Pentru 2013, OMC anticipează o revenire a comerţului, cu un avans de 5,6%. “Au trecut peste trei ani de la prăbuşirea din 2008-2009, dar economia mondială şi comerţul rămân fragile. Încetinirea aşteptată în acest an arată că riscurile rămân ridicate”, a declarat directorul general al OMC, Pascal Lamy. Economiştii OMC consideră că stuaţia rămâne “fragilă şi nesigură, cu un risc ridicat de deteriorare”. Ritmul de creştere al comerţului s-a redus anul trecut din cauza mai multor şocuri: criza datoriilor suverane, cutremurul din Japonia şi inundaţiile din Thailanda, notează OMC.
Tag: probleme
-
Băsescu: Am cerut SRI să privescă atent la fapte de corupţie cu fonduri europene
El a spus, în contextul în care se referea la priorităţile SRI pe anul 2012, că a avut o discuţie despre “accesarea de fonduri europene”. “Am avut o discuţie cu colegiul de conducere al Serviciului, am stabilit câteva zone în care trebuie să se dea atenţie şi vreau să cred că se face o prioritate din acest lucru”, a spus preşedintele. “Ca să nu fie vreo taină: până acum ne-am obişnuit să ne uităm la modul de desfăşurare a licitaţiilor. Bună treabă, dar senzaţia pe care eu o am, şi am împărtăşit-o şi prim-ministrului, este că, spre exemplu, la contractele mari fraudele nu se fac la desemnarea câştigătorului. Comisiile sunt foarte mari, sunt greu de creat influenţe pentru toţi cei 20,30, 50 de membri ai comisiei. Consultanţa de la Bruxelles e şi ea prezentă. Deci, de regulă, licitaţiile mari sunt foarte greu de falsificat”, a spus preşedintele.
-
Capital Economics: Ungaria va opta, în final, să-şi rezolve problemele prin intrarea în default
“Credem că Ungaria va apela în final la o formă de default ca soluţie la problemele actuale cu datoria de stat. Alternativa este mai multă austeritate. Deşi ne aşteptăm ca Ungaria să mai rămână un timp pe acest drum, nu suntem convinşi că populaţia, şi implicit clasa politică, mai au răbdare pentru tăierile suplimentare care ar fi necesare pentru a aduce datoria pe o traiectorie sustenabilă”, notează analistul William Jackson de la firma britanică de consultanţă Capital Economics, într-un raport prezentat vineri. Datoria de stat a Ungariei a ajuns la 82,6% din PIB, cel mai ridicat nivel dintre statele emergente din Europa Centrală şi de Est. Şi sectorul privat este puternic îndatorat, cu rate de 37,7% din PIB în cazul populaţiei şi peste 72% din PIB în cazul băncilor şi companiilor nefinanciare.
-
UE acordă Serbiei statutul de candidat
“Consiliul European a acordat statutul de candidat Serbiei”, arată acest text redactat la începutul acestei seri, ceea ce înseamnă că un acord a fost atins în unanimitate de către statele membre UE.
-
România renunţă la iniţiativa de blocare a acordării statutului de candidat Serbiei. Băsescu: S-au rezolvat problemele
Şeful statului român a făcut aceste declaraţii la sosirea la reuniunea Consiliului European. “Serbia a trecut deja”, a spus Băsescu, fiind întrebat de reporterul RTS (postul public de televiziune de la Belgrad) dacă România se mai opune acordării statului de ţară candidată Serbiei. De asemenea, întrebat dacă “problema cu minorităţile” s-a rezolvat, preşedintele român a spus “da”, zâmbind larg către jurnaliştii sârbi. Protocolul privind minorităţile între România şi Serbia a fost semnat, joi, la Bruxelles, de ambasadorii la UE ai celor două state, au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, surse europene.
-
Financial Times: Problemele politice ale lui Băsescu nu se vor încheia cu instalarea Guvernului Ungureanu
Cu alegeri locale şi parlamentare în acest an, Băsescu şi Ungureanu vor rămâne sub o presiune intensă, în timp ce vor încerca să îşi reconstruiască popularitatea cu disperare, în paralel cu urmarea programului de austeritate angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI), argumentează publicaţia.
