Tag: Voiculescu

  • Ministrul Sănătăţii anunţă controale în centrele de vaccinare, să vadă dacă s-a sărit peste rând

    Vlad Voiculescu a spus, miercuri, că procesul vaccinării trebuie să fie transparentizat.

    „Prima dată am descoperit că, între 15 şi 23 ianuarie, în registrul de vaccinări sunt 1.353 de persoane vaccinate marcate ca eligibile în etapa a treia. Ar putea fi erori de introducere a datelor sau cineva chiar a sărit peste rând. Ştim din presă că lucrul ăsta s-a mai întâmplat. Ştim că în momentul acesta avem mai puţine doze de vaccin decât am avea nevoie. Este esenţial ca autorităţile să nu rămână pasive la inechităţi”, a spus ministrul.

    Trebuie protejaţi cei vulnerabili, astfel că se vor face echipe mixte care vor verifica cum stau lucrurile de fapt în centrele de vaccinare.

    „E clar că România în acest moment nu poate fi un sat fără câini, ne trebuie sancţiuni. Am vorbit cu premierul despre introducerea unor sancţiuni. Trebuie verificat dacă strategia adoptată este respectată în centrele de vaccinare”, a adăugat Voiculescu, afirmând că în acest moment coordonatorii centrelor de vaccinare pot primi cercetare disciplinară.

    „Imediat vom putea vorbi de sancţiuni adoptate de Guvern”, a spus ministrul Sănătăţii.

  • Vlad Voiculescu: Nu există absolut nicio tensiune între mine, Cîţu şi Gheorghiţă, există discuţii

    Întrebat miercuri, după ce s-a vaccinat, dacă există tensiuni între el, premierul Florin Cîţu şi medicul Valeriu Gheorghiţă în ceea ce priveşte campania de vaccinare, Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a răspuns că „nu există absolut nicio tensiune, există discuţii şi există un grup de oameni care au încredere unii în alţii şi care discută cât se poate de deschis despre probleme şi există probleme”.

    Problemele sunt abordate, la fel ca într-o redacţie, de o echipă de oameni care vor să ducă lucrurile mai departe şi din ce în ce mai bine, a spus ministrul.

    „Valeriu Gheorghiţă este cel care a pus pe picioare această echipă”, a adăugat Voiculescu, adăugând că lucrurile nu funcţionează perfect, dar în fiecare zi sunt îmbunătăţiri.

    În spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, ar intenţiona înlocuirea coordonatorului Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă.

    Florin Cîţu spunea că ministrul Sănătăţii nu are nici o atribuţie privind înlocuirea lui Valeriu Gheorghiţă de la coordonarea CNCAV: „Eu nu am auzit de aşa ceva şi ştiţi foarte bine că CNCAV este în subordinea premierului. La mine nu a ajuns aşa ceva”, a spus la Europa FM premierul.

    El a admis că au fost discuţii: „Acum, dacă oamenii discută şi au opinii diferite, până la urmă e normal să ai opinii diferite când vrei să faci un lucru bun. Dezbaterea este ceea ce am încurajat, dar nu are nicio atribuţie dl. ministru dacă pleacă sau nu dl Gheorghiţă”.

  • Boc: Ministerul Sănătăţii trebuie să ştie că nu poate trata administraţiile locale ca o Cenuşăreasă

    Emil Boc, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), spune, la RFI, că explicaţiile ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, nu îi satisfac pe primari. Primarul din Cluj-Napoca e nemulţumit de ordonanţa de urgenţă a guvernului care prevede că administraţiile locale trebuie să înfiinţeze şi să doteze centrele de vaccinare anti-Covid-19, însă documentul nu menţionează şi sursa de bani.

    „Aici e vorba de reguli şi proceduri. Democraţia în esenţă este un ansamblu de reguli şi proceduri, care trebuie respectate, indiferent de cine este ministrul Sănătăţii şi indiferent de cine este preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România. Adică această abordare că trebuie problemele ridicate şi rezolvate la nivel personal, asta e specific altor tipuri de guvernare, nu tipurilor de guvernare democratică, pentru că noi suntem reprezentanţi doar ai unor instituţii şi eu şi domnul ministru. De aceea, problemele trebuie rezolvate prin acte normative şi prin proceduri. Or revolta primarilor şi nemulţumirea majoră a fost aceea şi este în continuare legată de faptul că proiectul de OUG, care este un act fundamental al statului român, care produce efecte juridice, în baza cărora se pot face licitaţii, se pot întreprinde acţiuni administrative concrete, nu poveştile sau discuţiile dintre persoane fizice, acea OUG redactată de Ministerul Sănătăţii spune că toată dotarea centrelor de vaccinare, toată plata care vizează personalul care operaţionalizează centrele de vaccinare cade în sarcina administraţiei publice locale. Or acest lucru din nou reprezintă o sfidare a administraţiilor locale, administraţii cărora li se atribuie de către Guvern, prin Ministerul Sănătăţii, sarcini, fără să se aloce resurse financiare. Aici nu e vorba de resurse financiare minime sau nesemnificative, e vorba de milioane de euro, în cazul fiecărei primării mari de municipiu, de la trei la cinci milioane de euro sunt costurile doar legate de plata personalului, ca să nu mai vorbim de costurile legate de achiziţionarea frigiderelor, a paturilor, a kit-urilor de vaccinare şi a altor lucruri, care iarăşi se ridică la nişte cheltuieli destul de ridicate”, declară Emil Boc.

    Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România precizează că nu are un conflict personal cu Vlad Voiculescu.

    ”Discuţia mea nu vizează persoana particulară a domnului Voiculescu, e raportul instituţional cu Ministerul Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii trebuie să ştie că nu poate trata administraţiile locale ca o Cenuşăreasă, adică noi suntem la încasat şi domniile lor la dispus. Într-o ţară democratică europeană, nici un minister nu-şi permite să aloce responsabilităţi administraţiei publice locale, fără să discute în prealabil cu aceştia şi fără să aloce resursa financiară în vederea implementării acelei sarcini pe care o stabileşte. E o chestie de respect instituţional. Cine priveşte această dispută în termeni de război în coaliţie, de conflict personal, exclus, aici nu este vorba nici de un război, nici de un conflict, e vorba de respect instituţional. Fiecare să-şi facă datoria conform legii”, apreciază Boc.

    Ministrul Sănătăţii a afirmat că banii pentru organizarea centrelor de vaccinare anti-Covid-19 există la Ministerul Dezvoltării. Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România atrage atenţia că acest lucru nu este specificat în textul OUG: ”Unde scrie asta? Poveştile-s poveşti, noi nu suntem povestitori, cei din administraţia publică locală, noi suntem oameni de execuţie, oameni pragmatici. Unde scrie acest lucru în textul Ordonanţei, că există bani? Există bani probabil şi în bănci, dar vreau să ştim exact unde există banii, care-i mecanismul prin care se alocă, care-i valoarea în care ne putem încadra în cheltuieli. Nu scrie nimic în această Ordonanţă de Urgenţă”.

  • Vlad Voiculescu: Nimeni nu va sări rândul la vaccinare, politicienii nu au prioritate

    El atrage atenţia că ”orice relaxare ar fi o greşeală mare acum, în perioada sărbătorilor”. Vlad Voiculescu spune că ”prioritatea absolută este în mod evident gestionarea pandemiei şi pregătirea campaniei de vaccinare. Primul vaccin va sosi pe 26, adică practic poimâine (…). Cred că orice relaxare din partea noastră, a tuturor, personal şi evident, orice relaxare din partea autorităţilor ar fi o greşeală mare acum, în perioada sărbătorilor”.

    Ministrul Sănătăţii precizează că ”vom avea destule personalităţi care se vor vaccina, cu siguranţă, dar nimeni nu va sări rândul. Primii vor fi cei din personalul medical, care au prioritate, nu politicienii, nu oricine altcineva”.

    Întrebat dacă se va vaccina în faţa camerelor de filmat, pentru a da un exemplu, Vlad Voiculescu a răspuns: ”Da, sigur că da, dar atunci când îmi va veni rândul, deşi mi-ar plăcea să fiu vaccinat astăzi, deja”.

    Întrebat dacă vor fi cooptate personalităţi în campania de vaccinare, noul ministru a răspuns: ”Nu am nici o îndoială în privinţa asta şi da, va fi o campanie de comunicare, pe care am de gând să o pregătesc, împreună cu colegii de la celelalte ministere şi împreună cu preşedintele României, care este direct implicat”.

    Vlad Voiculescu spune în ce condiţii vor fi redeschise şcolile: ”Nu am o estimare, dar este o prioritate deschiderea şcolilor, deîndată ce situaţia epidemiologică o va permite. Dacă ne uităm în alte state europene, vedem că şcolile nu au fost închise aşa de rapid ca la noi. Pe de altă parte şi sistemul nostru sanitar vedem că a ajuns deja la limită, iar în perioada următoare va trebui să vedem care sunt paşii pe care va trebui să-i facem pentru redeschiderea şcolilor mai degrabă mai devreme, decât mai târziu (…). Atât timp cât nu mai sunt locuri la ATI, nu putem să vorbim despre nici o măsură de relaxare”.

    Ministrul precizează că nu intenţionează o privatizare a Sănătăţii, aşa cum i s-a reproşat: ”E o idee foarte interesantă. Nu am vorbit niciodată despre privatizare, nu am vorbit niciodată despre scumpiri ale unor servicii medicale sau orice din categoria asta. Cred că e o reminiscenţă a discursului PSD şi a discursului stângii despre ceea ce a făcut PDL în 2007-2008 şi presupun că tot rostogolesc această minciună, pentru că oamenii încă au o oarecare teamă. Deci nici gând, nu se pune problema de privatizare a vreunui sistem de sănătate, totală sau parţială, nici gând”.

     

  • Voiculescu, reacţie la condamnarea fostului şef al CNAS: Genul acesta de interese îl deranjez eu

    „Cei care mă acuză de toate bazaconiile inventate din disperarea că-şi pierd accesul la banul public se aşează <cu cinste> alături de astfel de personaje: fostul şef PDL al Casei de Sănătate, Lucian Duţă, unul dintre cei mai zgomotoşi <acuzatori> la adresa mea (alături de alte <trompete> media de partid, controlate de sistemul care nu se lasă scos de la butoane, care au dat acelaşi mesaj săptămâna trecută), tocmai a fost condamnat la 6 ani cu executare pentru 6,3 milioane de euro mită în proiectul de implementare al Cardului de Sănătate”, spune Vlad Voiculescu.

    El afirmă că cele 6,3 milioane de euro sunt bani ar fi trebuit alocaţi pentru un sistem de sănătate mai performant.

    „Genul acesta de interese îl deranjez eu şi colegele şi colegii din USR-PLUS”, conchide Voiculescu.

    Lucian Duţă, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a fost condamnat vineri de Tribunalul Bucureşti la 6 ani închisoare cu executare, fiind acuzat de DNA că a primit o mită de 6,3 milioane euro, în schimbul acordării unui contract din bani publici către două firme de software.

  • Vlad Voiculescu, către Negoiţă, Băluţă şi Piedone: Bairamul s-a terminat

    „Celor câţiva primari de la alte partide, care după toate probabilităţile ar putea să rămână în funcţie, Negoiţă, Băluţă, posibil Pierdone, transmit că banchetul s-a terminat, bairamul s-a terminat. Chiar de vor reuşi să facă majorităţi, ceea ce nu ne doresc bucureştenilor, în consiliul local, nu vor avea o primărie generală şi parteneri pe care i-au avut în vremea de tristă amintire a PSD. Bairamul s-a terminat, furtul din banul public s-a terminat”, spune Vlad Voiculescu.

    El spune că primarii în funcţie ar trebuie să răspundă pentru „furtul din ultimii patru ani”.

  • Nicuşor Dan: Vlad Voiculescu a dovedit responsabilitate când s-a retras din cursa pentru Primărie

    Vlad Voiculescu a dat dovadă de responsabilitate când s-a retras din cursa pentru Primăria Capitalei, punând înaintea aspiraţiilor personale binele comun, a declarat, miercuri, la RFI, Nicuşor Dan, candidat independent susţinut de USR, PNL şi PMP.

    Nicuşor Dan a respins acuzaţia de lipsă de transparenţă, lansată de Vlad Voiculescu.

