Tag: propunere

  • Peste 10.000 de liceeni din 8 ţări au dezvoltat afaceri sociale în programul european Social Enterprise 360

    Social Enterprise 360 (SE360), un program european pentru educaţie în domeniul antreprenoriatului social, dezvoltat de Junior Achievement România împreună cu organizaţii partenere din alte 7 ţări şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Erasmus+, a implicat, în perioada 2015-2016, peste 10.000 de liceeni din 373 de şcoli, ce au propus 668 de idei de afaceri sociale cu ajutorul celor 507 de profesori şi celor peste 200 de consultanţi voluntari.

    În cadrul summit-ului s-au prezentat rezultatele evaluarii şi impactul generat prin programul SE360, modele de bune practică, cele mai bune proiecte propuse de elevi în cadrul competiţiilor derulate la nivel european şi experienţa trăită pe parcursul implicării în program de către profesori, elevi şi voluntari şi s-au discutat posibilităţile de replicare existente în viitor.

    Elevii participanţi şi-au dezvoltat abilităţi precum: lucrul în echipă, gândirea creativă şi critică, încrederea în sine şi în potenţialul de a deveni viitori antreprenori şi a genera schimbare în societate. Obiectivele şi rezultatele obţinute prin programul SE360 în ţările participante se aliniază şi cu Noua agendă pentru competenţe în Europa elaborată de Comisia Europeană în iunie 2016, iar beneficiile programului SE360 sunt cu atât mai importante ţinând cont că studiile recente arată că 40% dintre angajatorii europeni afirmă că nu pot găsi oameni cu competenţe potrivite care să le permită companiilor lor să crească şi să fie inovatoare şi că prea puţine persoane au mentalitatea şi competenţele antreprenoriale necesare pentru a-şi începe propria afacere şi a se adapta la cerinţele dinamice de pe piaţa muncii.

    Diana Filip, Deputy CEO – VP Marketing & Development JA Europe, şi-a exprimat cu entuziasm opinia în legătură cu impactul general al programului: “97% dintre elevii implicaţi în SE360 au în plan să iniţieze propria afacere socială în viitor. Acest lucru reprezintă o realizare importantă obţinută prin implementarea programului şi o motivaţie pentru noi să facem mai mult. SE360 ar trebui inclus în curriculum-ul şcolar.”

    “Consider că programul Social Enterprise 360 are un potenţial remarcabil pentru dezvoltare şi replicare. Tinerii participanţi sunt un exemplu perfect de a promova antreprenoriatul, nu doar cel social, dar antreprenoriatul în general, pentru că antreprenoriatul înseamnă în esenţă implicarea pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă oamenii şi comunitatea,
    a spus şi Simone Baldassari, Policy Officer, DG Internal Market, Industry, Entrepreneurship & SMEs, European Commission

    În România, programul SE360 a fost pilotat în luna octombrie 2015, la Colegiul Economic Partenie Cosma din Oradea, iar ulterior iniţiativa a crescut, în anul şcolar 2015-2016, participând per ansamblu în toate componentele şi activităţile programului peste 200 de profesori şi 4.000 de liceeni din toată ţara.

    Domnul director Virgil Blage, povestind cu entuziasm despre implicarea liceului pe care îl conduce în SE360: Programul SE360 reprezintă un pas în plus pentru a mări puterea de schimbare a educaţiei antreprenoriale, prin promovarea necesităţii de a împărţi profitul cu cei dezavantajaţi pentru a asigura bunăstarea tuturor.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 4 iulie 2016

    COVER STORY: Mizaţi pe infrastructură şi educaţie!
     
    Este mesajul pe care Yves Caracatzanis, noul CEO al grupului Renault în România, l-a lansat în cadrul evenimentului Meet the CEO 

    STRATEGIE : Al cincelea an consecutiv de creştere a profiturilor în aviaţie
     
     

    TURISM: Litoralul românesc se repopulează

     


    EVENIMENT: Gala tinerilor manageri de top şi rolul relaţiilor în carieră
     
     

    ANTREPRENORIAT: Prăvălia din Capitală

     


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 27 iunie 2016

    COVER STORY: Ieşirea din zona alba a finanţărilor
     
    Multe dintre companiile antreprenoriale care au ales să mizeze pe idei sau produse inovatoare, oferind pieţei servicii sau produse în premieră pentru România, constată că au ajuns într-o “zonă albă a finanţării”.


