Reuniunea extraordinară pe tema crizei nord-coreene a fost solicitată de ambasadorii Statelor Unite, Japoniei şi Coreei de Sud, urmând să se desfăşoare cu uşile închise.
Regimul Kim Jong-Un a lansat marţi dimineaţă o rachetă care a survolat Japonia la altitudinea de 550 de kilometri, înainte de a cădea în Oceanul Pacific.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Printre cele care vor împărtăşi din experienţa lor se numără Doina Cepalis (proprietar Te-Rox Prod), Ruxandra Hurezeanu (fondator Ivatherm), Mihaela Stroe (coach), Lorena Buhnici (antreprenor online, Cavaleria.ro), Loredana Preda (fondator Noblesse Group), Raluca Radu (country manager ANSWEAR), Maria Nadolu (instructor hatha yoga), Andreea şi Silvia Stefanuca (proprietari Conac Polizu), Alina Dumitru (PR manager ZEPTER). În cadrul evenimentului cei prezenţi vor participa atât la workshop-uri informaţionale construite în jurul expertizei profesorilor, cât şi activitati recreative.
„4 din 7 zile sunt plecată din ţara. Am parteneri de business în peste 50 de ţări. Pare plăcut din afară, dar nu a fost uşor să construiesc relaţii şi să le câştig încrederea. Veneam dintr-o ţară cu grad mare de risc, şi am obţinut totuşi credite de milioane de euro. E necesar să fii o prezenţă agreabilă, să vorbeşti fluent limbi străine, să fii diplomat şi să ţi se simtă personalitatea. Nu m-am dus niciodată umilă să cuceresc pieţe externe”, spune Doina Cepalis, proprietar Te-Rox Prod.
Marea Britanie va organiza alegeri parlamentare anticipate pe 8 iunie.
“Negocierile (pe tema Brexit -n.red.) vor începe la 11 zile după alegeri, nu va exista nicio amânare. Nu va fi posibil să fie oprite. Europenii sunt pregătiţi. Acesta este calendarul stabilit”, a declarat luni Theresa May, potrivit agenţiei Reuters, cu ocazia unui eveniment desfăşurat la Londra.
Recent, oficialii Uniunii Europene au propus începerea negocierilor cu Marea Britanie pe tema Brexit pe 19 iunie, dar au aşteptat confirmarea de către Guvernul de la Londra.
Comisia Europeană va coordona negocierile cu Londra în numele guvernelor celor 27 de state membre UE.
Premierul Marii Britanii, Theresa May, a declanşat procedura de ieşire din UE pe 19 martie 2017, iar negocierile cu Bruxellesul vor dura cel mult doi ani.
Dezvoltarea tehnologiei este foarte accelerată, iar de multe ori reglementările legale rămân în urma evoluţiei tehnicii sau a aplicaţiilor practice ale acesteia. Uneori existenţa unui vid legislativ este explicabilă, întrucât este imposibil pentru legiuitor să prevadă traiectoria şi modul în care tehnologia se dezvoltă, sesizează Marcu Florea şi Monica Stătescu. Pe de altă parte, atunci când diverse tipuri de tehnologii apar şi încep să fie folosite pe scară largă, este de aşteptat ca reglementarea să „prindă din urmă” realitatea socială astfel încât să creeze un cadru legislativ care să dea certitudine şi să echilibreze interesele în joc. Unul dintre exemplele în care reglementarea legală pare ca a rămas în urma evoluţiei tehnologice este reprezentat de utilizarea aparaturii de tip dashcams (camere de bord).
1. Ce sunt camerele de bord?
Camerele de bord sunt dispozitive montate, în general, în partea din faţă a unui autoturism care înregistrează, în mod continuu imagini din unghiul în care sunt montate. Alternativ, acestea pot fi montate şi pe casca unui motocicist sau biciclist. Dispozitivele pot fi utilizate pentru divertisment, spre exemplu imaginile pot fi păstrate ca amintire, pentru surprinderea unor momente amuzante sau memorabile dar şi pentru suprinderea unor evenimente mai puţin plăcute, precum un accident sau un episod de violenţă în trafic. Multitudinea de oferte de aparatură şi numărul mare de înregistrări surprinse cu acestea, disponibile pe platformele on-line, demonstrează utilizarea pe scară relativ largă a acestui tip de tehnologie, inclusiv la noi in tara.
2. Aspecte juridice de luat în considerare atunci când vrem să utilizăm camere de bord
Utilizarea camerelor video pentru înregistrarea traficului poate părea o chestiune relativ simplă întrucât se află la îndemana oricui însă implicaţiile juridice pot fi surprinzătoare şi este bine să se ţinem seama de ele atunci când dorim să utilizăm o asemenea tehnologie. În fapt, o multitudine de reglementări legale, între care cele privind protecţia datelor cu caracter personal sau dreptul proprietăţii intelectuale pot avea incidenţă în această situaţie.
a. Câteva consideraţii generale privind protecţia datelor cu caracter personal
Înregistrarea imaginilor în trafic reprezintă o prelucrare a datelor cu caracter personal. Reglementarea in acest domeniu are ca scop asigurarea dreptului la viaţa privată prin reglementarea prelucrării datelor privind o persoană identificată sau identificabilă (numele, datele de identificare, starea de sănătate, imaginea unei persoane sunt date cu caracter personal etc.). Imaginile pietonilor, ale altor participanţi la trafic sau a numerelor de înmatriculare ale maşinilor pot duce la identificarea unei persoane, deci reprezintă date cu caracter personal. Procesarea acestora este reglementată in principal de Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Legislaţia nu se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de persoane fizice exclusiv pentru uzul lor personal, dacă datele în cauza nu sunt destinate a fi dezvăluite.
În acest context, este de menţionat ca Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit în Cauza C-212/13 Rynes vs. Urad că derogările şi limitările dreptului la viaţa privată trebuie să fie efectuate în limitele strictului necesar. Curtea a decis în această cauză că instalarea şi operarea unui sistem de supraveghere video de către o persoană fizică pentru monitorizarea intrării în curtea casei sale, o parte din spaţiul public de trecere din faţa casei, precum şi intrarea în locuinţa situată vizavi reprezintă o prelucrare de date ce excede uzului personal. Întrucat supravegherea din speţă se extindea şi la spaţiul public, s-a considerat ca nu reprezinta o activitate exclusiv personală şi domestică.
Decizia CJUE este destul de controversată întrucât pare să indice ca orice filmare care nu este făcută în cadru privat/domestic nu poate beneficia de excepţia de la aplicabilitatea legislaţiei privind datele cu caracter personal. Astfel, în lumina interpretării CJUE, legislaţia cu privire la protecţia datelor cu caracter personal ar fi aplicabilă şi în cazul înregistrării imaginilor folosind o cameră de bord întrucât şi acesta prelucrare presupune prelucarea de imagini dintr-un spaţiu public.
b. Consimţământul persoanei vizate
Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal din România a emis în anul 2012 o decizie privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video . Documentul reglementează în mod generic prelucrarea datelor incluse în înregistrări video.
Decizia prevede expres că numerele de înmatriculare ale vehiculelor sunt date cu caracter personal. În acelaşi timp este reluat principiul proporţionalităţii prelucrării raportată la scop, astfel încât înregistrarea video poate fi efectuată în scopul realizării unor interese legitime, cu condiţia să nu se prejudicieze drepturile şi libertăţile fundamentale sau interesul persoanelor vizate (al persoanelor care sunt filmate).
Ca regulă prelucrarea datelor se poate efectua numai cu consimţământul expres şi neechivoc al persoanei vizate. Evident în cazul filmării cu camera de bord, obţinerea unui asemenea consimţământ este practic imposibilă datorită specificului prelucrării de date. Legea prevede, însă, trei excepţii de la necesitatea obtinerii consimţământului, respectiv (i) [prelucrarea] în vederea protejării vieţii, integrităţii fizice sau sănătăţii persoanei vizate ori a unei alte persoane ameninţate sau (ii) când [prelucrarea] este necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terţului căruia îi sunt dezvăluite datele, cu condiţia ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate si (iii) în cazul în care datele cu caracter personal sunt făcute publice în mod manifest.
Este discutabil dacă filmarea cu camera de bord se încadrează în vreuna dintre excepţiile de la obligaţia obţinerii consimtământului persoanei vizate. Excepţia de la punctul i) de mai sus nu pare în principiu aplicabilă în cazul filmării cu camera de bord iar pentru încadrarea la excepţia de la punctul ii) de mai sus este necesară dovedirea unui interes legitim, care să nu prejudicieze interesul sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate. Un potenţial interes legitim ar putea fi preconstiturea de probe în caz de accident rutier, acesta fiind de altfel motivul principal pentru care camerele de bord sunt utilizate. Într-o interpretare extensivă, prelucrarea imaginilor surprinse în trafic s-ar putea încadra şi în cea de-a treia excepţie, dacă considerăm că datele cu caracter personal astfel prelucrate sunt făcute publice în mod manifest.
c. Informarea persoanei vizate
Ca regulă, chiar în situaţia în care consimţământul persoanei vizate nu este necesar, este necesară informarea respectivei persoane cu privire la numeroase aspecte între care identitatea persoanei care prelucrează datele, faptul înregistrării imaginilor şi categoriile de destinatari ai acestora, drepturile persoanei vizate şi modul de exercitare a acestora (spre exemplu dreptul de a cere ştergerea datelor); datorită specificului procesarii de date, atât comunicarea acestor informaţii cât şi asigurarea mijloacelor de exercitare a drepturilor este practic dificil dacă nu chiar imposibil de realizat în cazul prelucrarii datelor surprinse prin camere de bord.
Reglementarea specifică privind monitorizarea video prevede de asemenea ca este necesară semnalizarea înregistrării printr-o pictogramă care să conţină o imagine reprezentativă cu vizibilitate suficientă, la o distanţă rezonabilă de locul unde sunt amplasate camerele de supraveghere video.
Tot cu privire la prelucrarea datelor video există dispoziţii exprese referitoare la durata de stocare a datelor obţinute prin intermediul sistemului de supraveghere, respectiv o perioada de max. 30 de zile cu excepţia cazurilor prevăzute de lege sau temeinic justificate. În consecinţă, ca principiu, nu avem voie să pastrăm imaginile filmate mai mult de 30 de zile.
d. Dreptul la propria imagine
Codul Civil reglementează dreptul la propria imagine în cadrul drepturilor personalităţii din secţiunea destinata respectului vieţii private şi demnităţii persoanei umane. Potrivit reglementarilor legale, orice persoană are dreptul de a se opune ca imaginea sa să fie reprodusă, precum şi dreptul de a autoriza utilizarea imaginii sale. Şi legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturi conexe reglementează dreptul la imagine, în contextul utilizării înfăţişării unei persoane pentru realizarea de portrete. Prevederea este destinată, însă, protecţiei împotriva unui anumit tip de utilizare a imaginii şi, în opinia noastră, nu este incidenţa dacă persoana în cauza nu este vizată în mod particular în cadrul filmării.
Aplicarea dispoziţiilor specifice dreptului civil şi a dreptului proprietăţii intelectuale depinde de modul în care este folosită camera şi, într-o anumită măsură, de folosirea ulterioară a imaginilor surprinse.
e. Amplasarea şi dimensiunea camerelor de bord
Alte aspecte legale care trebuie luate în considerare în momentul achiziţionării şi instalarii unei camere de bord sunt prevederile specifice circulaţiei rutiere. Astfel, este interzisă conducatorilor auto aplicarea pe parbriz de inscrisuri sau accesorii care restrang sau estompează vizibilitatea conducatorului ori a pasagerilor, atât în interior cât şi în exterior. Dimensiunea şi amplasarea camerelor de bord trebuie să nu incomodeze conducătorul auto. Reglementarea este destul de vagă iar aplicarea ei este la latitudinea autorităţilor administrative.
3. Reglementări din alte state membre ale Uniunii Europene
În alte state din Uniunea Europeană utilizarea camerelor de bord a primit mai multă atenţie si este mai clar şi strict reglementată decât în ţara noastră. În Austria utilizarea camerelor de bord a fost interzisă încă din anul 2012, iar încălcarea acestei interdicţii poate aduce amenzi între EURO 10,000 şi 25,000. În mod similar, în Luxembourg conducătorii auto nu au voie să utilizeze astfel de dispozitive. În alte state, ca de exemplu Franţa, camerele sunt permise dacă nu aduc atingere vizibilităţii sau dacă nu îl distrag pe conducătorul auto.
Cea mai interesantă reglementare vine, însă, din Belgia unde în anul 2014 autoritatea ce are în competenţă reglementarea chestiunilor legate de viaţa privată a emis o reglementare specifică pentru această chestiune. Astfel, autoritatea din Belgia face o distincţie între folosirea camerelor (i) pentru scopuri recreaţionale (ii) pentru folosirea probelor în caz de accident (iii) pentru înregistrări în interioriul unui taxi. Pentru primul scop, reglementarea nu se aplică dacă înregistrarea nu este publicată on-line şi pusă la dispoziţia altora. Pentru cel de-al doilea scop, este necesară informarea persoanei implicate în accident imediat după coliziune în legătură cu faptul că este înregistrată, în situaţia în care persoanele discută după producerea accidentului. În plus, utilizatorul camerei va fi obligat să notifice cu privire la acest lucru autoritatea de supraveghere din Belgia. În al treilea caz, camera este considerată a supraveghea un spaţiu privat. Şoferul trebuie să informeze persoana vizată despre faptul că este înregistrată şi să notifice autoritatea şi pe şeful poliţiei despre intenţia de a utiliza dispozitivul de filmat.
4. Concluzie
Lipsa unei reglementări specifice pentru utilizarea camerelor de bord în România şi aplicarea cadrului general de reglementare are ca efect conturarea unui regim juridic neclar şi câteodata, dificil de respectat.
În acest context ar fi de dorit ca şi legiutorul român să adapteze legislaţia actuală la realităţile utilizării camerelor de bord pentru a trasa un regim juridic expres şi dedicat acestui tip de activitate cu reguli clare şi a căror respectare să nu fie excesiv de oneroasă pentru utilizatori. În ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal credem ca cerinţele specifice ar trebui adaptate şi în funcţie de modul de utilizare ulterioară a datelor prelucrate.
“Responsabilitatea şi încrederea sunt mai importante ca niciodată după ce britanicii au votat în favoarea Brexit”, a declarat Sigmar Gabriel într-un interviu acordat Funke Mediengruppe.
“Sperăm că noile alegeri anunţate astăzi de premierul Theresa May pot conduce la mai multă claritate şi responsabilitate în negocierile cu Uniunea Europeană”, a insistat ministrul german de Externe.
Intenţia mea nu este de a lua locul unui psiholog, de a da un răspuns la această întrebare. Încerc să descriu o situaţie a antreprenorilor români, a oamenilor de afaceri, a patronilor, a celor care şi-au luat soarta în mână după 1990, au format şi au ţinut/dus câteva businessuri în spate, plus propria familie, rude, prieteni, amante/amanţi etc.
Din punctul de vedere al afacerilor, aproape nimeni nu a fost pregătit înainte pentru căderea comunismului şi pentru apariţia capitalismului/economiei de piaţă după 1990. Au fost câţiva care au fost pregătiţi pentru preluarea politică a puterii, nu pentru preluarea economică. Prea puţini dintre cei care au intrat în business, mai mult sau mai puţin avizaţi, şi-au imaginat unde vor ajunge peste ani, peste un deceniu sau peste două decenii. Toţi care au început un business luau marfa dintr-un loc şi o vindeau în alt loc. Sau luau de la stat, pentru că nu aveau de unde altundeva, şi vindeau cu mai mulţi bani altora. Foarte mulţi s-au trezit peste noapte că au bani, că au devenit milionari, că afacerile lor mergeau bine, că ceea ce puneau pe piaţă se vindea fără probleme, că ceea ce luau de la stat puteau să vândă la preţ dublu sau chiar mai mare. Mulţi care în perioada comunistă nu erau în vârf au putut să devină oameni de afaceri, milionari cu acte în regulă, fără să fi fost nomenclaturişti sau oameni care să fi lucrat în comerţul exterior.
Din 1990 până în 2003-2004, foarte multe afaceri româneşti au trăit din inflaţie, din deprecierea monedei naţionale, adică creşterea cursului, din aprecierea valorii activelor deţinute. Inflaţia şi deprecierea monedei naţionale le-au permis să aibă încasări în creştere în fiecare an, în timp ce cheltuielile, salariale spre exemplu, erau ţinute mai jos. La o creştere a inflaţiei de 40%, cu o depreciere de curs de 60%, salariile în companie creşteau cu 10%-20%, maximum. Diferenţa se ducea în contul patronului. Dar toată lumea era fericită. Salariile nu scădeau, ci dimpotrivă, creşteau, în valoare nominală, ce-i drept.
Din 2004 încoace, odată ce BNR şi-a schimbat politica monetară, inflaţia a început să scadă, cursul a crescut mai puţin, dar au venit creşterile salariale date de piaţă şi de creşterea consumului. S-a dat drumul şi la credite bancare, iar toată lumea era şi mai fericită. Multe afaceri avansau de la sine, prin creşterea valorii businessului, a parametrilor de evaluare, pentru că România se îndrepta către UE, iar de folos era şi creşterea exponenţială a valorii activelor imobiliare deţinute de companii. Ar trebui să le mulţumească lui Iliescu, Constantinescu, Isărescu pentru acest lucru.
Oamenii de afaceri români s-au trezit peste noapte că sunt mai bogaţi, că pot să viseze la expansiune, la alte afaceri, la intrarea pe piaţa imobiliară: toată lumea visa să facă birouri, case şi apartamente. Având în vedere că valoarea imobilului deţinut creştea peste noapte, puteau să meargă la bancă să ceară mai mulţi bani. Dar pentru ce? Foarte mulţi antreprenori au crezut că sunt mai deştepţi decât piaţa. Prea puţini s-au uitat la ceea ce făcea compania lor, la procesele de producţie, la organigrame, la piaţă, la produsele pe care le puneau pe piaţă. Atât timp cât aveai banii în cont şi bancherii te căutau de dimineaţă până seara, nu-ţi puneai problema să te uiţi ce ai în spate.
Nimeni nu se uita la ce făceau multinaţionalele, care numărau fiecare om din organigramă, care analizau procese de producţie, care în fiecare zi îşi înfigeau undeva steagul, care dădeau afară oameni dacă trebuia, care analizau şi răsanalizau produsele începând de la procesul de fabricaţie, cererea din piaţă, marketingul şi vânzările până la recuperarea banilor. Toate aceste lucruri însemnau procese plictisitoare.
De partea cealaltă, având bani şi crezând că aceştia au venit din mintea lor, mulţi oameni de afaceri au început să-i cheltuiască aiurea, să aibă cheltuieli lunare din ce în ce mai mari, să facă greşeli prin extinderea în alte sectoare, să creadă că se pricep la toate, să considere că nu mai au nevoie de nimeni ca să facă bani etc. Toată lumea avea un trai extraordinar, în care numărul sticlelor de vin comandate la restaurant era fără număr. Când ai câteva milioane de euro în cont, eşti extrem de puternic, iar orgoliul este pe măsură. Este un job greu şi o povară – să fii milionar şi să ştii ce să faci cu banii.
Scăderea euro cu 30% în perioada de boom chiar a dat senzaţia antreprenorilor, întregii Românii, că până la traiul nemţilor, francezilor, italienilor, spaniolilor nu mai este decât un pas şi este doar o chestiune de an până când vom avea salariile lor.
A venit criza de nicăieri, iar multe companii româneşti s-au trezit cu produsele în braţe, cu terenuri în mijlocul câmpului, cu schelete de apartamente pe care nu le mai cumpăra nimeni, cu accesul la finanţarea bancară tăiat, cu firme pline de oameni care ţipau pentru bani de salarii, cu marfă în piaţă, dar cu facturi neplătite etc.
Creşterea cursurilor leu/euro, leu/franc elveţian nu a mai acţionat în favoarea afacerilor româneşti, ci dimpotrivă, toate companiile îndatorate în euro s-au trezit că au mai mult de dat înapoi la bancă în lei, mai mult decât au luat, iar piaţa şi cererea le-au tăiat vânzările la sânge. Dintr-o dată, nimic nu mai mergea: băncile voiau banii înapoi, în companii era un dezastru, bani de salarii nu mai existau, iar acasă familiile voiau să aibă aceleaşi cheltuieli.
Scăderea inflaţiei, stabilitatea cursului şi reducerea dobânzilor au rezolvat anumite probleme pe partea de cheltuieli, dar nu au putut să crească vânzările. Insolvenţa a fost o soluţie de a nu rezolva problemele structurale din companii şi afaceri.
Mulţi antreprenori nu au ştiut să se redreseze, le-a fost greu să taie din prima, nu au putut să-şi reducă cheltuielile şi au vrut să-şi menţină traiul pentru a nu intra în gura lumii; au apărut certurile în familie şi între partenerii de afaceri, au mai venit Fiscul şi DNA-ul, iar peisajul din piaţă arăta altfel. Nimeni nu înţelegea de ce lucrurile nu mai merg înainte, de ce nu mai vin banii, de ce toată lumea se uită urât la ei. Multinaţionalele au câştigat teren în fiecare lună, iar mulţi antreprenori s-au trezit că nu mai au loc la masă.
Mulţi oameni de afaceri s-au trezit că nu-şi mai găsesc locul, că nu mai pot face bani după ce că nu-i mai au şi că sunt deja îndatoraţi. În aceste condiţii, mulţi nu mai vedeau ziua de mâine. Pentru că nu au avut educaţie economică şi financiară, milioanele din conturi nu au fost o binecuvântare, ci un blestem.
Virgil Popescu, care este vicepreşedinte al Comisiei pentru Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor, a declarat pentru MEDIAFAX, că atât E.ON cât şi ENGIE au cerut ANRE majorarea tarifelor pentru distribuţia şi furnizarea gazelor naturale, în contextul în care Parlamentul ar trebui să aprobe prin lege Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012.
Proiectul de lege se află în dezbatere la Comisia pentru Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor. „Miercuri este a treia şedinţă a Comisiei de Industrii în care se discută Ordonanţa 64 din 2016 care presupune o liberalizare a preţului la gaze naturale începând cu 1 aprilie 2017, în sensul că producătorii de gaze au obligaţia să pună un procent din producţia lor de gaze pe bursă, pentru a fi achiziţionate de către furnizori şi distribuitori pentru consumatorii casnici. În paralelel cu acest lucru, până la 31 decembrie 2021, aceeaşi OUG stabileşte că preţul la consumatorul casnic rămâne reglementat de ANRE.
Practic, chiar dacă preţul va creşte uşor la producător, ANRE are în continuare competenţa, până în 2021, să reglementeze preţul consumatorului casnic astfel încât acesta să nu sufere. În mod neaşteptat pentru mine, cei mai vocali opozanţi ai acestei ordonanţe au fost furnizorii şi distribuitorii de gaze, care au susţinut că preţul va creşte cu 40% până la sfârşitul anului. Aceeaşi distribuitori care au cerut luna trecută aprobarea ANRE pentru mărirea tarifului de distribuţie şi furnizare începând cu 1 aprilie 2017, exact data intrării în vigoare a prezentei Ordonanţe. Delgaz, care este firma de distribuţie a E.ON, a cerut mărirea tarifului de distribuţie cu 74%, iar E.ON creşterea tarifului de furnizare cu 40%. Distrigaz Sud, firma de distribuţie a ENGIE, a solicitat majorarea cu 6,6%, iar ENGIE a tarifului de furnizare cu 22 %. Eu sper că ANRE nu va accepta astfel creşteri”, a declarat deputatul Virgil Popescu.
“Cred că Guvernul Scoţiei se gândeşte foarte, foarte serios să organizeze un referendum pe tema independenţei anul viitor”, a declarat joi Charles Grant, membru al Consiliului pentru Europa al Guvernului de la Edinburgh.
“Există sentimentul că există suficientă emoţie şi impuls astfel încât, pentru depăşirea regreselor economice, a unui Brexit dur…, să fie o probabilitate mai mare pentru desprinderea” de Marea Britanie, a subliniat Charles Grant.