    „Am făcut ceea ce am spus, în sensul că am spus că sunt un independent, că cer susţinerea partidelor de Opoziţie şi că negociez pentru asta cu partidele de Opoziţie, ceea ce am şi făcut, nu poţi să faci negocieri la televizor. Ştia toată lumea că discut şi cu USR şi cu PLUS şi cu PNL şi cu PMP şi în cele din urmă am obţinut susţinerea lor”, a spus Nicuşor Dan.

    Candidatul la Primăria Capitalei a declarat că a vorbit cu Vlad Voiculescu după anunţul de susţinere făcut de PNL şi a precizat că a fost “o întâlnire de politeţe”.

    „Am vorbit în aceeaşi zi şi o să mai vorbim, fără îndoială. O să mai vorbim şi în calitatea lui de om care se implică în Bucureşti şi în calitatea lui de preşedinte al PLUS Bucureşti, o să vorbim. Era o discuţie pe care o programasem cu mai mult timp înainte (…). A fost o întâlnire de politeţe, în care fiecare dintre noi a spus că acum trebuie să analizăm şi în cazul lui trebuie să vorbească şi cu partidul, pentru direcţia ulterioară”, a mai spus acesta.

  • Adrian Năstase: Sub noua conducere, Jandarmeria a permis ca Gelu Voican Voiculescu să fie agresat

    ”Nimic nu este mai putin sigur ca trecutul – ne invată Orwell. Istoria Revolutiei din 1989 este un bun exemplu. Ca si „revolutia – lovitură de stat” din 23 august 1944, de altfel. Cea din 1989 a fost, in opinia mea, rezultatul unui amestec de scenarii, interne si externe, dar si al unor nemultumiri reale ale populatiei, intr-un context geopolitic determinat de intelegerile sovieto-americane si de intâlnirea de la Malta. Sigur, in anii care au urmat, au fost mai evidente, grupurile de revolutionari (cu interesele lor) si unele partide care s-au raportat favorabil sau negativ la Revolutie. Iată, spre exemplu, in statutele succesive ale PSD se mentiona că, alături de social-democratie, Revolutia este un element de inspiratie al partidului. Intre timp, unii au devenit „progresisti”, altii s-au rusinat cu Revolutia (ar fi vrut să ne tragem din Revolutia americană). Altii au crezut că a fost o lovitură de stat”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.

    El mai adaugă că, în prezent, diversi copii, adolescenti, tineri – care nu erau născuti in 1989 – explică ce s-a intâmplat atunci pe baza informatiilor distribuite de diverse ONG-uri cu „democracy” in coadă.

    ”Revolutia română nu mai poate fi si nu mai este apărată de cei care au participat la ea. Singurul care o apără, acum, pare a fi Iohannis. La Parlament sau la Timisoara, in Piata Universitătii, el reprezintă acum Revolutia iar jandarmii, sub noua conducere, permit ca Gelu Voican Voiculescu să fie atacat iar agresorul să nu fie retinut. Cei care cunosc istoria interbelică stiu cum s-a trecut de la violenta verbală la violenta fizică. Aceasta pare a fi „România normală” – o tară in care obiectivul principal al presedintelui său este distrugerea unui partid ales democratic. PS Tot Orwell ne explică cum se poate ajunge de la revolutie la dictatură”, a mai afirmat Năstase.

    Gelu Voican Voiculescu a fost îmbrâncit şi huiduit, sâmbătă, de mai multe persoane nemulţumite că fostul vicepremier a venit la acea manifestaţie. Un bărbat chiar l-a lovit în cap cu un baston, Gelu Voican Voiculescu părăsind Piaţa Universităţii sângerând.

    Bărbatul care a l-a lovit în cap cu o cârjă a fost găsit de oamenii legii şi a fost dus la audieri, Gelu Voican Voiculescu depunând o plângere împotriva individului de 68 de ani.

    Gelu Voican Voiculescu a fost trimis în judecată, alături de Ion Iliescu, în dosarul Revoluţiei, cazul aflându-se pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). El este acuzat de infracţiuni contra umanităţii.

    Recent, el a fost în mijlocul unui scandal legat de un concert al Institutului Revoluţiei Române, instituţie pe care o conduce. Mai multe organizaţii civice au contestat, vineri, evenimentul organizat de Institut, pentru care s-ar fi alocat 100.000 de euro de la bugetul de stat. Ulterior, sâmbătă, evenimentul a fost anulat.

  • Cioloş anunţă că PLUS îl susţine în continuare pe Vlad Voiculescu pentru Primăria Capitalei

    Dacian Cioloş a declarat, sâmbătă, că PLUS va merge la alegerile pentru Primăria Capitalei cu Vlad Voiculescu şi că va negocia cu USR şi PNL în vederea susţinerii acestuia. Reacţia vine în contextul în care USR Bucureşti la desemnat pe Nicuşor Dan drept candidatul la Primăria Capitalei.

    „Înţelegerea noastră a fost că vom avea candidaţi comuni ai alianţei. Luni vom avea ocazia să discutăm cu colegii de la USR, sda vedem care e aborades lor, ce au discutat şi decis astăzi. Dacă mergem cu un candidat comun al alianţei, am decis că fiecare partid îşi stabileşte un candidat din cadrul partidului, apii alegem un candidat comun al alianţei. Înţeleg că USR a decis să susţină un candidat independent, Nicuşor Dan nu mai e membru al partidului. Nu vrem să mai facem greşeală pe care a făcut-o opoziţia în 2016 să prezinte mai mulţi candidaţi şi să piardă alegerile la Bucureşti. Suntem convinşi că avem o şansa mare să câştigăm alegerile locale la Primăria Capitalei şi suntem gata să facem tot ce ţine de noi pentru a avea un candidat comun cu susţinere solidă. Noi credem că Vlad Voiculescu poate fi acest candidat care să aibă susţinerea alianţei, e din alianţă Voiculescu. Suntem gata să negociem şi cu cei de la PNL”, a spus Dacian Cioloş, în cadrul unei conferinţe de presă.

    Liderul PLUS a precizat că luni va avea loc o discuţie cu reprezentanţii USR, deoarece înţelegerea alianţei a fost ca fiecare partid să vină cu un candidat din partid, iar Nicuşor Dan este independent. „O să vedem în ce mpsurp suntem dispuşi să susţinem un candidat independent. Vom ajunge la un numitor comun. Vom avea un candidat unic, comun, care va fi susţinut de alianţă”, a spus Cioloş.

    Reacţia vine în contextul în care deputatul independent Nicuşor Dan a fost validat, sâmbătă, pentru a candida din partea filialei USR Bucureşti la Primăria Capitalei.

    Potrivit liderului USR Bucureşti, Nicuşor Dan a obţinut 57 de voturi, Mihnea Bărbulescu 20 de voturi şi Dragoş Dragoteanu a obţinut doar două voturi.

    Dumitru Dobrev a precizat pentru MEDIAFAX că în perioada următoare vor exisra negocieri cu PLUS şi cu PNL în vederea susţinerii unui candidat comun al partidelor de dreapta pentru Primăria Capitalei.

  • Firea îl acuză pe fostul ministru Vlad Voiculescu de dezinformare în cazul unei fetiţe bolnave grav: Ne vom vedea în instanţă

    „Ca să se realizeze o operaţie de transplant, fie că este renal, pulmonar sau de altă natură, trebuie să fie îndeplinte câteva condiţii. În primul rând, să existe organul donat. Am observat că este o campanie negativă dusă în mass-media de un fost ministru al Sănătăţii (n.r. – Vlad Voiculescu), care are bussines în domeniul sănătăţii. Eu nu pot să-i urez succes pentru că îşi face campanie electorală pe sănătatea românilor şi se joacă cu informaţii neadevărate pe care le exprimă în spaţiul public, şi, din nefericire, ele sunt preluate”, a declarat, marţi, primarul general.

    Edilul a mai precizat că îl va chema în instanţă pe Vlad Voiculescu.

    „Noi nu facem decât să investim într-un spital, nu facem rândul organelor la transplant şi nu realizăm noi operaţiile. Nu a existat organul care să fie donat. Fostul ministru al Sănătăţii făcea acuzaţii nefondate şi încă o dată îi transmit că ne vom vedea în instanţă, pentru că nu se poate juca la nesfârşit, de dragul unei cariere politice construite pe minciună”, a mai precizat Gabriela Firea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro