaţiuni guvernamentale în valoare de 50 de miliarde de euro şi titluri garantate prin active şi obligaţiuni acoperite de 10 miliarde de euro.

    Preşedintele BCE Mario Draghi a declarat că vede deja beneficiile programului, prin scăderea costurilor de finanţare ale companiilor şi persoanelor fizice şi creşterea atractivităţii proiectelor de investiţii.

    Un indice privind intenţiile de achiziţii ale managerilor, calculat de Markit pentru luna martie, a confirmat marţi îmbunătăţirea perspectivelor economice în Europa.

    “Programul BCE este un eveniment major pentru politica monetară globală. Cred că va fi la fel de eficient ca alte programe de suplimentare a lichidităţilor, precum cele din Marea Britanie şi Statele Unite”, spus Bullard.

    Până acum, programul BCE a contribuit la scăderea la minime record a costurilor de împrumut în marile economii ale lunii, dar şi la declinul randamentelor în SUA. Acest fapt, alături de scăderea cotaţiilor petrolului, constituie doi factori importanţi pentru economia americană, care indică o creştere solidă în trimestrul al doilea, a apreciat oficialul Fed.

    “Aceşti factori oferă condiţiile pentru normalizarea politicii monetare a SUA în 2015. Dacă nu vom începe normalizarea politicii monetare acum, peste doi ani vom fi cu mult în urmă”, a arătat Bullard.

    Bullard se numără printre oficialii conservatori ai Fed, care susţin ca prima creştere a dobânzilor să aibă loc în luna iunie.

  • Dobânda anuală efectivă la împrumuturile mai mici de 2.000 de lei poate ajunge până la 7.000%

    Instituţiile financiare nebancare acordă credite de valori mici pe termen scurt doar cu cartea de identitate a clientului şi un extras de cont şi percep dobânzi anuale efective de până la 7.000%, respectiv o dobândă de peste 1% pe zi.

    Un client care împrumută 1.000 de lei pe termen de cinci zile va returna creditorului suma de 1.060 de lei, însemnând 60 de lei în plus faţă de suma acordată, adică o dobândă anuală efectivă (DAE) de 6.936%.

    Un client care împrumută 1.000 de lei pe termen de 45 de zile va returna creditorului suma de 1.540 de lei, adică 540 de lei în plus faţă de suma acordată, adică un DAE de 3.219%.

    De cealaltă parte, instituţiile financiare nebancare susţin că microcreditele reprezintă soluţii pentru nevoi financiare mici şi urgente şi încurajează creditarea responsabilă, aliniată cu capacitatea de rambursare a fiecăruia. 

    “Nu recomandăm solicitarea unui microcredit pentru nevoi de tipul vacanţelor lungi, reparaţiilor majore ale casei, achiziţie de electrocasnice mari. Aceste nevoi se acoperă cu soluţii de finanţare acordate pe termen lung (cel puţin 12 luni) şi, deci, cu rate lunare reduse. De asemenea, pentru a evita îndatorarea excesivă, nu poti solicita încă un credit dacă precedentul credit nu este rambursat. Un microcredit poate fi util pentru o urgenţă medicală minoră sau atunci când trebuie reparate fie instalaţia de încălzire, fie aerul conditionat, fie autoturismul, fie instrumentele care permit desfăşurarea activităţii profesionale (calculator, imprimanta, scule pentru construcţii). Un microcredit este util atunci când vrei să faci un cadou persoanelor dragi, iar ocazia nu poate aştepta până când vei primi salariul sau banii pe lucrarea în derulare”, susţin oficialii Ferratum S.R.L.

    Dobânda anuală efectivă exprima sub forma procentuală costul anual al unui credit. Acesta este un concept impus prin lege, cu scopul de a permite consumatorilor să compare uşor costul creditelor.

    Potrivit ZF, grupul britanic Provident, cel mai mare IFN pe piaţa creditelor pe termen scurt, are 314.000 clienţi activi în România şi Bulgaria. Provident Financial este specializată pe credite de mică valoare acordate direct la domiciliul clientului, cu plata săptămânală a ratei, iar dobânda anuală efectivă ajunge la 90%. La un credit de 5.000 de lei clientul plăteşte înapoi după 68 de săptămâni 7.400 de lei, iar dacă optează pentru serviciul de gestionare la domiciliu suma rambursată urcă la 10.500 de lei. În cazul unei bănci, suma totală de plată pentru un credit de 5.000 de lei pe un an este de 5.300 de lei. Dobânda efectivă porneşte în cazul băncilor de la 11% pe an.

    “În ultimii ani, ideea de a oferi mici împrumuturi oamenilor săraci a devenit o marotă a lumii dezvoltate, lăudată ca formula îndelung visată de a-i propulsa şi pe cei mai defavorizaţi către un standard de viaţă mai bun. Doar că dobânzile practicate o aseamănă tot mai mult cu cămătăria, dezgolind-o de aspectul caritabil”, spunea anterior  Neil Macfarquhar, în New York Times în urmă cu patru ani, când publicaţia americană, preluată la acea vreme de Business Magazin, analiza discursul lui Muhammad Yunus, economistul pionier în domeniul microcreditării, care i-a împrumutat pe săracii Bangladeshului şi a câştigat în 2006 un premiu Nobel pentru asta: “Noi am creat microcreditele ca să luptăm cu rechinii creditelor, nu ca să încurajăm noi rechini ai creditelor”. Creditele de valoare redusă, dar cu dobânzi mari au câştigat sute de mii de clienţi în România şi, dacă privim înspre cifrele raportate oficial, criza economică n-a făcut decât să le stimuleze.

  • Reducerea dobânzii anunţată de bănci drept soluţie salvatoare pentru clienţii cu credite în franci elveţieni este doar o campanie de PR

    Piraeus Bank a anunţat în cursul zilei de joi că va reduce dobânda la creditele în franci elveţieni cu 0,8 puncte procentuale, prin actualizarea în avans a indicelui LIBOR la 3 luni, “după ce anunţase că oferă soluţii individuale clienţilor cu astfel de împrumuturi”, potrivit unui comunicat publicat de Mediafax. În aceeaşi zi, Credit Europe Bank a transmis că reduce dobânzile la toate creditele în franci elveţieni cu dobândă variabilă, prin actualizarea anticipată a indicelui LIBOR valabil miercuri, 4 februarie, măsura fiind aplicată până la următorul termen de revizuire prevăzut în fiecare contract.

    Cât de mult efort au depus băncile în adoptarea unei astfel de decizii?

    Ajustarea este de fapt o consecinţă naturală a scăderii indicelui LIBOR ca urmare a deciziei Băncii Centrale Elveţiene. LIBOR (London Interbank Offered Rate) este rata de referinţă la calcularea dobânzilor interbancare pe piaţa londoneză, indicele fiind cotat la -0,87% pe termen de trei luni. Ajustarea ar fi fost făcută oricum în contextul modificării acestui indice, singura măsură luată de Piraeus, cât şi de alte bănci care au anunţat scăderea dobânzii cu -0,87% fiind  decizia implementării în mod anticipat a unei măsuri care oricum avea să fie luată pentru toţi clienţii cu dobânzi variabile, formate din marjă şi LIBOR. Astfel, spre exemplu, pentru un credit cu dobândă variabilă pentru care un client a început să plătească în luna februarie, dobânda ar fi scăzut în mod automat în luna aprilie, decizia Piraeus fiind să grăbească termenul. Cu siguranţă un cost mic, faţă de capitalul de imagine câştigat. Reprezentanţii Piraeus nu au precizat în comunicatul trimis dacă vor aplica măsura şi în cazul dobânzilor fixe, spre deosebire de Credit Europe Bank, care a specificat totuşi acest lucru în informarea trimisă.

    Un calcul simplu arată însă că băncile nu au făcut de fapt nimic pentru a rezolva adevărata problemă a clienţilor:

    Să nu uităm, dobânda este formată din marja băncii şi din indicele LIBOR, EURIBOR sau ROBOR, în funcţie de monedă. În 2007, indicele LIBOR era de 2,7 puncte procentuale, potrivit Conso.ro, iar dobânda plătită de clienţi la Piraeus Bank era de 7%, adică marja băncii era de 4,3%. Dacă indicele Libor a scăzut din 2007 cu 3,5 puncte procentuale, dobânda ar fi trebuit să fie de 3,5%.

    În prezent, în urma modificării anunţate de băncile care au anunţat scăderea dobânzii, dobânda la Piraeus Bank este însă de 5,4%. Evident, băncile nu au trimis comunicate în momentul în care au mărit în 2010 – anul în care au fost obligate să treacă la LIBOR – marja de profit, ajungând până la două puncte procentuale în plus faţă de nivelul la care s-ar fi aflat după o ajustare naturală în funcţie de indicele LIBOR.

    Curios este dacă băncile vor mai trimite comunicate de presă după ce vor trece trei luni, interval în care indicele LIBOR s-ar putea modifica din nou, iar dobânda ar putea să se modifice odată cu acesta, nu neapărat în favoarea clientului.

  • Inflaţia sub aşteptări şi decizia BCE de relaxare cantitativă stimulează BNR să reducă mâine dobânda-cheie la un nou minim istoric, de 2,25%

    Analiştii anticipează ajustarea dobânzii-cheie în 2015 cel mult până la 2% şi conti­nuarea procesului de dimi­nuare a rezervelor minime obligatorii (RMO) la lei şi valută.

    Ratele rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit ar urma să fie menţinute miercuri la 10% la lei şi 14% la valută, potrivit aşteptărilor celor mai mulţi analişti.

    În prima şedinţă de politică monetară din acest an banca centrală a decis să diminueze dobânda-cheie de la 2,75% la 2,5%. În schimb, nivelurile ratelor rezer­velor minime obligatorii fost menţinute. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a dat asigurări că BNR mai are suficient câmp de acţiune, mai are „gloanţe“ pentru a relaxa politica monetară şi a contracara eventualele şocuri care pot să apară.

    Analiştii de la UniCredit Ţiriac Bank apreciază că BNR are spaţiu pentru noi diminuări ale dobânzii-cheie de la nivelul actual de 2,5% până la 2%, următoarea reducere fiind anticipată pentru şedinţa de politică monetară de miercuri, 4 februarie. În acelaşi timp, relaxarea monetară va continua prin reducerea rezervelor minime obligatorii până la 4-6% la lei şi 8% la valută.

    Mai multe pe zf.ro

  • Cardul de credit şi ovedraftul au devenit cele mai folosite instrumente de creditare. Peste 3 milioane de români datorează 1,6 miliarde de euro

    “Am de aproape trei ani un card de credit, iar singura dobânda pe care am plătit-o a fost cea normală în cazul în care nu am reuşit să achit integral în perioada de graţie suma folosită în luna anterioară. Niciodată nu am plătit dobândă penalizatoare – aceasta este plătită în momentul în care nu reuşeşti într-o lună de zile să achiţi nici măcar suma minimă de rambursat (de regulă 5% din suma folosită + dobânda normală). De mai bine de un an nu mai plătesc nici măcar dobânda asociată liniei de credit pentru că nu cheltui mai mult decât pot achita luna următoare, mă rezum la cheltuieli mai mici decât jumătate din salariul meu şi achit întotdeauna suma folosită înainte cu câteva zile de data scadentă. În plus, am un card co-branded la care banca plăteşte nişte mici bonusuri în funcţie de suma cheltuită, bonusuri care îmi acoperă taxele de administrare. Dacă toţi clienţii ar fi ca mine, rata de profitabilitate a băncilor din Romania ar scădea“, comenta un utilizator de card de credit în subsolul unui articol din Ziarul Financiar, legat de dobânzile penalizatoare de până la 50% plătite de clienţii care depăşesc perioada de graţie cu dobândă zero a cardului de credit.

    Data scadentă a cumpărăturilor făcute cu cardul de credit sau a descoperitului de cont a devenit o zi la fel de importantă ca ziua de salariu pentru 3,5 milioane de clienţi din România, după ce numărul posesorilor de astfel de forme de creditare l-a depăşit în 2014 pe cel al creditelor de nevoi personale. Băncile au reuşit să ajungă la 3,5 milioane de carduri de credit şi overdrafturi în perioada de criză, un portofoliu de împrumuturi foarte profitabil, cu cele mai mari dobânzi din piaţă, format din clienţi dornici de credite uşor de obţinut care prezintă risc mic de neplată şi despre care ştiu totul – ce cumpără şi cum şi mai ales când şi dacă îşi primesc salariul.

    Tipologia clientului citat la începutul articolului este denumită de către reprezentanţii băncilor smart shopper – clientul care preferă să se folosească de banii băncii pentru o anumită perioadă de timp decât să îşi blocheze fondurile proprii, iar în ziua scadenţei înapoiază integral datoria şi o ia de la capăt în săptămâna următoare. Antonimul smart shooper-ului este clientul care nu se poate abţine în timpul sesiunilor de cumpărături şi reuşeşte rar să achite la timp datoriile. El a transformat cardul de credit în cel mai profitabil instrument bancar al crizei. De la nici un milion de carduri de credit în luna mai 2008, numărul acestora a depăşit 2,3 milioane în vara lui 2014. După acelaşi model, descoperitul de cont a urcat de la 0,7 la 1,2 milioane de clienţi. Cumulat, datoriile populaţiei ajung la 7,3 miliarde de lei, respectiv 1,6 miliarde de euro. Cum i-au convins băncile?

     „Este o certitudine că băncile au promovat foarte agresiv aceste produse (cardul de credit şi overdraftul – n.r.), îndeosebi după instalarea crizei. Dacă privim diversitatea de facilităţi ataşate acestor produse, atunci putem uşor constata că băncile au alocat sume considerabile pentru dezvoltarea şi promovarea lor“, spune Codruţ Zbăgan, fost analist al direcţiei Management Procese Canale, Distribuţie şi Enterprise Management din cadrul Raiffeisen Bank. Cauzele sunt schimbarea de strategie a băncilor în raport cu situaţia economică, scăderea veniturilor şi a puterii de cumpărare a populaţiei, coroborate cu diminuarea drastică a creditului de consum, care au făcut ca aceste produse scumpe să reprezinte o alternativă, dar şi o sursă importantă de venit pentru bănci. Zbăgan numeşte cardul de credit instrumentul principal prin care băncile creditează sume importante la costuri foarte ridicate, dobânda putând ajunge şi chiar depăşi 30%.

    Pentru a promova acest produs şi a-l face atractiv, băncile fac uz de cel puţin trei elemente: perioada de graţie, cardul cobrandat care oferă diverse facilităţi şi discounturi şi, poate cel mai important element, ratele fără dobândă. Ratele fără dobândă transferă o parte din costurile de achiziţie către vânzătorul produselor, ştiut fiind că această formă de achiziţie este purtătoare de comision din partea vânzătorului. De exemplu, dacă un client cumpără de la un magazin online un televizor în rate cu cardul de credit, banca primeşte un comision de câteva procente din valoarea tranzacţiei. Apoi, pe parcursul ultimilor ani, băncile au reconsiderat fundamental segmentul clienţilor premium, iar cardurile de credit elitiste, cu o mulţime de beneficii ataşate, majoritatea cu limite de creditare de ordinul zecilor de mii de lei, au fost principalul produs vândut acestui segment.

    „Băncile atrag clienţii prin formalităţi reduse, gestionează clienţii astfel obţinuţi pentru vânzarea unor produse noi şi implicit obţinerea unor profituri mari aferente nivelului de comisionare ridicat. Avem tabloul unei strategii extrem de abile, faţă de care consumatorul are un grad de rezistenţă scăzut. Putem spune că băncile, prin mijloacele de promovare adecvate, reuşesc să vândă exact produsele pe care le consideră profitabile într-o anumită perioadă de timp“, rezumă Codruţ Zbăgan. De cealaltă parte, descoperitul de cont sau overdraftul atrage tot prin uşurinţa cu care este acordat şi apoi accesat şi este parte a convenţiilor de plată a salariului prin card, convenţii care sunt semnate între angajator şi bancă.

    Prin aceste convenţii se stabilesc numărul salariilor oferite ca descoperit de cont, nivelul taxelor şi comisioanelor, precum şi alte clauze prin care angajatorul comunică băncii în timp util schimbările de personal survenite, informaţie prin care băncile pot gestiona corespunzător riscul de neplată. „Interesul băncilor de a acorda acest tip de credit prin formalităţi reduse şi facile are ca scop principal profitul, ştiut fiind că aproximativ 80% din taxele de emitere şi administrare a conturilor şi cardurilor aferente convenţiilor de plată a salariului prin card sunt gratuite pentru angajat“, explică fostul analist de la Raiffeisen Bank, menţionând că, prin acest tip de credit, banca îşi asigură profitabilitatea acestei activităţi care „numai ieftină nu este“. De menţionat, overdraftul poate fi şi un cârlig prin care clienţii atraşi sunt supuşi unui proces intens de ofertare şi vânzare a altor produse bancare.

  • 2015, anul agoniei pentru cei care au fost atraşi de mirajul francului elveţian

    Bancherii au văzut împrumuturile în franci elveţieni ca o supapă de creştere a creditării, mai ales pe segmentul ipotecar, şi au decis să lanseze în piaţă această soluţie de finanţare ieftină folosită încă de la începutul anilor 2000 în Europa Centrală. Maghiarii de la OTP Bank au fost primii care au importat soluţia creditelor în franci pe plan local, utilizând această alternativă ca instrument de marketing pentru a-şi face mai mult loc pe piaţă. Iar ceea ce părea la început o tactică de marketing s-a dovedit a fi ulterior una dintre cele mai puternice strategii de atragere a clienţilor persoane fizice, pentru toate tipurile de credite.

    Francul elveţian a dat destul de repede lovitura pe piaţa creditului, împrumuturile în această valută exotică devenind repede o modă. De trendul pozitiv au profitat Volksbank, OTP Bank, Raiffeisen, Piraeus şi Banca Românească, acestea fiind băncile care au vândut cele mai multe credite în franci elveţieni între 2006 şi 2008. Diferenţa de cost faţă de finanţările în euro era încă semnificativă, aşa încât băncile au preferat să exploateze această soluţie cât timp a rentat.

    Românii au fost atraşi de magia francilor elveţieni văzând că îşi permit să împrumute sume mai mari datorită dobânzilor foarte mici, cursul fiind atunci în jurul a 2,2-2,3 lei/franc. De cele mai multe ori însă, dobânzile mici erau doar promoţionale, fixe pentru primul an, după care deveneau variabile. În cele din urmă, clienţii care au mizat pe această valută au fost loviţi din două părţi, şi de creşterea dobânzii, şi de ascensiunea cursului.

    Circa 10% din cre­ditul de retail a ajuns să fie în franci elveţieni, dobânzile mai mici faţă de euro acţionând ca un magnet mai ales în perioada 2007-2008. La sfârşitul anului 2008, soldul creditelor în franci eleveţieni pentru populaţie ajunsese la un vârf de circa 12 miliarde de lei (echivalentul a 4,6 miliarde de franci) plecând practic de la zero în 2005. După apogeul din 2008, vânzările de credite în franci au fost blocate, multe bănci eliminând acest produs din ofertă.

    Clienţii băncilor cu credite în franci au asistat la o tendinţă de creştere a cursului în anii de criză, tendinţă care a devenit din ce în ce mai accelerată, resimţind astfel materializarea riscului de curs de schimb multă vreme ignorat. Românii s-au văzut nevoiţi să plătească rate tot mai mari din cauza creşterii cursului la maxime istorice.

    La un deceniu de la lansarea acestei soluţii de finanţare, creditele în franci acordate în trecut au ajuns în suferinţă. Clienţii care s-au lăsat atraşi în anii trecuţi de mirajul dobânzilor nominale reduse afişate de bănci simt acum din plin cât de usturător poate fi riscul de curs valutar.

    Românii care au credite în franci elveţieni au devenit foarte vulnerabili în faţa aprecierii monedei elveţiene după ce, pe data de 15 ianuarie, Banca Naţională a Elveţiei a renunţat la cursul de schimb franc – euro menţinut de-a lungul celor trei ani anteriori, de 1,2 CHF pentru un euro. De atunci, francul elveţian s-a apreciat semnificativ faţă de euro şi, în consecinţă, faţă de leu, de la 3,74 lei/franc, în 14 ianuarie, la circa 4,5 lei/franc, cursul crescând cu aproximativ 20%.