Textele academice mi-au furnizat, în timp, informaţii, idei, moduri de abordare a unor situaţii şi fundamente pentru texte şi pentru situaţii de lucru. Un text academic furnizează substanţă şi tărie unei analize realizate de o companie sau de o bancă şi poate influenţa percepţii şi decizii. Şi să nu vă închipuiţi nici măcar o secundă că profesorii universitari sau economiştii care scriu studii academice sunt nişte scorţoşi bătuţi în cap; au de cele mai multe ori abordări „outside the box„, ba unele m-au făcut să mă minunez sincer.
Dau exemplu un studiu apărut în iulie 2011 la Centrul de Studii Economice al Universităţii din Helsinki, care analizează legătura dintre evoluţia PIB şi anumite dimensiuni masculine; pentru că presimt că o să vă scărpinaţi uşor în creştet, citez un scurt paragraf, lămuritor altfel: „This paper explores the link between economic development and penile length between 1960 and 1985. It estimates an augmented Solow model utilizing the Mankiw-Romer-Weil 121 country dataset. The size of male organ is found to have an inverse U-shaped relationship with the level of GDP in 1985. It can alone explain over 15% of the variation in GDP. The GDP maximizing size is around 13.5 centimetres, and a collapse in economic development is identified as the size of male organ exceeds 16 centimetres„.
Alta este însă ideea la care vreau să ajung. Acest text nu este ilustrat cu un tablou, ci cu o hartă a lumii care arată modul în care economiile lumii au făcut obiectul unor studii economice; au fost luate în calcul 76.046 de articole şi studii economice, publicate între 1985 şi 2004. Ţările verzi sunt cel mai des analizate, cele galbene sunt în zona medie, iar cele portocalii şi roşii sunt cel mai slab prezentate. SUA este terra mirabilis a economiştilor, cu aproape jumătate din studii dedicate, iar Europa pe locul doi, la jumătatea americanilor.
Autorii studiului, cercetători la Banca Mondială, au descoperit o legătură directă între evoluţia PIB şi interesul cercetătorilor. România pare a se situa într-un soi de con de umbră, dar sunt ceva explicaţii: mă gândesc că perioada analizată a prins şi câţiva ani de comunism, dar şi perioada cea mai neagră a evoluţiei economice a ţării din perioada de după revoluţie. Aceasta este şi explicaţia pentru poziţionarea mai bună a Poloniei şi a Ungariei. Un mister – de ce Bulgaria stă mai bine la acest capitol?
Pe de altă parte, cred că trebuie introdusă în ecuaţie o variabilă care se schimbă tare greu, într-o perioadă îndelungată de timp – este ceea ce se cheamă percepţia celorlalţi. Fie ei şi oameni de ştiinţă sau economişti. Şi o să mă folosesc de un alt studiu, pe care l-am mai citat şi care se cheamă „Despre a fi sănătos în locuri nebune„. A fost realizat de profesorul David Rosehan de la Universitatea Stanford. Rosehan şi şapte colaboratori ai săi s-au prezentat la camerele de gardă ale unor spitale, în faţa unor medici diferiţi, invocând faptul că aud voci sau zgomote, fără alte simptome.
Au fost internaţi, iar scopul studiului era acela de a determina în câte cazuri şi în cât timp vor fi eliberaţi cei opt dacă se vor comporta normal, decent şi plăcut în spital. Răspunsul este simplu – niciodată. Dacă eşti la spitalul de nebuni, trebuie să fii nebun, aceasta a fost logica de fier cu care s-au luptat cei opt intraţi în sistem şi care au fost eliberaţi după multe săptămâni de demersuri din partea colegilor sau avocaţilor. Oricum, diagnosticul pe fişe a fost „schizofrenie în remisie„, medicii nefiind pe deplin convinşi că nebunia nu va apărea din nou. Spitalul, pijamaua şi halatul i-au făcut pe cei opt nebuni cu acte în regulă, la fel cum sistemul românesc, fie el comunist sau capitalist, ne-a marcat.
Uite o idee interesantă de studiu: cum scapi de o etichetă pe care ai purtat-o vreme de 20 de ani?
