Tag: SUV

  • Un talisman la gâtul clasei medii

    Aşa s-a ajuns ca vechea generaţie de Ford Mondeo deja să depăşească în dimensiuni ultima generaţie a lui Scorpio, ieşit din producţie la sfârşitul anilor ’90. La fel s-a întâmplat cu Insignia şi Omega din gama Opel. Renault a încercat să păstreze diferenţele şi să se reinventeze, strategie care nu a fost confirmată de vânzările Laguna, care au fost anul trecut de zece ori mai mici decât cele ale VW Passat, în condiţiile în care ambele modele erau pe final de generaţie. Latitude, cel de-al doilea model de clasă medie al Renault, nu intră în discuţie, cu numai 500 de maşini livrate în Europa anul trecut.

    În primele cinci luni ale anului Renault a livrat doar puţin peste 5.100 de automobile Laguna, model pe care noul Talisman îl înlocuieşte, şi numai 58 de limuzine Latitude, limuzina poziţionată în partea superioară a clasei medii. Pentru comparaţie, Volkswagen a livrat în aceeaşi perioadă aproape 90.000 de automobile Passat, cu o creştere de aproape 40%, care reprezintă o treime din totalul segmentului din care face parte. Cu toate că la nivel european segmentul mediu „de volum“ a scăzut în 2014 cu 8%, la mai puţin de 530.000 de maşini, dintre care aproape 300.000 au reprezentat automobile VW Passat, Opel Insignia şi Ford Mondeo, anul acesta clasa medie a revenit pe plus. În primul trimestru al acestui an vânzările clasei au crescut cu 9% la 155.000 de unităţi, pe o piaţă europeană care a urcat cu 8%, majorându-şi astfel cota de piaţă.

    Dar în 2012 Renault a demarat reînnoirea gamei sale, sub conducerea celebrului designer Laurens van den Acker, olandezul care a transformat Mazda. Acesta este responsabil de noul Clio, de Captur, Kadjar şi de ultima versiune restilizată a lui Megane, modele care au readus pe creştere vânzările Renault, după ani de scăderi.

    „Reînnoirea gamei este acum la jumătatea drumului. Mai avem Scenic, Megane, crossoverul de segment D, viitorul pick-up şi versiuni ale acestora. În plus va urma versiunea break a Talisman, care va fi un mix de eleganţă şi spaţiu“, a spus Laurens van den Acker într-un interviu acordat imediat după lansarea Talisman, limuzina de clasă medie a constructorului francez care înlocuieşte atât Laguna cât şi Latitude. 

    Miza noului model o reprezintă urcarea Renault spre clasa premium, urmând astfel tendinţa lansată atât de noul Passat dar şi de noul Mondeo. Acesta din urmă vine acum şi în versiunea de lux Vignale. Special pentru noul model Renault a investit 420 de milioane de euro în modernizarea uzinei din Douai, Franţa, unde este acesta asamblat.
    Dacă Volkswagen poate beneficia de ajutorul inginerilor de la Audi, fiind parte a aceluiaşi grup, Renault a apelat acum la expertiza Daimler, grupul german care produce automobilele Mercedes-Benz. „Am avut echipe de la Daimler care au venit la Douai pentru a compara indicatorii de calitate şi percepţia de calitate“, a spus Carlos Ghosn, şeful Grupului Renault, în timpul prezentării oficiale.

    „Talisman este un nou tip de Renault, care aspiră spre segmentul premium. Tot ce este legat de acest model este nou, de la platformă la execuţie. Este ca şi cum am porni un nou capitol. Vrem să seducem clienţii cu maşina, inclusiv de la concurenţă“, a spus Laurens van den Acker.

    Noul Talisman va fi disponibil cu trei motorizări diesel, de 1,5 litri dCi 110 CP, 1,6 litri dCi 130 CP şi 1,6 dCi biturbo de 160 CP alături de două motoare pe benzină, de 150, respectiv 200 CP. În plus, limuzina vine cu sistem 4Control ce poate vira toate cele patru roţi, pentru a face maşina mai manevrabilă şi agilă, dar şi cu sistem de infotainment R-Link 2 cu display touchscreen de 8,7 inchi. În plus, după regulile segmentului premium, Talisman dispune de sistem Multi-Sense, prin care cel de la volan poate seta maşina într-unul din modurile Comfort, Sport, Eco, Neutral şi Perso, ultimul putând fi configurat după cerinţele sale.

