BusinessMagazin

Tag: manageri

  • Unde sunt cele mai scumpe parfumuri

    Un parfum care costa 2.200 de euro este pentru cei mai multi un capriciu pe care nu si l-ar satisface niciodata, din simplul motiv ca este prea scump. Pentru altii insa, reprezinta un rasfat aproape normal, iar datorita lor, afacerile cu parfumuri scumpe au devenit o zona ofertanta pentru cei care se ocupa cu comertul produselor de lux.

    Madeleine Florescu, proprietarul parfumeriei Madison si fostul director general al companiei Geroaslan, a reusit sa puna pe picioare cea mai exclusivista parfumerie din Romania si sa ruleze, in doar doua luni de la deschidere, cateva zeci de mii de euro. In mai putin de 40 de metri patrati a adunat de la parfumuri a caror reteta a fost scrisa in Evul Mediu si pana la raritati de genul Clive Christian, cel mai scump parfum din lume, care costa 2.200 de euro. „Costa atat de mult si din cauza ambalajului, sticluta este din cristal Baccara, iar flaconul are un inelus de aur si un diamant. Se produc numai o mie de sticlute pe an, sunt numerotate si ingredientele sunt foarte greu de obtinut“, spune Madeleine Florescu, adaugand ca in doua luni a vandut trei astfel de parfumuri.

    Florescu a umblat mult pana cand sa gaseasca o finantare. „Cincisprezece banci mi-au inchis usa in nas, pana am ajuns la a 16-a care a zis da. Eu am crezut foarte mult in aceasta idee, pentru ca stiam ca este o nisa neacoperita si foarte ofertanta“, afirma proprietara magazinului Madison, care estimeaza ca pana la sfarsitul anului va ajunge la o cifra de afaceri de 300 de mii de euro.

    Cele 15 branduri prezente pe rafturile parfumeriei sunt Clive Christian, Annick Goutal, Creed, Ineke San Francisco, Claus Porto, Eau d’Italie, Comme des Garçons, Carthusia, Boellis-Panama 1924, Miller Harris, Tann Rokka, Nasomatto, Costume National, État Libre d’Orange, dar si marcile deja prezente pe piata, adica Chanel, Hermčs, Givenchy, Dior, Thierry Mugler si Lolita Lempicka. Cea mai mare parte a acestor parfumuri sunt importate din Franta sau Italia, insa exista si sticlute care sunt aduse din Japonia, Portugalia sau SUA.

    Daca in urma cu cativa ani pe piata de profil erau doar cateva zeci de tipuri de parfumuri care purtau semnatura unui creator celebru si despre ale caror arome nu puteai spune mai mult decat ca sunt dulci, florale sau tari, acum exista mult mai multe tipuri de esente, unele mai ciudate decat altele: tamaie, guma de mestecat, insertie de transpiratie, sange sau chiar lichid seminal.

    In segmentul parfumurilor premium in Romania mai activeaza lanturile Sephora si Ina Center – Privilege. Dintre acestea, doar Madison se adreseaza categoriei de clienti super premium si „ultimate high-end“, majoritatea produselor Sephora si Ina Center – Privilege fiind disponibile la preturi cuprinse intre 50 si 100 de euro.

    In Romania si in Bulgaria, atractia consumatorilor fata de brandurile si serviciile de lux a atins cele mai inalte cote din regiune, potrivit unui studiu realizat anul trecut de Euromonitor.

    Piata romaneasca a cosmeticelor era estimata pentru 2007 la peste 720 de milioane de euro, conform aceluiasi studiu, in crestere cu 13% fata de nivelul din 2006, o mare parte a vanzarilor inregistrate de companiile de profil provenind din segmentul de parfumuri.

  • Managerii nomazi

    Pentru Andrei Panculescu, actualul director al companiei de consultanta financiara si dezvoltare imobiliara Westhill, cei aproape sase ani cat a lucrat la Connex (MobiFon, actualmente Vodafone) au fost cei mai frumosi ani din cariera. Dupa Connex a schimbat mai multe companii, dar si mai multe domenii – a lucrat in publicitate, a fost director executiv al companiei de echipamente electronice Roel, director general al furnizorului de copiatoare Xerox, iar din septembrie 2005 a preluat functia de director general al firmei de consultanta imobiliara Eurisko. Un an mai tarziu a fost recrutat de Westhill pentru a se ocupa de operatiunile din Romania.

    Pentru un manager, mutarea dintr-o industrie in alta nu este atat de grea cum pare, deoarece atunci cand vorbim de functii din ierarhia superioara a unei companii, s-ar parea ca nu studiile si specializarile conteaza atat de mult, ci abilitatea de a conduce. „Important e sa stii sa fii manager si sa ai experienta de manager. E mai important decat pregatirea profesionala propriu-zisa. Exceptie fac, poate, domeniile super-nisate, unde experienta in domeniu este la fel de importanta“, este de parere George Butunoiu, actionarul firmei de executive search George Butunoiu Consulting, care in ultimii ani a contribuit la randul lui la cresterea numarului de mutari ale managerilor de la o firma la alta. Este un punct de vedere cu care managerii sunt de acord in general, desi recunosc ca se simt mai bine in domeniul unde sunt specializati si unde au dobandit experienta. „Eu sunt de profesie inginer, dar lucrez in domeniul financiar-bancar de 16 ani si ma ocup de fondurile de pensii de zece ani. Este adevarat ca primeaza calitatile de manager, insa mie asta imi place sa fac si nu cred ca mi-as schimba domeniul, chiar daca mi s-ar oferi aceasta posibilitate“, spune Radu Vasilescu, directorul de pensii al ING Asigurari de Viata. El a fost implicat in dezbaterile pe marginea introducerii legii pensiilor private, initiate in anul 2000.

    Adrian Stanciu, partener in cadrul firmei de consultanta Ascendis, spune ca sunt doua tipuri de personalitati predispuse la schimbare: fie cei care din punctul de vedere al temperamentului sunt buni la a incepe un lucru, dar nu si la a-l duce la bun sfarsit, pentru ca se plictisesc repede de un anumit proiect, fie tinerii nerabdatori sa creasca in cariera. „Am cunoscut tineri care simt ca daca stau mai mult de doi ani pe un post, isi rateaza cariera. Daca faci un pas de cariera la fiecare trei ani, sa zicem, in aprope 10-12 ani ti-ai atins plafonul, cu cea mai mare probabilitate. Ce vei face in urmatorii 25? Cum te vei adapta atunci?“, comenteaza Stanciu.

    Marius Ghenea, presedintele Fit Distribution, companie care detine magazinele online PC Fun si Electro Fun, crede ca sunt manageri care iubesc schimbarea, fiindca isi pierd prea repede interesul si motivatia, dar si altii care se feresc pur si simplu de procesul de plafonare. „Parerea mea este insa ca in principiu un manager care iubeste schimbarea are un potential mai bun de performanta decat unul care se teme de schimbare“, spune Ghenea.

    Cotituri dese in cariera au loc insa si in cazul celor ce nu tin neaparat sa se mute de la o companie la alta. „Un motiv de schimbare ar putea fi si neintelegerile aparute la un moment dat cu actionarii sau cu investitorii, dar si diferentele de cultura, de limba, de pregatire. Acest motiv este des intalnit in organizatiile internationale mari“, spune directorul Westhill. In aceste conditii, migratia este incurajata de concurenta intre companii pentru atragerea managerilor buni si ieftini: „Cred ca inca mai avem o criza de specialisti, dar companiile prefera sa poarte aceasta batalie pentru preluarea managerilor, pentru ca aducerea unui expat ar fi mult prea costisitoare“, adauga Radu Vasilescu.

    In ultimii 13 ani, Vasilescu a trecut prin trei mutari, fiecare la interval de sase ani. In 1994 a venit la Citibank, pentru ca in 2000 sa se mute la Alpha Bank, iar din 2006 este directorul de pensii al ING Asigurari de Viata. Ce l-a determinat sa faca aceste schimbari? „Pentru mine a fost vorba intotdeauna de perspectivele pe care mi le oferea fiecare noua companie si de posibilitatile de dezvoltare, pentru ca de fiecare data cand faci o asemenea mutare, trebuie sa te gandesti mai intai daca ti-ai epuizat potentialul de dezvoltare in compania din care pleci. As minti insa daca nu as mentiona ca un criteriu foarte important in acceptarea unui nou loc de munca a fost motivarea salariala.“

    Intr-o companie mare, motivatia salariala poate insemna o crestere si de peste 50% a salariului de baza, fara a mai lua in calcul si beneficiile suplimentare. Marius Ghenea insa nu crede ca salariul conteaza atat de mult. In momentul de fata, compania sa se afla in proces de recrutare pentru pozitii de management, iar el sustine ca are cazuri de manageri care parasesc un pachet salarial mai mare ca sa vina sa lucreze la el. „Sunt oameni care dupa ce au atins deja o pozitie financiara sigura si confortabila, prefera sa vina sa lucreze pe bani mai putini pentru un proiect care ii atrage, decat sa lucreze pe foarte multi bani la un proiect neinteresant, sau intr-o companie condusa politic, sau sa fie fortati sa lucreze cu un consiliu de administratie de slaba calitate“, spune Ghenea.

    La randul lor, angajatorii dispun de mijloace de a limita libertatea de miscare a managerilor, fiind semnate in mod standard clauze de neconcurenta si clauze de nesolicitare. Conform clauzei de neconcurenta, managerul nu are voie sa se angajeze ulterior la o companie care activeaza in acelasi domeniu de activitate, iar clauza de nesolicitare inseamna ca managerul nu are voie, daca pleaca, sa recruteze dintre angajatii actuali personal pentru compania unde se muta. Aceste clauze limiteaza intr-o oarecare masura migrarea la concurenta, insa stimuleaza tocmai migrarea „in diagonala“ a managerilor, catre companii din cu totul alte domenii de activitate.

    Bancherul Dorel Piti, care incepand din august conduce divizia de retail a Millennium Bank, considera ca mobilitatea managerilor e legata in principiu de dinamica generala a economiei. „Tot mai multe companii se extind, tot mai multe companii noi apar in peisaj, ceea ce creeaza nevoia de a avea manageri pregatiti sa gestioneze cresterea. Cei care sunt foarte bine pregatiti se pot regasi pe un nivel de unde nu mai au unde sa creasca in propria organizatie si atunci aleg sa se mute.“

    In domeniul lui, aproape fiecare banca din top 10 continua sa-si extinda afacerile, iar in ultimii doi ani au fost deschise nu mai putin de 2.000 de noi unitati bancare. „Exista o goana generala dupa bancheri care sa gestioneze activitatile la nivel de sucursala“, spune Piti, adaugand ca la fel de mult se cauta si oameni pentru nivelurile de top si middle management, capabili sa-i organizeze si sa-i controleze pe bancherii din sucursale si pe tinerii angajati, „pentru ca o astfel de dinamica accelerata induce deseori importante riscuri operationale“.

  • Cel mai scump EMBA

    Marian Dinu, 33 de ani, a decis sa urmeze un program EMBA pe vremea cand conducea directia de afaceri juridice a Petrom si dorea sa incerce un domeniu complementar dreptului, ca sa aiba o baza mai „stiintifica“ care sa-l ajute in cariera. „Pregatirea de tip EMBA te ajuta sa intelegi care fapte sunt relevante pentru luarea deciziilor. Este ca atunci cand unui om ratacit intr-o padure i se da o busola si o harta“, spune Dinu. In urma stagiului de practica, desfasurat in companii americane, Dinu a ramas impresionat de policalificarea managerilor intalniti, de faptul ca toti se preocupasera sa aiba abilitatea de a se adapta la cerintele unei noi functii. „Ei trecusera deja prin mai multe posturi in cadrul aceleiasi organizatii. Se pare ca specializarea nu mai e la moda in America sau, cel putin, nu in management“, spune Dinu, care acum este director al departamentului de corporate din cadrul firmei de avocatura Linklaters.