Cabinetul propus este, ca şi cel dinaintea sa, format de PDL (centru) şi aliaţii săi, dar cuprinzând “feţe mai tineri decât înainte”. Dacă ideea este o echilibrare a continuităţii politicilor şi o schimbare şi întinerire a membrilor, aceasta probabil va reuşi, apreciază Financial Times.
-
Poliţiştii ameninţă cu proteste, dacă Traian Igaş nu le rezolvă problemele în această săptămână
Sindicatul “Pro Lex” precizează, luni, într-o adresă către ministrul Administraţiei şi Internelor, că are în vedere proteste de stradă, dacă în săptămâna 16-20 ianuarie, nu li se soluţionează o serie de revendicări. Poliţiştii cer acordarea restanţelor la drepturile salariale şi la norma de echipament, acordarea sporului de confidenţialitate pentru promoţia 2009, încadrarea agenţilor de poliţie cu studii superioare în clasele de salarizare corespunzătoare studiilor, reţinerea cotizaţiei sindicale pe statul de plată şi efectuarea deducerii acesteia din impozitul pe venit, potrivit adresei către ministru.
-
Criza datoriilor îi determină pe europeni să emigreze
Un alt val de imigranţi părăseşte continentul, fenomen care se va accentua, în cazul în care criza datoriilor din zona euro se adânceşte, scrie The Guardian. Zeci de mii de portughezi, greci sau irlandezi şi-au părăsit ţările de baştină în acest an, majoritatea dintre ei căutând un trai mai bun în emisfera sudica. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Spania şi Italia, ţări care altădată erau pământul făgăduinţei pentru imigranţii din estul Europei sau din Asia şi Africa.
Reporterii de la The Guardian au vorbit cu zeci de europeni care au emigrat sau care intenţionează să o facă în scurt timp. Poveştile lor au scos la iveală rute ale imigraţiei dintre cele mai surprinzătoare: de la Lisabona la Luanda (capitala Angolei), de la Dublin la Perth sau de la Barcelona la Buenos Aires. În acest an, 2.500 de greci s-au mutat în Australia şi alţi 40.000 şi-au exprimat intenţia de a se muta către sud. Biroul de statistică din Irlanda estimează, pe de altă parte, că 50.000 de irlandezi au părăsit deja ţara în acest an, majoritatea îndreptându-se către Australia şi Statele Unite.
-
Fost economist şef al FMI: SUA s-ar putea molipsi de problemele Europei
Potrivit datelor Federal Reserve, Taunus Corp, subsidiara nord-americană a Deutsche Bank, este al optulea mare holding bancar din SUA, cu active de peste 380 miliarde de dolari. Deutsche Bank are active de 2.280 miliarde de euro, sau peste 3.000 miliarde de dolari, pe locul al doilea în lume după BNP Paribas potrivit celui mai recent top realizat the The Banker.
-
România, pe primul loc în Europa la hărţuirea pe internet: Care sunt cele mai întâlnite probleme online
Salvaţi Copiii România a lansat raportul de activitate al liniei de consiliere Helpline, componentă a programului Sigur.info de promovare a siguranţei copiilor pe internet. Helpline-ul se adresează celor care au întâmpinat probleme pe internet şi poate fi accesat prin intermediul paginii web www.sigur.info/helpline, reprezentând un serviciu gratuit de informare şi consiliere privind utilizarea în siguranţă a internetului de către copii. Pe parcursul celor doi ani de funcţionare a Helpline-ului au fost primite peste 650 de apeluri şi sesizări atât din partea copiilor, cât şi a adulţilor. Problemele semnalate cel mai frecvent sunt: hărţuirea şi intimidarea pe internet – cyberbullying (218), înstrăinarea datelor personale (149), cazuri de fraudă şi/sau spam (35), pornografie/conţinut ilegal (24) şi şantaj (20).