  • Bătălia premium de pe piaţa SUV

    SUV-urile şi crossoverele au beneficiat anul trecut de prima creştere a vânzărilor anuale de maşini pe piaţa europeană după 2007. Vânzările cumulate ale modelelor pornind de la Renault Captur, Opel Mokka şi Nissan Qashqai şi până la BMW X5 au crescut cu 21% în 2014 la peste 2,5 milioane de unităţi, în condiţiile în care piaţa totală europeană a crescut cu 5,3% la 12,8 milioane de unităţi. Astfel, una din cinci maşini vândute dintr-un dealer a fost un SUV sau un crossover, faţă de una din şase în 2013.

    În cazul pieţei locale creşterea SUV-urilor a fost puternic susţinută după 2010 de lansarea modelului Dacia Duster, iar la nivel european au punctat volume importante şi constructorii de volum care au venit cu crossovere precum Renault Captur sau Peugeot 2008.

    „Segmentul SUV-urilor este unul important, singurul care se apropie de volumele din anii de boom, dar şi valoarea lor a scăzut şi sunt discrepanţe mari în ceea ce priveşte preţul mediu, ce automat atrage profit mai mic pentru dealer“, este de părere Mihai Ivănescu, coordonatorul diviziei de importuri auto din cadrul Ţiriac Holdings, care include Hyundai Auto România, M Car Trading (Mitsubishi) şi Premium Auto (Land Rover Jaguar). În primele patru luni ale acestui an, atât vânzările SUV-urilor mari, cât şi ale celor compacte au crescut faţă de perioada similară a anului trecut, cu 18% respectiv 28%, pe o piaţă care a urcat cu 16% în acelaşi interval. În acest caz, maşinile mai ieftine au crescut mai mult, în timp ce modelele din segmentul de preţ de peste 50.000 de euro mai lent, în aşteptarea noilor modele. În principal, creşterea din intervalul ianuarie-aprilie s-a datorat lansării de noi modele în segment cum ar fi noul Land Rover Discovery Sport (înlocuitorul vechiului Freelander), care a punctat un avans de 40% la peste 110 maşini, Range Rover, care continuă ascensiunea cu aproape 50% la 53 de unităţi, în condiţiile în care cele mai multe maşini au preţuri de peste 100.000 de euro, în timp ce noul BMW X6 urcă cu aproape 60% la 59 de unităţi. În acelaşi timp, Touareg şi Mercedes-Benz ML menţin o tendinţă crescătoare.

    În acest context, la zece ani de la prezentarea primei generaţii, Audi vine cu cea de-a doua generaţie, care are de înfruntat deja cea de-a treia generaţie a lui BMW X5, Mercedes-Benz ML lansat în 2012, alături de GL şi noile SUV-uri de la Range Rover.

    „Q7 se află între două segmente. Pe de-o parte sunt BMW X5 şi Mercedes-Benz ML şi de cealaltă parte Mercedes-Benz GL şi viitorul BMW X7, dar şi Cadillac Escalade. Astfel, pe piaţa chineză şi americană am păstrat aceeaşi poziţie, dar pentru europeni am făcut maşina puţin mai mică: am micşorat-o puţin la exterior, dar am mărit-o la interior. Atunci când lansezi o maşină pentru întreaga lume, nu poţi mulţumi toate pieţele“, este de părere Clemens Zimmermann, project manager în cadrul Audi AG pentru A6, A7 şi Q7. Anterior, între 2005 şi 2008 a fost global product şi launch manager pentru prima generaţie de BMW X6. Realizarea noii generaţii a fost o luptă a dimensiunilor. Dacă americanii şi chinezii doreau un automobil mai mare, europenii voiau unul mai mic şi inginerii au trebuit să împace toate pieţele.

    La prima vedere, noua generaţie a păstrat imaginea impozantă a primului model. SUV-ul are în continuare peste cinci metri lungime (5,05 m – cu 37 mm mai puţin), 1,97 m lăţime (-15 mm) şi 1,74 m înălţime. De asemenea, şi ampatamentul s-a redus cu 3 mm la 2,99 metri. În ciuda acestor tăieri ale dimensiunilor, interiorul este mai spaţios, pornind cu spaţiul suplimentar de peste 41 mm pentru cap în cazul locurilor din faţă şi 23 pentru cele din spate. Astfel, dacă la exterior dimensiunile par în continuare similare, la interior progresul este semnificativ.
    Oficialii mărcii descriu noul Q7 ca fiind un „Superman” al SUV-urilor. Explicaţia? Dacă linia laterală este a unui automobil sobru, de business, de zi cu zi, aşa cum era şi Clark Kent, iar când situaţia o cere se transformă într-un SUV serios, care poate rula fără probleme în off-road datorită suspensiei pneumatice care înalţă maşina, iar imaginea este întărită de noua grilă a radiatorului ce lansează noua imagine a mărcii. „Din lateral maşina este elegantă, iar din faţă grila radiatorului este ca Superman atunci când îşi schimbă costumul şi arată ce poate face când este în misiune“, descrie maşina Zimmermann.

  • Principalul concurent pentru Dacia Duster vine din Ungaria. DRIVE TEST – GALERIE FOTO

    Suzuki Vitara este unul dintre cele mai bine cunoscute off-roadere, iar modelul anilor 90 este cunoscut şi astăzi drept unul dintre cele mai bune alegeri când vine vorba de teren accidentat.

    La acea vreme japonezii au venit cu Grand Vitara, tocmai pentru a oferi o versiune mai mare a acelui SUV. Acum constructorul a revenit la numele simplu de Vitara cu un SUV compact care concurează în segmentul inferior de preţ, având un preţ de pornire de 15.800 de euro cu TVA pentru versiunea 1,6 litri benzină cu tracţiune integrală şi versiune Cool, echipare care include printre altele aer condiţionat, geamuri electrice, radio-CD cu mp3 şi Bluetooth, computer de bord, şapte airbaguri şi ESP. Spre comparaţie, la Dacia, un Duster 4×4 cu motorul de 1,2 litri supraalimentat de 125 CP costă cu o echipare similară 16.600 de euro cu TVA, în condiţiile în care SUV-ul Dacia are numai trei stele la testele de siguranţă EuroNCAP realizate în 2010, în timp ce Vitara are cinci stele primite la noile teste realizate în acest an.

    Citeşte mai departe despre concurentul Daciei Duster

  • Mazda aruncă CX-3 în lupta pentru cotă de piaţă în sectorul care a explodat în criză

    “Segmentul a explodat. Este sectorul cu cea mai mare creştere pe piaţa europeană.” Cuvintele vicepreşedintelui comunicării de la Mazda Europa anunţau intrarea japonezilor pe piaţa SUV-urilor mici, de oraş, o piaţă care a crescut mult în criză, pe fondul nevoii constructorilor de maşini de a-şi creşte oferta, dar şi a apetitului pentru garda la sol mai înaltă decât altădată.

    Cererea crescută pentru SUV-uri subcompacte a urcat vânzările pe piaţa europeană cu 56% în 2014 faţă de anul precedent, iar analiştii estimează să ajungă la 810.000 de unităţi până la sfârşitul anului 2017. Chiar în acest an, aceiaşi analişti spun că SUV-urile subcompacte vor depăşi segmentul maşinilor de familie nonpremium. Vânzările de sute de mii de unităţi se da-torează unor pariuri curajoase, dar câştigătoare ale producătorilor, deşi unii au agreat că plusurile spectaculoase s-au ali-mentat şi prin canibalizarea cu modele deja disponibile pe piaţă şi nu doar prin cucerirea de noi clienţi.

    Segmentul maşinilor subcompacte, dominat de Ford Fiesta, Renault Clio şi Volkswagen Polo, cel mai reprezentativ pe piaţa europeană, a scăzut în materie de vânzări cu aproape 3% anul trecut, de la 2,7 la 2,6 milioane, tocmai pe seama alimentării cererii pentru SUV-uri de talie mică, potrivit companiei de consultanţă IHS Automotive. ”Canibalizarea cu SUV-urile subcompacte era inevitabilă, dar a depăşit prognozele făcute de Renault şi Peugeot„, spune Jonathon Poskitt, specialist în prognoze al LMC Automotive, referindu-se la vânzările în scădere ale Renault Clio şi Peugeot 208. Per total, cota de piaţă a maşinilor subcompacte a co-borât de la 28% în 2003 la 22% în prezent.

    Modelele noi ar urma să mai domolească avântul SUV-urilor mici. În prima ju-mătate a anului 2014, Renault Captur a raportat aproape 90.000 de unităţi vândute, fiind urmat de Peugeot 2008 cu 73.000 de unităţi şi Dacia Duster cu 66.000 de maşini vândute. Opel Mokka şi Nissan Juke trec şi ele de 50.000 de maşini vândute în semestrul întâi. Mazda a intrat în acest joc cu noul model CX-3, japonezii raportând în 2014 vânzări în creştere cu 20% pe bătrânul continent şi profituri record, după cum arată oficialii companiei.

    Circa 150.000 de astfel de SUV-uri ar urma să fie produse în uzina de la Hiroshima, dintre care un sfert vor lua calea Europei, ceea ce ar permite dezvoltarea brandului Mazda şi în viitor. Maşinile asiatice au câştigat teren în ultimii ani, fiind percepute de către consumatori drept mai fiabile decât cele ale rivalilor europeni. Cumulat, Toyota, Nissan, Hyundai, Kia, Mazda, Suzuki, Honda şi Mitsubishi au făcut ca în 2014 una din cinci maşini vândute în Europa să provină din Japonia sau din Coreea de Sud.

    Dintre constructori, doar Toyota trece de pra-gul de 500.000 de unităţi. Odată cu lansarea noului CX-3, japonezii de la Mazda vor să repete creşterea din 2014, întrecută doar de Mitsubishi, şi să treacă pragul de 200.000 de unităţi pe piaţa europeană. Mazda a vândut pe piaţa din România 803 maşini în 2014, cu circa o treime mai mult faţă de anul 2013, cel mai bine vândut model fiind SUV-ul CX-5, cu 351 de unităţi şi o creştere cu 39% comparativ cu perioada anterioară. Deşi nu există un preţ oficial pentru CX-3, pofta de SUV-uri a clien-tului român ar putea să mai apropie rezultatele Mazda de cele peste 2.000 de unităţi vândute anual înainte de prăbuşirea pieţei şi să facă din noul model unul dintre cele mai comandate de către clientul care alege să cumpere o maşină japoneză.

  • Cel mai scump SUV din lume, Range Rover SVAutobiography, prezentat la New York – FOTO

    Potrivit CNN, noul Range Rover SVAutobiography are un motor V8 de cinci litri care dezvoltă 550 de cai putere, o creştere de la versiunea anterioară a propulsorului supraalimentat care avea o putere de 510 cai putere.
     
    Pasagerii din spate beneficiază de propriul compartiment pentru răcirea băuturilor şi măsuţe retractabile automate, dar şi suport pentru picioare, pentru a oferi şansa unei relaxari ca în fotoliul de acasă.
     
     
    Finisajele includ aluminiu, lemn şi piele la interior, iar grila faţă este realizată din grafit şi crom.
     
     
    “SVAutobiography este cel mai luxos şi puternic Range Rover produs în serie din istoria de 45 de ani a modelului”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei producătoare.
     
     
    Uşa portbagajului poate fi utilizată ca scaun, producătorul furnizând o serie de accesorii pentru a o transforma în într-un loc foarte confortabil, inclusiv cu suport pentru picioare.
     
    Land Rover s-ar putea să nu deţină titlul pentru cel mai scump SUV pentru mult timp, având în vedere că o serie de mărci de lux pregătesc modele din această clasă de automobile. Lamborghini, Bentley, Maserati şi Rolls Royce au toate câte un SUV în pregătire. Jaguar, care aparţine grupului Jaguar Land Rover, a anunţat recent planurile pentru primul său SUV, F-PACE, care ar trebui să fie prezentat în 2016.
     
    SUV-ul Bentley ar putea fi primul care să fie pus în vânzare, posibil chiar în a doua jumătate a acestui an. Dar toate aceste mărci de lux vor sa intre pe segmentul SUV, domeniu în care Land Rover este totuşi un expert.
     
  • Managerul de 35 de ani care a vândut zece Bentley şi trei Lamborghini în 2014

    Piaţa locală a automobilelor de lux şi supersport a atras în ultimii şapte ani toate marile companii din domeniu, pornind de la Ferrari, Maserati şi continuând cu Bentley şi Lamborghini. Clienţii români au prins curaj şi au cumpărat anul trecut peste 20 de astfel de unităţi.

    “Am închis anul cu zece vânzări Bentley şi trei Lamborghini, ceea ce înseamnă că ne-am atins targetul şi chiar l-am depăşit la Lamborghini cu o unitate“, spune dintr-o suflare Mihaela Tudorică, brand manager Bentley şi Lamborghini în cadrul Porsche Inter Auto, divizia de retail a Porsche Holding în România.

    Cu un an în urmă, doar opt Bentley-uri şi două Lamborghini plecau din showroomul exclusivist din Pipera. Cu toate că cifrele sunt foarte mici, în raport cu piaţa toală, sau chiar şi cu piaţa premium şi de lux pe care anul trecut s-au vândut aproape 7.000 de maşini, cifrele mici de vânzări ascund cifrele mari legate de preţul acestor automobile, pentru care unii clienţi se decid chiar şi după un an de la prima intrare în showroomul unei astfel de mărci.

    Cine este clientul care este dispus să cheltuiască chiar şi peste 240.000 de euro pe o limuzină de lux, cum este Bentley Flying Spur? „Clienţii de Bentley sunt antreprenori, avocaţi, proprietari de business. Nu am avut executivi printre clienţi. De asemenea, acelaşi lucru se repetă şi la Lamborghini“, a spus brand managerul celor două mărci. Clientul unui astfel de automobil este, în cele mai multe cazuri, un colecţionar de automobile exclusiviste.

    „În cele mai multe cazuri, pe lângă Bentley mai au cel puţin alte două automobile, sau au cel puţin un Bentley şi un SUV mare sau au şi un automobil de weekend. La Lamborghini este mai «delicată» situaţia deoarece în cele mai multe cazuri au şi Bentley, şi Ferrari, sunt colecţionari de astfel de automobile. Un proprietar de Lamborghini are cel puţin trei maşini în garaj şi unul de Bentley minimum două“, subliniază Mihaela Tudorică, care consideră că „în România este greu de vândut un Lamborghini Aventador deoarece are preţul este foarte mare, de peste 300.000 de euro. Un client ca să dea 200.000 de euro găsim mai uşor.

    Cei mai mulţi români sunt precauţi deoarece nu ştiu ce le rezervă anul următor. Clienţii de Huracan însă doresc ca următorul lor Lamborghini să fie un Aventador“. Din cele trei Lamborghini vândute anul trecut în România, două au fost Huracan, unul livrat şi unul ce urmează a fi înmatriculat în perioada următoare, iar cel de-al treilea a fost un Aventador Roadster de 330.000 de euro fără TVA, care se va livra în luna martie unui client din Bulgaria.

    „În afară de clientul din Bulgaria nu am mai avut alţi clienţi din regiune. Discutăm şi cu cei din Republica Moldova, dar sunt doar discuţii, nu am închis niciun contract. Pentru anul următor, discutăm cu Bulgaria şi pentru Bentley, şi pentru Lamborghini. Cei din Republica Moldova sunt mai apropiaţi de Viena. Aceasta este o piaţă foarte bună pentru astfel de maşini deoarece pentru ei contează foarte mult confortul şi imaginea. Sperăm însă ca în Bulgaria să livrăm cel puţin un Mulsanne. Clienţii mai pot fi convinşi şi prin teste, după ce văd şi merg cu acest automobil“, rezumă planurile din regiune Mihaela Tudorică.

    Cel mai scump Bentley vândut anul trecut de Porsche Inter Auto nu este unul sport, ci o limuzină, un Flying Spur V8 de aproape 250.000 de euro cu TVA. „Clienţii au optat anul trecut pentru mai multe opţionale. Spre exemplu am vândut o limuzină Flying Spur V8 al cărei preţ cu opţionale depăşea preţul uneia Flying Spur W12 prin accesorii“, a spus Mihaela Tudorică. Sunt şi clienţi care se limitează doar la opţiunile strict necesare şi nu vor nimic suplimentar, dar şi alţii care au dorit perne pentru locurile din spate sau frigider cu pahare de şampanie, care de obicei sunt disponibile doar pe Mulsanne, iar pentru aceştia Bentley Bucureşti a realizat o solicitare specială. „În cazul clienţilor care au aşteptat mai mult până au depus comanda, aceştia comandă mai multe opţionale şi alocă, din timp, un buget mai mare achiziţiei. Au fost astfel şi clienţi care au aşteptat un an până când au fost depus oficial comanda“, a subliniat directorul de marcă.

    În total, Porsche Inter Auto a livrat anul trecut şase maşini, iar restul reprezintă modele comandate de clienţi care încă nu au fost livrate. Pe de altă parte, în înmatriculările de la poliţie apar 11 Bentley-uri înmatriculate, diferenţa de cinci maşini fiind reprezentată de automobile achiziţionate noi de pe alte pieţe.

    „Clienţii au preferat să aştepte anul trecut şi nu au optat pentru un model de pe stoc pentru a avea o maşină mai viu colorată. Clienţii nu au mai dorit automobile negre, albe sau gri, ci bronz, oranj Sunburst şi inclusiv la interior s-a optat pentru culori mai exotice, cum ar fi un verde închis“, a spus Mihaela Tudorică. În ceea ce priveşte targetul pe 2015, acesta este simplu – de a egala sau a depăşi cifrele pe anul trecut, lucru greu pe o piaţă a autoturismelor ce abia a depăşit 70.000 de unităţi înmatriculate, chiar şi cu o creştere de 21% faţă de 2013. „O medie bună anuală ar fi o maşină Bentley pe lună pentru ca businessul să fie funcţional. Din septembrie 2012, de când am preluat această funcţie, piaţa acestor automobile s-a îmbunătăţit simţitor. Clienţii au mai multă încredere şi discuţiile cu aceştia se închid printr-o vânzare.“

  • Un Lamborghini care nu seamănă cu Lamborghini


    Lamborghini a prezentat conceptul pentru o maşină sport hibrid în octombrie, numit Asterion LPI 910-4, însă CEO-ul companiei, Stephan Winkelmann a declarat că sunt şanse mici ca o maşina hibrid de serie să arate la fel ca prototipul prezentat.

    Astfel,  Lamborghini s-ar putea decide să lanseze în primă fază un hibrid având o caroserie de SUV. “Un SUV poate suporta greutatea bateriei pe care un hibrid trebuie să o aibă fără a reduce performanţele sportive ale maşinii”, a spus Winkelmann.

    Cel mai probabil acesta va fi modelul Urus, pe care Lamborghini l-a prezentat în 2012, în cadrul Salonului Auto de la Beijing.

    Urus va fi mai uşor decât alte SUV-uri datorită numărului mare de elemente realizate din fibră de carbon. Maşina va avea un motor tubo V10 de 5.2 litri care va produce 584 de cai putere. Pentru Urus, care va fi primul SUV produs de Lamborghini după LM002, compania a estimat vânzări de 3.000 de unităţi în primul an.

  • În căutarea tinerilor cu bani. Daimler vrea să scadă media de vârstă a şoferului de Mercedes-Benz

    Vânzările liderului clasamentului, BMW, au urcat în perioada iulie-septembrie la peste jumătate de milion de unităţi, incluzând modelele MINI şi Rolls-Royce. Cea mai mare creştere dintre toţi producătorii, de 9%, a avut-o Mercedes, căruia noile modele lansate i-au adus o creştere de 431.000 a vânzărilor de Mercedes-Benz şi smart.

    După ce i-a suflat în ceafă în ultimele luni, Daimler a luat faţa grupului Volkswagen cu doar o mie de unităţi în plus şi se aşază pe mult râvnitul loc doi. De fapt, directorul general al Daimler, Dieter Zetsche, ameninţa încă din luna februarie rivalii de la BMW că le va fura poziţia de lider, pierdută în 2005, până la finele deceniului. Cifrele arată că primii paşi au fost deja făcuţi. Modelul coupé cu patru uşi CLA, lansat anul trecut, a contribuit semnificativ la creşterea popularităţii mărcii germane în rândul consumatorilor mai tineri. Potrivit analiştilor, CLA a ajutat Mercedes să se extindă dincolo de generaţia născută după război, către generaţiile X şi Y, şi a redus cu 10 ani vârsta medie a clienţilor faţă de modelul entry anterior, Clasa C.

    Analiştii de la IHS anticipau rezultatele pozitive ale Daimler încă din iarnă, mizând mai ales pe contribuţia decisivă a noului GLA în ”explozia„ vânzărilor, de peste 100.000 de unităţi anul viitor, însă reproşează fapul că întinerirea gamei putea veni mai devreme. Avansul înregistrat de Mercedes-Benz ar putea fi temporar, întrucât livrările de GLA nu le vor depăşi, cel mai probabil, pe cele de BMW X1 sau Audi Q3.

    De aceea, Audi ar putea recâştiga poziţia a doua în 2015, când va introduce un SUV de talie mai mică, Q1, potrivit estimărilor IHS. ”Acesta este riscul când aduci GLA pe piaţă la patru ani şi jumătate după X1. În unele cazuri, Mercedes-Benz a ajuns un pic prea târziu la petrecere“, comentează, de la Londra, Neil King, analist la Euromonitor. Lupta între cei trei giganţi este însă departe de a se fi terminat.

    Cel mai recent a intrat în joc noua clasă B, modelul care şi-a găsit din 2005 mai bine de 700.000 de clienţi. A doua generaţie de B Class, lansată în 2011 şi poziţionată mai aproape de gusturile segmentului de public tânăr, a adus grupului Daimler 380.000 de clienţi, ducând aşadar la un rezultat cumulat de peste un milion de maşini vândute. ”Noua clasă B este al patrulea jucător din seria de cinci noi modele lansate de Mercedes-Benz.

    După clasa A, CLA Coupé şi GLA, am aruncat în cursă cu mult înaintea competitorilor monovolumul clasa B facelift, model care va fi urmat în primăvară de CLA Shooting Brake, închizând portofoliul nostru cu o limuzină sport“, spune Nicole Baldisweiler, product manager pentru maşini compacte al Mercedes-Benz. Chiar dacă media de vârstă a şoferului de Mercedes este de 52 de ani, potrivit unui studiu R.L.Polk, oficialii pariază că cei cinci aşi scoşi din mânecă vor muşca serios din segmentul 20-30 de ani, devorat de mulţi ani doar de concurenţă.

  • Volkswagen ar putea tripla gama de SUV-uri, pentru a deveni liderul pieţei auto mondiale

     Marca Volkswagen ar putea avea până la şase SUV-uri în următorii ani, faţă de modelele Touareg şi Tiguan pe care le oferă în prezent, au declarat două surse apropiate situaţiei pentru Bloomberg.

    Cererea este în creştere pentru această categorie de autovehicule care ar urma să reprezinte 20,1% din producţia la nivel mondial până în 2018, faţă de 17,6% în 2012, estimează firma de consultanţă PwC.

    Oferta redusă de SUV-uri a Volkswagen a tras înapoi grupul german mai ales pe piaţa din Statele Unite.

    “Segmentul SUV creşte încă la nivel global şi reprezintă o componentă cheie pentru toţi producătorii. Brandul Volkswagen are încă potenţial de creştere pe această categorie, care ar putea ajuta grupul să-şi întărească poziţia în SUA şi pe pieţele emergente”, a declarat Roman Mathyssek, analist la firma germană de consultanţă Strategy Engineers.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul Porsche Macan, tractat de Dacia Duster

    Jurnalistul britanic Gavin Green, redactor al publicaţiei Car Magazine a postat pe reţeaua de socializare  Twitter imagini şi comentarii care arătau cum o Dacia Duster tractează un Porsche Macan după ce acesta s-a împotmolit pe un teren accidentat.

    „Porsche Macan blocat pe un traseu accidentat în Maroc. Dacia Duster îl salvează este comentariul pe care jurnalistul l-a alăturat fotografiei în care SUV-ul Porsche era salvat de Duster.

    Într-o postare ulterioară, Gavin a descris cum, în continuarea traseului, noul Porsche poate să facă faţă şi terenului accidentat: „Macan s-a descurcat pe traseu accidentat chiar mai bine decât mă aşteptam. A supravieţuit şi fără ajutorul Daciei Duster”.

    Preţul pentru un Porsche Macan este de 64.593 euro, în cazul modelului pe benzină, cu 340 CP şi a celui pe Diesel, cu 258 CP şi ajunge la 87.927 euro pentru modelul Porsche Macan pe benzină cu 400 CP.