    Dinu face parte din prima promotie de cursanti ai programului Executive MBA organizat de Universitatea de Stiinte Economice si Administrative din Viena (WU). In iulie, cursantii au fost in Statele Unite, unde au lucrat in companii precum Bear Stearns, Nasdaq, Medtronic, Caterpillar, biroul local al Reuters. „E interesant sa vezi cum diferite organizatii isi stabilesc obiective si cum se organizeaza pentru a le realiza. Relatia dintre strategia si cultura unei firme a fost, de asemenea, un lucru pe care l-am urmarit cu atentie. Am fost impresionat de acuta constientizare a nevoii de a se mentine in continua schimbare pentru a tine pasul cu piata, cu concurenta“, spune Marian Dinu.

    Recent, organizatorii programului au anuntat inceperea inscrierilor pentru a doua serie de cursanti. Programul costa 35.000 de euro, in conditiile in care celelalte de pe piata costa mai putin de jumatate din suma. Printre cele mai cunoscute programe de Master of Business Administration de pe piata se numara programul MBA Romano-Canadian oferit de Bucharest School of Management, programul MBA Open University Business School organizat in Romania prin intermediul fundatiei CODECS, programul Executive MBA al Institutului de Administratie Publica si a Afacerilor din Bucuresti ASEBUSS, programul Weekend MBA al Central European University Business School de la Budapesta, programul de EMBA al Universitatii Sheffield. Preturile acestora variaza intre 5.000 si 15.000 de euro.

    Programul Executive Academy al WU este sponsorizat de Erste Bank si Petrom. Cele doua companii sponsorizeaza 20 de locuri, iar participantii selectati trebuie sa contribuie cu 3.000 de euro din taxa totala. Anul acesta, celor care intrunesc criteriile de selectie li se ofera alte zece locuri, taxa putand fi acoperita de un sponsor privat sau de persoane individuale. Programul se adreseaza absolventilor de facultate cu minimum cinci ani de experienta profesionala si care cunosc foarte bine limba engleza. Cursurile se desfasoara la Bucuresti in regim part-time (o data pe luna predare si restul lucru individual pe diverse teme sau studii de caz), pe parcursul a 14 luni, si se concentreaza pe management general si financiar si strategii de globalizare.

    Programul, care cuprinde si doua calatorii de studiu in Austria si SUA, a fost initiat anul trecut intr-un moment cand universitatea austriaca dorea sa-si extinda programele in Romania, iar OMV si Erste Bank isi extinsesera activitatile pe piata romaneasca si erau interesate sa contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri, dupa cum spune decanul WU Executive Academy. „Cresterea sustinuta a economiei romanesti inseamna o crestere a nevoii de top manageri educati, cu o gandire internationala, ceea ce creeaza un potential puternic pentru universitatile straine de a investi in piata romaneasca de training postuniversitar“, spune Bodo B. Schlegelmilch, decanul WU Executive Academy.

    Companiile austriece sunt puternic reprezentate in Romania, OMV si Erste Bank fiind printre cei mai mari investitori straini din tara. In decembrie 2005, Erste Bank a castigat licitatia pentru Banca Comerciala Romana, cea mai mare banca autohtona, in timp ce OMV este prezenta in Romania incepand cu 2004, in urma achizitionarii pachetului majoritar al Petrom. „Prin acest program sustinem dezvoltarea personalului la un nivel inalt al competentelor de management global, ceea ce va contribui la impulsionarea economiei pe termen lung“, spune Rupert Dollinger, manager de resurse umane al Erste Bank.

  • Vazand si facand

    Cam cinci mii de euro pe an e bugetul mediu de formare pentru un manager de top la BRD. Pentru comparatie, la aceeasi banca, bugetul mediu de training pe angajat a fost anul trecut doar de aproximativ 400 de euro, desi anul acesta a crescut cu peste 30%, conform lui Florin Luca, director executiv de resurse umane al bancii. Top managerii au urmat aici programe axate mai ales pe dezvoltarea leadership-ului (seminarii de management general, management strategic, managementul performantei, comunicare, coaching, managementul schimbarii), fara a neglija insa pregatirea tehnica specifica activitatii lor, spune Luca.

    Sa fie un astfel de decalaj intre bugete un caz exceptional? O companie aloca anual pentru fiecare angajat un buget mediu de training de 87 de euro, iar in cazul persoanelor din top management, media anuala este de 247 de euro, arata rezultatele studiului „Romanian HR Profile 2007“, realizat in perioada mai-august 2007 de catre portalul Business-Edu.ro in colaborare cu firma de training si consultanta Corporate Dynamics International, pe un esantion de 501 companii din tara. „Daca ar fi sa tinem cont ca aproape 30% dintre firme au declarat ca nu au alocat un buget de training pentru 2007, media pentru bugetul per angajat in firmele care au alocat un buget de training este de 125 de euro, iar in cazul celor din top management, valoarea trece de 350 de euro. Desigur, acestea sunt valori medii, in unele cazuri bugetele fiind cu mult mai mari sau mai mici“, spune Decebal Leonard Marin, managing partner la Corporate Dynamics International. Valorile luate in calcul pentru aceste bugete corespund unei instruiri cu traineri externi de pana la doua zile de training, daca se tine cont de preturile practicate pe piata in acest moment, de 1.200-1.400 de euro pe zi in Bucuresti.

    Diferenta intre media din studiu si cifrele oferite de reprezentantul BRD raman insa importante. Florin Luca explica situatia (in special cresterea pe partea de training pentru angajati) prin faptul ca e nevoie de investitii mari in formarea angajatilor bancii, pentru ca recent au fost recrutate foarte multe persoane care au nevoie de formare specific bancara.

    O cu totul alta situatie e de intalnit la producatorul de vopseluri Fabryo, unde bugetele de instruire pentru angajati ajung relativ aproape de cele pentru manageri. Aici, bugetul anual de training pentru un om din top management este in medie intre 1.000 si 2.000 de euro, dupa cum spune Ionut Begu, HR manager al Fabryo. Pentru un angajat, in unele cazuri, bugetul se poate ridica si la aproape 1.000 de euro, in functie de planul de cariera, de specializare si de tipul de training de care are nevoie. Cresterea bugetelor alocate trainingului pentru angajati a coincis cu procesul de transformare a companiei de la Guzu Chim (afacere de antreprenoriat care purta numele fondatorului) la Fabryo Corporation (odata cu achizitionarea, anul trecut, a 49% din actiuni de catre fondul suedez de investitii Oresa Ventures). „La inceput, sumele alocate erau foarte reduse. Odata cu dezvoltarea Fabryo, acestea au crescut, pentru ca obiectivele companiei implica perfectionare profesionala pentru multi dintre angajati. In ultima perioada, sumele alocate au crescut considerabil“, spune Begu. Cat priveste managerii, programele de training pentru ei au evoluat la randul lor: initial au fost alese strict pentru mai buna indeplinire a sarcinilor de serviciu, ulterior insa a aparut si nevoia de consolidare a competentelor de management si gandire strategica.

    Studiul „Romanian HR Profile 2007“ arata ca, desi poate ca au nevoie de instruire, de trei ori mai putini top manageri decat angajati au disponibilitatea de a merge la training. Aproximativ 20% dintre managerii romani considera ca trainingul este neimportant pentru activitatea lor. „Acest lucru poate fi explicat prin timpul disponibil mai redus, prin perceptia cum ca instruirea nu este o prioritate sau poate chiar prin neincrederea in programele de training disponibile in Romania“, spune Marin. Sau, de ce nu, prin consilierea departamentului de resurse umane, care constata ca practica e de multe ori mai buna decat instruirea standard oferita de traineri: studiul releva ca 48% dintre directorii de resurse umane considera calificarea la locul de munca drept cea mai eficienta metoda de invatare.

    Dincolo de lipsa de timp ori de perceptia pe care o au despre programele autohtone de training, majoritatea managerilor sunt dispusi totusi sa participe la training daca percep ca acesta le aduce valoare pentru dezvoltarea lor profesionala. Cel mai des managerii participa la cursuri de tip MBA, deoarece acestea inca sunt percepute in Romania ca fiind imperative pentru avansarea in cariera. La nivel mondial, cele mai cerute sunt trainingurile tehnice, care ocupa 98% din piata. In Romania, in companiile unde exista un buget separat de dezvoltare de personal, bugetele se impart cam 50% pentru traininguri tehnice, cam 30% pentru cele de „soft skills“ (negociere, comunicare, managementul timpului) si restul pentru stimulente care au mai putin efect in dezvoltarea profesionala a oamenilor si mai mult in motivarea lor.

    Conform autorilor studiului, piata de training din Romania este estimata sa ajunga la sfarsitul acestui an la 30 de milioane de euro, pe fondul unor investitii mai mari ale companiilor in resursele umane. In momentul de fata sunt deja considerate normale bugete de training de 100.000-300.000 de euro si sunt cazuri de companii unde aceste bugete depasesc chiar un milion de euro. Fata de 2006, ponderea organizatiilor fara un buget alocat pentru training a scazut de trei ori, iar ponderea companiilor care au alocat un buget mai mare de 200 de euro per angajat a crescut de patru ori, potrivit studiului. Si ca timp, investitia in instruire e mai substantiala: numarul companiilor care au avut un numar de zile de training mai mic de 200 a scazut de la 82% la 68%, iar ponderea companiilor ce au efectuat peste 200 de zile de training a crescut de trei ori fata de 2006.

  • Mix de manageri la BCR

    Dupa preluarea de catre Erste Bank, BCR a lansat 40 de proiecte pentru integrarea in grupul austriac, printre care si un proces de reorganizare la nivel de management si personal. Seful departamentului de HR al Erste Bank, Rupert Dollinger (foto), considera ca solutia necesara pentru transferul eficient de cunostinte este mixul intre echipa locala si cea straina pe o perioada de cel putin 3 ani.
    Astfel, noua echipa de la conducerea BCR va include atat manageri romani, cat si expati. Coordonarea proiectului de reorganizare este insa in mainile unui manager roman, Florentina Dutu, care de la 1 martie 2007 este noul director de resurse umane al companiei.
    Dutu a fost director executiv la Murray Alexander and Company, una dintre companiile care i-au asistat pe austriecii de la Erste Bank in procesul de privatizare a BCR. Ea va fi asistata de doua persoane din departamentul de HR al grupului austriac si va fi supervizata de Rupert Dollinger, Head of Human Resources la Erste, si Nicolae Danila, presedinte executiv al BCR.
    La nivel de personal, proiectul vizeaza deschiderea de 125 de sucursale noi, adica angajarea a 500-600 de persoane, dar si reducerea numarului de angajati din zona de back-office, ca urmare a centralizarii functiilor de procesare.
    La nivel de top-management, din noua echipa mai fac parte cehul Martin Skopek in functia de vicepresedinte pe retail, Oana Petrescu, vicepresedinte pe organizare si operatiuni IT, iar Helmut Hintringer, fost CFO la Erste Bank Ungaria, asteapta autorizatia BNR pentru a prelua responsabilitatea asupra managementului riscului.

  • Manageri cu obiectiv

    “Multitasking” sau “multidimensional”? Adolescentii raspund hotarat: “multitasking”. Managerii, insa, aleg fara ezitare “multidimensional”. Mai ales ca, prin obiectivul fotografic, multi manageri au inceput sa faca incursiuni si prin alte dimensiuni decat cea economica. Fotografia trezeste tot mai mult in randul managerilor o puternica pasiune si dorinta de a investi timp si mii de euro pentru a pasi in dimensiunea artistica.

    “Momentul in care a inceput sa se contureze pasiunea mea pentru fotografie a fost la 18 ani, cand am primit prima camera foto mai buna impreuna cu primele obiective. A fost un Canon A1, o camera foarte apreciata la momentul respectiv”, povesteste Razvan Ziemba, director executiv al Asesoft Distribution, companie distribuitoare de hardware. Insa primul contact al lui Ziemba cu fotografia a avut loc mult mai devreme, prin intermediul unor casete video cu clipuri in care erau prezentate fotografii ale lui Andy Warhol – grafician, fotograf si pictor american care a trait intre anii 1928-1987 si care a fost cea mai notabila personalitate a curentului artistic american cunoscut ca Pop Art.
    Polivalenta se aplica si in sfera artistica, iar fotografia poate deriva la un moment dat din pictura, cum s-a intamplat in cazul lui Carmen Nistor, Senior Product Manager la Orange, care a fost mai intai pictor si apoi fotograf. “Fotografia s-a transformat, de-a lungul timpului, intr-o pasiune. Prima mea pasiune a fost desenul si ma foloseam de fotografie ca de un instrument ajutator. Imi era rusine sa desenez in spatii deschise si preferam sa fotografiez si apoi sa desenez. Incet-incet, tot exersand cu aparatul de fotografiat, am pastrat fotografia drept un hobby de sine statator”, povesteste Nistor.
    Fie ca fotografia este o pasiune sau doar un hobby, managerii stiu ca nu se poate ajunge la un nivel inalt daca nu se investeste, iar sumele “absorbite” de echipamentele foto nu sunt deloc derizorii. “Investitia pe care am facut-o in acest hobby depaseste 3.000 de euro, de-a lungul a 4-5 ani, de cand am inceput sa investesc in aparatura si cel mai mult in lentile”, spune Catalin Grigorescu, avocat si partener al casei de avocatura Grigorescu & Asociatii. Cel mai mult costa lentilele (optica), si nu camera foto, dupa cum s-ar putea crede. “Principiul meu a fost cel dupa care se ghideaza mai multi fotografi: camera foto vine abia pe locul 3 sau 4. La inceput este inspiratia, dupa care lentilele si abia pe urma aparatul foto”, adauga Grigorescu. Ziemba crede de asemenea ca obiectivele conteaza mai mult decat camera. “Ultima camera foto a costat 1.200 de euro, dar valoarea ultimelor accesorii se ridica la 5.000 de euro”, spune acesta.

    Arta sau stiinta?
    Polemica cu privire la management – daca este o arta sau stiinta – se transpune si in fotografie. Multi ar spune ca fotograf bun te nasti, iar talentul trebuie cultivat pentru a ajunge la un nivel profesionist. “Cred ca este mult mai important studiul si munca pe care o depui pentru a ajunge la performanta”, este de parere Grigorescu, un autodidact in ceea ce priveste fotografia. “Nu am facut cursuri de specialitate, dar citesc despre acest subiect de pe Internet si sunt abonat la revistele Photography Monthly (UK) si Fotomagazin (Germania)”, marturiseste acesta. Carmen Nistor a facut doua cursuri de fotografie – un curs de tehnica fotografica de un an de zile la Scoala Populara de Arte Dalles si unul de foto-jurnalism la Centrul de Jurnalism Independent. Si chiar daca fotografia ii aduce venituri suplimentare, prin colaborarea cu o agentie de presa si un cotidian, Carmen Nistor considera ca mai are mult de acumulat pana sa devina un fotograf profesionist. “Este discutabila chestiunea cu profesionist sau amator, pentru ca se considera ca un profesionist este cel care obtine cel putin 50% din venituri din fotografie. Eu nu ma pot numi inca fotograf profesionist. Consider ca mai am multe de invatat”, spune aceasta. Pe langa studiu, echipamentul foto joaca un rol extrem de important in traiectoria unui fotograf. Nu se poate ajunge la nivel profesionist daca cel care fotografiaza nu dispune de echipamentul adecvat. “Nu sunt de acord cu cei care spun ca nu conteaza echipamentul. Pentru a face poze de familie este de ajuns orice fel de aparat. Dar in clipa in care te gandesti serios la fotografie si incepi sa studiezi, iti dai seama ca pentru fiecare tip de fotografie exista un anumit echipament care se potriveste ‘cel mai bine’.?Nu poti sa faci portret fara un obiectiv luminos. Nu poti sa faci wildlife fara un teleobiectiv. Nu poti sa faci macro sau fotografie de produs fara un obiectiv si lumini adecvate”, spune Ziemba.

    Digitalul bate filmul
    Desi prima dragoste a fotografilor au fost aparatele pe film, tehnologia avansata in ceea ce priveste camerele foto i-a determinat pe multi sa faca tranzitia spre digital. “Imi place foarte mult sa lucrez cu aparate pe film, dar pentru ca trebuie sa ma misc destul de repede cu anumite imagini am fost practic obligata
    sa-mi achizitionez un aparat digital”, spune Nistor, care are mai multe aparate foto, dintre care cel mai scump este un Nikon D70 S ce a costat 1.100 de euro. “Desi am o fixatie cu filmul, realizez ca tehnologia a avansat foarte mult, pentru ca mult timp camerele digitale nu au ajuns la rezolutia si calitatea imaginii de acum”, spune Grigorescu. “Prima mea trecere pe digital este o camera de aproximativ 700 de euro. Camerele bune sunt foarte scumpe si nu am avut motivatie sa dau 3.000 de euro numai pe un aparat. Asta inseamna sa scoti bani din el, iar eu fac fotografie doar pentru mine”, adauga avocatul. Ziemba admite ca schimba destul de des camerele si ca este fidel producatorului Canon. “Ma straduiesc sa fiu in pas cu ultimele noutati in domeniu. Investitia in obiective si accesorii depaseste insa de cateva ori valoarea camerei. Din fericire, acestea pot fi folosite si la modele noi, atat timp cat pastrezi producatorul”, explica acesta.

    Expozitie de manager
    Fiecare fotograf viseaza sa-si arate lucrarile “publicului larg” intr-o expozitie proprie. “Dar, ca sa ai o expozitie personala, trebuie sa ai ce arata, sa ai lucrari bune si suficiente pentru a expune singur. Eu inca sunt intr-o perioada de acumulari calitative si cantitative”, spune Nistor. Ziemba crede de asemenea ca nu a ajuns la nivelul la care ar putea sa expuna lucrari personale. “Uneori ma uit la?poze impreuna cu familia si prietenii si dupa reactia lor imi dau seama care pot fi trecute in categoria ‘fotografii’. Am cateva despre care cred ca pot fi expuse. Din pacate, jobul nu-mi permite sa aloc mai mult timp fotografiei”, marturiseste directorul Asesoft Distribution. “Sunt totusi optimist si stiu ca la un moment dat voi putea sa?fotografiez mult mai mult decat acum. Vestea buna este ca fotografia nu are varsta; poti face fotografii si la 80 de ani”, adauga Ziemba. Nici Grigorescu nu a avut o expozitie pana acum, dar locul in care va expune pentru prima data este unul special si “cu circuit inchis”. “Prima expozitie va fi la birou. Intentia noastra este sa decoram spatiul in care lucram cu fotografie. Astfel, poate o sa am ocazia de a expune cateva fotografii personale”, marturiseste Grigorescu razand.
    Carmen Nistor, insa, a participat la cateva expozitii de grup, atat cu pictura cat si cu fotografie. “Am avut lucrari prezentate la galeria de arta Val House – o galerie cu vanzare – in care am avut expuse in jur de 20 de lucrari (fotografie si pictura). Am vandut si la astfel de expozitii, dar cel mai bine am vandut fotografii prin intermediul unui lant de magazine de design interior”, povesteste Nistor.

    Adio profesie, dar raman cu tine
    Desi au alte joburi care nu au legatura cu fotografia, toti cei trei manageri au spus un “da” hotarat la intrebarea daca ar renunta la profesie pentru fotografie. Dar pentru a face din pasiune o profesie, ar trebui ca fotografia sa le asigure un trai decent. “Sunt convins ca in Romania zilelor noastre este greu sa-ti asiguri un nivel de trai normal lucrand in acest domeniu”, considera Razvan Ziemba. “Daca as putea trai din fotografie, m-as gandi sa renunt la profesia actuala pe care o fac cu pasiune. Insa este putin probabil ca acest lucru sa se intample prea curand”, spune si Catalin Grigorescu.