Tag: victimă

  • TRAGEDIA de la Colectiv – Bilanţul deceselor a ajuns la 30. Alte 140 de persoane, internate / Medic: “Ce ne-ar ajuta nişte colegi în plus!”. SITUAŢIA victimelor

    Autorităţile cer cetăţenilor să doneze sânge etapizat, iar de donare de piele nu e nevoie deocamdată

    Managerul Spitalului Militar Central, Florentina Ioniţă-Radu, a făcut un apel la cetăţeni ca să doneze sânge “etapizat”, pentru că în prezent se acoperă necesarul, iar ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a spus că în prezent sunt 7 metri pătraţi în banca de piele care pot acoperi nevoile.

    La finalul reuniunii grupului de lucru convocat de prim-ministru la Guvern, managerul Spitalului Militar Central, Florentina Ioniţă-Radu, a solicitat presei să transmită cetăţenilor ca să doneze sânge etapizat.

    “Sângele stă cel mai bine la donator”, a spus Ioniţă.

    Ea a precizat că nevoia de sânge este permanentă, dar în prezent există rezerve suficiente pentru a acoperi necesarul pentru tratarea victimelor tragediei de la Clubul Colectiv.

    La rândul său, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a afirmat că banca de piele are în acest moment 7 metri pătraţi şi acoperă nevoia imediată. El a mai adăugat că nu este nevoie de donatori de piele în acest moment.

    “Inclusiv rude ale victimelor şi-au exprimat intenţia să doneze piele, dar pentru moment nu este nevoie”, a spus Bănicioiu.

    Medicul Ion Lascăr, şeful Clinicii de Chirugie Plastică de la Spitalul Floreasca, a explicat că suprafaţa medie de piele pe care o are un om este de aproximativ 1,5 metri pătraţi.

    Premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Apărării, Mircea Duşa, ministrul Sănătăţii, Nicu Bănicioiu, secretarul de stat, Raed Arafat, şeful Clinicii de Chirugie Plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr, şi directorul Spitalului Militar Central, Florentina Ioniţă-Radu au format, duminică, un grup de lucru, la Guvern, pentru a evalua situaţia răniţilor în tragedia petrecută vineri la Clubul Colectiv din Bucureşti.

    Încă o victimă a incendiului de la Colectiv a murit, este al 30-lea deces

    Încă o victimă a incendiului de la clubul Colectiv, o tânără de 26 de ani, a murit, la Spitalul Bagdasar, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în incendiu ajungând la 30.

    Tânăra care a decedat duminică seară, la Spitalul Bagdasar – Arseni, avea arsuri grave pe căile respiratorii.

    Numărul victimelor incendiului care au decedat a ajuns la 30.

    Alte aproximativ 140 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, până la 90 fiind în stare critică şi gravă.

    Numărul deceselor victimelor rănite grav în incendiul de la Colectiv s-ar putea dubla, a declarat, duminică, premierul Victor Ponta, precizând că aceasta este concluzia unui grup de lucru pe care l-a convocat la Guvern.

    Şef UPU: Şase minori, internaţi în prezent la Grigore Alexandrescu. Patru, în stare foarte gravă

    Şase minori se afă, în prezent, internaţi la Spitalul “Grigore Alexandrescu”, din Capitală, dintre care patru în stare gravă, în urma incendiului de la Club Colectiv, a declarat pentru MEDIAFAX Elena Petrişor, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu”.

    Sursa citată a explicat că, vineri noapte, imediat după incendiu, la spital au ajuns două fete având în jur de 17 ani, fiind aduse de către părinţi cu maşini personale, una dintre fete având arsuri pe 20 la sută din suprafaţa corpului, iar cealaltă expunere la fum.

    “În aceeaşi noapte, alţi doi pacienţi minori, ambii de 16 ani, au fost aduşi prin transfer de la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Este vorba despre o adolescentă în stare foarte gravă, adusă intubată, ventilată mecanic şi care a fost dusă direct în sala de operaţie, în prezent, fata fiind la Terapie Intensivă. De asemenea, a fost adus tot de la Spitalul Floreasca un băiat cu tetrapareză, în stare gravă, şi acesta fiin în Teraie Intensivă. Sâmbătă dimineaţă, a fost transferat, de la Spitalul Elias, un adolescent de 15 ani, acesta fiind cel mai grav caz dintre toate cele care au ajuns până acum la Grigore Alexandrescu cu arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corpului, dar şi arsuri de căi aeriene superioare, intubat şi cu suport vascular”, a explicat medicul.

    Potrivit aceeiaşi surse, duminică, a fost adus la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu un al şaselea copil, prin transfer de la Spitalul Elias, acesta având 17 ani şi 11 luni.

    “Băiatul este tot în stare gravă, cu arsură pe 35 la sută din suprafaţa corpului, pe extremitţi şi pe torace. Acesta este fratele pacientei de 16 ani, intubată şi ventilată mecanic, transferată de la Floreasca”, a declarat medicul.

    Elena Petrişor a explicat că, în general, pacientul cu arsură este un caz foarte complicat, care, de cele mai multe ori, necesită tratament în echipă pluridisciplinară, suprafaţa arsă fiind foarte periculoasă pentru că există un risc foarte ridicat de infecţie.

