BusinessMagazin

Tag: acord

  • Isărescu: Un acord cu FMI ar fi benefic. Văd unul axat pe probleme nerezolvate, reforme structurale

    “Un acord cu Fondul ar da un plus de credibilitate politicii economice a României. Cred că ne-ar ajuta şi în ceea ce priveşte finanţarea avantajoasă de pe pieţele internaţionale, probabil ar stimula procesele de reformă şi coeziunea mixului de politici”, a declarat miercuri Isărescu, la briefingul după şedinţa Consiliului de Administraţie al BNR pe probleme de politică monetară.

    El a precizat că toate aceste aspecte trebuie decise politic, mai ales în contextul alegerilor parlamentare de anul viitor şi al faptului că acordul va fi dus mai departe de noul guvern.

    Isărescu a atras atenţia însă că în luarea unei decizii de către FMI pentru un nou acord va “cântări” destul de mult şi maniera în care s-a încheiat fostul acord.

    “Nevoia de finanţare externă poate fi controlată, nu văd un acord axat pe problemele balanţei de plăţi, ci unul axat pe problemele rămase nerezolvate, pe reforme structurale”, a mai spus şeful BNR.

    Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat marţi că România va cere în mod oficial FMI, în acest an, încheierea unui nou acord de împrumut, iar negocierile se vor concentra pe implementarea de reforme structurale şi nu pe deficitul bugetar.

    Acordul României cu FMI a expirat la 26 septembrie, în condiţiile în care o evaluare a acestuia nu a mai fost realizată cu succes încă din luna martie 2014, ca urmare a divergenţelor dintre autorităţile române şi oficialii instituţiei în privinţa fiscalităţii. Acordul cu FMI şi Comisia Europeană, de 4 miliarde de euro, a avut caracter preventiv.

    Reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, a declarat la jumătatea lunii septembrie că România va trebui să solicite Fondului Monetar Internaţional un nou acord dacă doreşte unul, iar apoi va fi analizat tipul de acord care poate fi încheiat, însă va fi diferit de cele anterioare.

  • Teodorovici: România va cere oficial FMI un nou acord de împrumut, în acest an

    Economia României a fost susţinută din 2009 de o serie de acorduri de finanţare cu FMI şi Comisia Europeană, iar ultimul dintre acestea s-a încheiat în această lună.

    “În mod sigur vom solicita oficial FMI, în acest an, să începem negocierile pentru un nou acord. Un acord cu FMI poate exista fără participarea Comisiei Europene, sunt acorduri diferite”, a spus Teodorovici.

    El a mai arătat că deficitul bugetar pentru 2016 este estimat în prezent la 2,1% din PIB, dacă nu sunt luate în considerare majorările de salarii din sectorul public planificate.

    Dacă se ţine cont şi de majorările salariale, deficitul bugetar va fi încă sub nivelul de 3%, a precizat Teodorovici.

    Acordul României cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), de tip preventiv, a expirat sâmbătă, 26 septembrie, în condiţiile în care o evaluare a acestuia nu a mai fost realizată cu succes încă din luna martie 2014, ca urmare a divergenţelor dintre autorităţile române şi oficialii instituţiei în privinţa fiscalităţii. Acordul cu FMI şi Comisia Europeană, de 4 miliarde de euro, a avut caracter preventiv.

    Reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, a declarat la jumătatea lunii septembrie că România va trebui să solicite Fondului Monetar Internaţional un nou acord dacă doreşte unul, iar apoi va fi analizat tipul de acord care poate fi încheiat, însă va fi diferit de celelalte.

    “Trebuie să primim o solicitare şi apoi vom discuta cu Guvernul toate opţiunile posibile. Vor fi diferite faţă de cele din trecut. (…) Este doar o discuţie tehnică pe buget”, a afirmat Tolosa, întrebat dacă FMI va mai accepta un nou acord cu România.

    Anterior, România a încheiat cu succes două acorduri cu FMI, UE şi Banca Mondială, în valoare de 20 miliarde euro, respectiv 5 miliarde euro. Al doilea, semnat în 2011 şi finalizat în 2013, a avut caracter preventiv, autorităţile optând să nu acceseze fondurile puse la dispoziţie de creditorii externi.

    La primul acord de finanţare (2009 – 2011) FMI a contribuit cu 13 miliarde de euro, restul fiind fonduri de la Comisia Europeană şi alte instituţii financiare internaţionale.

  • De ce lucrează Wizz Air cu o bancă din China. Cum se va modifica preţul biletelor

    Operatorul aerian low-cost Wizz Air a anunţat semnarea unui acord cu divizia de leasing a China Development Bank pentru finanţarea a şase aeronave A321ceo, inclusiv primele două aeronave A321 care vor fi recepţionate anul acesta. Datele acordului nu au fost făcute publice.

    Preţul de catalog al unei aeronave A321ceo este de 113,7 milioane de dolari, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei franceze Airbus. ”Am dezvoltat o colaborare solidă cu CDB Leasing pe măsură ce aceştia continuă să ne sprijine extinderea, acum cu finanţarea primelor aeronave A321”, a declarat József Váradi, directorul executive al  Wizz Air. “Când va deveni operaţional pe rutele populare, A321 va reduce semnificativ costul unitar şi, totodată, ne va permite să oferim în continuare tarife reduse şi mai multe oportunităţi pasagerilor, pentru a beneficia de locuri pe zborurile dorite.”

    Airbus A321 are un fuselaj mai lung decât aeronavele A320 şi poate transporta 230 de pasageri pentru o capacitate crescută pe rutele populare. Wizz Air operează în prezent 63 de aeronave A320 cu 180 de locuri, dintre care şase sunt finanţate tot de CDB Leasing, fiind livrate în perioada 2014-2015.

    Wizz Air va recepţiona prima aeronavă A321ceo (current engine option) în noiembrie, iar cea de-a doua în decembrie. Aceste aeronave fac parte dintr-o comandă Airbus existentă. Totodată, Wizz Air a confirmat recent o nouă comandă Airbus pentru 110 aeronave A321neo care, dacă va fi aprobată de acţionari, va începe să fie livrată în 2019. 

    Wizz Air operează o flotă de 63 de aeronave Airbus A320 pe mai mult de 380 de rute de la 22 de baze, ce leagă 112 destinaţii din 38 de ţări. În cadrul Wizz Air lucrează peste 2.300 de angajaţi.

  • De ce aş deschide porţile pentru refugiaţi. Între certitudine şi posibilitate

    Sunt, fără doar şi poate, numeroase motive pro şi contra primirii refugiaţilor în România. Personal, mă număr printre cei care sunt de acord cu adăpostirea unor oameni care fug de război sau conflict. Dar sunt deja subiectiv, aşa că voi începe scurta mea argumentare.

    Dilema cu care se confruntă (în mai mare sau mai mică cunoştinţă de cauză) mulţi europeni pare a avea două dimensiuni: cea socială şi cea economică. Socială înseamnă ideea de teamă vs. ideea de empatie faţă de fiinţe umane aflate într-o situaţie dificilă. Cea economică include atât argumente pro cât şi contra (costurile de a găzdui refugiaţii vs. efectele pozitive ale forţei de muncă în economie.)

    Dilema aceasta poate fi însă (şi ar trebui, din punctul meu de vedere) tratată la nivel conceptual. Şi ar trebui tratată astfel de către noi, cei de rând, care de multe ori refuzăm să ne însuşim deciziile luate de alţii.

    Revin: din punctul meu de vedere, dilema refugiaţilor (să o numim aşa) se rezumă la certitudine vs. posibilitate. Certitudinea este că un număr de oameni suferă din cauza unor conflicte pe care nu ei le-au provocat şi pe care ei nu le doresc; chiar definiţia cuvântului “refugiat” explică acest lucru: “Persoană care s-a retras undeva sau la cineva spre a se adăposti, spre a găsi sprijin sau ocrotire în faţa unei primejdii, a unei neplăceri etc.”. Posibilitate este că printre aceşti refugiaţi se află şi unii cu intenţii ascunse, violente sau chiar războinice. Menţionez însă, fiind din nou subiectiv, că mi-e greu să cred că teroriştii ar avea nevoie de un asemenea tărăboi pentru a-şi duce la împlinire obiectivele. Posibilitate este că printre aceşti refugiaţi există oameni care vor aduce plusvaloare economiei, vor deshide peste ani afaceri de succes sau vor conduce companii. Posibilitate este că aceşti oameni, odată încheiate conflictele din Orientul Mijlociu, se vor întoarce acasă.

    Certitudine vs. posibilitate. Putem ajuta fiinţe umane care suferă. Le putem închide porţile, lăsându-i în voia sorţii. Femei, bărbaţi, copii, bătrâni. Posibilităţi sunt multe; certitudinea este una singură.

    Opinie Bogdan Angheluţă, redactor Business Magazin

  • Părinţii credeau că pleacă în fiecare zi la serviciu, dar ea construia în secret un imperiu de 10 milioane de dolari

    Povestea de succes a tinerei Jane Lu, din Australia, a început ca multe alte poveşti: dimineaţa se îmbrăca formal, pentru serviciu, îşi lua la revedere de la părinţi şi pleca spre locul de muncă, relatează dailymail.co.uk.

    Singura diferenţa este că Jane Lu nu avea un birou la care să ajungă, un job cu titlu complicat sau un şef căruia să îi raporteze. Lu a ţinut ascuns de părinţii ei întregul plan de afaceri, crezând că aceştia nu vor fi de acord cu ideea de a porni un business pe cont propriu. Tânără mergea în fiecare zi la o cafenea din centru, deschidea laptop-ul şi contacta diverse companii, organiza evenimente şi punea bazele unei afaceri de milioane de dolari.

    Compania tinerei, ShowPo.com, a generat venituri de peste 10 milioane de dolari în 2014. Ea distribuie haine în 45 de ţări, are 420.000 de fani pe Instagram şi aproape 500.000 pe Facebook. Jane Lu consideră că mare parte a succesului său se datorează modului în care a desfăşurat campaniile de social media.

    Chiar dacă recunoaşte că şi-a minţit pentru o bună perioadă de timp părinţii, Lu spune că aceştia sunt extrem de mândri de felul în care ea a gestionat businessul. “În primă fază nu le-a venit să creadă cât curaj am avut”, povesteşte Lu celor de la dailymail.co.uk.
    ShowPo.com are în momentul de faţă zece angajaţi, iar Jane Lu spune că cel mai important lucru este că poate face zi de zi lucrurile care îi plac. Cât despre lansarea unui business, Jane Lu crede că cea mai mare problemă a tinerilor este teama de eşec: “Merită să-ţi asumi acest risc şi este extrem de important să fii întotdeauna sincer. Nu trebuie să laşi o afacere să te schimbe”, a mai spus Lu.

  • Opinie Lavinia Raşca: Cum poate creşte afacerea dincolo de puterile celui care a creat-o

    LAVINIA RAŞCA este membru fondator al ASEBUSS şi director general al EXEC-EDU

    Proces esenţial pentru creşterea companiilor antreprenoriale, delegarea devine imperios necesară atunci când antreprenorul simte că îşi risipeşte energia în prea multe activităţi mărunte, sau care nu-i plac, şi că lucrurile încep să îi scape de sub control.

    Procesul este dificil, mai ales dacă antreprenorii nu au mai lucrat niciodată ca manageri. Sunt necesare multe competenţe: capacitatea de a dezvolta viziunea corectă a afacerii; o bună autocunoaştere; talent de comunicare – pentru a le explica acelora cărora le deleagă sarcini de ce trebuie să facă anumite lucruri, ce anume trebuie să facă şi cum; carismă – pentru a-i convinge că sarcina pe care o vor primi este importantă şi că nu se vor expune niciunui pericol.

    Antreprenorul mai are nevoie şi de ceva extrem de important: de respectul sincer faţă de fiecare om din organizaţie. S-a împământenit în business conceptul de ”resurse umane“. Eu nu consider că oamenii pot fi încadraţi în categoria resurse. Ei nici nu se amortizează, nici nu se consumă, ci sunt sunt cei care creează resursele şi le pun în mişcare. Oamenii dispun de fizic, mental şi emoţional, iar emoţionalul încă nu a putut fi reprodus artificial, aşa cum s-a întâmplat cu fizicul şi cu mentalul. Or, respectul se adresează în primul rând emoţionalului şi face diferenţa între a avea angajaţi loiali, implicaţi şi entuziaşti, sau, dimpotrivă, rebeli şi apatici. Respectul presupune ca fiecare om din echipă să fie cunoscut şi tratat ca o individualitate aparte.

    Să nu le fie încălcate valorile şi obiectivele personale, să li se dea de făcut lucruri care le plac, de care pot fi mândri şi care îi stimulează, fără a-i copleşi, şi să li se recunoască în mod explicit competenţa, loialitatea, eforturile şi realizările. Să le fie puse la dispoziţie resursele necesare, să nu li se pună piedici şi să nu fie pedepsiţi imediat ce greşesc (evident, nu vorbim aici de reaua intenţie, care se cere sancţionată dur şi imediat). Să li se asigure condiţiile pentru a putea fi foarte productivi, să fie plătiţi corect, pe măsura performanţelor lor, şi să fie sprijiniţi să se dezvolte continuu.

    Anthony Robbins arată că orice om are şase nevoi care trebuie satisfăcute corect, de către el însuşi şi de către cei din jur: nevoia de siguranţă, de diversitate, de a fi semnificativ, de conectare, de contribuţie şi de dezvoltare.
    Antreprenorii performanţi au grijă ca aceste dorinţe şi nevoi să fie îndeplinite. Angajează cu mare chibzuinţă, exact atât cât este cu adevărat necesar şi au grijă să aducă şi să păstreze în companie oameni foarte talentaţi, dornici şi capabili de realizări superioare. Având angajaţi foarte productivi, îşi permit să-i plătească mult mai bine decât media industriei lor şi nu ezită să o facă.

    Creează un climat de lucru foarte bun – primesc noii angajaţi cu căldură şi îi integrează imediat în cultura companiei şi în cerinţele postului. Sunt preocupaţi să le menţină energia la un nivel ridicat – le dau de îndeplinit sarcini diverse, interesante, care li se potrivesc, au grijă să-i ajute să lucreze cu oameni la fel de performanţi ca ei, cu care să se înţeleagă, şi le recunosc meritele. Îi sprijină permanent să se dezvolte prin mentoring, coaching şi prin expunerea la educaţie formală şi informală. Datorită acestui comportament, fluctuaţia în companie va fi foarte mică, iar concurenţa la angajare va fi foarte mare. Ca urmare, cheltuielile de recrutare–selectare vor fi mici, iar rezultatele oamenilor din companie vor fi valoroase.

    Există o mare diferenţă între performanţele companiilor care investesc în dezvoltarea talentelor prin mentoring, coaching, educaţie şi training, şi cele care nu o fac. Între antreprenorii care se străduiesc să creeze o cultură a învăţării prin toate metodele, inclusiv prin lectura unor cărţi utile şi dezbateri în grupuri de angajaţi şi cei care sunt indiferenţi. Am verificat acest lucru de multe ori şi am făcut la un moment dat un sondaj, pentru a afla ce determină comportamentul celor din urmă. Primul dintre argumente a fost lipsa banilor, urmat de scepticismul indus de diverse experienţe trecute nefericite, în care banii şi timpul s-au cheltuit fără niciun rezultat, apoi de teama că angajaţii, după ce-şi vor dezvolta competenţele, vor pleca în alte companii, de obicei concurente. 

    Printre motive, era menţionată şi convingerea că pilele şi relaţiile sunt mai utile ca orice formă de învăţare şi că angajaţi se găsesc oriunde şi oricând. Toate aceste argumente se dovedesc a fi mituri. Dezvoltarea angajaţilor s-a dovedit benefică de fiecare dată când s-au definit corect nevoile şi s-au ales atent programele şi furnizorii la care s-a apelat. În privinţa temerii că angajaţii care participă la programe de dezvoltare vor părăsi compania, pot spune că, dimpotrivă, angajaţii sunt mai loiali, mai entuziaşti şi mai productivi dacă pot învăţa şi dacă pot aplica ce au învăţat. Este adevărat că bugetul de dezvoltare a talentelor e de cele mai multe ori limitat. În aceste condiţii, cine are întâietate? Aş spune că, în cazul companiilor antreprenoriale în creştere, managerii de la mijloc. Ei sunt cei mai solicitaţi şi în acelaşi timp au cel mai mare impact asupra performanţei afacerilor care cresc.

  • Cum transformă acordul nuclear cu Iranul energia atomică în petrol

    Textul prevede o ridicare treptată şi condiţionată a sancţiunilor, în schimbul garanţiilor că Iranul nu va dezvolta armament nuclear. Potrivit acordului, programul va fi restrâns în următorul deceniu, în schimbul eliminării sancţiunilor internaţionale de ordinul sutelor de miliarde de dolari. Multe dintre restricţiile impuse economiei iraniene, cum ar fi cele din sectorul energiei şi cel financiar, ar putea fi ridicate până la sfârşitul acestui an.

    Rezoluţia prevede aplicarea deplină şi la timp a acordului convenit la Viena şi cere membrilor Naţiunilor Unite să faciliteze procesul. Consiliul de Securitate a însărcinat Agenţia internaţională pentru Energie Atomică să efectueze verificările necesare şi să monitorizeze angajamentele nucleare ale Iranului.

    Preşedintele american Barack Obama a declarat că votul consiliului de securitate a arătat un consens larg că acordul este cea mai bună cale care să asigure că Iranul nu fabrică bombe nucleare. El a spus că speră ca Congresul american să acorde atenţie acestui consens larg.

    Teheranul promovează eliminarea sancţiunilor şi politica externă“de rezistenţă.

    Reacţia imediată a presei proguvernamentale şi promilitare iraniene a fost să atace statul care respinge acordul, Israelul. Agenţia de presă Fars, legată de Corpul Gărzii Revoluţionare, a scris că „Israelul este singurul perdant al acordului nuclear“, în timp ce postul Press TV a relatat că premierul israelian Benjamin Netanyahu încă „fumegă“ din cauza acordului. Agenţia semioficială Irna a mers chiar mai departe, sugerând că timpul lui Netanyahu a trecut.

    Jim Walsh, expert în securitate internaţională la Massachusetts Institute of Technology, consideră că este o tactică eficientă. „Iranul are multă antipatie faţă de Israel, iar referirea la inamic, afirmând că urăşte acordul, poate fi foarte convingătoare pentru publicul iranian“, a explicat Walsh, opinia sa fiind împărtăşită şi de Farideh Farhi, analist la University of Hawaii. „În unele privinţe, reacţia panicată a premierului Netanyahu este tot ce au nevoie iranienii pentru a promova acordul“, a spus Farhi, potrivit căruia argumentul este eficient în special în faţa iranienilor de orientare dură.

    Principalul argument al autorităţilor iraniene a fost exprimat în mod clar de cel care are ultimul cuvânt în problemele nucleare, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei. El a afirmat în faţa susţinătorilor exact ce vor să audă cei de orientare dură şi anume că cu sau fără acord, politicile externe de rezistenţă vor continua, indiferent de ce spun puterile mondiale. „Vom continua să ne susţinem prietenii. Naţiunile nevinovate ale Palestinei, Yemenului, guvernele Siriei şi Irakului, poporul inocent al Bahreinului, rezistenţa din Liban vor avea întotdeauna sprijinul nostru“, a spus Khamenei.

    Occidentul porneşte de la ideea că liderul Khamenei poate controla opozanţii din Iran, dar îngrijorarea creşte la Teheran. Presa de stat a citat un general al Gărzii Revoluţionare care a spus că există probleme serioase legate de acord, în timp ce un activist conservator a exprimat temerea că programul nuclear iranian este restricţionat în schimbul unei promisiuni ambigue de ridicare a sancţiunilor.

    Washingtonul pune mare accent pe concesii.

    Autorităţile americane pun mare accent pe concesiile făcute de Iran în privinţa programului nuclear, pe dezinstalarea a mii de centrifuge, renunţarea la 95% din combustibilul nuclear, explicând în schimb necesitatea ridicării sancţiunilor, ca singurul mijloc realist de încheiere a acordului.

    În timp ce Congresul intră într-o perioadă de şase săptămâni de analiză a acordului, secretarul de stat John Kerry a spus că alternativa este mult mai proastă. „Dacă Congresul nu ar aproba acordul, nu ar mai fi inspecţii, nu ar mai fi sancţiuni, nu am mai avea posibilitatea de a negocia“, a avertizat Kerry la CNN.

    Walsh, analistul de la MIT, a spus că va fi interesant de urmărit cum vor evolua dezbaterile din Capitol Hill în următoarele săptămâni, un număr de parlamentari fiind deja ocupaţi cu pregătirea campaniei electorale de anul viitor.

    „Există presiuni uriaşe. Există spoturi TV, în campaniile senatoriale democrate, care denunţă acordul şi presează democraţii să îl respingă“, a spus Walsh. El consideră însă că presiunile s-ar putea schimba odată cu apropierea votului. „Când vine momentul votului, Congresul se va întreba: Doresc să îmi asum responsabilitatea de a omorî un acord internaţional pe care restul lumii îl susţine?“, a arătat analistul.

    Acţiunile militare rămân posibile.

    Împotriva Iranului vor putea fi folosite acţiuni militare pentru a împiedica dezvoltarea bombelor nucleare, în pofida acordului, a declarat secretarul american al apărării, Ashton Carter, aflat în drum spre Israel, prima etapă a unui turneu în Orientul Mijlociu. El a încercat astfel să tempereze îngrijorarea unui aliat major care este unul dintre cei mai vocali critici ai acordului nuclear cu Iranul. Carter a recunoscut că nu va reuşi să facă pe cineva să se răzgândească în Israel, dar a dorit să sublinieze că disponibilitatea Statelor Unite de a proteja Israelul nu a scăzut. „Unul dintre motivele pentru care acest acord este bun este că nu împiedică în niciun fel opţiunea militară“, a spus Carter.
    Premierul israelian Benjamin Netanyahu a calificat acordul drept „o greşeală istorică“, care deschide calea ca Iranul să fabrice arme nucleare. Netanyahu a respins într-un interviu sugestiile că Statele Unite ar putea suplimenta ajutorul militar acordat Israelului în urma acordului, afirmând că acest fapt ar arăta că autorităţile israeliene sunt recompensate pentru că acceptă acordul.

  • Ultima oră: Ce se întâmplă cu Grecia. Următoarele ore sunt decisive

    Problemele pentru Grecia nu s-au încheiat odată cu acordul cu creditorii.

    Următoarele ore sunt decisive pentru Grecia, care are nevoie disperată de bani.

    VEZI AICI DE CE SUNT DECISIVE URMĂTOARELE ORE PENTRU GRECIA

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Consens Iohannis-Ponta pentru reducerea TVA? În ‘86, Ronald Reagan şi democraţii au reuşit

     Din punct de vedere etic, pare corect: după ce un grup de aproape 70 de demnitari şi-au majorat indemnizaţiile cu 350%, trebuie „să se dea ceva la toată lumea”. Lăsând ironia deoparte, din perspectiva bugetului României, va fi un dezastru. Noua lege a salarizării personalului bugetar va însemna cheltuieli suplimentare în valoare de 14 miliarde de lei, în 2016 – au afirmat, neoficial, doi demnitari din cabinetul Ponta la o întâlnire cu un grup de ziarişti. La asta se adaugă pensiile speciale pentru militari (în momentul în care scriu, preşedintele Iohannis nu a promulgat încă legea) şi alocaţia universală pentru copii. Pensiile şi alocaţiile i-ar costa pe contribuabilii români circa 4,5 miliarde de lei doar pe ultimele luni ale acestui an – este tot o estimare neoficială făcută de membri ai Guvernului.

    Repetăm orbeşte, parcă nu am fi în stare să învăţăm nimic, greşelile din 2008. Cum apar nişte bani în plus la buget, cum îi tocăm pe pomeni, în loc să investim în viitor. Situaţia îmi pare cu atât mai tristă cu cât sunt dintre cei care cred că aveam şansa să reducem fiscalitatea, cu condiţia să ţinem cheltuielile sub control. Insist că, dacă vrem să evităm un dezastru (cred că s-a abuzat de comparaţia cu Grecia), este nevoie ca toate partidele să ajungă la un acord pe tema unor măsuri bugetare nepopulare, aşa cum s-a putut conveni majorarea, din 2017, a bugetului Apărării sau aşa cum s-a ajuns la un acord la o lege referitoare la siguranţa naţională.

    Preşedintele Iohannis ar trebui să facă primul pas, înainte ca un Victor Ponta aflat într-o campanie disperată de supravieţuire, să mai facă alte prostii. Ponta aruncă bani în stânga şi în dreapta, poate, poate, mai cumpără nişte voturi, ştiind că de plătit va plăti Executivul din 2017.

    Şeful statului trebuie să încerce o negociere cu Guvernul şi finanţatorii externi pentru un pachet de măsuri fiscal-bugetare care să presupună relaxarea fiscalităţii şi raţionalizarea cheltuielilor bugetare, astfel încât România să se încadreze în deficitul structural de 1%, convenit cu UE. Teza mea este că, dacă se negociază, se pot găsi soluţii pentru reducerea TVA, eliminarea taxei pe stâlp şi a accizei de şapte eurocenţi la litrul de carburanţi. Actualul preşedinte are marele avantaj că nu va intra direct în alegerile din 2016. Sigur că va căuta să ajute partidul său, PNL, să nu ne facem iluzii inutile, dar marea miză pentru Klaus Iohannis sunt alegerile din 2019, aşa că are timp să gândească în perspectivă, să iasă din bătăliile mărunte de fiecare zi.

    În 1986, Ronald Reagan a reuşit o reducere dramatică a taxelor (rata maximă a impozitului pe venit a coborât de la 50% la 28%) după lungi şi dificile negocieri cu adversarii săi politici din Partidul Democrat. Acel acord a rămas în istorie, chiar şi democratul Obama îl invocă frecvent pe fostul preşedinte republican pentru acest succes.

    Sigur că, în România, din punct de vedere politic, pare o sinucidere să te atingi de cheltuielile cu salariile şi de pensii. Eu – poate într-un exces de optimism şi de bună credinţă – consider că un acord între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria poate fi unul de tip win-win. Alegătorii s-au săturat să vadă certuri şi discursuri paralele, în loc de soluţii. Dramatic mi se pare că, în ultimele luni, dacă s-a construit un consens, el a fost doar în favoarea clasei politice.

    A fost un deplin acord între marii actori politici la legile electorale, care favorizează apariţia unui oligopol, sau la majorarea indemnizaţiilor pentru demnitari, nu pentru o reformă în educaţie sau în învăţământ, de exemplu. Eu susţin că se poate încerca o negociere şi pentru un acord care să aibă efecte pe termen lungi asupra întregii economii româneşti. În plus, scăderea taxelor va însemna creşterea consumului, atragerea unor investitori străini şi locuri de muncă bine plătite pentru românii care nu doresc să emigreze. Toţi actorii politici pot beneficia, electoral, de o relansare a economiei printr-un program curajos de reducere a fiscalităţii. Totul este să aibă inteligenţa să gândească „outside the box” şi să iasă din credinţa că electoratul aşteaptă de la ei replici şmechereşti aruncate la televizor, în locul unei construcţii politico-economice.

    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • Teodorovici: Acordul cu partenerii internaţionali nu se rupe. La Bruxelles s-a decis că avem acord

    “Acordul nu se rupe, acordul rămâne aşa cum este el până în septembrie. Şi chiar s-a menţionat şi la Comisie (Comisia Europeană – n.r.) în această săptămână, România trebuie să profite de perioada rămasă până în septembrie pentru a îndeplini cât mai multe dintre angajamentele asumate cu partenerii internaţionali”, a afirmat Teodorovici la Palatul Victoria, dând ca exemplu de conformare creşterea preţului la gaze, una dintre măsurile pe care România trebuia să le respecte.

    Întrebat dacă va exista un nou acord cu instituţiile internaţionale în altă formă, ministrul a spus “vom vedea după acesta se va finaliza”.

    “În 14 iulie, la Bruxelles, acolo unde ne-am întâlnit toţi miniştrii de finanţe din statele membre, decizia a fost clară: România rămâne în acordul cu Comisia Europeană. Nu există altă variantă decât a fi sau a nu fi în acordul cu cei de la Comisia Europeană, Fondul Monetar şi Banca Mondială. Faptul că decizia a fost luată în sensul acesta este clar că România rămâne în acord”, a punctat Teodorovici.