BusinessMagazin

Tag: nevoie

  • Opinie Cătălin Olteanu, FM România: Am dat mail!

    CĂTĂLIN OLTEANU este director general al FM România

    Primesc nonstop mailuri, iar unele dintre ele extrem de lungi, cu o grămadă de detalii şi de informaţii. Trebuie să le tipăresc, pentru că nu le pot citi, mă pierd. Am tipărit recent un mesaj de opt pagini. Mi-am amintit că pe vremea studenţiei, când făceam culegere de text, scriam cam patru pagini pe oră, şi eram destul de rapid. Ca să mai şi gândeşti ce compui, să scrii o tonă de cuvinte îţi ia cel putin 2 ore pentru 8 pagini.

    Aceleaşi lucruri se pot reproduce verbal în maximum un sfert de oră. După care poate fi trimis un mesaj cu ideile principale, care ar lua mai puţin de scris, şi nu s-ar lungi la mai mult de o jumătate de pagină.

    Dar ce te faci cu celebra CYAP (cover your ass procedure)? Că dacă ai dat pe mail, ai scris tot ce aveai de scris, şi ai pus jumătate din organizaţie în CC, poţi oricând să spui: „Am dat mail!“. Că nu s-a rezolvat poate nicio problemă?  Ba din contră, unii din cei vizaţi au dat „reply to all“ şi au venit cu contraargumente – ca să dea şi ei mail, şi deja de la prima poveste sunt trei poveşti separate, încep să fie din ce în ce mai greu de urmărit, lista din CC se măreşte, pentru că problema trebuie escaladată la şefi. Iar nervii şi încrâncenarea cresc de la un mesaj la altul.

    Chiar şi cei care nu au nimic de a face cu povestea, dar se află în CC ca martori încep la un moment dat să se înfurie şi din cauza spamului ce le omoară inboxul, dar şi a disconfortului creat atunci când sunt băgaţi în treburi ce nu îi privesc, doar aşa, de nevoia unor martori. Evident că nu trebuie ratat nici zâmbetul superior al celui care câştigă lupta pe mail în faţa atâţior spectatori în CC, cum nu trebuie ignorată nici frustrarea combatanţilor când se mai trezeşte câte un şef şi le cere să înceteze cu spamul şi să dea telefon.

    Îmi amintesc de un fost şef care a încercat la un moment dat să stăvilească avalanşa de mesaje pe mail. Omul a declarat că o anumită vineri din lună va fi „no e-mail day“ şi că în ziua respectivă oamenii ar trebui să se sune şi să vorbească între ei în loc să-şi dea mail. A fost atât de categoric, încât a ameninţat cu datul afară pe cei care nu se supuneau ordinului.

    După stupoarea iniţială – cum naiba să lucrăm noi fără mail? – au apărut soluţiile alternative. Au început colegii mei să se plimbe dintr-un birou în altul cu discheta, pe care aveau mesajele de trimis. Alţii mai şmecheri au creat nişte foldere pe reţea unde îşi scriau în fişiere share.

    Dacă şeful cel mare a vrut să ne încurajeze să vorbim, ei bine, noi nu ne-am lăsat, am preferat să ne scriem. De ce? Pentru că nu avem încredere unii în alţii şi avem nevoie de un mesaj scris? Pentru că altfel nu îmi explic de ce oameni care stau cu biroul faţă în faţă îşi dau mail în loc să vorbească. Mai nou au apărut şi sistemele de chat interne. Că dacă tot vrem să ne scriem, să ne fie facilitată această nevoie. Pe mine personal mă omoară să aud „Dar ţi-am dat pe mail“ ca scuză. Mai ales când e o scuză pentru o treabă nefăcută, un exerciţiu care n-a fost dus la capăt. Ce mai contează ce ai scris în mesajul ăla dacă nu ai fost în stare să termini treaba? De ce nu ai sunat pe cineva? De ce nu m-ai sunat?

    Într-o altă organizaţie, în care poporul este extrem de împrăştiat geografic, o colegă de la financiar (dintr-un cap de lume) a trimis un mesaj – cerea un raport de la o altă colegă situată în alt cap de lume. A făcut o mică eroare însă, în loc să nimerească la colega care verifica facturile, a nimerit la cea care verifica altceva. Aceasta a răspuns înapoi, spunând că nu poate da raportul pentru că nu e partea ei de compentenţă. A venit mesajul înapoi cu întrebarea „dar cine?“, la care s-a răspuns politicos cu numele celei responsabile de treaba respectivă. Aparent o discuţie civilizată şi politicoasă – dar ştiţi că la mail nu se răspunde de obicei instantaneu… aşa că pentru raportul care se putea trimite în cinci minute s-a pierdut jum’ate de zi.

    Asta pentru că cineva nu a ridicat capul din calculator să spună celei de la masa vecină: „Colega, vezi că la financiar au nevoie de xyz, poţi să i-l trimiţi, te rog“ sau măcar să trimită mesajul mai departe către colega ei.
    Dar cine poate să o acuze de ceva? Că doar ea a dat pe mail! Şi dacă ai dat pe mail ai fundul acoperit, se poate demonstra oricând cu mesajul.

    Să nu mă credeţi un sfânt! Recunosc că mi-ar fi foarte greu uneori fără acele compuneri care îmi salvează fundul. Încerc doar să spun că mi-ar plăcea să nu fie nevoie de ele.

    Pe de altă parte, dacă vă amintiţi prima poveste, ce ne-am face fără mesajul scris atunci când nu pricepem nimic din ce ni se spune? Dar ce te faci când mesajul scris e la fel de inteligibil ca şi cel vorbit?

    Am primit odată un mesaj de la o colegă din Germania, care nu se prea descurca în engleză. L-am citit cam toţi din echipă încercând să ne dăm seama ce a vrut să spună. Am încercat şi varianta în care cineva a citit mesajul cu voce tare iar altcineva a ascultat încercând să-şi dea seama de sensul traducerii. Ei bine… rezolvarea a fost că în final am găsit pe cineva care vorbea germana şi care a sunat-o pe colega din Germania ca să pricepem ce doreşte. Am pierdut vreo două ore cu un mesaj care nici măcar nu ne era adresat…
     

  • Ce fac companiile când au nevoie de bani după cinci ani de criză: cei care au profit îl reinvestesc, cei care nu au îşi vând activele

    DE LA 1 IULIE A INTRAT ÎN VIGOARE SCUTIREA DE IMPOZITUL PE PROFITUL REINVESTIT, care se aplică pro­fitului înregistrat începând cu această dată şi in­ves­tit în echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi ins­talaţii de lucru produse sau cumpărate ulterior, până la 31 decem­brie 2016. Oamenii de afaceri au cerut guvernului de la înce­putul anului să susţină măsura în negocierile cu FMI, ţinând cont că investiţiile rămân capitolul la care economia suferă cel mai mult.

    Anul trecut, investiţiile nete în economie au scăzut cu 9,3%, iar în T1 2014 au scăzut cu 7,4% faţă de T1 2013, cea mai mare scădere vizând tocmai cheltuielile cu utilajele – 11%. „Formarea brută de capital fix s-a tot redus începând din ultima parte a lui 2012, împiedicând economia să-şi atingă potenţialul; fără scăderea investiţiilor, creşterea PIB ar fi fost de cca 5% în T1 în loc de 3,8%“, consideră analiştii  de la BCR.

    Dacă statul şi-a restrâns investiţiile ca să se în­ca­­dreze în limita de deficit bugetar, ceea ce demo­tivează companiile private ţine de nivelul fis­ca­li­tăţii, concurenţă, lipsa cererii şi greutatea acce­su­lui la finanţare, probleme enumerate în această ordine în sondajul semestrial al BNR pentru peri­oa­da octombrie 2013 – martie 2014.

    Cercetarea, cuprin­zând 10.000 de companii private nefinanciare, din care în jur de 80% sunt mici şi mijlocii, arată că nu mai puţin de 44% dintre manageri au folosit cu pre­cădere în această perioadă surse de finanţare internă, adică reinvestirea profitului (în condiţiile în care profitul net s-a redus pentru aproape 45% din totalul firmelor) sau vânzarea de active, în dauna surselor externe (credite, piaţa de capital sau fonduri europene). Cât priveşte folosirea banilor, cele mai im­portante destinaţii rămân constituirea de capital de lucru sau plata furnizorilor. Corporaţiile sunt însă net mai dispuse decât IMM să orienteze banii spre in­vestiţii pentru dezvoltare – 28% dintre corporaţii, faţă de 10% dintre IMM.

    Cererea de finanţare de la bănci nu doar că a fost modestă, dar s-a micşorat: 18% dintre companii au apelat la cel puţin un produs bancar în perioada octom­brie 2013 – martie 2014, faţă de 21% în aprilie-septembrie 2013, iar numărul firmelor care nu au credite bancare a crescut de la 65% la 71%. Com­pa­niile din servicii şi utilităţi se finanţează cel mai mult din reinvestirea profitului sau vânzarea de acti­ve (47% din total), în timp ce creditele bancare au fost cerute cel mai mult de firmele din agricultură (34%) şi din industrie (25%).

    BNR notează că „nivelul prea ridicat al dobânzilor şi comisioanelor, cerinţele privind valoarea sau tipul garanţiei, clauzele contractuale şi birocraţia reprezintă, în această ordine, cele mai însemnate obstacole pentru companii în a accesa resurse financiare de la bănci şi instituţii financiare nebancare“. Aşa se explică şi de ce şansele de a obţine bani de la bănci rămân puternic diferenţiate: cca 43% dintre corporaţii au reuşit să obţină integral sumele solicitate, faţă de numai 16% dintre IMM. În structura companiilor care au credite, majoritare sunt corporaţiile şi firmele din agricultură, minoritare sunt IMM şi firmele din servicii şi utilităţi.

    Şi din perspectiva băncilor situaţia se vede la fel. Băncile declarau în sondajul lunar al BNR din mai că în T1 a scăzut cererea agregată de credite din partea companiilor – în special pe seama unei cereri mai mici de credite pe termen scurt din partea IMM – şi se aşteptau ca în T2 cererea să scadă în continuare. Exprimat în lei, soldul total al creditelor pentru companiile private a scăzut de la cca 117,9 mld. lei la finele lui octombrie 2013 la cca 115,4 mld. lei la sfârşitul lui martie 2014 şi la cca 115,2 mld. lei la sfârşitul lunii mai, în special pe seama reducerii componentei în valută, al cărei sold a coborât de la echivalentul a 66,3 mld. lei în octombrie 2013 la 61,9 mld. lei în mai 2014.

    Săptămâna trecută, Banca Naţională a redus rezervele minime obligatorii la valută de la 18% la 16%, cu intenţia de a stimula o redresare a creditării în valută pentru debitorii fără risc valutar, exportatori sau investitori străini, deşi o parte din bănci vor folosi în continuare valuta astfel eliberată spre a rambursa finanţările de la băncile-mamă ori spre a credita statul.

    În acelaşi sondaj lunar din mai, băncile estimau că la nivelul T1 riscul de credit asociat companiilor era în creştere, cu excepţia corporaţiilor, unde riscul a scăzut. În opinia băn­cilor, riscul aferent IMM a continuat să crească, în timp ce riscul asociat creditării corporaţiilor s-a redus pentru prima dată în ultimii doi ani. Aceeaşi diferenţiere între corporaţii şi IMM reiese şi din percepţia com­pa­niilor. Sondajul semestrial al BNR relevă că pentru majoritatea IMM, disponibilitatea surselor de finanţare nici nu a progresat, nici nu a regresat în peri­oada octombrie 2013 – martie 2014, în timp ce în cazul corporaţiilor, disponibilitatea tuturor surselor de finanţare a crescut. Pentru aprilie-septembrie 2014, majoritatea companiilor au declarat că se aşteap­tă la o scădere uşoară a accesului la toate sur­sele de finanţare, cu excepţia reinvestirii profitului sau a vânzării activelor.

    Dincolo de finanţarea din resurse interne şi de credite, companiile nu par să aibă nicio altă pârghie via­bilă de a atrage bani. Finanţarea de pe piaţa de capi­tal rămâne extrem de redusă: nicio corporaţie nu a apelat la ea şi un număr extrem de mic de IMM au emis acţiuni sau obligaţiuni, rezultă din sondajul BNR. Cât despre fondurile europene, peste 90% din­tre IMM şi peste 80% dintre corporaţii au declarat că în ultimele şase luni nu au avut experienţă cu fondurile europene în dezvoltarea activităţii firmei.

    Doar 8% dintre corporaţii şi un număr neglijabil de IMM declară că le-au fost rambursate în perioada res­pectivă fonduri dintr-un proiect cu finanţare UE, iar cele mai performante în accesarea de fonduri sunt com­paniile din agricultură. „În afară de furnizarea de lichiditate suplimentară pe piaţa locală şi de aco­pe­rirea mai bună a deficitului de cont curent, mult lău­data creştere a absorbţiei fondurilor europene s-a văzut prea puţin în investiţii“, comentează analiştii de la BCR. „Ceea ce a contat ca absorbţie în ultimii doi ani n-au fost decât bani plătiţi de Comisia Euro­pea­nă pentru proiecte de investiţii datând din 2010, 2011 sau începutul lui 2012.“

  • Cine este Sergiu Biriş, cofondatorul afacerii pe care Facebook a plătit jumătate de miliard de dolari

    Serigiu Biriş la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Povestea mea este diferită de a celorlalţi invitaţi, pentru că în 2007 eram atât de la început încât nu ştiam nimic. Este foarte bine să fii în cel mai „hot„ domeniu acum, însă în 2007 nu ştiam în ce intru sau ce vreau să fac. Ştiam doar că vrem să încercăm să facem un proiect al nostru, personal, pentru că în acel moment dezvoltam site-uri pentru clienţi din afară.

    Poate şi dacă mergeam în această direcţie am fi crescut şi am fi fost o bună resursă de outsourcing acum, însă simţeam nevoia de a dezvolta un proiect propriu. Aveam de fapt trei idei, iar una din acele trei idei a fost Trilulilu, am vrut să facem un site românesc de videosharing. Nu ştiam cum să creăm cu adevărat un business, iar tot ce ştiam despre piaţa online era că e o piaţă de 5 milioane de euro, ceea ce mie mi s-a părut senzaţional. Nu ştiam că există foarte mult scepticism legat de proiectele online şi că erau puţini clienţi care îşi asumau riscul de a investi în publicitatea online atunci.

    După câteva luni de la lansare am fost contactaţi de Business Magazin să facem un cover story. „Vrem!„, am zis, dar nu ştiam ce înseamnă cover story. Motiv pentru care am apărut în tricou pe copertă, nu venisem la Bucureşti pregătiţi. Am făcut şedinţa foto, am răspuns la întrebări şi în mai 2007 am apărut pe coperta revistei. A fost o surpriză plăcută şi s-a dovedit a fi şi un punct foarte important din cariera noastră, pentru că mai târziu investitorul nostru ne-a spus că aşa ne-a găsit, văzându-ne pe coperta revistei. Până să ajungem pe copertă noi am investit destul de mult în acest proiect, tot ce câştigam din web design reinvesteam în site, şi am primit chiar şi oferte de cumpărare la 2-3 luni de la lansare, când a vrut să ne cumpere Neogen.

    Nu am vrut să vindem, deşi 80.000 era o sumă colosală după câteva luni de lucru, însă am avut noroc că i-am cooptat pe consultanţii care ne-au temperat şi ne-au asigurat că vor veni şi mai mulţi bani mai târziu. Mai târziu, în 2007, Alexis Bonte a preluat doar o părticică din proiect, 10%, cu 100.000 de euro. A fost cel mai bun lucru că nu am vândut businessul din prima. Îţi trebuie răbdare, ca antreprenor. Cu Trilulilu primii bani, 5.000 de lei, i-am făcut după şase luni de la lansarea proiectului, moment când aveam cheltuieli de 6.000 de euro pe lună. Cea mai mare provocare, pentru noi, a fost să învăţăm să facem bani în spaţiul online, am avut foarte multe încercări şi foarte multe eşecuri să susţinem businessul, pentru că piaţa din România are particularităţile ei. Cea mai bună soluţie a fost să ne înfiinţăm propria echipă de vânzări, am învăţat asta în decurs de câţiva ani.

    Văd foarte mulţi tineri care şi-ar dori să încerce ceva, însă se tem să nu eşueze, că sunt multe provocări pe piaţă, dar îmi dau seama că şi noi, dacă am fi analizat la fel de în detaliu afacerea, probabil nu am fi realizat nimic. Am fi mers înainte cu programarea şi web designul şi mă bucur că am avut naivitatea şi curajul de a face ceva şi de a sprijini acest proiect prin orice mijloace. Cred că foarte mulţi tineri din ziua de azi ar trebui să lase deoparte gândirea raţională şi să îşi urmeze instinctul de a crea ceva.

    Acum sunt foarte implicat în Zonga, care este un „spin off„ din Trilulilu, un serviciu de muzică, legal, care oferă acces la 20 de milioane de melodii de pe mobil, tabletă sau PC. Am semnat contracte cu toate casele de discuri internaţionale şi locale, iar acesta a fost unul dintre cele mai mari challenge-uri din ultimii ani, să reuşim să lansăm acest proiect. Am reuşit să negociem cu casele de discuri şi în circa doi ani am reuşit să obţinem drepturile. Timp în care am reuşit să dezvoltăm şi produsul, şi până la urmă am avut noroc să îl aducem la costul pentru end-user pe care l-am dorit. Casele de discuri ar fi dorit ca un abonament să coste 10 euro pe lună, noi am reuşit să-l aducem la 3 euro, am reuşit să semnăm un parteneriat cu Vodafone, ei fiind şi parteneri în afacere. Acest proiect are mult mai mari provocări şi de aceea mă focusez mai tare, pentru că este şi o piaţă care mai are nevoie de educare, cea a conţinutului online plătit.

    Este greu în acest domeniu pentru că pirateria are un grad destul de ridicat şi există şi convingerea că tot ce este pe internet trebuie să fie gratis. Am pornit pe un drum, îl ţinem în continuare şi ne gândim inclusiv să deschidem serviciul şi în alte ţări.

    Cei care vor să dezvolte acum un business online trebuie să se orienteze spre zona de mobile, pentru că Facebook, de exemplu, raportează că peste 55% dintre venituri le vin din publicitatea de pe mobil, ceea ce mi se pare incredibil. Cred, de asemenea, în orice produs care se bazează pe venituri din publicitate, atâta vreme cât este bine realizat şi are o piaţă. Cred că este o mare nevoie de produse locale. Cred în servicii cu valoare adăugată, obligatoriu plătite, şi care încep să fie pe val; vor apărea tot mai multe astfel de produse. 

  • MNIR are nevoie de peste 27 milioane de euro pentru consolidare. Unde ar putea fi mutat tezaurul

     Ministerul Culturii precizează, într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX, că “o viitoare investiţie în consolidarea şi reabilitarea clădirii-monument istoric a Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) presupune parcurgerea mai multor etape între care, prioritară, ar fi refacerea proiectului, iar cea mai importantă şi dificilă este asigurarea fondurilor bugetare suficiente unei astfel de restaurări”.

    În acest context, MC a menţionat că aceste proceduri necesită, în primul rând, “un efort de timp” care nu va permite demararea efectivă a lucrărilor în cursul acestui an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Producătorul de mobilă din Câmpina care a reuşit în 2013 ce nu a putut să facă în România gigantul IKEA

    CONTEXTUL: Încă în anii de glorie ai consumului, în perioada 2005-2007, antreprenorul Alexandru Rizea a intuit că, pentru a se dezvolta, producătorul de mobilă Lemet trebuie să se axeze pe mobilier personalizat, în serii medii şi mici.

    DECIZIA: Hotărârea de a investi în echipamente de producţie de ultimă generaţie destinate producerii de mobilă personalizată a fost luată exact la debutul crizei (2008-2009). „A fost o decizie anticiclică. Perioada de dificultăţi economice, criza, urma să afecteze comportamentul de consum produselor de mobilier, astfel încât în cazul Lemet vremea seriilor mari urma să ia sfârşit“, spune Alexandru Rizea, fondatorul Lemet. În plus, pentru a completa strategia, compania a ales să extindă reţeaua de magazine. Numai în 2013 Lemet a investit peste 12 milioane de lei pentru deschiderea a 11 noi magazine Lem’s în oraşe cu peste 150.000 locuitori.

    EFECTELE: Reţeaua de magazine Lem’s a realizat în 2013 o cifră de afaceri de 231 milioane de lei, în creştere cu 10 procente faţă de 2012, dar şi profit, iar pentru primul trimestru din 2014 creşterea s-a menţinut. 

    În acelaşi timp, magazinul de mobilă şi deco­raţiuni interioare IKEA din Capitală a raportat pierderi de 0,5 mil. euro în 2013, rezultat motivat de reprezentanţii retailerului prin faptul că magazinul se află încă în perioada de tranziţie dintre franciză şi operare directă.

    Producătorul Lemet marşează pe o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung bazată pe producţia de mobilă personalizată. Pentru asta însă a fost nevoie deopotrivă de dezvoltarea gamei de produse, de care se leagă direct investiţiile din fabrică, dar şi de extinderea reţei de magazine Lem’s, în care producătorul îşi vinde produsele.

    Plus 10% în 2013, după o creştere de 20 de procente în 2012 sunt rezultatele care plasează producătorul de mobilă Lemet într-o poziţie confortabilă în piaţa de profil, afectată grav de scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor. Mai mult de atât, compania a crescut şi comparativ cu anii de glorie ai consumului, vânzările fiind cu peste 50% mai mari faţă de 2008, când s-au plasat în jurul a 171 de milioane de lei.

    Anul trecut compania a ajuns la o cifră de afaceri de 231 milioane de lei, 1.400 de angajaţi şi hale industriale pe o suprafaţă de peste 35.000 mp, cu o capacitate anuală de 3,5 milioane de panouri prelucrate de tip PAL. Compania desface în reţeaua de magazine Lem’s 17 programe distincte de mobilier, produse de tapiţerie şi o gamă de produse complementare – saltele, electrocasnice, mese şi scaune, aşternuturi.

    Pentru a bifa an de an plusuri ale vânzărilor, compania a aplicat o strategie de business stabilită pe termen mediu şi lung, realizată în trei paşi: diversificarea gamei, investiţiile în producţie şi dezvoltarea propriei reţele de magazine, spune Alexandru Rizea, proprietarul fabricii de mobilă Lemet Câmpina. El a intuit încă în perioada de avânt economic (2005-2007) că în piaţa de mobilă se va face simţită cererea de produse personalizate. Pentru a răspunde cererii însă, era nevoie ca Lemet să producă serii medii şi mici de mobilier.

    Decizia de a investi în echipamente de producţie de ultimă generaţie destinate producerii de mobilă personalizată a fost luată exact la debutul crizei (2008-2009). ”O decizie anticiclică! Perioada de dificultăţi economice, criza, urma să afecteze comportamentul de consum al produselor de mobilier, astfel încât în cazul Lemet vremea seriilor mari urma să ia sfârşit„, povesteşte Alexandru Rizea.

    Odată cu scăderea puterii de cumpărare, clienţii au devenit mult mai pretenţioşi, ”este nevoie de mai multă atenţie pentru nevoile fiecăruia, deci de personalizare„, argumentează Rizea punctul de plecare al strategiei Lemet. Ca urmare, numărul de produse noi este în continuă creştere, ”fiind dezvoltate programe de mobilă mai sofisticate, cu adresabilitate către un public cu aşteptări mult mai ridicate, destinate categoriilor premium şi lux„, punctează Rizea.

    Dezvoltarea noilor produse nu este făcută la întâmplare. Pentru a vedea exact ce produse sunt pe placul clienţilor, compania a derulat în 2009 o cercetare de piaţă amănunţită.

  • Cinci măsuri care ar creşte economia cu 5% de la Ahmed Hassan, Deloitte Romania

    1. Reformă fiscală. România ar avea nevoie de o îmbunătăţire a proceselor din administraţia fiscală pentru a creşte veniturile şi, în acelaşi timp, pentru a simplifica sistemul de calcul, colectarea şi procedurile de control. Îmbunătăţirea administraţiei fiscale ar diminua corupţia despre care se vorbeşte pe scară largă.

    2. Politici clare şi strategii de investiţii pentru IMM-uri care au drept scop stimularea inovaţiei şi ar sprijini IMM-urile în atragerea de fonduri pentru a dezvolta afaceri noi. Aceste politici vor stimula inovaţia şi antreprenoriatul în afaceri. România ar trebui totodată să pună bazele unui program de training şi educaţie pentru generaţiile viitoare de antreprenori, care trebuie să posede cunoştinţe de managementul afacerilor, managementul riscului şi management financiar.

    3. Resursele umane ale ţării au nevoie de o atenţie sporită în următorii cinci ani. Resuscitarea şi investiţiile în învăţământul vocaţional şi educaţie, alături de dezvoltarea de programe specifice, se află în strânsă legătură cu migrarea talentelor din România.

    4. Statul român trebuie să accelereze atragerea de investiţii din diferite surse cum ar fi investiţii străine directe şi absorbţia fondurilor europene. România are nevoie de o strategie foarte clară la nivel guvernamental pentru a identifica acele industrii şi arii geografice unde trebuie să atragă investiţii străine directe. De asemenea, este nevoie de programe care să stimuleze aceste investiţii, iar aici cred că sunt trei probleme care trebuie soluţionate: 1. Corupţia; 2. Birocraţia excesivă; 3. Stabilitatea legislativă.

    5. Companiile de stat au nevoie de un progres mai accentuat, iar aici sunt mai multe soluţii: fie privatizare, fie management privat sau joint venture (asociere în participaţiune). În ce priveşte managementul privat, deşi este un concept bun, are o serie de probleme: interferenţa legală şi operaţională a statului şi a organismelor sale, care nu permit managementului privat să funcţioneze după model privat. Totodată, guvernanţa corporativă a companiilor de stat trebuie revizuită şi îmbunătăţită.

  • Marcu, MedLife: Încurajarea antreprenoriatului ar creşte economia cu 5%

    1. Încurajarea antreprenoriatului. Proiecte de anvergură pentru promovarea şi finanţarea celor care au curajul să îşi pornească propria afacere – avem nevoie să scăpăm de obsesia naţională a eşecului.

    2. Soluţii economice de creştere a productivităţii, în special în domeniul rural subdezvoltat şi subvenţionat. România are nevoie de programe care să ducă la apariţia micilor meşteşugari tradiţionali, la dezvoltarea turismului rural, la agricultură performantă şi la prelucrarea lemnului, nu la exportul de cherestea.

    3. Investiţii masive în infrastructură.

    4. Reducerea CAS cu cel puţin 5 puncte procentuale. Dacă România are o taxă unică convenabilă, în schimb munca este crunt pedepsită, fiind taxată la sânge.

    5. Predictibilitate legislativă şi fiscală. Fiecare minister sau structură administrativă schimbă regulile jocului anual. Investitorii serioşi şi finanţatorii întocmesc bugete şi scenarii pe 5-10 ani.

  • Patru măsuri care ar creşte economia cu 5% de la Mihaela Mitroi, PwC România

    1. Reducerea contribuţiilor sociale, care sunt printre cele mai ridicate din Europa. România are un dezechilibru între contributorii la sistemul de asigurări sociale şi beneficiarii acestui sistem, iar acest dezechilibru nu poate fi remediat decât prin măsuri curajoase care să reducă nivelul de impozitare pe forţa de muncă, prin reducerea contribuţiilor de asigurări sociale şi eventual plafonarea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

    2. Reforma profundă a administraţiei fiscale şi informatizarea acesteia. Este nevoie de expertiza sectorului privat şi de asistenţa instituţiilor financiare internaţionale pentru reuşita acestei reforme, diminuarea evaziunii fiscale, şi ar crea spaţiu bugetar pentru o eventuală relaxare fiscală care să stimuleze creşterea economică şi investiţiile străine.

    3. În plan managerial, este nevoie de creşterea productivităţii muncii în România, dar şi de un accent sporit pentru inovaţie. România cheltuieşte mai puţin de 0,5% din PIB pentru activităţile de cercetare şi dezvoltare, este nevoie de un efort comun al sectorului public şi al celui privat pentru a ne apropia de ţinta comunitară de 3% din PIB destinată cercetării.

    4. Este nevoie de măsuri pentru îmbunătăţirea infrastructurii şi un consens politic şi social care să susţină un nou proiect naţional de dezvoltare durabilă a ţării.
     

  • Ponta, interviu pentru Bloomberg: FMI amână evaluarea acordului cu România pentru noiembrie. Nu avem nevoie să reînnoim acordul anul viitor

     Instituţia internaţională nu va încheia procesul de evaluare a acordului preventiv cu România până la întocmirea proiectului de buget pentru anul 2015, a spus Ponta, în interviul pentru Bloomberg, precizând că acordul stand-by rămâne în grafic.

    România ia în calcul vânzarea în 2015 a unor noi pachete de acţiuni la companiile controlate de stat, inclusiv Transelectrica, Romgaz şi Transgaz, a mai declarat Ponta, adăugând că statul ar putea rămâne cu participaţii mai mici de 50% la unele dintre acestea.

    Ponta: România nu va avea nevoie să reînnoiască acordul cu FMI, anul viitor

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patronat: Staţiunile balneare au nevoie de sprijinul statului, altfel riscă să se degradeze

     “În momentul de faţă, jumătate dintre staţiunile balneare din România sunt dependente de biletele de odihnă şi tratament acordate de Casa Naţională de Pensii. Faptul că unele staţiuni sunt dependente de această piaţă le asigură o marjă de profit mică, care nu le permite să facă investiţii. Pe de altă parte, companiile din domeniu care au făcut investiţii importante înregistrează pierderi ca urmare a dobânzilor mari pe care le plătesc pentru creditele luate”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronatelor din Turismul Balnear din România (OPTBR).

    El spune că aceste situaţii alungă investitorii, mai ales că statul nu a venit cu nicio facilitate care să compenseze pierderile sectorului balnear.

    Rădulescu a explicat că, în condiţiile în care multe societăţi balneare înregistrează pierderi, este evident că nu au profit reinvestit, pentru al cărui impozit să fie scutite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro