Tag: videoclip

  • În timpul pierdut cu vizionarea clipului Gangnam Style se puteau construi 19 clădiri de mărimea Empire State Building

    Clipul “Gangnam Style” al cântăreţului Psy a trecut de două miliarde de vizionări pe Youtube, fiind cel mai urmărit videoclip din istoria portalului. Acest număr este echivalent cu 140 de milioane de ore sau 16.000 de ani. Ce alte lucuri se puteau face în acest timp?

    O variantă ar fi fost construirea altor patru piramide similare cu cea din Giza. S-ar fi putut realiza, printre alte, o nouă Wikipedia. Timpul ar fi fost suficient şi pentru a construi şase clădiri precum Burj Khalifa sau două parcuri olimpice identice cu cel de la Londra.

    Cei de la The Economist au prezentat un grafic cu unele dintre construcţiile ce ar fi putut fi încheiate, pornind de la calculele de mai sus.

  • Melodia zilei: Daniel Max Dragomir – “Niciodată nu e de ajuns”

    Filmările, în regia lui Vlad Roşca şi Larry Maronese, au durat aproape 24 de ore şi au avut loc într-un cadru de poveste, la o grădiniţă din Băneasa. În clip apar un robot şi o fetiţă care la numai 8 ani este deja o artistă cu potenţial: face balet şi street dance.
     
    Daniel Max Dragomir a participat în primul sezon al emisiunii “Vocea României” şi a fost unul din adversarii de temut în ringul visurilor de la “Dansez pentru tine”, în cadrul celui de-al XIII-lea sezon al emisiunii.

  • Melodia zilei: Kate – “Din vina ta”

    “Noul meu single vorbeşte despre o dragoste pierdută, despre suferinţa de după o relaţie încheiată, când unul dintre parteneri nu poate trece peste despărţire”, a explicat Kate.
     
    Filmările pentru noul videoclip au avut loc la Casa Big Brother, în regia lui Michael Mircea, şi au durat 16 ore, iar styling-ul a fost asigurat de Sorina Cotea. La filmări a participat şi Mihai Ristea, unul dintre compozitorii piesei.

  • La ce se uită românii pe YouTube: Andra, Salam şi Puya, în top zece – VIDEO

    Google a anunţat, miercuri, YouTube Rewind 2013, topul celor mai în vogă clipuri vizualizate de români pe YouTube.

    Astfel, topul muzical al anului pe YouTube este deschis de Andra, cu videoclipul “Inevitabil va fi bine” (MediaPro Music), care are 21.665.679 de vizionări, în momentul difuzării ştirii.

    De asemenea, frenezia “Harlem Shake” a cuprins inclusiv armata, un pluton al armatei norvegiene care dansează “Harlem Shake” fiind cel mai popular clip al categoriei non-music în România, cu 95.218.896 de vizionări.

    În topul muzical YouTube al anului 2013 în România, Andra este urmată, pe locul al doilea, de Florin Salam, cu videoclipul “Saint Tropez” (15.818.423 de vizionări), în timp ce pe locul al treilea s-a situat Grasu XXL feat. Ami, cu videoclipul “Deja Vu” (11.631.401 vizionări).

    Clasamentul este continuat de Naughty Boy – “La La La ft. Sam Smith”, Shift feat. Marius Moga – “Sus pe toc”, Vescan feat. Kamelia – “Piesa mea preferată”, Susanu feat. Salam – “Eşti bombă”, Connect-R – “Dă-te-n dragostea mea”, Puya şi Don Baxter – “Bagă Bani” (Special Guest Connect-R), Nicole Cherry – “Memories”.

    Pe de altă parte, în topul celor mai populare clipuri non-music vizualizate de români, “Harlem Shake” este urmat, pe locul al doilea, de “Şcoala pentru şoferi jmecheri” (1.180.086 de vizionări) şi, pe locul al treilea, de “RObotzi.S04.Ep01.Săgeata” (1.131.987 de vizionări).

    Clasamentul este continuat de “RObotzi.S03.Ep20.Meserie”, “People are awesome 2013”, “RObotzi.S03.Ep21.Atracţie”, “RObotzi.S04.Ep05.Pescuit”, “RObotzi.S03.Ep22.Soluţie”, “RObotzi.S03.Ep23.Star”, “Harlem Shake (RObotzi edition)”.

    Pe categorii distincte, cele mai vizionate clipuri sunt “Emisiuni culinare – Reţeta Chec pufos cu cacao – Chec marmorat – JamilaCuisine” (204.134 vizualizări), “Lifestyle – bucle fără placă şi fără drot :)))) (Boccoli senza Piastra/ Ferro) (139.000 vizualizări), “Tutorial – Cum se face nodul la cravată” (71.176 de vizualizări).

    Canalele la care românii s-au abonat cel mai mult în anul 2013 sunt: catmusicoffice, MediaProMusic, DoZaDeHas, OkapiSoundOfficial, CreativeMonkeyzArmy, HaHaHaNationChannel, AmmARecordOfficial, hahahaproductioncom, bugmafia şi zmentavideoblog.

    Pe de altă parte, clasamentul celor mai populare videoclipuri muzicale în 2013, la nivel internaţional, este condus de “Psy – Gentleman” (598.950.522 de vizionări), urmat de Miley Cyrus – “Wrecking Ball” (397.594.700 de vizionări) şi Miley Cyrus – “We Can’t Stop” (305.045.740 de vizionări).

  • Melodia zilei: Grasu XXL feat. AMI – “Deja vu”

    Clipul este regizat de Spike (Evil Twin Studio), cu participarea a doi dintre cei mai apreciaţi dansatori din România:  Dragoş Cristian Istvan Roşu şi Luiza Comşa, cunoscuţi de la emisiunea “Dansez pentru tine” şi de la şcoala de dans Moty Dance Studio.

    “Deja Vu” este o coproducţie MediaPro Music şi MusicExpertCompany şi beneficiază şi de un material “behind the scenes”, realizat de “Syndicate of Party”, cea mai exclusivistă emisiune clubbing din România.

  • Melodia zilei: Lora – “Puişor”

    Marius Drăghici semnează muzica noului single, orchestraţia a fost realizată de Ciprenko, iar Lora este cea care a scris textul. Videoclipul a fost realizat de echipa Mont Blanc Production, tot dupa o idee a Lorei. “Clipul este foarte real, are multe imagini de pe webcam-uri sau camere de supraveghere. Mi-am dorit un clip amuzant, în care eu nu apar foarte mult, dar completez foarte bine povestea”, a spus Lora.

  • Tânărul care ar putea îngropa gigantul Gillette

    Afacerea inedită a prins amploare datorită unui videoclip amuzant destinat promovării afacerii cu lame şi aparate de ras.  Videoclipul a devenit viral pe platforma YouTube după ce fondatorul companiei, Michael Dubin şi-a pus în valoare talentul actoricesc şi inventivitatea dobândite la fostul loc de muncă, în marketing şi la show-ul de improvizaţie pe care îl avea într-un bar.

    Videoclipul a ajuns la aproape zece milioane de vizualizări şi a facut serverul companiei să cedeze în prima oră de la publicare. În primele 48 de ore după publicarea acestuia, a primit 12.000 de comenzi.

    Într-un singur an, compania cu sediul în Santa Monica (California, SUA) a ajuns la 24 de angajaţi şi a început să vândă trei tipuri de abonamente lunare pentru lame de ras cu preţul de unul, şase şi nouă dolari pe lună, dar a introdus şi un produs nou, “untul pentru bărbierit”.

    Dubin este rezervat în legătură cu informaţiile despre numărul de abonamente sau despre profitul companiei, dar a declarat totuşi că o  firmă din Sillicon Valley a investit în compania lui 9,8 milioane de dolari în ideea că experienţa lui de marketing îl va face să concureze cu giganţi în îngrijire precum Gillette. 

    După cum reiese într-un interviu publicat în The New York Times, ideea unei astfel de afaceri i-a venit lui Dubin la o petrecere, după ce a cunoscut pe cineva care l-a rugat să îl ajute să vândă 250.000 de aparate de ras cu două lame. A ştiut atunci că nu vrea să facă acest lucru în mod tradiţional şi a investit 35.000 de dolari din  economiile soţiei pentru a construi site-ul lansat în iulie 2011. A condus la început afacerea din propriul apartament, iar primele şase luni şi le-a petrecut făcându-şi conexiuni în lumea bloggerilor. Au ajuns astfel la un număr de 10.000 de abonamente, fără costuri suplimentare de marketing. Pentru realizarea videoclipului, Devin a investit 4.500 de dolari.

     

  • YouTube nu vrea să spună cu cât şi când îi va plăti pe cei care postează videoclipuri în România

    A fost singura informaţie despre monetizarea celor care postează conţinut pe platforma YouTube, la conferinţa de lansare a platformei în România. De asemenea, ei au ezitat când au fost întrebaţi când vor începe să fie plătiţi cei care postează videoclipuri din România pe platforma video: „poate să dureze de la câteva săptămâni până la câteva luni, depinde de conţinut, de contractele semnate, de toţi partenerii implicaţi.Nu avem niciun interes să păstrăm banii, vrem ca aceătia să se întoarcă la creator, iar creatorul îi va multiplica cu mai mult conţinut” au declarat reprezentanţii companiei.

    Monetizarea diferă de la ţară la ţară, potrivit spuselor lui Gawdat: „Dacă faci un milion de vizualizări în Egipt, unde nu sunt atât de multe reclame şi agenţii de publicitate ca în Statele Unite, vei primi o sumă diferită de bani decât dacă faci un milion de vizualizări în Statele Unite“. Este foarte dificil de prevăzut câştigul deoarece „când advertiserii sunt interesaţi de un videoclip, YouTube face bani, iar atunci mai mulţi parteneri sunt interesaţi şi aşa mai departe”. Gawdat a  adăugat  că cea mai uşoară cale de a face bani este ca videoclipul să aibă succes în întreaga lume.

    „Platforma YouTube România reprezintă o intrare în normalitate pentru comunitatea compozitorilor români“, care numără 7.700 de membri, pentru că aceştia va urma să fie plătiţi din vizualizările repertoriului personal încărcat pe YouTube datorită încheierii unui acord de licenţiere cu YouTube, potrivit lui Mircea Drăgan, membru în consiliul director al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Roton, Cat Music, Hahaha Production, MediaPro Music şi TVR au decis să publice pe YouTube.ro conţinut propriu şi au devenit primii parteneri ai companiei in România.

  • Ce să faci cu 10.000 de iPhone-uri?

    În videclipul realizat de Aatma Studio, 10.000 de iPhone 5 cu o valoare totală de circa două milioane de euro au fost aşezate ca nişte piese de domino, potrivit imore.com. După un prim impuls, iPhone-urile se dărâmă transmiţând informaţie în acelaşi timp.

    Domino-ul nu ar fi putut fi realizat totuşi fără ajutorul animaţiei generate pe calculator.