     
    COMPANII: De la plusuri de două cifre la agonie. Şi înapoi pe plus
     

    AUTO: În vizită, acasă la Rolls Royce


     

    EDUCAŢIE: Şcoala trambulină spre marile universităţi


    RESURSE UMANE: Externalizare rimează cu tehnologizare

     


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • Parlamentul european propune să clasifice roboţii ca fiind persoane electronice, iar firmele să achite contribuţii sociale pentru aceştia

    În Parlamentul European a apărut o propunere în care roboţii folosiţi pentru diferite operaţiuni să fie recunoscuţi drepţi persoane electronice, iar proprietarii acestora să plătească contribuţii sociale, informează The Verge.

    Creşterea automatizării şi utilizarea roboţilor în câmpul muncii au ridicat semne de întrebare cu privire la modul cum aceste lucruri vor afecta economia zonei UE, şomajul, inegalitatea, dar şi sistemele de asigurări sociale.

    Această propunere urmăreşte să stabiliească un cadru legislativ care ar “stabili ca roboţii mai sofisticaţi să fie consideraţi persoane electronice cu drepturi şi obligaţii specifice”.

    Mai mult, Parlamentul European recomandă crearea unui registru pentru roboţii inteligenţi şi a unei agenţii europene care să furnizeze „expertiză tehnică, etică şi legată de reglementări”.

    Reprezentanţii asociaţiei germane VDMA, care reprezintă companii ca gigantul Siemens sau producătorul de roboţi industriali Kuka, spun că propunerile sunt premature şi că ar putea stop inovaţia. “O astfel de discuţie ar putea avea loc peste 50 de ani, nu peste 10”.

    “Dacă nu creeăm un cadru legal binestabilit pentru robotică, piaţa noastră va fi invadată de către roboţi din afara zonei euro”

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 20 iunie 2016

    COVER STORY: Aceşti oameni şi maşinile lor zburătoare
     
    În ultimele luni, Donald J. Trump, candidatul la preşedinţia americană, a fost văzut traversând ţara într-un business jet tip Cessna 750 Citation X, preferat de omul de afaceri american în campanie datorită dimensiunilor reduse.  În afară de acesta, Trump deţine încă patru aeronave – un Boeing 757 şi trei elicoptere Sikorsky, o flotă devenită parte importantă a imaginii miliardarului american. Boeingul model 757-200, pe care este scris cu litere aurii numele lui Trump, a costat 100 de milioane de dolari. Spre comparaţie, totalitatea avioanelor deţinute de oamenii de afaceri de pe piaţa locală au o valoare cumulată tot de aproximativ 100 de milioane de euro. Ce şi cât mai pilotează oamenii de afaceri din România?


     
    IDEI DE AFACERI: Cine ocupă nişa şosetelor pentru biciclişti
     

    STRATEGIE: Milioanele din eprubetă

     


     
    ANTREPRENORIAT: Escape the room a evadat şi a devenit un fenomen social

    INTERNAŢIONAL: O privire peste gardul fabricilor secrete de maşini zburătoare ale lui Larry Page

     


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • Povestea unei bule editoriale şi a unui business antistres: cărţile de colorat pentru adulţi

    Prima carte a Johannei Basford, „Grădina secretă“, a fost publicată în peste 40 de ţări şi s-a vândut în aproape 15 milioane de exemplare; doar în China, spre exemplu, volumul vânzărilor a depăşit 4 milioane. Au urmat, desigur, mii de alte cărţi similare.

    Cărţile de colorat au devenit în ultimii ani tot mai populare în rândul adulţilor, iar ca dovadă stă faptul că vânzările de anul trecut au crescut de 12 ori faţă de anii precedenţi. Studiul celor de la Nielsen BookScan, care acoperă 85% din piaţa de cărţi din Statele Unite, arată că numărul volumelor vândute a crescut de la 1 milion în 2014 la 12 milioane în 2015. Şi volumul căutărilor pe Google după „cărţi de colorat pentru adulţi“ au atins un maxim la finalul anului 2015, rămânând şi în 2016 mult peste media obişnuită.

    Aceste cărţi reprezintă, astfel, unul dintre principalele motive pentru care industria de print a mers atât de bine în Statele Unite în 2015; librăriile sunt pline de cei care îşi găsesc liniştea în acest proces, iar platforme precum YouTube găzduiesc din ce în ce mai multe clipuri cu oameni care colorează şi îi învaţă şi pe alţii cum să o facă. Moda este atât de puternică încât a generat diverse alte mişcări culturale, precum petreceri de colorat sau aplicaţii de colorat pe telefon; chiar şi industria creioanelor de colorat a fost influenţată de cererea tot mai mare.

    Înaintea volumelor de dezvoltare personală, a celor de dezvăluri despre Casa Albă, a celor poliţiste sau de creştere a copiilor, dar şi a celei de-a doua cărţi scrisă de Harper Lee (autoarea romanului „Să ucizi o pasăre cântătoare“), în topul Amazon al pe primele două locuri sunt două cărţi de colorat pentru adulţi, ambele semnate de Johanna Basford: „Secret Garden: An Inky Treasure Hunt“ şi „Enchanted Forest: An Inky Quest & Coloring Book“. Cele mai multe volume de acest gen promit trei lucruri: relaxare, eliminarea stresului şi un sentiment general de bine. La prima vedere, coloratul pare într-adevăr să dea o senzaţie de calm; însă faţă de alte soluţii, precum medicamentele, este greu de evidenţiat modul în care acesta funcţionează. „Oamenii care se află în permanenţă sub stres par să reacţioneze bine la cărţile de colorat“, notează Nadia Jenefsky, terapist din New York. „Există o serie de alegeri implicate, precum alegerea culorilor şi modul în care le combini, dar linia de bază este dată de o structură.“

    „Piaţa de carte (inclusiv ediţiile de chioşc, manuale, auxiliare didactice) se ridică la valoarea de 100 milioane euro la preţ de editură. Fără cele dintre paranteze, piaţa de carte din România este de circa 60 de milioane de euro pe an“, spune Mihai Mitrică, director executiv al Asociaţiei Editorilor din România. „Se remarcă o împărţire aproape egală între ficţiune şi nonficţiune; o uşoară tendinţă de creştere pe zona de cărţi pentru copii şi pe cea de dezvoltare personală (inclusiv financiară). De asemenea, există un sincronism evident între piaţa din România şi cele mai recente apariţii/bestseller de la nivel internaţional“, mai spune el. Iar acest lucru reprezintă una dintre explicaţiile pentru succesul de care se bucură manualele antistres.

    Spre exemplu, în cazul Diverta numărul de cărţi de colorat pentru adulţi vândute în luna mai (peste 1.000 de exemplare) reprezintă 3% din numărul total de cărţi vândute, potrivit reprezentanţilor companiei.

    Cât de mult înseamnă însă 1.000 de exemplare? Ei bine, destul de mult, după cum explică Mihai Mitrică: „Tirajul mediu în România a scăzut sub 1.000 de exemplare/titlu la editurile serioase. Există o întreagă piaţă a fantomelor editoriale; dintre cele 36.000 de ISBN-uri alocate anul trecut de Biblioteca Naţională, doar o treime se regăsesc în librării. Restul sunt fie născociri pur şi simplu – vezi aşa-zisa editură Sitech Craiova care «publică» Descartes în limba germană, dar şi pe savanţii închisorilor, fie pseudolucrări cu care învăţătorii şi profesorii de la diverse dughene educaţionale îşi cresc salariile sau îşi obţin titlurile universitare.“

    Dar nu vorbim de cărţi realizate în România, ci de volume de nişă adaptate pentru piaţa de la noi, iar interesul pentru acestea a fost observat încă de la început. O prezenţă importantă pe piaţa de carte din România, Libris a listat primele produse de acest gen, aduse din Marea Britanie, încă din anul 2013. „Variantele lor editate în România au apărut, inclusiv pe Libris, în prima jumătate a anului 2015. În prezent avem listate peste 100 de astfel de titluri“, spune Laura Ţeposu, director de dezvoltare al Libris. „Doar în primele luni ale acestui an am vândut peste 5.000 de astfel de cărţi, de la diverse edituri.“

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 13 iunie 2016

    COVER STORY: Cel mai frumos maraton
     

    După doi ani de mandat, Emilia Bunea, CEO-ul Metropolitan Life, spune că nu şi-a pierdut entuziasmul în ce priveşte potenţialul de creştere al companiei de asigurări de viaţă şi al pieţei asigurărilor, pe care o aseamănă cu un maraton pe termen lung.

     

     
    MARKETING: Cum cresc profiturile companiilor care se asociază cu evenimente sportive
     

    AFACERI: Povestea unei bule editoriale şi a unui business antistres: cărţile de colorat pentru adulţi


     
    ANTREPRENORIAT: Şcolile care ajută stewardesele să decoleze
     
     

    INTERNAŢIONAL: Cum marii producători farma transformă generozitatea în profit, pe socoteala plătitorului de taxe


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • O ţară a vrut să dea fiecărui cetăţean 2.500 de dolari pe lună, dar poporul a respins ideea

    Elveţienii au respins masiv, la referendumul de pe 5 iunie, instituirea unui venit minim de bază pentru toţi, salariaţi sau şomeri, iniţiativă ce a stârnit dezbateri aprinse.

    Conform unui sondaj, 78% dintre cei intervievaţi s-au pronunţat împotriva salariului minim de bază, în timp ce 66% au votat pentru revizuirea legislaţiei privind azilul, în sensul examinării mai rapide a cererilor de azil, într-un termen de cel mult 140 de zile.

    Un grup de parlamentari a propus iniţial garantarea unui venit minim de 2.500 de dolari pentru fiecare adult. Pe 5 iunie, în cantoane a avut loc un referendum pentru a decide dacă această propunere se va transforma în lege, iar majoritatea elveţienilor păreau a fi de acord.

    Cei care nu lucrează ar fi primit astfel lunar suma de 2.500 de franci elveţieni (2.520 de dolari), iar cei care lucrează dar aveau venit mai mic ar fi urmat să primească doar diferenţa până la venitul minim.

    O altă particularitate a legii este că suma de 2.500 de franci trebuia să rămână în urma impozitării şi nu era, în niciun fel, condiţionată; astfel, în cazul celor care nu muncesc, banii oferiţi de stat ar fi fost direct scutiţi de taxe.

    Deşi pare o sumă considerabilă, 2.500 de franci elveţieni reprezintă puţin peste cea considerată a fi la limită sărăciei, respectiv 2.200 de franci elveţieni.



  • O ţară a vrut să dea fiecărui cetăţean 2.500 de dolari pe lună, dar poporul a respins ideea

    Elveţienii au respins masiv, la referendumul de pe 5 iunie, instituirea unui venit minim de bază pentru toţi, salariaţi sau şomeri, iniţiativă ce a stârnit dezbateri aprinse.

    Conform unui sondaj, 78% dintre cei intervievaţi s-au pronunţat împotriva salariului minim de bază, în timp ce 66% au votat pentru revizuirea legislaţiei privind azilul, în sensul examinării mai rapide a cererilor de azil, într-un termen de cel mult 140 de zile.

    Un grup de parlamentari a propus iniţial garantarea unui venit minim de 2.500 de dolari pentru fiecare adult. Pe 5 iunie, în cantoane a avut loc un referendum pentru a decide dacă această propunere se va transforma în lege, iar majoritatea elveţienilor păreau a fi de acord.

    Cei care nu lucrează ar fi primit astfel lunar suma de 2.500 de franci elveţieni (2.520 de dolari), iar cei care lucrează dar aveau venit mai mic ar fi urmat să primească doar diferenţa până la venitul minim.

    O altă particularitate a legii este că suma de 2.500 de franci trebuia să rămână în urma impozitării şi nu era, în niciun fel, condiţionată; astfel, în cazul celor care nu muncesc, banii oferiţi de stat ar fi fost direct scutiţi de taxe.

    Deşi pare o sumă considerabilă, 2.500 de franci elveţieni reprezintă puţin peste cea considerată a fi la limită sărăciei, respectiv 2.200 de franci elveţieni.



  • ALEGERI LOCALE 2016. Ce scor îşi propun principalele partide la alegerile locale de duminică

    În contextul în care alegerile locale vin la puţin timp după ce a fost condamnat definitiv în dosarul ”Referendumul”, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a ezitat multă vreme până a avansat un procent clar pe care şi-l propune la locale. În cele din urmă, într-o emisiune televizată, el a declarat că în opinia sa PSD nu are cum să scadă sub 35%. Astfel, ţintele asumate au fost victoria Gabrielei Firea în Capitală, un număr de primari mai mare decât în prezent şi un vot politic la consiliile locale în jur de 35%.

    El şi-a retras treptat declaraţiile despre o eventuală demisie din fruntea partidului, ultima versiune înainte de scrutinul de duminică fiind că îşi depune mandatul dacă PSD nu va fi primul în preferinţele electoratului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro