Tag: pnl

  • Cursul A URCAT la 4,5200 lei/euro în prima oră a şedinţei, influenţat marginal de ruperea USL

     La debutul şedinţei euro a fost tranzacţionat la 4,5190 lei, cu 0,45 – 0,7 bani (0,1% – 0,16%) peste cotaţiile de la finalul sesiunii precedente, de 4,5120 – 4,5145 lei/euro.

    Ulterior, rata de schimb a urcat la 4,52 lei/euro, unde au fost realizate majoritatea tranzacţiilor.

    La scurt timp după ora 10:00, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,5180 – 4,5200 lei, cu 0,55 – 0,6 bani (0,12% – 0,13%) peste închiderea de marţi.

    După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul era în stagnare în raport cu euro, iar forintul se deprecia cu 0,1%.

    Dealerii cred că deprecierea uşoară a leului este determinată de un cumul de factori printre care ruperea coaliţiei de guvernare, decisă marţi seară prin ieşirea PNL din USL, dar şi de reintrarea Hidroelectrica în insolvenţă, de decizia Executivului de a plăti din buget o parte datorii la unele companii de stat, dar şi de situaţia incertă în care se află Ucraina.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • LISTA miniştrilor interimari

     Lista a fost stabilită de premierul Ponta şi agreată de preşedintele Traian Băsescu, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

    Ponta a anunţat anterior că, după ruperea USL, va numi miniştri interimari, dintre miniştrii PSD, pe locurile vacantate de PNL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, la Cotroceni, pentru o discuţie cu Băsescu. Miniştrii PNL îşi depun în bloc demisiile la ora 11.15, înainte de şedinţa de Guvern

     UPDATE 11:00 – Şedinţa de guvern – amânată până când Băsescu semnează decretele de numire a miniştrilor interimari

    Şedinţa de guvern, programată iniţial pentru ora 12.00, va fi amânată până când decretele de numire a miniştrilor interimari pe posturile eliberate de PNL vor fi semnate de preşedintele Traian Băsescu şi publicate în Monitorul Oficial, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

    UPDATE 10:53 – Ponta a plecat la Palatul Cotroceni, pentru o discuţie cu Băsescu

    Premierul Victor Ponta a plecat la Palatul Cotroceni, pentru o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu privind înlocuirea miniştrilor PNL demisionari, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

    Ponta a anunţat anterior că, după ruperea USL, va numi miniştri interimari, dintre miniştrii PSD, pe locurile vacantate de PNL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: PNL nu va obstrucţiona justiţia în cazul Chiţoiu, nu vom recomanda altceva decât la Cosma

     Antonescu a fost întrebat cum se vor raporta parlamentarii PNL la solicitarea de începere a urmăririi penale a lui Daniel Chiţoiu.

    El a precizat că este convins de nevinovăţia acestuia este convins până la proba contrarie.

    “Pot să vă asigur că PNL, indiferent în ce formă se va pune această problemă, inclusiv în Parlament nu va obstrucţiona sau nu va amâna în niciun fel demersurile justiţiei. În acelaşi timp, fac apel la dumneavoastră (jurnaliştii, n.r.) pentru că o puteţi mai bine decât noi, v-am dat noi aceşti parlamentari aşa cum ne vedeţi acest drept şi singura noastră pretenţie este să-l folosiţi. Numai dumneavoastră aveţi dreptul să discutaţi despre elementele publice din anumite speţe şi dosare. Noi politicienii nu o putem face.

    Dar nu ar fi totuşi interesantă o dezbatere în presa românească până unde este normal să ajungi…nu ştiu, arestat, sau pus sub urmărire, sau cu imunitate ridicată – în fine, cu imaginea asta de penal – pentru o ordonanţă adoptată de un Guvern şi trecută prin Parlament?”, a susţinut Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • USL S-A RUPT: PNL a decis IEŞIREA DE LA GUVERNARE. Antonescu: Decizia nu a fost luată uşor. Miniştrii PNL îşi depun oficial demisiile miercuri

    UPDATE 22:00 – Antonescu: Este o decizie pe care nu am luat-o uşor. Miniştrii PNL şi-au anunţat demisiile politice

    Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că decizia de a ieşi de la guvernare nu a fost uşor de luat, nu a fost una dorită, dar a fost luată cu un vot covârşitor.

    Declaraţiile lui Antonescu:

    Este o decizie care s-a luat cu un vot covârşitor, dar este o decizie care nu s-a luat uşor. Este o decizie pe care nu mi-am dorit-o, este o decizie pe care am încercat să o evităm, nu prin negocieri, târguri, tergiversări, amânări ci prin căutarea tuturor posibilităţilor, tuturor şanselor de a spera că în formula Uniunii Social Liberale, împreună cu partenerii cu care ne-am angajat în faţa alegătorilor şi am primit de la alegători un vot atât de important, se poate continua.

    – În chip practic, prin încălcare repetată şi flagrantă ajunsă la un prag inacceptabil a unor elemente ale înţelegerii politice la alcătuirea Guvernului de către primul-ministru Victor Ponta, Partidul Naţional Liberal a decis să pună capăt unei crize prelungite artificial de către primul-ministru, domnul Victor Ponta, vreme de două săptămâni, să nu accepte o prelungire păguboasă de încă 45 de zile, să ia act cu luciditate şi cu demnitate de decizia care a fost la primul-ministru şi ca atare să decidă retragerea miniştrilor săi din acest Cabinet.

    – Alianţa politică USL, care a fiinţat trei ani şi douăzeci de zile, a avut un sens atâta vreme cât măcar liberalii au putut spera că obiectivele, principiile, lucrurile pe care le-au promis oamenilor sunt urmărite şi că toată lumea are intenţia de a le atinge. Nu mai avem niciuna din aceste speranţe şi ca atare mi s-a părut onest, mi s-a părut cinstit să nu prelungim un festival de ipocrizie, să nu prelungim o nesfârşită aruncare de responsabilitate de la unii la ceilalţi şi să avem noi curajul să constatăm ceea ce este categoric adevărat din perspectiva noastră şi anume că Uniunea Social Liberală nu mai există pentru că nu mai avea sens să existe, pentru că nu mai urmăream cu toţii obiectivele angajate.

    – Miniştrii noştri şi-au anunţat demisia din punct de vedere politic. Miniştrii, secretarii de stat şi şefii de agenţii liberali, adică demnitarii partidului, vor demisiona, practic, până miercuri la 12.00, când îşi vor depune demisiile scrise la secretariatul Guvernului.

    Îi cerem lui Victor Ponta să-şi dea demisia. Victor Ponta a primit mandatul şi apoi învestitura ca prim-ministru în fruntea unui guvern al USL din care şi liberalii făceau parte, în urma unui vot al românilor “copleşitor majoritar”, cu un program politic la care şi liberalii au avut contribuţia lor. Reacţia firească a lui Victor Ponta, în condiţiile în care aproape jumătate din membrii Guvernului erau liberali, o reacţie uzuală într-o democraţie ar trebui să fie demisia domniei sale. S-ar face consultări la Cotroceni, dar asta nu este problema noastră, iar apoi, pe criterii de majoritate parlamentară, Ponta ar avea şansa să obţină un nou mandat. Dacă preşedintele PSD nu va demisiona din fruntea Guvernului, atunci PNL va rămâne în opoziţie. (…). Cetăţenii României trebuie să ştie că suntem gata să participăm la orice formulă guvernamentală, nu fugim de această responsabilitate

    – PNL este un partida care ştie în momentele decisive să-şi apere demnitatea şi interesul politic. Noi am fost însă puşi în situaţia de a simula continuarea acestui proiect, acceptând compromisuri inacceptabile, de a vorbi despre construcţia frumoasă a USL, în vreme ce am constatat, fără putinţă de tăgadă, că Victor Ponta şi PSD nu mai au nici un  fel de ezitare în tentativa de a transforma USL în PSD-ul anilor 2000-2004. Or, în această situaţie alegerea noastră a fost una dureroasă, dar simplă, nu am vrut să minţim pe nimeni, nu vrem să minţim pe nimeni. Faptul că probabil PNL, după patru ani de opoziţie şi după alegeri câştigate, iată se vede acum din nou în opoziţie – asta este nedrept, dar nu acest lucru este cu adevărat grav, nu pentru acest lucru este păcat.

    – Este păcat pentru că o asemenea construcţie politică dacă şi-ar fi urmat cursul, dacă partenerii noştri, şi îi numesc aici exact PSD şi mai ales pe Victor Ponta, şi-ar fi respectat angajamentele de fond luate atunci când am construit această alianţă, România ar fi avut şansa unei construcţii stabile şi durabile pentru cel puţin patru ani de zile.

    Alegătorilor le cer iertarea pentru că nu am putut să ducem la capăt un proiect în care PNL a investit mult şi în care am crezut mult. Aş să le spun tuturor alegătorilor USL că, indiferent dacă vom continua în opoziţie sau dacă vom continua la putere – pentru că şi dacă vom fi acum în opoziţie convingerea mea este că foarte curând, cel mai târziu la sfârşitul acestui an, vom reveni la guvernare, noi, PNL – dar şi dintr-o postură, şi din alta vom încerca să apărăm cu mijloacele specifice fie guvernării, fie opoziţiei, marile valori, marile ţinte, marile obiective, pe care le-am propus oamenilor

    Este posibilă depunerea unei moţiuni de cenzură în situaţii cum ar fi creşterea cotei unice ori desfiinţarea acesteia, sau adoptarea legii amnistiei, el menţionând însă că opoziţia trebuie să folosească acest instrument cu chibzuinţă.

    – Întrebat ce se va întâmpla cu proiectul de revizuire a Constituţiei, pe care l-a asumat ca preşedinte al Comisiei parlamentare speciale, de vreme ce USL se desfiinţează, Antonescu a răspuns: “Eu am asumat nu singur revizuirea Constituţiei, am asumat la nivelul USL, partidele noastre au asumat revizuirea Constituţiei, am asumat-o din campania electorală”, a replicat Antonescu. Eu, chiar dacă nu mai avem USL, chiar dacă nu mai suntem în Guvern, asum în continuare toate acele modificări pe care le-am votat şi sunt gata să le susţin, şi le susţin. Dacă şi cei din PSD şi asociaţii doresc să le susţină, mergem înainte”.

    – De asemenea, el a fost întrebat dacă susţine ideea organizării referendumului odată cu europarlamentarele. “Dacă dânşii (reprezentanţii USD, n.r.) doresc, discutăm această chestiune, cu referendum la europarlamentare. Nu are una cu alta”, a mai spus Antonescu.

    UPDATE 21:46 Tăriceanu: Am votat împotriva ruperii USL; e o decizie pripită, mă gândesc la ce am de făcut

    Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi seară, după ce PNL a decis ieşirea de la guvernare, că a votat împotriva ruperii USL, menţionând că este vorba despre o “decizie pripită” a formaţiunii.

    Tăriceanu a spus că decizia liderilor PNL, luată prin vot, este pripită.

    El a menţionat că a votat împotriva ruperii USL.

    21: 29 Conducerea PNL a adoptat rezoluţia privind ieşirea de la guvernare – surse

    Anterior, surse liberale declarau că liderii PNL discută, marţi, în şedinţa Delegaţiei Permanente, un proiect de rezoluţie în patru puncte privind ieşirea de la guvernare a PNL, în text fiind solicitată şi demisia premierului Victor Ponta.

    Rezoluţia prevede ieşirea de la guvernare, demisia în bloc a miniştrilor PNL şi a secretarilor de stat, solicitarea demisiei premierului Victor Ponta şi poziţia parlamentarilor liberali la momentul votului asupra noului Guvern Ponta.

    De asemenea, în rezoluţie se constantă, potrivit surselor, încetarea existenţei USL.

    Înaintea şedinţei, liderul PSD, premierul Victor Ponta a lansat un nou apel către PNL de a salva proiectul politic numit “Uniunea Social-Liberală” şi de a rămâne în Guvern.

    În replică, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că l-a sunat pe Victor Ponta şi l-a întrebat dacă PSD este dispus la convocarea Camerelor pentru a se merge “pe formula stabilită”, iar premierul a răspuns negativ, liberalul precizând că, astfel, situaţia se va tranşa în şedinţa liderilor PNL.

  • Nini Săpunaru: Ponta duce un război acerb împotriva PNL fluturând funcţiile deţinute de liberali

     “Constat cu mâhnire că premierul Victor Ponta duce un război tot mai acerb împotriva PNL. După ce a săpat constant la temelia unităţii USL, Ponta îşi imaginează că poate destabiliza unitatea PNL”, susţine Săpunaru într-un comunicat remis MEDIAFAX.

    El îi transmite un mesaj public premierului: “Nu, domnule Ponta, PNL a demonstrat în repetate rânduri că poate face politică din opoziţie, că este un partid mare care nu poate fi dezbinat de ocuparea vremelnică a unor funcţii”.

    De asemenea, liderul PNL Vrancea susţine că mesajul postat de premier pe contul de socializare, adresat alegătorilor PNL şi USL, “este de fapt un mesaj în care acesta flutură funcţiile deţinute de liberali la centru şi în teritoriu”.

    “PNL rămâne la putere, unit, pentru a guverna ţara, aşa cum a promis. Premierul Ponta şi PSD să nu conteze pe noi în perpetuarea sistemului promovat şi menţinut de Traian Băsescu privind bătălia pentru funcţii”, mai susţine Săpunaru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Dacă USL se rupe, corect ar fi să urmeze alegeri anticipate (VIDEO)

    La emisiunea “După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV, Antonescu a declarat că miniştrii PNL îşi vor da demisia din guvern dacă propunerile PNL în privinţa structurii Executivului nu vor fi puse în practică până luni, arătând că încă speră să nu se întâmple acest lucru.

    “Îi transmit domnului Ponta un mesaj simplu: Să accepte să îl aibă pe Iohannis vicepremier, înainte ca acesta să devină premier în locul său. Domnul Ponta face o alegere pentru o perioadă lungă. Klaus Iohannis va fi premier!”, a afirmat liderul PNL.

    Întrebat dacă, în condiţiile în care PNL se retrage din guvern, atunci guvernul condus de Victor Ponta ar fi ilegitim, liderul PNL a răspuns afirmativ. “Este ilegitim, pentru că domnul Victor Ponta este astăzi prim-ministru pentru că l-a susţinut o coaliţie care se numeşte USL, o alianţă electorală, pentru această alianţă şi nu alta”, a spus Antonescu, adăugând că ar fi de preferat ca Victor Ponta să îşi dea singur demisia şi să nu mai fie cazul ca PNL să ceară acest lucru.

    Urmăriţi integral emisiunea “După 20 de ani”:

  • Cum rămâne ţara neguvernată dacă vorbeşte un nătărău. Perlele politice ale săptămânii

    “Dacă aş demisiona, de abia atunci înseamnă că şi eu, şi Antonescu îi vrem binele lui Traian Băsescu” – premierul Victor Ponta, precizând că nu va părăsi funcţia de prim-ministru dacă PNL iese de la guvernare

    “Până la alegerile de la sfârşitul anului, România va rămâne neguvernată” – M.R. Ungureanu, liderul FC, despre ce s-ar întâmpla dacă liderii USL nu se împacă

    “PNL e un partid liber, dar organizat, unde nu orice nătărău poate vorbi orice în orice moment” – Crin Antonescu, liderul PNL, despre excluderea din partid a senatorului Sorin Ilieşiu

    “Foarte posibil să fac plângere penală împotriva lui Ponta pentru corupţie şi pentru abuz în serviciu pentru decizii ale Guvernului, decizii personale, minciună” – preşedintele Traian Băsescu

    “Americanii, prin vocea Victoriei Nuland, aveau dreptate: <F*** the EU>!” – Mihail Neamţu, preşedintele PNR, criticând UE pentru reacţia ineficientă la violenţele din Ucraina

    “Ponta şi Antonescu se comportă în aceste zile precum doi chirurgi beţi care se bat în sala de operaţie pe bisturiu, în timp ce pacientul moare” – Cătălin Predoiu, liderul PDL

    “E o nouă dovadă că Partidul Mişcarea Populară reprezintă o alternativă puternică la actualul establishment politic” – Elena Udrea (PMP) despre primirea în partid a deputatului Marin Anton (ex-PNL)

  • Alegerile prezidenţiale, prioritatea zero pentru toată lumea

    Mai nou, după demisia lui Daniel Chiţoiu de la Finanţe, şi liberalul Andrei Gerea de la Economie a fost înlocuit provizoriu cu pesedistul Constantin Niţă, la Finanţe a rămas interimar tot premierul Victor Ponta, ceea ce a dus deja la întârzierea aprobării în Guvern a scrisorii de intenţie cu FMI, iar dezvăluirile din presă despre un conflict de interese din familie au adus aproape de demisie încă un ministru liberal, Mariana Câmpeanu.

    Insistenţa lui Crin Antonescu de a obţine pentru Klaus Iohannis un post de vicepremier şi ministru de interne şi în acelaşi timp de a păstra în Guvern numai două posturi de vicepremier (pentru Dragnea şi Iohannis) în loc de patru, cum a vrut PC (adică încă unul pentru PC şi unul pentru UNPR) a adâncit neaşteptat de rapid criza guvernamentală, iar refuzul lui Victor Ponta de a-l promova pe Iohannis, un om de încredere al lui Antonescu, într-o astfel de funcţie esenţială, de care depinde organizarea alegerilor din acest an, a desăvârşit ruptura din USL.

    Într-o ultimă încercare de a-şi consolida poziţia la guvernare şi şansele la prezidenţiale, Antonescu a ameninţat PSD că dacă nu acceptă restructurarea guvernamentală dorită de liberali, PNL va trece în opoziţie şi va cere demisia Guvernului (ceea ce l-ar situa alături de fostul inamic al liberalilor, PDL, care la rândul său pregăteşte o moţiune de cenzură), în timp ce Ponta s-a repliat alături de nou-creata sa alianţă electorală de carton, Uniunea Social-Democrată – USD (PSD, PC, UNPR) şi a ameninţat PNL că dacă Antonescu va candida singur la prezidenţiale, fără sprijinul USD adică, atunci USD va avea şi ea candidat propriu la prezidenţiale.

    Deşi tonul declaraţiilor a devenit din ce în ce mai ostil şi de o parte, şi de alta, USL nu s-a rupt însă, iar noi runde de discuţii ar urma să aibă loc săptămâna viitoare. Crin Antonescu, strategic, l-a desemnat pe Ioan Chelaru să asigure conducerea Senatului cât timp e plecat el din străinătate (luni şi marţi), iar Victor Ponta, împăciuitor, s-a apărat de acuzaţia lui Antonescu că la un moment dat nu i-a răspuns acestuia la telefon, scuzându-se că era la masă cu premierul Moldovei.

    Situaţia s-a întors deci la punctul la care era cu exact o săptămână în urmă, când ţara încă spera să se rezolve criza politică, iar electoratul uselist încă spera ca PSD şi PNL să rămână împreună – lucru pe care îl ştiu ambele partide, inclusiv liderii lor, conştienţi că împreună au luat şi vor lua net mai multe voturi decât separat şi că, vorba lui Ponta, a susţine ruperea USL “înseamnă a-i vrea binele lui Băsescu” şi Dreptei, care, după cum deja a sugerat Theodor Stolojan, abia aşteaptă o alianţă cu un PNL “eliberat” de actualul său lider.

  • Senator PNL: Ponta şi-a băgat picioarele în ele de fonduri europene

    Cristian Bodea a criticat, joi, într-o conferinţă de presă, “incompetenţa” şi “superficialitatea” Guvernului pentru că nu a semnat Acordul de parteneriat cu Comisia Europeană, actul în baza căruia România are posibilitatea să acceseze între 2014-2020 fonduri europene de 38,9 miliarde de euro, el arătând că există minister dedicat fondurilor europene, “cu oameni angajaţi care fac aceleaşi tâmpenii ca în ultimii ani, când absorbţia banilor europeni a fost îngreunată de autorităţi”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Aştept ca domnul Ponta să răspundă în faţa naţiunii pentru această bătaie de joc, pentru această crimă împotriva economiei României. Dânsul vrea măriri de pensii, ajutoare pentru plata ratelor bancare, dar noi sugrumăm economia şi îi refuzăm accesul la fondurile europene. Asta este politica socialistă. Politica socialistă promovată de PSD şi de sateliţii săi este politica furatului căciulii. Din păcate, politica asta a făcut-o Victor Ponta tot anul trecut, în complicitate cu fostul ministru de Finanţe, care a introdus taxe peste taxe numai ca să poată spune Ponta că a dat bani. (…) Victor Ponta a fost aşa de ocupat cu acea creştere economică pe care nu o simte nimeni încât şi-a băgat picioarele în ele de fonduri europene“, a spus senatorul PNL.

    El îi cere premierului Ponta să se gândească cine trebuie să plece din guvern din cauza “acestei inconştienţe”.

    “Cetăţenii, firmele şi instituţiile din România ar fi trebuit să aibă acces la fondurile europene pentru exerciţiul financiar 2014-2020 din ianuarie 2014, dar incompetenţa Guvernului Victor Ponta ne va face să avem acces la aceste fonduri abia prin 2016. Întrebarea mea directă pentru premierul României este aceasta: unde sunt banii pentru 2014-2020, de ce Guvernul României nu a asigurat accesul cetăţenilor, firmelor şi instituţiilor la aceşti bani? Şi îi cer, datorită acestei inconştienţe, ca să nu zic crime împotriva economiei României, să se gândească cine trebuie să plece din guvern: ori ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ori dumnealui, pentru că cineva trebuie să plece!”, a spus senatorul PNL.

    Bodea a amintit că încă de anul trecut l-a interpelat în scris pe ministrul Fondurilor Europene, cerând informaţii despre pregătirea Acordului de parteneriat cu CE 2014-2020, dar în septembrie acesta i-a răspuns că “trebuie subliniat că România nu este deloc întârziată din acest punct de vedere, corelându-se cu calendarul de lucru al CE”, pentru ca în decembrie proiectul trimis la Bruxelles să fie returnat guvernului pe motiv că este “superficial”.

    “Eugen Teodorovici trebuie să-şi dea demisia de onoare. Noi am schimbat miniştri după ce am realizat că nu şi-au făcut treaba cum trebuia, ar fi cazul ca şi PSD să-şi schimbe garnitura de miniştri, că vom fi la guvernare, că nu”, a adăugat senatorul PNL.