    “Se fac analize de multe ori din oră în oră, corecţiile rezultatelor sunt matematice, milimetrice, iar arsura produsă de foc provoacă pierderi, dezechilibre teribile în organism şi de aceea, în aceste momente, este foarte importantă reechilibrarea organismului”, a explicat medicul.

    Şeful Clinicii de Chirugie Plastică a Spitalului ”Floreasca”: Tratarea unei persoane cu arsuri grave costă între 500.000 şi un milion de euro

    Costul tratamentului unei persoane cu arsuri este între 500.000 şi un milion de euro, pentru o perioadă de trei luni, cât poate dura perioada necesară vindecării unui pacient care a suferit arsuri grave, a declarat, duminică, şeful Clinicii de Chirugie Plastică a Spitalului ”Floreasca”, Ioan Lascăr.

    Ioan Lascăr a explicat, în cadrul unui gurup de lucru convocat la Guvern de premier, că din momentul internării în spital şi până la externare tratamentul unui bolnav cu arsuri grave costă între 5000.000 şi 1.000.000 de euro. El a dat ca exemplu un caz petrecut recent, la Sighetu Marmaţiei, în care tratamentul pentru un pacient cu arsuri foarte grave a costat 900.000 de euro.

    El a adăugat că tratamentul unui pacient cu arsuri se întinde pe mai multe săptămâni şi poate depăşi chiar trei luni.

    Ioan Lascăr a menţionat că tratamentul unui pacient cu arsuri este mai scump decât un transplant de organe. El a explicat că numai o alifie cu care se unge un bolnav pe zi costă aprozimativ 1.000 de euro.

    “Nu contează. Ne costă cât e nevoie”, a răspus premierul Victor Ponta.

    În acest context, Ponta le-a cerut ministrului Sănătăţii şi secretarului de stat Raed Arafat să elaboreze un program special pentru tratarea şi recuperarea bolnavilor cu arsuri, astfel încât acestea să primească finanţare de la bugetul de stat.

    Spitalul de Arşi: 10 pacienţi la terapie intensivă, trei în stare critică. Ce ne-ar ajuta nişte colegi în plus!

    Zece dintre răniţii în incendiul de la clubul Colectiv internaţi la Spitalul de Arşi sunt la terapie intensivă, iar trei sunt în stare critică, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului Adrian Stănculea, adăugând că i-ar fi fost de folos experienţa unor foşti colegi în aceste momente.

    Medicul a precizat că toţi pacienţii de la terapie intensivă au arsuri pe faţă.

    Unul dintre ei este în continuare neidentificat. Este vorba de un bărbat care are cele mai grave arsuri ca profunzime, nu şi ca întindere, a spus Stănculea.

    El a precizat că de cei 27 de pacienţi internaţi, în urma incendiului de vineri seară, la Spitalul de Arşi se ocupă sunt şase sau şapte echipe, formate din câte un medic titular şi rezidenţii care îl ajută.

    Întrebat de jurnalişti dacă spitalul face faţă din punctul de vedere al personalului disponibil, Stănculea a răspuns că ar fi fost de folos nişte colegi în plus, mai ales trei medici de la terapie intensivă cu experienţă care au fost suspendaţi.

    “Facem faţă? Ce ne-ar ajuta nişte colegi în plus, nu pot să vă zic. Mai ales pe terapie intensivă unde am trei colegi suspendaţi. Şi-au oferit şi ajutorul, au vrut să vină, dar au interdicţie de a lucra într-un spital de stat”, a spus Stănculea.

    Întrebat de câţi medici în plus ar fi nevoie, el a arătat că nu este vorba despre un număr mai mare de medici, precizând că ar fi fost nevoie de experienţa celor trei colegi care “ani de zile au lucrat cu arsurile”.

    Spitalul Floreasca precizează că dispune de toate materialele necesare îngrijirii pacienţilor

    Spitalul de Urgenţă Floreasca precizează că în momentul de faţă dispune de toate materialele sanitare şi medicamentele necesare îngrijirii pacienţilor, lucrurile fiind “sub control”.

    Reprezentanţii unităţii sanitare au făcut, duminică, precizări în legătură cu informaţii apărute în spaţiul public privind necesităţi de echipamente, materiale sanitare şi medicamente care ar exista la acest spital.

    Spitalul de Urgenţă Floreasca subliniază că în momentul de faţă are toate materialele, echipamentele şi medicamentele necesare îngrijirii tuturor pacienţilor, nu numi a celor cu arsuri şi că, în măsura în care vor exista nevoi ale spitalului, acestea vor fi lansate pe cale oficială.

    “În momentul de faţă nu e nevoie de asemenea intervenţii şi nici informaţiile respective nu sunt de natură să fie de bun augur”, a transmis reprezentantul spitalului.

    Acesta a arătat că îngrijirea unui pacient cu arsuri necesită resurse materiale şi umane importante, dar în momentul de faţă lucrurile la Spitalul de Urgenţă Floreasca “sunt sub control”.

    Alte patru persoane rănite în incendiul din Clubul Colectiv, internate în Spitalul de Urgenţă Floreasca, au fost supuse, duminică dimineaţă, unor traheostomii, după ce, cu o zi în urmă, şapte dintre răniţi suferiseră intervenţii similare, a declarat şeful Clinicii de Chirugie Plastică, Ioan Lascăr.

    “Astăzi, am făcut patru traheostomii. Ieri (n.r. – sâmbătă), şapte dintre victime au fost supuse unor intervenţii chirurgicale similare, astfel că, în total, avem 11 pacienţi care au suferit astfel de intervenţii. Traheostomia este o intervenţie chirurgicală în urma căreia medicii montează pacientului un tub în traheee pentru ca acesta să poată respira mai uşor, tubul de traheostomă fiind legat la un aparat de ventilaţie mecanică, procedura având ca scop oxigenarea plămânilor, în aceste cazuri afectaţi de aerul fierbinte intrat în aceste organe”, a explicat profesorul Ioan Lascăr.

    El a spus că 14 dintre cei 15 pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca sunt în Terapie Intensivă, patru dintre aceştia fiind în stare gravă, cu arsuri pe 50 – 70 la sută din suprafaţa corpului.

    “Evoluţia este stabilă, dar prognosticul rămâne rezervat. Toţi pacienţii din ATI sunt duşi zilnic în sala de operaţie, unde, în funcţie de starea acestora, sunt supuşi unor intervenţii de mică chirurgie sau unora de tipul traheostomiei”, a mai spus profesorul Lascăr.

    Medic israelian, venit în România pentru a ajuta victimele incendiului din Colectiv: N-am văzut o asemenea tragedie în toată cariera mea

    Doctorul Yarom Shoham, venit din Israel pentru a ajuta la tratarea victimelor incendiului din clubul Colectiv, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu a văzut “o asemena tragedie” în toată cariera sa.

    “Nu am văzut o asemenea tragedie în toată cariera mea, nu aşa. (…) Imediat ce am auzit de incident ne-am oferit ajutorul. Era nevoie de ajutorul nostru şi de asta suntem aici. Am ajuns aici azi noapte”, a spus doctorul, care acum îi ajută pe medicii de la Spitalul Bagdasar.

    “În aceste condiţii este foarte greu pentru mine să spun ce cred că se va întâmpla cu aceşti pacienţi. Ştiu că sunt trataţi foarte bine aici, iar echipele din spital fac o treabă minunată şi muncesc foarte eficient non-stop pentru a trata aceşti pacienţi şi toţi sperăm să obţinem cele mai bune rezultate”, a spus dr. Shoham.

    Doctorul israelian a venit la Bucureşti pentru a trata pacienţii de la Bagdasar cu NexoBrid, un produs care înlocuieşte intervenţiile chirurgicale în cazul pacienţilor cu arsuri.

    “Am venit să ne oferim ajutorul şi expertiza în utilizarea NexoBrid, un produs care înlocuieşte intervenţia chirurgicală pentru arsuri grave. Noi avem experienţă cu acest produs şi am venit să oferim NexoBrid şi ajutorul nostru în folosirea sa. Este folosit acum în spital. Acesta permite tratarea mai multor pacienţi decât ar fi posibil cu intervenţii chirurgicale. Toţi pacienţii vor fi trataţi azi, acesta este obiectivul, să tratăm toţi pacienţii, să decidem care dintre ei are nevoie de operaţie sau tratament cu NexoBrid şi să-i tratăm pe toţi. Ar fi imposibil să facem acest lucru doar cu intervenţii chirurgicale”, a spus doctorul.

    Referitor la felul în care a fost abordată situaţia de doctorii din România, Shoham a spus că este foarte dificil, când ajung la spital foarte mulţi pacienţi. “Este foarte greu de spus, mai ales într-o situaţie ca asta, când ai atât de mulţi pacienţi. Nu sunt suficient de multe echipe care să-i trateze pentru că nu te aştepţi să se întâmple o catastrofă ca asta. Chiar dacă ar fi foarte mulţi oameni în spital, este foarte dificil valul iniţial în primele zile, să tratezi toţi aceşti pacienţi”, a mai spus doctorul.

    140 de răniţi mai sunt internaţi în spitalele Capitalei. Singurul rănit neindentificat se află încă la Spitalul de Arşi

    Un număr de 140 de răniţi în incendiul de la clubul Colectiv mai sunt internaţi, duminică la prânz, în spitalele Capitalei, între ei fiind unul singur încă neidentificat, la Spitalul de Arşi, informează Ministerul Sănătăţii.

    Spitalele Capitalei aveau, duminică la prânz, internaţi 140 de răniţi în incendiul de la clubul Colectiv şi doar o singură victimă neidentificată, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, unde aceşti pacienţi figurează cu nume şi prenume.

    Astfel, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) sunt 24 de pacienţi, la Floreasca- 15, La Spitalul de Arşi – 27, la Bagdasar Arseni – 22, la Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu” -cinci, Spitalul “Sf Ioan” -8, Spitalul Elias – 15, Spitalul Militar – 11, Spitalul “Sf. Pantelimon” – cinci, Spitalul Gerota -trei şi la Spitalul SRI – cinci.

    Potrivit ministrului Sănătăţii, 80 – 90 de pacienţi sunt în stare critică şi foarte gravă.

    Starea a şapte răniţi internaţi la Bagdasar este dramatică. Tânăra decedată duminică era arsă pe 90 la sută din corp

    Starea a şapte dintre răniţii internaţi la Spitalul “Bagdasar-Arseni” este dramatică, aceştia având arsuri pe suprafeţe mari din corp, potrivit conducerii unităţii.

    “Situaţia unui număr de şapte pacienţi este dramatică. Sunt în ventilaţie mecanică. Au suferit afectări de diferite grade ale căilor respiratorii. Suprafaţa arsă a corpului este de minimul 30 la sută, ceea ce face îngrijirea lor o problemă delicată”, a spus directorul medical al spitalului, Mircea Gorgan, într-o conferinţă.

    El a adăugat că aceşti pacienţi pot fi trataţi în condiţii optime, în săli de operaţie dedicate, întrucât cel mai mare risc la care sunt expuşi este contaminarea externă.

    Gorgan a mai afirmat că o refacere completă se face în luni şi ani de zile. “Sunt proceduri succesive, care pe lângă repararea defectelor vor presupune ulterior şi redarea funcţionării segmentelor afectate”, a spus directorul medical.

    La rândul său, şeful secţiei de chirurgie plastică, Andrei Carantino, a subliniat că riscurile în cazul celor şapte sunt “extraordinare”, iar în cazul celorlalţi pacienţi sunt “în continuare foarte, foarte mari”.

    “Oricât ne-am dori noi şi am face eforturi disperate să ne luptăm pur şi simplu se poate întâmpla ca starea unui pacient să se schimbe de la o oră la alta. (…) Pentru cei şapte, având în vedere că au insuficienţă multiplă de organe, asta însemnând insuficienţă renală, insuficienţă respiratorie, instabilitate hemodinamică, la care se adaugă arsura propriu-zisă, riscurile sunt extraordinare”, a spus Carantino.

    Directorul medical Mircea Gorgan a mai spus că pacienta care a decedat duminică dimineaţă în spital, o tânără de 31 de ani, era arsă pe 90 la sută din corp, situaţie în care şansele de supravieţuire sunt de 1 la sută.

    Medicul Andrei Carantino a mai arătat că evoluţia este total imprevizibilă într-o arsură şi că vor urma “operaţii multe, multe de-acum înainte”.

    “Suntem obişnuiţi, sunt oameni care sunt de trei zile în spital, n-au ajuns acasă. Cum se luptă săracii pacienţi, ne luptăm şi noi”, a mai spus medicul.

    Banicioiu: Există bancă de piele în România, rezerva poate acoperi cererea de acum

    Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a precizat că există o bancă de piele în România, de câteva luni, iar rezerva existentă poate acoperi cererea de acum pentru victimele incendiului din clubul Colectiv.

    “Există bancă de piele în România de câteva luni de zile, chiar funcţională. În momentul de faţă, există o rezervă destul de importantă care poate acoperi cererea de acum. Sunt însă şi foarte mulţi donatori care şi-au exprimat această dorinţă. Evident că noi acceptăm orice ajutor din partea donatorilor, nu refuzăm pe nimeni, doar vor fi evaluaţi şi vor fi înştiinţaţi de noi”, a spus ministrul Sănătăţii.

    El a precizat că operaţiile de chirurgie plastică şi reparatorie încă nu au început, adăugând că probabil acest lucru se va întâmpla de luni – marţi.

    Bănicioiu a mai spus că se va încerca o reconstrucţie facială care să se apropie cât mai mult de ce a fost înainte, iar statul român acoperă toate costurile.

    “De anul trecut avem un program de pacienţi critici şi acum îi vedem utilitatea”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

    Peste 140 de victime ale incendiului de la clubul Colectiv sunt internate în 12 spitale din Capitală. Dintre acestea, 80 – 90 sunt în stare critică sau gravă. Alte 29 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma incendiului, două femei murind duminică dimineaţă în spital.

    Spitalele Capitalei aveau, duminică la prânz, internaţi 140 de răniţi în incendiul de la clubul Colectiv şi doar o victimă neidentificată, la Spitalul de Arşi, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.

    Astfel, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) sunt 24 de pacienţi, la Floreasca- 15, La Spitalul de Arşi – 27, la Bagdasar Arseni – 22, la Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu” -cinci, Spitalul “Sf Ioan” – opt, Spitalul Elias – 15, Spitalul Militar – 11, Spitalul “Sf. Pantelimon” – cinci, Spitalul Gerota -trei şi la Spitalul SRI – cinci.

    Potrivit ministrului Sănătăţii, 80 – 90 de pacienţi sunt în stare critică şi foarte gravă.

    În urma incendiului de vineri seară din clubul colectiv şi-au pierdut viaţa 29 de persoane, două tinere murind duminică dimineaţă, la Spitalul Bagdasar şi la Spitalul de Arşi.

     

  • Dramă pentru 5 copii rămaşi singuri în urma TRAGEDIEI din club: Mama lor, care era văduvă şi lucra la negru la Colectiv, a murit în incendiu

    Potrivit Digi24, printre cei care au murit în incendiul de vineri seară, soldat cu moartea a 27 de persoane şi rănirea altor aproape 200, se numără şi una dintre angajatele care se ocupau de curăţenia localului.

    Familia acesteia a declarat că era angajată la negru şi că primea 100 de lei pe zi, iar vineri seară a mers la muncă în locul unei alte colege.

    “Erau mai multe fete pe care le trimitea cu rândul. Şi ea se număra printre ele. În acea zi, nu trebuia să fie ea. Colega ei a sunat-o şi i-a spus: “Te rog frumos, poţi să îmi faci în loc, că eu mă simt foarte rău? Şi atunci ea a mers”, au spus membri ai familiei văduvei, în urma căreia au rămas cinci copii minori.

    “A preferat pentru un milion să meargă acolo pentru că este prea amărâtă. Vă daţi seama: soţul decedat, o mamă decedată, un tată paralizat la pat şi cinci copii. Avea 38 de ani. Şi copiii minori toţi. Cei mai mici sunt în vârstă de 11 ani, gemeni”.

    În incendiul de vineri seară, din Club Colectiv, au murit 27 de persoane, între care şi doi dintre membrii trupei Goodbye Gravity, chitariştii Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru, iar aproximativ 200 au fost rănite, din care 146 au fost internate în spitalele din Capitală.

    Vineri seară, clubul Colectiv găzduia un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album – “Mantras of war”, intrarea la concert fiind liberă.

    Martori aflaţi în club au declarat pentru MEDIAFAX că incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele antifonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucăţi din plafon, care era capitonat şi el cu burete antifonic, s-au desprins şi au căzut peste oameni.

  • Şalul uneia dintre victimele lui Jack Spintecătorul, scos la licitaţie pentru 4,5 milioane de dolari

    Acest şal, despre care se crede că a fost găsit lângă cadavrul lui Catherine Eddowes, una dintre victimele lui Jack Spintecătorul, este deţinut de omul de afaceri şi colecţionarul Russel Edwards, care l-ar fi cumpărat în 2007, pentru o sumă care nu a fost dezvăluită, după ce a devenit interesat de descoperirea identităţii acestui criminal în serie

    Şalul, care este impregnat cu sângele victimei, a fost scos la vânzare online, în SUA, de casa de licitaţii Moments in Time, pentru suma de 4,5 milioane de dolari, potrivit dailymail.co.uk.

    Pe site-ul acestei case de licitaţii specializate în vânzarea de obiecte istorice, acest şal a contribuit la rezolvarea unuia dintre cele mai mari mistere, Jack Spintecătorul fiind identificat cu ajutorul testelor ADN făcute pe materia organică de pe această ţesătură, la peste un secol de la teribilele crime.

    Russel Edwards, care este şi autor al cărţii “Naming Jack The Ripper”, a anunţat în luna septembrie 2014 că celebrul asasin din Londra sfârşitului de secol XIX era emigrantul polonez Aaron Kosminski, unul dintre principalii suspecţi în lanţul de crime care a îngrozit londonezii, pe care autorităţile din epocă nu l-au putut acuza direct, din lipsă de probe.

    Pentru a stabili identitatea criminalului, Russel Edwards a colaborat cu un expert criminalist, Jari Louhelainen, profesor de biologie moleculară la Universitatea John Moores din Liverpool, care a analizat urmele de sânge de pe şalul despre care se crede că a fost găsit lângă cadavrul lui Catherine Eddowes, una dintre victimele lui Jack Spintecătorul.

    Louhelainen ar fi reuşit să extragă fragmente de ADN mitocondrial de pe ţesătură şi să le compare cu mostre de ADN aparţinând urmaşilor lui Kosminski şi ai lui Catherine Eddowes.

    Astfel, unul dintre cele mai mari mistere, care le-a dat bătaie de cap criminaliştilor mai mult de un secol şi a fost transpus în numeroase cărţi şi filme, dând naştere unei serii de teorii unele mai bizare decât altele, a fost în sfârşit descifrat, graţie tehnologiilor moderne care permit testele ADN, după cum relata, în septembrie 2014, dailymail.co.uk.

    Bărbatul responsabil pentru cel puţin cinci crime petrecute în Londra, în toamna anului 1888, a fost identificat în persoana imigrantului polonez Aaron Kosminski, unul dintre cei şase suspecţi anchetaţi la momentul respectiv.

    Probele ADN au demonstrat fără dubiu că Jack Spintecătorul este evreul Aaron Kosminski, care a ajuns la Londra la începutul anilor 1880, emigrând din ţara sa natală împreună cu familia, din cauza pogromului rus.

    Kosminski lucra ca frizer, potrivit documentelor autorităţilor londoneze, şi suferea de o boală mintală, cel mai probabil schizofrenie paranoidă. Documentele medicale ale vremii arată că bărbatul avea halucinaţii auditive şi îl descriu totodată ca fiind un misogin cu înclinaţii patologice spre masturbare.

    Descoperirea identităţii lui Jack Spintecătorul, cum a ajuns să fie supranumit criminalul considerat în epocă încarnarea diavolului, a fost posibilă după ce un colecţionar, Russel Edwards, a cumpărat respectivul şal, în 2007, la o licitaţie cu obiecte care au avut legătură cu şirul de crime.

    Russel Edwards, un britanic interesat de misterul crimelor de foarte mulţi ani, a cumpărat acest şal, deşi mulţi alţi experţi în seria de crime nu i-au atribuit niciodată vreo importanţă acestui obiect vestimentar.

    Edwards a descoperit că obiectul fusese luat de un poliţist care a participat la ancheta crimelor şi oferit soţiei sale. Timp de peste un secol, şalul a rămas în familia poliţistului, în mod suprinzător fără să fie spălat vreodată. Şalul s-a aflat în posesia Muzeului de Criminalistică din Londra din 1991 până în 2007, fără să fi fost testat vreodată pentru urme de ADN sau să fie expus. În 2001, a revenit în familia anchetatorului crimelor din 1888. Cinci ani mai târziu, un test ADN a fost efectuat asupra ţesăturii, pentru un documentar al televiziunii Channel 4, dar rezultatele au fost neconcludente.

    După ce a fost cumpărat în 2007 de Russel Edwards, entuziastul criminalist amator a făcut mai multe cercetări pentru a afla provenienţa exactă a şalului. După ce a avut confirmarea că obiectul a fost găsit lângă cadavrul ultimei victime a lui Jack Spintecătorul, în 2011, Edwards a apelat la ajutorul unui expert criminalist şi a efectuat mai multe analize de mare precizie, pentru a identifica existenţa unor eventuale pete de sânge sau alt material genetic pe ţesătură. Rezultatele au fost uimitoare. Expertul a identificat urme de sânge şi de spermă. Cercetările ulterioare au relevat prezenţa ADN-ului îndeajuns de bine păstrat pentru a putea compara probele cu codul genetic al urmaşilor victimei şi al rudelor unora dintre bărbaţii bănuiţi a fi criminalul.

    În 2012, anchetatorii au reuşit să găsească o rudă a criminalului, cele mai multe indicii din epocă indicând faptul că frizerul polonez era cel mai probabil Jack Spintecătorul. Rezultatele ADN au confirmat după aproape doi ani de cercetare şi teste că sperma găsită pe şal era a lui Aaron Kosminski, iar astfel misterul a fost desluşit la 126 de ani de la oribilele crime.

    Aaron Kosminski avea 23 de ani când a comis crimele şi locuia cu cei doi fraţi ai săi şi cu o soră a sa foarte aproape de locul unde a fost găsită una dintre victime. În ciuda faptului că fusese identificat de un martor ca fiind prezent în locul unde a fost ucisă una dintre femei, poliţia londoneză nu a avut, în 1888, sufieciente dovezi pentru a-l acuza oficial. A fost arestat pentru 24 de ore, iar apoi a fost internat pentru tot restul vieţii sale într-un azil pentru persoane cu boli psihice. A decedat pe 24 martie 1919.

    Lipsa unui vinovat în seria de crime a dus la apariţia multor teorii şi suspectarea chiar a unor membri ai familiei regale britanice ca fiind Jack Spintecătorul. Printre numele celebre bănuite a fi autorii crimelor se numără nepotul reginei Victoria prinţul Albert Victor, duce de Clarence, pictorul postimpresionist Walter Sickert, fostul prim-ministru liberal britanic William Gladstone şi chiar scriitorul Lewis Carroll, autorul celebrei cărţi “Alice în Ţara Minunilor”.

    Pe de altă parte, în luna octombrie 2014, mai mulţi experţi, printre care s-a aflat şi Alec Jeffreys, geneticianul britanic căruia i se atribuie inventarea amprentării genetice, au spus că studiul genetic pe baza căruia a fost stabilită identitatea celebrului criminal în serie Jack Spintecătorul, în persoana lui Aaron Kosminski ar fi greşit, mutaţia genetică pe baza căreia s-a stabilit identitatea criminalului fiind confundată cu o alta, mult mai comună, după cum relata la momentul respectiv publicaţia britanică The Independent.

    Aceste informaţii au ridicat din nou semne de întrebare asupra identităţii autorului lanţului de crime din Londra de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

  • Cea mai simplă şi eficientă scrisoare de recomandare din lume. Cuvântul de aur care i-a deschis porţile uneia dintre cele mai prestigioase universităţi din lume

    Matematicianul John Nash, laureat al premiului Nobel în 1994, care şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină pe 23 mai, a fost admis la Princeton la vârsta de 19 ani, după ce profesorul său a trimis o scrisoare de recomandare foarte scurtă. Practic, Richard J. Duffin de la Carnegie Institute of Technology i-a convins pe profesorii de la universitate să-l accepte pe elevul său printr-o propoziţie de cinci cuvinte, unul dintre ele fiind „de aur”:

    Cea mai scurtă scrisoare de recomandare din lume. Cuvântul de aur care i-a deschis porţile uneia dintre cele mai prestigioase universităţi din lume

  • „DEMISIA pentru o greşeală impardonabilă faţă de partid!” Dosarul Ponta poate face prima victimă: iată-l pe „marele vinovat”

    Partidul lui Victor Ponta a găsit marele vinovat după chemarea premierului la DNA.

    Pesediştii s-au reunit într-o şedinţă a conducerii lărgite, ca să analizeze căile de urmat după chemarea lui Victor Ponta la DNA. La mijlocul şedinţei, pesediştii l-au găsit pe marele vinovat chiar printre ei. Doi lideri ai PSD s-au ridicat în picioare şi i-au cerut să plece: „Demisia!”

    PRIMA MARE VICTIMĂ DUPĂ SCANDALUL PONTA: PARTIDUL I-A CERUT DEMISIA VINOVATULUI!

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Mitul Raed Arafat se prăbuşeşte. Fără plasă de siguranţă!

    Mă întreb: dacă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) nu poate salva o persoană care a stat circa 40 de ore pe acoperişul unui bloc cu opt etaje, pe cine poate salva? Dacă în Bucureşti nu există absolut nici o saltea gonflabilă, iar pompierii nu au plase de siguranţă, atunci ce deţine ISU în dotare?

    În dramatica istorie a doamnei care s-a sinucis aruncându-se de la etajul opt, doctorul Raed Arafat ne-a oferit două explicaţii: victima nu a cooperat, iar salteaua (care nu s-a umflat) era oricum inutilă, fiindcă înălţimea era prea mare. Fie, să acceptăm aceste explicaţii. Dar dacă, să presupunem, aveam un incendiu într-un bloc cu patru etaje, unde victimele „cooperau”, ISU tot nu ar fi dispus de tot echipamentul necesar. Era la Piteşti.

    Nu vreau să intru în discuţii tehnice, observ doar capacitatea incredibilă a doctorului Arafat de a se scuza şi de identifica responsabilităţi în orice altă parte decât zona de care răspunde. Când s-a petrecut accidentul de pe lacul Sutghiol şi am văzut cu toţii lipsa de coordonare şi amatorismul celor care au intervenit, ce a făcut doctorul Raed Arafat?

    A fugit în braţele protectorilor de la Antena 3 şi l-a pus pe Mircea Badea să demonstreze că strigătele persoanelor care se aflau în lac nu putea fi auzite de pe mal! (Ulterior, Parchetul General a probat contrariul tezei anteniste) Aş vrea să mai adaug un element la acest tablou: nici acum nu este finalizată ancheta accidentului aeronautic din Apuseni, accident în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion. Sunt un om de afaceri raţional, nu vreau capete pe tavă. Dar dacă nu ştim ce s-a întâmplat, nu vom putea avea o analiză, nu vom şti ce trebui schimbat şi, oricând, situaţia s-ar putea repeta. Ştiu că Raed Arafat nu era la acel moment secretar de stat la ministerul de Interne şi nu avea ISU în subordine, dar nu am observat ca, după ce a preluat acest post, să insiste ca ancheta să fie finalizată, iar concluziile ei să fie publice.

    Marea întrebare pe care cred că o are toată lumea în minte, dar puţin îndrăznesc să o spună cu voce tare, este: ce se întâmplă în cazul unui cutremur major în România? De aceea cred că situaţia de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă trebuie analizată atent. Nu am pretenţia că sunt competent, dar ceea ce îmi permit să susţin este că la ISU ar fi mare nevoie de o analiză profundă, care să depăşească simpatia sau antipatia pentru Raed Arafat sau pentru şeful său pe linie de minister, generalul Gabriel Oprea.

    Soluţia ideală ar fi ca în comisiile de specialitate ale Parlamentului să se întâmple acest lucru. Însă nici ceea ce s-a întâmplat în Apuseni, nici accidentul de pe Sutghiol, nu au atras atenţia Parlamentului. După ştiinţa mea, nici măcar o interpelare la adresa ministerului de Interne sau a Guvernului nu s-a făcut pe aceste teme. Acest tip de indolenţă, care de fapt camuflează adânci legături politice vinovate, se va contabiliza în vieţi omeneşti. Dacă doctorul Raed Arafat va constata că poate face ce doreşte, fiind protejat de marea famiglie a Antenei 3, nu se va schimba nimic în bine la ISU.

    În loc de încheiere, aş vrea să amintesc că tot doctorului Raed Arafat trebuie să-i mulţumim pentru totalul blocaj din sistemul de sănătate, pentru teama politicienilor de a mai pronunţa măcar cuvântele „reformă în sănătate”. În ianuarie 2012, el a fost motorul protestelor care au îngropat o nouă lege a sănătăţii.

    Fără îndoială, era un proiect care avea nevoie de o dezbatere mai amplă şi, probabil, trebuia modificat substanţial, dar principiile sale, care vizau spargerea unui monopol al statului şi dezetatizarea, erau bune – am mai scris despre asta pentru Business Magazin (http://www.businessmagazin.ro/opinii/mioc-ceo-psi-industries-reforma-in-sanatate-inseamna-privatizarea-spitatelor-14000609).

    Şi din această perspectivă, îmi permit să spun: doctorul Raed Arafat a acumulat o putere prea mare şi a folosit-o rău, în detrimentul cetăţenilor români. Este momentul să-i spunem: „Mulţumim, adio!”.


    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • Locul în care s-a produs cea mai mare catastrofă industrială din istorie. 25.000 de oameni şi-au pierdut viaţa

    În seara zilei de 2 decembrie 1984, o scurgere de gaze de la fabrica de pesticide din Bhopal, India a ajuns până la cartierele din apropiere, ucigând mii de persoane şi transformând zona într-un focar de boli pentru următorii 30 de ani.

    Este cunoscută drept cea mai mare catastrofă industrială din istoria, cu un număr de decese estimat la 25.000. Chimicalele din fabrică au cauzat numeroase probleme medicale locuitorilor din Bhopal, iar numărul bolnavilor de cancer s-a triplat în rândul acestora.

    Fabrica a fost construită în 1970, însă autorităţile au estimat greşit cantitatea de pesticide necesară. Locuitorii nu au avut bani pentru a plăti tot ceea ce fabrica producea, astfel încât la începutul anilor ’80 capacitatea de lucru a fost redusă la minim. În seara accidentului, o defecţiune tehnică a dus la blocarea unei ţevi de apă. Unul dintre motoare s-a supraîncâlzit şi a explodat, eliberând în aer un nor de gaze toxice.

    Deşi zona este restricţionată publicului, un reporter de la Getty şi un redactor al Business Insider au primit permisiunea de a scrie un reportaj despre fabrică. Ei au fost însoţiţi de Sanjay Verma, un supravitţuitor al accidentului care şi-a pierdut şapte membri ai familiei în anii ce au urmat.

     

     

     

     

  • Cum arată One World Trade Center, clădirea ridicată pe locul unde se aflau turnurile gemene – GALERIE FOTO

    Zgârie-norul de 104 etaje, astăzi cea mai înaltă clădire din America, a costat 3,8 miliarde de dolari şi a fost construit în opt ani de zile. Spaţiile sunt închiriate în proporţie de 60%, guvernul american ocupând 25.000 de metri pătraţi, notează USA Today.

    Clădirea se află într-un centru dedicat memoriei oamenilor care şi-au pierdut viaţa în 2001, care mai include un memorial şi un muzeu. Un spaţiu pentru vizitatori, prezentând o panoramă o New York-ului, se află la ultimul etaj dar nu a fost încă deschisă publicului.

    “New York-ul este, din nou, complet”, a declarat Patrick Foye, responsabil cu acest proiect. “Aceasta este cea mai sigură clădire din America.”

    Peste 2.700 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma atentatelor teroriste ce au avut loc pe 11 septembrie 2001.

  • REPORTAJ: Tatăl unui copil mort în spital îşi cere dreptatea: Vincent, victima nepăsării şi aroganţei

     Un puşti creţ priveşte cu ochi mari dintr-o poză înrămată aflată pe o noptieră, înconjurată de lumânări care ard tot timpul şi o vază de flori schimbate zilnic, un mic altar improvizat la capătul patului. Tatăl băiatului, Lukacs Iosif, îmbrăcat în negru, aranjează un urs de pluş, îmbrăcat într-un tricou de sportiv, dintr-un pat supraetajat, aflat în aceeaşi cameră, şi îi dau lacrimile.

    “De aici din pat l-am scos pe Vincent când s-a simţit rău şi a avut febră şi l-am culcat cu mine în pat. L-am dus la medicul de familie, apoi la Clinica de Pediatrie nr. II din Cluj-Napoca, unde a fost consultat, iar dacă medicul de gardă, Simona Morar, l-ar fi internat în spital şi l-ar fi investigat, sunt sigur că băiatul meu ar fi scăpat. L-a trimis acasă, după care a fost internat la Pediatrie I, apoi a intrat în comă, iar în luna mai a decedat în spital”, a spus bărbatul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MAE: Atacul la adresa minorului român, incalificabil. Aşteptăm aducerea în justiţie a responsabililor

     “Ministerul Afacerilor Externe solicită autorităţilor franceze să clarifice în cel mai scurt timp circumstanţele în care s-au produs evenimentele de la Pierrefitte-sur-Seine, din data de 13 iunie 2014, relatate de mass-media. De asemenea, MAE îşi exprimă aşteptarea ca autorităţile franceze să ia toate măsurile necesare pentru identificarea şi aducerea în faţa justiţiei a persoanelor responsabile de atrocităţile comise asupra unui cetăţean minor presupus de origine română”, se arată în reacţia MAE, după ce un minor rom din România a fost bătut de aproximativ 12 persoane care îl suspectau de comiterea unor spargeri într-o localitate din departamentul Seine-Saint-Denis, în zona central-nordică a Franţei.

    Ministerul Afacerilor Externe consideră “cu totul incalificabil actul căruia i-a căzut victimă minorul agresat” în localitatea franceză Pierrefitte-sur-Seine.

    Potrivit MAE, “un asemenea act nu îşi găseşte absolut nicio justificare”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro