BusinessMagazin

Tag: nume

  • ÎNŞELĂTORIE cu folosirea numelui ministrului Dan Şova şi al unor prefecţi. Cum funcţiona gruparea din care fac parte doi deţinuţi

     Poliţiştii bucureşteni au făcut joi cinci percheziţii la adrese din judeţele Bacău şi Iaşi, pentru prinderea celor şase membri ai grupării, suspectaţi de înşelăciune prin atribuirea de calităţi mincinoase.

    Cele şase persoane au fost reţinute pentru înşelăciune în formă continuată şi, respectiv, complicitate la această infracţiune, anchetatorii propunând arestarea lor preventivă.

    “Gruparea, formată din şase persoane, se afla în atenţia poliţiştilor bucureşteni încă de la începutul lunii februarie a.c., urmărindu-se documentarea activităţii infracţionale a reţelei şi prinderea în flagrant a suspecţilor”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.

    Anchetatorii au stabilit că, în perioada ianuarie – martie, membrii grupării ar fi înşelat mai multe persoane, de la care au obţinut aproximativ 15.000 de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EUROVISION, cel mai cunoscut concurs muzical din lume, la “dietă financiară”

     Anual, în fiecare primăvară, peste 100 de milioane de spectatori urmăresc în direct concursul internaţional Eurovision – competiţia muzicală unde fiecare naţiune îşi poate trimite câte un reprezentant. Este drept că cei mai mulţi sunt din Europa, însă sunt şi ţări de pe alte continente devenite obişnuite ale competiţiei, printre care Israel şi Cipru. Până nu demult, evenimentul era caracterizat de un singur cuvânt – “extravaganţă” -, Eurovisionul fiind faimos pentru parada de cântăreţi trecuţi de prima tinereţe şi acte artistice neobişnuite, precum cel al bătrânicilor care au reprezentat Rusia anul trecut.

    Suedia, ţara care va găzdui evenimentul de anul acesta – aflat la cea de-a 58-a ediţie -, a cărei finală va avea loc pe 16 mai, intenţionează să folosească eficient bugetul de 20 de milioane de dolari, jumătate faţă de cel alocat Eurovision de anul trecut, şi să facă economie la lumini, la cazare, dar şi la cheltuielile pentru mediatizarea flamboaiantă a evenimentului. Scopurile organizatorilor Eurovision 2013 sunt să facă evenimentul să supravieţuiască în condiţii economice dure, să reaprindă interesul naţiunilor îngenuncheate de reducerile financiare şi să canalizeze atenţia mai mult asupra muzicii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reportaj: Cât de dulce sau acră poate fi o muşcătură din cel mai mare măr din lume

    Frank Sinatra îmi răsuna în căşti la ora şapte dimineaţa pe Aeroportul Otopeni. Mă uitam lung la panoul cu zboruri care îmi spunea că am ajuns cu o oră şi jumătate înainte de decolare. Credeam, poate, că la aeroport sunt mai aproape cu zece kilometri de destinaţia finală. Ne despărţeau însă mai bine de 14 ore, 7.600 de kilometri, două zboruri (din care unul transatlantic), o escală de trei ore la Londra, o carte şi circa douăzeci de minute de somn.

    Timpul refuza să alerge aşa cum voiam eu, aşa că mi-am ocupat timpul cu Ali şi Nino, personajele cărţii cu acelaşi nume scrise de Kurban Said (pseudonim al unui scriitor despre care se crede că ar fi ucrainean). Nici povestea de dragoste ce se conturează în jurul unui musulman şi al unei creştine şi nici informaţiile despre cultură, război şi tradiţii nu au reuşit să mă facă să uit că sunt în drum spre oraşul care nu doarme niciodată. Poate de-asta nu am reuşit nici eu să adorm în avion aşa cum fac de obicei. Am furat abia 20 de minute dintr-un total de zece ore de zbor.

    Am recuperat însă la întoarcere, când am dormit tot zborul până la Londra (cu o pauză de zece minute pentru masă), obosită fiind de nimeni altul decât de New York, oraş care de-a lungul anilor a primit nume şi nume, de la Marele Măr (Big Apple), oraşul care nu doarme niciodată, capitala lumii, Gotham sau Metropolis. Trebuie să recunosc însă că cel mai mult mi-a plăcut cum suna „Centrul universului„ (The Center of the Universe). I se potriveşte ca o mănuşă, cred eu acum. În centrul universului nu am simţit nici diferenţa de fus orar, nici durere de picioare (după circa 12 ore de mers continuu în fiecare zi), nici foame şi nici sete. Oraşul mi-a ţinut loc şi de masă şi de casă.

    Odată ajunsă din nou pe tărâm american (mai fusesem o dată pe coasta de vest), am ieşit din aeroport să simt aerul de New York. „Miroase a New York„, am spus, deşi trebuie să recunosc că nu cred că era un miros deosebit, ci doar aerul parfumat de entuziasmul meu.

    Au apărut celebrele taxiuri galbene, cu plăcuţe de înmatriculare pe care scria mare şi citeţ New York. Am făcut o primă poză să am dovada că am ajuns, chiar am ajuns în centrul universului. Zeci de taxiuri au venit, s-au umplut şi au plecat până să vină şi rândul meu care aşteptam cuminte la o coadă de câteva zeci de persoane. Călătoria cu taxiul cred că e ceva fără de care nu se poate, la fel cum e şi cea cu metroul. Taxiul nu zboară şi metroul nu atinge viteza luminii, însă ambele călătorii fac parte din experienţa New Yorkului.

    Pe listă aş mai adăuga cel puţin o vizită sus în Empire State Building (de preferat noaptea şi după ce ai văzut încă o dată „An affair to remember„), o plimbare prin Central Park, o după amiază „pierdută„ la The MET între Degas, Renoir şi Van Gogh, un spectacol pe Broadway şi o călătorie la sau pe lângă Statuia Libertăţii. Lista mea e însă nesfârşită şi poate include de la plăcinţele tradiţionale din China Town la o plimbare pe Madison Avenue.

    „Pe Madison Avenue nu îţi permiţi nici să iei masa, dar să îţi iei o casă„, îmi spunea un localnic, designer vestimentar care s-a oprit „de bună voie şi nesilit de nimeni„ pe stradă pentru a mă ajuta cu câteva „ponturi„. Păream probabil (deşi nu eram) pierdută cu harta în mână.

  • Bere cu lămâie sau cu grapefruit?

    După succesul mixului de bere cu lămâie de anul trecut, Bergenbier Fresh Lemon, compania Bergenbier S.A. continuă seria inovaţiilor lansând în aprilie o nouă alternativă de răcorire, prin Bergenbier Fresh Grapefruit. Acest sortiment are un conţinut scăzut de alcool, de 1,9% şi un gust plăcut şi răcoritor.


    Noul produs lansat de Bergenbier SA este disponibil la raft, în varianta sticlă returnabilă de 0.5 l şi doză de aluminiu la 0.5 l. Bergenbier “Fresh Grapefruit este pariul nostru cu vara, un mix de bere cu suc de grapefruit cu un gust deosebit de răcoritor. Intr-o categorie in care suntem pionieri, continuam sa inovăm, aducând experienţele berilor premium în segmentul berilor accesibile. Această completare a portofoliului Bergenbier vine doar să întărească această afirmaţie.Astfel am dezvoltat Bergenbier Fresh Grapefruit, o bere creată din prietenie pentru  consumatorii mărcii Bergenbier care uneori ar bea ceva extrem de răcoritor, nerenunţând la marca lor preferată”, a declarat Mihai Bonca, director de Marketing Bergenbier S.A.

  • Philips inaugurează muzeul cu acelaşi nume în Olanda

    Alteţa Sa Regală a aprins simbolic lumina în muzeu prin montarea unei lămpi cu LED-uri, fără fir, într-o sculptura luminoasă. Vizitatorii pot vizita muzeul pentru a descoperi istoria Philips şi transformările pe care le-a traversat din 1891, de la începuturile brandului şi până la cele mai recente produse sau cele care sunt în curs de dezvoltare. Povestea interactivă a brandului evocă ambiţia antreprenorială a fondatorului, precum şi dorinţa de a înnoi şi de a inventa articole deosebite. Istoria Philips este ilustrată printr-o colecţie de obiecte vechi, dar şi contemporane, însufleţite şi de povestea fascinantă a creării lor. Muzeul înfăţişează şi câteva dintre direcţiile de dezvoltare viitoare şi a modului în care produsele Philips vor evolua.
       
    “Muzeul Philips adună laolaltă istoria noastră antreprenorială, dar şi dorinţa şi puterea companiei de a inova” a spus CEO-ul Philips Frans van Houten. “Muzeul descrie povestea unei companii care în ultimii 120 de ani şi-a propus să ofere oamenilor soluţii adaptate pentru un stil de viaţă mai confortabil şi totodată sănătos, atrăgând atenţia şi asupra nevoii de dezvoltare durabilă a societăţii. Muzeul Philips a fost creat ca să inspire şi ca să atragă inspiraţia.” 

    Vizitatorii pot vedea acolo evoluţia companiei, de la primul bec incandescent şi până la sistemele sofisticate de iluminat pe LED din ziua de azi, care sunt eficiente energetic, de la primii paşi în diagnosticarea şi tratarea la domiciliu a problemelor de sănătate şi până la tehnicile avansate de imagistică medicală, precum şi sistemele ce ajută la operaţii chirurgicale minim invazive, toate acestea sunt în strânsă legătură cu inovaţiile tehnologice ale companiei Philips.

    Muzeul Philips este situat în fosta fabrică, unde Gerard Philips, în 1891, a confecţionat primul bec incandescent. Vechea fabrică a suferit importante lucrări de renovare şi extindere. Muzeul este deschis publicului începând din data de 6 aprilie 2013.

  • Comisia Europeană: Nu abandonăm opinia privind procedura selecţiei procurorilor şefi, dar aşteptăm reacţia CSM

     “Am luat notă de evoluţiile din ultimele două zile de la Bucureşti cu privire la procesul de ocupare a funcţiilor de procuror general şi procuror-şef al DNA. Sunt funcţii de cea mai mare importanţă şi am luat notă de numele avansate. Evident este un proces care este în desfăşurare şi trebuie să vedem cum reacţionează şi CSM şi cum vor evolua lucrurile. Subliniez că Comisia Europeană nu a renunţat la opiniile sale privind desfăşurarea unei proceduri de selecţie a candidaţilor, exprimată şi în rapoartele MCV şi în discuţiile cu oficialii români”, a afirmat Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

    El a subliniat că nu vrea să caracterizeze situaţia politică creată în România cu privire la cele două funcţii de conducere ale Parchetelor.

    “Este o responsabilitate pe care autorităţile române trebuie să şi-o asume. Noi ne vom duce mai departe responsabilităţile care ne revin în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pe justiţie”, a mai spus oficialul Comisiei Europene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care a fost sursa de inspiraţie pentru unul dintre cele mai tari filme din istorie

    Bijuteria din aur a fost descoperită în apropierea oraşului roman în anul 1785. Autorul ar fi fost chemat să investigheze istoria inelului, chiar cu doi ani înainte ca el să scrie primul roman din seria de succes, în 1937 şi seria « Stăpânul inelelor” în 1954.
    Povestea care leagă inelul roman de autorul secolului XX a fost dezvăluită într-o expoziţie deschisă la muzeul The Vyne din Hampshire, locul unui fost conac din secolul al XVI-lea.  Istoricii cred că inelul de aur de 12 grame a aparţinut unui roman pe nume Silvianus. Mai mult decât atât, ei cred că acesta ar fi blestemat inelul după ce a fost furat.

    Blestemul ar fi fost găsit imprimat pe o tăbliţă în Lydney, Gloucersterhire, la circa 100 de kilometri depărtare de locul unde a fost găsită bijuteria. Victima furtului, Silvianus, l-ar fi cunoscut pe autorul acestuia şi ar fi invocat-o pe zeiţa Nodens pentru ca ea să îl pedepsească.
    Un arheolog pe nume Sir Mortimer Wheeler, cel care a făcut excavaţiile la Lydney a făcut conectarea între inel şi tăbliţa cu blestemul, iar în 1929 i-ar fi cerut lui Tolkien să lucreze la etimologia numelui Nodens.  JRR Tolkien era profesor la Universitatea Oxford cu experienţă în istoria anglo-saxonă.

    După ce inelul ar fi fost descoperit pe câmp, se crede că ar fi fost vândut familiei Chute, proprietara conacului  The Vyne, iar în 1930 a trecut în  proprietatea National Trust.Pe tabletă scrie: ‘Niciunul dintre cei care poartă numele Senicianus să aibă sănătate până când aceştia vor aduce înapoi inelul templului din Nodens”.

    Se pare că Senicianus nu a ajuns mai departe de terenul din Silchester unde a fost găsit inelul. Timp de mai mulţi ani, acesta a zăcut uitat într-o bibliotecă din conacul “The Vyne”.

  • Ponta, despre desemnarea şefului DNA: Nu am vorbit de niciun fel de nume. Procurorul general şi şeful DNA vor fi aleşi după o selecţie condusă de viitorul ministru

     Ponta: Procurorul general şi şeful DNA, aleşi în urma unei selecţii condusă de viitorul ministru

    “Nu am făcut niciun fel de nominalizare şi nu am vorbit de niciun fel de nume, nici aici, la întâlnirea cu secţia de procurori, nici cu altă ocazie. Am avut o discuţie despre procedură: dacă mergem pe procedura prevăzută în acest moment de lege, cu propunerea ministrului Justiţiei, avizul CSM şi numirea de către preşedinte sau dacă mergem pe acea procedură discutată şi cu ministrul Pivniceru şi cu Comisia Europeană, care presupune anumite etape discutate de Pivniceru cu secţia de procurori.

    Opinia membrilor secţiei de procurori este de a merge pe o procedură de selecţie, cu toate acele etape. Am luat act de acest punct de vedere şi am spus foarte clar că nu vreau să facem propuneri decât dacă ne înţelegem asupra procedurii de urmat şi acesta este rezultatul”, a spus Ponta, la finalul dicuţiei de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

    El a precizat că îl va informa telefonic pe preşedintele Traian Băsescu despre această concluzie, cu menţiunea că nu va exista “o procedură rapidă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată astăzi viaţa primului angajat al McDonald’s România

    VIAŢA MEA A MERS MAI DEPARTE FĂRĂ SĂ SUFERE UN ŞOC”, spune el despre despărţirea de McDonald’s, o relaţie pe care a început să o construiască acum două decenii, când avea 35 de ani. La fel ca orice altă relaţie a implicat dedicare, timp şi sacrificii. “Viaţa nu înseamnă doar muncă şi bani”, spune el astăzi când are mai mult timp să călătorească, să se dedice familiei cu care merge de câte ori poate la concerte de muzică simfonică în ţară sau în străinătate.

    Ultimii ani – cei din era post McDonald’s – îi descrie ca fiind mai liniştiţi, deşi recunoaşte că încă este implicat în multe businessuri locale, alături de prieteni şi familie. Banii nu poate spune că îi lipsesc nici astăzi, când controlează afaceri pe care el însuşi le estimează la 30 de milioane de euro. “Ce e diferit este că am un centimetru de zgură (termenul său pentru stres, n. red.) mai puţin pe creier.”

     De unde provin carnea şi cartofii pe care le mănânci la McDonald’s în România?

    AFACERILE SALE SUNT VARIATE, DE LA RESTAURANTE – controlează alături de Dragoş Petrescu lanţurile City Grill, Trattoria Buongiorno, Hanu’ Berarilor şi Caru’ cu Bere (în administrare) – la hoteluri – apart-hotelul Safir din Venus şi de la bijuterii – o fabrică în Mihăileşti şi mai multe magazine în Capitală – la imobiliare şi investiţii bursiere.”Domeniul imobiliar încă îţi mai poate asigura un nivel bun de profit”, explică Alecu motivul pentru care ultimul său pariu este în imobiliare, unul dintre domeniile cele mai lovite de criză. Începând cu 2009, îngheţarea creditării pe de-o parte şi instabilitatea economiei şi a pieţei muncii pe de alta i-au determinat pe români să îşi amâne achiziţiile de case şi apartamente. Preţurile au urmat şi ele un trend descendent. Cu toate acestea, există şi o limită, care, crede Alecu, a fost atinsă: “Mai jos de jos nu se poate merge”.

    Marian Alecu recunoaşte că nu o să mai vedem preţurile din perioada de boom şi nici câştigurile de atunci ale companiilor din domeniu, însă profit încă se face. “Necesarul de locuinţe este încă departe de a fi satisfăcut în România”, spune el. De aceea a investit circa două milioane de euro în blocul de nouă etaje din Bucureşti, bloc a cărui construcţie a ajuns deja la nivelul opt şi până în iunie va fi gata. Banii pentru investiţie au venit din fonduri proprii. “În primul rând nu am avut credite şi nici nu vreau să am. În al doilea rând e foarte dificil să obţii acum o finanţare.” Din totalul de 66 de apartamente 15% sunt deja vândute, preţul unui apartament cu două camere fiind de circa 50.000 de euro. Aceasta nu este prima sa investiţie în domeniul imobiliar şi nu va fi nici ultima. “Am mai construit blocuri în Bucureşti şi Predeal. O să iau lucrurile pas cu pas, odată vândute apartamentele acestea, mă apuc de altele.”

     Cum se fac 200 de milioane de euro pe an din ŞAORMA

    IN PARALEL CU DOMENIUL IMOBILIAR MARIAN ALECU OFERĂ ŞI CONSULTANŢĂ PENTRU START-UP-URI ŞI PENTRU COMPANII CARE VOR SĂ SE RESTRUCTUREZE. Businessul îi aduce câteva sute de mii de euro pe an – peste 650.000 de euro anul trecut. Marjele de profit sunt însă foarte mari, costurile fiind minime. Deşi este implicat în mai multe afaceri, Alecu spune că lucrează în medie şase ore pe zi. Anterior, în perioada când lucra pentru McDonald’s, orele de lucru nu erau contorizate. “Munceam cât era nevoie, uneori chiar 14 ore pe zi, şi nu doar cinci zile pe săptămână.”

    El explică totuşi că s-ar putea retrage din afaceri oricând şi nu i-ar părea rău. S-ar dedica exclusiv hobbyurilor şi familiei. “Plimbatul câinelui (un lup – n. red.) este momentul preferat al zilei.” Pentru moment nu se gândeşte la asta pentru că are suficient timp să călătorească şi să facă sport – tenis, înot, caiac (vara pe Snagov) – două ore pe zi. Pe lista destinaţiilor sale de vacanţă se numără Miami, Paris, Viena şi Bucovina, unde merge de Crăciun şi de Paşte, la aceeaşi pen-siune pe care a descoperit-o în ’92. “Sunt flexibil şi pot să îmi fac programul cum vreau. În perioada când eram în McDonald’s călătoream foarte des, însă în interes de business. Mergeam de câte 15 ori pe an doar în SUA.”

  • Diamantul BLESTEMAT care şi-a ucis toţi proprietarii

    Ghinionul adus de diamant se leagă de originile acestuia: se spune că a fost furat de pe un idol din India, iar acest lucru ar fi adus moartea nu doar a celui în proprietatea căruia intra, dar şi a celor care îl atingeau. Mit sau nu, s-au creat diverse intrigi pe parcurusul istoriei în jurul acestui subiect, existând dovezi că mulţi dintre cei care au intrat în contact cu piatra, au avut o serie de probleme.

    Povestea diamantului începe cu secole în urmă, când un bărbat pe nume Jean Baptiste Tefernier a făcut o călătorie în India şi a furat diamantul albastru de pe fruntea statuii hinduse a zeiţei Sita. Potrivit legendei, el ar fi fost sfâşiat de câini sălbatici în timpul unei călătorii în Rusia, după ce vânduse diamantul.

    Unul dintre cumpărătorii diamantului ar fi fost chiar regele Louis al XIV-lea, “Regele Soare”, iar el este cel care a tăiat diamantul, care iniţial ar fi avut 112 carate, potrivit The New York Times. L-a numit “Diamantul albastru al coroanei” şi l-a purtat adeseori la gât, atârnat de o panglică. După moartea lui Louis al XV-lea, Louis al XVI-lea, soţul Mariei Antoaneta a intrat în posesia lui. Potrivit legendei, cei doi au fost decapitaţi în timpul Revoluţiei Franceze.În timpul Revoluţiei Franceze, mare parte din bijuteriile coroanei au fost furate din locul de unde au fost depozitate.

    Diamantul ar fi reapărut în Londra în 1813 în posesia bijutierului Daniel Eliason. Regele George al IV-lea al Angliei ar fi cumpărat diamantul albastru de la Daniel Eliason, iar după moartea lui, ar fi fost vândut din nou pentru plata datoriilor. În jurul anului 1939, diamantul ar fi fost în proprietatea bancherului Henry Philip Hope, de unde şi-a moştenit şi numele. Se spune că familia Hope ar fi fost afectată de blestem, membrii bogaţi ai familiei devenind săraci. Unul dintre descendenţii primului cumpărător ar fi fost un împătimit al jocurilor de noroc şi a vândut bijuteria.

    Bijutierul american Simon Frankel a cumpărat diamantul în 1901 şi l-a adus în SUA. În următorii ani şi-a schimbat proprietarii şi a ajuns la Pierre Cartier care a încercat să îl vândă bogatei Evalyn Walsh McLean. Ea văzuse diamantul în 1910, în timpul unei călătorii în Paris.Mclean şi îi spusese lui Cartier că de obicei obiectele care par să îi aducă ghinion se transformă în noroc pentru ea, iar el a a avut grijă să sublinieze partea negativă a istoriei diamantului, acesta putând fi una dintre sursa legendei blestemului. Totuşi, lui McLean nu i-a plăcut felul în care a fost montat şi nu l-a cumpărat. Câteva luni mai târziu, Pierre Cartier a sosit în SUA şi după ce acesta a fost montat într-o altă formă, ea a cumpărat diamantul.

    Evalyn McLean a purtat bijuteria tot timpul de atunci, a fost convinsă cu greu chiar de doctorul ei să şi-l dea jos pentru o operaţie la gât. L-a purtat drept talisman, au fost făcute speculaţii despre blestemul care ar fi afectat-o. Primul ei născut a murit într-un accident de maşină, iar fiica ei s-a sinucis la 25 de ani. În plus, soţul lui Evalyn McLean a fost declarat nebun şi internat într-un institut specializat pentru astfel de afecţiuni până la moartea lui. Chiar dacă ea ar fi vrut să lase bijuteria moştenire nepoţilor, aceasta a fost pusă spre vânzare în 1949, la doi ani după moartea ei, pentru plata datoriilor acumulate.

    Legenda diamantului blestemat s-a conturat şi în jurul sultanului Turciei Abdul Habd, care ar fi cumpărat diamntul cu 400.000 de dolari în jurul anului 1909 şi, la doar un an după achiziţie, ar fi fost detronat, potrivit weir-encyclopedia.com. Jaques Colette, un alt cumpărător al diamantului, s-ar fi sinucis, iar prinţul Ivan Kanitovski, un alt proprietar, ar fi fost omorât de revoluţionari. Cel care a vândut diamantul sultanului, ar fi murit alături de soţia şi copilul lui după ce au căzut într-o prăpastie cu căruţa în care se aflau, iar unul dintre cei care au păzit diamantul a fost spânzurat.

    Harry Winston, un bijutier din New York este ultimul proprietar al diamantului. El l-a oferit spre purtare la diverse evenimente organizate în scopuri caritabile şi l-a donat apoi muzeului Smithsonian, unde se află şi în prezent. Evident, există speculaţiile că ar fi făcut donaţia pentru a scăpa de blestem.