Tag: stabilitate

  • Eurobank: Preţurile locuinţelor au urcat cu 2,3% în trimestrul 4 din 2013. Pe tot anul au fost stabile

     “Indexul rezidenţial EPS pentru trimestrul patru din 2013 confirmă indicaţiile de stabilitate a preţurilor la nivel naţional observate în trimestrele anterioare, cu o mică creştere trimestrială a preţurilor de 0,4% faţă de trimestrul anterior. Indexul trimestrial naţional al preţurilor pentru ultimul trimestru al anului 2013 a crescut cu 2,3% faţă de acelaşi trimestru al anului 2012, oferind un indiciu suplimentar cu privire la posibila inversare a tendinţei de scădere a preţurilor. Indexul anual al anului 2013 a continuat să scadă cu o rată similară anului anterior (aprox. 1%). Indexul anual se referă la schimbarea medie a preţurilor în întregul an în comparaţie cu media celor din anul anterior”, se arată într-un comunicat al Eurobank Property Services (EPS).

    Analiza EPS arată că în zona de centru din Bucureşti preţurile au crescut abrupt în ultimul trimestru, evoluţia faţă de acelaşi trimestru al anului precendent fiind de 5,6%, ceea ce sugerează posibilitatea stabilirii unui trend crescător.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ESTIMĂRILE managerilor pentru începutul lui 2014: Comerţul şi serviciile, stabile până în februarie. Industria şi construcţiile vor scădea

     În cadrul anchetei de conjunctură din luna decembrie 2013, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -6%).

    “Pentru activitatea din industria metalurgică se va înregistra tendinţă de scădere accentuată în ceea ce priveşte estimarea producţiei (sold conjunctural -44%). Pentru preţurile produselor industriale, se prognozează relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +3%), iar în ceea ce priveşte numărul de salariaţi se estimează scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -6% pe total industrie prelucrătoare”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Senatul SUA a adoptat bugetul pe 2014-2015

     Textul, care urmează să fie promulgat de preşedintele american Barack Obama, a fost votat de toţi senatorii democraţi şi de nouă republicani. Documentul fixează cheltuielile pentru 2014 şi 2015, anulând astfel tăierile automate care urmau să intre în vigoare de la 1 ianuarie.

    Datorită anulării parţiale a acestei austerităţi, cheltuielile federale, după doi ani de scădere, ar trebui să crească începând din 2014, ajungând la 1.012 miliarde de dolari anul următor şi 1.014 miliarde de dolari în 2015.

    Cheltuielile în domeniul militar, care au suferit o reducere uşoară, vor creşte, spre marea satisfacţie a Pentagonului şi a întregului sector al Apărării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bogdan Olteanu: Costurile de creditare au scăzut în ultima lună la bănci şi vor continua să scadă

     “Pe termen mediu spre scurt, costurile de finanţare în România, dacă asigurăm în continuare stabilitatea, vor scădea. Costurile de creditare medii pentru împrumuturile noi acordate persoanelor fizice au coborât sub 10% în ultima lună, persoanelor juridice sub 8%, fiind media pe sistemul bancar. Aşteptăm să scadă în continuare”, a afirmat Olteanu la o conferinţă pe teme bancare.

    El a dat ca exemplu situaţia Braziliei, unde guvernatorul Mugur Isărescu a avut recent o vizită de lucru, ţara având o rată a inflaţiei de 10% şi o dobândă medie pe piaţă pentru companii de 80%.

    În ceea ce priveşte stabilitatea, economia reală a României nu s-a modificat fundamental în ultima perioadă, în opinia lui Olteanu, iar realităţile globale şi oferta de bani globală nu s-au modificat dramatic în acest an. În schimb, s-a modificat percepţia asupra stabilităţii României, dar “nu pe atât pe cât ne-am dori aşa încât creditele să fie atât de ieftine precum sunt în alte ţări”, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Agenţia de rating S&P a îmbunătăţit perspectiva ratingului României, de la “stabilă” la “pozitivă”

     Calificativul pentru credite pe termen lung, în valută şi monedă locală, a fost confirmat la “BB+”, iar cel pentru împrumuturi pe perioadă scurtă la “B”, se arată într-un comunicat al S&P. Ratingul pe termen lung are perspectivă pozitivă.

    Perspectiva pozitivă încorporează posibilitatea unei îmbunătăţiri a ratingului României, dacă Guvernul respectă programul fiscal şi cel de reformă.

    “Confimarea ratingului reflectă progresele constante ale României în privinţa ajustării economiei către cererea externă, consolidarea fiscală şi întărirea stabilităţii sectorului financiar”, se arată în comunicatul S&P.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: La DNA am vrut stabilitate, procurori pe trei ani, care să nu stea pe telefon cu Cotroceniul

     “Vrem să avem stabilitate, de aia nu l-am mai vrut pe Morar, am vrut să vină cineva care are un mandat de trei ani, ca să fiu foarte sincer, care un mandat şi după ce expiră mandatul domnului Băsescu, să nu mai stea toată ziua, cum stăteau Morar şi Papici, pe telefon cu Cotroceniul, să aibă un mandat de trei ani, să aibă stabilitate şi cu asta basta”, a afirmat Ponta.

    El a adăugat că, potrivit legii, Lucian Papici nu avea dreptul la un al treilea mandat, fiind înlocuit când şi-a terminat dosarele, iar cei care îi înlocuiesc sunt tot procurori din cadrul DNA, care au lucrat acolo şi în mandatul lui Daniel Morar.

    Ponta a susţinut că e absolut hotărât să asigure independenţa DNA atât faţă de Guvern, Parlament sau coaliţia pe care o conduce, dar şi faţă de Macovei şi Morar, subliniind că este normală schimbarea conducerii la o instituţie publică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Costul nevăzut al dezamăgirii angajaţilor: patru din zece ar pleca oricând din companie

    Dacă în trecut se zicea că banii nu sunt chiar atât de importanţi pentru retenţia angajaţilor, anii de criză au adus din nou pe podium salariul în topul factorilor care ajută la creşterea aşa-numitului „engagement” din organizaţii. Astfel, potrivit unui studiu realizat de brokerul de asigurări Aon Hewitt, pachetul salarial a urcat pe locul 3 în 2012 (faţă de locul 6 în 2011) în clasamentul celor mai importanţi factori care stimulează creşterea implicării angajaţilor. Oportunităţile de carieră şi reputaţia companiei ocupă primele două poziţii în acest top.

    „Recesiunea economică din ultimii ani a indus efecte directe nefavorabile şi asupra angajaţilor. Practicile devenite comune în contextul crizei – îngheţarea salariilor, reducerea beneficiilor, restructurările urmate de concedieri masive – sunt măsuri ce rezidă încă în mintea angajaţilor. Creşterea şi menţinerea la cote ridicate a ratei şomajului, în special în rândul tinerilor, aduc personalului un plus de stres şi de incertitudine, reducând nivelul său de implicare şi îngreunând procesul de dezvoltare a unui ataşament consistent faţă de compania angajatoare„, este de părere Marius Iancu, corporate clients director al subsidiarei locale a Aon Hewitt.

    Cuvântul „engagement„”nu are o traducere exactă în limba română, astfel că autorii studiului definesc acest concept drept o stare de implicare emoţională şi intelectuală a angajatului faţă de companie, care are ca rezultat final o creştere a performanţei angajatului.

    Deşi patru dintre zece angajaţi intervievaţi la nivel mondial sunt de-a dreptul demotivaţi la serviciu, studiul Aon Hewitt arată totuşi că nivelul de engagement al angajaţilor este în creştere cu 2% faţă de anul 2011. De altfel, 60% dintre angajaţi erau „engaged” şi în 2009, atunci când criza încă nu se resimţea în majoritatea organizaţiilor. Au luat angajatorii măsuri de creştere a nivelului de implicare a angajaţilor în companiii sau această creştere este o consecinţă a reticenţei angajaţilor de a face schimbări drastice în perioade economice incerte?

    „Fără îndoială, condiţiile socio-economice din ultimii ani au generat mai multă prudenţă atât în rândul angajatorilor, cât şi în cel al angajaţilor. Constrângerile de ordin financiar cu care se confruntă companiile româneşti (concretizate inclusiv prin reducerea volumului de recrutări) au generat, pentru angajaţi, reducerea semnificativă a oportunităţilor pe piaţa muncii. Din acest motiv, într-adevăr, se poate afirma că ultimii ani s-au caracterizat printr-o stabilitate mai mare a angajaţilor la actualele locuri de muncă„, explică Nicoleta Dumitru, manager al diviziei Servicii de Consultanţă în Resurse Umane din cadrul firmei de audit şi consultanţă fiscală PwC România.

    De altfel, rezultatele studiului Saratoga realizat de PwC (care analizează indicatori de eficienţă a capitalului uman) arată că fluctuaţia de personal generată de plecările voluntare ale angajaţilor (prin demisii) este de 10,9% pentru anul 2012. Acelaşi studiu derulat de PwC în anul 2008 relevă o rată a demisiilor mult mai ridicată, de 18,3%.

    „Cu toate acestea, faptul că angajaţii preferă să rămână în companiile pentru care lucrează nu înseamnă neapărat că aceştia sunt mai implicaţi sau mai loiali. Pe lângă măsurile concrete pe care companiile le pot lua în această direcţie, psihologic vorbind, angajamentul are şi o puternică dimensiune intrinsecă. Fără îndoială, factorii externi pot susţine angajamentul, însă nu atunci când aceştia sunt de natură coercitivă, limitativă”, a mai spus Nicoleta Dumitru de la PwC.

  • Corlăţean: Există o dezangajare la nivelul Cotroceniului în privinţa pactului de coabitare

     “Am fost unul dintre cei care, fiind interfaţă a statului cu exteriorul, am simţit avantajele climatului de stabilitate politică, de colaborare interinstituţională, după anul trecut care a fost complicat”, a mai spus Corlăţean la Digi 24.

    El a susţinut că va face eforturi să menţină “un minim de colaborare instituţională, în interesul statului”.

    “După toate jocurile politice şi obstacolele din ultima vreme, şi chestiunea cu CFR Marfă, spun clar că există o dezangajare la nivelul Cotroceniului din pactul de coabitare. Nu pot decât să iau notă de acest lucru”, a declarat ministrul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grecia vrea să vândă Eurobank în două etape, începând de anul viitor

     Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară a preluat controlul Eurobank, respectiv 94% din acţiuni, după ce a recapitalizat instituţia de credit cu fonduri puse la dispoziţia statului elen printr-un program finanţat de ţările din zona euro şi FMI.

    Planul, care se află în faza stabilirii detaliilor finale, prevede intrarea în acţionariat a unui investitor privat cu un pachet de acţiuni de 30-40%, printr-o majorare de capital care ar putea avea loc în primul trimestru al anului următor, scrie Kathimerini.

    Pregătirile pentru această primă etapă fac imposibilă vânzarea de acţiuni mai devreme de începutul anului următor, notează publicaţia.

    Participaţia investitorului privat va creşte ulterior peste pragul de 50%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Isărescu: În România nu avem bănci “too big to fail”, dar avem bănci mari pentru economia românească

     “E nevoie de ieşirea ordonată a instituţiilor din piaţă, în special a celor mari, «too big to fail». Şi în acest plan suntem martorii unei schimbări de paradigmă. Deşi instrumentele de preluare de active cu asumare pasive sau de bancă punte au existat, ele nu pot rezolva problema principală a băncilor «too big to fail». Din fericire, în Romania nu avem bănci foarte mari pentru a falimenta, comparativ cu cele internaţionale. Unele sunt mari comparativ cu economia românească. Noul cadru european va introduce recapitalizarea internă”, a spus Isărescu.

    Cele mai mari bănci în funcţie de active sunt BCR, BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank şi Unicredit Ţiriac.

    Şeful băncii centrale a arătat că una lecţiile crizei o reprezintă riscul falimentului unei instituţii de credit foarte mari, care poate să afecteze atât stabilitatea financiară cât întreaga economie a unei ţări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro